Acasă Blog Pagina 278

Fiscalitatea în UE, în dezbatere la SNSPA

0

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), prin Facultatea de Management, a organizat o masă rotundă pe tema fiscalității în Uniunea Europeană, dezbatere deschisă specialiştilor în economie şi în afaceri europene din partidele politice de la noi.

Raţiunea unei asemenea reuniunii a fost enunţată de prof. univ. dr. Remus Pricopie, rectorul SNSPA, prin aceea că „o universitate are obligaţia nu numai să desfăşoare activitate didactică, cercetare, ci şi să catalizeze anumite discuţii, mai ales atunci când în spaţiul public acele discuţii sunt purtate efervescent, distorsionat. Universităţile sunt cele care aduc un discurs relaxat, dar şi obiectiv asupra unor teme majore”.

O astfel de temă este propunerea Comisiei Europene de a crea un nou mecanism care să stea la baza deciziilor fiscale în statele membre UE, în sensul că pentru adoptarea unor măsuri în domeniul fiscal la nivelul Uniunii Europene, nu va mai fi necesară unanimitatea în Consiliul UE, ci majoritatea calificată, reprezentând minimum 55 % dintre statele membre UE. Implicațiile sunt întrevăzute la nivel de politici fiscale naționale şi în sens mai larg, într-o anumită cedare de suveranitate din partea statelor membre. Sectorial, consecinţe sunt de aşteptat în taxarea pe cifra de afaceri a economiei digitale.

La dezbaterea moderată de conf. univ. dr. Florina Pînzaru, decanul Facultății de Management a SNSPA, au participat Ioana Petrescu – PRO România, fost ministru al finanțelor publice, Victor Negrescu – PSD, fost ministru-delegat pentru afaceri europene şi fost europarlamentar, Andrei Caramitru – USR, consilierul președintelui USR pe probleme legate de programul de guvernare al partidului, Dragoș Pîslaru – PLUS, fost ministru al muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice.

Băncile au revenit la licitațiile de obligațiuni organizate de MF

0

Băncile au revenit în ultimele două săptămâni la licitațiile organizate de Ministerul Finanțelor pentru vânzarea de titluri de stat, instrument prin care Guvernul se împrumută de la bănci, conform Profit.ro.
Motivele pentru cererea mai ridicată din partea băncilor sunt suma mică pe care statul vrea să o împrumute în februarie și plățile de circa 6,5 miliarde de lei pe care Finanțele trebuie să le facă către bănci în această lună.
Statul a planificat să obțină în februarie de pe piața internă 2,13 miliarde de lei, din care 1,9 miliarde de lei la licitațiile principale și alte 225 milioane lei la sesiunile de alocare suplimentară.
De asemenea, la licitația de săptămâna trecută, statul a împrumutat 699 milioane lei (inclusiv 45 milioane lei la sesiunea suplimentară de a doua zi), după ce cererea din partea băncilor a depășit de circa patru ori față de oferta anunțată de Finanțe, de 345 milioane lei, din care 45 la licitația suplimentară, potrivit sursei citate.

Creşterea PIB pe 2018 a fost de 4,1%

0

Creşterea economică pe 2018 a fost de doar 4,1%, după ce trimestrul patru s-a soldat cu o valoare identică (previzibilă după datele istorice), în linie cu cele trei trimestre precedente, potrivit Curs de guvernare.
Astfel, estimarea-semnal publicată de Institutul Național de Statistică arată un rezultat mult sub prognoza iniţială de 5,5%, catre a stat la baza Legii bugetului pe 2018 şi chiar semnificativ sub recenta ajustare la 4,5%, făcută în prognoza de iarnă de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (aceeaşi instituţie care a reiterat prognoza de 5,5% ca bază pentru Legea Bugetului pentru 2019).
După valorile în creştere din primele trei sferturi ale anului trecut, a venit, inevitabil, şi o reducere a vitezei de creştere a PIB, dacă se ia evoluţia de la un trimestru la altul.
De asemenea, din perspectiva formei în care se face mediatizarea de obicei este evoluția Produsului Intern Brut trimestrial față de același trimestru din anul precedent, de unde rezultă şi creşterea economică pe tot anul, potrivit sursei amintite.

Profitul Romgaz s-a diminuat cu 22% în 2018

0

Producătorul de gaze Romgaz, companie de stat, a obţinut anul trecut un profit net de 1,4 miliarde de lei, în scădere cu 22% faţă de anul precedent, a declarat, vineri, Andrei Boban, directorul economic al companiei, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.
„Anul 2018 a fost unul complicat, cu evenimente care au influenţat semnificativ rezultatele noastre financiare”, a spus, la rândul său, Dumitru Rotar, director general adjunct.
El s-a referit la modificarea preţului de referinţă pentru calcularea redevenţelor, care în februarie a devenit cel de la bursa din Viena, conform datelor oferite de Hotnews.
Tarifele de înmagazinare au fost diminuate cu 25%, iar cheltuielile cu impozitul din veniturile din reglementare au crescut.

Constanţa: investiţii în domeniul apelor şi pădurilor

0

Probleme stringente, precum crearea de perdele forestire pe autostrăzi şi stoparea eroziunii litoralului au format obiectul ședinţei de lucru avute la Constanța de ministrul apelor și pădurilor, Ioan Deneș, cu autoritățile locale (foto MAP). Au participat Daniel Coroamă – secretarul de stat pentru păduri, Gheorghe Mihăilescu – directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, Dan Achim – directorul Direcției Păduri și Dezvoltare Forestieră din Ministerul Apelor și Pădurilor, iar din partea autorităţilor locale, Marius Horia Țuțuianu – președintele Consiliului Județean Constanţa, Dumitru Jeacă – prefectul județului Constanța, Ionuț Done – subprefectul județului Constanţa, Felix Stroe – directorul general al RAJA Constanța, Ion Bogdan – directorul Direcției Silvice Constanța, Hristu Uzun – directorul Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral.

Investițiite MAP din acest an în județul Constanța vizează înființarea perdelelor forestiere pe autostrăzile A2 și A4, realizarea de drumuri forestiere, combaterea eroziunii accelerate a falezei pe raza localității Costinești, derularea proiectului „Reducerea eroziunii costiere (2014-2020)”, finanțat prin POIM.

MAP informează că “ministrul Ioan Deneș a cerut factorilor responsabili stabilirea unor termene clare atât, în ceea ce privește începerea plantării perdelelor forestiere pe terenurile expropriate în baza hotărârilor de guvern aprobate în toamna anului trecut, precum și în ceea ce privește demararea lucrărilor de refacere a stăvilarelor Edighiol și Periboina, a falezei din Constanța în zona Cazinoului și a extinderii plajelor în Mamaia, Eforie și în zona Mangalia. Reprezentanții autorităților locale l-au asigurat pe ministrul Ioan Deneș că vor acorda tot sprijinul necesar, astfel încât investițiile pe care MAP le derulează pe raza județului Constanța să se realizeze rsepectând termenele stabilite, conform calendarului și fondurilor alocate pentru acest an”.

Sindicatele din silvicultură cer respingerea proiectului legislativ de împroprietărire fără drept

0

Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva anunţă că „solicită Camerei Deputaților respingerea Proiectului de Lege de împroprietărire fără drept cu terenuri agricole și forestiere a formelor asociative ale comunităților din fostele regiuni grănicerești și de împroprietărire fără drept cu terenuri forestiere a unităților de cult care au deținut în folosință sau administrare și nu în proprietate astfel de suprafețe”.

În susţinerea solicitării lor, sindicatele silvice prezintă următoarele argumente, oferite de liderul federaţiei, Silviu Geană: „Propunerea legislativă PL-x nr. 9/2019, înregistrată la Camera Deputaților în data de 04.02.2019, privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997 creează cadrul legal pentru împroprietărirea fără drept cu terenuri agricole sau forestiere a formelor asociative ale comunităților din fostele regiuni grănicerești, respectiv pentru împroprietărirea fără drept cu terenuri forestiere în suprafață de până la 30 de hectare din fondul forestier proprietate publică a statului, a unităților de cult care au deținut în folosință sau administrare și nu în proprietate astfel de suprafețe. Proiectul de lege a fost adoptat de Senatul României în ședința de plen din data de 19.12.2018, fără un punct de vedere al Guvernului României și fără avizul Consiliului Economic și Social, conform Legii nr. 248/2013. Având în vedere că rolul legilor de reconstituire a dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și forestiere a fost acela de a înfăptui un act reparatoriu față de situația creată prin confiscarea acestor proprietăți de către regimul comunist și nu de a crea premisele unei împroprietăriri fără drept pentru diverse forme asociative sau pentru unitățile de cult care nu au deținut astfel de suprafețe în proprietate la momentul naționalizării, solicităm respingerea acestui proiect de lege. Solicitarea Federației Sindicatelor din Silvicultură Silva are la bază următoarele argumente:

– Pădurile proprietate publică intră sub incidența art. 136 din Constituția României, care consfințește că proprietatea publică este garantată și ocrotită prin lege și aparține statului sau unităților administrativ-teritoriale;

– Se creează un precedent periculos prin transformarea unei legi de reconstituire a dreptului de proprietate, care presupune repunerea în drepturi a proprietarilor sau a urmașilor acestora, în lege de împroprietărire fără drept a unităților de cult, care nu au deținut niciodată în proprietate terenuri forestiere, întrucât dreptul de folosință, respectiv de administrare, nu se pot substitui dreptului de proprietate;

– Se creează posibilitatea ca orice persoană juridică să formuleze cereri de constituire a dreptului de proprietate, chiar dacă titlurile de proprietate anterior dobândite au fost anulate prin hotărâri judecătorești rămase definitive”.

Federația Sindicatelor Silva accentuează că, pentru respingerea acestui proiect de lege, „a făcut demersuri la președintele Camerei Deputaților, Comisia pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice, Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi, Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaților, la președintele Senatului, Comisia juridică, de numiri, disciplină, imunități și validări, Comisia pentru mediu, Comisia pentru administrație publică, Comisia pentru apă și păduri, Comisia pentru agricultură, industrie alimentară și dezvoltare rurală din Senatul României, la Ministerul Apelor și Pădurilor, la Regia Națională a Pădurilor-Romsilva, precum și la prim-ministrul Guvernului României”.

Răspunsul din partea prim-ministrului, primit prin intermediul Ministerului Apelor și Pădurilor, a fost „că Direcția Generală Păduri nu susține propunerea legislativă în forma propusă de inițiatori, formulând următorul punct de vedere: „Legile fondului funciar au avut caracter reparatoriu. În principiu trebuiau retrocedate terenurile forestiere care la data confiscării de către regimul comunist, prin naționalizarea din anul 1948, se aflau în proprietatea persoanelor fizice și juridice. Adăugarea la dreptul de proprietate avut înainte de anul 1948 a unor alte drepturi cum ar fi cele de folosință sau administrare, prin modificarea articolului 29 al Legii nr. 1/2000, așa cum se propune prin proiectul legislativ, este de natură să distorsioneze profund spiritul legilor fondului funciar. În fapt, prin adoptarea legii în forma propusă de inițiatori, structurilor bisericești menționate în proiectul de lege li s-ar constitui un drept de proprietate asupra unor terenuri forestiere care au fost înainte de naționalizare și au rămas până în prezent în proprietatea statului român.”

Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva conchide: „Întrucât această propunere legislativă va afecta considerabil patrimoniul public al statului, va afecta stabilitatea instituțională a administratorului fondului forestier proprietate publică a statului, va pune în pericol locurile de muncă a mii de salariați și va afecta negativ bugetul de stat, Federația Sindicatelor din Silvicultură Silva va susține, prin toate mijloacele legale, inclusiv prin organizarea unor acțiuni de protest, respingerea Proiectului de lege privind modificarea și completarea Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997”.

Dezvoltatorul de parcuri industriale CTP atinge 1 milion m²

0

Dezvoltatorul și administratorul full-service de parcuri pentru business high-tech CTP a ajuns la 1 milion metri pătrați suprafață construită în România şi 5 milioane m² la nivel de grup, în Europa Centrală şi Est. Este o premieră pentru piața locală, concretizată prin 15 parcuri situate în aproape de București şi la Arad, Cluj-Napoca, Deva, Ineu, Pitești, Salonta, Sibiu, Timișoara, Turda. În total, în aceste parcuri sunt în prezent 50 de chiriași, dintre care 85%, firme de referinţă în logistică şi 15%, companii de producție. Neocupată este sub 5% din suprafaţa parcurilor CTP, , Country Head al CTP România, făcând în acest sens sublinierea că în foarte mare măsură construcţiile se fac pornind de la cereri ale clienţilor: „Nu construim speculativ, mai ales că piaţa a ajuns într-un stadiu de echilibru”. Cu o apreciere de ansamblu asupra anului trecut, Ana Dumitrache declară: „Sunt bucuroasă că am revenit în cadrul CTP în momentul marcării acestui prag important – atingerea a 1 milion m² construiți în România. Este un prag psihologic, iar echipa CTP a muncit enorm pentru obținerea acestui rezultat extraordinar. Avem planuri importante pentru a crește și mai mult în perioada următoare. Vreau să mulțumesc echipei noastre talentate, clienților CTP și tuturor partenerilor noștri pentru că ne-au ajutat să ajungem în acest punct și pentru că ne sunt în continuare alături în eforturile de a ne îndeplini viziunea și a transforma România, și București în particular, într-un nod logistic și industrial în regiune”.

„2018 a fost un an plin și extrem de fructuos pentru CTP, care a culminat cu atingerea acestui prag important de 1 milion m² de spații construite și livrate clienților noștri din România”, accentuează Remon Vos, CEO al CTP. Totodată, el oferă o perspectivă angajantă: „În 2019 ne propunem să turăm motoarele la o viteză chiar mai mare și să ne întărim poziția de lider de piață. Ținta este să continuăm să creștem portofoliul la nivel local, iar pe plan international, să facem pași importanți pentru a ne îndeplini obiectivul fixat pentru finalul lui 2020 – să ajungem la 10 milioane m² construiți în toate parcurile pe care le deținem la nivel de grup”.

Cu precădere este vizată extinderea CTPark Bucharest West (foto CTP), de la 400.000 m² cât are în prezent la 1 milion m² în următorii ani, ţinta fiind aceea de a deveni astfel cel mai mare parc industrial din România și din Europa Centrală.

Sub aspect social, în România CTP asigură locuri de muncă pentru 2000 de oameni, se implică în viaţa comunităţii, dotările, amenajările, facilităţile oferind imaginea unui „spaţiu viu, cu atenţie la tot ce se întâmplă în jur”, după cum îl caracterizează dezvoltatorii şi după cum dealtfel se relevă, la privire chiar fugară. În perimetrul din zona de vest a Capitalei, pentru susţinerea activităţii specifice, încep să se contureze spaţii de birouri, magazine etc. Tot ca o formă de susţinere a perspectivei, CTP facilitează întâlniri ale elevilor din unităţi de învăţământ din zonă cu beneficiari ai parcului, potenţiali angajatori.

 

Numărul înmatriculărilor de autoturisme noi a crescut în ianuarie cu 18,8%

0

Înmatriculările de autoturisme noi au crescut în ianuarie cu 18,8% faţă de ianuarie 2018, atingând un volum de 13.952 unităţi, potrivit Mediafax.
Astfel, numărul autoturismelor second hand înmatricultate pentru prima oară în România s-a diminuat cu 7,99% faţă de ianuarie 2018, la 36.126 unităţi. Ca mai mare creştere, în clasamentul pe mărci, aparţine Dacia, cu 5.267 unităţi (+ 45,78% faţă de ianuarie 2018), urmată de Renault, cu 1.231 unităţi (+ 70,03%), Ford cu 995 unităţi (+18,74%), Skoda cu 936 unităţi (+ 3,43%) şi Volkswagen, cu 790 unităţi (cu o scadere de 26.85 %).

Rata anuală a inflației a crescut în ianuarie

0

Rata anuală a inflației, care măsoară evoluția prețurilor de consum în ultimul an, a crescut în ianuarie la 3,32%, de la 3,27% în decembrie, după patru luni consecutive de scădere, în condițiile în care cartofii s-au scumpit cu 10,02% în ultima lună, potrivit datelor publicate miercuri de Institutul Național de Statistică (INS).
De asemenea, în decembrie 2018, cartofii erau deja mai scumpi cu 39,64% față de decembrie 2017. În decembrie 2018, rata anuală a inflației a scăzut la 3,27%, de la 3,43% în noiembrie, conform datelor Profit.ro.
Totodată, în ianuarie, prețul combustibililor, care are un impact mai larg asupra celorlalte prețuri, a crescut, față de decembrie, cu 0,64%. Banca Națională a României (BNR) a crescut de la 2,9% la 3% prognoza de inflație pentru finalul acestui an și a estimat un nivel de 3,1% pentru finalul lui 2020, în contextul în care anticipații inflaționiste pot fi rapid deteriorate în viitor, iar OUG-ul anunțat de Guvern la finalul anului trecut pune deja presiune pe inflație, a anunțat luni guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, în cadrul unei conferințe de presă, potrivit sursei amintite.

Leroy merlin a reciclat 38.000 de brazi de Crăciun.

0

Leroy Merlin, lider pe piața europeană de bricolaj, a recuperat pentru reciclare peste 38.000 dintre brazii naturali pe care i-a vândut de Crăciun, returnați în ianuarie în magazine, contra unor vouchere de cumpărături în valoare de 25 lei fiecare. În acest fel, a fost continuată o campanie pe care Leroy merlin o desfăşoară la noi de patru ani, fiind singurul jucător din piața de bricolaj angajat într-o asemenea formă de responsabilizare socială.

Frederic Lamy, director general al Leroy Merlin România, subliniază: „Reciclarea brazilor face parte, alături de alte acțiuni cum ar fi reîmpădurirea, din seria inițiativelor de dezvoltare durabilă derulate de toate companiile din Grupul ADEO sub sloganul „-20% impact CO2 până în 2025”. Tot ca parte a eforturilor de protejare a mediului înconjurător, începând cu anul 2017, Leroy Merlin a demarat procesul de delistare a tuturor produselor din lemn provenite de la companii care nu respectă standardele de sustenabilitate și certificările FSC (Forest Stewardship Council) și PEFC (Programme for the Endorsement of Forest Certification).Leroy Merlin România îşi doreşte să apere pădurile din România şi acţiunea noastră este pe termen lung pentru a proteja industria lemnului din această ţară.”

Brazii recuperaţi sunt transformați în combustibil sau în compost (îngrășământ pentru grădini și terenuri agricole).

Corina Popescu, Director General Electrica SA

0

„Investițiile în infrastructura de distribuție rămân o prioritate pentru Grupul Electrica, așa cum au fost și în ultimii ani. Și în anul 2019, Electrica va continua planul de investiții ambițios în aria de distribuție. Față de nivelul minim de investiții impus de ANRE prin metodologia de distribuție, respectiv cel puțin nivelul amortizării reglementate, Electrica are planificate puneri în funcțiune de investiții în 2019 cu peste 43% mai mult. Vorbim despre peste 600 milioane lei puneri în funcțiune de investiții la nivelul celor trei operatori de distribuție din cadrul Grupului pentru anul 2019, investiții care vor avea ca efect îmbunătățirea calității serviciilor pe care le asigurăm”.

 

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice.
Grupul Electrica oferă servicii la peste 3,7 milioane de clienți și are o arie de cuprindere națională – cu organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, și pe cuprinsul întregii țări pentru furnizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din România.

Sărbătoare la Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”

0

Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” a celebrat Ziua Universităţii, odată cu sărbătorirea zilei de naştere a profesor universitar doctor Momcilo Luburici, cofondator, împreună cu prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, al Universităţii, printr-o ceremonie de aleasă ţinută academică (foto UCDC). Au participat exponenţi ai Executivului şi Legislativului, ai practicii şi cercetării juridice, ai mediului de afaceri şi ai corpului diplomatic, profesori şi studenţi.

