Producătorul american
de automobile electrice Tesla a convenit achiziţia unui teren de 300 de hectare
în apropierea Berlinului, pentru un preţ preliminar de 40,91 de milioane de
euro, tranzacţie prin care se apropie de deschiderea primei sale fabrici europene,
au anunţat duminică autorităţile locale, transmite Reuters.
Tesla a anunţat în luna noiembrie planul de a construi o
fabrică uriaşă în Germania, la Gruenheide, în landul german Brandenburg, care
îi va conferi eticheta de “Made in Germany”, într-o perioadă în care companiile
concurente pregătesc modele electrice proprii, scrie News.ro.
Board-ul Tesla a aprobat sâmbătă
acordul de achiziţie cu landul Brandenburg, pentru terenul de 300 de hectare, a
anunţat purtătorul de cuvânt al landului Brandenburg, Florian Engels, într-un
comunicat. Comisia pentru Finanţe a Parlamentului landului a aprobat deja
vânzare, pe 9 ianuarie.
Acordul prevede un preţ
preliminar al proprietăţii de 40,91 de milioane de euro, care poate fi
modificat dacă va fi stabilit un alt preţ prin intermediul unei evaluări
externe, a spus Engels.
Proprietatea se află într-o zonă
industrială şi este controlată pentru existenţa unor arme din Al Doilea Război
Mondial, fiind probabil să fie bombe neexplodate în pământ, potrivit sursei
citate.
„Sistemul
național de educație, așa cum este el structurat în prezent, este complet
ineficient în fața provocărilor actuale din piața forței de muncă. Se scot pe banda rulantă generații întregi de șomeri
cu diplomă, de absolvenți cu studii liceale și universitare care nu sunt
conectați la realitățile economice. Avem nevoie de școli de meşteri,
tehnicieni, lucrători, meșteșugari în toate domeniile, de la aerospațială și
aviație la operatori de mașini unelte, de la lucrători în metale prețioase și
gravori la meștesugărie, de la turism şi alimentaţie la agricultură.
Este necesar, de asemenea, dezvoltarea unui program real de sprijin
fiscal si financiar pentru sprijinirea firmelor care angajează fortă de muncă tânără
sau investesc în elevii din România. Fără un astfel de sprijin, criza forței de
muncă se va accentua, iar alternativa va fi să importăm muncitori din țările sărace,
Vietnam, India, Nepal, Filipine, cu consecințe sociale iminente.
Autoritatea Națională pentru Formare Profesională Inițială în Sistem
Dual din România a fost înființată de guvernul social-democrat la începutul
anului 2019, ca primă soluție la criza forței de muncă, semnalată de toate
sectoarele economice ale țării, și va fi desființată de actualul guvern de
dreapta.
În condițiile în care Comisia Europeană apreciază activitatea
autorității prin scrisori de felicitare, România oferă expertiză și modele de
bune practici, în ceea ce privește formarea profesională în sistem dual
guvernului Belgiei prin ministerul federației Wallonia Brussels, autoriutatea
are încheiate parteneriate cu camerele de comerț ale unor state importante din Uniunea
Europeană, președintele și prim-ministrul României vorbesc public despre susținerea
învâțamîntului dual ca prioritate în rezolvarea crizei forței de muncă, Autoritatea
Națională pentru Formare Profesională Inițială în Sistem Dual din România va fi
desființată printr-o HG privind organizarea și functionarea Ministerului
Educației și Cercetării.
Uitându-ne la întreaga economie românească, deficitul de forţă de muncă
calificată depăşeşte două milioane de persoane. În acest moment, criza forţei
de muncă este echivalentul unei crize economice, iar distrugerea învățământului
dual va provoca un război total al forței de muncă în Romania.
În prezent putem vorbi de implicarea a peste 1.000 de operatori
economici relevanţi din punct de vedere al investiţiilor si aproximativ 20.000
de de elevi pentru care s-au încheiat contracte individuale de pregătire
practică, număr care reflectă interesul şi implicarea acestora în dezvoltarea
învăţământului profesional în sistem dual.
În cele mai multe cazuri investiția operatorului economic este mult mai
mare decât cea oferită de stat, ajungând la sume cuprinse între 2.700 și 3.000
lei.
Această investiție, incluzând cheltuieli care ţin de formarea lui
educaţională şi profesională şi terminând cu dotările în atelierele școlilor
sau al spațiilor de cazare, reflectă calitatea procesului de formare
profesională.
Aşadar, sunt cazuri când un tânăr de 14 ani primeşte lunar bursă de
1.800 lei pentru a face școala “gratuit” în România și de a avea un contract de muncă sigur și
bine plătit după terminarea celor trei ani de studii.
Sistemul de învățământ dual oferă o abordare excelentă în dezvoltarea
abilităților tinerilor, ce acoperă educația și formarea profesională inițială,
educația și formarea profesională ulterioară, cariera, angajabilitatea,
competența profesională și identitatea, iar societatea se bucură ulterior de
șomaj scazut în rândul acestora dar și de un nivel de calificare profesională
ridicat.
Dincolo de realitatea lui 2020, viitorul pe piata muncii se anunta
destul de întunecos, ieșirea la pensie în următorii ani a unei întregi generații
de angajați “peste 70 de ani”, scăderea natalității și mai ales exodul forței de muncă către vest va face ca România să se
confrunte în următorii ani cu o criza tot mai adâncă de forță de muncă.
De asemenea în Romania avem în acest moment aproximativ 1 milion de
tineri NEET’s. Tinerii care nu se văd, sunt acei tineri cu vârste cuprinse între
18 și 26 de ani care nu sunt nici în școală, nici în alt tip de formare și nici
nu lucrează.
Deși acești tineri ar trebui, așadar, să fie o prioritate la nivel
instituțional, am constatat o fragmentare a responsabilității și o lipsă de
viziune a actualului guvern, iar Ministerul Educației evită întrebările despre
misiunea pe care și-o asumă în ceea ce-i privește. Totodată, analiza Eurostat
2018 arată că România are aproximativ 2 milioane de persoane cu vârste cuprinse
între 18 și 64 de ani care nu au muncit nicio zi din viața lor. Este un efort comun
de implicare, de asumare a nevoii de schimbare pentru a contribui la formarea
profesioniștilor, a meseriașilor de care economia românească are tot mai mare
nevoie, iar cine distruge învățământul dual își dorește să bage România într-o
criză economică severă fără a ține cont de nevoile și de interesele societății
reale, de nevoile românilor.”
Canabisul domină în
continuare piaţa drogurilor ilicite din România: este cel mai consumat drog de
la noi, „cu o prevalenţă a consumului de-a lungul vieţii de de 5,8%. Urmează
noile substanţe psihoactive (NSP) – 2,5%, cocaină/ crack şi LSD – câte 0,7%,
ecstasy – 0,5%, ciuperci halucinogene – 0,4%, heroină, amfetamine şi ketamină –
câte 0,3%. Informaţiile sunt furnizate de Agenţia Naţională Antidrog, prin
Raportul naţional privind situaţia drogurilor 2019 (cu date din anul anterior),
definit de realizatori ca „document de referinţă pentru specialiştii şi
practicienii în domeniul drogurilor, pentru decidenţi şi pentru orice persoană
interesată de ultimele tendinţe înregistrate în evoluţia acestui fenomen”. Raportul
subliniază că „principalele caracteristici ale contextului naţional al
drogurilor s-au menţinut relativ stabile în ultimul an”, context în care „prevenirea
consumului de droguri în anul 2018 a reprezentat un element de continuitate în
formularea unui răspuns integrat la dinamica fenomenului consumului de droguri
în planul educaţiei, sănătăţii şi ordinii publice, răspuns corelat direct cu
politicile publice naţionale antidrog, respectiv Strategia Naţională Antidrog
2013-2020”.
Din datele raportului,
este de semnalat că, sub aspect medical, „în anul 2018 au fost înregistrate 4266 persoane consumatoare de
droguri care au solicitat asistenţă. În funcţie de tipul drogului care a cauzat
problema medicală, deşi se menţine aproximativ aceeaşi distribuţie a
solicitărilor de asistenţă, preponderent disputată între cele trei tipuri de
droguri care domină tabloul asistenţei pentru dependenţa de droguri din România
(canabis, opioide şi noi substanţe psihoactive), are loc o consolidare a
poziţiei deţinute de canabis, care ajunge să totalizeze peste 50% dintre
cererile de tratament. În mod similar cu anii anteriori, pentru celelalte
tipuri de droguri, cererea de tratament rămâne mult redusă, în comparaţie cu
cele trei droguri dominante: cocaină – 1,5%, MDMA/ ecstasy – 1,3%, inhalanţi/
substanţe volatile – 1%, benzodiazepine – 0,7%, amfetamine – 0,5%, halucinogene
– 0,2%. Tendințele înregistrate în ultimii 5 ani în evoluţia
admiterilor la tratament pentru dependenţa de droguri au fost influențate de efectele determinate de punerea în
aplicare a modificărilor legislative (cel mai mare impact al acestora fiind
observat asupra admiterilor la tratament ca urmare a consumului de canabis),
disponibilitatea locurilor la tratament (OST), precum şi de menţinerea
interesului pentru consumul de noi substanţe psihoactive. În privinţa
urgenţelor medicale determinate de consumul de droguri ilicite, în majoritatea
cazurilor înregistrate în anul 2018 se menține consumul singular de diferite substanţe
psihoactive. Mai mult de o treime dintre aceste cazuri a avut drept cauză
consumul de NSP”. A crescut numărul urgențelor medicale cauzate de consumul de droguri ilicite
față de anul anterior în regiunile de dezvoltare
socio-economică București-Ilfov,
Nord-Est, Nord-Vest, Sud, Sud-Vest, Vest. A scăzut numărul notificărilor de
cazuril noi de infecție cu
HIV/SIDA, tendinţă evidențiată
în ultimii 5 ani.
Anul 2018 se înscrie
în tendința, prin cu 10,3% a înregistrate în România. Tendința „se reflectă și în numărul consumatorilor de droguri
injectabile diagnosticați cu
HIV/SIDA în anul 2018, scăderea fiind cu 32,2% față de anul precedent. În ceea ce priveşte
bolile infecţioase asociate consumului de droguri, pentru consumatorii de
droguri înregistraţi în programe de tratament în anul 2018, se remarcă o uşoară
creştere a prevalenţelor pentru infecţiile cu HIV și VHC, în timp ce, pentru prevalența VHB are loc o scădere”.
Sub aspectul
infracţionalităţii la regimul drogurilor, a crescut numărul cauzelor soluționate de parchete cu 57,65% faţă de 2017 (de
la 4064 la 6407); a crescut ponderea persoanelor condamnate din totalul
persoanelor trimise în judecată (de la 45,5% la 48,7%).
Raportul ANA atrage
atenţia că „numărul persoanelor depistate în trafic care au condus autovehicule
sub influenţa unor substanţe sau produse stupefiante este în creştere
comparativ cu valoarea înregistrată în anul 2017. Totodată, anul 2018
evidenţiază o creştere a disponibilităţii drogurilor ilicite pe teritoriul
naţional, concretizată într-un număr mare de capturi de droguri. Cele mai multe
capturi au fost înregistrate pentru canabis (3354 de capturi), MDMA (819
capturi), cocaină (361 capturi), heroină (264 capturi), rezină de canabis (200
capturi), fragmente vegetale cu THC (189 capturi), amfetamină (162 capturi).
Canabisul rămâne în continuare cel mai capturat drog la nivel naţional, cu o
creştere a numărului de culturi ilicite identificate”.
Compania Doripesco
îmbină în mod responsabil activitatea economică şi protejarea naturii. Turismul
reprezintă în acest moment 22,73% din totalul cifrei de afaceri a societății. În următorii cinci ani, este vizată o referă la creștere a ramurii de turism a companiei cu 40% față de 2019. Ing. Dorin Crizbăşan, directorul general al SC Doripesco
SA, subliniază: „Dorinţa noastră este să dezvoltăm un altfel de turism, prin
promovarea naturii, deoarece Delta din Carpaţi – Doripesco reprezintă o arie
naturală protejată, sit Natura 2000 şi Sit Ramsar. În cei peste 20 de ani de
activitate, ne-am străduit și am reușit cu succes să îmbinăm producția de pește cu turismul
de profil (pescuitul sportiv, birdwatchingul, vânătoarea și photo huntingul). Datorită începuturilor, creșterea și prelucrarea peștilor reprezintă partea sentimentală a
afacerii, dar în toți acești ani am reușit să ne extindem aria de activitate a
companiei spre alte activități cum ar fi turismul, îmbutelierea apei de izvor,
dezvoltarea zootehniei, construcțiile și producția de betoane”.
O realizare în
acest sens a anului trecut este restaurantul Corabia Doripesco (foto), cu
arhitectură în formă de corabie, capacitate de 250 locuri, situat pe DN13
(E60), Km 24, în direcția
Brașov – Sighișoara, lângă primul
restaurant Doripesco – Complexul Turistic Vadu Roşu. Noul restaurantul
reprezintă şi o contribuţie în plan economico-social local, deoarece a creat
noi locuri de muncă. Oferta de locuri de muncă pentru personal calificat este
în continuare deschisă, cu posturi precum: bucătar, ajutor bucătar, ospătar.
Evgeny Nikolsky este noul General
Manager al JTI România, Moldova și Bulgaria.
Evgeny Nikolsky s-a alăturat JTI
(Gallaher) în 2001, în echipa de vânzări din Kazahstan. De atunci, a continuat
să-și dezvolte cariera și expertiza în mărci și trade marketing, devenind
Director de vânzări
în această țară, în 2009. În 2014, s-a mutat în Rusia pentru a administra
distribuitorul Megapolis, după care a devenit Director de vânzări în JTI Rusia.
În 2016, s-a întors în Kazahstan, la conducerea JTI, iar din 2018, a coordonat
și activitatea JTI din Asia Centrală și Mongolia.
„Sunt bucuros că am privilegiul să
trăiesc și să muncesc în România. JTI a intrat în cel de-al treilea deceniu de
existență în această țară și cred că românii ar trebui să fie mândri de
realizările lor, foarte apreciate și recunoscute în grupul JTI. Am ajuns la
peste 28% cotă de piață, iar în 2019 am intrat și în categoria produselor cu
potențial de risc redus, cu Logic Compact. Exportăm peste 70% din producția
fabricii din București, în aproape 50 de țări din toată lumea. JTI are o
reputație solidă, datorită implicării companiei în viața comunității, fiind un
partener de încredere al autorităților din România. Avem, așadar, toate
motivele să continuăm să investim pe plan local, în oamenii noștri și în mărci.
Sunt impresionat de echipa puternică de aici și de performanțele ei
extraordinare, ca urmare abia aștept să fiu parte din această poveste de
succes”, a declarat Evgeny Nikolsky.
Noul General Manager a preluat funcția
de la Mark Rock, care va conduce în continuare JTI Germania.
Echipa de management din România
coordonează și afacerile JTI din Moldova și Bulgaria.
