În epoca contemporană ne confruntăm cu fel de fel de inflații. Inflația monetară e deja rutină, de când așa-numita relaxare cantitativă a devenit, cu rare și notabile excepții, noua normalitate a politicilor băncilor centrale majore ale lumii. Și, după cum știm mult prea bine, inflația monetară este o taxă ascunsă pe economisire și îi afectează pe cei cu venituri fixe.
Nu este însă singura formă de inflație care ne apasă. Un fenomen specific modernității și care s-a agravat în ultimii ani este inflația legislativă și de reglementare. Kilometri și kilometri de texte de legi noi se adaugă an de an în repertoriile statelor. Dar nu e vorba doar de legi în sensul clasic al termenului, votate de parlament sau, în cel mai rău caz, adoptate de guvern ca ordonanțe, ci, în primul rând, de multitudinea de ordine, norme, proceduri și directive emise de o pleiadă de agenții și birouri de reglementare așa-zis independente, inventate pentru a nu lăsa neîngrădit, practic, niciun domeniu de activitate.
În economie și comerț, acest fapt se traduce prin uniformizarea ofertei, lipsă de diversitate și de alternative pentru consumatori. Concurența a rămas un concept gol de conținut, cu toate că s-au creat instituții al căror rol oficial e chiar acela de a o stimula și proteja, de a dezintegra cartelurile și înțelegerile oligopoliste pe sub masă. Însă inflația de reglementări în economie chiar asta face: blochează intrările noi pe piețe, ferește de pierderi și falimente jucătorii consacrați, totul în dauna clienților.
Pe acest fond, în care marile companii doar simulează competiția între ele, ce rost mai are să investești în a-ți diferenția realmente produsele și serviciile de cele ale „colegilor de patronat”, de a găsi modalități mai ieftine, mai bune, mai personalizate de a-ți satisface clientela? În schimb, are sens să investești în adaptarea la reglementări (și în adaptarea reglementărilor la nevoile tale, prin lobby și advocacy), precum și în publicitate. Departamentul de government & public affairs și cel de marketing au devenit cele mai importante din corporații.
A prezenta oferta publicului-țintă e perfect firesc și chiar vital pentru un comerciant. De vreme însă ce diferențele în oferte s-au îngustat la extrem, campaniile de comunicare au căpătat un rol disproporționat de mare. Astfel că consumatorii sunt asaltați de o adevărată inflație pseudoinformațională care, în loc să le ofere cunoaștere, nu le induce decât confuzie.
Cutiile de scrisori, reale sau virtuale, sunt pline de spamuri de marketing care se pretind a fi informative și a căror valoare informativă este sub zero. Firmele se bat în prospecte, nu în bunuri reale.
Consumatorii sunt acuzați adesea de superficialitate, că nu citesc până la capăt sau deloc contractele (de tip șablon, de altfel, nenegociate și nepersonalizate), precum și termenii și condițiile ofertelor pe care le acceptă. Că sunt needucați. Cine are însă timp pentru așa ceva? Contractele, ca și produsele ca atare, ar trebui să fie simple, logice și transparente. Dar, din păcate, au ajuns să fie exact opusul sub imperiul unor reglementări care se laudă că sunt menite să-i protejeze pe consumatori. În loc de asta, nu fac decât să amplifice asimetria informațională care îi pune pe cumpărători într-o poziție de inferioritate față de vânzători.
Astfel că economia a ajuns să semene până la confuzie cu politica: nu câștigă cel mai bun, ci cel mai priceput în a manipula. Piețele sunt subsecvente modului în care legislația permite funcționarea lor. Iar dacă ea încurajează asimetria informațională, ele se vor canaliza în direcția indusă.
Aceasta este problema care scapă din vedere analiștilor care arată către piețele lipsite de adâncime din cauza deficitului de concurență, productivitate sau competitivitate, dar fără a pune degetul pe asimetrie, care e cultivată de asocierea marketing –politic. De fapt, primul o generează, iar cel de-al doilea „răspunde” acțiunilor de lobby.
Iar în condițiile în care asimetria informațională a stat la baza crizei din 2008, a nu renunța la ea înseamnă că fenomenul recesiv se perpetuează.
Brexitul și schimbarea viziunii Americii privind globalizarea sunt poziții luate împotriva asimetriei. Chiar și Rusia încearcă să facă acest lucru în contextul în care are inițiativă, e prima în abordarea unor probleme.
