Cluj-Napoca, finanțare prin fondul european de dezvoltare regională
Cluj-Napoca se numără printre cele 22 de orașe care vor beneficia de o finanțare totală de 92 de milioane de euro, prin Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Cele 22 de orașe au primit finanțare în cadrul celei de a treia cereri de proiecte privind acțiunile urbane inovatoare în domenii precum: adaptarea la schimbările climatice, calitatea aerului, locuințe, locuri de muncă și competențe în cadrul economiei locale.
Acțiunile urbane inovatoare oferă orașelor din UE resurse pentru finanțarea proiectelor inovatoare, cu un pachet financiar total de 372 de milioane euro din Fondul European de Dezvoltare Regională pentru perioada 2014-2020. Scopul este de a identifica, testa și difuza soluții concrete la provocările comune din mediul urban.
O punte de educaţie, ştiinţă şi civilizaţie între Orient şi Occident
Profesorul Chen Wenshen, preşedinte al Communication University of China, doctor honoris causa al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” din Bucureşti a conferit înaltul titlu de doctor honoris causa profesorului Chen Wenshen, preşedintele Universităţii de Comunicare din China – Communication University of China. Ceremonia a constituit momentul de vârf al acestui eveniment complex, reprezentat de vizita unei importante delegaţii academice chineze. Cu acest prilej, s-au desfăşurat mese rotunde pe teme referitoare la studii şi la activităţi de cercetare în parteneriat, precum şi semnarea, în prezenţa membrilor Senatului UCDC, a Protocolului dintre cele două universităţi pentru perioada 2018-2023.
Una dintre cele mai apreciate zone academice interdisciplinare
Într-o atmosferă solemnă, în prezenţa a numeroşi profesori, cercetători, oaspeţi, Aula Magna a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” a oferit cadrul evenimentului de decernare a titlului de doctor honoris causa profesorului Chen Wenshen. Momentul a fost definit de către prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, preşedintele Senatului Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, ca „un eveniment deosebit, care se înscrie într-o relaţie devenită tradiţională între cele două universităţi, deschisă în 2012”.
Hotărârea Senatului Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” de conferire a titlului de doctor honoris causa profesorului Chen Wenshen, la propunerea Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine, votată în unanimitate de Senatul UCDC şi semnată de preşedintele acestuia, prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, a fost prezentată de prof. univ. dr. Nicoleta Hegheş, vicepreşedinte al Senatului Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.
VOCAȚIA MANAGERIALĂ (I)
I. Premisele subiective ale vocației manageriale
Vocația, în domeniul conducerii structurilor sociale, este demonstrată prin valoarea managerului; fără valoare socio-profesională, orice poziție de comandă socială este doar o impostură sau carierism. În sens socionomic, vocația definește abilitățile psihice, morale și sociale care-i permit unui individ să acceadă în ierarhia instituțiilor profesionale, sociale, politice sau statale. Înainte de orice, pentru ca vocația managerului să fie apreciată la nivel social, ea trebuie să fie recunoscută de către o instituție abilitată, recte, de către o structură politico-juridică (stat): în caz contrar, chiar dacă un individ are aptitudini, vocația lui nu se poate manifesta. Abilitățile de conducere ale managerului sunt premise necesare, dar nu suficiente pentru realizarea vocației; din păcate ele sunt definite diferit în literatura de specialitate pentru că reflectă o anumită viziune a autorilor: psihologică, sociologică, juridică, politică (Viorel Cornescu et. al., 2003, Management – de la teorie la practică). Ca atare, fiecare definiție este limitată de o anumită cultură managerială, de o anumită școală, de un anumit interes social-politic. De pildă, centrul de competențe manageriale IESE Barcelona menționează printre abilitățile de organizare însăși „organizarea” (sic!), iar între abilitățile strategice, „adoptarea deciziilor”, deși această capacitate este rezultatul altor abilități. Într-o asemenea viziune ajunge la concluzia absurdă că și vocația ar fi o abilitate! Primo, abilitățile de conducere ale unui manager pot fi valorificate numai dacă instituțiile politico-juridice le acceptă, le protejează și le stimulează, moral sau material. Desigur că „abilitatea” de a conduce este posibilă chiar fără vocație, dar cu costuri, efort și timp de adaptare mult mai mari, pentru a satisface condițiile (criteriile) de apreciere prestabilite pentru a reuși. Secundo, cu cât abilitățile conducătorului asigură mai bine adaptarea la situații concrete și flexibilitatea, cu atât efectele managementului sunt mai bune. În acest sens este relevantă teoria NLP-ului, Neuro-Linguistic Programming, care relevă că într-un sistem, cel mai flexibil element controlează acel sistem. Persoana cu cea mai mare flexibilitate în gândire și în comportament reușește să controleze situația în care se află, caută în permanență alternative și soluții și își depășeste limitele. Terzo, vocația este considerată adesea o înclinație diabolică, devil shift, plecând de la realitatea că, în sfera conducerii organizațiilor sociale, managerii se mobilizează împotriva concurenților, pe care îi consideră dușmani, ori lipsiți de demnitate, sau mai nocivi decât sunt în realitate. Această abilitate „machiavelică” este o abilitate negativă în sens moral și social pentru că menține o stare conflictuală; din păcate ea este apreciată ca fiind „pozitivă” de către structurile politico-sociale care i-au numit în funcție. Personalitatea managerului este determinantă în realizarea vocației datorită faptului că imprimă un anumit stil (valoare) activității de conducere a structurilor sociale: ea se manifestă prin atitudinea