Adaptându-se, din mers, vicisitudinilor provocate economiei de pandemia de COVID-19, guvernanții diferitelor țări ale lumii încearcă să descifreze posibilitățile unei dezvoltări postpandemice satisfăcătoare și să adopte strategiile adecvate.
În ce privește Rusia, potrivit premierului Mihail Mișustin, procesul refacerii economiei bulversate de virus decurge în condiții mai bune decât în multe țări dezvoltate. Se revine în ritm rapid la nivelul precedent al cererii populației, al comerțului, se restabilește activitatea principalelor ramuri de producție și se menține stabilitatea piața muncii. Măsurile adoptate de guvernul federal pentru sprijinirea mediului de afaceri, amânările de impozite, contribuții sociale și taxe pentru arendă, pentru restituirea creditelor acordate de către stat, instituirea de moratorii pentru diferite controale, prelungirea unor licențe și aprobări, acordarea de credite avantajoase întreprinderilor mici și mijlocii și întreprinderilor de interes strategic, ajutoarele acordate sectoarelor grav afectate de criză au reușit să mențină economia rusească în stare de funcționare și să creeze premise pentru relansarea ei.
Vicepremierul Iurii Borisov consideră că, pentru ca Rusia să poată intra în grupul primelor 5 țări dezvoltate ale lumii, va trebui lichidată dependența de veniturile din exporturile de țiței și gaze și „relansate” construcția de mașini grele, de avioane, industria automobilului, industria radio-electronică, industria chimică, de prelucrare a hidrocarburilor („Rossiiskaia Gazeta”, din 3 septembrie 2020). Se pregătește lansarea unor ambițioase proiecte de mari investiții, considerate drept „instituții ale creșterii economice”, pentru sprijinirea cărora s-a adoptat un plan guvernamental de măsuri, pe trei ani. Între acestea figurează și legi privind protecția aportului de capital din partea investitori privați interni. În scopul încurajării lor, de a se angaja în construirea unor parcuri industriale, guvernul federal a alocat 3,5 miliarde ruble, din care să fie restituite, sută la sută, investițiile făcute de către aceștia. Compensațiile se acordă până la nivelul de 15 milioane ruble pentru un hectar construit și până la un total de 300 milioane de ruble pentru un anumit proiect („Izvestia”, din 10 septembrie 2020).
În elaborarea proiectelor, se ține seama de exigențele economiei „digitale”, „electronice”, care se afirmă insistent în realitatea contemporană. „Internet-economia” tinde să modifice radical cutumele economiei de piață, impunându-i noi principii și reguli menite să confere mai multă mobilitate, viteză și siguranță activităților desfășurate în cadrul ei. Calcularea cu precizie a unor riscuri, evaluarea piețelor, munca la domiciliu sunt doar câteva din consecințele aplicării informaticii în activitățile economice. Concomitent cu sectorul privat sau de stat al economiei, digitalizarea cuprinde sectoare tot mai largi și din domeniul administrației de stat centrale și locale, unde și-a dovedit utilitatea în monitorizarea cheltuielilor bugetare, în controlul achizițiilor, mai ales a celor prin importuri discutabile.
Schimbarea administrației de la Washington preocupă toată planeta: pe americani pentru opțiunile de politică internă și răspunsul pe care îl va da celor două mari îngrijorări – lupta cu coronavirusul și asigurarea unei asistențe medicale decente pentru toți locuitorii; pe cei din afara SUA pentru strategia de politică externă care va urma. SUA nu fac excepție de la principiul selectării priorităților de politică externă ținând cont de cele ale politicii interne, astfel încât este previzibil ca, pe plan internațional, acțiunile sale să reflecte, pe lângă cele două aspecte sus-menționate, opțiunile ce vor fi făcute în privința securității mediului și celei energetice, pentru o creștere economică inclusivă, protecția cibernetică, inovația tehnologică și imigrația.
Unele dintre aceste preocupări vor face necesară o abordare într-un cadru multilateral, ceea ce va solicita revenirea asupra deciziilor, care au satisfăcut anterior un orgoliu, cum sunt cea de a părăsi acordul de la Paris privind schimbările climatice și OMS sau cea de a ignora rezoluția OMC privind încălcarea regulilor multilaterale de comerț prin impunerea unilaterală de taxe vamale la import. Războaiele comerciale au sfârșit întotdeauna prost: credința că se satisface o doleanță internă a fost ștearsă de pagubele aduse propriei economii și economiei globale, cu costuri adeseori umane.
