CE și mai ales CÂT ne bagă agricultura în pungă?
Care este contribuția agriculturii în PIB-ul României? Ușor de aflat, dacă ne uităm la datele statistice de care dispunem la nivel oficial. Dar care este însă potențialul real al agriculturii de creștere a PIB-ului? Cum anume trebuie privită, gândită și mai ales derulată activitatea economică în sectorul agricol și în industriile și sectoarele conexe astfel încât să putem discuta de o reală dezvoltare a acestuia, de o contribuție semnificativă în realizarea produsului intern național, de o reală creștere economică bazată (și) pe acest sector și de o semnificativă dezvoltare a spațiului rural românesc? Cum anume trebuie să se regăsească agricultura și sectoarele și industriile direct relaționate cu aceasta în ceea ce ar trebui să fie MODELUL ECONOMIC ROMÂNESC AL URMĂTORILOR 10 ANI? Personal, cred că marea provocare a României va fi să găsească mijlocul prin care majoritatea locuitorilor din spațiul rural să treacă de la economia (agricultura) de subzistență la statutul de antreprenori rurali, de fermieri sau de patroni ai unor entități profitabile cu activitate în mediul rural. Prezentăm în susținerea acestui punct de vedere un studiu complex realizat și prezentat public în acest an de către PriceWaterhouseCooper (PWC), în speranța că va fi doar un exemplu de gândire analitică și strategică cu privire la contribuția agriculturii românești la dezvoltarea în ansamblu a economiei naționale.
România trebuie să respire cu ambii plămâni, nu doar cu unul
Prospețime, dinamism, curaj, inovație, seriozitate, responsabilitate socială, iată atributele femeilor prezente în mediul de afaceri. Anul trecut 163 de milioane de femei și-au deschis propriul business în 74 de economii ale lumii, alături de alte 111 milioane de femei care conduceau afaceri existente în anul 2016. O arată proaspătul Raport global al antreprenoriatului feminin (GEM Women’s Entrepreneurship Report 2016/2017), lansat acum două săptămâni. Asta înseamnă o creștere cu 10% a ratei antreprenoriale feminine globale față de raportul anterior din anul 2015 și o diminuare a decalajului de gen antreprenorial cu 5%.
În cinci economii ale lumii analizate în acest raport, contribuția femeilor la antreprenoriat este mai mare sau egal cu cel al bărbaților. E vorba de Indonezia, Filipine, Vietnam, Mexic și Brazilia. La polul opus, țara cu cea mai mică pondere a antreprenoriatului feminin o găsim în Iordania.
În țările cele mai dezvoltate ale lumii, femeile reprezintă circa 60% din antreprenoriatul masculin, iar la fiecare 10 afaceri noi deschise de femei avem și 2 ieșiri de pe piață. Surpriza plăcută a fost să găsesc în acest raport dovada că înclinația antreprenoarelor spre afaceri inovative este cu 5% mai mare decât în cazul domnilor antreprenori. Tot în categoria țărilor dezvoltate doar o cincime dintre antreprenoare vând peste 25% clienților internaționali.
Înclinația spre internaționalizare a antreprenoarelor variază fenomenal în lume, de la sub 1% în Brazilia sau Vietnam, la peste trei sferturi din antreprenoriatul feminin din Emiratele Arabe Unite sau peste jumătate în Arabia Saudită.
În fine, sunt multe detalii extrem de interesante de parcurs în acest raport legate de progresele, problemele și paradoxurile antreprenoriatului feminin, dar mai ales de acțiunile de politică publică care se impun. Cel mai vizibil paradox este că participarea antreprenorială a femeilor scade pe măsura nivelului de dezvoltare economică mai mare a țărilor lumii.
Femeile din mediul economic românesc, atât în mediul antreprenorial, cât și corporatist, sunt de fapt un motor nou de creștere economică. O forță economică. Din ce în ce mai vizibilă și mai responsabilă. Muncă. Poveste de anduranță. Succes. Șansa la reducerea sărăciei.
Peste o treime din antreprenoriatul românesc este de genul feminin. Dacă ne raportăm la totalul populației feminine din România, atunci putem spune că rata antreprenoriatului feminin se ridică la 7,5% (peste media Europei și Asiei Centrale de 6,3%), jumătate însă din rata antreprenoriatului masculin.
Când „coada de maimuță” își bagă coada, profit iese!
Pe vremuri era o vorbă: „un client mulțumit îți mai aduce încă un client, dar un client nemulțumit îți alungă cel puțin zece!”