În deschiderea reuniunii festive, prof. univ. dr. Momcilo Luburici a primit titlul de doctor honoris causa al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, rectorul Universităţii arădene, a prezentat Laudatio şi Hotărârea Senatului şi i-a înmânat profesorului Momcilo Luburici însemnele înaltului titlu. A fost evocată legătura statornicită în urmă cu aproape trei decenii între cele două universităţi, ambele fondate sub spiritul tutelar al unor mari patrioţi români, ambele situate în prim-planul unei adevărate lupte pentru recunoaşterea şi afirmarea învăţământului privat în România.

Ministrul educaţiei naţionale, prof. univ. dr. ing. Ecaterina Andronescu, a exprimat cuvinte de „preţuire şi respect pentru cum a crescut Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir”, subliniind că numele acesteia „îndeamnă la învăţătură, la carte”. Ministerul Educaţiei Naţionale i-a conferit Diploma şi Placheta de Onoare profesorului Momcilo Luburici.

Preşedintele Comisiei de învăţământ a Senatului României, Liviu Marian Pop, a reiterat locul cuvenit universităţilor particulare în sistemul naţional de educaţie.

Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Cîmpeanu, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor şi preşedintele Agenţiei Universitare a Francofoniei (AUF), a apreciat că profesorul „Momcilo Luburici se numără între acei oameni importanţi, cu viziune, care sunt creatori de şcoală”. Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” este apreciat ca un membru activ al AUF.

Anvergura internaţională a Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” a fost reliefată şi de distincţia acordată profesorului Momcilo Luburici de către dr. Mustafa Aydin, preşdintele EURAS.

Din Republica Moldova, elogiul şi preţuirea cuvenite Universităţii sărbătorite şi fondatorului ei au fost aduse de acad. Andrei Eşanu, care a prezentat o descoperire de dată recentă asupra operei lui Dimitrie Cantemir.

A fost transmisă binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, adresată profesorului Momcilo Luburici, profesorilor, studenţilor Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”.

La rândul său, a transmis un mesaj dr. Ligia Deca, consilier de stat la Administraţia Prezidenţială.

Au adresat cuvinte de apreciere pentru personalitatea şi vocaţia academică a profesorului Momcilo Luburici personalităţi în domeniile dreptului, învăţământului superior, diplomaţiei româneşti: Valer Dorneanu – preşedintele Curţii Constituţionale a României, Ovidiu Predescu – vicepreşedinte al Uniunii Juriştilor din România, Ion Neagu – Universitatea „Nicolae Tituleascu”, Mircea Geoană – preşedintele ASPEN, prof. univ. dr. Titus Corlăţean, prof. univ. dr. Cristian Dumitrescu, prof. univ. dr. Adrian Streinu Cercel, prof. univ. dr. Doina Dimulescu.

Prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, preşedintele Senatului Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir” a aşezat, în expunerea sa, comunitatea academică sub semnul modelului oferit de profesorul Momcilo Luburici: „Universitatea Creştină Dimitrie Cantemir se prezintă astăzi ca o universitate demnă, împlinire a visului celui cu care Constantin Noica spunea că începe cultura românească”.

În cuvântul de răspuns, prof. univ. dr. Momcilo Luburici a făcut un excurs prin propria biografie, reliefând momentul 1954 al absolvirii facultăţii de Drept a Universităţii din Bucureşti şi apoi parcursul academic încununat de formarea de-a lungul anilor a unui număr care se apropie de suta de mii de profesionişti ai ştiinţelor juridice. Referitor la ridicarea Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”, prof. univ. dr. Momcilo Luburici a spus: „Am muncit enorm să creăm o universitate de la zero, o universitate care să ducă mai departe tradiţia universităţii româneşti şi în acelaşi timp să aducă un spirit nou, specific domeniului privat”. Profesorul Momcilo Luburici a conchis cu o veritabilă profesiune de credinţă: „Nu există o meserie, o preocupare mai frumoasă decât cea de dascăl”.

   

Salariul mediu net s-a majorat cu şase procente

0

Câștigul salarial mediu brut pe luna decembrie 2018 a fost de 4.938 lei, cu 6% mai mult decât în luna precedentă, potrivit datelor publicate de INS.
Ajustat cu nivelul preţurilor (53% din media UE, conform celor mai recente date Eurostat) puterea de cumpărare în euro a urcat la 1.186 euro (câştigaţi într-o ţară europeană care ar avea preţurile la nivelul mediu din UE), potrivit Curs de guvernare. Estimarea salariului mediu net lunar pe 2018 din prognoza de iarnă a CNSP a fost uşor depăşită (2.695 lei media artimetică lunară în loc de 2.685 lei în prognoza oficială)
Pe ramuri de activitate, cele mai mari creşteri de salarii faţă de aceeaşi lună a anului precedent s-au consemnat în sănătate (+29,6% nominal şi +25,6% în termeni reali) şi învăţământ (+25,1% nominal şi +21,1% ca putere de cumpărare).

Bani mai puțini pentru mediul de afaceri. Ce cred antreprenorii?

0

Patronii IMM susțin că proiectul pentru bugetul pe 2019 este fragil și dezechilibrat, iar banii prevăzuți pentru mediul de afaceri din România sunt puțini, potrivit Hotnews.
Proiectul bugetului pe anul 2019 prevede pentru Ministerul pentru Mediul de Afaceri Comerț și Antreprenoriat un buget diminuat cu 28,9% comparativ cu 2018.
De asemenea, reprezentanții Consiliului Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) au dezbătut luni incertitudinile legate de acest subiect și modul în care acestea afectează afacerile românești, conform sursei amintite.
Totodată, reprezentanții CNIPMMR menționează că deși în Programul de Guvernare 2017-2020 se vorbește despre simplificarea birocrației și reducerea cheltuielilor administrative, în Proiectul Legii Bugetului de Stat pe 2019 sunt prevăzute creșteri semnificative a veniturilor din taxe (“taxe pe utilizarea bunurilor, autorizarea utilizării bunurilor sau pe desfășurarea de activități”, este prevăzută o creștere cu 257,13% raportat la 2018).

Cifra de afaceri din industrie a crescut

0

Cifra de afaceri a companiilor din industrie a crescut în 2018 cu 11,8% față de anul anterior, un ritm crescut față de cel din 2017, arată datele publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
În 2017, cifra de afaceri din industrie pe total (piața internă și piața externă), în termeni nominali, a crescut cu 11,7%, față de 2016, scrie News.ro. Anul trecut, cifra de afaceri din industrie, comparativ cu 2017, a crescut pe ansamblu cu 11,8% datorită creșterii industriei prelucrătoare (+12%) și industriei extractive (+6%), conform datelor Profit.ro.
„Pe marile grupe industriale creșteri ale cifrei de afaceri s-au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+15,1%), industria energetică (+12,9%), industria bunurilor intermediare (+11%), industria bunurilor de uz curent (+8,2%) și industria bunurilor de folosință îndelungată (+7%)”, se arată în comunicat.

Voucherele de vacanță, un succes

0

Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) a realizat un studi prvind impactul macroeconomic al voucherelor de vacanţă, precum şi un studio de piaţă asupra efectelor folosirii acestora. Au participat beneficiari, lucrători în domeniul turismului, angajatori.

La nivelul lunii august 2018, valoarea voucherelor de vacanță a fost de 17,1 milioane de euro: 1,3 milioane de tichete pe hârtie, în valoare de 14,1 milioane de euro și peste 264 de mii, pe suport electronic, în valoare de trei milioane de euro. Cea mai mare valoare a voucherelor emise a fost atinsă în iunie: 125 milioane de euro. Valoarea totală a voucherelor emise în perioada ianuarie-august a fost de 223 milioane de euro, de 7,7 ori mai mare decât valoarea voucherelor emise în tot anul trecut. În total, în 2018, s-au înregistrat 1,2 milioane de utilizatori x 1450 lei = cca 370 milioane euro.

Cel mai mare beneficiu al folosirii voucherelor de vacanţă declarat de cei chestionaţi a rezultat a fi „redescoperirea României ca destinaţie de vacanţă interesantă”: 56,60%. Dintre beneficiari, 84,8% s-au declarat mulţumiţi şi foarte mulţumiţi de sistemul voucherelor de vacanţă. Pentru operatorii din turism, creşterea numărului de clienţă a fost invocată drept rezultatul cel mai important al apelului la vouchere de vacanţă (78,80%), urmată de creşterea cifrei de afaceri şi creşterea ratei de ocupare (câte 72,70%). Agenţiile de turism chestionate s-au declarat mulţumite (43,70%) şi foarte mulţumite (29,10%) de acest sistem.

Statul a recuperat ca venituri directe din sistemul voucherelor de turism 3,5% din venituri la o alocare de 400 milioane euro, precum şi 13,45% din taxarea sumelor asociate salariilor acordate, 7,5% din taxarea celorlalte cheltuieli, 12,53% din taxarea investiţiilor generate dîn turism. Se adaugă beneficii indirecte precum diminuarea muncii la negru, a evaziunii fiscale, creşterea productivităţii, efecte în ramuri economice complementare.

Studiul conţine şi o serie de recomandări în ideea continuităţii şi eficienţei: „Este recomandabil ca în 2019 şi în viitor valoarea voucherelor de vacanţă să crească, cel puţin cu rata inflaţiei. Pentru o eficienţă crescută a sistemului de vouchere, atât din perspectiva angajaţilor, cât şi a unităţilor/agenţiilor turistice, este indicată acordarea acestui beneficiu la începutul anului calendaristic, astfel încât angajaţii să beneficieze de ofertele speciale de tip early booking, evitând astfel preţurile mai ridicate din perioadele de vârf de sezon. Este indicat ca voucherele de vacanţă să se acorde pe suport electronic, pentru a permite plăţi fracţionate, siguranţă sporită şi facilitarea utilizării”.

Barometrul industriei realizat de IRSOP şi SNSPA

0

IRSOP şi Facultatea de Management a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA, foto) realizează lunar Barometrul Industriei din România, „pe un eşantion de 300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din totalul cifrei de afaceri din industrie”.

Din cele mai noi date, oferite de dr. Petre Datculescu, directorul general al IRSOP și conf. univ. dr. Florina Pînzaru, decanul Facultăţii de Management a SNSPA, reţinem: „Industria creşte valoric, dar nivelul activităţii raportat de manageri a rămas relativ neschimbat în ultimii 4 ani (2015-2018). Dinamica anuală a activităţii arată o volatilitate accentuată, cu două faze lungi de cădere – decembrie-ianuarie şi iunie-august. În luna decembrie 2018, activitatea s-a contractat puternic la toţi indicatorii măsuraţi. Comenzile pentru export au fluctuat moderat între 59-50 puncte în 2018, dar rata anuală a scăzut de la 59 în 2015 la 54 în 2018. Importurile de materii prime arată în 2018 o volatilitate mai mare decât comenzile la export (între 65 şi 48) şi o tendinţă de scădere anuală între 2016-2018. Forţa de muncă fluctuează pe parcursul anului în funcţie de tiparul de volatilitate sezonieră a activităţii, dar media anuală din ultimii 4 ani arată o uşoară contracţie permanentă. Costurile de producţie au urcat puternic începând din 2016. Preţurile încasate de firme au crescut şi ele, începând din 2016, dar mult mai modest decât costurile. Creşterea preţurilor este probabil unul dintre factorii care explică creşterea volumului valoric al industriei între 2016-2018. În ultimele 3 luni din 2018 industria a fost mai slabă decât în ultimele 3 luni din 2017. În general, aşteptările managerilor despre viitor se prăbuşesc atunci când activitatea scade, dar se înviorează la fiecare sfârşit şi început de an, din motive independente de nivelul activităţii. În pofida fluctuaţiilor lunare, aşteptările au rămas relativ neschimbate de la un an la altul, ceea ce arată că pe termen lung plafonarea activităţii determină şi plafonarea aşteptărilor”.

Ca antecedente ale acestei stări, realizatorii barometrului indentifică: „Investiţii slabe, productivitate modestă, forţa de muncă plafonată numeric, dezechilibre generate de volatilitatea comenzilor şi a activităţii lunare, încetinirea economică din Zona Euro”. Consecinţele potenţiale, în opinia aceloraşi autori, sunt: „Vulnerabilitatea industriei la şocuri, posibilităţi limitate de creştere, adâncirea tendinţei de scădere din ultimele 3 luni”.

 

Investiţie Daimler la Sebeş

0

Daimler a inaugurat două hale de producție la Sebeș, în judeţul Alba, cu o suprafață de aproximativ 54.000 mp (foto). Aici, Star Assembly, Subsidiara Daimler în România, a început fabricarea cutiei de viteze automate cu dublu ambreiaj cu opt trepte 8G-DCT. Importanţa investiţiei este reliefată de Frank Deiss, director de producție la Powertrain Mercedes-Benz Cars: „Extinderea producției de cutii de viteze la Sebeș subliniază importanța, flexibilitatea

și performanța ridicată a centrelor de producție din România în cadrul rețelei globale powertrain Mercedes-Benz Cars. Unitatea din Sebeș joacă un rol cheie în strategia de furnizare a transmisiilor de ultimă generație către fabricile de autoturisme Mercedes-Benz din toată lumea, într-un mod flexibil și eficient”.

În contextul inaugural, Ștefan-Radu Oprea, ministrul pentru mediul de afaceri, comerț și antreprenoriat, a subliniat: „Suntem astăzi martori la încă un rezultat pozitiv al parteneriatului de lungă durată dintre Daimler și România, ca locație de producție. Salutăm decizia companiei, unul dintre

cei mai mari jucători din lume ai industriei mobilității, de a implementa un nou proiect semnificativ în România. Profit de această ocazie pentru a exprima, din nou, sprijinul deplin al Guvernului față de toate proiectele de investiție demarate în România”.

Caracteristici care accentuează importanţa noii investiţii sunt evidenţiate de Klaus Eichhorn, directorul general al Star Transmission și Star Assembly: “Suntem prima și singura locație din rețeaua de producție powertrain Mercedes-Benz Cars care produce noua transmisie în opt trepte cu dublu ambreiaj. Pentru această responsabilitate, ne-am pregătit intens și am făcut toate demersurile necesare pentru a livra cutii de viteze Mercedes-Benz de cea mai înaltă calitate. Angajamentul și investițiile grupului Daimler în ceea ce privește dezvoltarea locațiilor din România, de la Sebeș și Cugir, reprezintă o puternică declarație de încredere în echipa noastră extrem de bine pregătită și devotată, precum și o recunoaștere a muncii remarcabile”.

Platforma Infoquick, oglinda partenerilor de afaceri

0

Coface România anunţă că a relansat platforma Infoquick (www.infoquick.ro), unde firmele pot să găsească „imaginea completă asupra partenerilor de afaceri”. După cum informează iniţatorii, „firmele din România au acces la rapoarte despre: incidente de plată | CIP-uri, datorii fiscale restante, procese în instanță, informații negative despre acționariat, structura grupului de firme relaționate direct sau indirect prin acționar sau administrator”.

Iancu Guda, Services Director, Coface România, nuanţează argumentele în favoarea noii realizări: „Având în vedere riscurile existente, și în contextul creșterii costului de finanțare, firmele trebuie să monitorizeze constant riscul partenerilor existenți și să fie foarte atente la analiza noilor clienți. InfoQuick oferă firmelor soluția acestor nevoi, printr-o radiografie completă a situațiilor financiare extinse și o analiză a comportamentului de plată înregistrat de firma analizată“.

În sens cuprinzător, subliniază Eugen Anicescu, Country Manager, Coface România, „contextul economic actual devine din ce in ce mai volatil, influentat de un mix de măsuri legislative interne și evoluții politice și economice externe, astfel că estimăm că mediul de afaceri din România va fi influențat negativ în 2019 din cauza accesului mai dificil la finanțare și a creșterii dobânzilor. Microîntreprinderile active în România sunt mult mai vulnerabile la șocuri, astfel că o eventuală încetinire a procesului de finanțare și creștere  a costului acesteia vor influența semnificativ supraviețuirea acestora. Noua taxă asupra activelor băncilor poate conduce la scăderea creditelor nou acordate, astfel că în 2019 ne putem aștepta la presiuni suplimentare asupra companiilor, creșterea riscului de insolvență a multor firme mici, amplificând astfel polarizarea mediului de afaceri.”

Guvernul a aprobat bugetul pentru 2019

0

Guvernul a aprobat vineri proiectul de buget pe 2019. Acesta a fost fundamentat pe creștere economică de 5,5% și un deficit bugetar de 2,55% din PIB, conform datelor Curs de guvernare.
De asemenea, veniturile bugetare ar urma să se ridice la 342,7 miliarde de lei (341,4 miliarde de lei în varianta publicată la sfârșitul lunii ianuarie), echivalentul a 33,5% din PIB și cheltuieli totale de 368,8 miliarde de lei (față de 367,5 miliarde de lei în varianta publicată anterior), echivalentul a 37,1% din PIB.
Principalele cheltuieli: asistență socială – 107,6 miliarde de lei, cheltuieli de personal – 102,5 miliarde de lei, investiții – 49,6 miliarde de lei și bunuri și servicii – 46,5 miliarde de lei.
Totodată, Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a precizat, după ședința de Guvern, că Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) are în buget un target de venituri fiscale colectate de 28%, însă plafonul cerut de Finanțe este de 30%.
”Nivelul pe care ANAF trebuie să îl aducă în acest an este de 30%. Este obligația ANAF pentru acest an, pentru că trebuie să luăm acele măsuri de care tot vorbim an de an, o colectare mai bună a TVA, scăderea evaziunii fiscale, la vamă lucrurile nu stau cum ne-am dori”, a declarat Teodorovici.

ANRE a stabilit prețul energiei pentru trei ani

0

Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) a aprobat, miercuri, metodologia de stabilire a tarifelor reglementate şi a preţurilor aplicate de furnizorii de ultimă instanţă clienților finali, conform Hotnews.
Potrivit metodologiei, timp de trei ani, tarifele aplicate de furnizorii de ultimă instanță (Enel, CEZ, E.On, Electrica) nu vor crește.
De asemenea, ANRE spune că au fost stabilite trei perioade de aplicare a tarifelor reglementate: prima perioadă de aplicare – 1 martie 2019 – 31 decembrie 2019; a doua perioadă de aplicare – 1 ianuarie 2020 – 31 decembrie 2020; a treia perioadă de aplicare – 1 ianuarie 2021 – 28 februarie 2022
„Prin aplicarea Metodologiei de stabilire a tarifelor reglementate şi a preţurilor aplicate de furnizorii de ultimă instanţă (FUI) clienților finali, prețurile la clienții casnici care beneficiază de furnizarea energiei electrice în regim reglementat nu vor crește”, se mai arată în comunicatul ANRE.

Înscrieri la WU Executive Academy

0

Au început înscrierile la programul WU Executive MBA Bucharest, derulat de WU Executive Academy, parte a Universității de Economie și Afaceri din Viena, definită drept „cea mai mare universitate de business din Europa”. Sunt aşteptaţi să se înscrie manageri și antreprenori români și străini, cu precizarea că participanţii care vor aplica până la 31 martie beneficiază de early bird discount de 5% din valoarea totală a taxei de școlarizare. Cursurile vor începe la 6 noiembrie 2019 şi se vor desfășura la București și Viena. Programul „se plasează în top 3 al celor mai apreciate programe de educație executivă din țară și este singurul care beneficiază de tripla acreditare – EQUIS, AMBA și AACSB”. În România, a fost desemnat cel mai bun program de Executive MBA în 2008, 2010, 2014. 2015

Prof. Phillip C. Nell, directorul academic al programului Executive MBA Bucharest, subliniază: „Pentru a avea succes în mediul de afaceri global, extrem de competitiv și dinamic al zilelor noastre, executivii trebuie să-și actualizeze în permanență cunoștințele, abilitățile și perspectivele. Executive MBA Bucharest a fost proiectat exact pentru acest scop. Programul oferă studenților un mediu educațional competitiv și multicultural în care aceștia pot dobândi cunoștinte aprofundate în toate ariile de business de interes, în același timp accentul fiind pus pe dezvoltarea competențelor necesare pentru adaptarea la tendințele, tehnologiile emergente și atingerea potențialului de lider în afaceri. Îndemnăm managerii și antreprenorii să afle mai multe despre avantajele pe care acest program unic le are de oferit și să ne aleagă ca partener educațional”.

