Dacia, pe locul trei în topul celor mai fiabile mașini din Marea Britanie
Lista celor mai bine cotate și fiabile mărci de automobile din Marea Britanie este dominată de producătorii de automobile japoneze , o surpriză fiind însă clasarea pe locul trei a mărcii Dacia. Acest lucru dovedește că reducerea costurilor nu înseamnă şi diminuarea fiabilităţii, se arată într-un articol publicat în revista Auto Express, preluat de Agerpres.
Anual, aproximativ 50.000 de automobiliști britanici participă la un sondaj derulat de Driver Power fiind rugați să dea note automobilelor lor în funcție de diferiți factori, inclusiv fiabilitatea.
În fruntea clasamentului se înscriu mărcile de automobile japoneze, precum Lexus, Toyota, Honda, Mazda, Suzuki și Subaru. Dacia se clasifică pe al treilea loc, după Lexus. „Simplicitatea și calitatea componentelor mecanice Renault par să fie la baza succesului produselor Dacia”, apreciază jurnaliștii de la Auto Express.
Cea mai mare suprindere pe piața de automobile, o constituie faptul că marca Tesla este considerată cea mai fiabilă marcă de automobile, în pofida faptului că producătorul american produce un număr relativ mic de automobile. Cu toate acestea este considerată cea mai fiabilă marcă deoarece este un automobil electric, cu o autonomie de aproximativ 300 de km. În schimb, pe ultimele poziții ale celor mai fiabile mărci de autoturisme se regăsesc Mini, Jeep, Land Rover, Volkswagen și Nissan.
Anul trecut, Dacia a vândut în total peste 584.000 de autovehicule și a atins un nou record pe piețele externe, cu mai mult de 545.000 de unități comercializate. Franța este prima destinație de export a Dacia, cu peste 112.000 de automobile vândute, reprezentând cea mai bună performanță înregistrată până acum.
În Marea Britanie, Dacia a vândut anul trecut 26.562 de unități, ceea ce situează Regatul Unit pe locul șapte în clasamentul piețelor externe ale mărcii, potrivit Agerpres.
Trafic aerian record pe cele două aeroporturi din București
Cele două mari aeroporturi din București, Henri Coandă și Băneasa, au înregistrat, în anul 2016, un număr record de 11 milioane de pasageri și 120.700 de aterizări și decolări, potrivit unui comunicat al Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), emis miercuri.
La categoria aeroporturilor cu 5-10 milioane de pasageri pe an, Aeroportul Henri Coandă a avut o creștere anuală de 18,3% a traficului aerian în 2016, ocupând al patrulea loc la această categorie la nivel european.
La categoria sub cinci milioane de pasageri anual în anul 2016, se află Aeroportul Băneasa(cu o creștere de 121,8% a traficului aerian), ocupând al treilea loc după Oradea și Iași.
Dinamica numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa Aurel Vlaicu, depăşeşte tendinţa generală înregistrată la nivel european. Pe lângă acest fapt, pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat o expansiune masivă a numărului de mişcări de aeronave, depășind şi la acest capitol trendul european. Astfel, anul trecut, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 11,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015, potrivit companiei (CNAB).
PIB-ul României a crescut cu 4,8% în 2016 față de 2015
Institutul Național de Statistică (INS) a publicat marți, prima estimare (semnal) privind creșterea economiei de anul trecut cu 4,8% comparativ cu 2015.
„Produsul Intern Brut în trimestrul IV 2016 a fost, în termeni reali, mai mare cu 1,3% comparativ cu trimestrul III 2016”, potrivit comunicatului INS.
Pentru acest an, cea mai optimistă estimare a creșterii PIB aparține Comisiei Naționale de Prognoză, de 5,2%, estimare pe care s-a bazat construcția bugetară pentru 2017. Însă prognozele pentru acest an ale celor mai importante instituții internaționale variază între 3,7% (Banca Mondială) și 4,4% (Comisia Europeană).
Comisia Europeană (CE) include România în cadrul economiilor cu cea mai rapidă dezvoltare din Uniunea Europeană, fiind susținută de relaxarea fiscală și de creșterile salariale.