Îmi plac zicalele înțelepte precum cea de mai sus. Nu sunt dovedite științific, dar bunul simț – și erudiția populară – îți spun că sunt adevărate. Este bine de punctat că oamenii vorbesc mai degrabă despre lucrurile care-i nemulțumesc decât de celelalte. Probabil că emoțiile negative sunt mai puternice decât cele pozitive! În cariera mea de CEO am întâlnit această afirmație în diverse forme. Întrucât într-o firmă de distribuție este imposibil ca un client să-ți aducă un alt client, acesta fiind în mod inechivoc concurentul lui, am transcris aceasta afirmație astfel: „un client mulțumit îți aduce o tranzacție, dar un client nemulțumit îți anulează zece!”
Întrebarea este: cum faci să afli ceea ce gândesc cu adevărat clienții despre tine, astfel încât să știi dacă sunt sau nu mulțumiți de colaborarea cu tine? Pentru mine, cele mai multe și mai relevante feedback-uri le-am primit în cadrul evenimentelor cu clienții. La aceste evenimente aveam stabilite în avans întâlniri unu la unu cu proprietarii sau directorii generali ai companiilor cu care lucram. În astfel de întâlniri am aflat ce nu merge din punct de vedere al proceselor și am îmbunătățit mai multe procese specifice: livrare, service, garanție, ofertare.
Atunci când vorbești cu un proprietar de afacere trebuie să ții cont că nu întotdeauna el este și implicat în business. În acest caz, informația pe care o primești este la mâna a doua și va trebui să identifici cu cine trebuie să discuți ca să afli exact cum stau lucrurile. De obicei, este angajatul care se ocupă de subiectul respectiv. Atenție, dacă un proprietar de afacere sau un director general a auzit din interiorul companiei lui că ceva nu merge bine în relația cu tine, este bine să te informezi și să corectezi ce este de corectat. Până la urmă el este factorul principal care poate decide dacă să facă sau nu business cu tine. Iar aceste decizii se iau și emoțional!
Bittnet crește mult pe seama interesului pentru Cloud
Interviu Mihai Logofătu – CEO Bittnet
Bittnet a anunțat recent achiziția GEGAD NET. Prin această achiziție, Bittnet vizează dublarea cifrei de afaceri pâna la 10 milioane de euro și extinderea de șase ori a bazei de clienți. Mihai Logofătu, CEO al primei companii IT din România listate pe Bursa de Valori București, ne explică de ce 2017 a avut cel mai bun început din istoria de 10 ani a companiei.
Închidere de semestru I ce înseamnă? Înseamnă cea mai bună jumătate de an din istoria noastră. În cei 10 ani. În 22 februarie este momentul aniversar, deci astăzi suntem în al unsprezecelea an fiscal. Din punct de vedere al rezultatelor, cele șase luni, primul semestru, reprezintă cel mai bun semestru din activitatea noastră. O creștere de 70% față de perioada 2016 și o creștere care este susținută de ambele linii de business, deci nu este o întâmplare este rezultatul unui efort al unei echipe mari care a muncit foarte mult. 30.000 de mii de euro cifra de afaceri acum 10 ani, 3 milioane acum. Un pic peste 3 milioane anul trecut, iar anul acesta ne propunem să depășim pragul de 5 milioane. Doar cu rezultatele individuale, nu prin consolidare. Să vedem rezultatele financiare Bittnet la șase luni, la primul semestru 2017. Ele provin dintr-o dinamică foarte bună a liniei de business de training care a crescut cu aproape 40% față de anul trecut, în condițiile în care este o piață unde profitabilitatea și creșterea vin dintr-un grad de încărcare. Suntem liderul pieței de training prin volumele pe care le facem, prin varietatea serviciilor pe care le oferim. În egală măsură, o creștere mai accelerată vine din segmentul de integrare și migrare către crowd, unde a crescut cu peste 100% în aceste 6 luni. Această linie de business a crescut față de aceeași perioadă a anului trecut susținută atât de proiectele livrate direct, cât și de parteneriatele comerciale, pentru că sunt anumite segmente de piață unde riscul pe care noi îl identificăm este prea mare și alegem să ne asociem cu alte companii. Legat de zona de crowd, în urmă cu 2 ani de zile am identificat ca o direcție strategică în România ideea serviciilor de migrare către crowd-uri publice precum Microsoft Azure (4,13) sau Amazon Web Services (AWS). Dacă acum 2 ani de zile nu făceam nici un proiect și nu ne întreba nimeni, anul trecut am avut două proiecte în primele șase luni și anul acesta am avut 15 proiecte în primele șase luni. Proiecte care înseamnă companii private care au ales să își migreze parțial diversele aplicații pe care ei le folosesc către un mediu de tip Amazon.Dezvăluirea celei mai mari fraude fiscale din lume