Lumea resimte nevoia unei ordini mondiale care să-i confere stabilitate pe o durată mai mare. Între a repara ceea ce s-a stricat în funcționarea ansamblului de relații internaționale și a construi ceva nou, desigur că ar fi preferabilă cea de-a doua opțiune, dar acest lucru este la fel de improbabil ca și cel de a reveni la o stare anterioară de echilibru. Fiecare dintre marile puteri, ca și statele cu potențial ridicat de generare de conflicte, sunt confruntate nu doar cu o ajustare a propriilor lor strategii de politică externă la cea a unei alte mari puteri, ci și cu realitatea faptului că globalizarea pe tărâm economic și tehnologic a intensificat sentimentul naționalist și a reașezat balanța puterii, ceea ce a stârnit resentimente și a erodat loialitatea concurenței.
Epoca ordinei liberale, clădită după tiparul occidental și de care ne-am bucurat până acum, s-a sfârșit. Între alegerea unei singure alte ordini globale și un multiplu de ordini râvnite de cei câțiva mari jucători de pe plan global, tenacitatea și răbdarea negociatorilor este supusă încercării de a găsi punți de comunicare între lideri al căror mandat este supus scrutinului electoral în viitorii doi ani, cei care și-au asigurat cvasiinamovibilitatea și aceia care nu sunt nici adepții valorilor creștine și nici formați la școala ideilor iluministe. Suntem la un moment de conștientizare a rolului pe care fiecare stat, fiecare națiune îl poate avea în alegerea ce ar trebui să se dovedească corectă.
O viziune asupra viitorului de care strategia politicii externe trebuie să țină seama ia în mod necesar în calcul schimbările care sunt în curs pe plan demografic: în perspectiva viitoarelor cinci decenii, în rândul primelor 20 de economii ale lumii doar cele ale Australiei, Canadei și SUA vor cunoaște o creștere a populației adulte între 20 și 49 ani, în timp ce restul lumii va consemna un declin cu 16%.
Diversele prognoze indică o scădere cu 225 milioane de tineri muncitori și consumatori aflați în același interval de vârstă în China, adică 36% din potențialul actual. În Japonia scăderea pentru aceeași grupă de vârstă este estimată la 42%, iar în Rusia la 23%. India va cunoaște, probabil, o creștere a aceluiași segment încă două decenii, după care se profilează un declin rapid (vezi Michael Bleckley – Why this could be an Illiberal American Century, Foreign Affairs, noiembrie / decembrie 2020).
Un sistem energetic puternic, stabil, și sustenabil în același timp, atrage după sine securitate energetică, iar pentru România acest deziderat, al furnizorului de securitate energetică în regiune, poate fi transformat în realitate. Pentru a fi cu un pas mai aproape de această realizare, liberalizarea pieței de energie reprezintă o condiție sine qua non. Cu toate acestea, liberalizarea trebuie să vină și cu mecanisme de piață funcționale, cu intervenții administrative minime. Un mediu de afaceri transparent și guvernat de principii concurențiale loiale care încurajează competitivitatea actorilor pe piață poate atrage necesarul de investiții pentru țară. Pentru dezvoltarea și promovarea unei economii concurențiale, transparența în afaceri și responsabilitatea rămân elemente esențiale.
Cu o producție anuală de 11,8 mld. mc în 2017, România este cel mai important producător de gaze naturale din Europa de Est și al doilea producător la nivelul Uniunii Europene. Securitatea aprovizionării cu gaze naturale a României depinde, pe termen lung, de dezvoltarea resurselor interne. Astfel, țara noastră poate deveni principalul producător de gaze naturale din întreaga Uniune Europeană odată cu demararea exploatării zăcămintelor din Marea Neagră descoperite la o adâncime de 2 kilometri, estimările indicând peste 200 de miliarde de metri cubi de gaze.
Începând cu 1 iulie 2020, prețul gazelor naturale nu a fost mai fost reglementat, piața fiind astfel liberalizată, iar obligația de tranzacționare pe piețele centralizate a fost înlocuită cu una de ofertare, implementată prin legislația secundară sub forma unui program de tip „gas release”. În ansamblu, inițiativa a fost una potrivită pentru a ne alinia la Uniunea Europeană şi un pas important înainte, întrucât dezbaterile legate de nivelul de pregătire al pieței și al soluțiilor propuse pentru funcționarea acesteia se impuneau a fi concretizate și integrate din punct de vedere legislativ.