JTI și-a început activitatea în
România în 1993 (ca R.J. Reynolds), și a fost una dintre primele companii
multinaționale înființate pe plan local. JTI are peste 1.200 de angajați care
lucrează în sediul din București, în fabrică și în birourile de vânzări din
întreaga țară. În 2019, pentru a șasea oară consecutiv, JTI România a fost
certificată Top Employer datorită condițiilor excelente de muncă oferite
angajaților.
JTI
este unul dintre cei mai mari producători mondiali de produse din tutun și
produse pentru vapat, cu operațiuni în peste 130 țări. Compania deține Winston,
marca numărul doi la nivel global, precum și Camel, în afara SUA. Alte mărci
globale sunt Mevius și LD. Prin Logic, JTI este, de asemenea, un jucător major
pe piața țigaretelor electronice. Cu sediul la Geneva, Elveția, JTI are peste
45.000 de angajați. JTI este membră a grupului Japan Tobacco. Pentru mai multe
informații, vizitați www.jti.com.
16 ianuarie 2020. Încălzirea
acoperă un procent important în bugetul de cheltuieli al unei familii în
sezonul rece. Termoizolarea pereților reprezintă măsura cu cel mai mare impact
în factură, ce poate conduce la economii de până la 40%. Și obiceiurile de
consum responsabil contribuie însă la reducerea cheltuielilor. Iată câteva acțiuni
simple care vă ajută să economisiți bani și energie, fără a pierde din confort,
având în același timp un impact mai mic asupra mediului, prezentate de Energy Policy
Group, coordonatorul programului România
Eficientă:
Setați termostatul la 20
grade Celsius, temperatură optimă pentru sănătatea,
confortul și bugetul vostru. Un grad în minus la termostat vă ajută să reduceți
factura cu până la 10% pe an. În timpul nopții, este suficientă și o
temperatură de circa 18 grade Celsius în locuință.
Cea mai bună opțiune este
aceea de a alege un termostat inteligent, care vă ajută să controlați
mai bine temperatura în funcție de necesitățile voastre. De pildă, poate
programa funcționarea centralei pe intervale orare, zi de lucru sau weekend.
Țineți cont că setarea unei temperaturi mai mari în termostat decât cea pe care
o doriți în casă nu va încălzi mai repede locuința, fiindcă rata de încălzire
rămâne aceeași.
Nu acoperiți caloriferul cu
haine,
îndepărtați fotoliile sau alte lucruri care împiedică transmiterea căldurii.
Puteți reduce astfel costurile de încălzire cu până la 20%. Mai trebuie să
țineți cont că dacă peretele pe care e montat radiatorul este slab izolat, cea
mai mare parte a căldurii se va risipi afară. Dacă nu puteți face o izolație
corespunzătoare, montați un panou care reflectă căldura între calorifer și
perete înspre interior.
Profitați de căldura gratuită
a soarelui. Mențineți curate ferestrele orientate spre sud și trageți draperiile
deoparte, pentru a permite soarelui să vă încălzească natural locuința. Nu
uitați să acoperiți ferestrele la loc când se lasă seara, pentru a opri aerul
rece din exterior. Dacă puteți, înlocuiți ferestrele simple cu ferestre cu
dublu vitraj, care pierd cu 50-70% mai puțină căldură. Dacă nu, folosiți
draperii groase.
Dacă simțiți curent în casă, înseamnă că pierdeți
căldură. Etanșeizați cadrele de ferestre și acoperiți spațiile de
sub uși. De asemenea, înlocuiți garniturile de etanșare deteriorate ale ușilor și
ferestrelor. Pentru intrarea în casă, alegeți o ușă bine izolată, care să țină
frigul afară.
Efectuați
întreținerea centralei termice în mod regulat,
pentru a scădea factura de încălzire cu până la 20%. Mai trebuie să țineți cont
că un sistem de încălzire vechi și ineficient va avea un consum mai mare de
energie, ceea ce înseamnă facturi mai mari.
Izolați
țevile de apă caldă pentru a reduce pierderile termice de pe
traseu și verificați permanent caloriferele dacă se încălzesc uniform. În cazul
în care găsiți zone mai reci, trebuie să aerisiți radiatorul. Faceți oricum
acest lucru la începutul sezonului rece, pentru a elimina aerul care împiedică
distribuirea uniformă a căldurii.
Nu
uitați să aerisiți locuința zilnic. E de preferat să
faceți acest lucru în miezul zilei, când afară e mai cald, în reprize scurte. Opriți
întotdeauna termostatul caloriferului când aerisiți.
România Eficientăeste un proiect privat, de interes public național, derulat
de Energy Policy Group (EPG) în parteneriat cu OMV Petrom, companie care
contribuie financiar cu o sponsorizare a programului în valoare de 4 milioane de
euro până în 2022. Proiectul a demarat în vara anului 2019 și constă în derularea
unui program național multianual de eficiență energetică, cel puțin până în
2022. România Eficientă își propune să sprijine atingerea țintelor de
eficiență energetică ale României stabilite prin Directivele UE pentru anul
2030 în privința reducerii emisiilor de carbon și a creșterii eficienței
energetice, atât prin campanii de informare și educare, cât și prin realizarea unor
proiecte concrete de renovare profundă a unor clădiri publice, în diferite
regiuni ale țării. Mai multe detalii găsiți pe site-ul romania-eficienta.ro.
BT Leasing, parte a grupului financiar Banca Transilvania, a realizat oferta și listarea unei emisiuni de obligaţiuni de 40 de milioane de euro la Bursa de Valori Bucureşti, în două tranşe, cu scadenţa în 2024, respectiv 2025. Tranzacția a beneficiat de asistenţa asigurată de Casa de Avocatură Filip & Company, cu expertiză în practic toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România. Echipa a fost de Alexandru Bîrsan – coordonator, partener, Olga Niţă – Counsel, Roxana Diaconu – Associate.
Alexandru Bîrsan (foto), subliniază: „Apreciem că am putut să fim alături de BT Leasing în acest proiect important pentru activitatea sa de leasing financiar, în special pentru segmentul IMM-uri, energie regenerabilă și eficiență energetică. Piața de capital din România înregistrează un trend pozitiv, anul trecut fiind, în special, unul prolific pentru segmentul de obligațiuni. Anticipăm că în 2020 acest trend ascendent va continua cu proiecte de o dimensiune din ce în ce mai mare și prezentând structuri inovatoare pentru piața din România.”
Subiecte de
cercetare ale doctoranzilor şi tinerilor doctori în ştiinţe au un context de
prezentare publică în termeni accesibili, în limba franceză, prin concursul „Teza
mea de doctorat în 180 de secunde”. Organizatori sunt Institutul Francez din
România şi Agenția
Universitară a Francofoniei în Europa Centrală şi Orientală. Competiţia constă
din prezentarea de către candidat în 180 de secunde, cu ajutorul unui singur
diapozitiv, a rezultatelor cercetării sale doctorale „într-o manieră clară,
ludică și
convingătoare”. Concursul este definit ca „un foarte bun mijloc de popularizare
a ştiinţelor, prin care publicul larg poate intra în contact cu diverse domenii
de cercetare. În acelaşi timp, competiţia este şi un binevenit exerciţiu de
comunicare publică pentru doctoranzi”.
Se pot înscrie la
concurs candidații care
urmează un program de doctorat în anul universitar 2019-2020 sau cei care au
susținut teza de doctorat în cursul
anului universitar 2018-2019, în cadrul unei instituții de învățământ superior
din România. Înscrierile se fac până la 1 martie 2020, prin completarea
formularului https://formulaires.auf.org/europe-centrale-et-orientale/ma-these-en-180-secondes-mt180-edition-2020-roumanie/. Vor fi acordate trei premii de către juriu și unul din partea publicului. Finala se va desfăşura la 6
mai 2020 la București. Laureatul/laureata
va reprezenta România la finala internațională de la Paris, în octombrie 2020.
Câştigătoarea
concursului naţional de anul trecut este Maria Larisa
Nechita, doctorandă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, cu lucrarea de cercetare
doctorală „Transferuri culturale, calitatea discursului și gestionarea
greșelilor în interpretarea de conferință”.
Consiliul
Național pentru Finanțarea Învățământului Preuniversitar (CNFIP) şi-a reluat activitatea,
după o perioadă de mai mulţi ani în care a fost nefuncțional. Obiectul reuniunii l-a constituit stabilirea
costului standard per elev pentru anul bugetar 2020. Rezultatul
transmis este că, „în condițiile actuale, CNFIP
consideră că sumele alocate sunt cele mai realiste. Pentru cheltuielile
salariale, procentul alocat depășește creșterea salarială
prognozată pentru 2020, iar la capitolul cheltuieli materiale depășește indicele de
inflație”.
Ministrul educației și cercetării,
Monica Anisie (foto), a recomandat CNFIP „întâlniri
periodice, elaborarea unor standarde de cost în concordanță cu nevoile școlii, astfel
încât, până la data de 1 octombrie 2020, să fie stabilit costul standard pentru
anul bugetar 2021”.
În
decembrie, faţă de aceeaşi lună din anul anterior, el mai mult s-au scumpit
cartofii (+23,6%), fructele proaspete (+18,4%), conservele din fructe (+16,7%),
carnea de porc (+11,2%) şi ţigările (+8,2%), scrie Antena3.ro.
De
asemenea, pe marile grupe din coşul de consum, scumpirile au fost de 5% la
alimente, 3,3% la mărfurilenealimentare şi 4,1% la servicii, potrivit sursei
amintite.
Faţă
de noiembrie, preţurile au crescut, în medie, cu 0,8% la alimente şi cu 0,2% la
mărfurile nealimentare, iar tarifele pentru servicii s-au majorat cu 0,1%,
arată datele Institutului Naţional de Statistică.
S-a dat startul înscrierilor pentru una dintre cele mai
mari competiţii dedicate startup-urilor, firmelor şi IMM-urilor româneşti din
domeniul energiei, PowerUp! Challenge, organizată de InnoEnergy, potrivit
Hotnews.ro.
Câştigătorii vor beneficia de îmbunătățirea produselor,
dezvoltare și programe-pilot, strategii de comercializare, introducere și
extindere pe piața internațională, dar și de oportunități de finanțare
ulterioare şi premii de până la 65.000 de euro.
Competiția
PowerUp! Challenge reprezintă o oportunitate pentru entitățile din Europa
Centrală și de Est (CEE) de a deveni următorul unicorn din portofoliul
InnoEnergy. Provocarea este deschisă antreprenorilor aflați în toate etapele de
dezvoltare ale unui business. Acestea pot fi de la faza de idee, în căutare de
noi clienți până la cea de expansiune pe piață. Verticalele tematice sunt: energie,
mobilitate, cleantech, orașe
inteligente, dar provocarea este deschisă pentru toate propunerile de proiecte
originale.
Cifra de afaceri din
comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în noiembrie 2019 cu 8,1%,
serie brută, faţă de aceeaşi lună a anului trecut, ritm scăzut faţă de cel
înregistrat în luna anterioară, în timp ce serviciile prestate populaţiei au
avansat cu 13,5%, serie brută, potrivit datelor publicate miercuri de
Institutul Naţional de Statistică (INS).
Totodată, în octombrie 2019, faţă de luna corespunzătoare
a anului precedent, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi
motociclete a crescut cu 11,5%, atât ca serie brută, cât şi ca serie ajustată
în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, potrivit News.ro.
În noiembrie 2019, faţă de
luna corespunzătoare a anului precedent, volumul cifrei de afaceri din comerţul
cu autovehicule şi motociclete a crescut atât ca serie brută cu 8,1%, cât şi ca
serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu
8%.
În 2018, faţă de 2017, cifra
de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut cu 6,7%, serie
brută, ritm scăzut faţă de cel înregistrat în 2017, în timp ce serviciile
prestate populaţiei au avansat cu 5,9%, serie brută.
În luna noiembrie 2019,
producția industrială a scăzut față de luna precedentă cu 2,8% ca serie brută
și cu 0,2% ca serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de
sezonalitate, potrivit datelor anunțate miercuri de Institutul Național de
Statistică (INS), care precizează că, față de luna corespunzătoare din anul
precedent, producția industrială a scăzut atât ca serie brută, cât și caserie
ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, cu 5,6%,
respectiv cu 7,7%, scrie Profit.ro.
„În luna
noiembrie 2019, producția industrială (serie brută) a fost mai mică față de
luna precedentă cu 2,8%, ca urmare a scăderilor industriei prelucrătoare
(-4,1%) și industriei extractive (-3,3%). Producția și furnizarea de energie
electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a crescut cu
7,1%”, informează INS.
De asemenea, producția
industrială, serie ajustată în funcție de numărul de zile lucrătoare și de
sezonalitate, a scăzut față de luna precedentă cu 0,2%, ca efect al scăderilor
înregistrate deindustria extractivă (-1,8%) și de producția și furnizarea de
energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat (-0,3%).
Fundația Romanian Business Leaders – RBL organizează prin
RePatriot și VSFA, cu sprijinul Colegiului Național „Unirea”
din Focșani și al echipei de voluntari, organizează un concurs
şi o conferință dedicate Unirii Principatelor Române.
Concursul constă într-un
eseu, o poezie, o prezentare sau un clip video de analiză asupra Unirii din
1859, din care să rezulte „cele 3
principii sau valori care crezi că stau în spatele evenimentului. Ce i-a
motivat pe oamenii care au înfăptuit Unirea? Cel mai important, cum înveți din istorie, din acest eveniment? Cum te inspiră,
cum respecți și cum aplici aceste principii și valori în viața de zi cu
zi sau cum plănuiești să faci asta în viitor?” Creaţia trebuie
trimisă până pe 17 ianuarie, ora 23:59, la adresa de mail office@repatriot.ro.
Conferinţa are loc pe 24 Ianuarie 2020, ora 10.30, la Colegiul Național „Unirea” din Focșani, strada
Cezar Bolliac 15. Participarea este gratuită, pe bază de înscriere; formularul
şi detalii, la: https://repatriot.ro/conferinta-si-concurs-focsani-2020/.
(foto de la ediţia 2019)
Reprezentanța UNICEF în România și Avocatul Poporului au semnat un Memorandum de înțelegere pentru perioada 2020-2022, privind
susţinerea Avocatului Copiilor, structură coordonată de un adjunct al Avocatului
Poporului, în exercitarea atribuţiilor destinate tinerilor beneficiari ai
acesteia: „UNICEF va acorda suport tehnic pentru ca Avocatul Copilului să
devină membru al Rețelei
Europene a Avocaților Copilului (European
Network of the Ombudspersons for Children – ENOC), precum și pentru creșterea capacității personalului
propriu. Asistența UNICEF va privi inclusiv îmbunătățirea sistemului de înregistrare a petițiilor. UNICEF și Avocatul Copilului vor
colabora de asemenea pentru promovarea unei culturi a responsabilității și transparenței instituționale privind respectarea drepturilor copiilor în
România” (foto A. Horega, UNICEF România).
Reprezentantului adjunct al UNICEF în România, Gabriel
Vockel, a subliniat că „memorandumul are ca obiectiv întărirea respectării
drepturilor copilului în România și sprijinirea Avocatului Copilului de a lucra ca un mecanism independent de
monitorizare”.