Asta fiindcă asimetria se evită fie atunci când te ocupi primul de o anumită chestiune, fie când o faci mai bine decât alții. Acestea sunt, practic, reperele unui bun management, care mai poate fi văzut în țări precum Elveția, Danemarca sau Suedia.
Ca să conchid, cultivarea asimetriei informaționale are legătură cu interesul potentaților momentului de a încremeni evoluția societății într-o anumită secvență. De aici ajungem cu discuția la adevăr și minciună, cu precizarea că o minimă educație ar trebui să îndrepte lucrurile spre veridic. Dacă se alunecă spre minciună, înseamnă că nivelul redus de educaţie al populației determină o asimetrie informațională pe relația cu manipulatorii.
Ca un exemplu, la îndemână, UE a devenit prin întărirea euro o victimă. Însă asta îi pot oferi Statele Unite, Marea Britanie și Rusia dacă ea continuă să cultive asimetria, o monedă supraevaluată, care-i zdruncină economia.
Cel care a postulat şi a obţinut premiul Nobel pentru asimetria informațională, George Akerlof – soțul fostului preşedinte al Fed Janet Yellen –, a justificat teoria la nivel microeconomic prin faptul că, în general, într-o tranzacţie comercială, fie vânzătorul, fie cumpărătorul au cunoştinţe despre piaţă sau despre un produs pe care nu le împărtășesc cu celălalt. Cu alte cuvinte, dovedesc lipsă de transparență.
Același lucru se întâmplă şi în societate. Nivelul educațional scăzut al populației determină o asimetrie informațională faţă de propagandiști. Aceștia din urmă știu care e adevărul, însă încearcă să-i inducă în eroare pe cei cu cunoştinţe mai reduse pentru a-şi crea un avantaj comparativ.
Deci, cei cu un nivel educațional scăzut sunt o pradă uşoară pentru propagandă. În cazul nostru, al românilor, propaganda e realizată de media, care ar trebui să fie o sursă de educaţie, dar, din nefericire, cultivă doar asimetria informațională. Poate face asta fiindcă societatea e segregată din punct de vedere educațional. Conţine unele elite şi ceva elemente de nivel mediu, însă majoritatea covârşitoare e prost educată.
Dacă e să trasăm o curbă a lui Gauss, vom observa că educația redusă o face foarte aplatizată. Ceea ce înseamnă că sistemul educațional trebuie să devină o prioritate de prim rang, ca să se evite manipularea. Cultivarea asimetriei informaționale duce la acumulări masive de tensiuni, iar apoi detensionarea are loc sub forma unor overheating-uri, mişcări extreme de violente, lebede negre.
Vorbind simplu, o anumită „pătură” profită de neștiința prostimii. Așa se face că oamenii au cumpărat cu banii luați de la bancă locuințe care apoi și-au micșorat semnificativ prețul de achiziţie. Manipulatorii și-au făcut datoria, dar societatea a devenit un butoi de pulbere unde şi lor a început să le fie greu să supraviețuiască. Pentru a fi prevenite astfel de episoade e suficient ca nivelul educațional să crească şi să se evite dezechilibrele informaționale. În caz contrar, „momente” ca programul de privatizare în masă, Caritas, SAFI, FNI, despăgubirea proprietarilor ce au căzut victime regimului comunist prin intermediul FP ori restituirea proprietăților preluate abuziv cu ajutorul ANRP e posibil să se repete.
Și totuşi, pentru a nu fi percepută cultivarea asimetriei informaționale în societate s-a oferit ceva în schimb. Știți ce? Democrația. Oamenilor li s-a întărit sentimentul că cine este egal dintr-un anumit punct de vedere e din toate punctele, ceea ce le-a conferit tuturor aceleași drepturi. Fără a se ţine cont că educația face ca această relaţie să fie funcțională, iar atunci când lipseşte, doar le dă impresia membrilor societăţii că ar avea aceleași drepturi şi, de fapt, cad victime asimetriei informaționale.
Mai tragic e că cele ce au cultivat asimetria şi au încercat să dea societăţii aparența de democraţie – în lipsa transparenței şi educației – au fost instituţiile statului. Iar când discutăm de necesitatea ca statul să fie reformat e tot una cu a spune că societatea trebuie să ajungă la un nivel de transparență şi educaţie care să-i permită să aibă avantaje comparative faţă de alte ţări.