Acum aproape un an, scriam aici, în „Economistul”, că 2020 ar putea fi botezat „Anul Phoenix”, în ideea că Phoenix (pasărea ce renaște din propria-i cenușă, unul dintre cele mai puternice mituri ale omenirii) era economia românească (în pas cu cea globală). A venit însă luna martie, adică începutul sfârșitului a tot ceea ce tocmai începuse. Pandemia de COVID-19 închidea rutele de transport și bloca lanțurile de aprovizionare internaționale, punea lacătul pe porțile a sute de mii de companii și arunca în disperare, cu o rapiditate de nebănuit, miliarde de locuitori ai planetei. Impresionat de starea de incertitudine care începuse să guverneze soarta multor afaceri și a și mai multor oameni, semnam în primăvară un alt editorial în care spuneam că 2020 ar fi putut fi rebotezat în toate calendarele lumii drept „anul virusului”, „anul COVID”. Întreaga lume căzuse sub stăpânirea nemiloasă a noului coronavirus și, în același timp, întreaga lume se infecta de incertitudine. Lumea s-a trezit brusc lovită de „mama tuturor crizelor” cu caracteristici ieșite din comun, neasemănătoare cu nimic din ceea ce a mai consemnat istoria ultimei sute de ani.
Treptat-treptat, guvernele au început să acționeze, iar injecțiile de lichiditate administrate de acestea au încercat să readucă speranța redresării economiilor naționale lovite simultan de pandemia de COVID-19, de „pandemia” economică și de pandemia de neîncredere. Mulți au sperat așadar că, până la Crăciun, lumea își va fi revenit. Dar în economie lucrurile nu stau chiar așa: banii sunt extrem de fricoși și fug imediat ce sunt loviți de neîncredere, iar încrederea pierdută într-o secundă se reface în ani. Este deja limpede că severitatea și durata crizei economice depind mult mai mult de succesul planului de sănătate decât de disponibilitatea statelor de a pompa bani în economia reală. Iar valurile doi și trei – și cine știe câte altele vor mai veni – ale pandemiei rămân încă amenințări extreme pentru economiile deja fragilizate, chiar și în prezența noutăților legate de posibilitatea administrării pe scară largă a unor vaccinuri ce s-ar putea dovedi eficace.
Cea mai adâncă prăbușire a economiei globale din ultimii 100 de ani nu are de gând să ne părăsească prea curând. Anul 2020 se încheie în câteva săptămâni, dar nu știm sigur dacă se termină și „anul virusului”. Sperăm cu toții să începem cât de repede posibil perioada postpandemică, de refacere a stării globale de sănătate, de redresare a economiei, de reclădire a încrederii. Mie mi-e teamă însă că nu vom putea face decât ca, la 1 ianuarie, să trecem în Anul II DC. Anul II „de la COVID”.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică a scăzut în luna octombrie 2020
În luna octombrie 2020, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociației CFA România a scăzut față de luna anterioară cu 2,3 puncte până la valoarea de 32,1 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 22,4 puncte). Această evoluție s-a datorat componenței de condiții curente a indicatorului.
Astfel, Indicatorul Condițiilor Curente a scăzut, față de luna anterioară cu 13,2 puncte, până la valoarea de 19,9 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul Condițiilor Curente a scăzut cu 45,2 puncte). Indicatorul Anticipațiilor a crescut cu 3,2 puncte față de luna anterioară, până la valoarea de 38,2 puncte (față de aceeași lună a anului anterior, Indicatorul Anticipațiilor a scăzut cu 11,0 puncte).
În ceea ce privește cursul de schimb EUR/RON, toți participanții la sondaj anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni (comparativ cu valoarea actuală). Astfel valoarea medie a anticipațiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,9398, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este 5,0102 lei pentru un euro.
Istoria începe să fie cunoscută destul de bine. După strădaniile principilor și cucerirea independenței, apare, în 1880, institutul de emisiune: Banca Națională a României, care aniversează 140 de ani de existență. Atunci banii erau legați de metalele prețioase, mai întâi de aur și de argint, apoi, după renunțarea la bimetalism, doar de metalul galben.