Totodată, CE consideră că pe măsură ce PIB-ul real se va situa peste cel potențial, impactul reducerilor de taxe se va diminua, inflația va ieși din domeniul negativ în care s-a înscris anul trecut încă din acest an.
La nivelul UE, redresarea economică va continua în 2017 și 2018, așteptându-se ca economiile tuturor statelor membre să crească în această perioadă.
În zona euro, PIB-ul real este în creștere de 15 trimestre consecutive, ocuparea forței de muncă progresează într-un ritm încurajator, iar șomajul continuă să scadă, deși rămâne peste nivelurile din perioada anterioară crizei. Consumul privat este în continuare motorul redresării. Creșterea investițiilor continuă, dar la un nivel modest. Se așteaptă ca în zona euro PIB-ul să înregistreze o creștere de 1,6 % în 2017 și de 1,8 % în 2018. Aceste cifre sunt ușor revizuite în sens crescător în raport cu previziunile din toamnă (2017: 1,5 %, 2018: 1,7 %) datorită performanțelor peste așteptări înregistrate în a doua jumătate a anului 2016 și a începutului destul de robust al anului 2017.
În ceea ce privește PIB-ul total al UE, valorile au o traiectorie similară, creșterea fiind estimată la 1,8 % anul acesta și anul viitor (previziunile de toamnă: 2017: 1,6 %, 2018: 1,8 %).
Împrumuturi Erasmus pentru studii postuniversitare în Marea Britanie
Premieră pentru finanţarea studiilor postuniversitare în Marea Britanie: împrumutului în valoare de 10.000 lire, posibil a fi obţinut şi până în prezent de la guvernul britanic (pentru doi ani), i se poate adăuga de acum un împrumut Erasmus de 9300 lire, pentru un program de un an sau de 13.900 lire, pentru un program de doi ani.
Rambursarea împrumutului Erasmus are loc într-o perioadă de 6-10 ani, în timp ce împrumutul către statul britanic poate fi returnat doar în momentul în care se atinge un venit anual mai mare de 21.000 de lire, rata nedepășind 6% din venit.
Oferte concrete (inclusiv programe de master, tabere etc.) şi alte detalii din partea a o sută de instituţii din întreaga lume vor fi prezentate la târgul World Education Fair, organizat de consultantul educaţional IntegralEdu la București (hotel Radisson Blu, 18-19 februarie), Craiova (21 februarie), Constanța (23 februarie).
Au început înscrierile pentru târgul de mobilă BIFE-SIM
Au început înscrierile pentru Târgul internaţional de mobilă, echipamente şi accesorii BIFE – SIM, Romexpo, 13-17 septembrie 2017. Evenimentul, de referinţă pentru piaţa de profil (va fi ediţia XXVI), este organizat de Romexpo în parteneriat strategic cu Asociaţia Producătorilor de Mobilă din România (APMR) şi Camerele de Comerţ şi Industrie din România (CCIR). Adresarea este către companii de profil din România şi din străinătate: producatori, importatori, distribuitori de mobilier şi decoraţiuni specifice, producători şi comercianţi de echipamente şi accesorii pentru industria lemnului.
Formularele de înscriere sunt disponibile pe site-ul evenimentului, www.bife-sim.ro.
Organizatorii subliniază că prin BIFE-SIM, “Romexpo îşi propune să creeze cadrul necesar dialogului de business, să sprijine şi să promoveze mediul de afaceri din România, susţinând astfel companiile şi politicile de dezvoltare ale acestora”.
Cercetători de la ICPE-CA, medaliaţi la salonul de invenţii Eureka 2016
Institutul Naṭional de Cercetare-Dezvoltare pentru Inginerie Electrică ICPE-CA a obṭinut două medalii ṣi diplome de argint la Concursul internaṭional de inventică Bruxelles – Eureka 2016.