proactivă, prin curajul de a-și asuma răspunderea pentru deciziile adoptate, prin capacitatea de a negocia, prin corectitudine și moralitate. Psihanaliștii au relevat faptul că vocația se conturează odată cu formarea personalității care nu este înnăscută, ci dobândită; teoria susținută de Adler se întemeiaza pe două principii fundamentale: complexul de inferioritate si recompensarea (Adler Alfred, 1933, Der Sinn des Lebens). Pe măsură ce managerul se perfecționează, el conștientizează faptul că este dependent de mediul exterior, își dă seama de aptitudinile și de defectele sale ereditare și recurge la așa-numita forță dinamica a vieții, pentru a-și autoprograma comportamentul la stilul de viață. Dacă acceptăm această ipoteză, atunci avem un argument puternic în favoarea teoriei noastre cu privire la faptul că vocația depinde de un sistem „extern” de apreciere a valorilor; de pildă, dacă abilitățile managerului sunt ignorate sau negate de sistemul politico-juridic, vocația lui va fi periclitată. Structura psiho-afectivă a managerului are relevanță pentru modul de conducere numai în corelație cu abilitățile și personalitatea, amintite anterior. În principiu, tipologia psiho-afectivă a managerilor este asimilată cu temperamentul, deși este mult mai complexă; de fapt, înclinațiile psiho-afective nu se manifestă liber, ci sunt restricționate de o serie de reguli socio-profesionale, de norme juridice sau decizii politice. Ca urmare, vocația managerială depinde doar în mică măsură de structura psiho-afectivă; de pildă, un manager coleric își poate realiza vocația la fel bine ca un manager sentimental, dacă are abilitățile necesare și contextul socio-politic favorabil. În plus nu trebuie neglijată ipoteza lui A. Adler după care elanul vital ne ajută să ne depășim „inferioritățile” psihice sau fizice; acest mecanism psihic l-a ajutat pe Demostene, un tânăr bâlbâit cu o voce firavă, să ajungă unul dintre cei mai mari oratori ai Greciei antice. Mai importantă pentru vocației manageriale este teoria lui Adler cu privire la sentimentul social (sau al comunității), care definește necesitatea conducătorului de a se asocia, de a se identifica, de a-i recunoaște pe ceilalți și de a se recunoaște în ei. Adepții psihologiei abisale, în continuarea lui C.G. Jung, consideră că vocația depinde de structuri arhetipale, cum ar fi aceea a eroului, a regelui sau a conducătorului mitic. Teoria este seducătoare, în sens ideonomic, pentru că sugerează compatibilitatea dintre elemente ale subconștientul individual și reprezentări ale subconștientului colectiv, de genul miturilor, al simbolurilor, al ritualurilor etc. În realitate, vocația depinde de factori conștienți, chiar dacă un individ utilizează mituri și simboluri pentru a capta interesul, a primi adeziunea, sau recurge la sacrificiu pentru o cauză socială. Vocația managerială este explicată uneori prin teoria predestinării; oricât ar părea de bizar, există prejudecata potrivit căreia destinul (cariera) ar fi stabilit înainte și independent de voința subiectului.Statul social – modele și opțiuni
În puținele dezbateri publice despre modelul de societate pe care am putea să îl adoptăm la momentul revenirii la o oarecare normalitate, lipsește cu desăvârșire poziționarea principalelor curente politice față de prevederea constituțională care stipulează că România este un stat social (art. 1, alin. 3). Majoritatea interlocutorilor asociază sintagma „stat social” cu orientarea socialistă sau cu statul asistențial, nefiind relevată vreo legătură cu economia, piața muncii sau modalitățile de taxare/impozitare.
În estență, statul social se referă la modul în care societatea înțelege să abordeze problema prestațiilor sociale către propriii cetățeni. Cel mai cunoscut și influent studiu privind diferitele forme de stat social îi aparține sociologului de origine daneză Gøsta Esping-Andersen, care, în anul 1990, a publicat The Three Worlds of Welfare Capitalism. Ideea centrală a studiului este decelarea a trei mari categorii de state sociale, corespunzătoare unor modele economice contemporane, și realizarea unor comparații din perspectiva relației individului aflat în diverse straturi/poziții socio-economice cu nevoia de a munci. Astfel, se face deosebirea între modelele liberal, conservator și social-democrat. Cele trei modele ideologice au un oarecare corespondent în gruparea geografică a unor state, liberalismul fiind asociat cu lumea anglo-saxonă, conservatorismul cu statele Europei continentale, iar social-democrația cu zona scandinavă.
Cele două criterii aplicate celor trei modele sunt relevante din perspectiva implicării statului în siguranța socială a cetățenilor și a rezultatelor percepute de societate. „Nevoia unui loc de muncă” exprimă capacitatea construcției sociale de a susține material individul aflat în dificultate din cauza unor motive dintre cele mai diverse (incapacitate de muncă, vârstă, șomaj ș.a.). Dacă piața muncii este singura posibilitate pentru asigurarea traiului, orice muncă este acceptată, indiferent de cât de prost ar fi plătită, înseamnă că „nevoia unui loc de muncă” este mare. În schimb, dacă statul a construit un sistem de asigurare solid și diversificat, care să facă posibilă o viață demnă chiar și atunci când nu este accesibil un loc de muncă, nevoia unui loc de muncă este scăzută. Cel de-al doilea criteriu, „stratificarea”, reprezintă în științele sociale așezarea după anumite criterii a unor părți/facțiuni ale societății formate din indivizi cu una sau mai multe caracteristici exprimabile social comune. Vorbim, astfel, despre clase sociale (lucrătorii, deținătorii de capital), medii sociale (liberal, social-democrat sau catolic, ortodox) ș.a. Din combinații ale acestor facțiuni se formează pături sociale, care, suprapuse, construiesc structura societății sau, deja cu o conotație ierarhizantă, piramida socială ca imagine a societății.