Verificare asupra amenajamentului silvic al municipiului Târgu Mureș

0

Ministerul Apelor și Pădurilor informează că ministrul Ioan Deneș a efectuat „o verificare în teren a modului în care s-a respectat legislația silvică în ceea ce privește întocmirea, recepționarea și avizarea amenajamentului silvic al municipiului Târgu Mureș”. Fondul forestier respectiv este situat pe Platoul Cornești, are suprafața de 849,9 ha, este proprietate a primăriei și este administrat de Ocolul Silvic Târgu Mureș. Ministrul a fost însoțit de directorul general al Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva, George Mihăilescu și de reprezentanți ai Gărzii Forestiere Brașov (foto MAP).

În urma verificării, Ministerul Apelor şi Pădurilor anunţă că „ministrul i-a convocat pe administratorii fondului forestier la sediul Direcției Silvice Mureș, unii dintre aceștia făcând parte din comisiile care au participat la efectuarea lucrărilor în teren și au recepționat lucrările de birou în vederea întocmirii și transmiterii, spre avizare la Ministerul Apelor și Pădurilor, a amenajamentului silvic. În timpul ședinței de lucru ministrul le-a comunicat factorilor implicați că, în urma analizei hărților satelitare care prezentau situația la momentele 2010 respectiv 2018, a constat diferențe în ceea ce privește fondul forestier. Totodată, ministrul Deneș a precizat că a primit informații referitoare la situația fondului forestier și din alte surse, motiv pentru care nu este dispus să semneze ordinul de aprobare a amenajamentului silvic până când nu vede situația reală din teren.

În urma deplasării în teren s-a constatat că datele scriptice prezentate de reprezentații Ocolului Silvic Târgu Mureș nu concordă cu realitatea, iar amenajamentul silvic întocmit și transmis spre aprobare nu este conform cu situația existentă în teren. Astfel, s-a constatat că de-a lungul timpului, inclusiv în ultimii ani, au fost efectuate de către Primăria Târgu Mureș mai multe amenajări, inclusiv în zona grădinii zoologice, cu afectarea fondului forestier național și fără a fi evidențiate în amenajamentul silvic, fără a se respecta legislația referitoare la schimbarea categoriei de folosință a terenului și regimul scoaterilor din fondul forestier național cu realizarea compensărilor prevăzute de lege. Prin aceste amenajări a fost afectată o suprafață de fond forestier de aproximativ 22 de hectare și s-a constatat reducerea fondului forestier cu o suprafată de 3.7 hectare.

Urmare a celor constatate, Ioan Deneș a dispus ca în perioada imediat următoare Corpul de Control al ministrului să facă un control tematic din care să rezulte suprafața de fond forestier afectată, precum și măsurile legale care se impun pentru intrarea în legalitate. De asemenea, se impune refacerea lucrărilor de amenajare astfel încât să reflecte realitatea din teren și să permită aprobarea de către Ministerul Apelor și Pădurilor a amenajamentului silvic întocmit pentru suprafată de 849.9 hectare, proprietatea Municipiului Târgu Mureş”.

 

Laserul de la Măgurele: precizări ale Ministerului Cercetării

0

Ministerul Cercetării și Inovării a transmis o serie de precizări pornind de la declarația comisarului european Corina Crețu privind proiectul Extreme Light Infrastructure-Nuclear Physics – ELI-NP:

„Având în vedere faptul că neînțelegerile apărute între Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) și Asocierea EuroGammaS (EGS)  au la baza nerespectarea clauzelor unui contract comercial de catre EGS, conflictul ajungând la nivelul de litigiu în instanță, Ministerul Cercetării și Inovării, împreună cu celelalte autorități responsabile, nu pot interveni direct în acest conflict. Singurul rol pe care MCI și-l poate asuma și pe care și l-a și asumat este acela de mediator între părțile implicate în conflict acordând sprijin Beneficiarului pentru realizarea și a acestei componente până la finalizarea Programului Operațional Competitivitate. În acest sens, la data de 9 ianuarie 2019, a avut loc la Bruxelles, o Reuniune de Lucru organizată de Comisarii Europeni Corina CREȚU (DG REGIO – Dezvoltare Regională) și Carlos MOEDAS (DG R&I – Cercetare și Inovare) unde au fost discutate aspecte legate de continuarea Proiectului ELI-NP și posibile moduri de soluționare a conflictului juridic (aflat la acest moment pe rolul instanței, Tribunalul Ilfov) dintre IFIN-HH și consorțiul EuroGamaS, coordonat de Italia. La această reuniune unde au fost prezenți reprezentanți la nivel ministerial din Italia, Franța, Suedia precum și funcționari de rang înalt din partea DG REGIO și DG R&I, ministrul cercetării și inovării, Nicolae HURDUC, a manifestat deschidere privind  propunerea Comisiei, dar a atras atenția asupra dificultăților juridice privind retragerea rezoluțiunii, temeri din păcate confirmate la momentul actual. În aceste condiții, dat fiind faptul că rezoluțiunea asupra contractului încheiat între IFIN-HH și Consorțiul EuroGamaS poate fi anulată doar printr-o hotărâre a instanței pe rolul căreia se află procesul la acest moment, nici Ministerul Cercetării si Inovării și nici Guvernul României nu pot influența în niciun fel situația creată.

De asemenea, mai menționăm faptul că, Sistemul Fascicul Gamma (cel care face obiectul neînțelegerilor apărute între Institutul Național pentru Fizică și Inginerie Nucleară ”Horia Hulubei” (IFIN-HH) si Asocierea EuroGammaS (EGS) este doar o componentă a Proiectului ”Extreme Light Infrastructurii – Nuclear Physics” (ELI-NP), celelalte componente fiind finalizate sau în curs de finalizare conform graficului de execuție. Astfel: Clădirile ELI-NP au fost finalizate în anul 2016 și sunt funcționale în integralitatea parametrilor proiectați, având toate autorizațiile de funcționare și îndeplinind toate condițiile tehnice și legale. Sistemul laser de mare putere (HPLS) se realizează în limitele bugetului și termenelor contractuale, furnizorul – asocierea Thales Franța și Thales România îndeplinindu-și toate obligațiile contractuale. Sistemul, a cărui instalare în clădirea ELI-NP a început în septembrie 2016, se află în procedura de testare finală, atingându-se, în acest moment, o putere intermediară de 7 PW. Este prevăzut ca HPLS să atingă în prima parte a anului 2019 puterea nominală de 10 PW, cea mai mare putere din lume. Recentul laureat al premiului Nobel pentru Fizică, profesorul Gerard Mourou, sublinia public  rolul major cu care construcția acestui sistem în România a contribuit în acordarea acestei distincții.

Ansamblurile experimentale ELI-NP se realizează conform proiectelor stabilite de cercetători și ingineri din comunitatea științifică din România, din Uniunea Europeană și din lume și sunt descrise în Technical Design Reports (TDR). Ansamblurile experimentale sunt în curs de instalare și testare și vor fi puse la dispoziția cercetătorilor începând cu anul 2019”.

 

 

Prețurile imobiliarelor rămân ridicate

0

Piața imobiliară rezidențială din România va funcționa cu două viteze în acest an, pe fondul accentuării discrepanțelor între mediul urban și cel rural, conform datelor Profit.ro.
În București și în marile orașe, cererea în creștere de spații de locuit va continua să pună presiune pe ofertă, în timp ce, în zonele rurale, mare parte din investiții pot fi înghețate, mai ales în domeniul locuințelor unifamiliale, arată o analiză realizată de firma de consultanță Frames.
De asemenea, prețurile relativ mici ale locuințelor în comparație cu alte țări din regiune și apetitul românilor pentru proprietăți imobiliare vin să accentueze dezechilibrul dintre cerere și ofertă.
Totodată, creșterea euro la un nivel de peste 5 lei ar putea pune presiune pe grila de prețuri, nefiind exclusă varianta să asistăm la o scădere a prețului în euro al imobilelor pentru a se adapta la puterea de cumpărare a cererii, care câștigă preponderent veniturile, economisește și contractează credite în monedă națională, potrivit sursei citate.

Isărescu despre Robor

0

Rata anuală a inflației IPC a continuat să scadă în luna decembrie 2018 până la 3,27 la sută, de la 3,43 la sută în noiembrie, consolidându-se în interiorul intervalului de variație al țintei staționare, conform Hotnews.
Astfel, BNR şi-a îndeplinit obiectivul de menţinere a stabilităţii preţurilor pe termen mediu, în condiţiile unei conduite atent calibrate a politicii monetare.
”Rata anuală a inflației a continuat să scadă în decembrie până la 3.27% consolidânduse în interiorul țintei de variație a țintei staționare. BNR și-a atins ținta în condițiile unei conduite atent calibrate. Rata medie anuală a inflației s-a menținut în decembrie la 4.6%”, a mai spus Isărescu.
De asemenea, rata medie anuală a inflației IPC în luna decembrie s-a menținut la nivelul lunii anterioare, de 4,6 la sută, în timp ce rata medie anuală calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum a crescut ușor până la 4,1 la sută, de la 4,0 la sută în luna noiembrie.

Analiză Frames: Piața imobiliară, cu două viteze. Ce se întâmplă cu prețurile apartamentelor în 2019

0

Piața imobiliară rezidențială din România va funcționa cu două viteze în acest an, pe fondul accentuării discrepanțelor între mediul urban și cel rural. În București și în marile orașe, cererea în creștere de spații de locuit va continua să pună presiune pe ofertă, în timp ce în zonele rurale, mare parte din investiții ar putea fi înghețate, mai ales în domeniul locuințelor unifamiliale, arată o analiză realizată de firma de consultanță Frames.
Piața imobiliară rezidențială românească este caracterizată, în continuare, de decalajul major dintre cerere și ofertă, asta în condițiile în care deficitul de locuințe la nivel național este de peste 1 milion de unități locative.
Prețurile relativ mici ale locuințelor în comparație cu alte țări din regiune și apetitul românilor pentru proprietăți imobiliare vin să accentueze dezechilibrul dintre cerere și ofertă.
Potrivit experților de la Frames, în 2019, cererea de locuințe în marile orașe, precum București, Cluj, Timișoara, Iași, Sibiu sau Constanța, va rămâne la un nivel ridicat, astfel că dezvoltatorii vor continua investițiile în construcția de blocuri, iar prețurile vor urma aceeași tendință de creștere temperată marcată și în 2018.
,,România se polarizează tot mai mult din punct de vedere economic. Migrația forței de muncă din mediul rural în cel urban a crescut semnificativ cererea de spații de locuit, în condițiile în care autoritățile întârzie să ia măsurile necesare pentru a atenua discrepanțele dintre regiuni. Lipsa investițiilor în județele sărace, salariile mici comparativ cu cele din mediul urban și infrastructura deficitară vor continua să determine românii să se mute la oraș, mai ales că migrația către țările occidentale nu mai reprezintă o perspectivă atât de favorabilă precum în anii trecuți’’, afirmă analiștii.
Potrivit acestora, pe fondul cererii substanțiale, este puțin probabil ca dezvoltatorii să reducă prețurile.
,,În piața imobiliară românească, concurența nu se remarcă în primul rând prin preț, cât mai ales prin locație (oraș, cartier, accesul la mijloacele de transport în comun etc.) Asta pentru că programul Prima Casă a nivelat oferta (suprafață, dotări, prețuri), mai ales în cazul apartamentelor noi, iar dezvoltatorii și-au aliniat ofertele. În 2019 este puțin probabil ca prețurile să scadă, având în vedere că mare parte din investiții au fost demarate în anii trecuți, la randamente stabilite în funcție de constrângerile fiecărei firme în parte – costurile terenurilor și materialelor, finanțării și ratei de profitabilitate asumate în business plan”, spun aceștia.
Pe fondul creșterii cursului euro, a scumpirii finanțării, a creșterii costurilor cu materialele de construcții și angajații (vezi noile reglementări din domeniu), cel mai probabil prețurile vor continua să crească cu câteva procente, însă într-un ritm mult mai temperat față de anii trecuți.
,,Dezvoltatorii vor include în prețul locuințelor toate constrângerile financiare ce vor apărea pe parcursul anului. Unii dintre ei, în principal cei care dispun de un capital de lucru propriu, este posibil să își reducă din marja de profit, însă în general, cei mai mulți vor opera creșteri marginale, de câteva procente, pentru a-și acoperi costurile operaționale și asta în condițiile în care mare parte dintre investitorii în construcții imobiliare nu au forța financiară care să le permită să își reducă din câștig”, arată analiza Frames.
În mediul rural, acolo unde cererea este semnificativ mai redusă, sectorul construcțiilor, cel mai probabil, își va reconsidera pozițiile.
,,Creșterea salariilor, mai ales în sectorul bugetar, și accesul facil la finanțare din ultimii ani au făcut ca mulți români, în special cei cu putere financiară, să migreze către localitățile limitrofe marilor orașe, către mediul rural, în căutarea unor locuințe unifamiliale. Restrângerea și scumpirea finanțării bancare vor pune presiune pe acest sector, astfel că dezvoltatorii ar putea îngheța o serie de proiecte. Nu este exclus ca, din stocul de proprietăți disponibile, în unele zone să urmeze ieftiniri de câteva procente. În mare parte, însă, dezvoltatorii vor prefera să aștepte vremuri mai bune decât să vândă sub prețul fixat’, estimează analiștii.

Extinderea TVA-ului de 5%, gură de oxigen?

Modificările fiscale de la sfârșitul anului trecut au adus și o veste bună atât pentru dezvoltatori cât și pentru clienți. Potrivit analiștilor de la Frames, extinderea marjei reduse de TVA de 5% la toate locuințele de sub 120 mp și de maximum 250 mp pentru teren, va influența în sens pozitiv piața.
,,Pentru mulți clienți, mai ales cei care văd în imobiliare o afacere, în special pe segmentul chiriilor, reducerea TVA va însemna un stimul de câteva mii de euro/apartament, semnificativ pentru a influența intenția de achiziție. Pentru dezvoltatori, extinderea plajei de posibili clienți dincolo de Prima Casă va reprezenta un stimul important pentru continuarea lucrărilor și, posibil, dezvoltarea unor noi unități locative în zona marilor orașe”, estimează Adrian Negrescu, managerul Frames.
Potrivit analizei Frames, estimările privind evoluția pieței iau în calcul un scenariu fără turbulențe majore în economie.
Există și varianta unui scenariu negativ în care băncile ar urma să blocheze, practic, accesul românilor la finanțare, nivelul ROBOR și cursul euro să treacă peste un nivel sustenabil, iar economia să intre în criză, pe fondul unor măsuri administrativ-fiscale cu efecte negative, presiunilor inflaționiste dar și a posibilelor influențe externe – vezi supraîncălzirea economiei din China, atingerea vârfului de ciclu economic din SUA și probleme din Europa, cu criza din Italia în prim-plan.
,,În varianta în care programul Prima Casă ar putea fi suspendat, iar costurile finanțării unui credit imobiliar ar depăși un nivel corelat cu salariul mediu, piața imobiliară, unul dintre barometrele cele mai sensibile ale economiei, ar urma să resimtă din plin aceste șocuri. În scenariul negativ, investițiile vor intra în conservare, iar dezvoltatorii vor trece în expectativă, așa cum s-a întâmplat în timpul crizei. Firmele fără o plasă financiară de protecție vor fi nevoite să recurgă la ieftiniri, însă mulți dintre dezvoltatori vor alege varianta închirierii apartamentelor decât vânzarea sub prețul dorit”, estimează analiștii.
Creșterea euro la un nivel de peste 5 lei ar putea pune presiune pe grila de prețuri, nefiind exclusă varianta să asistăm la o scădere a prețului în euro al imobilelor pentru a se adapta la puterea de cumpărare a cererii, care câștigă preponderent veniturile, economisește și contractează credite în monedă națională.
În scenariul cel mai pesimist, vom asista la falimentul unui număr semnificativ de dezvoltatori, incapabili să reziste presiunilor financiare, astfel că numărul apartamentelor scoase la vânzare prin executare silită să crească.
,,Cert este că, în ambele scenarii, 2019 va fi un an plin de provocări în care piața va trebui să își adapteze mecanismele. Pentru dezvoltatori, afectați deja, printre altele, de noile reglementări privind salarizarea în construcții și noile reguli de urbanism, va urma o perioadă de restructurări și optimizări ale fluxurilor de producție. Eficientizarea va fi cuvântul de ordine, atât în privința costurilor, timpilor de construcție cât și a strategiilor de vânzări. În condițiile limitării accesului populației la finanțare, nu este exclus ca creditul la dezvoltator să revină în prim-plan. În ceea ce privește clienții, aceștia ar trebuie, cel puțin în teorie, să își aleagă mult mai atent investițiile, să evite să cumpere din faza de proiect, să aleagă locuințele cu toate utilitățile racordate, să negocieze mai atent prețurile și termenii contractuali etc.’’, se mai arată în analiza Frames.

Acționarii Electrica au ales trei noi membri în Consiliul de Administraţie al companiei

0

BUCUREȘTI, 7 februarie 2019 – Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor Electrica SA, legal și statutar întrunită în data de 7 februarie 2019, a ales trei noi membri în Consiliul de Administrație, pentru ocuparea posturilor vacante de administratori.
Noii membri ai Consiliului de Administrație al Electrica sunt: Radu Mircea Florescu, Dragoș Andrei și Nicolae Havrileț. Din Consiliul Electrica SA, compus din șapte membri, mai fac parte: Valentin Radu, Gicu Iorga, Ramona Ungur și Bogdan Iliescu.
Durata mandatului administratorilor aleși va fi egală cu perioada care a rămas până la expirarea mandatului aferent pozițiilor vacante, respectiv până la 27 aprilie 2022.
Cele trei poziții au devenit vacante ca urmare a renunțării la mandat a următorilor administratori: Arielle Marie Malard de Rothschild, Willem Jan Antoon Henri Schoeber și Elena Doina Dascălu.
La şedinţa AGOA au participat personal, prin reprezentant sau prin vot prin corespondenţă acţionarii înscrişi în registrul acţionarilor ţinut de Depozitarul Central la data de 9 ianuarie 2019, stabilită ca dată de referinţă, cvorumul fiind de 79,2% din totalul drepturilor de vot şi de 77,62% din capitalul social al companiei.

 

Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice.
Grupul Electrica oferă servicii la peste 3,7 milioane de clienți și are o arie de cuprindere națională – cu organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud, Muntenia Nord, și pe cuprinsul întregii țări pentru furnizarea energiei electrice și pentru întreținere și servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din București și Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și furnizării energiei electrice din România.

Tranzacții de birouri de 610 milioane euro în 2018 în București  

0

Echipa de Real estate a societăţii de avocatură PeliFilip anunţă că potrivit unei centralizări proprii, tranzacțiile imobiliare înregistrate în București în sectorul birourilor s-a situat la o valoare totală de aproximativ 610 milioane euro. În aproximativ 80% din aceste tranzacții (483 milioane euro), asistenţa clienților a fost asigurată de echipa PeliFilip. De asemenea, pe piața clădirilor închiriate, caracterizate printr-un „mix bun de chiriași și care sunt bine poziționate”, PeliFilip a asistat clienți la închirierea a 110.000 mp, ceea ce reprezintă aproximativ 46% din totalul de 240.000 mp contractelor de închiriere în Bucureşti semnate pe segmentul respectiv.

Oana Bădărău (foto), Head of Real Estate PeliFilip, ne oferă o caracterizare la zi a pieţei: „Segmentul birourilor și-a continuat ascensiunea, fiind vedeta pieței imobiliare românești în 2018. A fost un an bun și pentru echipa noastră, PeliFilip a asistat clienți în primele patru  tranzacții încheiate pe segmentul de birouri (după valoare). Anticipăm o creștere moderată, dar constantă a pieței în perioada următoare. Volumul pe piața tranzacțională va depași nivelul anului 2018, întrucât deja sunt mai multe proiecte de vânzare, pentru care un număr de investitori au manifestat interes.