Invenṭiile premiate sunt: „Motor sonic magnetostrictiv cu modul electronic de acṭionare”, realizată de cercetătorii Lucian Pîsalru-Dănescu, Alexandru Morega, Mihaela Morega, Laurenţiu Constantin Lipan, Florentina Bunea ṣi „Procedură pentru obṭinerea compoziṭiei adezive pe bază de Ag nanostructurat”, avându-i ca autori pe Teodora Mălăeru, Jenica Neamţu, Gabriela Georgescu, Virgil Marinescu, Delia Pătroi.
Top UE: România rămâne pe penultimul loc după salariul minim pe economie
La începutul anului, România se afla pe penultimul loc în Uniunea Europeană după salariul minim pe economie, 275 de euro pe lună, fiind urmată de Bulgaria cu 235 de euro pe lună, conform ultimelor date Eurostat.
Cel mai mare salariu minim îl regăsim în Luxemburg, de 1.999 de euro pe lună, și este de nouă ori mai mare față de cel mai scăzut nivel înregistrat în Bulgaria.
Eurostat precizează că în intervalul 2008-2017 a avut loc o creștere a salariilor minime în toate statele membre UE, cu excepția Greciei, unde a scăzut cu 14%.
În România, în intervalul analizat, salariul minim s-a dublat. La 1 februarie 2017, acesta a crescut de la 1.250 de lei, la 1.450 de lei, iar aproximativ 2,1 milioane de angajați au beneficiat de această majorare.
În funcție de nivelul salariului minim pe economie, statele membre UE se clasifică în trei categorii. În 10 state din est, printre care și România, salariul minim pe economie este mai mic de 500 de euro. În următoarea categorie regăsim cinci țări amplasate în sudul UE (Portugalia, Grecia, Malta, Slovenia și Spania), unde salariul minim variază între 500 și 1.000 de euro pe lună. Cea de-a treia categorie clasifică țările membre UE din vest și nord (Marea Britanie, Franța, Germania, Belgia, Olanda, Irlanda, și Luxemburg), unde salariul minim pe economie este de peste 1.000 de euro pe lună.
Din totalul statelor membre ale UE, doar 22 din 28 au stabilite salarii minime pe economie, excepție facând Danemarca, Italia, Cipru, Austria, Finlanda și Suedia.
Isărescu: Prețurile de consum cresc cu 1,7% în 2017, însă leul va pierde teren în fața euro
Guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, a prezentat joi raportul trimestrial privind inflația, revizuind în scădere prognoza de inflație pentru finalul acestui an, cu 0,4 puncte procentuale, la 1,7%.
În schimb, în raport se precizează că pentru sfârșitul anului viitor, rata inflației va fi de 3,4%, cu 0,2 puncte procentuale peste prognoza precedentă.
„Scenariul de bază al prognozei reconfirmă perspectiva revenirii ratei anuale a inflației în teritoriu pozitiv în primul trimestru al anului 2017, pe fondul epuizării impactului reducerii la 20% a cotei standard a TVA. Palierul pe care rata anuală prognozată a inflației se poziționează este, însă, mai scăzut, iar creșterea ei ulterioară este relativ mai lentă, în principal ca urmare a noilor șocuri dezinflaționiste pe partea ofertei survenite în intervalul noiembrie 2016 — februarie 2017. Acestea constau în scăderea tarifelor polițelor RCA și eliminarea taxelor nefiscale, ale căror efecte se alătură celor exercitate de reducerea la 19% a cotei standard a TVA și de eliminarea supra-accizei la carburanți începând cu 1 ianuarie 2017″, se arată în comunicatului BNR.
Deși BNR-ul nu comentează cursul de schimb al leului, Isărescu a specificat că firmele româneşti se confruntă cu o creştere a preţurilor de producţie simultan cu scăderea preţurilor de consum. Aceasta „nu lasă loc” pentru aprecierea monedei naționale. „Întreprinderile româneşti se confruntă cu o creştere a preţurilor de producţie pe fondul scăderii sau stagnării în unele cazuri ale preţurilor de consum, dar şi cu o acută lipsă de finanţare”, a explicat Isărescu, citat de Mediafax, după prezentarea Raportului trimestrial asupra inflaţiei,
Tradus, aceasta înseamnă că moneda națională va avea în continuare o tendință de depreciere față de principalele valute, cursul de schimb pentru sfârșitul acestui an urmând să fie peste valoarea anticipată de Comisia Națională de Prognoză, de 4,46 lei/euro. Joi, 9 februarie, BNR a anunțat o cotație de 4,4956 lei/euro.