Din perspectiva acestui articol este interesant cum statul, prin ideologia dominantă, reușește să susțină modelul ales, alocând diferențiat resursele disponibile către arii verticale sau orizontale ale stratificării formate din păturile sociale.
În statele sociale liberale, „piața” este conceptul în jurul căruia gravitează atât viața economică, cât și bună parte a vieții sociale. Drepturile sociale și prestațiile sociale sunt relativ slab dezvoltate în raport cu o medie ipotetică realizabilă pentru prestațiile analizate în state sociale. Altfel spus, statele sociale liberale, prin asumarea rolului minimal al statului, se implică relativ puțin în susținerea individului aflat în dificultate. Individul este responsabil pentru viața sa și nivelul de protecție pe care și-l permite. Statul asigură doar o ultimă plasă de salvare, motiv pentru care indivizii resimt nevoia unui loc de muncă drept foarte crescută. Finanțarea prestațiilor sociale se face prin impozite, iar contribuțiile prin care se dobândesc drepturi individuale sunt puțin întâlnite. Neexistând contribuții sau fiind reduse și limitate, nu prevalează prestațiile proporționale, ci cele în cotă unică sau în clase cu câteva praguri. Statul face în mică măsură deosebirea între profesii sau veniturile obținute de cetățeni pentru acordarea de prestații sociale. Deoarece aceste prestații asigură doar servicii minime – orientate exclusiv către evitarea săraciei extreme – indivizii apelează, în perioadele prospere, la acumulări în zona privată (fonduri de pensii, asigurări medicale ș.a.). Acest tip de stat nu își propune egalizarea condițiilor în ceea ce privește serviciile către populație (educație, sănătate, pensii), deoarece, prin modalitatea de funcționare în zona prestațiilor sociale, contribuie la formarea unor pături sociale multiple și la stratificarea accentuată a acestora. Tipul de abordare liberală a statului social îl regăsim în SUA, Marea Britanie, Australia ș.a.
Statul social conservator, denumit uneori și stat social corporatist (noțiune care descrie un model de societate în care un rol important îl joacă procesele de negociere dintre diferitele grupuri sociale, precum angajatorii și lucrătorii), este continuatorul statului clădit pe bresle, acestea având o puternică identitate și putere de negociere. Legislația germană privind funcționarii publici, cu privilegiile pe care le conține, reprezintă unul dintre cele mai bune exemple în acest sens. Același principiu, al identității de breaslă și al construirii propriului sistem de suport pentru membrii aflați în dificultate sau la pensie, se regăsește și în alte domenii profesionale: avocați, notari, medici, farmaciști și o mulțime de alte meserii considerate liberale. Individul, care devine membru al respectivelor grupuri profesionale, proces deloc facil, devine automat și asigurat în structurile de protecție socială asociate. Pentru salariații care nu fac parte din aceste bresle funcționează sistemul obligatoriu de contribuții, sistemul gestionat de stat. Acest tip de protecție socială funcționează mai ales în zona fondurilor de pensii, dar există state ce „personalizează” și alte contribuții, precum cele pentru șomaj (Italia, Franța).
Educația și formarea în ergonomie
Având în vedere prevederile legale, Ministrul Muncii și Justiției Sociale și Ministrul Educației Naționale au emis ORDINUL nr. 1151/4115/2018 privind Lista specializărilor și a perfecționărilor pentru care furnizorii de formare profesională au dreptul să organizeze programe de formare profesională finalizate cu certificate de absolvire cu recunoaștere națională pentru absolvenții de studii universitare.
Lista specializărilor este prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ORDIN, în cadrul căruia profesia de „ergonomist” se regăsește la poziția 126.
M. of. al României, Partea I, nr. 594 din 12 iulie 2018
De asemenea, literatura și practica profesională în domeniu prezintă pe larg numeroase standarde asociate educației în ergonomie. Acestea au în vedere dezvoltarea unei mai bune înțelegeri a naturii calitative a ergonomiei sau a valorilor acesteia, ca domeniu științific și profesie, fără a se neglija necesitatea dezvoltării abilităților de implementare a proceselor de proiectare ergonomică a sistemelor socio-tehnice sau de muncă, orientată spre utilizator.
Considerații generale
„Educația ergonomică este o precondiție pentru competență în domeniul ergonomiei.” Waldemar KARWOWSKI Fost președinte al Asociației Internaționale de Ergonomie – AIE Educația și formarea, care au în conștiința oamenilor o istorie îndelungată, au devenit astăzi concepte de mare interes, atât pentru mediul academic, cât și pentru numeroase domenii științifice, inclusiv cel al ergonomiei. Istoria omenirii nu este altceva decât expresia modelului în care a fost programată educația ca funcție publică de neînlocuit a societății sau a modului în care înțelegem umanizarea educației și a formării ca premisă a cunoașterii autentice, inclusiv a autocunoașterii. Prin urmare, adevărata educație trebuie să pornească de la înțelegerea profundă a funcțiilor educației, precum și de la identificarea oportunităților pentru a reconstrui un nou sistem educațional bazat pe valorile fundamentale ale muncii și vieții, fără a se neglija echilibrul acestora. Din această perspectivă, modul în care este înțeleasă educația în ergonomie depinde de dezvoltarea și consolidarea ergonomiei nu numai ca disciplină științifică, ci și ca profesie. Cu alte cuvinte, educația ergonomică este o precondiție pentru competență în domeniul ergonomiei. În opinia unor reputați specialiști în domeniu, ca de exemplu W. Karwowski (2005), ctitor recunoscut al școlii americane de ergonomie, principalele obiective ale educației în ergonomie sunt prezentate pe larg în literatura de specialitate inclusiv din țara noastră (figura 1)[1].