Pe segmentul închirierilor de birouri, în 2019 vom asista la o aglomerare a proiectelor livrate. De asemenea, activitatea de anul trecut demonstrează că piața de birouri din principalele orașe regionale  (Cluj-Napoca, Iași, Timișoara, Brașov) devine din ce în ce mai atractivă, atât pentru dezvoltatori, cât și pentru ocupanții spațiilor de birouri. Suprafețele mari vor continua să fie închiriate cu 1-2 ani înainte de livrare, astfel încât produsul final să fie construit după dorințele chiriașului și costurile să fie optimizate”.

Uniunea Transportatorilor solicită buget pentru formare ca șofer profesionist

0

În contextual larg al deficitului de forţă de muncă din economia naţională, semnalează necesitatea a 20.000 de lucrători în domeniu şi se adresează în acest sens decidenţilor la nivel politic: „Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) solicită Guvernului și Parlamentului României alocarea unui buget în anul 2019 pentru formarea/reconversia profesională a forței de muncă disponibile pentru exercitarea profesiei de șofer profesionist, în condițiile în care cererea de forță de muncă calificată în transporturile rutiere internaționale este în continuă creștere, atât în România cât și în UE, iar transportatorii rutieri români se confruntă cu o lipsă de șoferi profesioniști, având camioane care nu mai pot fi operate din lipsa șoferilor calificați disponibili în piață.

În acest sens, UNTRR solicită Guvernului și Parlamentului alocarea unui buget în anul 2019 pentru formarea/reconversia profesională a forței de muncă disponibile pentru exercitarea profesiei de șofer profesionist, respectiv a unei forțe de muncă de 20.000 lucrători, prin emiterea unei hotărâri care să asigure cadrul legal de finanțare a formării profesionale necesare pentru a compensa lipsa acută de șoferi profesioniști cu care se confruntă sectorul transporturilor rutiere, în vederea creșterii competitivității firmelor românești de transport rutier de marfă și personae”.

Din perspectiva profesionistă pe care o deţine, UNTRR subliniază:  „Costul estimat de reconversie profesională a șoferilor profesioniști este de aproximativ 10.000 lei/persoană, care include permis de conducere categoria C+E, atestat conducător auto transport marfă (CPC), examinări medicale și psihologice, cardul tahograf. La nivel european, state precum Ungaria au aplicat măsuri similare, guvernul maghiar realizând cu succes un cadru reglementat pentru reconversie profesională de formare a șoferilor profesioniști, astfel atenuând la nivel național criza de forță de muncă în acest sector industrial. Transportatorii români au nevoie de soluții urgente și eficiente la această criză acută de șoferi profesioniști, astfel încât industria românească de transport rutier să poată continua să opereze în parametri optimi și eficienți, în condițiile în care, transportul rutier este principalul contributor la exportul de servicii al României, cu o contribuție de peste 4,75 miliarde euro la exportul de servicii al României. În prezent, România are un deficit de 45.000 de șoferi profesioniști. UNTRR susține formarea profesională a personalului din transporturi la standarde europene și în conformitate cu regulamentele europene în vigoare, pentru asigurarea unui mediu concurențial corect, în condiții de competitivitate ridicată”.

 

Resursele României: punerea lor în valoare în orizontul 2040 

0

Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico-Sociale (ASPES) a organizat a patra dezbatere din ciclul de analize şi proiecţii având genericul „Modelul economic românesc în UE. România – Orizont 2040”, sub egida Academiei Române – Secţia de Ştiinte Economice, Juridice şi Sociologie, preşedinte acad. Mugur Isărescu. Tema de data aceasta a constituit-o „Analiza resurselor naturale, minerale, de mediu şi financiare ale României la nivelul anului 2018. O prezentare a potenţialului real al României din punctul de vedere al resurselor şi o apreciere cu privire la modul de punere a lor în valoare din perspectiva România – Orizont 2040. Economia circulară”. Evenimentul, ca de altfel, toate dezbaterile care formează acest demers, a fost găzduit de Banca Naţională a României şi a avut ca parteneri în organizare Asociaţia Generală a Economiştilor din România (AGER), Asociaţia Facultăţilor de Economie din România (AFER), Academia de Studii Economice din Bucureşti (ASE), Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române (INCE), „România Durabilă”, Societatea Academică de Management din România (SAMRO), Asociaţia Confederaţiilor Patronale din România (ACPR), Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR).

Resurse

Punctul de pornire l-a reprezentat sublinierea de către dr. ec. Constantin Boștină, președintele ASPES, a necesităţii reafirmării în conştiinţa naţională şi în cea europeană a adevărului potrivit căruia „România are un potenţial real, care trebuie valorificat în context european şi în interes naţional”.

Au susţinut expuneri asupra stării şi potenţialului românesc de resurse specifice prof. univ. dr. Emil Constantinescu – privitor la resursele minerale, prof. univ. dr. Valeriu Tabără – analiza resurselor solului, Mircea Ursache – resursele financiare, prof. univ. dr. Florin Bonciu – resursele valorificabile prin economia circulară.

Resurse2

Contribuţii la dezbatere au avut dr. Aurel Vainer, prof. unvi. dr. Constantin Anghelache, prof. univ. dr. Marian Rizea, Iuliean Horneţ, Dan Paxino.

Resurse1

Seria dezbaterilor continuă lunar şi va fi încununată în iunie printr-o reuniune în Aula Academiei Române, în vederea elaborării unui document  de sinteză care să fie pus la dispoziţia decidenţilor politici în vederea trasării direcţiilor de dezvoltare a ţării în următoarele decenii.

 

Finanţele se vor împrumuta de la bănci

0

Ministerul Finanţelor pare că s-a răzgândit şi se va împrumuta în cele din urmă tot de la bănci: plănuieşte să atragă peste 2,1 miliarde lei de pe piaţa internă în februarie, conform datelor oferite de Adevărul.
Recent, ministrul Eugen Teodorovici a dat ordin ca Finanţele să nu se mai împrumute de la instituţiile de credit, ci să ia bani din Trezorerie.
„Am dat dispoziţie şi am spus: nu ne împrumutăm în piaţă (…) Avem sumele necesare în trezorerie pentru a ne finanţa, (…) pentru foarte mult timp, minim şase luni de zile”, spunea ministrul de Finanţe Eugen Teodorovici, săptămâna trecută”, se arată în ordinul aprobat de Ministerul Finanţelor.
Prima emisiune va avea loc joi, când Finanţele plănuiesc să atragă 300 milioane lei, la o dobândă de 4% pe termen scurt, potrivit sursei citate.
În data de 28 ianuarie, Ministerul Finanţelor Publice a respins toate ofertele băncilor primite în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de obligaţiuni de stat pe 152 de luni, prin care intenţiona să atragă 400 de milioane de lei.

Facebook va oferi posibilitatea utilizatorilor să șteargă mesaje trimise pe Messenger

0

Facebook a anunțat că utilizatorii vor putea șterge mesaje trimise pe Messenger, iar pentru asta au 10 minute din momentul trmiterii mesajului, potrivit Hotnews.
Opțiunea este utilă pentru cei care trimit din greșeală un mesaj altei persoane sau celor care se răzgândesc și vor să-și retragă textul sau imaginea trmise altcuiva.
De asemenea, aplicația Messenger este folosită zilnic de peste un miliard de oameni și de acum cei care se răzgândesc pot să șteargă mesajele trimise și toți participanții la conversație vor primi o notificare în acest sens.
Funcționalitatea a fost cerută intens după ce anul trecut s-a aflat că Mark Zuckerberg putea să șteargă mesajele trimise, în timp ce utilizatorii obișnuiți nu aveau această opțiune.
În aplicație va apărea butonul Remove care va fi activ 10 minute după trimiterea mesajului.

Rezultatele record ale companiei Google în 2018

0

Google (Alphabet) a înregistrat anul trecut afaceri de peste 136 miliarde dolari și profit net de peste 30 de miliarde, numărul angajaților crescând cu aproape 20.000, conform Hotnews. Totuși, investitorii sunt îngrijorați de creșterea cheltuielilor, mai ales la proiectele secundare ale companiei, astfel că acțiunile au scăzut cu 3%. Alphabet are o capitalizare de piață de 791 mld dolari.
În ultimul trimestru veniturile s-au apropiat de 40 miliarde dolari, iar pe tot anul au fost de 136,8 mld, cu peste 20% mai bine decât în 2017. Profitul net a depășit 30 miliarde dolari, față de 12,6 miliarde dolari în 2017, an în care, din cauza modificărilor contabile, holding-ul Alphabet a avut pierderi de 3 mld dolari în Q4.
Totodată, numărul angajaților a crescut puternic într-un an, de la 80.000, la 98.000.
În același timp, cheltuielile cu cercetarea și dezvoltarea au crescut de la 16,6 miliarde în 2017, la 21,4 miliarde dolari în 2018, iar unul dintre factorii care au afectat balanța totală a companiei este amenda de 5 miliarde dolari de la CE.

Volkswagen va lansa masina 100% electrică sub 20.000 de euro

0

Dimensiunile actualului T-Roc, propulsie electrica si autonomie de peste 300 de kilometri. Acestea sunt detaliile unui crossover electric care va porni de la sub 20.000 de euro si va fi lansat de Volkswagen in 2023-2024, potrivit Wall-Street.
Viitorul suna interesant pentru gama de modele electrice pregatita in urmatorii ani de Volkswagen. Daca anul 2020 va aduce un prim model electric care va costa sub 20.000 de euro (versiune a viitoarei generatii e-Up), lansarea gamei electrice I.D. va transforma Volkswagen in urmatorii 5 ani intr-o marca cu o oferta bogata in zona vehiculelor cu emisii zero.
De asemenea, noul crossover va avea un pret de pornire situat sub bariera psihologica de 20.000 de euro si dimensiuni asemanatoare cu actualul T-Roc.

Prețurile imobiliarelor ridică semne de întrebare

0

Proprietățile rezidențiale din România (apartamente, dar și case) s-au apreciat cu 1,6% în ultimul trimestru al anului trecut față de cele trei luni anterioare, după ce, pe parcursul întregului an, prețurile solicitate de vânzători s-au majorat, per ansamblu, cu 5,3%, conform datelor Profit.ro.
Această cifră arată că tendința de temperare a scumpirilor de pe piața rezidențială s-a accentuat vizibil anul trecut, în condițiile în care în 2017 și 2016 erau consemnate creșteri de 9,1% și, respectiv, 12,4%, potrivit sursei amintite. S-ar părea, așadar, că cei interesați de achiziția unei locuințe nu au mai fost dispuși să accepte scumpiri similare celor din anii anteriori”, spune Dorel Niță, Head of Data and Research în cadrul Imobiliare.ro și Project Manager al AnalizeImobiliare.ro.
De asemenea, cele mai recente date publicate de Eurostat și Institutul Național de Statistică (INS) arată, pentru al treilea pătrar din 2018, un plus de 4,3% în Uniunea Europeană (față de perioada similară din 2017), în vreme ce, pe piața locală, avansul anual a fost ceva mai accentuat, anume 5,7%.

Producţie în creştere, investiţii majore în derulare şi modernizare continuă la Romgaz

0

Accelerarea lucrărilor de explorare pentru identificarea de zăcăminte noi, monitorizarea atentă şi intervenția activă a managementului în cadrul lucrărilor de la obiectivul de investiţii Ienut cât şi continuarea eforturilor de diversificare a portofoliului de business prin construcția de noi obiective energetice, achiziționarea de surse de energie alternativă şi extinderea pe alte piețe, sunt doar câteva din obiectivele strategice ale managementului Romgaz.

Adrian Volintiru, directorul general Romgaz declară: “Eficientizarea activității companiei prin debirocratizare, fluidizarea procedurilor şi a fluxurilor de business cât şi atragerea de profesionişti în domeniu, cu expertizaă şi know how adecvat, capabili să contribuie la realizarea obiectivelor propuse în strategia de dezvoltare, au fost, de asemenea, prioritare şi vom continua procesul de modernizare al companiei”. În ceea ce priveşte activitatea de producţie a gazelor naturale, Volintiru vorbeşte despre o creştere semnificativă a producţiei în 2019, prin exploatarea noilor capacităţi de producţie puse în funcţiune în perimetrul Caragele. Astfel, la această dată, Romgaz are capacitatea de a produce aproximativ 16 milioane metri cubi/zi. „Creşterea producţiei s-a datorat în principal finalizării colectorului de 16 km, Caragele-Galbenu în luna decembrie, lucrare care coroborată cu punerea în producţie a sondelor Tapu1, Buza de Nord şi Beudiu în trim. III 2018, a permis creşterea producţiei zilnice a acestui zăcământ cu cca. 800 mii mc. Astfel, producţia pe total zăcământul Caragele a fost, în anul 2018, de 225,894 mil. mc, reprezentând 4,2% din producţia totală de gaze realizată de Romgaz”.

Volintiru menţionează ca proiecte prioritare pentru Romgaz identificarea resurselor onshore cât şi centralele Iernut și Mintia. De asemenea, investiţiile în retehnologizare, mentenanța predictivă sunt şi acestea în vizorul managementului. Cât priveşte Centrala de la Iernut, în prezent proiectul este finalizat în proporţie de 74% şi se accelerează procesul, lucrându-se se inclusiv în perioada sezonului rece în două schimburi, astfel încât proiectul să fie finalizat integral în 2020.

Activitatea de exploatare a zăcămintelor comerciale a vizat îndeplinirea prevederilor programului de producţie prin continuarea operaţiunilor de reabilitare producţie pe principalele zăcăminte mature, executarea operaţiunilor de reparaţii capitalizabile la sonde şi punerea în funcţiune a unor noi capacităţi de producţie. În ultimul trimestru din 2018, livrările Romgaz s-au realizat în baza contractelor încheiate atât prin intermediul pieţelor centralizate din România cât şi în baza contractelor bilaterale încheiate (în special cu clienţi finali). În plus, faţă de cantităţile livrate către clienţii săi, Romgaz a susţinut prin livrări consumul CET Iernut cu o cantitate aproximativă de 1.300.000 MWh. 2

Preţurile practicate în cursul trimestrului 4 2018 pentru gazele livrate către clienţi s–au situat în mod constant în jurul valorii de 81 lei/MWh . Aceleaşi tendinţe s-au păstrat şi pentru gazele livrate în cursul lunii ianuarie până la această dată. Cantitatea programată la livrare către clienţii Romgaz este de aproximativ 6.6 TWh, iar preţul mediu se va situa în aceeaşi gamă de 82-83 lei/MWh (estimare până la această dată).

Biroul de presă ROMGAZ

Despre ROMGAZ S.N.G.N. ROMGAZ S.A. este cel mai mare producător şi principal furnizor de gaze naturale din România. Compania este admisă la tranzacţionare pe piaţa Bursei de Valori din Bucureşti (BVB) şi a Bursei din Londra (LSE). Acţionar principal este statul român cu o participaţie de 70%. Compania are o experienţă vastă în domeniul explorării şi producerii de gaze naturale, istoria sa începând acum mai bine de 100 de ani, în anul 1909. ROMGAZ face explorare geologică în scopul descoperirii de noi zăcăminte gazifere, produce gaz metan prin exploatarea zăcămintelor din portofoliul companiei, depozitează subteran gaze naturale, efectuează intervenţii, reparaţii capitale şi operaţii speciale la sonde şi asigură servicii profesioniste de transport tehnologic.

Leonardo Badea: ASF sprijină educația financiară pentru a impulsiona dezvoltarea pieței asigurărilor

0

Prezent astăzi la evenimentul „Quo Vadis – Piata de asigurări in 2019” organizat de DC NEWS, Leonardo Badea – președintele ASF (Foto), a declarat:

 „Încep prin a menționa faptul ca avem o creștere a pieței asigurărilor cu 2,1% din punct de vedere al volumului de prime brute subscrise de către asigurătorii autorizați și reglementați de ASF în primele 9 luni ale anului 2018 față de aceeași perioadă a anului anterior până la o valoare de 7,47 miliarde lei, ceea ce în opinia noastră arată o îmbunătățire sustenabilă a sectorului de asigurări în România.

Un prim set de date preliminare de care dispunem (neauditate și care mai pot suferi rectificări) la nivelul anului 2018 indică o creștere cu aproximativ 4,5% a volumului primelor brute subscrise comparativ cu anul anterior, depășind in anul 2018 pragul de 10 miliarde lei. Creșterile de peste 4% se remarcă atat pentru segmentul asigurărilor generale, cat și pentru asigurările de viață.

Contextul internațional pe fondul căruia a evoluat piața locală a asigurărilor în anul 2018 a fost unul dificil, influențat de o serie de evenimente precum:

–          atenuarea ritmurilor de creștere economică pentru statele membre UE,

–          negocierile privind Brexit-ul și îngrijorările cu privire la un potențial acord,

–          tensiunile comerciale dintre SUA și China.

În continuare, o încetinire a ritmului de creștere economică în Europa și o potențială instabilitate generată de evenimentele manifestate la nivel global sunt de așteptat în anul 2019.

În ciuda tensiunilor manifestate la nivel global pe piețele financiare, am constatat că în anul 2018, piața asigurărilor din România a avut o evoluție pozitivă, susținută și de preocuparea continuă a Autorității de Supraveghere Financiara pentru îmbunătățirea cadrului legal aplicabil entităților supravegheate și alinierea la legislația și standardele europene, în scopul asigurării celor două obiective principale:

–          protecția consumatorilor

–          stabilitatea financiară a piețelor supravegheate.

Deși segmentul asigurărilor generale (în special cel auto) rămâne principalul motor de creștere a pieței, remarcăm evoluția pozitivă pe care asigurările de viață din România au înregistrat-o pe parcursul ultimilor doi ani, și anume în special aprecierea de 21% constatată în anul 2017 față de 2016. Aceste evoluții s-au observat și prin creșterea ponderii primelor brute subscrise pentru activitatea de asigurări de viață, de la 17% în primele nouă luni ale anului 2016 la 21% în aceeași perioadă din ultimii doi ani.

În vederea susținerii dezvoltării pieței asigurărilor de viață, ASF a implementat o serie de măsuri referitoare la creșterea încrederii consumatorilor în existența unui sistem de reglementare și supraveghere eficient și capabil să protejeze drepturile acestora și sporirea educației financiare a românilor prin organizarea și participarea la programe care să conducă la o mai bună înțelegere a produselor de asigurare de către români.

Un alt aspect ce merită menționat este și îmbunătățirea indicatorilor prudențiali de solvabilitate, astfel încât toți asigurătorii locali au continuat să îndeplinească și la finalul primelor 9 luni din anul 2018 cerințele de capital de solvabilitate (SCR) impuse de regimul Solvabilitate II, situație ce a avut loc în premieră începând cu semestrul I al anului 2017. La nivelul pieței asigurărilor, rata SCR se situa la o valoare de 1,73, în timp ce rata MCR înregistra un nivel de 3,99 la 30 septembrie 2018. În ceea ce privește informațiile conform noului regim Solvabilitate II, nu există la acest moment date disponibile pentru finalul trimestrului IV 2018, în această perioadă aflându-se în desfășurare procesul de transmitere a datelor de către asigurători.

Activele totale ale societăților de asigurare au crescut cu 1,79% în primele nouă luni ale anului 2018 comparativ cu valoarea înregistrată în aceeași perioadă a anului anterior, depășind pragul de 20 miliarde de lei, în timp ce datoriile totale au crescut mai lent, cu 1,30%. Astfel, excedentul activelor față de datorii a fost de 4,97 miliarde lei la 30 septembrie 2018, în creștere față de valoarea de 4,81 miliarde lei, înregistrată la 30 septembrie 2017.

Pe partea de reglementare, în anul 2018, ASF s-a implicat în elaborarea proiectului de lege privind distribuția în asigurări (IDD). Suntem conștienți de provocările pe care le implică asemenea schimbări pentru toți jucătorii implicați, precum și de o oarecare rezistență la schimbare specifică acestor momente în care sunt implementate modificări semnificative ale legislației aplicabile. Considerăm, însă, că acest nou cadru legislativ vine în sprijinul consumatorilor, oferindu-le acestora o mai bună protecție a drepturilor și intereselor. Astfel, ne așteptăm ca, pe termen mediu și lung, această sporire a protecției consumatorilor să se traducă prin creșterea încrederii consumatorilor și implicit printr-o dezvoltare sustenabilă a pieței asigurărilor din România, ceea ce ar reprezenta în final un real câștig pentru toți jucătorii ce activează în cadrul pieței locale a asigurărilor.