Ceea ce se consideră a reprezenta dezvăluirea celei mai mari fraude fiscale din lume, cu 19.000 de conturi-client desecretizate și 780 de milioane de dolari recuperați de Agenția de Administrare Fiscală a Statelor Unite (Internal Revenue Service – IRS), se găsește de-acum la-ndemâna cititorilor români, spre consultare într-o formă accesibilă și captivantă: Editura Minerva a achiziționat drepturile de autor pentru „Bancherul diavolului. Cum am distrus secretul bancar elvețian”, de Bradley C. Birkenfeld. Caracterizând lucrarea drept „o poveste adevărată, care începe ca o carte cu James Bond, cu o privire în spatele scenei industriei bancare elvețiene și a unui sistem juridic corupt”, Editura Minerva ne oferă informațiile și comentariile din care cităm: „De-a lungul timpului în care a fost bancher privat al băncii elvețiene UBS, autorul a dus o viață de lux cu mașini Ferrari, fete, șampanie scumpă și bani care curgeau ca la robinet. Ca și apa, banii cu care lucra circulau invizibili și anonimi prin conturi offshore. Birkenfeld a fost unul dintre aceia care secretizează sume enorme (fără plata taxelor) pentru clienții lor super-bogați. La un moment dat, a descoperit afacerile și înțelegerile din spatele fortăreței UBS. Parțial din motive etice, dar mai ales din instinct de auto-apărare, și-a deconspirat angajatorii atunci când și-a dat seama că UBS avea un plan conform căruia urma să-și arunce proprii angajați în cușca leilor. El adună informații șocante, detaliate, și liste cu nume de clienți, face legăturile dintre toate acestea și oferă totul Departamentului American de Justiție, care îl reține pentru investigații și îl condamnă în mod nedrept la doi ani și jumătate închisoare”.
Cum jumulești gâsca fără să o faci să țipe
Cineva mi-a spus recent că în chestiunea taxelor și impozitelor, istețimea sistemului de guvernare trebuie să stea în felul în care reușește să inventeze noi taxe cu cât mai puține critici publice: „ideea e să jumulești gâsca de cât mai mulți fulgi, dar cu cât mai puține țipete”.
Deși programul de guvernare anunțat în campania electorală promitea o relaxare fiscală, agitația guvernamentală e mai curând în sensul inventării de noi forme de a colecta bani la buget, ceea ce a dat naștere unei nervozități generale atât în lumea de afaceri, cât și la fiecare cetățean în parte. Orice creștere de taxe și/sau impozite survenită peste noapte aruncă business-ul în incertitudine, iar frica cea mai mare este că lipsa de predictibilitate fiscală va duce guvernul în situația stranie de a nu mai avea ce impozita: firmele mor, se închid, fug de mediul de reglementare instabil și impredictibil.
Inventarea de noi forme de colectare de bani la buget este din capul locului metoda de a plomba găuri bugetare create deopotrivă prin majorările de salarii și pensii și prin debandada cheltuielilor bugetare discreționare și dedicate politic.
Cum spuneam la început, nicio majorare de taxă operată intempestiv nu este bine primită de piață. Predictibilitatea regimului fiscal este esențială pentru dezvoltarea companiilor, pentru dezvoltarea investițiilor, a pieței, pentru creștere economică sustenabilă. O schimbare fiscală operată fără consultarea directă a celor direct afectați atrage de la sine lipsa de credibilitate în administrația publică. Respectarea regulilor jocului aduce beneficii tuturor părților implicate: bugetului public, operatorilor privați, consumatorilor din piață. Și, în ultimă instanță, cine reușește să jumulească gâsca fără să o facă să țipe nu are decât de câștigat.
Agenții economici caută tot mai mult lucrători cu școală
Susținerea învățământului dual trece tot mai clar de la promovare la pragmatism. Argumente și contexte aparent disparate se dovedesc de fapt convergente. „Meserie fără carte nu se poate”, remarcă prof. ec. Gabriela Petre, directorul Centrului Național de Dezvoltare a Învățământului Profesional și Tehnic, adăugând că „implicarea companiilor în procesul educațional este un garant al calității în pregătire”. Consonant, prof. ing. Felicia Stroe, directorul Colegiului „Viaceslav Harnaj” din București, consideră că pentru succesul implementării acestei forme de pregătire „trebuie să vedem dorința operatorilor economici să-și formeze angajații prin școală, nu prin cursuri de calificare de scurtă durată”. Sebastian Metz, președintele Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România), subliniază că implicarea în susținerea învățământului dual arată dorința unor mari companii germane de a se dezvolta și de a rămâne în spațiul economic românesc. „Este o dovadă că firme importante au nevoie de forță de muncă stabilă, dedicată firmei, nu de necalificați, angajați ocazional, pe termen scurt”, conchide prof. ing. Nicoleta Gaidoș, directorul Colegiului Tehnic „Mircea cel Bătrân” din București.