De asemenea, literatura și practica profesională în domeniu prezintă pe larg numeroase standarde asociate educației în ergonomie. Acestea au în vedere dezvoltarea unei mai bune înțelegeri a naturii calitative a ergonomiei sau a valorilor acesteia, ca domeniu științific și profesie, fără a se neglija necesitatea dezvoltării abilităților de implementare a proceselor de proiectare ergonomică a sistemelor socio-tehnice sau de muncă, orientată spre utilizator. Relaxarea cantitativă sau cum sfidează BCE lecțiile istoriei
Banca Centrală Europeană (BCE) continuă să susțină programul de relaxare cantitativă (quantitative easing – QE) în corelație cu ceea ce spunea John Maynard Keynes, potrivit căruia prețul activelor determină nivelul ratei de ocupare a forței de muncă. Economistul britanic aprecia că un declin ar trebui combătut prin majorarea ofertei de bani de către băncile centrale (de exemplu, prin cumpărarea de titluri de stat), pentru a crește la loc prețul imobilelor.
Măsurile de relaxare cantitativă (suplimentare de masă monetară în circulație), materializate în achiziția de titluri de stat, ajută băncile să nu mai execute garanțiile aferente creditelor neperformante, ceea ce conservă prețul activelor.
Iată care a fost linia ce pare să fi călăuzit BCE.
Diogene – primul bancher grec ruinat de inflație
Și totuși tradiția europeană a fabricării de bani din nimic datează dinaintea Lordului Keynes. Puțină lume știe, de pildă, că filosoful antic grec Diogene din Sinope, supranumit și Cinicul, a fost și bancher. Banca lui Diogene a fost printre primele care au recurs la inflație, respectiv la deprecierea monedei emise de ea, cu speranța ca, în acest fel, să stimuleze creșterea activității economice, prin sporirea cantității de bani aflați în circulație. Din păcate, în mod logic, efectul a fost creșterea prețurilor și a costului vieții, care a stârnit nemulțumirea și revolta populației. Exilat și ruinat, Diogene s-a stabilit la Atena, însă se pare că nu și-a învățat lecția. Asta pentru că a continuat să militeze pentru renunțarea la moneda din metal prețios și înlocuirea ei cu moneda fiduciară. De altfel, Grecia antică a fost zguduită de multe falimente bancare, cele mai multe dintre ele cauzate de utilizarea, încă de la acea vreme, a sistemului rezervelor fracționare. Falimentul băncilor Timodemo, Sasinomo, Aristolocos s-a produs în urma unor crize bancare legate de acest fapt.Riksbank – prima bancă naționalizata devine națională
În 1656, în Suedia, ia ființă prin decret regal prima bancă de emisiune, numită Stockholms Banco, companie privată ce avea dreptul de monopol timp de 30 de ani pentru a desfășura operațiuni bancare în Regatul Suediei. Aceasta elibera bilete la purtător în schimbul depunerilor. Biletele de bancă se caracterizau prin aceea că nu erau purtătoare de dobânzi, aveau valori nominale standardizate, fixe, iar circulația lor ca mijloace de plată diminua cererea de rambursare a depunerilor. Ele erau confecționate dintr-o hârtie specială, fabricată într-o manufactură din orașul Tumba. Însă, din cauza politicii greșite de creditare, prin finanțarea creditelor pe termen lung pe baza depozitelor pe termen scurt, banca intră în incapacitate plată, nemaifăcând față cererilor de rambursare în schimbul bancnotelor emise. În 1668, banca își încetează activitatea, iar directorul și inițiatorul acesteia, Johan Palmstruch, își pierde titlul nobiliar și dreptul de a practica operațiuni bancare. Sentința mai prevedea ca, în cazul în care nu reușea să restabilească lichiditatea băncii, urma să fie executat prin decapitare.Inteligența artificială ar putea duce la creșterea PIB-ului global cu 14% până în 2030
Inteligența artificială (IA) va avea un impact uriaș asupra economiei globale până în 2030, conform raportului PwC Sizing the prize, o analiză recentă a impactului economic al IA.
Raportul arată că PIB-ul global ar putea crește cu până la 14% până în 2030 drept rezultat al implementării IA. Procentul este echivalent cu un plus de
15,7 mii de miliarde de dolari – făcând din IA cea mai mare oportunitate comercială din economia actuală aflată în continuă schimbare. Din această sumă, 6,6 mii de miliarde sunt previzionate să provină din creșterea de productivitate, în timp ce 9,1 mii de miliarde de dolari vor proveni din efectele de rundă a doua la nivelul consumului. Creșterea va fi stimulată de trei factori: câștigurile de productivitate obținute prin automatizarea proceselor de afaceri (inclusiv prin utilizarea roboților și a vehiculelor autonome); câștigurile de productivitate obținute prin dezvoltarea forței de muncă existente de către companii cu sprijinul tehnologiei IA (inteligență artificială asistată de om și augmentată) și cerere de consum crescută ca rezultat al disponibilității produselor și serviciilor personalizate și/sau de o calitate superioară datorită îmbunătățirilor aduse cu ajutorul IA.