În anul 2019, ne așteptăm ca principalele provocări la adresa stabilității piețelor financiare nebancare să vină în special din mediul extern: tensiunile geopolitice manifestate pe parcursul anului 2018, în special în ceea ce privește acordul privind Brexit-ul, tensiuni ce vor continua și pe parcursul acestui an. Cu toate acestea, așteptările referitoare la anul 2019 sunt optimiste – ne așteptăm deci la continuarea evoluției pozitive a pieței asigurărilor.

În ceea ce privește dependența sectorului de asigurări din România de asigurările auto, ASF și-a manifestat pe parcursul ultimilor ani interesul și disponibilitatea în sensul promovării unor măsuri care să sprijine și dezvoltarea asigurărilor de viață și de sănătate din România. În acest sens, vom continua pe această linie promovarea programelor de educație financiară și a măsurilor de creștere a încrederii consumatorilor, care alături de un cadru macroeconomic în general favorabil, o rată redusă a șomajului și creșterea veniturilor disponibile ale populației pot contribui la dezvoltarea pieței asigurărilor din România, inclusiv a segmentului de asigurări de viață, reducând astfel dependența pieței locale de asigurările auto.

Fără îndoială evenimentul major al anului 2019, este preluarea Președinției Consiliului Uniunii Europene de către România.

                Printre dosarele legislative aflate în lucru în cadrul Consiliului Uniunii Europene se regăsesc si câteva dosare financiare (PEP, EMIR refit, EMIR CCP supervision) printre care  și cel privind modificarea directivei auto.

                Pentru a evalua eficacitatea, eficiența și coerența legislației, Planul cadru de lucru al Comisiei în anul 2016 a prevăzut o evaluare a Directivei.

                Rezultatele evaluării  au concluzionat că deșii Directiva respectă scopul inițial, anumite amendamente sunt necesare pentru a-i spori eficiența. Având în vedere Consumer Financial Action Plan (martie 2017), au fost identificate două direcții: portabilitatea istoricului daunelor și compensarea părților vătămate în cazul insolvenței asiguratorului.’’

CBRE: privire spre piaţa spaţiilor de birouri

0

Suprafaţa de spații de birouri moderne a crescut anul trecut cu 15% față de 2017 (atinge în total 2,91 milioane mp) şi va mai creşte, pentru că în acest an vor mai începe 15 proiecte (peste 304.000 mp), anunţă CBRE, lider mondial și național pe piața de consultanță imobiliară, semnalând în acelaşi timp că „piața resimte lipsa mai multor proiecte, nivelul cererii fiind în continuare peste oferta existentă”.

Din bilanţul oferit de CBRE, este de reţinut şi că în 2018 „cererile de închiriere au însumat 325.000 mp, iar 81% dintre spațiile tranzacționate sunt situate în clădiri de birouri de clasă A”. În ordine, cele mai multe solicitări de închirieri în Bucureşti au fost în partea de vest (36% din totalul tranzacțiilor), în centru și în nord (câte 17%), în Pipera (14%), CBD – Piața Victoriei, Piața Charles de Gaulle (13%). Tipologic, tranzacțiile dominante au fost contracte de preînchiere (35%), renegocieri (26%), relocări (20%), cereri noi sau extinderi ale unor spații existente (19%). Pentru 2019, zona de vest se dovedeşte cea mai activă, acolo găsindu-se 48% dintre proiectele noi; urmează 24% în nord, 10% în zona CBD, 9% în zona centrală, 8% în Pipera.  Tendința este „de creare a unor noi poli, cum este zona Timpuri Noi, situată în partea de centru-sud a capitalei”.

În ansamblu, Mihai Păduroiu (foto), Head of Advisory & Transaction Services al CBRE Romania, apreciază că „2018 a fost un an extrem de bun, iar conform analizelor noastre, în 2019 piața spațiilor de birouri va tura și mai mult motoarele. Cu toate acestea, nevoia unor noi proiecte de clasă A rămâne la cote ridicate, mai ales în contextul intrării unor noi jucători pe piață, așa cum se prefigurează. Timpul de așteptare pentru găsirea unor birouri de calitate și bine amplasate se situează între 12 și 24 de luni. Pentru ca această nișă să își continue creșterea și pentru ca România să ajungă la nivelul piețelor mari din regiune, cred că dezvoltatorii și companiile de consultanță trebuie să devină din ce în ce mai creativi și dispuși să investească în inovație”.

 

Kaufland Romania, Angajator de Top în Europa

0

În premieră, Kaufland Romania primeşte titlul de Angajator de Top în Europa, acordat de Top Employers Institute din Olanda (organizaţie independentă de evaluare a practicilor de resurse umane la nivelul companiilor de top din intreaga lume), odată cu obţinerea pentru al patrulea an consecutiv a certificării Angajator de Top în România.

Au fost evaluate procesele de resurse umane din interiorul companiei, facilităţile acordate angajaţilor, posibilităţile lor de dezvoltare de la toate nivelurile.

Estera Anghelescu, Recruiting & Employer Branding Director, Kaufland România, subliniază: „Consideram ca investitiile in oameni sunt cele mai de impact. De aceea, ne raportam la echipa noastra ca la o familie extinsa, in care fiecare isi pune in valoare cele mai bune abilitati si in care fiecare primeste oportunitatea de a-si dezvolta potentialul. Putem spune ca la Kaufland avem atatea job-uri esentiale cati angajati sunt, deci, ca la noi nu sunt «locuri de munca mici». Compania noastra lucreaza permanent la dezvoltarea unui mediu de lucru placut pentru echipa, menit sa sustina dezvoltarea fiecarui angajat in parte pe termen lung. Certificarea de Angajator de Top ne bucura mai ales fiindca, pentru noi, reprezinta o aprobare a pasilor pe care ii facem pentru indeplinirea acestor scopuri, o certificare obiectiva realizata de un institut international specializat”.

Kaufland România susţine dezvoltarea sistemului de învăţământ la nivel universitar, o concretizare în acest sens fiind dezvoltată cu sprijinul Academiei de Studii Economice din Bucureşti şi al altor actori din mediul academic şi comercial din România.

 

Consiliul Naţional al Rectorilor, la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad

0

Consiliul Naţional al Rectorilor s-a întrunit la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad (foto UAV). Prof. univ. dr. ec. Ramona Lile, rectorul UAV, a salutat prezenţa ministrului educaţiei naţionale, Ecaterina Andronescu, a preşedintelui CNR, Sorin Mihai Câmpeanu, a celor peste 70 de rectori, reiterând dorinţa comună ca ideile şi strategiile analizate împreună „să ducă la dezvoltarea învăţământului superior românesc”.

Au fost dezbătute aspecte privind, acreditarea şi autorizarea programelor de studii, ierarhizarea şi clasificarea universităţilor, bugetul învăţământului superior etc.

În urma reuniunii, CNR a formulat o serie de „solicitări pe care le consideră esenţiale pentru dezvoltarea învăţământului superior românesc:

  1. Continuarea procesului de evaluare a şcolilor doctorale, pe baza metodologiei de evaluare aflată în vigoare.
  2. Îmbunătăţirea şi revizuirea punctuala şi justificată a unor indicatori, referitor la termenul de îndeplinire a standardelor.
  3. Pe baza punctului doi, extinderea cu o lună a termenului de depunere a Dosarelor de autoevaluare.
  4. CNR susţine importanţa unei noi legi a educaţiei. Este esenţial să avem un cadru legal caracterizat de viziune, coerenţă şi predictibilitate şi care să promoveze eficient principiul învăţământului centrat pe student. Acesta trebuie să răspundă aşteptărilor întregii societăţi româneşti, ceea ce necesită consultări relevante şi profesioniste, necesită timp, obiectivitate şi echilibru, elemente ce nu pot fi asigurate într-un an electoral caracterizat de multiple interese politice. Pe cale de consecinţă, CNR consideră inoportună orice abordare lipsită de responsabilitate, prin care s-ar dori elaborarea şi promovarea «pe repede înainte» a unei legi de asemenea importanţă.
  5. Cu privire la corelarea domeniilor ARACIS-CNATDCU-ISCED, CNR solicită Agenţiei Naţionale pentru Calificări (ANC) să prezinte o propunere de corelare a denumirii Comisiilor CNATDCU și ARACIS cu domeniile ISCED, precum și cu domeniile de licență și masterat. Pentru formularea acestei propuneri, solicităm ca ANC să se consulte cu reprezentanții universităţilor româneşti, pe domenii, pentru a se clarifica echivalenţa cu domeniile ISCED. Această armonizare este esenţială pentru susținerea mobilității studenților în spațiul european, pentru internaționalizarea Învăţământului superior românesc, precum şi pentru recunoaşterea completă a diplomelor româneşti.
  6. CNR reafirmă necesitatea respectării autonomiei universitare ca şi garant al independenţei şi responsabilităţii academice asumate de membrii oricărei comunităţi academice şi respectate, conform Constituţiei României, de către orice terţi, indiferent de apartenenţa la foruri naţionale sau internaţionale”.

Proiect finanţat din fonduri europene pentru ape şi păduri

0

Ministerul Apelor și Pădurilor a lansat, în calitate de lider, proiectul „Implementarea și dezvoltarea de sisteme și standarde comune pentru optimizarea proceselor decizionale în domeniul apelor și pădurilor, aplicarea sistemului de politici bazate pe dovezi în Ministerul Apelor și Pădurilor pentru sistematizarea și simplificarea legislației din domeniul apelor și realizarea unor proceduri simplificate pentru reducerea poverii administrative pentru mediul de afaceri în domeniul silviculturii”, cod SIPOCA 395/ cod MySMIS 116294 (foto de la lansare, MAP).  Proiectul, cu valoarea totală de 12.308.430,75 lei (83.98% nerambursabil), este finanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capacitate Administrativă 2014-2020, depus în cadrul cererii de proiecte nr. IP8/2017 „Sprijin pentru implementarea managementului calității, măsuri de simplificare pentru cetățeni și mediul de afaceri, sistematizarea legislației și evaluarea sistemică a cadrului de reglementare”. Partenerii MAP în derularea proiectului sunt Academia de Studii Economice din București și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”.

După cum subliniază ministrul apelor şi pădurilor Ioan Deneș în mesajul transmis la conferinţa inaugurală prin secretarul de stat Adriana Petcu, „proiectul este unul ambițios, deosebit de complex, la care vor lucra profesioniști nu numai din minister, ci și din cadrul altor instituții de prestigiu care au un rol important în ceea ce privește expertiza, respectiv Academia de Studii Economice din București și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea. Prin proiectul despre care vorbim astăzi, cu o valoare de peste  12,3 milioane de lei, vor fi instruiți 280 de angajați, nu numai cei din interiorul MAP, ci și de la gărzile forestiere, de la Administrația Națională Apele Române, de la administrațiile bazinale de apă. Știm că este nevoie de aceasta instruire, specialiștii cu experientă de zeci de ani deja încep să iasă din sistem și în urma lor vin tineri, deseori abia ieșiți de pe băncile facultăților”.

Managerul proiectului, Olimpia Negru, director general în MAP, a precizat: „Prin implementarea proiectului se dorește consolidarea capacității instituționale a Ministerului Apelor și Pădurilor și a structurilor aflate în subordinea, sub autoritatea și în coordonarea sa prin îmbunătățirea managementului proceselor și activităților organizaționale și implementarea instrumentelor de management al calității, în vederea eficientizării administrației publice. De asemenea, proiectul are în vedere dezvoltarea și evaluarea competențelor profesionale ale personalului, în vederea eficientizării procesului decizional la standarde înalte. În acest sens, se vor organiza sesiuni de formare profesională și instruire pentru implementarea mecanismelor de coordonare ce vor fi realizate în cadrul proiectului”.

Obiectivele specifice ale proiectului vizează „implementarea unor sisteme unitare de management al calității și performanței la nivelul Ministerului Apelor și Pădurilor, aplicarea sistemului de politici bazate pe dovezi în MAP prin realizarea unor politici publice în domeniul managementului apei și în domeniul silviculturii și  realizarea unui document strategic prin sistematizarea și simplificarea amplelor reglementări din domeniul managementului apei. De asemenea, prin implementarea Proiectului SIPOCA 395 personalul din cadrul Ministerului Apelor și Pădurilor și din structurile aflate în subordinea, sub autoritatea sau în coordonarea sa, vor dobândi competențe crescute pentru susținerea măsurilor/acțiunilor de sistematizare și simplificare a legislației în domeniul managementului apei și pentru susținerea măsurilor/acțiunilor de simplificare a procedurilor pentru mediul de afaceri în domeniul silviculturii”.

La conferința de lansare a proiectului au fost reprezentate Ministerul Apelor și Pădurilor, ASE București, Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură „Marin Drăcea”, AM POCA, gărzile forestiere, Administrația Națională Apele Române, administrațiile bazinale de apă, Asociația Forestierilor din România (ASFOR), Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.

În ce domenii aleg românii să depună cele mai multe CV-uri

0

Cele mai multe căutări de joburi din luna ianuarie au fost în domenii precum transporturi, financiar, inginerie și resurse umane, iar companiile care au înregistrat cele mai multe CV-uri trimise de candidați au fost Kaufland, Rompetrol și Unilever, potrivit datelor publicate de platforma BestJobs.
”Cele mai multe căutări de joburi din luna ianuarie au fost în domenii precum: transport – peste 36.000 de căutări, financiar contabil – peste 27.000 de căutări, inginerie – peste 19.000 de căutări, vânzări – peste 14.000 de căutări, resurse umane – peste 10.000 de căutări”, se arată în comunicat. Totodată, deși începutul de an este în mod tradițional ușor mai greoi pentru angajatori, volumul de aplicări la joburi este mai mare decât în alte perioade din an, luna ianuarie aducând BestJobs un plus de 10% față de aceeași perioadă a anului trecut, scrie News.ro.
În luna ianuarie a acestui an, primele zece companii care au primit cele mai multe CV-uri trimise, la joburile publicate, au fost Kaufland România (3.182 aplicări), Rompetrol (2.697 de aplicări), Unilever (2.360 de aplicări), Oracle (2.062 de aplicări), Banca Transilvania (1.739 de aplicări), Grup Renault România (1.657 de aplicări), Alpha Bank (1.623 de aplicări), Raiffeisen Bank (1.598 de aplicări), Deichmann (1.569 de aplicări) și Mega Image (1.552 de aplicări), potrivit Profit.ro.

Preţurile imobiliarelor s-ar putea diminua în lunile următoare

0

Piaţa rezidenţială s-au putea confrunta cu un blocaj în perioada următoare, care ar putea genera o scădere a preţurilor pe piaţă, estimează specialiştii din domeniu, precizează Economica.net
Conform unui documentului, circa 2.300 de apartamente au fost scoase la vânzare în ianuarie 2019, în creştere cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, preţurile fiind similare cu cele din decembrie şi mai mari cu 5-8% raportat la prima lună din 2018,
„Mult anunţata criză imobiliară şi scăderea iminentă a preţurilor în imobiliare a speriat proprietarii de apartamente. În ianuarie 2019 au fost scoase la vânzare aproximativ 2.300 de apartamente în Bucureşti, comparativ cu 1.850 în ianuarie 2018. Creşterea este de aproximativ 25%. În Bucureşti sunt scoase la vânzare în fiecare an între 25 şi 30 de mii de apartamente. Cel mai mare număr de oferte s-a înregistrat în 2008, ajungând la 36.000, iar cel mai mic număr s-a înregistrat în 2009 cu doar 22.000 de oferte”, menţionează analiza citată.
Pentru garsonierele din Bucureşti, preţul mediu solicitat se situează în jur de 44.400 euro, pentru apartamentele de 2 camere se solicită 64.500 euro, pentru 3 camere preţul mediu este de aproape 91.000 euro, iar pentru apartamentele de 4 camere preţul este de 123.000 euro, potrivit sursei citate.

Analiştii economici: Scăderea rezervelor României nu a fost provocată de intervenţia BNR pe piaţa valutară

0

Economiştii subliniază că plata unei emisiuni de obligaţiuni în euro este principalul motiv pentru care rezervele internaţionale ale României au scăzut în ianuarie faţă de decembrie, ceea ce era de aşteptat, deoarece data acesteia era cunoscută, nu intervenţiile pe piaţa valutară a Băncii centrale, potrivit Mediafax.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la data de 31 ianuarie 2019 au fost de 35,765 de miliarde de euro, o în scădere cu 1,035 miliarde de euro, comparativ cu acelea de la data de 31 decembrie 2018, conform datelor transmise vineri de Banca Naţională a României (BNR).
De asemenea, rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,843 de miliarde de euro, potrivit sursei amintite.
În plus, plăţile scadente în luna februarie 2019 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de MFP, însumează circa 247 de milioane de euro.

Trendurile la români în 2019: Mai multă toleranță și deschidere către nou

0

⦁ Doi din trei români sunt dispuși să își ia un an sabatic, iar unul din doi este interesat de activități cu grad ridicat de pericol (sărit cu parașuta, escaladă etc), unii chiar fiind deschiși să practice couch-surfing sau să facă o modificare corporală (tatuaj, piercing).
⦁ Surprinzător, în anul referendumului pentru familia tradițională, mai mult de jumătate din cei chestionați s-au declarat deschiși către comunitatea LGBTQ+, fiind dispuși să aibă prieteni de altă orientare sexuală.
⦁ Unul din trei români s-a declarat dispus să folosească o aplicație matrimonială/ dating app și tot o treime sunt deschiși către relații intime cu mai mult de un partener
⦁ Un sfert dintre cei chestionați sunt în căutare de ghidare spirituală sau religioasă
București, 30 ianuarie – Hunters, divizia de trenduri a companiei de cercetare Unlock Market Research, lansează un studiu național complex care conturează noile tendințe în stilul de viață al românilor. Datele au fost colectate timp de un an și arată cum oamenii își regândesc modul în care trăiesc, ei fiind mult mai toleranți, deschiși către nou, către experiențe de viață. Pentru prima oară, Hunters a luat în considerare controversele discutate în spațiul public anul trecut, precum acceptarea comunităților LGBTQ, mișcarea #metoo sau discuțiile despre un stil de viață sănătos.
Studiul măsoară evoluția anuală a trendurilor în gândirea și comportamentul românilor, în special modul în care aceștia se raportează la rolurile sociale tradiționale, la comunitățile din care fac parte precum și la presiunile tot mai mari pe care le impune ritmul alert de viață.
Printre altele, studiul relevă că mai degrabă femeile cu educație ridicată și venituri peste medie sunt dispuse să își ia un concediu prelungit pentru a călători și a trăi o vreme într-o cultură diferită/pe un continent diferit din cei 67% români care au răspuns pozitiv la această întrebare. Tot femeile cu educație ridicată și venituri peste medie șiîn special cele între 16 și 34 de ani sunt maideschise unei prietenii cu o persoană cu altă orientare sexuală decât cea tradițională din cei56% care au răspuns ”da” sau ”mai degrabă da”.
Cei 49% dintre români care doresc să își testeze limitele prin activități cu grad ridicat de pericol (sărituri cu parașuta, escaladă, parkour, drumeții în zone greu accesibile etc.) sunt în special tineri cu vârste cuprise între 16 și 34 ani, mai degrabă din București, cu educație și venituri ridicate; mulți sunt angajați cu studii superioare.
Dintre cei 41% care au răspuns că sunt dispuși să își facă un tatuaj sau să își monteze un piercing (inel, cercel etc.) o mare parte sunt femei, în general între 16 și 34 ani, mai degrabă din București, cu venituri ridicate. Mulți dintre ei sunt studenți.
Persoanele care vor să facă Couch Surfing (călătorii în străinătate în care să se cazeze în casele unor necunoscuți, dar și primirea altor personae necunoscute în propriile case) sunt în proporție de 40%și au venituri peste medie; dar nu există diferențieri pe vârstă sau gen ca la alte răspunsuri din acest studiu.
33% folosesc sau ar folosi o aplicație de dating/serviciu matrimonial, ei fiind mai degrabă bărbați, cu venituri mari, cu vârste preponderant între 25-34 ani, care locuiesc singuri, mulți în București.
Tot 33% sunt dispuși să aibă relații intime de scurtă durată (aventuri de o noapte) sau relații atipice (de exemplu relații deschise, cu mai mult de un partener etc.). Și ei sunt de asemenea mai degrabă bărbați, 25-34 ani, care locuiesc singuri.
Tinerii cu vârste între 16 și 34 de ani se regăsesc în mai mare măsură printre cei 27% care ar putea opta să își schimbe religia cu o alta de care s-ar simți mai apropiați. Tendința este și mai evidentă la tinerii sub 24 de ani, în special la cei din Capitală, dar și din Ardeal.
Unul din patru români (25%) apelează sau ar putea apela la servicii spirituale de la persoane precum vraci, șamani, mediumi, astrologi, guru etc. Cu asemenea opțiuni sunt mai mult femei cu venituri medii și mari, mai degrabă din București.
“Este foarte important să conștientizăm că oamenii își schimbă modul de viață și implicit comportamentul social și că în ultima vreme au devenit foarte preocupați de propria persoană, dar și de relațiile cu cei din jur. Sunt mult mai deschiși la noutăți, la experiențe inedite, mai atenți la cei de lângă ei, mai sociali. Este, dacă vreți, o schimbare de paradigmă, care de mai mult timp vine dinspre noua generație și care acum se reflectă la nivelul societății. Trendurile schimbării sunt desigur influențate și de evenimentele din spațiul public, care iată sunt procesate și duc la abordări noi în viața socială, neașteptate chiar, după cum se reflectă în studiul nostru. Principalii actori și decidenți din societate, dar și din companii, trebuie să țină cont de aceste trenduri și să le ia în considerare atunci când elaborează politici sociale și strategii de business”, spune Adina Vlad, Managing Partner Unlock Market Research.