MANAGEMENTUL PUBLIC – între centralismul democratic și democrația descentralizată (I)
Prolegomene
Între managementul public și centralismul „democratic” există o contradicție insurmontabilă, din cauza faptului că numirea pe criterii politice a șefilor de instituții și servicii publice încalcă toate criteriile de organizare și funcționare eficientă a administrației locale. Mai mult decât atât, aceast fenomen împiedică, în ultimă instanță, aplicarea principiilor democratice în raporturile dintre autoritățile publice și cetățeni [1]. Din perspectiva managementului public, se pune problema de a acorda mai multă putere celor care ar trebui să participe la guvernarea comunităților locale, conform expertizei lor, nu celor care guvernează conform partinității lor. Din această perspectivă, numirea de către puterea politică a șefilor de instituții și servicii deconcentrate este antidemocratică, ilicită și imorală. Dacă legea permite numirea șefilor de servicii deconcentrate, de la „centru”, aceasta nu înseamnă că procedura este, în mod automat, democratică. De pildă, numirea de către un ministru a șefilor de servicii deconcentrate la nivel teritorial nu înseamnă disiparea puterii, ci dimpotrivă o concentrare a ei; cu alte cuvinte, o politoarhie [2]. Este evident că managementul acestor servicii deconcentrate va fi influențat de deciziile cu caracter politic ale ministrului sau ale altui conducător de autoritate publică guvernamentală. Managementul public va fi ineficient atât timp cât va se va menține principiul „centralismului democratic” de numire în funcție a șefilor de servicii deconcentrate, de către guvernanți, fără acordul celor guvernați. Deși managementul public ar trebui să permită ceea ce se numește în termeni actuali democrativitate, în fapt, el consolidează partinitatea. În primul rând, asistăm la un fenomen nedemocratic, și anume la limitarea libertății de decizie a conducătorilor de instituții deconcentrate (direcții, agenții, servicii, inspectorate), care sunt obligați să implementeze deciziile politice la nivel local; din păcate, chiar prin procedura numirii în funcție a acestor conducători se încalcă voința cetățenilor. În al doilea rând, numirea managerilor publici de către autoritățile politico-administrative încalcă un principiu fundamental al managementului, și anume, specializarea în funcție, profesionalismul; cel mai grav exemplu este numirea unor persoane care nu au studii de specialitate în domeniul pe care trebuie să-l coordoneze și nici expertiza necesară, ori nu au absolvit programe de formare specializată sau nu susțin concurs de verificare a cunoștințelor, așa cum se cere în toate cazurile pentru ocuparea unei funcții publice etc. În al treilea rînd, ceea ce este licit în politică (subordonarea față de partid), este ilicit în managementul public, pentru faptul că managerul numit, va respecta ordinele ministrului care l-a numit, în loc să execute strict legea [3]. Deși sistemul politic susține, la nivel declarativ, că scopul managerilor publici este adoptarea unor decizii conforme cu interesele cetățenilor, în fapt, aceștia n-au nicio posibilitate de a interveni în managementul serviciilor și instituțiilor publice. Deciziile managerilor publici sunt influențate de interesele politice ale șefilor autorităților centrale, exprimate prin ordine, instrucțiuni, circulare, avize sau dispoziții verbale directe, date conducătorilor de instituții și serviciilor publice deconcentrate.Parcul cu platani între fake news și realitate
Interviu cu dl. Mugur Șteț (foto), director adjunct al CPPAS
De câteva săptămâni, în spațiul public, au fost reluate, turnându-se gaz peste foc, atacurile împotriva Băncii Naționale cu privire la terenurile de tenis din „Parcul cu platani”. Toate, absolut toate, putând fi caracterizate, fără a greși, ca fake news. Informații fără nicio legătură cu realitatea. Din dorința de a cunoaște realitatea, și de a prezenta public acest subiect în lumina lui adevărată, am purtat o convorbire cu dl. Mugur Șteț, director adjunct al Centrului de perfecționare profesională și activități sociale. Acest centru, care funcționează în cadrul Băncii Naționale a României, are în administrare „Parcul cu platani” și toate construcțiile aferente. Domnule Șteț, numeroase acuzații converg către ideea că Banca Națională a României nu are acte de dobândire legală a terenului în discuție. E adevărat că a fost împroprietărită de Ministerul Tineretului și Sportului printr-un simplu Protocol între minister și BNR, semnat în 8 iulie 1991? Cei mai mulți combatanți cred că lumea începe de acolo de unde știu ei. Sau de unde le