Legea monetară din 1929 – ce a urmat unui război devastator, dar și pierderii tezaurului ce acoperea emisiunea de bilete de bancă – menține monometalismul aur, dar îi fixează leului o valoare de 32 de ori mai redusă decât în 1890, greutatea în metal prețios a etalonului fiind de doar 0,01 grame, față de 0,3226, ceea ce consacră deprecierea suferită de moneda națională – semnele monetare pe piață și circulația monetară au rămas la un nivel similar.
Apropo însă de acest din urmă element, Victor Axenciuc apreciază – în monumentala sa lucrare dedicată evoluției economice a României în care îl citează pe Costin C. Kirițescu – că circulația monetară, calculată pe locuitor, reflectă fenomenele care au traversat economia. Cât timp s-a menținut constantă valoarea monedei, până la primul război mondial, deosebim două perioade: până la sfârșitul secolului XIX masa monetară se multiplică lent de la 20 la 30 de lei pe locuitor, iar după aceea, până în 1914 – 1915, avansul e substanțial, la 80-90 de lei, în contextul intensificării activității comerciale industriale.
Vin apoi anii cu inflație accelerată, când deprecierea micșorează valoarea leului la 1/40 din nivelul antebelic. Cu toate acestea, circulația pe locuitor – precizează Axenciuc – se mărește de mai puțin de 20 de ori, atestând creșterea operațiunilor fără numerar prin viramente, cecuri și alte instrumente.
Circulația monetară pe cap de locuitor în România
După stabilizarea din 1929, piața monetară e mai relaxată și din cauza scăderii prețurilor pe fondul crizei din anii ’30, dar, după 1934, circulația monetară crește, depășind 1.300 de lei pe locuitor în 1936 și 3.000 la debutul celui de-al doilea mare război, până la 26.000 în 1944 și 77.000 în 1945. Un indicator important, totodată, e acoperirea emisiunii de monedă. Banca Națională a dus o politică de acoperire cu aur și argint, dar de la sfârșitul secolului al XIX-lea, devizele – care reprezentau intrinsec aurul – ocupau un loc mai important, până la paritate cu acoperirea metalică. În perioada inflației, în special a celei de după 1939 – menționează Axenciuc – devizele și bonurile de tezaur de la stat, pentru împrumuturile acordate, depășesc de peste 10 ori acoperirea în aur, ceea ce însemna că, de fapt, nu mai constituiau acoperire, ci o garanție de acoperire guvernamentală fictivă.
În 1929, odată cu reevaluarea stocului de metal galben la noua paritate, aurul își reia rolul. Gradul de acoperire al circulației monetare este mai ridicat, 53% – 78% până în 1913 și mai redus, între 30% și 42%, în perioada inflaționistă 1916 – 1928. La stabilizarea din 1929, procentul este din nou ridicat, peste 75%, pentru ca ulterior să scadă sub 50%, la o treime și un sfert, în paralel cu procesul inflaționist. În 1945 – 1947, leul e, practic, lipsit de acoperire. Vine reforma monetară din august 1947, care încearcă să aducă circulația monetară aproape de nivelul din 1938, după care urmează comunismul…
Etalonul aur a fost abandonat de mult, statele dezvoltate nu se sfiesc să se bucure de lipsa lui prin intermediul relaxării cantitative și băncile lor centrale au avansat ideea de a steriliza excesul de bani nici mai mult, nici mai puțin decât prin emiterea de criptomonede, dar haideți să facem un exercițiu, să împărțim masa bănească de acum a României la numărul locuitorilor și să vedem la ce rezultat ajungem. În 1914, la o populație de 7,77 milioane, circulația era de 87,5 lei pe locuitor, din care 13,1 – circulație metalică și 74,4 – fiduciară. În 2020, la 19,3 milioane de români, masa monetară (M3) de 452.794 miliarde de lei reprezintă 23.461 de lei pe locuitor. În 1944, circulația se plasa la 26.051 de lei. Suntem în război? Așa ar părea, deși nu se știe exact cu cine. Dacă ne raportăm doar la masa monetară în sens restrâns (M1), ajungem tot cam la ceva ca în vreme de război: 15.900 lei per capita și la 4.348 dacă discutăm doar de numerar – nivel 1940. Iar dacă ne uităm la acoperire, observăm că aurul monetar reprezintă cam 6% din M3 și rezerva valutară 35%, deci cu 41% acoperire cu rezerve internaționale ne plasăm undeva tot pe la început de război.