Periculozitatea anului 2017
Anul 2016 a avut evenimente ce au modificat dinamici mari (așa-numite „game-changers”): Brexit, alegerile din SUA, referendumul din Italia, succesiunea de atacuri teroriste, criza provocată de imigrație masivă; acordul între Rusia, Turcia și Iran privind Siria (fără implicare a puterilor occidentale!). Urmează în acest an alegeri parlamentare în Olanda, Franța, Germania, probabil scrutin anticipat în Italia, de care depinde soarta Uniunii.
Este nevoie de o ieșire din impas ținând cont de realități sociale și politice. Uniunea trebuie salvată, fiind un bun public european care a ajutat refacerea economică postbelică și menținerea păcii pe Continent, revenirea la democrație în Europa Centrală și de Răsărit. Totodată, ranforsarea unor prerogative naționale înăuntrul UE pare inevitabilă fiindcă cetățenii cer, mai ales de la guvernele naționale, să fie apărați de amenințări. Ce se întâmplă cu NATO contează nu mai puțin având în vedere afirmații ale președintelui ales american, relația cu Rusia, situația foarte încordată din Turcia etc.
Economia noastră este sub incidența situației foarte complicate din Europa. Zona Euro suferă în continuare, deși o revenire economică are loc, sprijinită fiind de măsurile non-standard ale BCE. Există tendințe protecționiste în extindere. Tensiunile geopolitice măresc incertitudinile. Ordinea geopolitică, într-o lume multipolară, este mai neclară. Intervine aici ascensiunea Chinei, care devine pentru America, în secolul XXI, ceea ce a fost URSS ca rival geopolitic în secolul XX. Dacă 2017 va lovi în plus coeziunea UE, efectele pentru economia noastră vor fi rele. Sunt pericole majore pentru economia autohtonă ce vin din exterior. Dar nu trebuie neglijată nevoia de a evita imprudențe în guvernarea internă, de a proteja echilibrele macro. Este de notat aici declarația ministrului de Finanțe că deficitul bugetar pentru acest an nu va depăși 3%; esențială este și construcția bugetului, care, între altele, trebuie să atenueze exodul de capital uman. Este nevoie de consolidare bugetară în anii următori și cadență în reformele structurale.
Alegerile din SUA au adus un președinte cu abordări pentru mulți surprinzătoare: dincolo de numiri în poziții cheie unde apar militari de rang foarte înalt și oameni din business (care duc cu gândul la ceea ce președintele Dwight Eisenhower a numit complexul militaro-industrial) este bine să așteptăm măsuri concrete ale noii administrații. „Making America great again” poate fi interpretată în mai multe feluri. Într-o logică geopolitică, poate semnifica preocuparea de a menține supremația SUA în lume pe plan economic, militar, tehnologic – un statut erodat în ultimele decenii; preocuparea de a face față la pericole neconvenționale. Este de văzut ce mijloace și cum vor fi utilizate în acest scop. În măsura în care ar exprima continuarea unui angajament pentru un regim internațional deschis, este favorabil pentru Uniune. Acesta ar fi o apreciere a cadrului general de analiză, fiindcă totul este de nuanțat într-o lume atât de complicată și perturbată. Avem relația bilaterală, care înseamnă parteneriatul strategic, relații în cadrul NATO și alte instanțe internaționale de decizie.