În ultimul deceniu, aproape toate aspectele legate de modul în care lucrăm sau trăim – de la retail la producție sau îngrijire personală – au devenit din ce în ce mai digitalizate. Internetul și tehnologiile mobile au adus primul val al transformării digitale, cunoscut drept Internet of People. În plus, raportul anticipează că volumul de informații generat de Internet of Things (IoT) va fi de câteva ori mai mare comparativ cu volumul de informații oferit de Internet of People. Prin urmare, este posibil ca, pe termen scurt, potențialul de creștere economică datorat inteligenței artificiale să provină din îmbunătățirea productivității.
Creșterea productivității muncii este așteptată să reprezinte peste 55% în rândul contribuțiilor aduse la PIB de inteligența artificială în perioada 2017 – 2030. Aceasta include automatizarea sarcinilor de rutină, îmbunătățirea abilităților angajaților, precum și degrevarea lor de sarcini repetitive pentru a se putea concentra pe activități cu valoare adăugată. Foarte probabil, sectoarele bazate intensiv pe capital, precum producția sau transportul, vor înregistra cele mai mari câștiguri datorate IA, având în vedere că multe dintre procesele lor operaționale sunt predispuse la automatizare. Creșterea PIB-ului, drept rezultat al îmbunătățirii produselor și schimbărilor ulterioare la nivelul cererii, al comportamentului consumatorilor dar și consumului, toate datorate IA, va depăși creșterea provenită din câștigurile de productivitate. Raportul estimează că aceasta va furniza un plus de 9 mii de miliarde de dolari la PIB-ul global în 2030.
O reformă vehement contestată
Reforma sistemului de pensii din Rusia, aflată în dezbaterea Dumei de Stat, potrivit căreia vârsta de pensionare a bărbaților ar urma să se majoreze, de la 60 la 65 de ani, și a femeilor de la 58 la 63 de ani, suscită un viu interes în această țară, provocând controverse și, implicit, contestări. Din explicațiile premierului Dmitri Medvedev, reiese că, pentru a-și primi pensia garantată de lege, rușii va trebui să muncească mai mult. Reforma ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 2019, eșalonându-se pe o perioadă de peste un deceniu. În fiecare an, vârsta de pensionare s-ar majora cu șase luni. Astfel, în 2028, s-ar ajunge la 65 de ani pentru bărbați, iar, în 2034, la 63 de ani pentru femei. În ce privește pensia socială, pragul s-ar majora, de la 60 la 70 de ani pentru bărbați și de la 60 la 68 de ani pentru femei. Pentru salariații din domenii de activitate cu mediu toxic sau periculos, din zonele cu condiții climatice extreme (Polul Nord, Orientul Îndepărtat etc.) termenul ar rămâne neschimbat.
Vârsta de pensionare în Rusia a fost stabilită prima dată în 1928, pentru muncitorii din industria textilă, fiind extinsă, în 1932, pentru toate celelalte categorii. În acea perioadă, media speranței de viață era de doar 40 de ani, în prezent ea fiind de peste 65 ani. Discuții despre o eventuală prelungire a stagiului de muncă au început după recenta criză economică, din 2010-2012. Deficitul fondului de pensii, în 2015, de 623 miliarde ruble, a readus în actualitate subiectul, prefigurând ca soluție fie sporirea impozitelor, fie majorarea vârstei de pensionare. Comentatorii observă că, în urma creșterii speranței de viață a populației, majorări ale vârstei de pensionare au avut loc în multe țări ale lumii, însă, în timp ce în Occident asemenea reforme s-au produs în perioade de avânt al economiei, reforma sistemului de pensionare în Rusia este declanșată în condiții de stagnare economică.
Amintind că actuala vârstă de pensionare (60 și 58 de ani) a fost stabilită cu o jumătate de secol în urmă, în 1956, când media speranței de viață și condițiile asistenței sociale se aflau la un nivel mult mai scăzut, reprezentanții guvernului consideră că, în prezent, există condițiile necesare pentru majorarea ei și că, prin aceasta, vor crește resursele financiare pentru plata pensiilor, la zi, precum și posibilitatea majorării lor. Pensia medie este, în prezent, de 13.337 ruble. În ultimii ani, ea s-a indexat, anual, cu circa 500 de ruble, iar în urma reformei se va putea indexa cu 1.000 de ruble (75 ruble = 1 euro), anual, ceea ce ar face ca, peste 10 ani, odată cu încheierea reformei, pensia să se dubleze.
Natalia Orlova, economist-șef la Alfa Bank Moscova, subliniază că reforma sistemului de pensionare reprezintă o încercare firească de acomodare a acestuia la realitățile economice ale Rusiei, realități pe care guvernanții nu le pot, deocamdată, îmbunătăți, trebuind, în consecință, să li se supună. Una dintre realități este aceea că deficitul Fondului Federal de Pensii crește mereu, ajungând, de la 1,1 la sută din PIB în perioada 2006-2009 la 2 – 3,5 la sută în perioada 2010-2013, prefigurând un trend ascendent. Sub presiunea factorului demografic, tendința ar deveni un real pericol pentru stabilitatea echilibrului bugetar. La ora actuală, numărul pensionarilor din Rusia se ridică la 36.000.000 persoane, adică 25 la sută din populație, în timp ce în anul 2000 procentul era de doar 20 la sută. Deși cheltuielile fondului de pensii din Rusia (8 la sută din PIB) se încadrează în media mondială, cota veniturilor proprii este de doar 34 la sută, față de media mondială de 54 la sută („Vedomosti”, din 17 iulie 2018).