Taxa scontului
Problema este însă că e posibil să stăm mai rău decât ca-n vreme de război dacă ne uităm la nivelul balanței comerciale și al productivității. În interbelic, pe timpul etalonului aur, balanța export/import era cea care condiționa acoperirea. Atunci discutam de metalul prețios, în prezent de bunuri și servicii, dar dacă la momentul de față stăm mai prost în relația cu partenerii regionali se poate zice că deosebirea dintre cele două perioade în care nu am gestionat strălucit e că în cea actuală am acumulat un decalaj.
Sigur că în afară de cantitatea de bani raportată la numărul locuitorilor vorbim și de viteza lor de rotație, care poate fi mare atunci când economia e dinamică și lucrează cu stocuri reduse, dar și când lipsește elementul încredere și se depreciază sentimentul economic. La jumătatea anilor ’30 situația dădea semne de revenire într-o economie de piață cu autoreglaj bun, care a permis scăderea taxei scontului – echivalentul dobânzii de politică monetară din zilele noastre – de la 9% în 1930, la 4,5% în 1935 și 3,5% în 1938. Din păcate, a venit cel de-al doilea mare război…
Dar haideți să mergem înainte de războaie. Pe la 1800, în „Faust” – drama lui Goethe, când trezorierul îi spune împăratului că „lăzile cu bani sunt goale”, Mefisto vine cu „ideea” transformării hârtiei în bani. Suveranul zice: „Nu avem bani, faceți ce a spus”, semnează bancnotele și provoacă o explozie a consumului, „jumătate din popor fiind obsedat să mănânce bine/cealaltă jumătate să se îmbrace bine”. După care oamenii își dau seama că bancnotele sunt acoperite doar de promisiunea aurului care încă nu s-a extras din mine.
Iar profesorul francez de origine română Florin Aftalion sugerează în cartea sa „Economia Revoluției Franceze” că politicienii nu s-au schimbat în ultimii 200 de ani. El apreciază că: „Politicienii reacționează încă în același mod (…) Cred că multe probleme pot fi rezolvate pe termen scurt crescând cantitatea de bani, ceea ce duce la inflație (…) Politicienii nu vor vedea consecințele politicilor nefaste și ca urmare vor încerca să controleze prețurile atunci când lucrurile merg prost pentru ei.”
De fapt, nu e nevoie neapărat de măsuri monetare, se poate și ca salariații să lucreze săptămânal 4 zile în loc de 5, cât are nevoie, de pildă, industria auto europeană ca să se ajusteze în costuri pe seama reducerii lefurilor. Numai că între așa ceva și helicopter money nu e nicio diferență. Bine totuși că se discută mai puțin de criptomonede. Lipsa de încredere e cultivată oricum permanent.
Directiva europeană în domeniul restructurării și insolvenței va aduce claritate și va simplifica redresarea companiilor
Mai puține dobânzi și penalități datorate statului
Companiile în dificultate sau în insolvență își pot eșalona datoriile către stat
Split TVA a fost eliminat
Se simplifică înființarea societăților comerciale
Procedurile de preinsolvență și insolvență se adaptează crizei
Conform specialiștilor de la CITR, liderul pieței de insolvență și restructurare din România și parte a Impetum Group, anul 2020 a adus odată cu pandemia și o serie de schimbări legislative cu impact pentru mediul de afaceri românesc. Fie că vorbim despre o nouă amnistie fiscală, despre măsuri pentru susținerea economică a companiilor în perioada pandemiei, de schimbarea legislației insolvenței sau despre simplificarea procedurii de înființare a unei noi companii, cadrul legislativ a fost în prim-planul autorităților.
„Vorbeam încă de la începutul crizei despre necesitatea unor măsuri legislative-tampon, care să pareze șocul și să facă treptat trecerea companiilor la situația din piață. Ne aflăm deja în această perioadă intermediară, de ajustare la noile realități din mediul economic. Beneficiem de măsuri fiscale și legislative care să ne ajute în acest sens și ne putem baza, începând cu jumătatea anului următor, și pe un cadru legislativ simplificat, mai amplu și axat pe prevenție în ceea ce privește redresarea companiilor. În iulie 2021 vom fi adoptat o nouă legislație în domeniul restructurării, ca urmare a transpunerii directive europene în domeniu, unde echipa CITR are un rol important în calitate de consultant în implementare la nivel național”, a declarat Andra Olar-Caragea, CEO al CITR.