O nouă „doctrină” economică și militară a SUA, admițând că se va putea vorbi de așa ceva, dacă va fi îmbibată cu pragmatismul specific americanilor, ar trebui să țină cont de istoria secolului XX, de necesitatea ca Europa să nu redevină teren de rivalități „istorice”, să nu fie reînviați strigoi ai trecutului. În Europa avem nevoie de aranjamente de securitate clare în condițiile în care Rusia este în resurecție militară (geopolitică), iar rolul NATO este decisiv în acest sens. Este nerealist să credem că UE ar putea avea forța militară comună relevantă în viitorul prefigurabil. Pașii către o asemenea capacitate militară și de securitate depind de „doctrina” militară a administrației Trump. Un divorț de catifea între UE și Regatul Unit ar limita stricăciunile pentru toți în Europa și ar ajuta colaborarea în domeniul militar și de securitate.
Vremurile pe care le trăim, care includ conflicte, războaie neconvenționale/hibride (cibernetice, informaționale/manipulare a opiniei publice), cer eforturi de creștere a robusteții economiei naționale, de apărare a centrilor nervoși autohtoni, a infrastructurilor de bază. Un stat cu instituții slabe își reduce șansele de a face față la asemenea pericole, care nu sunt ipotetice; unele se concretizează deja fățiș, altele sunt mai puțin vizibile. Dar consecințe se simt și se vor simți. n
(Articol preluat de pe www.opiniibnr.ro)
Două contribuții extraordinare mai puțin cunoscute pe care Wicksell le-a făcut pentru noi
Pe 20 decembrie 2016 s-au împlinit 165 de ani de la nașterea lui Johan Gustav Knut Wicksell, unul dintre cei mai mari economiști ai lumii. Mă număr printre aceia care spun despre Knut Wicksell că este, probabil, cel mai nedreptățit economist al lumii. Lucrările sale sunt importante atât pentru înțelegerea inflației și a problemelor monetare, cât și pentru înțelegerea problemelor finanțelor publice. Există însă două contribuții enorme pe care Wicksell le-a făcut la metoda de cercetare economică, pe care, după știința mea, nimeni nu le-a subliniat.
Prima contribuție este legată de ceea ce Platon a numit „a doua navigare”, metodă de cunoaștere pe care Platon i-o atribuie lui Socrate, și la care se apelează atunci când simțurile și evidențele materiale nu mai pot asigura cunoașterea. În acest caz, inteligența postulează existența unor entități apartenente la o altă realitate decât cea fizică, și anume la o realitate epistemologic metafizică. Între cele două realități, legătura se face prin ipoteze și raționamente. „A doua navigare” înseamnă, în concluzie, „raționamente și realități ce pot fi atinse doar cu raționamente” (Reale, 2009, p. 89-90).
În economie, această distincție între planul fizic și cel epistemologic metafizic a dus, printre altele, și la dihotomia observabil-neobservabil. Primul care a operat cu o variabilă neobservabilă în teoria economică, și care și-a bazat întreaga sa teorie monetară pe o astfel de variabilă, este, după știința mea, Knut Wicksell. În 1898, el a introdus conceptul de „rată naturală a dobânzii la capital” (Wicksell, p. 102) sau, pe scurt, așa cum precizează la nota de subsol 1 de la pagina 106, „rata naturală”, adică acea rată care asigură stabilitatea prețurilor.
În acest fel, Wicksel i-a adus pe Platon și pe Socrate în teoria economică în cel mai subtil și legitim mod. Când rata actuală a dobânzii este peste cea naturală, inflația scade. Invers, când rata actuală a dobânzii este sub nivelul natural, inflația crește. „Că întotdeauna există o astfel de rată a fost presupunerea noastă implicită, susținând întregul nostru argument. În capitolul următor vom analiza dacă ea există cu adevărat, cum poate fi utilizată cu obiectivul atingerii scopului său și întrebări similare despre cauzele care determină rata dobânzii”, (Wicksell, 1898, p. 100). Sublinierile îmi aparțin și intenționează să atragă atenția asupra faptului că rata naturală este în realitatea epistemologic metafizică.