Renate Weber, Avocatul Poporului, a apreciat spiritul civic al Board-ului
Copiilor din România, ca reprezentant şi susţinător al celor care nu au
posibilitatea sau uneori curajul să se adreseze autorităţilor într-o
diversitate de situaţii, cazuri, precum acces la educaţie, transport public,
burse, dreptul la asistenţă medicală, bullyng etc. Avocatul Copilului, ca şi
Avocatul Poporului, are rol de mediator, în sensul de a ajuta instituţiile
statului să intervină, a subliniat Renate Weber. Board-ul Copiilor reprezintă
un element de continuitate în urma preşedinţiei asigurate de România la
Consiliul Uniunii Europene (semestrul I 2019).
Un sondaj privind rolul Avocatului Copilului realizat pe platforma
inovatoare U-Report utilizată de UNICEF (https://romania.ureport.in/v2/opinion/1498/)
arată că 31% dintre tinerii respondenţi au auzit de Avocatul Copiilor, iar
dintre atribuţiile acestuia, cel mai necesar a fi exercitate sunt considerate
soluţionarea sesizărilor (în proporţie de 27%) şi elaborarea de studii (aceeaşi
pondere). Organizarea de întâlniri este considerată cea mai eficientă formă
prin care Avocatul Copilului poate să lucreze cu beneficiarii (37%).
Liviu Rogojinaru (foto) a fost numit în funcția de secretar de stat la Ministerul Economiei,
Energiei și Mediului de Afaceri. Din
aprilie 2016, a fost secretar general al Consiliului Naţional al
Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România. În noua funcţie, va fi
răspunzător de sectorul mediului de afaceri, al întreprinderilor private mici și mijlocii, valorificând astfel bogata expertiză
pe care o deţine în domeniu: peste 25 de ani de activitate în mediul
antreprenorial, coordonator în CNIPMMR al departamentului de relaţii
internaţionale şi promovarea afacerilor, precum şi vicepreședinte al Consiliului Economic și Social (CES), organism consultativ al Parlamentului
şi al Guvernului României, constituit în scopul realizării dialogului tripartit
la nivel naţional dintre organizaţiile patronale, organizaţiile sindicale şi
reprezentanţi ai asociaţiilor şi fundaţiilor neguvernamentale ai societăţii
civile.
În toată ţara, azi, 15 ianuarie, la ora 18.00, se aprinde „Flacăra Culturii”. Este marcată astfel simbolic Ziua Culturii Naționale, serbate în fiecare an la data naşterii lui Mihai Eminescu. Anul acesta, marcarea momentului are un caracter unitar, ministrul culturii, Bogdan Gheorghiu (foto MC), mulțumind public autorităților locale „care au fost exterm de receptive, atât în preluarea și transmiterea mesajului unitar, cât și în organizarea de acțiuni care să se alăture inițiativei ministerului”. Proiecţii sugerând personalitatea eminesciană şi simboluri naţionale vor fi realizare pe clădiri emblematice şi vor constitui fundalul unor spectacole din mari oraşe, precum Opera Naţionale din Cluj-Napoca, Palatul Culturii din Iaşi, Palatul Administrativ din Suceava, Biblioteca Astra din Sibiu, Sala Unirii din Alba Iulia.
Evenimentul central se va desfăşura la Ateneul Român, organizat, după mai
mulţi ani, de Ministerul Culturii, cu sublinierea că susţinerea financiară este
asigurată integral din sponsorizări. Vor participa preşedintele României, Klaus
Iohannis, personalităţi ale mediului cultural, academic, antreprenorial.
Tot cu ocazia Zilei Culturii Naționale, Ministerul Culturii a alocat sprijin financiar pentru derularea a zece proiecte şi acţiuni culturale selectate printr-o evaluare de specialitate. Elementul de noutate faţă de selecţii anterioare este că momentul, durata şi implicit adresarea desfăşurării se concentrează într-o singură zi, 15 ianuarie. dedicate Zilei Culturii Naţionale, proiecte care se vor desfășura, pentru prima data, Până acum erau alocate fonduri care puteau fi folosite pe tot parcursul anului, dar care nu mai aveau legatura cu această zi. Proiectele câștigătoare sunt disponibile pe web-site-ul Ministerului Culturii. Sunt proiecte referitoare la dreptul și accesul la cultură (derulat de Asociația
PostModernism Museum), creșterea rolului bibliotecilor în promovarea lecturii (derulat de Asociația Headsome Communication), „Maratonul lecturii române” (iniţiat
de Asociația Platforma pentru Educație Competitivă). Sub aspectul misiunii
economico-sociale, apreciază ministrul Bogdan Gheorghiu, Ministerul Culturii „trebuie să fie puntea între
mediul cultural şi societate”.
S-a susținut în data de 14 ianuarie a.c., la sediul ministerului, o conferință de presă în cadrul căreia s-au prezentat principalele evenimente care vor avea loc în ziua de 15 ianuarie, Ziua Culturii Naționale.
În cadrul conferinței,
Bogdan Gheorghiu a anunțat
faptul că Ministerul Culturii va serba Ziua Culturii Naționale, mâine, 15 ianuarie 2020,. La eveniment,
Președintele României, E.S.
domnul Ludovic Orban, Prim-ministrul României, alături de importante
personalități culturale ale României.
Menționăm că, după o perioadă
lungă de timp, instituția
noastră este evenimentului de la Ateneul Român.
A salutat, totodată, inițiativa tuturor autorităților locale sau instituțiilor din teritoriu care au înțeles importanța acestei zile și vor organiza evenimente care vor avea loc atât în mediul urban, cât și în mediul rural.
„La ora 18.00
va fi aprinsă, simbolic, „Flacăra Culturii”, într-o acțiune desfășurată
simultan în toate orașele mari de pe întreg cuprinsul țării. Folosesc acest prilej pentru a a declarat Ministrul Culturii.
Ziua Culturii Naționale a fost stabilită prin Legea nr. 238 din 7
decembrie 2010, iar de atunci este sărbătorită, în data de 15 ianuarie, dată
care marchează nașterea marele poet Mihai Eminescu.
„Cultura se clădește zi de zi, câte puțin, intrând într-un muzeu, deschizând o carte, privind o pictură. Să reaprindem această Flacără, deoarece totul începe cu fiecare dintre noi. Cultura este moștenirea socială pe care o oferim copiilor noștri, pe care o lăsăm tinerilor români de pretutindeni”, a mai punctat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Autorităţile locale din întreaga ţară vor organiza simultan evenimente, miercuri, de Ziua Culturii Naţionale, la ora 18,00, a anunţat, marţi, ministrul Bogdan Gheorghiu.
„În acest an, am iniţiat o acţiune unitară, aşadar mâine, la ora 18,00, va fi aprinsă flacăra culturii, simbolic, pentru că vor avea loc acţiuni simultan în aproape toate oraşele ţării”, a afirmat ministrul Culturii, într-o conferinţă de presă.
În cadrul evenimentelor, va fi citit şi un mesaj special: „Cultura se clădeşte zi de zi, câte puţin, intrând într-un muzeu, deschizând o carte, privind o pictură, să reaprindem această flacără, deoarece totul începe cu fiecare dintre noi. Cultura este moştenirea socială pe care o oferim copiilor noştri, pe care o lăsăm tinerilor români de pretutindeni”.
Şi la Ateneul Român din Capitală va fi prezentat un spectacol cu ocazia Zilei Culturii Naţionale, iar, la ora 18,00, pe faţada clădirii vor fi proiectate portretul lui Mihai Eminescu şi mesajul „Aprindem flacăra culturii”.
Vor mai fi prezentate zece proiecte speciale, finanţate în urma unui concurs organizat de Ministerul Culturii, printre care Gala Tinerilor Scriitori, „Maratonul lecturii române” şi „Fără comunism”. Suma totală cu care au fost finanţate este de 237.185 de lei.
„Ziua de 15 ianuarie trebuie să fie un început. S-au făcut nişte măsurători şi s-a constatat că nu suntem neapărat mari consumatori de cultură în România, ceea ce arată că mai avem mult de lucru. (…) Niciodată nu voi încuraja această izolare a elitei culturale româneşti în raport cu restul societăţii româneşti, pentru că eu consider că este chiar de datoria elitei culturale româneşti să împartă zestrea naţională culturală cu restul societăţii”, a spus Bogdan Gheorghiu.
În opinia sa, ministerul „Dacă nu vom crea această punte, să nu ne mai mirăm că avem şi din punct de vedere cultural, că avem şi în alte domenii, două Românii paralele”,
România a importat în octombrie 2019 un cantitate de
gaze de 2,991 milioane de MWh, de aproape patru ori mai mare decât în aceeaşi
lună a anului precedent, potrivit datelor Autorităţii Naţionale de Reglementare
în Energie.
De asemenea, preţul mediu ponderat al gazelor de import în
octombrie anul trecut a fost de 81,51 lei pe MWh, în timp ce, în octombrie
2018, acesta fusese de 126,82 lei pe MWh, scrie Economica.net.
Totodată, ţara noastră a
exportat în octombrie 2019 o cantitate de 15.924 MWh, la preţul de 79,28 lei pe
MWh. În octombrie 2018, exporturile fuseseră de doar 7.447 MWh.
Ministrul Agriculturii şi
Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de
presă, că urmează să fie reduse 15% din posturile din minister şi din
instituţiile subordonate, existând instituţii subordonate ministerului unde
evaluarea a scos la iveală coefeze şi miliţieni detaşaţi de la firme private,
potrivit Adevărul.ro.
„Suntem într-un
proces de evaluare a întregului personal din Ministerul Agriculturii şi din
instituţiile din subordine. În opinia noastră, cel puţin 15% din aceste posturi
vor fi reduse. Sunt locuri unde procentul va fi mai mare, dar şi locuri unde va
trebui să angajăm oameni, unde capacitatea lor administrativă este scăzută. În
aparatul propriu avem 708 angajaţi, iar în total, la toate instituţiile şi
agenţiile din subordine, avem 14.239 de angajaţi”, a declarat Adrian Oros,
la Cluj-Napoca.
De asemenea, el a spus că la Agenţia Naţională de Pescuit şi Acvacultură
(ANPA) este cel mai mare „dezastru”, pentru că au fost primite cereri
de despăgubiri pentru pagube produse peştilor în zone unde se cultiva rapiţă.
Câştigul
salarial mediu nominal brut a fost 5.196 lei în luna noiembrie 2019, cu 106 lei
(+2,1%) mai mare decât în luna octombrie 2019, iar câştigul salarial mediu
nominal net a fost 3.179 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 63 lei
(+2%), potrivit datelor anunţate luni de Institutul Naţional de Statistică
(INS).
„Valorile
cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în
activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de
servicii informatice), 7.610 lei, iar cele mai mici în fabricarea articolelor
de îmbrăcăminte (1.803 lei)”, arată INS într-un comunicat.
În
luna noiembrie 2019 comparativ cu luna noiembrie a anului precedent, câştigul
salarial mediu nominal net a crescut cu 13,9%, potrivit News.ro.
De
asemenea, indicele câştigului salarial real a fost 101,8% pentru luna noiembrie
2019 faţă de luna precedent, potrivit sursei citate.
În
același timp, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat
realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de
contracte/proiecte), cât şi a disponibilizărilor de personal cu câştiguri
salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.
Piața muncii din SUA a
creat un număr de locuri sub așteptări la finalul lui 2019, dar cu toate
acestea rata șomajului a rămas la cel mai scăzut nivel din ultimii 50 de ani,
informează Reuters și AFP.
Potrivit datelor
publicate vineri de Departamentul american al Muncii, prima economie a lumii a
creat luna trecută 145.000 de noi locuri de muncă, sub estimările analiștilor
intervievați de Reuters, care mizau pe 164.000 de locuri de muncă, scrie
Profit.ro.
De asemenea, economia
americană, prima economie a lumii a creat aproximativ 2,1 milioane locuri de
muncă în 2019, în scădere față de 2,7 milioane în 2018. În medie, au fost
create 175.00 de locuri de muncă în fiecare lună din 2019, față de 225.000 în
fiecare lună din 2018.
Totodată, la un nivel de
3,5%, rata șomajului în SUA a rămas în luna decembrie 2019 la cel mai scăzut
nivel din ultimii 50 de ani, fiind sub nivelul de 3,9% înregistrat în luna
decembrie 2018.
În perspectiva
formării pentru societatea viitorului, Editura Niculescu (fondată în 1993 de
prof. univ. dr. Cristian Niculescu) a creat colecția Kids,
dedicată educației STEM (Science, Technology, Engineering, Maths) cu adresare pentru
copii şi familie.
Conf. univ. dr. Andrei
Niculescu, în calitatea de director general al editurii odată cu preluarea
companiei în 2016, subliniază:„În
această eră a digitalizării, cartea rămâne o piatră de temelie în educarea
tinerei generații, iar filtrul editorial prin care trece fiecare text ce vede lumina
tiparului reprezintă o garanție a acurateții informației, lucru pe
care cu greu îl poate oferi informația digitalizată, ale cărei surse generatoare
nu sunt cunoscute. Noi suntem mereu preocupați să venim în
întâmpinarea nevoii de informare a cititorilor, cu cărți de cea mai
bună calitate, atent analizate din punct de vedere al conținutului și care să
poarte semnătura unei autorități în domeniul abordat.”
Cărţile colecţiei îi
conduc pe cititori în descoperirea știinţei din viața de zi cu
zi, într-un imbaj „adaptat nivelului de înțelegere al
copilului aflat în diferite etape ale dezvoltării. Cărțile
sunt concepute pe categorii de vârstă, marcate în acest sens pe copertă”.
În ansamblu, ofertă Editurii
Niculescu include bibliografie pentru studierea limbilor
străine (cursuri pentru începători şi avansaţi, ghiduri de conversaţie,
gramatici, cursuri intensive, cursuri pentru copii şi adulţi), dicţionare
monolingve şi bilingve (generale, uzuale, şcolare, de buzunar, tehnice,
economice, de afaceri), auxiliare şcolare (culegeri de probleme,
teste, breviare, memoratoare etc. pentru limba şi literatura română,
matematică, informatică), manuale școlare, hărţi turistice şi rutiere,
atlase, ghiduri de călătorie, cărţi de informare (actualitate,
cultură generală, autocunoaştere), utilitare (dezvoltare personală,
sănătate, profesie), beletristică, enciclopedii, cărţi pentru
copii, lucrări de specialitate. Ca partener şi distribuitor Oxford University Press
(English Language Teaching) în România, Editura Niculescu are o ofertă completă,
accesibilă publicului larg, de titluri pentru învăţarea şi predarea limbii
engleze (manuale, dicţionare, gramatici etc.) pentru toate nivelurile de studiu,
de la nivel preşcolar la nivel academic, pentru cadre didactice sau
specialişti, în vederea susţinerii examenelor Cambridge sau de interes general.