convine lor. Ei au rupt în două istoria arenelor de tenis din „Parcul cu platani”. Au șters cu buretele ce a fost între anii 1946 și luna mai 1991 și acum povestesc cu aplomb că Banca Națională a fost împroprietărită cu Parcul cu platani în mai 1991, de către Ministerul Tineretului și Sportului, printr-un simplu protocol. Și că, pentru ditamai patrimoniul, BNR a plătit doar… 200.000 de dolari. Și nu s-a întâmplat tocmai așa? Nu doar din 1991 este BNR proprietar aici, plătind doar 200.000 de dolari? Nu, nu, nu! Este o minciună. O minciună repetată cu insistență. Cu un scop ascuns, desigur. Cei care o tot repetă speră să convingă opinia publică. Ce spun actele? Singurele acte de proprietate existente! Spun că dreptul de proprietate a fost dobândit de BNR în 1946, prin act de vânzare-cumpărare și de schimb. Act care nu poate fi contestat. Practic, Banca Națională a României este proprietar din 1946 până în prezent, fără întrerupere. De altfel, dreptul de proprietate este imprescriptibil. Și protocolul?! De ce atunci a fost nevoie de un protocol cu Ministerul Tineretului și Sportului? Cei care au citit protocolul au putut constata că în articolul 1 se precizează foarte clar „…Băncii Naționale a României, care este și proprietara terenului și a unor construcții existente pe acest teren…”. Precizarea a fost trecută în protocol tocmai datorită existenței Actului de vânzare-cumpărare și de schimb, încheiat la 2 iulie 1946, „între subscrișii: «SOCIETATEA DE DARE LA SEMN BUCUREȘTI», cu sediul în București, strada Dr. Staicovici, nr. 48, fost Carol Davila nr. 9, reprezentată prin domnii Georges Plagino, președintele societății și Dr. Lucian Skupiewski, vicepreședintele societății, împuterniciți de a reprezenta în mod valabil societatea prin deciziunea Adunării Generale extra-ordinare din 31 Mai 1946, pe de o parte, și BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEI S.A., cu sediul în București, str. Lipscani nr. 25, reprezentată prin D-nii Gheorghe Atanasie Gheorghiu și G. I. Cazacu, împuterniciți a angaja valabil Banca Națională a României în baza publicațiunilor din Mon. Of. nr. 127/1946 și nr. 248/1944, pe de altă parte,…” . Există, așadar, un act de vânzare-cumpărare și, spuneți dv., de schimb. De ce și de schimb? Conform actului, Banca Națională a României a plătit, pentru fiecare hectar de teren cumpărat, echivalentul a 28.222.604,81 USD – 2017 (aproximativ 24.121.884,45 euro) și a dat la schimb, tot pentru fiecare hectar de teren cumpărat, 9,285 hectare pădure în zona Băneasa, locul unde se află și astăzi poligonul de tir sportiv „Iosif Sîrbu”. Domnule Șteț, vorbiți serios? Cum să plătească BNR pe un hectar de teren 28 de milioane de euro și 9 hectare de pădure în Băneasa? Atât a plătit: peste 2800 de dolari și 9 metri pătrați de pădure pentru fiecare metru pătrat de teren și construcții aferente. În total, s-au plătit peste 4300 de dolari pe metru pătrat. Dacă aveți acte și dețineți în proprietate un patrimoniu pentru care instituția pe care ați moștenit-o a plătit atât de mult, de ce Primăria Capitalei a refuzat intabularea? Pentru că așa s-a spus, că ați făcut cerere de intabulare în 2015 și v-ați ales cu un refuz. Încă o minciună. Adevărul este că BNR a obținut intabularea. Cum să nu o obțină când deține actul de proprietate? Am făcut într-adevăr cerere, Primăria Capitalei a examinat-o, și în arhiva CPPAS am adăugat și actul de intabulare pentru 9,7 hectare emis de Primăria Capitalei. A rămas să mai aducem dovezi pentru o mică parte de teren, care i-a fost adăugată din 1991 acestui patrimoniu, și a cărui stare juridică nu a fost încă clarificată. Dar atenție: și arenele de tenis, și stadionul, și sala de sport sunt cuprinse în partea intabulată. Dar arenele sunt acum în paragină. Nu era o soluție mai bună să investiți și să faceți arena funcțională? Nu sunt deloc în paragină. Terenurile de joc sunt bine întreținute și sunt funcționale. Dacă vă referiți la Arena Centrală, problema de acolo este a tribunelor. Pentru tribune nu se poate obține aviz ISU și asta pentru că structura este compromisă, iar soluția tehnică este una radicală: trebuie demolate și construite unele noi. Dar, nu este nimic în paragină acolo. Doar că nu are rost să văruim și să vopsim tribunele doar de ochii lumii. Am văzut jurnaliști care au fotografiat lipsa vopselei ca să invoce așa-zisa paragina. Nu e nicio paragină! Mai ales că Banca Națională a investit acolo din greu atât timp cât legea i-a dat voie s-o facă. Noua lege a BNR, din 2004, îi interzice însă Băncii Naționale să facă investiții în domenii care n-au legătură cu atribuțiile ce-i revin