„Cea mai potrivită cale de rezolvare a dificultăților din prezent constă în atacarea problemelor pe termen lung.” Am citat din Nouriel RUBINI, laureat al premiului Nobel pentru economie. Omenirea întreagă se află de aproape un an de zile într-o mare dificultate și într-o derută cvasitotală generată de o PANDEMIE GLOBALĂ. Întrebarea firească care se pune: de ce această situație a generat în marea majoritate a țărilor măsuri de blocare practic a vieții sociale, de reducere și chiar oprire a activității economice și de producție cu influențe negative diferite de la țară la țară și efecte mai grave pentru statele mai sărace, în special în resurse financiare?
Deși PANDEMIA se manifestă la nivel global, singura organizație internațională care și-a făcut simțită prezența, dar evident ezitant și chiar derutant de multe ori (este cazul medicamentului Remdesivir, anunțat inițial ca salvator, ca recent să fie reconsiderat), a fost Organizația Mondială a Sănătății – OMS. Acest lucru era firesc deoarece COVID-19 a atacat starea de sănătate a pământenilor. Dar starea de sănătate poate fi mai bună sau mai rea dacă economia, producția, industria, agricultura, transporturile, educația, știința și cercetarea funcționează bine. Este evident faptul că tocmai aceste sectoare vitale pentru susținerea solidă și depășirea situațiilor dificile din suportul material și științific al stării de sănătate au fost în bună măsură blocate. De ce? A fost bine, a fost rău? Sigur nu a fost bine.
Consecința este că în primele nouă luni din 2020 economia mondială a înregistrat o contracție de peste 5 trilioane dolari, iar datoria globală a crescut cu 15 trilioane de dolari, ajungând la 273 trilioane dolari, conform raportului „Global Debt Monitor” al Institute of International Finance. Mă gândesc că în mod normal, în afară de OMS, era firesc ca ONU, UNCTAD, OCDE, FAO, FMI, BANCA MONDIALĂ să reacționeze cu măsuri economice adecvate acestei PANDEMII. Întrebarea este: au întârziat sau au fost oprite? Rămâne de văzut.
În această situație fiecare stat s-a văzut obligat să acționeze cum a crezut de cuviință, cu mijloacele sanitare, tehnologice, materiale, financiare (mai multe sau mai puține în funcție de cum a reușit să acumuleze de-a lungul istoriei) și umane de care a dispus.
În prezent, la nivel planetar, după un an de zile de PANDEMIE, omenirea este încă în neclaritate. Cât va mai dura? Care vor fi efectele asupra stării de sănătate, asupra activității economice, productive și tehnologice, atât la nivel mondial, dar mai ales pentru fiecare țară în parte? Răspunsul este greu de întrevăzut, atâta timp cât știința combaterii COVID-19 este suprimată în favoarea câștigurilor politice, și mai ales, a celor financiare imediate, în special din banii publici.
În planul dezvoltării și evoluțiilor economiei mondiale POSTPANDEMIE sunt tot mai evidente opiniile privind schimbarea profundă către o nouă lume ca rezultat fie al relansării, fie al restructurării sau, mai nou, așa cum se pregătește la ediția din 2021 a Forumului Economic Mondial de la DAVOS, al „MARII RESETĂRI”.
Până la „MAREA RESETARE”, dacă se va produce vreodată, urmează însă o perioadă POSTPANDEMIE în care fiecare țară va încerca să-și regândească în mod cert nucleul de bază al economiei naționale, astfel încât să depindă cât mai puțin de factori externi generatori de insecuritate. Restructurarea economiilor naționale se va baza pe valorificarea cât mai bună a potențialului intern și pe realizarea unei colaborări și cooperări internaționale cât mai echitabile și reciproc avantajoase.
România va trebui să folosească perioada pandemiei și postpandemie ca pe o oportunitate pentru a-și construi un model economic românesc în Uniunea Europeana, plecând de la o mai bună valorificare a potențialului său natural, mineral, financiar și uman în interes național.