Compania Bosch a finalizat noi acţiuni de responsabilitate
socială, prin modernizarea a două școli cu 180 de copii din localitatea Romos, judeţul Hunedoara: Şcoala Gimnazială
„Dr. Nicolae Stăncioiu” și școala primară care funcționează în incinta grădiniței. Au lucrat 200 de angajați din cinci entități din România, care au prestat peste 3.300 de ore (foto
Bosch). Au fost investiţi peste 20.000 de euro, donație a Centrului de Inginerie Bosch din Cluj, alături de
contribuția Departamentului de
Responsabilitate Socială al Robert Bosch SRL. Acţiunea a fost inițiată de două echipe de la centrul clujean, care au donat banii destinaţi
evenimentului anual dedicat angajaţilor. De asemenea, au contribuit 11 angajați din patru unități Bosch din România, împreună cu asociația Act for Tomorrow, care a donat toate obiectele de mobilier. Au fost
renovate 16 săli de clasă, sala de educație fizică și sport, laboratoarele de fizică și de chimie, cabinetele
de limba română, geografie, istorie, matematică, biologie, informatică și dotate cu echipamente și electrocasnice, cu 27 de calculatoare, 50 de jaluzele,
20 de table magnetice, mobilă adusă cu 4 camioane.
Andrei Hüttner, voluntar şi coordonator de proiecte de
CSR în cadrul Bosch România, apreciază: „Ceea ce am realizat la Romos mi-a
confirmat că un astfel de proiect trezește în fiecare dintre noi acel sentiment de dăruire
necondiționată, de afiliere, de
«împreună putem orice!», pornind de la echipa voluntarilor, până la comunitatea
din Romos, scoasă total din graficul cotidian și angrenată într-un proiect corporatist, definit de
timpi, organizare, prezentări, ședințe, centralizatoare și comenzi bine definite de un grafic prestabilit”.
Subliniind că lucrarea a fost făcută cu voluntari, fără
firmă de construcții, Andrei Coșuleanu, fondator și președinte al Act For Tomorrow, partener al proiectului, se declară gata să împărtășească rețeta, „cu drag, cu oricine dorește să se implice și să contribuie activ la dezvoltarea comunității, astfel încât România să aibă școli decente pentru fiecare copil, indiferent de zona sau
mediul de proveniență”.
Dan Lăzărescu, voluntar și director de departament la Centrul de Inginerie
Bosch din Cluj, conchide: „Am simțit nevoia de a face mai mult și am hotărât, împreună, să donăm o parte din teambuilding. Încă de la
început, am simțit, în intențiile tuturor, dorința de a se implica, de a fi schimbarea pe care doresc să o
vadă în lume. În România există acest sistem educațional bazat pe competitivitate, unde fiecare părinte își învață copilul să fie cel mai bun și să aibă notele cele mai mari. Cred că ar trebui să ne îndepărtăm puțin de acest sistem și să fim mai buni în a împărți, în a-i ajuta pe alții și în a lucra în echipă”.
București,
07 Ianuarie: Economia
globală va avea un ritm de creștere modest în 2020, de circa 3,4%, comparativ
cu media pe termen lung a secolului 21, de 3,8% pe an, conform estimărilor PwC.
Previziunile PwC arată că economia
globală va avansa din inerție, în 2020, atâta timp cât tensiunile comerciale
continuă să creeze provocări. Cu toate acestea, este de așteptat ca serviciile
să rămână unul dintre punctele forte pentru comerțul global, valoarea totală a
exporturilor de servicii la nivel global fiind prognozată să atingă un record
de 7 trilioane de dolari în 2020. „Globalizarea a fost o caracteristică
definitorie a economiei globale încă din anii ’70. Cu toate acestea, volumul
global de mărfuri tranzacționate a încetinit dramatic și chiar a stagnat în
2019. Având în vedere desființarea efectivă a mecanismului de soluționare a
litigiilor din cadrul Organizației Mondiale a Comerțului în luna decembrie, ne
putem aștepta la momente mai dificile pentru comerțul mondial”, spune Barret
Kupelian, economist șef, PwC Marea Britanie.
”Toate prognozele pentru România,
inclusiv cea mai optimistă de 4,1% aparținând guvernului, indică o încetinire a
ritmului de creștere economică pentru acest an față de anii anteriori, în linie
cu tendința economiei globale. Prin urmare, un cadru legislativ stabil și
predictibil, precum și investiții publice, mai ales în infrastructură fizică ar
putea contribui la activitatea economică. Din păcate, nivelul scăzut al
încasărilor bugetare ca pondere în PIB și ritmul alert de majorare a
cheltuielilor curente ale statului pun presiuni și limitează rolul politicii
fiscal-bugetare în stimularea creșterii economice. În 2020 și cu atât mai mult
în anii următori, ar trebui să aibă loc o consolidare a finanțelor publice prin
îmbunătățirea colectării taxelor și recalibrarea cheltuielilor publice pentru a
crea un climat investițional favorabil”, arată Ionuț Simion, Country Managing
Partner PwC România.
Economiile
mari vor continua creșterea în 2020
Conform scenariului de bază, prognoza
PwC este că toate economiile mari vor crește în 2020. Activitatea economică a
SUA se va extinde cu aproximativ 2%, în linie cu rata sa potențială de
creștere. Zona Euro va avea un ritm de creștere de aproximativ 1%. Germania și
alte economii sensibile la fluxurile comerciale globale vor deveni mai
dependente de consumul intern ca sursă de creștere, în loc de exporturi și
investiții nete. Dintre economiile emergente, cea a Chinei ar putea avansa cu
mai puțin de 6%. Conform ultimelor estimări ale FMI, 2019 a fost anul în care
India a depășit Marea Britanie și Franța, devenind a cincea cea mai mare
economie a lumii. Dacă va menține această tendință, India va depăși Germania
până în 2025 și Japonia înainte de 2030, urmând să ajungă a treia economie a
lumii după SUA și China.
Numărul de locuri de muncă va crește, fără a fi neapărat echitabil
răspândite
Economiile G7 vor continua să
genereze aproximativ 2 milioane locuri de muncă în acest an. Patru din cinci
noi locuri de muncă din țările G7 vor fi create de SUA, Marea Britanie și
Japonia. Pe măsură ce forța de muncă disponibilă din G7 devine din ce în ce mai
puțină, câștigurile vor continua traiectoria ascendentă. În absența
îmbunătățirii productivității, marjele de profit ale companiilor ar putea fi
afectate.
Populația la nivel mondial continuă să crească, dar va fi tot mai
îmbătrânită
În 2020, populația lumii va ajunge la
7,7 miliarde, ceea ce reprezintă o creștere de 10% față de 2010. China, India
și Africa Subsahariană vor contribui cu aproximativ jumătate din creșterea
anuală a populației globale. În același timp, numărul persoanelor în vârstă de
peste 60 de ani va depăși un miliard în acest an.
Alte previziuni pentru 2020
• Olanda are cele mai mari șanse să
câștige campionatul Euro 2020 (Campionatul European de Fotbal UEFA).
• Nivelul crescut de automatizare în
majoritatea industriilor va majora stocul operațional de roboți la peste 2,6 milioane, în 2020.
• Mai mult de jumătate de miliard de
oameni vor locui în cele mai mari 30 de orașe ale lumii. Cel mai mare oraș din
lume din punct de vedere al populației va fi Tokyo, urmat de Delhi și Shanghai.
Despre PwC
Misiunea PwC este de a
construi încredere în cadrul societății și de a contribui la rezolvarea unor
probleme importante. Firmele din rețeaua PwC ajută oamenii și organizațiile să
creeze valoarea adăugată de care au nevoie. Suntem o rețea de firme prezentă în
158 de țări cu mai mult de 276.000 de profesioniști ce oferă servicii de
calitate în domeniul auditului, consultanței fiscale și consultanței pentru
afaceri. Spuneți-ne care sunt lucrurile importante pentru dumneavoastră și
descoperiți mai multe informații despre noi vizitând site-ul www.pwc.ro.
București,
7 ianuarie 2020 – Piața de fuziuni și achiziții (mergers & acquisitions – M&A) a
numărat 110 tranzacții în România în 2019, cel mai ridicat nivel din ultimii
zece ani. Spre comparație, în 2018, numărul tranzacțiilor a fost de 98, iar în
anul anterior, 106. Potrivit estimărilor Deloitte, valoarea totală a acestora, inclusiv
tranzacțiile care nu au avut o valoare comunicată, a fost de 4–4,4 miliarde de
euro în 2019 (față de o valoare între 3,8 și 4,3 miliarde de euro în 2018), în
timp ce tranzacțiile comunicate au totalizat 1,7 miliarde de euro (1,9 miliarde
de euro în 2018).
„2019 a reprezentat un an cu o
activitate intensă pe piața de fuziuni și achiziții, numărul tranzacțiilor
atingând un record al ultimului deceniu. După un debut slab într-un context
particular, piața și-a revenit începând cu trimestrul al doilea, iar numărul
total de tranzacții a sărit de 100. Notăm însă că tendința de a nu raporta
valoarea acestora, pe care am observat-o și în anii anteriori, a devenit mai
accentuată: numai 24 de tranzacții au avut
valoare comunicată. În acest context, estimarea valorii pieței a devenit mai
degrabă un exercițiu de evaluare indicativă pentru echipa noastră”, a spus Ioana Filipescu Stamboli, Partener
Corporate Finance, Deloitte România.
Nouă tranzacții cu o valoare declarată sau
estimată de minimum 100 de milioane de euro au fost anunțate anul trecut. În
2018, numărul acestora a fost de 14.
Cele
mai mari tranzacții ale anului 2019 au fost:
achiziția de
către grupul de investiții PPF a Central European Media Enterprises (CME) cu
activități în cinci state din regiune, care în România deține PRO TV, de la compania americană
AT&T (valoare necomunicată pentru România);
rundă de
finanțare în valoare de 568 de milioane de dolari (500 de milioane de
euro), obținută de către UiPath, companie
din domeniul automatizării robotizate a proceselor (RPA),care a stabilit un nou record
pentru evaluarea companiei, de 7 miliarde de dolari. În cadrul acestei
runde de finanțare au participat mai mulți investitori financiari;
preluarea
de către EximBank a 99,28% din Banca
Românească de la National Bank of Greece (valoare necomunicată);
achiziția de
către grupul AFI Europe a portofoliului
de birouri al NEPI-Rockcastle constând în patru clădiri de birouri – Floreasca
Business Park, The Lakeview, Aviatorilor 8 (București), City Business Centre
(Timișoara) -, o tranzacție record pentru sectorul imobiliar local (valoarea
tranzacției: peste 300 de milioane de euro);
achiziția
unui pachet minoritar din acțiunile Superbet,
cel mai mare jucător de pe piața pariurilor sportive din România, de către
fondul de investiții Blackstone (valoare: 175 de milioane de euro);
preluarea de
către Ingka Group (care deține magazinele IKEA) a unui pachet de 80% în șapte parcuri eoliene, de la Vestas
(valoare: 136 de milioane de euro);
preluarea
de către frații Pavăl, proprietarii Dedeman, a clădirii de birouri The Office din Cluj-Napoca
(valoare necomunicată);
preluarea de
către fondul de investiții MAS Real Estate a unui portofoliu de nouă centre comerciale în Roman, Baia
Mare, Slobozia, Focșani, Râmnicu Sărat, Târgu Secuiesc, Făgăraș, Gheorgheni,
Sebeș (valoare: 113 milioane de euro);
achiziția
producătorului de materiale de construcții Adeplast
de către grupul Sika (valoare necomunicată);
achiziția de
către grupul Zentiva, deținut de fondul de private
equity Advent International, a operațiunilor din Europa Centrală și de Est
ale companiei Alvogen, inclusiv producătorul de medicamente Labormed din România (valoare
necomunicată).
Investitorii financiari au avut o
activitate semnificativă în 2019 pe partea de cumpărare, cu un total de 22 de
tranzacții. Printre acestea se numără achiziția CME (inclusiv Pro TV) de către
PPF, intrarea Blackstone în acționariatul Superbet, intrarea Greenbridge în
România, cele trei achiziții realizate de către CEE Equity, achizițiile Innova,
Abris și Highlander (câte două tranzacții fiecare), investiția realizată de
către The Rohatyn Group în Amethyst Radiotherapy și cea mai recentă rundă de
finanțare a UiPath.
„Rămânem optimiști în legătură cu
evoluția pieței de fuziuni și achiziții în 2020. Activitatea rămâne intensă în
această perioadă în care perspectivele macroeconomice se mențin solide, iar
rezultatele companiilor își păstrează trendul ascendent. Semnalăm din partea
unor jucători de talie mare deja prezenți în România un interes în creștere
pentru mandate de asistență la cumpărare, ceea ce indică faptul că tendința de
consolidare din anumite sectoare se va accentua în perioada următoare și ne
așteptăm să fie demarate tranzacții semnificative în 2020. Pe partea de
vânzare, pentru antreprenorii care se gândesc să inițieze un exit în acest an, contextul general este
favorabil pentru finalizarea cu succes a unei tranzacții”, a mai spus Ioana
Filipescu Stamboli.
Piața
de M&A din România, în 2019
valoare piață (tranzacții cu valoare comunicată): 1,7
miliarde de euro;
valoare estimată piață (inclusiv tranzacții cu valoare
necomunicată): 4–4,4 miliarde de euro;
număr tranzacții (inclusiv tranzacțiile cu valoare
necomunicată): 110;
valoare medie (calculată pentru tranzacțiile cu valoare
comunicată, excluzând mega-tranzacția UiPath): 52 de milioane de euro.
Evoluția
numărului de tranzacții cu valoare comunicată
2009
2010
2011
2012
2013
2014
2015
2016
2017
2018
2019
Număr tranzacții cu valoare comunicată
43
40
30
25
21
53
45
49
63
38
24
Număr total de tranzacții
96
82
62
59
52
81
69
89
106
98
110
*Notă: Doar tranzacțiile cu valoare
comunicată mai mare de 5 milioane de euro au fost luate în calcul pentru
realizarea graficului. Informațiile sunt colectate din surse publice și sunt
ajustate la zi conform ultimelor informații disponibile.
Deloitte România coordonează o practică
M&A multidisciplinară, cu o abordare holistică, ce include linii de
business precum Consultanță M&A, Servicii Suport Tranzacții, Consultanță
Fiscală și Consultanță Juridică. Astfel, echipele de profesioniști Deloitte pot
acoperi toate aspectele relevante ale unei tranzacții.
Deloitte furnizează la nivel global
servicii de audit, consultanță, servicii juridice, consultanță financiară și
managementul riscului, servicii de consultanță fiscală și alte servicii
adiacente către clienți din sectorul public și privat provenind din industrii
variate. Patru din cinci companii prezente în topul Fortune Global 500® sunt
clienți Deloitte, prin intermediul rețelei sale globale de firme membre care
activează în peste 150 de țări și teritorii, oferind resurse internaționale,
perspective locale și servicii de cea mai înaltă calitate pentru a aborda
provocări de business complexe. Obiectivul Deloitte este să creeze un impact
vizibil în societate cu ajutorul celor peste 312.000 de profesioniști ai săi.
Deloitte România este una dintre cele mai
mari companii de servicii profesionale din țara noastră și oferă, în cooperare
cu Reff & Asociații SCA, servicii de audit, de consultanță fiscală,
servicii juridice, de consultanță în management și consultanță financiară, servicii
de managementul riscului, soluții de servicii și consultanță în tehnologie,
precum și alte servicii adiacente, prin intermediul a peste 1.700 de
profesioniști.