tot prin lege. Acum, soluția ar fi s-o cedăm unei alte autorități a statului, care poate să facă investiții în sport. Pentru că, așa cum am spus, e mult de investit acolo, arena este epuizată și fizic, și moral. Dar am înțeles că vreți s-o vindeți și cereți 35 de milioane de euro. O minciună prin omisiune. Este omis faptul că, în conformitate cu prevederile legale în vigoare, negocierile privind transferul din proprietatea Băncii Naționale trebuie făcut raportat la valoarea activului care este transferat. Fără o evaluare oficială, făcută nu de noi, ci de un evaluator independent, nu se poate face nici un pas înainte. În cazul de față, evaluatorul a stabilit valoarea de 35 milioane de euro? Nu Banca Națională? Exact! Pentru că nu Banca Națională a stabilit așa ceva. Noi nu am scos terenurile la vânzare, asta ar fi implicat o licitație, și nu am cerut niciodată această sumă. Legea spune limpede: orice transfer de proprietate implică o evaluare dată de un evaluator independent în condițiile legii. Dacă am face altfel, banca ar încălca legea, ceea ce ar avea consecințe penale. Și protocolul cu MTS? Banca Națională a României este acuzată că nu a respectat Protocolul semnat în 1991. Cred că merită să analizăm protocolul, articol cu articol. Plecând de la articolul 1. Ce prevede? Trecerea Clubului Sportiv „Progresul” situat în București str. Dr. Staicovici nr. 42, Sector 5, de la MTS la Banca Națională a României, care este și proprietara terenului și a unor construcții existente pe acest teren, cu data prezentului protocol. Notez: prevedere aplicată. Sută la sută. În anul 1994, secția de fotbal s-a reorganizat în club profesionist de fotbal și a fost înființată societatea „Fotbal Club Național București”, Clubul Sportiv „Progresul” s-a autodesființat în anul 2006. Și articolul 2? Ce zice articolul 2? Și ce zic articolele următoare? Articolul 2 zice că Ministerul Tineretului și Sportului predă în proprietatea Băncii Naționale a României construcțiile, amenajările și lucrările de investiții neterminate, realizate din fondurile sale, cu plată, conform listei anexă la prezentul protocol. La fel: prevedere aplicată. Fiind pusă de acord starea de fapt cu starea de drept (legislația noastră fiind în conformitate cu dreptul român, care prevede că proprietarul terenului este și proprietarul de drept al construcțiilor aflate pe teren). La fel articolul 3. Banca Națională a României se obligă să achite suma de 51.435,3 mii lei în contul Ministerului Tineretului și Sportului, în termen de 3 zile de la preluarea inventarului înscris în anexa nr.1; sumă pe care Ministerul Tineretului și Sportului o va întrebuința pentru terminarea unor lucrări de investiții destinate activității sportive. Mai departe: să preia întregul personal al Clubului Sportiv „Progresul” existent la data semnării Protocolului, conform anexei nr. 2; să finalizeze toate lucrările de investiții începute din anul 1990, conform documentației existente; să mențină, cu prioritate, destinația spațiilor preluate – terenuri și săli – pentru activitatea sportivă de performanță a secțiilor nominalizate de către Ministerul Tineretului și Sportului; să colaboreze cu Ministerul Tineretului și Sportului în vederea asigurării destinației noilor investiții și pentru dezvoltarea sportului de performanță; să colaboreze cu Ministerul Tineretului și Sportului în vederea utilizării spațiilor pentru activități sportive organizate pe baza calendarului competițional intern și internațional. Toate îndeplinite punct cu punct. De notat că Banca Națională a României a plătit Ministerului Tineretului și Sportului suma de 51.435.300 lei, echivalentul a 843.201,64 USD 1991 (1.517.762,95 USD 2017, reprezentând aproximativ 1.293.892,91 euro și nicidecum 200.000 de dolari), din care valoarea arenei de tenis a fost de 17.716.300 lei, echivalentul a 290.431,15 USD 1991 (522.776,07 USD 2017, aproximativ 445.666,60 euro). Personalul Clubului Sportiv „Progresul” a fost preluat. Activitatea acestui club a fost susținută până în momentul în care s-a autodizolvat. Și investițiile? V-ați angajat că finalizați investițiile… Ne-am angajat la ceva și am făcut mai mult, mult mai mult decât ne-am angajat. MTS a preluat în 1990 o bază compromisă, un maidan de fapt, cu niște construcții în stare avansată de degradare pentru că fuseseră retrase toate fondurile de întreținere și reparații… și ne-a returnat ce a preluat. Într-adevăr, MTS începuse un program de investiții și noi ne-am angajat să le finalizăm. BNR a asigurat dezvoltarea facilităților sportive existente prin investiții noi, atât timp cât prevederile legale au permis