# # #
Despre studiu
Tendințele au la baza un amplu studiu calitativ și cantitativ care s-a desfășurat continuu pe parcursul unui an, pe un eșantion reprezentativ pentru România și sunt un produs al diviziei de trenduri Hunters by Unlock Market Research. Mai multe detalii aici https://www.unlock-research.com/ro/hunters/
Cercetarea cuprinde două părți: prima sondează percepția românilor asupra trendurilor pe care le identifică în jurul lor, iar a doua arată în ce măsură aceștia le aplică în propria viață. Studiul în versiune completă este disponibil la cerere la Unlock Market Research.
Acesta poate fi personalizat pe anumite categorii și ajută profesioniștii în business, marketing și comunicare să identifice modul în care pot aborda consumatorii cărora li se adresează. Pachetul complet include studiul, workshop personalizat aplicat pe business și focus-grupuri.
Cercetarea a fost desfășurată de Unlock Market Research în perioada decembrie 2017 – decembrie 2018, prin observare continuă a trendurilor, explorare calitativă in 12 focus-grupuri, precum și cercetare cantitativă prin chestionare aplicate pe un eșantion reprezentativ de 1000 de români, 16 – 55 ani, din mediul urban.

Despre Hunters
Noua divizie HUNTERS este specializată în cercetarea trendurilor în România și analizează noi tendințe, colectând informații în mod continuu. Divizia face parte din compania Unlock Market Research și a luat ființă pentru a răspunde nevoii de conectare permanentă a brandurilor cu cele mai noi tendințe în modul de viață al consumatorilor români – de la identificarea zonelor de evoluție și măsurarea intensității trendurilor, până la oferirea de consultanță aplicată și analize de target pentru fiecare business în parte.

Grupul Autoklass estimează o creștere de 10% a vanzarilor de autoturisme

0

Grupul Autoklass, partener autorizat vanzari si service Mercedes-Benz, smart si Honda, se asteapta anul acesta la o crestere de 10% a business-ului de masini noi si rulate, a declarat intr-un interviu pentru wall-street.ro Traian Craciun, Coordonator vanzari in cadrul companiei.
Potrivit managerului Autoklass, in 2018 business-ul a inregistrat o crestere de aproximativ 35% pe segmentul de autovehicule rulate, pe o piata in scadere cu peste 8%.
„In anul 2018, Autoklass a inregistrat o crestere de aproximativ 35% in vanzarea autovehiculelor rulate. Aceasta performanta este foarte importanta pentru noi intrucat ne raportam la contextul pietei de vehicule rulate la nivel national, unde, conform datelor furnizate de DRPCIV privind inmatricularile de autovehicule second-hand, la finalul primelor 11 luni ale anului trecut tranzactiile totale cu autovehicule rulate au inregistrat o scadere de 8,34%, iar numarul total de inmatriculari autovehiculelor rulate Mercedes-Benz a scazut cu 4,95%. Avand in vedere rezultatele anului precedent si luand in calcul contextul economic actual, estimam o crestere moderata de 10% pentru anul 2019 atat pentru autovehicule noi cat si pentru autovehiculele rulate”, a declarat Traian Craciun.
Grupul Autoklass detine in prezent sapte sucursale in orase importante din Romania, trei dintre ele avand sediul in Bucuresti, iar celelalte patru in Ploiesti, Constanta, Sibiu si Timisoara.
Compania a fost infiintata in anul 1998, iar incepand cu anul 2001 a primit denumirea Autoklass. Grupul Autoklass este unul dintre partenerii autorizati Mercedes-Benz cu cea mai indelungata experienta din Romania. In total, peste 450 de persoane lucreaza in cadrul grupului.

Asigurarea la sănătate şi la pensie, opțională pentru cei care au doar venituri extra-salariale, sub plafon

0

Persoanele care estimează că în 2019 nu vor avea venituri din salarii, ci din drepturi de proprietate intelectuală şi/sau din activităţi indepedente, dintr-o sursă sau din mai multe surse, care cumulat se află sub plafonul de 24.960 de lei, nu au obligaţia să se asigure la sistemul public de pensii şi sănătate, potrivit datelor oferite de Economica.net.
De asemenea, cei care vor însă să se asigure la sistemul asigurărilor sociale şi la sănătate vor opta în declaraţia unică pentru plata contribuţiilor sociale, urmând să achite, în total, 7.488 de lei în contul CAS şi CASS datorate pentru anul 2019.
În același timp, persoanele care în 2019 nu realizează venituri din salarii şi asimilate salariilor, ci din activități independente (venituri din activități de producție, comerț, prestări de servicii, din profesii liberale și contracte de activitate sportivă) și/sau venituri din drepturi de proprietate intelectuală şi care estimează că venitul net cumulat în 2019 va fi mai mic decât plafonul de 12 salarii minime pe economie nu au obligaţia să se asigure la sistemul de pensii publice şi la sănătate, potrivit sursei citate.
Dacă oamenii cu venituri sub plafon vor să se asigure la sistemul sanitar public, vor opta în declaraţia unică pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate (CASS), rezultate din aplicarea cotei de 10% la 12.480 de lei (baza de calcul reprezentată de şase salarii minime pe economie în 2019). Prin urmare, persoanele cu venituri nete sub plafon vor plăti 1.248 de lei ca să se asigure la sistemul asigurărilor sociale de sănătate pentru tot anul 2019.

Dan Suciu: Rămâne o situație care beneficiază de toată atenția Băncii Naționale

0

Dan Suciu, purtătorul de cuvânt al Băncii Naționale a României (BNR), a declarat, marți, la Realitatea TV, că instituția este în continuare atentă la evoluția cursului de schimb, în ciuda temperării din ultimele două zile, potrivit Mediafax.
„Tensiunea s-a mai temperat (în ceea ce privește cursul de schimb – n.red.), dar, în continuare, rămâne o situație care merită toată atenția și beneficiază de toată atenția Băncii Naționale. Asta nu pentru că spune cineva sau altcineva să facem acest lucru, ci pentru că aceasta este treaba noastră. Din păcate, nu avem suficiente clarificări – nici legate de buget, nici legate de Ordonanța 114, ca să mai risipim din tensiunea aceasta. Ulterior (după ce vor veni clarificările – n.red.), depinde ce clarificări vin”, a spus Dan Suciu, într-o emisiune la Realitatea TV.
Cursul de schimb al monedei naționale a scăzut marți la 4,7601, cu 0,06% față de luni, când s-a oprit din perioada de creștere din ultimele trei săptămâni, după ce a atins, vineri, un maxim istoric de 4,7648 lei/euro, conform datelor oferite de Hotnews.
Situația tensionată din economie a redus din încrederea investitorilor pe termen lung și a atras investitorii oportuniști.

Apple: Vânzările de iPhone s-au diminuat cu 15%

0

Apple a anunțat că vânzările de iPhone au scăzut cu 15%, spre 52 miliarde dolari, în timp ce vânzările totale ale companiei au scăzut cu 5%, spre 84,3 miliarde dolari, potrivit Hotnews.
De asemenea, Apple a dat de înțeles că ar putea scădea prețul telefoanelor pe unele piețe și în premieră nu a mai anunțat numărul de telefoane vândute. Compania Canalys estimează că Apple a vândut 71,1 milioane de iPhone-uri.

Pentru trimestrul octombrie – decembrie vânzările au scăzut de la 88,2 mld dolari, la 84,3 mld dolari. Venitul net a scăzut cu 0,5%, până la 19,96 mld dolari. iPhone a ajuns să reprezinte 62% din totalul vânzărilor companiei.
Totodată, Apple a spus că în lume sunt active 900 de milioane de iPhone-uri, cu 75 de milioane mai multe decât acum un an, conform sursei amintite.
Pentru trimestrul curent Apple estimează vânzări în intervalul 55-59 mld dolari, ceea ce înseamnă o scădere de 3-10% față de primul trimestru din 2018.

Aegon este compania de asigurări de viață preferată de români

0

Cluj-Napoca, 28 ianuarie 2019. Compania de asigurări de viață Aegon România, parte a
grupului financiar internațional Aegon, este brandul preferat de români în categoria
„Companii de asigurări”, conform studiului independent Consumer Choice Award, realizat de
către compania de cercetare de piață, Netsonda.
Consumer Choice Award măsoară nivelul de satisfacție și acceptabilitate pe care mărcile din diverse domenii de activitate îl suscită în rândul consumatorilor. Studiul constă într-o analiză minuțioasă a preferințelor consumatorilor pentru principalii jucători din industrii variate. Brandurile au fost examinate ținându-se cont de mai mulți factori: calitatea pe piață, diferențierea față de alte mărci din categorie, inovarea comparativ cu alte mărci din categorie, credibilitatea pe piață, satisfacția globală față de alte mărci din categorie, intenția de a cumpăra sau recomandarea în categorie. Cercetarea s-a desfășurat în intervalul 7 – 24 noiembrie 2018 și a inclus 2.353 de interviuri reprezentative pentru
grupuri țintă de femei și bărbați care locuiesc în București și în principalele regiuni ale României, cu vârste cuprinse între 18 și 65 de ani. Din punct de vedere al repartizării pe sexe și grupe de vârste, eșantionul pe care s-a desfășurat studiul a cuprins un număr egal de femei și bărbați, dintre care 43% au între 45 și 65 de ani, 21% se încadrează între 35 și 44 de ani, iar 36% este reprezentat de persoane între 18 și 34 de ani.
„Suntem onorați să primim acest premiu, care vine ca urmare a unei cercetări independente și care recunoaște munca depusă în cei peste zece ani de la intrarea Aegon pe piața locală. Ne bucură că publicul apreciază produsele de asigurare de viață pe care le-am implementat de-a lungul timpului.
Această distincție ne face și mai încrezători în succesul efortului întregii echipe Aegon România de a consolida și crește acest brand pe piața locală. De asemenea, cu sprijinul și experiența colegilor noștri din filialele internaționale și a celor peste 170 de ani de experiență acumulați la nivel de grup, ne dorim ca în 2019 să reușim să contribuim major la creșterea interesului românilor pentru încheierea asigurărilor de viață”, a explicat Sînziana Maioreanu, CEO al Aegon România.
Conform clasamentului întocmit de Consumer Choice, Aegon România a ocupat prima poziție în categoria companiilor de asigurări de viață, întrunind 79% dintre voturile respondenților. Printre brandurile premiate la nivel local de către Consumer Choice în 2019, se află: DM Drogerie Markt, Aldis, Altex, Sano, Vodafone, Teilor sau Twinings.
Premiile Consumer Choice sunt decernate anual, în Portugalia, Polonia, Spania și România și acoperă industrii diverse (FMCG, produse de mobilier, echipamente etc.), comerț (specializat și nespecializat, canale moderne sau tradiționale), precum și diferite tipuri de servicii profesionale (bănci, companii de asigurări, comunicații, transport, divertisment etc.).
Recent, Aegon România a fost declarat câștigător al Totara Awards 2018, în categoria Best Finance and Insurance Project. Totara este partenerul care furnizează platforma de e-learning Academia Aegon, dedicată atât partenerilor de bancassurance cât și angajaților companiei. În afara cursurilor

2

de e-learning pe care le furnizează, această platformă a fost gândită pentru a deveni o comunitate
online.
Despre Aegon
Aegon România face parte din unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, specializat în asigurări de viață, planuri de pensie și soluții pentru investiții. Aegon are, la nivel mondial, o tradiție de peste 170 de ani și este prezent în peste 20 de țări. În total, cei peste 28.000 de angajați ai companiei oferă servicii financiare pentru aproximativ 30 de milioane de clienți din Europa, Asia și America.
Aegon a intrat pe piața din România în 2007, prin divizia de pensii private, și în 2008 prin compania de asigurări de viață. În prezent, Aegon România are peste 900.000 de clienți și 130 de angajați.
Notă: Rezultatele Aegon România nu se regăsesc în statisticile oficiale publicate de ASF, deoarece Aegon România este sucursală a Aegon Polonia, iar conform legislației în vigoare, rezultatele nu sunt în mod explicit prezentate în raport, ci sunt cumulate cu ale celorlalte sucursale active în segmentul asigurărilor de viață.

Ziua UNATC 2019, dedicată lui Lucian Pintilie

0

Ziua Universităţii Naţionale de Artă Teatrală Cinematografică – 30 ianuarie, (consemnată în istoria literară ca ziua de naștere a lui Caragiale, 1852-1912) – este dedicată lui Lucian Pintilie. Programul cuprinde:

– 30 ianuarie, ora 11.00, sala „Ileana Berlogea” – dialog între studenți și colaboratori ai lui Lucian Pintilie (actori, scenografi, directori de imagine, scenariști, producători) moderat de Victor Rebengiuc, Florin Mihăilescu, Florin Zamfirescu, rectori ai UNATC în diverse perioade; ora 14.00, proiecţia documentarelor Fără titlu, de Horea Lapteș, realizat în timpul filmărilor la „De ce trag clopotele, Mitică?” și Filmare/Filmage, de Gabriel Kosuth, realizat în timpul filmărilor la „Balanța”

– 31 ianuarie, ora 11.00, sesiune de comunicări științifice coordonată de prof.univ.dr. Laurențiu Damian; ora 16.00, „De ce trag clopotele, Mitică?”, ora 18.30, „Balanța”.

 

Aegon România, compania preferată pentru asigurări de viaţă la noi

0

Studiul independent Consumer Choice Award, realizat de compania de cercetare de piață Netsonda, situează compania de asigurări de viață Aegon România, parte a grupului financiar internațional Aegon, pe primul loc în preferinţele publicului de la noi la categoria „Companii de asigurări”, cu o pondere de 79% în voturile respondenților.

Sînziana Maioreanu (foto), CEO al Aegon România, subliniază: „Suntem onorați să primim acest premiu, care vine ca urmare a unei cercetări independente și care recunoaște munca depusă în cei peste zece ani de la intrarea Aegon pe piața locală. Ne bucură că publicul apreciază produsele de asigurare de viață pe care le-am implementat de-a lungul timpului. Această distincție ne face și mai încrezători în succesul efortului întregii echipe Aegon România de a consolida și crește acest brand pe piața locală. De asemenea, cu sprijinul și experiența colegilor noștri din filialele internaționale și a celor peste 170 de ani de experiență acumulați la nivel de grup, ne dorim ca în 2019 să reușim să contribuim major la creșterea interesului românilor pentru încheierea asigurărilor de viață”.

În esenţă, studiul Consumer Choice Award analizează preferințele consumatorilor pentru diverse branduri din mai multe industrii(FMCG, mobilier, comerț, bănci, asigurări, comunicații, transport, divertisment etc.), pe baza unor criterii precum calitatea pe piață, inovare, credibilitate, satisfacție, intenție de a cumpăra, recomandare. În acest fel s-au evidenţiat în preferinţe branduri  cum sunt DM Drogerie Markt, Aldis, Altex, Sano, Vodafone, Teilor, Twinings.

Aegon România este câștigător şi al Totara Awards 2018, categoria Best Finance and Insurance Project, Totara fiind furnizorul platformei de e-learning Academia Aegon, dedicată partenerilor de bancassurance și angajaților companiei şi totodată comunitate online.

Oferta de programe a Agenţiei Naţionale Antidrog  

0

Agenţia Naţională Antidrog (ANA) şi-a prezentat oferta de programe naţionale cu scop de prevenţie (foto ANA), sub genericul „Răspunsul Agenției Naționale Antidrog în planul politicilor publice antidrog de prevenire a consumului de droguri în mediul şcolar”: ,,Cum să creştem sănătoşi” (preşcolari şi clasa I), ,,ABC-ul emoţiilor” (clasele I şi a II-a), „Mesajul meu antidrog” (gimnaziu şi liceu), „Necenzurat” (12-14 ani), „Fred Goes Net – intervenţii timpurii pentru consumatorii de droguri care au fost identificaţi/depistaţi pentru prima oară” (14-19 ani), ,,Eu şi copilul meu” (prevenire în familie a consumului de droguri).

Dr. Constantin Bălăceanu-Stolnici, membru de onoare al Academiei Române, preşedintele de onoare al Consiliului Ştiinţific al Agenţiei Naţionale Antidrog, preşedintele Centrului Internaţional Antidrog şi pentru Drepturile Omului (CIADO), semnalează că educaţia începută de la vârste mici, fără a însemna combatere ca atare a consumului de droguri, este benefică.

Oferta Oferta1

Programele sunt derulate în parteneriat cu Ministerul Educației Naționale, cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti şi cu inspectoratele şcolare judeţene, cu organizaţii neguvernamentale şi beneficiază de susţinere din partea Uniqa Asigurări. Directorul Agenţiei Naţionale Antidrog, comisar-şef de poliţie Constantin Negoiţă, subliniază că în implementarea programelor ANA se va baza mult pe colaborarea cu societatea civilă. Un exponent în acest sens este Federația Internațională a Comunităților Educative, Secțiunea România (FICE România), al cărei preşedinte, prof. Toma Mareş, evidenţiază expertiza organizaţiei în desfăşurarea de-a lungul anilor a unor programe de succes împreună cu ANA: „Necesar este ca noi, societatea civilă, mediul privat, să lucrăm împreună cu instituţii ale statului, nu «alături de», cum se spune de obicei”.

RADET intenționează să majoreze tarifele pentru distribuţia energiei

0

RADET vrea să majoreze tarifele de transport şi distribuţie a energiei termice furnizate prin puncte termice urbane la un tarif de 167,87 lei pe gigacalorie, conform datelor oferite de Mediafax. Majorarea trebuie însă aprobată în şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de săptămâna viitoare.
Potrivit unui proiect aflat pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) de săptămâna viitoare, RADET vrea să ajusteze preţurile de alimentare cu energie termică astfel:
„Se aprobă tarifele locale pentru serviciul public de alimentare cu energie termică prin sistemul centralizat de încălzire a Municipiului Bucureşti, după cum urmează: a) tariful pentru transportul şi distribuţia energiei termice furnizate prin puncte termice urbane, la un nivel de 167,87 lei/Gcal (fără TVA). b) tariful pentru transportul energiei termice pentru consumatorii alimentaţi din circuitul primar, la un nivel de 100,58 lei/Gcal (fără TVA).
De asemenea, potrivit raportului de specialitate a proiectului, creşterea tarifului pentru distribuţie prin puncte termice urbane ar urma să fie de 3,58% faţă de preţul actual, potrivit sursei citate.