Pentru a afla mai multe despre rețeaua globală a firmelor
membre, vă rugăm să accesați www.deloitte.com/ro/despre.
București, 10
ianuarie 2020. Aproximativ 3 milioane de puncte publice de
încărcare mai sunt necesare în Uniunea Europeană pentru 44 milioane de mașini
electrice până în 2030 pentru ca UE să devină neutră din punct de vedere
climatic, arată o analiză a Transport
& Environment, din care face parte 2Celsius. Asta înseamnă de 15 ori mai
multe puncte de încărcare decât în prezent. Cele 185.000 de puncte de încărcare
actuale sunt suficiente pentru flota de mașini electrice actuală, dar sunt
insuficiente pentru a ține pasul cu piața în creștere.
Pentru a finanța această tranziție,
analiza T&E arată că e nevoie de 20 de miliarde de euro în următorii 11
ani, sau 1,8 miliarde de euro pe an. Asta înseamnă doar 3% din cât cheltuie UE
în prezent pentru infrastructura pentru drumuri. T&E susține că e vorba de
o oportunitate de business, iar co-finanțarea poate veni din planul european de
investiții care va sprijini investiții sustenabile în valoare de 1 trilion de
euro în următoarea decadă sub umbrela Acordului Verde (Green Deal).
Prioritatea ar trebui să fie zonele
rezidențiale și de spații de birouri, iar cel puțin 20-30% dintre noile stații
de încărcare ar trebui amplasate în locuri dezavantajate și mai puțin populate
pentru a garanta tuturor accesul la mașini zero emisii.
Lucien Mathieu, analist e-mobilitate:
„Acordul Verde pe transport se poate realiza doar cu infrastructură
zero-emisii. Asta înseamnă să investești bani în rețeaua publică de stații de
încărcare, mai ales acasă și la muncă, și nu în construirea de noi conducte de
combustibil fosil. Până acum, construcția de stații de încărcare a ținut pasul
cu cererea, dar creșterea care urmează a numărului mașinilor electrice trebuie
să fie corelată cu extinderea rețelei de încărcare”.
Raul Cazan, preşedinte 2Celsius:
„România nu e o mare excepție. Precum aiurea, investițiile publice în
staţii de reîncărcare or rezolva o problemă aproape la fel de mare precum
prețul vehiculelor electrice: anxietatea legată de autonomia energetică a
vehiculului. Iar aceasta este o problemă psihologică ce nu poate fi rezolvată
doar cu mecanismele pieței, ci numai urmând rolul educativ şi activ al
statului. E o investiție cel puțin la fel de importantă precum construcția
autostrăzilor.”
Revizuirea Directivei pe
Infrastructură pentru Combustibili Alternativi este un moment crucial pentru a
permite Comisiei Europeană să-i ajute pe șoferi să-și încarce mașinile și să
ajute în același timp businessurile să profite de valul electrificării
transporturilor. Directiva urmează să fie revizuită anul acesta și ar trebui
transformată în legislație cu obiective ambițioase, mai arată analiza T&E.
Lucien Mathieu: „Tranziția la
mașini electrice va crea o piață de multe miliarde de euro pentru industria
europeană în lucrări de rețea, producție, instalații și mentenanță a rețelei de
încărcare. UE trebuie să facă tot ce poate
pentru a lupta împotriva crizei climatice și a produce locuri de muncă
aici, în Europa, în același timp”.
Transportul este cea mai mare
problemă a Europei în contextul crizei climatice, reprezentând mai mult de un
sfert (27%) din totalul emisiilor de gaze cu efect de seră al blocului
comunitar. Mașinile emit 44% din poluarea din transport și trendul este
ascendent. Pentru a realiza targetul inclus în Acordul Verde, Europa are nevoie
ca 40% din noile mașini care vor circula pe străzile statelor membre să fie
zero-emisii până în 2030 și trebuie ca ultimul motor cu combustie internă să
fie vândut în 2035 cel mai târziu.
Pentru mai multe detalii, contactați:
Raul Cazan, președinte 2Celsius / raul@2celsius.org / +32 477 088 725
Primul centru de transformare integrativă din România, Centrul Fericirii Bucureşti, vinde majoritatea părților sociale către rețeaua de centre de estetică & wellness FIT4YOU.
Florina Oneţiu, fondatorul Centrului Fericirii
Anunţând vânzarea, Florina Oneţiu, fondatorul (în 2015) şi acţionarul majoritar al Centrului Fericirii, subliniază: „Centrul Fericirii a adus starea de bine promisă pentru mii de oaspeți în acești ani. Pentru a duce visul mai departe și a excela în servisarea a cât mai multor consumatori de stare de bine, am decis să vând majoritatea părților sociale ale business-ului către FIT4YOU pentru a dezvolta un loc de excelență în România prin unirea a două entități puternice în industrie, care vor aduce, în final, cea mai mare valoare adăugată consumatorului de estetică & wellness din România. Brandul Centrul Fericirii va trece printr-o perioadă de rebranding. Zona de B2C (business to consumer) se va trasnforma în câteva luni în FIT4YOU. Brandul Centrul Fericirii va rămâne pentru a deservi clienții de programe online și pentru B2B (programele de corporate)”.
Fondatorul FIT4YOU, Mircea Brânzei
Fondatorul FIT4YOU, Mircea Brânzei, spune la rândul său: „Activez în industria de estetică & wellness de peste 6 ani. Fit4You reprezintă o rețea de centre de estetică & wellness dotate cu cele mai noi tehnologii, întotdeauna orientate spre a aduce clienților cele mai eficiente variante de tratamente pentru a obține rezultatele dorite. Întotdeauna am apreciat conceptul și performanțele Centrului Fericirii și, împreună cu tot ce au creat ei ca sisteme de lucru și management, sunt convins că vom construi cea mai performantă rețea de
estetică & wellness din România. Impactul pe care îl urmărim va susține atât consumatorul final, dar și evoluția și profesionalizarea industriei
de wellness din România”.
Centrul Fericirii este caracterizat prin aceea că „a adus pe piața de wellbeing din România un concept nou, unic,
care a generat o cifră de afaceri care l-a plasat în top companii din industrie.
În patru ani de zile, Centrul Fericirii a înregistrat o creștere constantă a cifrei de afaceri, ajungând să
finalizeze anul 2019 cu o cifră de afaceri de peste 2 milioane de lei”. Centrul Fericirii lucrează cu
sisteme de lucru la standarde internaționale, bazate pe manuale de proceduri operaționale, procese automatizate, softuri informatice.
În momentul actualei tranzacţii, Centrul Fericirii însumează în anii de
activitate de până acum 10.000 de clienți și o profitabilitate netă
de 20%.
Noul acționariat anunţă că „va păstra aceleași zone de servicii integrate în cadrul Centrului Fericirii, care se va transforma în câteva luni în FIT4YOU: Zona Wellness, cu remodelare corporală și estetică facială, ca slăbire localizată, eliminare celuită, tonifiere, detoxifiere, epilare definitivă, estompare vergeturi, relaxare, tratamente faciale lifting &, antiage; Zona Specialiști, cu kinetoterapie, psihoterapie, nutriție, estetică medicală, biorezonanță, coaching; Zona de antrenamente specifice, cu antrenor personal; Zona de lounge, cu sucuri și produse de îngrijire. Centrul cu noul acționariat va fi îmbunătățit cu aparatură de ultimă generație, cu servicii de estetică precum epilare definitivă, tuneluri detox, aparat performant de hidrocolonoterapie, aparate pentru estetică facială. În plus, centrul aduce un concept inovativ prin servisarea clienților cu meniuri complete pentru întreaga zi, sănătoase
și gustoase, realizate de
nutriționiști, livrate direct acasă sau la birou. Astfel
clienții câștigă timp, manâncă sănătos, echilibrat și se simt bine. Cu acest suflu nou și unind două echipe performante, noul centru
promite sa aibă soluția completă
pentru starea de bine a oricărui bucureștean, și nu numai”.
JTI
România atrage atenția într-o scrisoare oficială
adresată Ministerului Sănătății (MS) și Institutului Național de Sănătate
Publică (INSP), asupra informațiilor incorecte cu privire la țigaretele
electronice, promovate de cele două autorități. JTI subliniază că toate
reglementările Directivei 2014/40/UE, care prevede reguli stricte pentru
introducerea și comercializarea țigaretelor electronice, au fost transpuse în
legislația națională, semnalând totodată că adresele trimise de MS către
Parlamentul și Guvernul României (VSC13343/5.12.2019 și VSC1143/9.12.2019)
conțin informații eronate. Potrivit adreselor oficiale menționate, prevederile
Directivei europene „ar fi trebuit să fie deja în vigoare în legislația
națională”, iar MS susține transpunerea lor.
„Nu
numai că reglementările au fost transpuse integral, dar există chiar și
restricții suplimentare față de cadrul european, publicitatea pentru țigaretele
electronice, dar și comunicarea la raft fiind interzise (articolul 20(12)
litera e)”, se arată în documentul transmis de JTI.
Potrivit
scrisorii semnate de JTI, „în cazul în care România nu ar fi transpus toate
reglementările privind introducerea și comercializarea țigaretelor electronice,
Comisia Europeană ar fi declanșat procedura de infringement, termenul de
transpunere fiind 20 mai 2016”.
De
asemenea, în adresele trimise de MS către Parlament și Guvern persistă confuzia
între țigarete electronice (cu lichid cu sau fără nicotină) și produsele cu
tutun încălzit, categorie pentru care nu există restricții de comunicare.
Atât
adresele menționate, cât și website-ul INSP nu țin cont de documente de poziție
oficiale ale unor state membre UE sau ale unor instituții de specialitate, care
recomandă utilizarea țigaretelor electronice pentru cei care vor sa renunte la
fumat și susțin reglementări mai puțin restrictive pentru aceste produse.
„Considerăm
că Ministerul Sănătății trebuie să informeze corect cu privire la legislația în
vigoare, aserțiuni de tipul „România nu a transpus reglementările europene”
fiind de natură să inducă în eroare opinia publică și să cauzeze îngrijorări
nejustificate. Ne exprimăm speranța ca, prin intermediul Ministerului și
instituțiilor din subordine (INSP), consumatorii adulți de produse din tutun să
beneficieze de informații corecte, iar discuțiile din spațiul public să
reflecte realitatea”, concluzionează scrisoarea.
Domeniul
tutunului a fost intens reglementat în ultimii ani prin inițiativa locală de
interzicere a fumatului în spațiile publice (Legea 15/2016) și prin
transpunerea Directivei europene a tutunului (Legea 201/2016). Aceasta din urmă
a presupus modificarea liniilor de producție și aspectul pachetelor de țigarete
până la 20 mai 2017, precum și implementarea sistemului complex de
trasabilitate până la 20 mai 2019, care a presupus eforturi din partea
producătorilor, a 70.000 de comercianți, dar și a autorităților statului
(Imprimeria Națională, ANAF prin Direcția Generală a Vămilor). De asemenea,
până la 20 mai 2020,
stocurile nevândute de pachete fără cod unic trebuie retrase de pe piață. La
fel și pachetele cu țigarete mentolate, care nu mai sunt permise prin lege.
-CDC
United States – Centrul pentru Controlul Bolilor și Prevenție: „țigaretele
electronice constituie un beneficiu potențial pentru adulții fumători“. Deși
CDC este citat pe site-ul INSP, această poziție lipsește https://www.cdc.gov/tobacco/basic_information/e-cigarettes/index.htm
Agenţia Judeţeană
pentru Ocuparea Forţei de Muncă Ilfov anunţă că agenţii economici din judeţ au
în acest moment 142 de locuri de muncă vacante: 8 – pentru studii superioare,
67 – pentru studii medii, 17 – pentru muncitori calificaţi, 50 – pentru
muncitori necalificaţi. Oferta este pentru profesii, meserii, ocupaţii precum
specialist marketing, lucrător, pizzar, ospătar, vopsitor auto etc.
Condiţiile de
angajare, valabilitatea ofertei şi informaţiile suplimentare despre fiecare loc
de muncă în parte se pot obţine la sediul AJOFM Ilfov din Bucureşti, str.
Ruginoasa, nr. 4, sector 4, la telefon (021)332.37.08/105, pe site-ul AJOFM
Ilfov sau la punctele de lucru ale AJOFM Ilfov.
La CES 2020 Las Vegas, NV, SUA, târgul tehnologiei de top care se desfăşoară în această perioadă, Bosch
prezintă o serie de aplicaţii ale inteligenței artificiale (IA) și ale internetului lucrurilor (IoT) în activităţi şi
produse de
viață cotidiană. De
veritabilă senzaţie între acestea este sistem Bosch care-l „trage de mânecă” pe
şofer când îl ia somnul la volan, când umblă la telefon etc. (foto Bosch) Pe
scurt, este un sistem de „monitorizare a habitaclului pentru autovehicule”,
caracterizat prin aceea că „detectează când șoferul
devine somnolent sau se uită la telefon, pe baza mișcării
pleoapelor, a direcției
privirii și poziției capului – și alertează șoferul cu privire la
situațiile critice. De asemenea, monitorizează habitaclul autovehiculului în
vederea determinării numărului de ocupanți, a locului și a
poziției acestora. Acest lucru permite optimizarea operării sistemelor de
siguranță, precum airbagurile, într-o situație de urgență”. O
altă aplicaţie a IA în domeniul auto prezentată de Bosch la ediţia acutală a
CES este parasolarul virtual, digital transparent: „Un ecran LCD transparent,
conectat la camera video care monitorizează habitaclul detectează direcția în
care privește șoferul. Cu ajutorul algoritmilor inteligenți,
Parasolarul Virtual analizează aceste informații și
întunecă numai partea parbrizului prin care strălucirea soarelui poate deranja șoferul. Parasolarul Virtual a obținut cel mai mare scor din categoria sa în cadrul
Premiilor CES pentru cele mai bune inovații. De asemenea, noul ecran 3D Bosch a câștigat
la categoria sa. Cu ajutorul tehnologiei pasive 3D, ecranul generează un efect
tridimensional realist pentru imagini și alerte. Acest lucru permite vizualizarea informațiilor
mai rapid decât în cazul afișării pe ecrane convenționale,
îmbunătățind siguranța în trafic”. De asemenea, sunt etalate o aplicație de întreținere predictivă pentru stația spațială internațională,
și o platformă inteligentă pentru diagnosticare medicală. În domeniul
formării profesionale pentru utilizarea noilor tehnologii, Bosch are în proiect
pregătirea a 20.000 de angajați în domeniul IA în următorii doi ani, după cum anunţă Michael Bolle,
membru al Consiliul de administrație al Bosch, care accentuează: „Soluțiile pe
care le prezentăm în cadrul CES arată clar faptul că Bosch intenționează
să devină un lider în inovație și în domeniul IA. Începând din 2025, toate
produsele Bosch fie vor include inteligența artificială, fie vor fi dezvoltate sau produse cu ajutorul inteligenței artificiale”.