Wicksell are și meritul deosebit de a fi subliniat că rata naturală nu este relativ constantă, cum s-a presupus în multe lucrări contemporane. Wicksell spune explicit că „rata naturală nu este fixă sau nealterabilă în magnitudine” (Wicksell, 1898, p. 106). Mai mult, el spune că este rezonabil să gândim că rata actuală a dobânzii „tinde să coincidă cu o permanent-schimbătoare rată naturală” (Wicksell, 1898, p. 117), schimbarea permanentă fiind evidențiată în studiile econometrice recente. În sfârșit, Wicksell admite că rata naturală a dobânzii poate avea scăderi abrupte. Analizând scăderea accentuată a prețurilor din perioada 1815-1832 în Anglia, el spune că „trebuie să fi fost o cădere rapidă în rata naturală a dobânzii. Rata actuală a dobânzii a scăzut numai încet și cu ezitare” (Wicksell, 1898, p. 172). Așa cum voi arăta imediat, această contribuție a fost asimilată în practica băncilor centrale și în praxisul teoretic relativ recent.
Primul care s-a referit la această rată naturală în procesul de conducere a politicii monetare a fost Alan Greenspan (1993), iar primul care a introdus-o în ecuația cererii în modelul standard neo-keynesist a fost Michael Woodford (2003)1. De atunci, rata naturală și gap-ul ratei dobânzii au devenit ceva indispensabil în teoria și practica politicii monetare. Ne-a luat 95 de ani să folosim în practică această cunoaștere și 101 ani să o introducem în teoria ortodoxă curentă.
În încheierea referirilor la această primă contribuție vreau să arăt că Wicksell a avut ca program de cercetare oferirea uni instrument, și anume, gap-ul ratei reale a dobânzii, pentru a asigura stabilizarea conștientă a prețurilor. „Băncile (centrale – nota mea) (…) și instituțiile de credit au exercitat până acum numai o influență involuntară asupra prețurilor”. Dar „dacă ea (teoria – nota mea) se va dovedi corectă”, băncile și instituțiile de credit „vor fi capabile în mod total conștient să-și urmărească obiectivele în beneficiul indiscutabil al economiei mondiale” . Astăzi știm că, în ipoteza că divina coincidență ține, pe un orizont de timp infinit, rata inflației se poate scrie ca o funcție al cărui singur argument este diferența dintre rata reală a dobânzii și rata naturală a dobânzii. În acest cadru simplificat, inflația este egală cu suma actualizată în prezent, luată cu semnul minus, a gap-urilor așteptate ale ratei dobânzii pe un orizont infinit.
A doua mare contribuție a lui Knut Wicksell, dar nenotată de nimeni din câte știu eu, se leagă de modelele referitoare la formarea preferințelor. Pentru a înțelege această contribuție voi aminti aici teoria clasică a utilității anticipate și teoria prospectivă, elaborată de Kahneman și Tversky (1979). Prima teorie presupune că agenții economici au o funcție de utilitate și o restricție asociată, din care deduc valorile optime care le maximizează valoarea (utilitatea). Cu alte cuvinte, deciziile sunt modelate ca și când agenții optimizează permanent. În teoria prospectivă, deciziile sunt luate din compararea rezultatelor potențiale, ale căror probabilități sunt cunoscute. În teoria prospectivă, funcția de utilitate este o sumă a produselor dintre rezultatele potențiale, stabilite prin euristici, și probabilitățile asociate rezultatelor respective. Aceste calcule se fac după ce, într-o fază anterioară, s-a stabilit un nivel de referință și s-a acceptat că un rezultat sub acel nivel constituie o pierdere, iar un rezultat peste acel nivel constituie un câștig.
Kahneman și Tversky spun că funcția care stabilește valoarea (utilitatea) are forma de S, concavă pentru câștiguri și convexă pentru pierderi (Kahneman și Tversky, 1979, p. 279). Funcția are proprietatea că „răspunsul la pierderi este mai extrem decât răspunsul la câștiguri”, adică „neplăcerea asociată cu pierderea unei sume de bani este în general mai mare decât plăcerea asociată cu câștigarea aceleiași sume”, (Tversky și Kahneman, 1982, p. 454). Cu alte cuvinte, deciziile sunt afectate de o anumită aversiune la pierderi.