Furnizorii de internet nu sunt de acord cu ordonanta lacomiei

0

Furnizorii de servicii de telecomunicatii din Asociatia Nationala a Internet Service Providerilor din Romania (ANISP) critica aspru ordonanta de urgenta 114/2018, cunoscuta drept ”ordonanta lacomiei” si atrag atentia ca industria va fi lovita de o serie de efecte negative, ca urmare a suprataxarii industriei cu 3% din cifra de afaceri, potrivit Wall-Street.
Suprataxarea vine exact in anul in care Romania pregateste licitatiile pentru innoirea licentelor 3G si 4G, precum si licitatia pentru serviciile 5G.
De asemenea, ANISP anunta ca a solicitat oficial Avocatului Poporului sa sesizeze Curtea Constitutionala cu privire la neconstitutionalitatea art. 77 pct. 4 din OUG 114/2018. In plus, reprezentantii industriei au trimis o scrisoare catre Directia Generala Retele de Comunicatii, Continut si Tehnologie (DG CONNECT) a Comisiei Europene prin care se solicita sprijinul Comisiei, invocand argumentele sus mentionate, noteaza G4Media.

Corina Popescu, aleasă în funcția de Director General al Electrica SA pentru un mandat de 4 ani

0

BUCUREȘTI, 25 ianuarie 2019 – Consiliul de Administrație al Electrica SA a
desemnat-o pe Georgeta Corina Popescu în funcția de Director General al
companiei, începând cu data de 1 februarie 2019, pentru un mandat de 4 ani.
DECLARAȚII
Valentin Radu, președintele Consiliului de Administrație al Electrica SA: “Sunt
extrem de încântat că, în urma unui proces de selecţie riguros și desfășurat după
cele mai bune practici, Consiliul de Administrație a decis numirea Corinei Popescu în
funcția de Director General al companiei. În numele colegilor din Consiliu, îi urez
Corinei mult succes. Experiența în domeniu, personalitatea, integritatea și calităţile
de lider sunt, în opinia noastră, foarte importante pentru companie, într-o perioadă
complicată, cu multe provocări”.
Corina Popescu, Director General al Electrica SA: “Ca profesionist m-am format
în Electrica, iar faptul că după ani mă întorc în această companie reprezintă pentru
mine cu adevărat o mare onoare. În același timp, simt că am o mare responsabilitate,
având în vedere faptul că piața de energie din România trece printr-o perioadă de
transformare profundă, iar pentru Grupul Electrica este esențial să răspundă rapid
noilor provocări. Procesele de optimizare a activităților rămân o prioritate pentru noi,
în perioada imediat următoare, atât pe segmentul de distribuție, cât și pe aria de
furnizare, la fel și modernizarea infrastructurii de distribuție. Va trebui să găsim un
echilibru între schimbările aduse de ultimele modificări legislative, inclusiv ale
cadrului de reglementare, și asigurarea unor rezultate financiare sustenabile pentru
acționari, în condițiile îmbunătățirii calității serviciilor oferite clienților noștri”.
ALTE INFORMAȚII
Georgeta Corina Popescu este un executiv de top cu o experiență impresionantă în
domeniul energiei electrice și al gazelor naturale. Numită la data de 1 iunie 2018 pe
poziția de Director General al Societății de Distribuție a Energiei Electrice Muntenia
Nord, parte a Grupului Electrica, Corina Popescu a preluat din data de 1 noiembrie
2018 și funcția de director general provizoriu al Electrica SA.
Absolventă a Facultății de Energetică din cadrul Universității Politehnica București,
specializarea Electroenergetică, Georgeta Corina Popescu și-a început cariera
profesională în cadrul Sucursalei de Distribuție și Furnizare a Energiei Electrice
București.

Str. Grigore Alexandrescu, nr. 9, Sector 1, Bucureşti, 010621
Email: comunicare@electrica.ro / Tel: 021.208.59.99 / Fax: 021.208.59.98

Începând cu anul 2007, Georgeta Corina Popescu și-a desfășurat activitatea în
sectorul privat, ocupand funcții importante în cadrul Grupului E.ON România și al
Grupului OMV.
În intervalul decembrie 2015 – februarie 2017, Corina Popescu a ocupat poziția de
Secretar de stat în Ministerul Energiei, perioadă în care a făcut parte și din Consiliul
de Administrație al Electrica SA. Începand cu 1 mai 2017, a fost numită în
Directoratul Transelectrica, iar in perioada iunie 2017 – aprilie 2018 a fost
Președintele Directoratului Transelectrica.
Grupul Electrica este un jucător-cheie pe piața de distribuție și furnizare a energiei electrice din
România, precum și unul dintre cei mai importanți jucători din sectorul serviciilor energetice.
Grupul Electrica oferă servicii la peste 3,7 milioane de clienți și are o arie de cuprindere națională – cu
organizare în trei zone pentru distribuția energiei electrice: Transilvania Nord, Transilvania Sud,
Muntenia Nord, și pe cuprinsul întregii țări pentru furnizarea energiei electrice și pentru întreținere și
servicii energetice.
Din iulie 2014, Electrica este o companie cu capital majoritar privat, listată pe bursele de valori din
București și Londra. Electrica este singura companie românească listată din domeniul distribuției și
furnizării energiei electrice din România.

Grupul Romgaz dorește să pună în funcţiune două centrale noi pe gaze în Ardeal

0

Două noi centrale termoelectrice pe gaze, în ciclu combinat, vor fi disponibile în zona Transilvaniei, unde este deficit de generare de energie electrică, prima la anul şi a doua în 2022, potrivit ultimelor declaraţii ale conducerii Romgaz, compania de stat care va construi şi opera centralele. În total, vor fi disponibili circa 800 MW.
De asemenea, noua centrală a Romgaz de la Iernut va deveni operaţională anul viitor, a reamintit directorul general al Romgaz, Adrian Volintiru, într-un interviu acordat publicaţiei Financial Intelligence.
Romgaz construieşte deja o centrală nouă, pe gaze, în ciclu combinat, cu o capacitate instalată de 430 MW, investiţie de circa 320 de milioane de euro, despre care se ştie, potrivit Economica.net.

Seful VW: Cerintele UE pentru emisii vor scumpi mașinile

0

Directorul executiv al grupului Volkswagen, Herbert Diess, a avertizat ca obiectivul propus de Uniunea Europeana pentru emisiile de gaze cu efect de sera pentru anul 2030 este foarte solicitant, iar acest lucru se va simti in pretul modelelor, care vor deveni prea scumpe pentru unii consumatori, conform Wall-Street.
Grupul VW va putea sa respecte emisiile de dioxid de carbon in UE de aproximativ 60 de grame pe kilometru pana in 2030, prin cresterea vanzarilor autovehiculelor sale electrificate la 45% – 50% din volumul total. Dar Diess a avertizat: „Nu sunt sigur cati clienti isi vor permite aceste masini”, scrie Europe Automotive News.

Diess a dat ca exemplu modelele ieftine cu preturi accesibile precum modelul de oras VW Up, care ar putea avea un pret cu aproximativ 3500 euro mai mare, de 14.500 de euro, pentru a fi conform cu obiectivul privind emisiile in 2030. Pretul pentru modelul VW Polo ar putea creste cu 4.000 de euro, a mai spus el.

România riscă să fie dată în judecată de Comisia Europeană din cauza taxei auto

0

România poate ajunge în două luni în fața Curții de Justiție a UE dacă nu restituie taxa auto, potrivit Hotnews.
Comisia Europeană a trimis, joi, un aviz motivat țării noastre pentru că nu asigură rambursarea integrală și imediată a taxelor de înmatriculare a vehiculelor de ocazie achiziționate din alte state membre.
Potrivit unui comunicat al executivului comunitar, Curtea de Justiţie a UE a considerat că aceste taxe încalcă normele UE (articolul 110 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene – TFUE).
Tot în comunicatul Comisiei se mai precizează faptul că normele româneşti privind restituirea taxelor nu respectă principiile cooperării loiale, echivalenţei şi efectivităţii.
Dacă România nu ia măsuri în următoarele două luni, Comisia poate decide să trimită cazul în faţa Curţii de Justiţie (CJUE).

Membrii ROPEPCA se așteaptă la reducerea drastică a impozitelor plătite către stat și la pierderi de locuri de muncă

0

București, România: Asociația Română a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA) atrage atenția opiniei publice cu privire la consecințele negative pe care prevederile Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 114/2018 (OUG 114/2018) le vor avea asupra întregii economii și a sectorului de producție a gazelor naturale din România.

 

ROPEPCA consideră că noile reglementări vor duce la o pierdere dublă atât pentru sectorul petrolier, cât și pentru bugetul de stat. Membrii noștri se așteaptă la o reducere a impozitelor plătite către bugetul de stat, variind între 30% și 60%, în funcție de modelul de business al fiecărei companii. Luând în considerare un preț de 90 lei/MWh (media BRM pentru tranzacțiile cu livrare în luna noiembrie 2018) și producția de anul trecut, pierderile directe ale bugetului de stat se ridică la cel puțin 2 miliarde de lei pe an (proveniți din taxa pentru veniturile suplimentare obținute din liberalizarea pieței de gaze, redevențe și impozitul pe profit), fără a lua în calcul dividendele de la participațiile statului în companiile producătoare de gaze, precum și TVA pentru consumatorii finali de uz casnic. Nu sunt incluse pierderile suplimentare provocate de reducerea investițiilor, revizuirea politicilor de personal, scăderea producției de gaze și de impactul economic negativ indirect și indus. Menționăm că membrii ROPEPCA au contribuit cu mai mult de 22 miliarde de lei la bugetul de stat în ultimii patru ani.

 

Prețul reglementat riscă să reducă cu până la 50% fondurile disponibile pentru investiții în proiecte de gaze. Companii care depind de finanțarea externă pentru realizarea proiectelor de producție și de explorare au pierdut deja finanțarea și sunt în pericol de închidere în cazul în care nu se găsesc noi investitori. În general, investițiile viitoare sunt afectate în mod semnificativ de măsurile impuse, multe proiecte având doar rentabilitate marginală. Ca urmare a OUG 114/2018, estimăm o reducere de până la 50% a proiectelor de explorare și dezvoltare în viitorul apropiat. Merită menționat faptul că membrii ROPEPCA au investit peste 16,5 miliarde de lei în România în ultimii 4 ani.

 

Toate zăcămintele de producție a gazelor operate de membrii noștri vor fi evaluate, iar una dintre opțiuni este decizia de închidere a sondelor și de abandonare a câmpurilor de gaze. Durata de viață a câtorva zăcăminte marginale este puternic afectată și va determina companiile să renunțe la acestea mai devreme decât era planificat. Mai mult, companiile care desfășoară activități de explorare au amânat deja sau au anulat până la 50% din sondele planificate a fi forate în viitorul apropiat. Acest procent va crește cu siguranță pe termen mediu și lung din cauza prevederilor OUG 114/2018. Trebuie punctat faptul că fiecare metru cub de gaz care nu va mai fi produs în România, deoarece unele zăcăminte devin neeconomice în condițiile date, va trebui importat la un preț considerabil mai mare din surse externe.

 

În consecință, efectele negative ale OUG 114/2018 vor fi resimțite de miile de angajați din sectorul energetic, care deja se confruntă cu nesiguranța locurilor de muncă. Din cauza reducerii activităților de foraj și a investițiilor, toți membrii ROPEPCA au suspendat angajările în prezent. Oprirea timpurie a producției de gaze va avea un impact puternic asupra angajaților specializați din sectorul petrolier. Unii operatori au semnalat o reducere a personalului de până la 75% în viitorul apropiat. Astfel, mulți profesioniști din industrie, cu specializări de nișă, vor căuta să se angajeze în proiecte mai sigure din alte țări. Reamintim că numai membrii ROPEPCA mențin anual 14.000 de locuri de muncă, întreaga industrie angajând 26.000 de persoane în mod direct și creând oportunități pentru încă 20.000 de locuri de muncă.

 

Introducerea modificărilor cadrului de reglementare după ce bugetele anuale și multianuale ale companiilor au fost deja aprobate a creat confuzii puternice în rândul investitorilor și a condus la necesitatea revizuirii urgente a tuturor planurilor operaționale și de dezvoltare. O legislație stabilă și predictibilă este o condiție esențială pentru toți actorii din acest sector și, prin urmare, autoritățile ar trebui să depună eforturi pentru o predictibilitate pe termen lung.

 

Pe lângă efectele negative expuse mai sus, nu putem să nu observăm că nu numai companiile petroliere au fost luate prin surprindere. În momentul de față, există o lipsă profundă de înțelegere privind modul în care prevederile vor fi implementate. Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), responsabilă în a implementa măsurile adoptate, va fi nevoită să le integreze într-un timp extrem de scurt în cadrul legislativ, în condițiile în care Ordonanța introduce numeroase neconcordanțe cu prevederi legale aflate în vigoare.

 

Pentru a înțelege în detaliu efectele noilor obligații, atât asupra companiilor direct afectate, cât și asupra celorlalți participanți la piață, au fost inițiate mai multe studii independente de impact pentru fiecare sector afectat. Aceste rezultate vor fi puse la dispoziție de îndată ce studiile vor fi finalizate.

 

Reamintim că prin acest act normativ se instituie obligația asupra producătorilor de a vinde gazele naturale produse, cu precădere către furnizori, la prețul reglementat de 68 lei/MWh până în anul 2022, precum și perceperea unei taxe de 2% din cifra de afaceri de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), taxă care va fi aplicată retroactiv pentru anul 2018. Măsurile adoptate trebuie privite în ansamblul unui cadru legislativ nefavorabil dezvoltării sectorului petrolier românesc.

Deloitte este lider în rândul consultanţilor în M&A din Europa Centrală şi de Est, conform Mergermarket

0

Bucureşti, 23 ianuarie 2019 – Deloitte s-a clasat pe prima poziţie în rândul consultanţilor de fuziuni şi achiziţii (mergers and acquisitions – M&A) din Europa Centrală şi de Est după numărul tranzacțiilor la care a lucrat, conform topului realizat de Mergermarket, liderul în analize şi informaţii din sectorul M&A. Clasamentul Global & Regional M&A Report 2018 a fost realizat pe baza informațiilor despre tranzacţii declarate cu o valoare de peste 5 milioane de dolari. De asemenea, Deloitte se află pe primul loc după numărul de tranzacţii M&A atât la nivel european, cât şi global.

Echipele Deloitte de consultanţi în fuziuni şi achiziţii au fost implicate în anul 2018 în 27 de tranzacţii M&A în Europa Centrală şi de Est, cu patru mai mult faţă de 2017, tranzacţii a căror valoare totală declarată se ridică la 135 de milioane de dolari. Deloitte a încheiat cu succes 329 de tranzacţii la nivel european în 2018 şi 468 de tranzacţii la nivel global.

„În 2018, consultanţii noştri au contribuit la succesul unora dintre cele mai mari tranzacţii M&A din ţară. Sunt mândră să coordonez cea mai bună echipă de M&A din România, cu susţinerea continuă a unor profesionişti de top precum Iulia Bratu, Florin Păunescu, Dragoș Cruceru, alături de care am contribuit la astfel de realizări care ne inspiră”, a spus Ioana Filipescu, Partener Consultanță în Fuziuni și Achiziții, Deloitte România.

În 2018, piaţa de M&A din România a atins o valoare estimată de Deloitte România între 3,8 şi 4,3 miliarde de euro, incluzând tranzacţiile cu valoare nedeclarată. Valoarea medie a tranzacţiilor declarate a fost de aproximativ 50 de milioane de euro.

Echipa Deloitte România de profesioniști în fuziuni şi achiziţii a fost principalul consultant în unele dintre cele mai mari tranzacţii din 2018 din ţara noastră, precum vânzarea Farmexim şi Help Net către Phoenix, cumpărarea Fabryo de către AkzoNobel, vânzarea Animax către TRG şi vânzarea IKB către BNP Paribas.

Deloitte România coordonează o practică M&A multidisciplinară, cu o abordare holistică, ce include linii de business precum Consultanță M&A, Servicii Suport Tranzacții, Consultanță Fiscală și Consultanță Juridică. Astfel, echipele de profesioniști Deloitte pot acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacții.

Deloitte furnizează la nivel global servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale, perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact vizibil în societate cu ajutorul celor 286.000 de profesioniști ai săi.

Deloitte România este una dintre cele mai mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă servicii de audit, de consultanță fiscală, servicii juridice (prin cooperarea cu Reff & Asociații SCA), de consultanță în management și consultanță financiară, servicii de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie, precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.200 de profesioniști.

Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.

Piața produselor pentru vârstnici, în creștere

0

Piaţa produselor pentru vârstnici se dovedeşte în creştere, anunţă brandul nr.1 în domeniul electronicelor destinate vârstnicilor – „Fysic”, marcă aparţinând companiei olandeze HESDO B.V. Argumentele de ordin economic sunt elocvente, reliefate de Mircea Matei, director general al HDM Distribution, firma care livrează la noi produsele respective: „2018 a fost un an bun pentru Fysic pe piața locală, datorită faptului că cererea este tot mai mare. Numărul persoanelor în vârstă este în creștere în România, iar necesitatea aparaturii care să le ușureze viața de zi cu zi a început să fie conștientizată mai clar. Am observat acest lucru pe toate canalele unde suntem activi: hypermaketuri, farmacii, magazinele specializate de telefonie și, în principal, în mediul online. Astfel, pe platforma eMAG și pe site-ul propriu, numărul mediu de comenzi lunare a crescut cu peste 45% în 2018, față de 2017. Estimăm că 2019 va fi un an în care piața se va dezvolta cel puțin în același ritm și ne propunem să consolidăm brandul Fysic care este, în prezent, singurul de pe piața locală dedicat exclusiv vârstnicilor. Una dintre cele mai importante ținte pentru următoarea perioadă este să încheiem parteneriate cu marile lanțuri de magazine, care pot inaugura astfel secțiuni ce conțin game variate de produse pentru uzul vârstnicilor, la fel cum se întâmplă deja în alte țări din Europa”.

Pe piaţa românească de profil, dintr-un total de 35 de produse, cel mai mult s-au vândut în 2018 telefoane mobile (50% în valoarea vânzărilor), aparatură de monitorizare medicală, telefoane fixe. Pe ansamblul companiei, ponderea vânzărilor au deţinut-o în ordine telefoanele mobile, aparatura de îngrijire (biciclete electrice, lămpi cu infraroșu), telefoanele fixe. Produsele Fysic se vând în București, Alba-Iulia, Bistrița, Constanța, Târgu-Mureș prin lanțul de farmacii Tei, în magazine specializate de telefonie mobilă, precum și comandate online de pe platforma eMAG și de pe site-ul propriu.

Perspectiva Fysic este ca în primul semestru din 2019 să aibă produse disponibile în 100 de magazine de telefonie mobilă, să pătrundă pe canale care comercializează aparatură şi echipamente medicale pentru persoane cu nevoi speciale şi să-şi dezvolte comenzile online cu aproximativ 25%.

Nou fond de 130 milioane Euro, pentru investiții în startupuri din Europa, America și Israel

0

Axa Venture Partners (AVP), care a investit anterior și în startupul Hackajob, fondat de un român, a strâns un nou fond, de 130 de milioane de euro, prin care va acorda noi finanțări startupurilor de tehnologie din Europa, America de Nord și Israel, potrivit Hotnews.ro.
AVP Early Stage II se va concentra pe investiții în firme de tehnologie înaltă și mai ales pe domeniile fintech (bancar) și digital health (sănătate), a informat, marți, compania de investiții.
Finanțările oferite în stadiul incipient de dezvoltare a startupurilor (early stage) vor fi de până la 6 milioane de dolari fiecare, conform sursei citate.
Platforma de recrutare Hackajob, care folosește inteligența artificială pentru a potrivi candidații cu angajatorii pe baza cunoștiințelor în diferite domenii, a obținut în total investiții de 8 milioane de dolari.