Minuta ședinței de politică monetară a Consiliului de administrație al Băncii Naționale a României din 3 octombrie 2018
Membri ai Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României prezenți la ședință: Mugur Isărescu, președinte al Consiliului de Administrație și guvernator al Băncii Naționale a României; Florin Georgescu, vicepreședinte al Consiliului de Administrație și prim-viceguvernator al Băncii Naționale a României; Eugen Nicolăescu, membru al Consiliului de Administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Liviu Voinea, membru al Consiliului de Administrație și viceguvernator al Băncii Naționale a României; Marin Dinu, membru al Consiliului de Administrație; Daniel Dăianu, membru al Consiliului de Administrație; Gheorghe Gherghina, membru al Consiliului de Administrație; Ágnes Nagy, membru al Consiliului de Administrație; Virgiliu-Jorj Stoenescu, membru al Consiliului de Administrație.
În cadrul ședinței, Consiliul de Administrație a discutat și adoptat decizia de politică monetară, pe baza datelor și analizelor privind evoluțiile macroeconomice, financiare și monetare curente și de perspectivă prezentate de direcțiile de specialitate și a altor informații interne și externe disponibile.
Examinând evoluția recentă a inflației, membrii Consiliului au remarcat că aceasta a fost în linie cu așteptările. Rata anuală a inflației a cunoscut în iulie o semnificativă corecție descendentă, la 4,56 la sută, de la 5,4 la sută în luna precedentă, iar în august a ajuns la 5,06 la sută – nivel ușor inferior celui prognozat. Scăderea față de iunie a fost indusă mai cu seamă de componenta prețurilor administrate și de cea a prețului combustibililor, în principal pe fondul unor efecte de bază. Influențe de sens opus, dar mai puțin intense, au decurs din evoluția prețurilor legumelor și fructelor.
S-a observat că și componenta de bază a continuat să acționeze în sensul decelerării inflației, însă doar marginal, rata anuală a inflației CORE2 ajustat stagnând practic în iulie la 2,9 la sută și reducându-se apoi în august la 2,8 la sută – ușor sub nivelul prognozat. Descreșterea a fost susținută și de această dată de segmentul produselor alimentare procesate și de cel al serviciilor, mai pregnant influențate de evoluția prețurilor internaționale ale unor produse agroalimentare, inclusiv de efecte de bază asociate, precum și de relativa întărire a leului în raport cu euro. Un notabil efect contrar a decurs din dinamica prețurilor mărfurilor nealimentare. În opinia unor membri ai Consiliului, evoluția de ansamblu a inflației de bază continuă să fie marcată de frânarea neașteptat de bruscă a cererii de consum în primul trimestru al anului curent, asociată cu atenuarea poziției ciclice a economiei, de natură să afecteze probabil inerțial comportamentul de stabilire a prețurilor pe anumite segmente ale comerțului cu amănuntul. Costurile unitare cu forța de muncă și-au conservat, însă, dinamica anuală de două cifre în trimestrul II sau și-au accelerat creșterea, iar așteptările inflaționiste pe termen scurt au rămas la valori înalte. Totodată, deflatorul PIB a continuat să se mărească, iar ritmul anual de creștere a prețurilor de producție din industrie pentru piața internă s-a reintensificat în iunie-iulie în cazul bunurilor de uz curent.
În discuțiile privind poziția ciclică a economiei, membrii Consiliului au remarcat în primul rând diminuarea puternică a ritmului de creștere a economiei față de anul trecut. Totodată, s-a notat că în trimestrul II creșterea economică a cunoscut, totuși, o reaccelerare ușoară în termeni anuali – la 4,1 la sută, de la 4,0 la sută în trimestrul I -, în condițiile unei creșteri a dinamicii sale trimestriale. Aceasta face probabilă o reamplificare mai pronunțată decât cea anticipată a excedentului de cerere agregată în intervalul aprilie-iunie. Consumul privat a continuat să fie principalul propulsor al avansului economic, cu o contribuție chiar în ușoară creștere, ca urmare a măririi neașteptate a dinamicii lui anuale. El a fost secondat la mică distanță de variația stocurilor, al cărei aport la dinamica PIB a atins un maxim al ultimilor 5 ani, în timp ce contribuția formării brute de capital fix a redevenit negativă, pe fondul noii contracții în termeni anuali suferite de această componentă, după trei trimestre consecutive de creștere. Evoluția este preocupantă din perspectiva potențialului de creștere a economiei pe termen mediu, au atenționat unii membri ai Consiliului. Contribuția exportului net la avansul PIB a rămas negativă, dar s-a redus întrucâtva, în contextul unei decelerări mai evidente a ritmului de creștere a importurilor în raport cu cea consemnată de dinamica exporturilor. Deficitul de cont curent s-a restrâns ușor față de trimestrul II 2017, pe seama ameliorării balanței veniturilor primare. S-a relevat de asemenea că, pe partea ofertei, creșterea economică a beneficiat de o susținere cvasigenerală. Sectorul serviciilor a continuat să fie principalul resort, cu un aport însă ușor diminuat, o contribuție notabilă și constantă fiind adusă de industrie.