acest lucru. În 1996, a fost construit de la zero stadionul de fotbal cu capacitate de peste 15.000 de locuri. Eu am și propriile mele amintiri, veneam în zonă pe vremuri și țin minte bine ce era aici: așa-zisul stadion ajunsese un teren gol și atât. Vechile tribune fuseseră dezafectate și transportate în altă parte încă din 1985. BNR a făcut aici stadionul. Am reamenajat terenul de joc, am construit tribune, practic am pregătit stadionul pentru a fi funcțional pentru prima ligă de fotbal în care activa FC Național, echipă sprijinită financiar și de BNR. Stadionul de fotbal a găzduit meciuri din cadrul campionatului european de tineret – 1998. Așadar, ați sprijinit competițiile de fotbal. Dar tenisul? Începând cu 1991, la Arenele BNR din Parcul cu Platani s-a desfășurat, până în 2016, turneul de tenis masculin din circuitul profesionist ATP (Association of Tennis Professionals), care a beneficiat de susținerea totală a BNR. Organizatorii au beneficiat de un contract de comodat, astfel încât au plătit doar, și repet, doar costul utilităților (apă, curent electric etc), fără niciun fel de chirie. În aceleași condiții de comodat a fost organizat și turneul de tenis din circuitul feminin profesionist WTA (Women’s Tennis Association), începând cu 2014, anul primei ediții. Numeroase întâlniri de FED Cup (campionatul rezervat echipelor naționale feminine, organizat de Federația Internațională de Tenis, echivalentul feminin al Cupei Davis) și Cupa Davis. Nu în ultimul rând, să amintim de susținerea pentru sportul național al românilor – oina. Pe stadionul din cadrul Parcului cu platani s-au organizat nenumărate întâlniri din campionatul național, Cupa României, meciuri demonstrative, care au contribuit la popularizarea jocului de oină, o moștenire culturală de marcă a națiunii noastre. Era și un angajament în sens invers. Ministerul Tineretului și Sportului se obligă să sprijine Banca Națională a României în organizarea unor competiții. Întocmai… Mă refer la asigurarea îndrumării pregătirii tehnice a secțiilor din cadrul Clubului Sportiv „Progresul” cu specialiști din cadrul federațiilor de specialitate ale Ministerul Tineretului și Sportului. În plus, asigurarea de repartiții de materiale și echipament sportiv pentru secțiile de performanță din cadrul Clubului Sportiv „Progresul”. Și, nu în ultimul rând, menționez includerea secțiilor de performanță în calendarul intern și internațional prin federațiile de specialitate. Acest articol din protocol a fost aplicat pe toată durata de existență a Clubului Sportiv „Progresul”. Și Guvernatorul? În afară de faptul că joacă tenis acolo, mai este prin ceva legat de Arene? Am văzut insinuările unor foști sportivi de performanță legați de trecutul acestor arene. Este regretabil ca s-a ajuns la astfel de invenții. Eu sunt aici de 20 de ani, acum vreo 15 ani l-am văzut doar de vreo două ori pe guvernator pe terenul de tenis. De atunci, nu a mai călcat pe aceste terenuri ca jucător. Dar în toată această perioadă, fără încetare, guvernatorul s-a ocupat continuu de dezvoltarea acestor terenuri, de investiții, de sprijinirea cluburilor și chiar recent, când membri ai Comisiei economice a Senatului au venit aici, Guvernatorul a fost cel care le-a explicat în detaliu întreaga situație. În prealabil, se întâlnise și cu Ministrul Sportului, tot aici, deși e un om foarte ocupat. Ce să înțelegem? Că atacurile produc numai emoții, fiindcă atacatorii n-au argumente? Acesta e adevărul: atacurile produc numai emoții. În legătură cu perpetuarea unor informații false (fake news) despre ce și de ce se întâmplă pe terenurile de tenis din Parcul cu platani, aș mai aminti doar o informație apărută zilele acestea… Informație legată de „refuzul BNR” față de cererea jucătoarei de tenis Simona Halep de a construi un teren de tenis pe suprafață hard. Banca nu a refuzat-o. Din contră, d-rei Simona Halep i-a fost aprobată solicitarea, existând în acest sens și avizul Consiliului de Administrație al BNR. Decizia finală a fost însă alta: ca terenul să fie construit la Clubul Stejarii. Este trist să vezi că numele celei mai bune sportive din România, la ora actuală, este folosit astfel.Suntem mândri să socotim că am dat ţării 80.000 de absolvenţi
Început de an academic la una dintre instituţiile de învăţământ superior emblematice ca reuşită a investiţiei private în educaţie şi cercetare – Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”. Prestigiului şi recunoaşterii consolidate li se adaugă perspectiva bazată pe valoare. Argumente ne oferă prof. univ. dr. Corina-Adriana Dumitrescu, preşedintele Senatului Universitar.