Euler Hermes, definit ca „liderul global în asigurarea de credit comercial
şi recunoscut specialist în domeniul garanţiilor şi al colectării creanţelor”,
analizează riscul de țară al României pentru anul în
curs. Aprecierea este că, în ansamblu, creșterea
economică va fi moderată. În acest sens, argumentele sintetizate sunt
următoarele: „Creșterea reală a PIB-ului României a încetinit semnificativ de la + 7% în 2017
la + 4,1% în 2018, deoarece economia de supraîncălzire se răcise. Creșterea
s-a văzut din nou până la + 5% an/an în primul trimestru al anului 2019, dar
s-a redus până la + 4,4% în trimestrul II. Media + 4,7% an/an în primul
semestru al anului 2019 s-a datorat în principal unei recuperări puternice a
creșterii investițiilor (+ 11,4% an/an) după ce s-a contractat cu -3,2% în 2018, în parte
datorită stimulului fiscal. Cu toate acestea, stocurile au scăzut -1,1 pp de la
creșterea semestrului I 2019, în principal din cauza eliminării stocurilor din
T2. Atât cheltuielile consumatorilor, cât și cele
publice au fost puternice în primul semestru (ambele + 6% an/an). Creșterea
exporturilor a încetinit la + 4,1% an/an în primul semestru (+ 4,7% în 2018),
deoarece cererea din Europa de Vest a scăzut. Întrucât importurile s-au extins
cu + 7,3%, cererea externă netă a scăzut -1,4 pp de la creșterea
PIB în primul semestru al anului 2019”. Studiul duce la previziunea că, „pe
fondul scăderii cererii globale, al tensiunilor comerciale continue și al
creșterii mult mai reduse în Zona euro – principala destinație de
export a României – experții Euler Hermes prognozează o creștere a
PIB-ului care va ajunge la + 4,2% în 2019 și va
încetini la + 2,8% în 2020”.
De asemenea, Studiul arată că „inflația prețurilor
de consum a sărit de la o medie anuală de 1,3% în 2017 la 4,6% în 2018,
determinată de creșterea salariilor, de stimularea
fiscală pro-ciclică și de politicile monetare prea
libere. De fapt, combinația acestor factori și o
inflație intensă au fost semne clare ale unei supraîncălziri a economiei care a
început în 2017. Chiar dacă creșterea s-a răcit oarecum după
2017, indicatorii de supraîncălzire nu au dispărut cu adevărat. Între timp,
după ce inflația prețurilor de consum a moderat la 3,3% la sfârșitul
anului 2018, aceasta a crescut din nou la o medie de 3,9% an/an în primele trei
trimestre ale anului 2019, iar în șapte din nouă luni a fost peste
obiectivul de inflație de 2,5% ± 1pp. al Băncii Naționale
a României (BNR, banca centrală). Cu toate acestea, BNR și-a menținut
rata dobânzii cheie de politică stabilă la 2,5% din mai 2018. Prin urmare,
ratele dobânzii reale sunt negative, ceea ce, în principiu, necesită o
înăsprire monetară. Asta înseamnă că politica monetară este încă prea liberă. Finanțele
publice au continuat să se deterioreze. Din cauza stimulului fiscal pro-ciclic
puternic din ultimii ani, deficitul fiscal anual s-a extins rapid de la doar
-0,7% din PIB în 2015 la -3% în 2018. Deficitul este foarte probabil să crească
în continuare la aproximativ -4% în 2019, ca rezultat al restituirii TVA
întârziate din 2018 și, în special, a creșterilor
substanțiale ale pensiilor (+ 15% în 2019, + 40% în 2020 au fost anunțate de
guvernul anterior care s-a prăbușit în octombrie 2019). FMI a
calculat că aceste creșteri ale pensiilor, cu excepția
cazului în care guvernul pune în aplicare măsuri de compensare a politicilor,
ar putea dubla deficitele fiscale și ale contului curent ale
României la aproximativ -8% din PIB și ar face ca datoria publică să
crească cu 20 pp din PIB (de la aproximativ 36%) până în 2022”.
Referitor la activitatea de guvernare, studiul observă că „prim-ministrul
Orban a anunțat intenția de a restrânge unele dintre măsurile fiscale puse în aplicare de
predecesorul său, pentru care România a fost criticată de UE și de
investitori. Cu toate acestea, stăpânirea acestor politici fiscale în
expansiune nu va fi ușoară decât la următoarele alegeri
parlamentare, programate pentru sfârșitul anului 2020, întrucât
guvernul minorității lui Orban va avea nevoie de sprijin din partea parlamentarilor din opoziție
pentru a promova proiectele de lege. Și anularea creșterilor
de pensie anunțate se poate dovedi dificilă într-un an electoral. Prin urmare, situația
actuală indică un anumit risc de modificări bugetare ad-hoc pe tot parcursul
anului 2020 și un domeniu de aplicare redus pentru planificarea bugetului pe termen lung
înainte de alegeri. În consecință, deficitul fiscal poate ajunge și la
aproximativ -4% din PIB în 2020. Deficitul anual de cont curent s-a extins de
la -0,7% din PIB în 2014 la -4,6% în 2018 și mai
mult de -5% în primul trimestru al anului 2019. În mod crucial, doar 45% din
deficiența din primul semestru 2019 a fost finanțată
prin investiții directe străine nete (IED), cu mult sub un nivel confortabil de 75% și în
scădere față de un nivel recent recent de 146% în 2016. Ne așteptăm
ca deficitul de cont curent să rămână mare în următorii ani. În combinație cu
creșterea prognozată a deficitului fiscal, acest lucru ar putea ridica nevoile
de finanțare externă la niveluri excesive. De asemenea, s-ar putea inversa rata de
scădere a raportului datorii externe-PIB de la 75% din PIB în 2012 la 49% în
2018 – prognozăm un raport de 51% în 2020. Rata de schimb a leului (RON) a fost
relativ stabilă în ultimii ani, în ciuda supraîncălzirii economiei. RON s-a
depreciat între -1% și -2% în medie p.a. fata de EURO.
Aceasta este o performanță adecvată pentru o piață
emergentă. Cu toate acestea, BNR a aplicat o serie de instrumente pentru a interveni
pentru a preveni volatilitatea excesivă a monedei. Între timp, rezervele
valutare ale BNR s-au schimbat în mare parte din 2016, în intervalul de 31-36
miliarde EUR (35,6 miliarde EUR în august 2019). Însă asta înseamnă că acoperirea valutară a importurilor a scăzut de
la 5,7 luni sănătoase la sfârșitul
anului 2015 la patru luni la jumătatea anului 2019. O scădere suplimentară a
acestui raport ar putea ridica îngrijorarea investitorilor, în special pe
fondul creșterii
deficitelor gemene, a politicii fiscale în expansiune, a inflației ridicate și a slăbirii perspectivei economice globale. Nu
este scenariul nostru central, dar nu se poate exclude în totalitate că o
schimbare a sentimentului de investitor, o scădere considerabilă a cererii de
export, precum și șocurile politicii interne, ar putea
duce la un moment dat la ieșiri de
capital și să provoace
o oprire bruscă a creșterii
economice. Rămâne de văzut dacă noul guvern român ia măsuri suficient de
îndrăznețe pentru a
îmbunătăți încrederea
investitorilor”.
Referitor la colectarea datoriilor, studiul observă că, „deși
reglementările României cu privire la plățile întârziate sunt mai
exigente decât normele UE în materie, comportamentul de plată al companiilor
autohtone rămâne problematic. Procedurile legale sunt lungi și
costisitoare, prin urmare, ar trebui să se ia în considerare utilizarea
arbitrajului sau a unui forum european străin, deoarece atât hotărârile
arbitrale, cât și deciziile pronunțate în țările
UE sunt destul de executorii. Înainte de începerea acțiunilor
legale de orice fel, este esențial să se efectueze acțiuni
prealabile. Într-adevăr, pe măsură ce trece timpul, șansele
sunt ca rău-platnicii să devină insolvenți. În astfel de cazuri,
recuperarea datoriei devine practic imposibilă”.
Țara noastră are câteva puncte forte, cum ar fi: „calitatea de membru
al UE și relații internaționale destul de bune, datoria publică scăzută, sector industrial competitiv,
sediu de afaceri adecvat”. Ca puncte slabe, sunt identificate „instabilitatea
guvernului, arierate ale întreprinderilor de stat, stimulent fiscal excesiv,
pro-ciclic începând din anul 2015, vulnerabilitățile
sectorului bancar, datorii din sectorul privat ridicat (în special în valută),
creșterea rapidă a deficitului de cont curent, în timp ce intrările nete de
investiții străine directe sunt în scădere, sarcina datoriei externe ridicate.
Producția auto germană a atins
anul trecut cel mai mic nivel din ultimii 23 de ani, iar acest lucru se
întâmplă din cauza mai multor motive precum conflictele comerciale globale,
cheltuielile mari cu electrificarea, dar și a cererii în scădere la nivel
global, potrivit HotNews.ro.
De asemenea, producția a fost la
nivelul din 1996, adică 4,7 milioane de mașini, anii de maxim fiind 2011, cu
5,9 milioane și 2007, cu 5,7 milioane.
Producția a fost de 4,66 milioane mașini anul trecut, cu 9%
mai puțin decât în 2018. Mult a contat și cererea în scădere la nivel global,
exporturile de mașini germane scăzând cu 13%, spre 3,5 milioane de unități.
Totodată,
importanța Germaniei în domeniul auto mondial a
scăzut mult: acum 20 de ani 12% dintre mașinile vândute în lume erau produse în
Germania, în timp ce în prezent ponderea este de doar 6%, potrivit sursei
citate.
Scăderea vine și în condițiile în care aplicațiile de
ride-sharing câștigă teren și încearcă să convingă tot mai mulți oameni că nu
au nevoie să fie proprietari de mașină.
Volumul comerţului cu amănuntul în Uniunea Europeană a
crescut cu 1,9% în luna noiembrie 2019 comparativ cu aceeaşi lună din 2018,
ţările membre unde volumul comerţului cu amănuntul a înregistrat cel mai
puternic ritm de creştere fiind Ungaria (7,3%) şi România (6,5%), arată datele
publicate, marţi, de Oficiul European de Statistică (Eurostat) citate
de Agerpres.
De
asemenea, comparativ, în zona euro, comerţul cu
amănuntul a crescut cu 2,2% în ritm anual. Eurostat precizează că vânzările cu
amănuntul în UE 28 a fost influenţate de faptul că vânzările de produse
non-alimentare s-au majorat cu 2,5%, iar cele de alimente, băuturi şi ţigări au
crescut cu 1,7%, scrie Economica.net.
Volumul
cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul (cu excepţia comerţului cu
autovehicule şi motociclete), serie brută, în luna noiembrie 2019, comparativ
cu luna noiembrie 2018, a înregistrat o creştere cu 6,5%. Ca serie ajustată în
funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate, volumul cifrei de
afaceri din comerţul cu amănuntul a înregistrat o creştere cu 6,2%.
Preţurile
apartamentelor şi-au continuat, în 2019, traiectoria ascendentă, însă au intrat
pe o pantă uşor mai abruptă comparativ cu 2018, Cluj-Napoca având, din nou,
cele mai mari scumpiri, Capitala fiind la o distanţă considerabilă, potrivit
datelor transmise de portalul Imobiliare.ro, transmite News.ro.
Astfel, la sfârşitul lui
decembrie 2019, suma medie solicitată pentru apartamentele disponibile spre
vânzare la nivel naţional (atât vechi, cât şi noi) a ajuns la 1.341 de euro pe
metru pătrat util, potrivit Indicelui Imobiliare.ro. Această valoare marchează
o creştere de 1,6% faţă de finele lui noiembrie, când o asemenea unitate
locativă putea fi achiziţionată, în medie, cu 1.320 de euro pe metru pătrat
util, potrivit sursei citate.
De asemenea, în Bucureşti, aşteptările vânzătorilor de apartamente au
ajuns la o medie de 1.413 euro pe metru pătrat util la sfârşit de 2019, în
creştere cu 1,9% faţă de luna noiembrie (când costau 1.387 de euro pe metru
pătrat util).
Dr.
Aurel Vainer, vicepreședintele
Camerei de Comerț și Industrie a Municipiului București (CCIB), preşedintele Federaţiei
Comunităţilor Evreieşti din România (FCER), membru al Asociaţiei Generale a
Economiştilor din România (AGER), a fost distins cu Crucea de merit în rang de
ofiţer a Ordinului de merit al Republicii Federale Germania de către
preşedintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, la recomandarea ministrului
federal al afacerilor externe, Heiko Maas.
Înalta
distincție a statului
german i-a fost înmânată dr. Aurel Vainer de către ambasadorul Germaniei la
Bucureşti, Cord Meier-Klodt (foto gov.ro). La ceremonie a participat
prim-ministrul Guvernului României, Ludovic Orban.
Primind
înalta distincţie, dr. Aurel Vainer a subliniat: „În viaţa de zi cu zi treci
prin multe (…), dar am rămas cu aceeaşi stimă şi consideraţie pentru munca
prestată, pentru demnitate. (…) Sunt extrem de bucuros în legătură cu
evenimentul de astă-seară. Am primit în viaţă diferite medalii, decoraţii,
diplome, dar mie mi se pare această decoraţie a statului german democrat un
mare semn de bine pentru lume. (…) Am cele mai bune sentimente faţă de
germani”.
În
contextul ceremoniei, dr. ing. Costică T. Mustață, președintele CCIB, a spus: „Această distincție reprezintă încă o recunoaştere a
caracterului remarcabil al OMULUI Aurel Vainer, o recunoaștere a onestității și eleganței desăvârșite, în discurs și fapte, dovedite zi după zi, de-a
lungul întregii sale vieți, puse
în slujba oamenilor și în
slujba comunităților din
care face parte. Numele dr. Aurel Vainer este indisolubil legat de evolutia
sistemului cameral și a
Camerei bucureștene, pe
care le-a susținut
fără rezerve, le-a apărat cu tenacitate și
cu argumente și a fost
întotdeauna mândru să fie asociat cu instituția camerală. Noi, la rândul nostru,
suntem onorați și mândri să îl avem alături de noi!
Suntem onorați și mândri pentru că meritele sale
incontestabile și vocația de om al dialogului i-au fost
recunoscute la acest înalt nivel!”
Dr. Celestino Fernández, profesor emeritus al Universităţii din Arizona, personalitate de prim rang în aria ştiinţifică a sociologiei, a fost distins cu înaltul titlu de doctor honoris causa al Universităţii Creștine Dimitrie Cantemir din București (foto University of Arizona). Evenimentul s-a desfăşurat în contextul academic reprezentat de a VII-a ediţie a conferinţei internaţionale „Cultura europeană a drepturilor omului. Dreptul la fericire”, organizate de Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir, prin Institutul Internaţional pentru Drepturile Omului, în colaborare cu partenerii săi din ţară şi din străinătate, conferinţă al cărei preşedinte de onoare şi keynote speaker a fost profesorul Fernández.