Membrii Consiliului au remarcat că datele statistice indică o reamplificare a gradului de tensionare a pieței muncii în trimestrul II. Rata șomajului BIM a înregistrat o nouă scădere trimestrială, ajungând la un minim istoric de 4,2 la sută în luna mai – la care a stagnat inclusiv în iulie –, în timp ce rata locurilor de muncă vacante s-a mărit pentru al doilea trimestru consecutiv. Efectivul salariaților din economie a continuat să atingă noi vârfuri, iar dinamica lui anuală și-a stopat în iulie trendul descendent, în condițiile reaccelerării ușoare a creșterii acestuia în sectorul privat, în premieră după trimestrul I 2017. Membrii Consiliului au concluzionat că presiunile asupra salariilor vor rămâne în ascensiune în perspectivă apropiată, date fiind îmbunătățirea intențiilor de angajare în trimestrul IV 2018 relevată de sondaje de specialitate, dar și acutizarea dificultăților în recrutarea de personal calificat. În acest context, au fost punctate reaccelerarea consemnată în trimestrul II de ritmul anual de creștere a câștigului salarial mediu brut nominal, precum și palierul de două cifre pe care acesta s-a menținut în iulie, în condițiile temperării lui ușoare. A fost de asemenea evocată creșterea înregistrată, pentru al doilea trimestru consecutiv, de variația anuală a costurilor salariale unitare din industrie, succedată totuși de o scădere notabilă în luna iulie.
În discuțiile privind caracterul condițiilor monetare, membrii Consiliului au arătat că principalele cotații ale pieței monetare interbancare și-au restrâns gradual ecartul pozitiv față de rata dobânzii de politică monetară ulterior reluării operațiunilor repo de către banca centrală, rămânând totuși la un nivel înalt. Unii membrii ai Consiliului au reliefat că acest ecart este relevant din perspectiva judecării conduitei politicii monetare. A fost subliniată relativa stabilitate care a continuat să caracterizeze cursul de schimb leu/euro în lunile recente, atribuibilă, cel mai probabil, diferențialului considerabil al ratelor dobânzilor față de cele prevalente în plan european și regional.
S-a observat că avansul în termeni anuali al creditului acordat sectorului privat a rămas robust în intervalul iulie-august, la 6,6 la sută în ambele luni – valoare doar marginal inferioară mediei trimestrului II și ușor superioară celei din primul trimestru. La rândul ei, variația componentei în lei s-a menținut pe palierul de două cifre, dar și-a accentuat ușor tendința descrescătoare, preponderent pe seama creditelor pentru locuințe și a împrumuturilor acordate societăților nefinanciare. Ponderea în total a componentei în lei a continuat totuși să se mărească în iulie și a rămas apoi constantă în august, la 65,3 la sută.
În ceea ce privește evoluțiile viitoare, membrii Consiliului au convenit, în baza celor mai recente informații și analize, că rata anuală a inflației va continua probabil să scadă pe orizontul apropiat de timp în linie cu prognoza pe termen mediu publicată în Raportul asupra inflației din august 2018, care anticipa coborârea acesteia la 3,5 la sută în decembrie 2018 și apoi la 2,7 la sută la finele anului viitor. S-a precizat că semnificativa corecție descendentă așteptată a se produce în evoluția inflației în trimestrul IV este atribuibilă în principal efectelor de bază asociate creșterilor consemnate în anul anterior de toate componentele exogene ale IPC: prețurile administrate, prețul combustibililor, prețul produselor din tutun și prețurile LFO. Contribuția dezinflaționistă a acțiunii factorilor pe partea ofertei se conturează a fi totuși mai modestă decât în cea mai recentă prognoză pe termen mediu, date fiind majorarea neașteptată a tarifului la energia electrică în luna august, precum și relativa mărire a cotației petrolului. Aceasta din urmă ar putea depăși însă din nou așteptările pe orizontul scurt de timp, creșteri superioare celor previzionate fiind posibile și în cazul unor prețuri administrate și al prețurilor unor produse alimentare, în contextul epidemiei de pestă porcină, al evoluției cotațiilor unor cereale pe piața internațională și al deteriorării bruște a condițiilor meteorologice în luna septembrie. În ipoteza materializării unor astfel de evoluții adverse, riscul dezancorării anticipațiilor inflaționiste ar dobândi o relevanță sporită, au atenționat unii membri ai Consiliului.
Examinând tendința probabilă a presiunilor inflaționiste decurgând din poziția ciclică a economiei, membrii Consiliului au remarcat că noile evaluări reconfirmă perspectiva
decelerării sensibile a creșterii economice în termeni anuali în trimestrul III – în mare măsură pe fondul unor efecte de bază negative –, succedată de o reaccelerare mai modestă a acesteia în trimestrul IV 2018, în condițiile în care dinamica ei trimestrială era așteptată să se tempereze evident față de trimestrul II și doar marginal față de prognoza anterioară. S-a arătat că o asemenea evoluție implică o creștere ușor mai lentă a gap-ului pozitiv al PIB pe parcursul semestrului II decât în prognoza din luna august, dar la valori ușor superioare celor anticipate anterior, ca urmare a redeschiderii lui peste așteptări în trimestrul II.
S-a observat totodată că cele mai recente evoluții ale indicatorilor cu frecvență ridicată continuă să indice consumul privat drept motor al creșterii economice și în trimestrul III, dar și determinant important al încetinirii acesteia. În același timp, formarea brută de capital fix este posibil să-și sporească în acest interval contribuția negativă la dinamica PIB, ca, de altfel, și exportul net, în condițiile în care ecartul dintre dinamica anuală a exporturilor și cea a importurilor de bunuri a redevenit negativ în luna iulie, iar soldul pozitiv al balanței serviciilor și-a accentuat scăderea în raport cu aceeași perioadă a anului trecut. Pe acest fond, în prima lună a trimestrului III, deficitul de cont curent și-a accelerat din nou creșterea în termeni anuali. Finanțarea lui pare să fie totuși corespunzătoare, au considerat unii membri ai Consiliului, atrăgând însă atenția asupra reducerii în 2017 a ponderii finanțării autonome.