Anul 2020 a adus o serie de evenimente importante atât la nivel mondial cât și național. Prima pagină a acestor evenimente este întru totul ocupată de pandemia generată de virusul SARS-CoV-2 și de toate repercusiunile acesteia. Totuși, deși nu putem ignora această situație și ea va trebui inclusă în toate analizele economice care vor avea ca țintă perioadele următoare, este de menționat și faptul că România se află în fața unui nou ciclu politic, care va debuta după data de 6 decembrie 2020. Ulterior acestei date, vom avea în față nu mai puțin de 3 ani și jumătate până la următoarele alegeri (alegeri europarlamentare în mai 2024) și aproape 4 ani până la noi alegeri interne (atât alegerile locale, cât și cele parlamentare și prezidențiale vor avea loc în a două jumătate a anului 2024). Această perioadă lungă poate reprezenta momentul ideal pentru ca factorii decizionali să ia măsuri necesare, fără presiune electorală imediată. Cu toate acestea, trebuie să fie clar punctul din care plecăm în acest nou ciclu politic și, mai ales, pe ce pantă se află ciclul economic corespondent.
Comisia Europeană a publicat la începutul lui noiembrie un raport care prezintă previziunile economice europene, cu detalierea fiecărui stat membru. Situația României este prezentată mai jos:
sursă: Comisia Europeană, noiembrie 2020
Astfel, Comisia Europeană se așteaptă ca, cel puțin din perspectiva creșterii PIB, să asistăm la o situație în „V” sau, în cel mai rău caz, cu o pantă de revenire mai lină, dar fermă. În ciuda acestui lucru, sunt de menționat indicatori cu un impact direct asupra economiei naționale, precum deficitul bugetar sau datoria publică. O dublare a datoriei publice în doar 3 ani, însoțită de adâncirea continuă a deficitului spre valori periculoase de peste 12%, se traduce printr-o lipsă evidentă a veniturilor bugetare, obținute organic, atât de necesare dezvoltării unei economii.
Revenind la subiectul principal al acestei analize, avem de-a face, similar anilor 2008-2010, cu situația în care o criză economică se suprapune pe o perioadă electorală importantă. În mod natural, anii electorali sunt însoțiți de politici economice care țin mai puțin cont de nevoia reală a economiei și mai mult de aspectul social și acestea sunt caracterizate deseori de scăderi de taxe, creșteri ale veniturilor populației, creșteri ale ajutoarelor sociale sau demararea urgentă a unor proiecte mediatizate cu implicații mari bugetare. Criza medicală din acest an a înfrânat multe dintre aceste potențiale măsuri, bugetul fiind orientat în special către zona medicală și către stoparea prăbușirii industriilor cele mai afectate.
Fondurile vor sprijini proiecte începând cu 1 februarie 2020 și până la sfârșitul anului 2023
Se pun la dispoziție resurse din REACT-EU prin fondurile structurale ale Uniunii
Se acordă o atenție deosebită celor care au fost cel mai grav afectați de criză
REACT-EU este o propunere a Comisiei Europene pentru a aborda impactul economic și social al pandemiei de COVID-19. Ea ia forma unei modificări a Regulamentului privind dispozițiile comune, care reglementează perioada de programare 2014-2020 a politicii de coeziune.
Eurodeputații au aprobat ajutoare suplimentare pentru ca regiunile Uniunii să poată contracara pandemia de COVID-19 și să găsească soluții pentru consecințele sale sociale și sanitare.
Parlamentul a aprobat REACT-EU, un pachet de 47,5 miliarde EUR pentru a atenua efectele imediate ale crizei provocate de pandemia de COVID-19 în regiunile Uniunii. Inițiativa a fost adoptată cu 654 de voturi pentru, 23 împotrivă și 17 abțineri.
Banii vor fi puși la dispoziție prin intermediul fondurilor structurale ale Uniunii. Astfel, pentru 2021 s-au alocat 37,5 miliarde EUR, iar pentru 2022 10 miliarde EUR. Operațiunile prevăzute de REACT-EU sunt eligibile pentru finanțare cu efect retroactiv din 1 februarie 2020. Resursele pot fi utilizate până la sfârșitul anului 2023.
Țările Uniunii vor putea aloca o parte din bani Fondului social european, Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane (FEAD), inițiativei „Locuri de muncă pentru tineri” și programelor transfrontaliere (Interreg). Investițiile se vor concentra pe sectoarele cele mai afectate de consecințele economice ale pandemiei.
Aici puteți consulta detalii referitoare la acordul politic la care au ajuns legiuitorii Uniunii la 18 noiembrie.