„La începutul anului academic deschis spre centenarul Marii Uniri, suntem mândri să socotim că am dat ţării 80.000 de absolvenţi”Doamnă preşedinte, cum se prezintă la acest nou început de drum Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”? Care sunt elementele de continuitate şi care ar fi reperele ce se conturează? În acest moment de nou început, suntem mândri să socotim că, de la fondare, din 1990, Universitatea noastră a reuşit să ofere ţării 80.000 de absolvenţi de studii de licenţă şi de master. „Cultura română începe cu Dimitrie Cantemir”, scria Constantin Noica în Jurnalul său filozofic, iar noi, în spiritul permanent al continuităţii, le putem spune celor nou intraţi în Universitatea noastră „bine aţi venit în templul culturii române care-i aparţine lui Cantemir!” Ceea ce ne susţine în drumul pe care-l ducem mai departe, şi în acest an universitar, este ţelul pe care ni l-am propus în 1990, împreună cu domnul profesor Momcilo Luburici, preşedintele fondator al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, acela de a întemeia o universitate care să dea măsura esenţei de valoare din sufletul şi din spiritul fiecărui tânăr. Nu voi uita niciodată prima noastră admitere la Facultatea de Ştiinţe Juridice, când sute, şi sute, şi sute de tineri voiau să acceadă la studii, după ce ani de zile le-a fost oprit accesul, prin locuri limitate. Entuziasmul acelor tineri, dorinţa lor de a învăţa l-au motivat pe domnul preşedinte fondator să lupte de la bun început pentru crearea acestui templu universitar. Astăzi, cum se răsfrânge spiritul tutelar al lui Dimitrie Cantemir asupra acestui spaţiu academic? Să vorbesc despre Dimitrie Cantemir este o datorie morală în acest an premergător centenarului Marii Uniri. Este Unirea fundamentată în faimoasa operă „Hronicul vechimei romano-moldo-vlahilor”, achiziţionată, după cum bine ştim, de Inochentie Micu şi transmisă mai departe Şcolii Ardelene care, la rândul ei, o va pune în valoare prin mişcările unioniste anterioare actului istoric de la 1 Decembrie 1918. Acest Hronic a stat pe masa negocierilor asupra Tratatului de Pace de la Paris (1919-1920), s-a aflat în mâinile preşedintelui american de la acea vreme şi a constituit un element esenţial pentru parafarea deciziei istorice pe care românii o consacraseră de la 1 Decembrie 1918. Iată de ce noi putem spune astăzi că, împreună cu domnul preşedinte fondator Momcilo Luburici, i-am dedicat un templu începătorului nu numai de cultură românească, ci şi de neam unit românesc. Ce trăsături definesc personalitatea distinctă a Universităţii Creștine „Dimitrie Cantemir”? În anii parcurşi de la fondare, prin profesorii care s-au consacrat în această universitate, prin studenţii care au învăţat aici, prin absolvenţii prezenţi în lumea largă, ne-am străduit să creăm acel spirit românesc la care prin întreaga sa operă a lucrat Dimitrie Cantemir. Iată, cu „Divanul sau Gâlceava înţeleptului cu lumea sau Giudeţul trupului cu sufletul”, avem prima carte de etică dedicată învăţăturii poporului la 1698. Ce spune Cantemir acolo ne priveşte pe fiecare dintre noi: că parcurgem în viaţă şapte vârste – pruncia, copilăria, adolescenţa, tinereţea, maturitatea, cărunţenia şi bătrâneţea. Cei care intră acum în universitatea noastră adolescenţi vor ieşi după trei ani tineri intelectuali. Care este prima învăţătură pe care o primeşte un tânăr odată intrat în această universitate? Stări de spirit este ceea ce noi avem datoria să le transmitem acestor tineri. Mai departe, întreaga cale a cunoaşterii le este deschisă. În primul rând contează spiritul tânărului venit să înveţe în universitatea noastră şi apoi să ne gândim la limitele şi la „tirania” profesoratului. Deschiderea spre lume, tema atât de actuală a interculturalităţii, pe care universitatea noastră o promovează permanent, se datorează spiritului umanist, spiritului universal, spiritului enciclopedist al lui Dimitrie Cantemir. El spunea atât de frumos că, în primul rând, fiecare trebuie să ne cunoaştem pe noi înşine, apoi să stabilim o legătură deosebită cu dumnezeirea şi mai apoi să stabilim o legătură solidă cu natura înconjurătoare. Aici ar trebui să se regăsească atât începutul, cât şi scopul final al actului educaţional.