Din perspectiva caracterului mixt al evoluțiilor analizate, membrii Consiliului au apreciat că incertitudinile și riscurile la adresa celei mai recente prognoze pe termen mediu a inflației rămân semnificative. S-au făcut referiri la relativa volatilitate a sentimentului de încredere a consumatorilor, reintrat totuși recent pe o pantă ascendentă, precum și la evoluția probabilă a venitului disponibil real al populației, inclusiv în contextul retensionării condițiilor de pe piața muncii, dar și al evoluției potențiale a prețurilor combustibililor și utilităților. Au fost evocate și nivelurile inferioare celor programate ale absorbției de fonduri europene și ale cheltuielilor publice pentru investiții, cu implicații nefavorabile asupra dinamicii formării brute de capital fix, și în final asupra echilibrelor interne și externe ale economiei, precum și inițiativele legislative vizând sectorul bancar, cu potențial impact advers asupra creditării societăților nefinanciare.
S-au reliefat, de asemenea, riscurile la adresa performanței economice a zonei euro induse de protecționismul comercial și de incertitudinile legate de Brexit, dar și de situația din Italia și de volatilitatea pieței financiare internaționale. Implicit, s-au făcut referiri la conduita politicii monetare a BCE și la relevanța acesteia din perspectiva deciziilor băncilor centrale din regiune. Au fost menționate și recentele turbulențe financiare din unele economii emergente, apreciindu-se că efectele lor de contagiune au fost modeste și s-au limitat la economiile vulnerabile din punctul de vedere al fundamentelor macroeconomice. În acest context, membrii Consiliului au subliniat din nou necesitatea unui mix echilibrat de politici macroeconomice, care să evite o supraîmpovărare a politicii monetare, cu efecte indezirabile în economie. Totodată, cei mai mulți membri ai Consiliului au reiterat importanța unui dozaj și a unei cadențe adecvate de ajustare a conduitei politicii monetare, din perspectiva ancorării anticipațiilor inflaționiste și a menținerii ratei anuale a inflației pe traiectoria evidențiată de cea mai recentă prognoză pe termen mediu a BNR, în condiții de protejare a stabilității financiare.
În aceste condiții, Consiliul de Administrație al BNR a decis în unanimitate menținerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,50 la sută, a ratei dobânzii pentru facilitatea de depozit la 1,50 la sută și a ratei dobânzii aferente facilității de creditare (Lombard) la 3,50 la sută. De asemenea, Consiliul de Administrație al BNR a decis în unanimitate păstrarea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit.
Sistemul financiar global, între inovație tehnologică și abandonul multilateralismului
La un deceniu distanță de la căderea Lehman Brothers se poate spune că lumea s-a preocupat insistent pentru ca viitorul să fie mai bine pregătit și stabilitatea financiară să fie protejată. Mai bine nu este și echivalentul unui scut de netrecut. Istoria economică a lumii a relevat că motorul declanșării unei crize nu este mereu același și, de fiecare dată, ceea ce este mai sofisticat, mai în vogă, poartă cu sine și declanșatorul crizei. Christine Lagarde atrăgea atenția (septembrie 2018) asupra complexelor legături dintre sectorul financiar și economia reală, un aspect pe care cei mai mulți politicieni contemporani crizei l-au ignorat, lipsa lor de reacție determinând creșterea facturii acesteia. Reglementarea sistemului financiar urmărește o țintă mișcătoare, determinată atât de faptul că progresul tehnologic mută relațiile financiare în alte sfere, cât și de faptul că societatea își schimbă criteriile valorice.
Preocupărilor față de administrarea sistemului financiar global și susținerea cooperării internaționale pentru a progresa și a ne proteja împreună le este opusă teama de globalizare, vinovații de serviciu fiind comerțul (deschiderea pieței mărfurilor și serviciilor) și sectorul financiar-bancar (deschiderea pieței capitalului), dându-se deoparte impresionanta creștere a bunăstării globale, extinderea ofertei de locuri de muncă și avansul tehnologic prin cooperare realizate în ultimele șapte decenii: deja peste 50% din populația globului se înscrie în standardul de clasă mijlocie și bogată, cu perspectiva ca în 2030 numărul acesteia să fie de 5,6 miliarde persoane (în creștere cu 1,8 miliarde persoane față de prezent), comparativ cu 2,7 miliarde încă expuși vulnerabilităților (H. Kharas, K. Hamel – A Global Tipping Point: Half the World is Now Middle Class or Wealthier, The Brookings Institution, 2018).
Numeroși lideri nu mai doresc un sistem bazat pe interacțiune și responsabilitate comună, fiind dezinteresați de răspunderile globale. Donald Trump excelează prin desconsiderarea multilateralismului. Extinderea participanților la procesul globalizării și complexitatea comunicării dintre aceștia au crescut gradul de permeabilitate a frontierelor, astfel încât dorințele de încetinire sau recul al globalizării nu vor putea duce la întoarcerea sistemului financiar la un moment din trecut, ci doar îl vor canaliza către alte segmente ale pieței, suscitând mereu căutarea de norme destinate asigurării prudențialității și protejării stabilității dobândite.