Având aceste lucruri clarificate, pot să afirm că Knut Wicksell a fost primul care a spus că o pierdere a unei sume date de bani doare mai tare decât bucură câștigarea aceleiași sume. Aceasta nu știrbește cu nimic meritele teoriei prospective, care are o demonstrație riguroasă oferită de Tversky și Kahneman, pentru care acesta din urmă a și primit Premiul Nobel.
Iată textul din Wicksell care susține afirmația mea: „un câștig datorat unei creșteri norocoase și neașteptate a venitului unui om este extrem de rar (scarcely ever) așa semnificativ ca și pierderea (injury) cauzată de o scădere neanticipată de o magnitudine egală”, (Wicksell, p.3). Sublinierile îmi aparțin.
Aici cuvântul „norocoase” indică aceeași abordare bazată pe risk, similară cu cea din teoria prospectivă și total diferită de cea din teoria utilității așteptate. Cuvântul „neașteptate” arată că în viziunea lui Wicksell există și un nivel așteptat, care, așa cum înțeleg eu lucrurile, este echivalentul nivelului de referință din teoria prospectivă a lui Kahneman și Tversky.
1Ecuația cererii din modelele de echilibru general conține rata naturală în lucrări ale lui Jordi Gali (2000) sau Edward Nelson și Katherine Neiss (2001), apărute înainte de publicarea de către Woodford a cărții sale fundamnetale Interest and Prices (care este și titlul cărții din 1898 a lui Wicksell), dar aceștia citează capitole din cartea lui Woodford, pe care au citat-o în manuscript. Woodford (1999b), comentând lucrarea lui Svensson (1999) spune că ecuația cererii din Woodford (1999a) este similară cu cea din Clarida et al. (1999), pe care o citează în manuscris, dar în forma publicată, lucrarea nu conține în ecuația ofertei rata naturală a dobânzii. Concluzia mea este că Woodford este primul economist care a introdus rata naturală în ecuația cererii din modelul neo-keynesist în comentariul său asupra lucrării lui Svensson.
Bibliografie
Clarida, Richard, Jordi Galí, and Mark Gertler (1999), “The Science of Monetary Policy: A New Keynesian Perspective”, Journal of Economic Literature Vol. XXXVII (December), pp. 1661–1707.
Greenspan, Alan (1993), „Testimony Before the Subcommittee on Economic Growth and Credit Formation of the Committee on Banking, Finance and Urban Affairs, U S House of Representatives, July 20, p. 11.
Kahneman, Daniel and Amos Tversky (1979), „Prospect Theory: An Analysis of Decision under Risk”, Econometrica, 47(2), pp. 263-291, March.
Reale, Giovanni (2009), „Istoria filosofiei antice: Platon și academia antică (vol.3)”, Galaxia Gutenberg (Traducere din limba italiană de Mihai Sârbu).
Wicksell, Knut (1936), “Interest and Prices: A Study of Causes Regulating the Value of Money” [Original publication date: 1898], translated by R.F. Kahn, Macmillan.
Woodford, Michael (1999a), “Optimal Monetary Policy Inertia”, ?”, Seminar Paper No. 666, Institute for International Economic Studies, S-106 91 Stockholm, Sweden (April).
Woodford, Michael (1999b), “Commentary: How Should Monetary Policy Be Conducted in an Era of Price Stability?” on Svensson (1999), (September 29).
Woodford, Michael (2003), “Interest and Prices: Foundations of a Theory of Monetary Policy”, Princeton University Press, pp. 381-463.
Woodford, Michael (1999b), “Commentary: How Should Monetary Policy Be Conducted in an Era of Price Stability?” on Svensson (1999), (September 29).
Svensson, Lars, E.O. (1999), “How Should Monetary Policy Be Conducted in an Era of Price Stability?”, Seminar Paper No. 680, Institute for International Economic Studies, S-106 91 Stockholm, Sweden (November; first draft August, https://larseosvensson.se/files/papers/jh.pdf).
Tversky, Amos; Kahneman, Daniel (1981), „Framing of Decisions and the Psychology of Choice”, Science, New Series, Vol. 211, No. 4481. (Jan. 30, 1981), pp. 453-458.