În deschiderea ceremoniei, prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu,
preşedintele Senatului Universităţii Creștine Dimitrie Cantemir, a prezentat Hotărârea Senatului UCDC de a acordare
a titlului onorific. Laudatio a fost prezentat de rectorul UCDC, prof. univ.
dr. Cristiana Cristureanu. Prof. univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu a dat
citire în limba latină Diplomei de doctor honoris causa şi i-a înmânat
profesorului Fernández
însemnele titlului. În cuvântul de răspuns, dr. Celestino Fernández a mulţumit pentru onorantul
titlu şi a adresat felicitări fondatorilor Universităţii Creștine Dimitrie Cantemir la 30 de ani de la crearea
acesteia, prof. univ. dr. Momcilo Luburici, preşedintele Uiversităţii, prof.
univ. dr. Corina Adriana Dumitrescu, preşedintele Senatului. Totodată, dr. Celestino Fernández a
apreciat participarea studenţilor la evenimentul academic, precum şi în
ansamblul de activităţii al vieţii universitare.
Dr. Celestino
Fernández a avut amabilitatea să răspundă întrebărilor noastre inspirate de
evenimentul ştiinţific reprezentat de actuala conferinţă internaţională sub
egida UCDC:
– Domnule profesor, cum caracterizaţi elementele care apropie Universitatea Creștină Dimitrie Cantemir şi Universitatea din Arizona?
– Aspectul cel mai important pe care l-am perceput este angajamentul faţă
de studenţi. Acesta ne uneşte în primul rând, ca şi, întreaga preocupare pentru
dreptul la fericire, care constituie şi tema conferinţei de faţă.
– Ce reprezintă în opinia
dumneavoastră fericirea elevului, a studentului în procesul educativ?
– În primul rând, este vorba despre o persoană care gândeşte liber, care
realizează cine este, şi nu o persoană căreia i se spune cine să fie. Toată
lumea-i spune celuilat cum să trăiască. Guvernul, religia, societatea,
părinţii, toţi ne spun cum să trăim, însă important este ca fiecare persoană să
realizeze cine este şi cum îşi doreşte să trăiască.
– Sesizaţi existenţa unei crize a
educaţiei de azi în ceea ce priveşte relaţiile dintre elevi şi profesori,
dintre studenţi şi profesori?
– Tinerii se confruntă astăzi cu numeroase probleme. Vorbim în primul rând despre anxietate, despre depresie. Dacă-i ajutăm să înţeleagă cine sunt ei, dacă-i ajutăm să trăiască o viaţă mai fericită, asta poate contribui la înlăturarea crizelor, la bunăstarea întregii comunităţi.
Preţul carburanţilor s-a ieftinit de la 1 ianuarie, odată cu eliminarea supraaccizei impuse de Guvernul Dăncilă, însă ar putea suferi noi majorări ca urmare a unui ordin ANRM (Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale), potrivit Adevărul.ro
De asemenea, transportatorul naţional de ţiţei Conpet Ploieşti a majorat deja cu 4% tarifele de transport prin Sistemul Naţional de Transport al ţiţeiului, gazolinei, condensatului şi etanului, iar noile tarife sunt valabile din 31 decembrie 2019, conform sursei citate.
Începând cu 1 ianuarie 2020, benzinarii au ieftinit carburanţii, în urma eliminării supraaccizei introduse de Guvernul Dăncilă. Potrivit calculelor, benzina şi motorina s-au ieftinit cu 32 de bani pe litru, începând de miercuri, 1 ianuarie.
Indicele ROPEX FM pentru întreg anul 2020
calculat de Operatorul pieței de electricitate și gaze OPCOM la data de 31
decembrie 2019 este de 270 de lei/MWh, cu 13,9% peste nivelul înregistrat în
acest an, potrivit datelor OPCOM.
De asemenea, indicele ROPEX FM (anual) se referă la prețul
mediu al energiei electrice cu livrare într-un anumit an, obținut pe baza
tranzacțiilor de pe piețele cu livrare la termen încheiate până la un moment
dat, scrie Economica.net.
Astfel, la data de 31
decembrie 2019 se tranzacționaseră, pentru consumul anului 2020 în total circa
32,9 TWh de energie electrică-vânzare și cumpărare (de unde a rezultat acel
preț mediu de 270 de lei/MWh), în condițiile în care toate tranzacțiile cu
livrare în 2019, raportate în ultima zi a anului, s-au ridicat la 67,2 TWh.
Totodată, prețurile cresc ușor,
dar constant, astfel ca în decembrie 2020 livrarea pe contractele încheiate
până acum să se facă la o medie de 269 de lei/MWh.
Televiziunea
Română va difuza pe 1 ianuarie 2020, ora 21:30, pe canalul TVR3, cea de-a XX-a
ediție a Întâlnirilor JTI, cu IT Dansa din Barcelona. Cei
mai talentați dansatori ai Institutului de Teatru spaniol interpretează trei
piese, aparținând unor importanți coregrafi contemporani: Whim (Capriciu)
de Alexander Ekman, In Memoriam de Sidi Larbi Cherkaoui și The Prom
(Balul) de Lorena Nogal.
Spectacolul
va putea fi urmărit de iubitorii dansului contemporan care nu au fost prezenți
în noiembrie 2019, la sala Teatrului Național București, dar și de către cei
care vor să-l revadă.
IT
Dansa, compania de dans a Institutului de Teatru din Barcelona este o pepinieră
de stele în ascensiune, toți dansatorii fiind selecționați după absolvire de
mari companii.
„Tinerii dansatori au fost minunați. Am văzut
în această seară creații diferite. Cel mai mult mi-a plăcut lucrarea lui Alexander
Ekman, care a realizat o coregrafie extraordinar de pasională, cu o tehnică
foarte nouă”, a declarat Silvia Ghiață, realizator TV
„Lumea dansului”, referitor la spectacolul din noiembrie 2019.
Octavian
Saiu, Teatrolog, Profesor Universitar, Secretar General Adjunct al
Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru:
„Trei
mici bijuterii, care împreună au format un mare eveniment cultural. Un moment
de autenticitate, un moment în care e vorba, deopotrivă, despre frumusețea și
sinceritatea expresiei corporale, ceea ce e foarte rar în peisajul coregrafiei
de astăzi. O seară excepțională sub semnul valorii, calității și încrederii în
ceea ce dansul poate să ne transmită, într-o lume atât de haotică”.
Radu F. Alexandru,
doctor în comunicare audio-vizuală, dramaturg și prozator:
„Foarte frumos. A
fost extrem de simplu și de sugestiv. Toate cele trei momente de dans au avut o
linie de o simplitate surprinzătoare. Au avut linii foarte expresive. O trupă
minunată, un spectacol incredibil, de first class, la aniversarea de 20
de ani”.
Rodica Mandache, actriță: „Un astfel de
spectacol e ca o călătorie în străinătate. M-a înduioșat, m-a impresionat, mi-a
plăcut coregrafia. E foarte important să știi ce se întâmplă în lume, pentru că
suntem legați unii de altii”.
Lari Giorgescu, actor, dansator: „Am văzut ceva
inventiv, ingenios, plin de energie și cu o rigoare strictă. Am avut foarte
mult de învățat”.
De
20 de ani, Întâlnirile JTI aduc în România companii de dans
celebre pe care altfel publicul din țara noastră ar fi putut să le vadă doar pe
marile scene ale lumii, precum și spectacole prezentate în premieră la
București.
Parteneri
media: TVR3, Radio România Cultural, Șapte Seri, RFI, Accente, Blitz TV, Amos
News, Webcultura.
Inaugurate
în anul 2000, de celebra companie de balet Bejart Ballet Lausanne, Întâlnirile
JTI au găzduit dansatori, coregrafi și trupe de balet celebre:
Nacho Duato și Compania Nacional De Danza, Joaquin Cortes, Alvin Ailey American
Dance Theater, Tango Pasion, Les Ballets de Monte-Carlo, Sylvie Guillem și
Russell Maliphant, Gigi Căciuleanu și Baletul Național din Chile, Alonzo King
Lines Ballet, Vortice Dance Company, Maria Pagés și Sidi Larbi Cherkaoui, Akram
Khan Company, Mats Ek, Ana Laguna, Susanne Linke și Dominique Mercy, în 2017
„Noism”, cea mai importantă companie de dans contemporan din Japonia, în 2018
compania de dans „Martha Graham”, iar în 2019 compania IT Dansa, din cadrul
Institutului de Teatru din Barcelona. Evenimentul a fost organizat și în acest
an de Fundația Art Production, beneficiind de consilierea artistică a Silviei
Ghiață.
Piața neagră a țigaretelor înregistrează în noiembrie prima
creștere din acest an, de 1,8 p.p. până la 12,3%, față de 10,5% în septembrie.
„În
noiembrie, se înregistrează creșteri ale contrabandei cu țigarete în
majoritatea regiunilor țării. Doar în regiunea centru comerțul ilicit scade, cu
1,4 p.p. până la 0,3%. Regiunea nord-est continuă să fie cea mai afectată de
piața neagră, aflându-se în creștere cu 1,7 p.p. până la 30,2%. Niveluri
ridicate se înregistrează și în vest (16,6%) și în sud-vest (15,4%). Din punct
de vedere al provenienței produselor de pe piața neagră, ponderea „cheap
whites” scade abrupt, cu 19,4 p.p. până la 30%, iar Moldova (17%), Ucraina
(13,8%) și Serbia (1,2%) sunt în ușoară creștere. Studiul Novel este realizat
pe un eșantion național reprezentativ de peste 2.500 de adulți fumători, din
circa 150 de localități din toate regiunile țării, inclusiv mediul rural.”, a
declarat Marian Marcu,
Director General Novel Research.
„Piața neagră a
coborât în 2019, pentru prima oară în șase ani, sub nivelul de 14%. Unul dintre
efecte a fost că, tot în 2019, British American Tobacco a virat cu 1,1 miliarde
de lei mai mult către bugetul de stat. Sperăm ca membrii Parlamentului să țină
cont de date atunci când vor discuta cea mai radicală propunere anti-tutun de
până acum, care prevede interzicerea expunerii țigărilor legale la comercianții
corecți și introducerea unei noi taxe asupra produselor din tutun. Sunt măsuri
extreme, care vor limita piața legală și vor periclita rezultatele bune
obținute de autoritățile de aplicare a legii. Într-una dintre cele mai strict
reglementate țări din Europa în domeniul tutunului, care este în același timp
și una dintre cele mai expuse la fenomenul contrabandei, sperăm că va deveni
prioritară lupta împotriva rețelelor infracționale care vând țigări fără să
ceară buletinul și fără să plătească vreo taxă, în loc de a căuta metode prin
care să fie loviți jucătorii corecți, care creează zeci de mii de locuri de
muncă și plătesc miliarde de euro la bugetul de stat.”, a declarat Ileana
Dumitru, Director Juridic și Relații Publice, British American Tobacco.
„Creșterea
din noiembrie demonstrează încă o dată cât de vulnerabilă e România din punct
de vedere geopolitic – avem a doua cea mai extinsă graniță externă a UE și ne învecinăm cu țări în care prețul e de 3-4 ori mai mic.
A scăzut ponderea țigaretelor cheap
whites, dat fiind că au fost descoperite și închise fabrici clandestine în
Cehia, Slovacia și Bulgaria, dar asistăm la un reviriment, deocamdată timid, al
contrabandei din Ucraina și Moldova. În multe zone de
frontieră oamenii supraviețuiesc aproape exclusiv din contrabandă. Comerțul ilegal e în floare și în
orașele mici și în mediul rural. Recent, zeci de magazine din Prahova sau Arad au fost amendate pentru
că vindeau de sub tejghea țigări de contrabandă. Propunerea legislativă aflată
în dezbaterea Parlamentului, care prevede interzicerea expunerii produselor din tutun în magazine, va impulsiona acest tip
de comerț ilegal. Sunt realități de care ne lovim zi de zi, dar ignorate de lobiștii anti-tutun.”, a declarat Gilda Lazăr, Director Corporate Affairs
& Communications JTI România, Moldova și Bulgaria.
„Nivelul din septembrie de 10,5% care se încadra în
media UE a fost obținut în urma unui cumul de factori. Eforturile autorităților
naționale au fost secondate de acțiunile de amploare din țările vecine și de o
serie de decizii benefice, cum a fost cea de desființare a magazinelor
duty-free din Moldova. Rezultanta acțiunii tuturor acestor factori a înregistrat
însă o diminuare a intensității spre finalul anului, perioadă în care de obicei
contrabanda crește. Controlul fenomenului contrabandei cu produse din tutun
este puternic influențat și de predictibilitatea politicilor fiscale. Orice
creștere bruscă de preț pe piața legală are valența de a conduce la expansiunea
accelerată a pieței negre, generând astfel un impact negativ asupra încasărilor
la Bugetul de Stat, dar și asupra afacerilor legitime. Dacă urmărim cu atenție
datele istorice ale studiilor Novel Research, putem remarca cu ușurință
legătura existentă între parametrii politicii fiscale și amplitudinea
comerțului ilicit cu produse din tutun din România.”, a declarat Alexandra Olaru, Director External Affairs, Philip Morris
România.
„În ultimele două luni, autoritățile au
desfășurat acțiuni de amploare împotriva traficului ilicit de țigări și
importante cantități de țigări de contrabandă au fost confiscate atât în
România, cât și în țările învecinate. Rețele de crimă organizată au fost
destructurate datorită unor acțiuni punctuale eficiente. Prețul pachetelor de
țigări pe „piața neagră” a crescut pentru prima dată după o perioadă lungă de
timp. În ciuda tuturor acestor eforturi, piața neagră și-a reluat creșterea,
ceea ce înseamnă că avem nevoie de o strategie națională împotriva traficului
ilicit de țigarete care să implice atât autoritățile responsabile cu aplicarea
legii, cât și pe cele de reglementare. O astfel de Strategie, așa cum a fost cea
elaborată în 2010, ar oferi mai multă consistență pe termen lung acestor
acțiuni.”, a declarat Adrian Pirau, Head of Sales & Operations,
Imperial TobaccoDistribution
Romania.
„Direcția Generală
a Vămilor a inițiat acțiuni de supraveghere și control în scopul combaterii traficului ilicit cu ţigarete și produse din tutun la frontierele Uniunii Europene, acțiuni derulate inclusiv în cooperare cu
alte instituţii de aplicare a legii din România și cu sprijiinul agenţiilor
internaționale de profil (OLAF, EUROPOL, SELEC, Organizaţia Mondială a Vămilor) și al administraţiilor vamale din statele vecine. Ca rezultat al acestor acţiuni,
echipele de supraveghere şi control vamal de la
nivel central, regional şi local, au confiscat în
primele 10 luni ale anului 2019 un număr de 29.636.018 ţigarete,
cu 18% mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.”,
a declarat
directorul general al Direcţiei Generale a Vămilor, Marcel Simion Mutescu.
„Țigaretele sunt cele mai traficate produse la
frontierele României, iar poliția de frontieră se află în prima linie de
combatere a contrabandei. Pentru aceasta, am întărit parteneriatele cu
autoritățile de aplicare a legii de pe plan local și din țările vecine. Vom
continua perfecționarea profesională, precum și colaborarea inter-instituțională,
în vederea limitării unui fenomen care prejudiciază statele Uniunii Europene cu
sume considerabile anual.” a declarat șeful Poliției de Frontieră, chestor
general de poliţie Ioan Buda.