Fond de investiţii de aproximativ 42,7 milioane euro alocate IMM-urilor româneşti

0

Fondul de investiţii de tip private equity, Black Sea Fund, cu fonduri totale de 42,7 milioane euro, oferă finanţări de până la 4 milioane de euro firmelor româneşti mici şi mijlocii, potrivit Hotnews.ro.
Principalul finanţator al fondului este Fondul European de Investiţii prin Programul Operaţional Regional, co-finanţat prin Fondul European de Dezvoltare Regională.
Vor putea primi finanţare firmele româneşti care au o cifră anuală de afaceri între 5 şi 50 de milioane de euro şi care au posibilitatea de a deveni lideri de piaţă în domeniul în care activează, conform sursei citate.
Fondul European de investiții (FEI) este parte a Grupului Bancii Europene de Investitii si este principalul finantator de risc pentru IMM din Europa, prin instrumente de capital de risc, garantii si microfinantare.

Raport Global CEO Survey, PwC: Increderea executivilor in cresterea economica scade dramatic

0

topul amenintarilor pentru cresterea companiilorincrederea in cresterea economica

Incertitudine in privinta cresterii economice la nivel global in aproximativ toate tarile, prudenta prevaleaza
Statele Unite ale Americii raman in continuare o piata cheie pentru crestere, insa China reduce decalajul fata de Statele Unite
Conflictele comerciale, incertitudinea privind politicile publice, problemele geopolitice si deficitul de competente influenteaza puterea economiei globale si cresterea acesteia

Bucuresti, 22 ianuarie – Aproximativ 30% dintre liderii de afaceri considera ca ritmul cresterii economice globale va scadea in urmatoarele 12 luni. Procentul este de aproape 6 ori mai mare fata de nivelul de 5% inregistrat anul trecut – un salt record in ceea ce priveste pesimismul. Acesta este unul dintre rezultatele cheie a celei de-a XXII-a editii a raportului anual CEO Survey derulat de PwC la nivel global, pe un esantion de peste 1.300 de executivi si lansat in cadrul intalnirii anuale a Forumului Economic Mondial de la Davos. Rezultatul este in antiteza cu recordul de optimism privind perspectivele de crestere ale economiei mondiale, inregistrat in editia de anul trecut a raportului, de la 29% la 57%.

Cu toate acestea, nu toate concluziile sunt sumbre: 42% dintre executivi vad in continuare o imbunatatire a perspectivelor economice, desi procentul este semnificativ mai mic comparativ cu cel de 57% inregistrat in 2018. Per ansamblu, asteptarile executivilor cu privire la cresterea economica globala sunt mai polarizate anul acesta, dar tendinta generala este de a previziona scaderi ale ritmului de crestere. Cea mai pronuntata schimbare a fost observata in randul directorilor executivi din America de Nord, unde optimismul a scazut de la 63% in 2018 la 37%, cel mai probabil din cauza estomparii efectelor stimulentelor fiscale si a tensiunilor comerciale tot mai crescute. Executivii din Orientul Mijlociu se asteapta de asemenea la o scadere a ritmului cresterii economice, cu cei care se declara optimisti in privinta perspectivelor economiei globale scazand de la 52% la 28%, datorita incertitudinilor economice tot mai crescute in regiune.

La nivel local, 38% dintre executivii romani considera ca economia globala isi va incetini cresterea. Procentul este aproape de trei ori mai mare fata de cel inregistrat anul trecut (13%). La polul opus, 33% dintre directorii generali din Romania au declarat ca vad o accentuare a acesteia. Gradul de optimism a scazut, raportat la anul trecut cand 49% se asteptau ca economia globala sa aiba o crestere mai mare.

De asemenea, scaderea optimismului directorilor executivi a influentat planurile de crestere pe care acestia le aveau, dincolo de granitele propriilor tari. Statele Unite ale Americii raman, cu o marja mica, in continuare pe prima pozitie in topul tarilor cele mai importante pentru cresterea afacerilor companiilor, cu 27% dintre executivi indicand acest lucru, o scadere semnificativa totusi de la 46% care declarau acest lucru in 2018. A doua cea mai atractiva piata, China, a inregistrat de asemenea o scadere, 24% comparativ cu 33% in 2018. Per ansamblu, India este performera editiei de anul acesta, depasind recent China in clasamentul economiilor majore cu cea mai rapida dezvoltare.

„Parerile exprimate de executivi reflecta perspectivele economice majore, care isi ajusteaza in scadere previziunile pentru 2019”, a spus Bob Moritz, Global Chairman, PwC. „Odata cu escaladarea tensiunilor comerciale si a protectionismului, este normala scaderea increderii.”
Increderea in cresterea veniturilor companiilor pe termen scurt a scazut dramatic

Nelinistea legata de cresterea economica globala contribuie la scaderea increderii executivilor in privinta perspectivelor pe care propriile companii le au pe termen scurt. Astfel, 35% dintre respondenti afirma ca sunt foarte increzatori in perspectivele propriei organizatii de a-si creste veniturile in urmatoarele 12 luni, in scadere de la 42% in raportul de anul trecut.

Si in Romania procentul executivilor care sunt „foarte increzatori” in perspectivele propriilor companii a scazut usor, de la 38% in 2018, la 32% anul acesta.

„Directorii generali au in continuare incredere in tendintele de crestere economica atat la nivel mondial, cat si in ceea ce priveste propriile companii. Exista premise bune pentru dezvoltarea afacerilor, dar pentru ca acest lucru sa fie posibil este nevoie de un mediu economic stabil si predictibil. Aceasta din urma caracteristica este elementul pe care multi executivi isi planifica cresterea si dezvoltarea afacerilor. Este important dialogul permanent intre factorii decizionali in politica economica si fiscala si mediul de afaceri astfel incat dezvoltarea afacerilor din Romania si continuarea programelor investitionale sa poata fi planificate pe baze solide.” a declarat Ionut Simion, Country Managing Partner, PwC Romania.

Daca privim mai atent la rezultatele specifice ale catorva tari, observam faptul ca sentimentul executivilor este similar cu cel privind perspectivele economiei globale:

In China, se inregistreaza o scadere a increderii in privinta perspectivelor de crestere a propriilor companii, de la 40% in 2018 la 35% anul acesta, din cauza razboiului comercial, tarifelor instituite de Statele Unite ale Americii si scaderii productiei industriale;
In Statele Unite, se inregistreaza o scadere a increderii de la 52% la 39% in 2019, din cauza tensiunilor comerciale si a incetinirii cresterii economice;
In Germania, se inregistreaza o scadere a increderii de la 33% in 2018 la 20% anul acesta din cauza tensiunilor comerciale, a franarii economiei si a riscului unui Brexit fara acord intre Marea Britanie si Uniunea Europeana;
In Argentina se observa o scadere a gradului de incredere al executivilor, de la 57% la 19%, pusa pe seama recesiunii si a colapsului monedei nationale;
In Rusia scaderea de la 25% la 15% este pusa pe seama declinului exportului, volatilitatii cursului de schimb si a cresterii somajului.

Pentru a genera venituri in crestere in acest an, executivii se vor baza in proportie de 77% pe eficienta operationala si 71% pe cresterea organica.

Topul pietelor pentru crestere: Se pastreaza increderea in Statele Unite drept cea mai importanta piata pentru perspectivele de dezvoltare a companiilor, in ciuda scaderii semnificative a nivelului de optimism

Statele Unite isi pastreaza, pentru urmatoarele 12 luni, prima pozitie in topul pietelor care vor genera crestere pentru companii. Cu toate acestea, multi directori generali se uita, de asemenea, si catre alte piete. Acest fapt este reflectat si de semnificativa scadere, de la 46% in 2018 la 27% in 2019, pe care Statele Unite o resimt in topul tarilor cu potential de crestere. China a redus din decalajul fata de Statele Unite, suferind, de asemenea, o scadere a increderii de la 33% in 2018 la 24% in 2019.

Drept rezultat al razboiului comercial cu Statele Unite, directorii executivi din China si-au diversificat optiunile privind pietele pe care pot obtine crestere. In aceasta situatie, doar 17% mizeaza pe Statele Unite, in scadere de la 59% fata de anul trecut.

Celelalte trei tari care completeaza topul primelor cinci teritorii care ofera potential de crestere sunt: Germania cu 13%, in scadere de la 20%; India cu 8%, in scadere de la 9% si Regatul Unit cu 8%, in scadere de la 15% in 2018.

Amenintari la adresa cresterii: generate de economie, nu existentiale

Pe masura ce indicatorii previzioneaza o incetinire a economiei globale, executivii si-au indreptat atentia spre modul in care companiile se pot adapta la cresterea populismului din tarile in care isi desfasoara activitatea. Razboaiele comerciale, incertitudinile privind politicile publice, precum si protectionismul au inlocuit terorismul, schimbarile climatice si cresterea poverii fiscale in topul primelor zece amenintari la adresa cresterii economice.

Din randul directorilor executivi „extrem de preocupati” de razboaiele comerciale, 88% sunt in mod deosebit nelinistiti de disputele dintre China si Statele Unite ale Americii. 98% dintre executivii americani si 90% dintre cei chinezi si-au exprimat aceste ingrijorari.

Dintre directorii generali din China care s-au aratat „extrem de preocupati” de razboaiele comerciale, majoritatea a adoptat o abordare reactiva. 62% dintre ei au declarat ca isi vor ajusta strategia si lanturile de aprovizionare, iar 58% au spus ca isi vor adapta strategia de crestere si se vor uita catre alte tari.
Analiza de date si Inteligenta Artificiala

Raportul de anul acesta s-a uitat in profunzime la domeniile analizei datelor si Inteligentei Artificiale (AI), doua arii cheie care se afla in atentia liderilor, pentru a obtine punctul de vedere al acestora in ceea ce priveste provocarile si oportunitatile ridicate.

Analiza datelor – Lipsa informatiilor

Chestionarul de anul acesta a adresat din nou intrebari referitoare la adecvarea datelor. Acestea s-au regasit prima data in editia din 2009 a studiului. S-a constatat faptul ca directorii executivi continua sa se confrunte cu probleme ridicate de lucrul cu propriile date, ceea ce se traduce intr-un decalaj informational semnificativ la nivelul ultimilor zece ani. In ciuda investitiilor de miliarde de dolari facute in infrastructurile IT de-a lungul ultimului deceniu, executivii spun, in continuare, ca nu pot primi informatii relevante de care au nevoie pentru a putea lua decizii importante referitoare la stabilitatea si succesul pe termen lung al afacerilor.

Asteptarile liderilor de afaceri au fost din ce in ce mai ridicate pe masura ce tehnologia a avansat. Pe de alta parte, executivii sunt constienti ca nu au reusit sa tina pasul in privinta capabilitatilor de analiza a datelor raportat la expansiunea a volumelor de date care au fost generate in ultimul deceniu. Intrebati de ce nu primesc informatii complete, executivii au indicat cu prioritate elemente precum „lipsa fortei de munca calificata in analiza datelor” (54%), „stocarea datelor” (51%) si „slaba fiabilitate a datelor” (50%).

Atunci cand se vorbeste despre acoperirea deficitului de competente in propriile organizatii, executivii admit ca nu exista o solutie rapida. 46% vad recalificarea si imbunatatirea aptitudinilor ca fiind variantele castigatoare, in timp de 17% considera stabilirea unei legaturi tot mai stranse cu institutiile de invatamant drept o optiune.

„Pe masura ce schimbarile tehnologice continua sa perturbe modul de functionare al economiei, angajatii care poseda abilitati digitale si de analiza a datelor sunt din ce in ce mai cautati si mai greu de gasit. Pe de alta parte, nevoia de angajati cu soft skills este critica, motiv pentru care companiile, guvernele si institutiile de educatie trebuie sa lucreze impreuna pentru a adresa aceste nevoi ale companiilor.” spune Ionut Simion, Country Managing Partner, PwC Romania.

Inteligenta Artificiala (AI)

85% dintre executivi sunt de acord cu faptul ca inteligenta artificiala (AI) le va schimba in mod semnificativ afacerea in urmatorii cinci ani. Aproximativ doua treimi considera ca impactul pe care aceasta il va avea asupra afacerilor va fi mai mare decat cel pe care l-a avut internetul.

In ciuda viziunii pozitive asupra influentei pe care Inteligenta Artificiala o va avea, 23% dintre directorii generali spun ca „nu au planuri in derulare” pentru a implementa AI, iar 35% „planuiesc sa implementeze” in urmatorii trei ani. 33% au adoptat o „abordare foarte limitata”. Mai putin de 1 din 10 executivi au implementat AI la scara larga in organizatiile lor.

Atunci cand vorbim despre impactul pe care AI il va avea asupra locurilor de munca, 88% dintre directorii generali din China considera ca aceasta tehnologie va duce la disparitia mai multor locuri de munca decat va crea. Executivii din alte tari ale zonei Asia-Pacific sunt de asemenea pesimisti referitor la aceasta chestiune (60%, comparativ cu 49% la nivel global). Directorii din Europa Occidentala si America de Nord sunt mai putini pesimisti, 38%, respectiv 41% considera ca AI va inlocui mai multe locuri de munca comparativ cu cele pe care le va crea.

„In ciuda faptului ca organizatiile din zona Asia-Pacific, America de Nord si Europa de Vest au raportat niveluri similare ale adoptiei Inteligentei Artificiale, observam divergente in crestere asupra modului in care acestea privesc potentialul impact al AI asupra societatii si rolul pe care guvernele ar trebui sa-l joace in dezvoltarea acestei noi tehnologii”, a declarat Ionut Simion, Country Managing Partner, PwC Romania.
Nota pentru editori

Un raport de tara detaliat bazat pe raspunsurile directorilor de companii din Romania va fi publicat in cursul lunii martie.

Descarcati raportul de la adresa ceosurvey.pwc. Clipuri video de la evenimentul global de lansare al CEO Survey la Davos si alte materiale media sunt disponibile la press.pwc.com.

PwC a derulat 1.378 de interviuri cu directori generali din 91 de tari in perioada septembrie -octombrie 2018. Esantionul este ponderat cu marimea PIB-ului fiecarei tari, pentru a ne asigura ca parerile directorilor generali sunt corect reprezentate in toate tarile importante. 10% dintre interviuri au fost realizate telefonic, 73% online si 10% prin posta sau fata in fata. Toate interviurile cantitative au fost realizate confidential. 48% dintre executivii participanti conduc companii care au avut venituri de 1 miliard de dolari sau mai mult; 36% au venituri intre 100 de milioane de dolari si un miliard; 15% sunt companii cu venituri de pana in 100 de milioane de dolari; 59% sunt companii private.

Despre PwC

Misiunea PwC este de a construi incredere in cadrul societatii si de a contribui la rezolvarea unor probleme importante. Firmele din reteaua PwC ajuta oamenii si organizatiile sa creeze valoarea adaugata de care au nevoie. Suntem o retea de firme prezenta in 158 de tari cu mai mult de 250.000 de profesionisti ce ofera servicii de calitate in domeniul auditului, consultantei fiscale si consultantei pentru afaceri. Spuneti-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastra si descoperiti mai multe informatii despre noi vizitand site-ul www.pwc.ro.

PwC se refera la reteaua de firme PwC si/sau la una dintre firmele membre, fiecare dintre acestea fiind o entitate juridica.

© 2019 PwC. Toate drepturile rezervate.

UP! Your Service: Patru din zece angajați români sunt criticați sau penalizați de către șefi atunci când greșesc

0

București, 22 ianuarie 2019: Greșelile la job sunt adesea criticate de către șefii români sau chiar penalizate, în funcție de gravitate, arată un sondaj realizat de UP! Your Service, liderul global în construirea unei culturi superioare a serviciilor. Astfel, patru din zece angajați români spun că au primit critici de la șeful lor atunci când au făcut o greșeală, dintre care cei mai mulți (63,3%) au fost criticați între patru ochi, aproape un sfert, de față cu colegii de echipă, iar restul (12,6%) au fost inclusiv penalizați pentru greșelile lor.
Vestea bună este că există și manageri care au o abordare constructivă atunci când cineva din echipă face o greșeală. În total, 47,5% dintre angajații români spun că șefii lor nu numai că nu îi critică în astfel de situații, dar chiar îi ajută să repare greșeala. Restul de 12,5% dintre respondenți susțin că nu apar niciun fel de repercusiuni atunci când greșesc.
Deși nu sunt de dorit, greșelile la locul de muncă sunt inerente, numai 11% dintre angajații români spunând că nu au făcut niciodată o greșeală la job, potrivit sondajului UP! Your Service România. Opt din zece angajați își recunosc imediat greșeala și încearcă să o remedieze, cu sau fără sprijin și numai 2% dintre angajați se absolvă de vină, în timp ce 1,5% încearcă chiar să ascundă situația de colegi sau de superiorul direct.
„Modul în care un manager tratează angajații atunci când aceștia greșesc cultivă sau distruge asumarea responsabilității din partea lor. Angajații care sunt în directă interacțiune cu clienții trebuie să își asume, uneori, responsabilitatea și pentru greșelile pe care le fac colegii lor, iar alteori chiar și pentru greșeli ale clienților. Dacă o greșeală este pedepsită, se va dezvolta o cultură bazată pe frică și pe învinuirea altora. O greșeală trebuie imediat reparată, indiferent cine este responsabil, și trebuie folosită ca oportunitate de învățare și îmbunătățire continuă”, spune Elena Călin, CEO UP! Your Service România.
Atitudinea negativă a șefilor față de angajați atunci când greșesc este cel mai adesea demotivantă, mai ales dacă nici nu primesc apreciere pentru reușitele lor și pentru munca depusă. Aproape un sfert dintre respondenți susțin că în ultima lună nu au primit deloc apreciere de la șefi, iar alți aproape 20% spun că nu își amintesc să fi primit recent o vorbă bună de la managerul lor. La polul opus, 41% au fost lăudați cel puțin o dată pentru performanțele din ultima lună, iar 17,5%, chiar de mai multe ori.
Managerii joacă, așadar, un rol extrem de important în motivarea angajaților să performeze mai bine la locul de muncă, o treime dintre respondenții la sondajul UP! Your Service România considerând că ar fi mai implicați și, chiar mai productivi dacă managerul ar arăta apreciere pentru rezultatele lor. Peste 26% cred că implicarea lor ar crește și atunci când șeful i-ar sprijini să găsească soluții în situațiile dificile cu care se confruntă, motivându-i totodată să depună eforturi mai mari pentru a evita eventuale greșeli sau probleme. Pentru a se simți mai motivați, 34,4% dintre angajații români își doresc să știe clar care sunt așteptările managerului de la ei, 28,6% ar vrea să le fie ascultate opiniile și 27,7% se așteaptă la mai multă transparență și onestitate din partea șefului lor. În plus, 28,4% și-ar dori să beneficieze de sprijin mai mare din partea managerului direct pentru a participa la cursuri și traininguri care să îi ajute să dobândească abilități valoroase pentru ei și pentru companie, iar 22,6% cred că ar fi util inclusiv ca acesta să-și dedice timp pentru a îi instrui acolo unde este necesar.
Sondajul UP! Your Service România a fost desfășurat la sfârșitul anului trecut, pe un eșantion format din 2.286 de respondenți din mediul urban din toată țara.

Despre UP! Your Service România

UP! Your Service este liderul global în construirea unei culturi superioare a serviciilor. Fondată în Singapore în anul 2003 de către Ron Kaufman, unul dintre cei mai apreciați profesioniști în domeniul customer service, UP! Your Service lucrează astăzi cu cele mai mari companii din lume și le ajută să își construiască o cultură a serviciilor superioare, care să genereze în mod repetat rezultate în business-urile lor.

În România, UP! Your Service este prezentă din 2016, venind în sprijinul companiilor de pe plan local în demersul lor de transformare și orientare către oferirea de servicii superioare clienților. Metodologia dezvoltata de UP! Your Service include o serie de principii fundamentale de servicii, reguli de leadership, metodologii demonstrate pentru evaluarea și construirea culturii organizaționale, exemple și planuri de lucru eficiente în orice industrie și cultură.