Potrivit site-ului Poliției Române,
recent au fost confiscate3.370.000 de țigarete de diferite mărci, în urma a 34 de
percheziții efectuate de polițiștii de la transporturi din Timișoara, în
județele Timiș și Arad.
Producătorii de țigarete consideră că, pentru reducerea
traficului ilicit, sunt necesare mai multe schimbări legislative pe care,
împreună cu autoritățile de aplicare a legii, le solicită fără succes de mai
mulți ani. Astfel, pe lângă reglementarea unitară, pe criteriu cantitativ, a
infracțiunii de contrabandă cu țigarete, este necesară intensificarea operațiunilor
la punctele de trecere a frontierei interne a UE, cu Bulgaria și Ungaria,
locurile de acces pentru produsele „cheap whites” și tutun brut, precum și
stabilirea unor atribuții specifice pentru poliția locală și jandarmerie,
întrucât comerțul ilegal cu țigarete se desfășoară aproape nestingherit în zona
de competență a acestora – piețe, oboare, stații de metrou.
Sectorul tutunului este al doilea mare contribuabil la bugetul de stat al României, după cel petrolier.
În prima jumătate a lunii decembrie a anului 2019 pe platforma SPOT (produse pe termen scurt) operată/administrată de BRM prețul mediu ponderat
a fost de 64,43 lei/MWh, mult sub cel înregistrat în luna octombrie (91,46
lei/MWh) și în luna noiembrie (71,29 lei/MWh), continuând astfel trendul
descendent din ultima perioada
Totodată,
pe piața SPOT, în data de
17.12.2019, s-a înregistrat cel mai mic preț al gazelor naturale, respectiv 46
lei/MWh, mult sub cel reglementat. În perioada imediat următoare ofertele de
vânzare-cumpărare s-au situat între 49 și 52 de lei/MWh.
De remarcat este și faptul că în urma ofertelor de vânzare pentru următorul an, în
cadrul platformei Gas Forward, se constată o atitudine rezervată a
participanților, în ceea ce privește tranzacționarea, datorată unei
volatilități ridicate a pieței, determinată de efectele O.U.G. 114/2018.
Vremea favorabilă și optimismul
legat de previziunile de liberalizare a pieței au condus în mod evident la o
îmbunătățire a prețurilor pe toate piețele, tendința conducând spre o evoluție
corectă a pieței, similară cu cea a perioadei 2017-2018.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva înregistrează la
sfârşitul anului în curs un profit brut de 86 milioane lei, potrivit datele
preliminarii prezentate de directorul general ing. Gheorghe Mihăilescu. Veniturile
se ridică la 2.365.735.000 lei
(97% din totalul veniturilor aprobate prin
bugetul de venituri și cheltuieli), cheltuielile totale sunt de 2.279.735.000 lei (96,8% din valoarea cheltuielilor aprobate),
iar cifra de afaceri, de 2.019.761.000 lei, ceea ce reprezintă o depășire de 3,6%.
Piața masei lemnoase a înregistrat o scădere de
25% față de anul precedent, cauzele regăsindu-se în
turbulențe externe. În acest condiţii, „conducerea
executivă a Regiei Naționale a
Pădurilor – Romsilva a luat o serie de măsuri pentru dezvoltarea serviciilor și optimizarea costurilor administrative”.
În
acest an, Romsilva a regenerat 13.631 ha în fondul forestier de stat, în cele
două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă (8.589 ha pe cale
naturală, 5.042 ha pe cale artificială), cu 1.016 ha mai mult față de
programul anual de regenerare a pădurilor, care prevede regenerări pe 12.615 ha.
Au fost plantați 31 de milioane de puieți forestieri proveniți din
pepinierele silvice proprii. Lucrări de completări curente au fost realizate pe
2.054 ha. Lucrări de refacere a plantațiilor calamitate au fost
făcute pe 163 ha. Pentru sprijinirea acțiunilor de împăduriri derulate
de voluntari, Romsilva a oferit gratuit 542.290 de puieți forestieri.
Romsilva
a preluat în pază, în acest an, 122.360 de ha păduri private care nu aveau
asigurat acest serviciu, din care 94.391 ha în baza actelor de constatare,
27.969 ha în baza Legii 374/2006.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva are peste 16.500
de angajați în 41 de direcții silvice, 313 ocoale silvice, 22 de
dministrații ale parcurilor naționale și naturale, 12 herghelii, 4 depozite de armăsari,
Muzeul Cinegetic al Carpaților.
Expunerea bilanţului
2019 al RNP Romsilva a fost întregită printr-o evoluţie a ansamblului folcloric „Cercănelul” din Borşa, Maramureş, prezentat de şeful Ocolului Silvic
Dragomireşti, Pavel Horj, dovadă a caracterului economic, social şi cultural
integrator al activităţilor din universul pădurii, al naturii.
Barometru lunar cu
situaţia la zi din industrie, realizat de IRSOP şi Şcoala Naţională de Studii
Politice şi Administrative (SNSPA), Facultatea de Management „pe un eşantion de
300 de firme industriale, reprezentativ la nivelul celor 15.200 de firme
industriale cu peste 9 angajaţi din România, care generează aproximativ 95% din
totalul cifrei de afaceri din industrie”, arată că „în noiembrie industria a
intrat în a treia lună de scădere continuă a activităţii şi a ajuns la punctul
de creştere zero”. Principalii indiactori sunt caracterizaţi astfel:
„Producţia – Volumul
producţiei a scăzut la 50 de la 57 în octombrie. Sub 50 începe contracţia. Stocurile
au rămas în contracţie la 46 de puncte.
Cererea – comenzile
noi au scăzut şi ele de la 56 în octombrie la 53 în noiembrie, dar s-au
comprimat mai puţin decât volumul producţiei, probabil datorită unei uşoare
înviorări a exportului. Comenzile pentru export arată o mică urcare, de la 50
în septembrie, la 52 în octombrie şi 54 în noiembrie. „Reîncălzirea” exportului
ar putea fi un semnal pozitiv privind revenirea cererii din zona economiei
occidentale. Ar putea fi însă şi un puseu conjunctural de comenzi neplanificate
care survin uneori la final de an. Importurile de materii prime au regresat cu
un punct faţă de luna trecută (56 faţă de 57). Stagnarea importurilor de
materii prime semnalează că managerii nu aşteaptă un flux important de comenzi
interne sau externe în lunile următoare.
Forţa de muncă – Numărul
salariaţilor se află de 8 luni în zona de contracţie şi de trei luni la acelaşi
scor de 48 de puncte. Managerii nu se gândesc la angajări la sfârşitul anului,
ceea ce înseamnă că veniturile încasate de stat din impozitarea muncii vor
rămâne la acelaşi nivel ca acum.
Costuri şi venituri
– Costurile de producţie au crescut însă de la 67 în octombrie la 69 în
noiembrie. Este nivelul cel mai ridicat din ultimele 8 luni. Creşterea continuă
a costurilor în ultima perioadă este un semnal îngrijorător pentru că în mod
automat costurile se transferă în nivelul general al preţurilor şi creează
inflaţie. Explicaţii pentru costurile mai mari ar putea fi creşterile
salariale, dorinţa firmelor de a-şi majora marja de profit sau creşterea
autonomă a preţurilor la import. Preţurile încasate de firme pentru produsele
lor au rămas la 55 de puncte în zona de creştere, la fel ca în octombrie.
Aşteptările – Indicatorul
global de încredere a managerilor în sănătatea economică a industriei peste 6
luni a crescut de la 61 de puncte în octombrie la 64 în noiembrie. Dacă ne
uităm însă la aşteptările sectoriale vedem un tablou mai diferenţiat. În luna
noiembrie faţă de octombrie managerii au fost mai încrezători în creşterea
producţiei şi a preţurilor pentru produsele lor. În schimb, s-au atenuat
sensibil încrederea în creşterea exportului şi a importului de materii prime”.
Coordonatorii
Barometrului sunt dr. Petre Datculescu (IRSOP Market Research & Consulting
SRL), conf. univ. dr. Florina Pînzaru, conf. univ. dr. Lucian Anghel (Facultatea
de Management a SNSPA).
Teatrul Național „Radu
Stanca” din Sibiu și clinica Dent Estet Sibiu au început un parteneriat de
onoare pe baza căruia toți actorii teatrului beneficiază de pachete personalizate
de tratament, investigații și tratamente de prevenție dentară. Copiii
actorilor beneficiază de servicii dentare complete din toate ramurile
stomatologiei pediatrice la clinica Dent Estet 4 Kids Sibiu, prima clinică
stomatologică din regiune dedicată exclusiv copiilor.
Constantin Chiriac, directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu
Constantin Chiriac,
directorul general al Teatrului Național „Radu Stanca” din Sibiu, subliniază: „Întotdeauna prin proiectele și parteneriatele pe care le-am
dezvoltat de-a lungul timpului am plecat de la nevoia comunității și cum îi putem veni în
întâmpinare prin tot ceea ce facem, deoarece dincolo de toate, cel mai
important obiectiv pentru noi toți este omul. Sunt fericit că prin această colaborare pe
care o începem alături de Dent Estet Sibiu urmăm principii și valori comune, alături de
prieteni care se preocupă de tot ceea ce înseamnă calitate, zâmbet și miracol în viața noastră. Calitatea
serviciilor, echipele de specialiști și tehnologiile pe care le pun la dispoziția pacienților reprezintă un lucru
extraordinar și o garanție că avem alături un partener serios și responsabil”.
Dr. Oana Taban, fondator şi CEO al grupului Dent Estet
Dr.
Oana Taban, în calitate de fondator şi CEO al grupului Dent Estet, apreciază: „Suntem
recunoscători pentru povestea frumoasă pe care o trăim la Sibiu de când am
inaugurat clinicile noastre aici, acum un an. Ne dorim să oferim înapoi
comunității locale serviciile noastre de excelență în stomatologie, de aceea
suntem onorați să anunțăm parteneriatul de încredere pe care l-am început cu actorii Teatrului
Național Radu Stanca (TNRS),
alături de domnul director Constantin Chiriac. Suntem mândri să susținem marile valori ale
României, iar faptul că putem sprijini actorii TNRS în a le oferi zâmbete care fac istorie, ne împlinește”.
Dent
Estet are parteneriate cu organizaţia
„Salvați Copiii”, fundația „Inimi Deschise”, programul „Ajungem Mari” al Asociației „Lindenfeld”,
Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu (FITS), ansamblul „Cindrelul
Junii Sibiului”, fundația „Polisano”.
Costul
lipsei de productivitate la nivel global este de 17,755.44 euro pe secundă
București,19decembrie
2019: Soluțiile de
tip cloud, munca flexibilă și transformarea digitală, top trenduri în
productivitate ale cpmpaniilor, arată o analiză realizată la finele anului 2019
de Spaces, lider mondial pe piața spațiilor de lucru flexibile.
Costul lipsei de productivitate pentru
companii este greu de măsurat. Cum pot companiile să cunoască cu exactitate costurile
proceselor ineficiente, ale tehnologiei învechite, ale angajaților demotivați,
ale timpului pierdut și ale oportunităților ratate. Conform unui raport
realizat de compania de software Sage, costul lipsei de productivitate la nivel
global este de 17,755.44 Euro pe secundă.
“Un mediu de lucru care este în concordanță cu
modul în care trăim, în care comunicăm și cu natura activităților profesionale
zilnice este un mod inteligent de a crește valoarea afecerii noastre”, declară
Ramona Predescu (Iacob), country manager Spaces România.
Comunicarea unificată
În 2019 comunitățile de
afaceri au adoptat masiv instrumente de productivitate bazate pe soluții cloud.
Microsoft Teams și Slack sunt opțiuni populare, iar Workplace
by Facebook a câștigat peste 1 milion de utilizatori noi numai în ultimele opt
luni, ajungând la un număr total de aproximativ 3 milioane de useri. Folosirea
acestui tip de instrumente facilitează o mai bună comunicare între echipe,
creând un mediu de comunicare bazat de soluții tip chat, care sunt o oglindă a
modului în care obișnuim să comunicăm pe rețele sociale. Mailurile rămând o
soluție bună, însă, pentru anumite multe dintre proiecte, echipele pot crea chat-uricare
au opțiuni de filesharing și planning pentru proiecte specifice. Comunicarea
devine astfel mai intuitivă și mai eficientă.
Investițiile în infrastructură tehnologică
Pentru companii, transformarea
digitală nu mai este doar o opțiune, ci este ceea ce le trebuie ca să
supraviețuiască. De la securitatea informațiilor până la migrarea operațiunilor
în cloud, comapniile văd transformarea digitală ca fiind crucială pentru a
securiza informațiile online.
ITProPortal estimează că în
anul 2020, 83% din activitățile companiilor se vor desfășura în cloud,ceea cele
va permite să stocheze mai multă informație pe măsură ce cresc și le va elibera
de mai multe echipamente hardware.
Soluțiile de lucru flexibile
Bill
Gates,fondatorul Microsoft, este unul dintre primii oameni de afaceri care au
recunoscut efectele benefice pe care îl are un work-life balance echilibrat,
asupra productivității muncii. Într-un citat celebru al său afirma:“Competiția
pentru angajați buni va crește în anii următori. Companiile care vor oferi mai
multă flexibilitate vor avea un avantaj competitiv”.
“Un furnizor de flexible workspace solutions îi permite unei companii să
dimensioneze spațiul conform nevoilor – creșterea/diminuarea echipei,
necesitatea de mutare într-o zonă diferită în același oraș sau în țări în care
rețeaua este prezentă. Clientul poate să opteze pentru birou privat (access
24/7), co-working (reserved sau pe bază de membership), și, de ce nu, biroul
virtual – un serviciu unic, prezent de
30 de ani în piață prin care clientului îi oferim o adresă la care poate primi
corespondența și un serviciu de ‘telephone answering’, fără a avea un spațiu
fizic închiriat”, explică Ramona Predescu (Iacob), country
manager Spaces România.
Munca flexibilă presupune opțiunea de a lucra
la distanță, de a lucra în intervale orare care sunt mai potrivite pentru
productivitatea personală, și acces la spații de lucru cât mai apropriate de
locuința angajaților, ca să se elimine timpii pierduți în trafic.
Un studiu recent realizat de compania de
tehnologieZenefits a relevat faptul că pentru77% dintre angajați munca
flexibilă este un criteriu foarte importantatunci când cautăun loc de muncă, iar
78% recunosc faptul că munca flexibilă îi face mai productivi.
IWG a realizat în anul 2019 o cercetare
care relevă faptul că munca flexibilă a câștigat un teritoru semnificativ față
de anii anteriori,62% dintre companiile globale au introdusîn contractul de
muncă o clauză care permite munca flexibilă.
Dacă în urmă cu doar câțiva ani
normalitatea locului de muncă era reprezentată de un spațiu fix și de un
program de lucru de 8 ore, în prezent, spațiile de birouri flexibile au devenit
o soluție preferată de antreprenori și de companiile multinaționale.
Despre Spaces
Spaces oferă un mediu de lucru creativ,
cu un spirit antreprenorial unic. Credem că munca este despre oameni și idei,
iar tehnologia a creat o economie modernă, condusă de oameni implicați. De
aceea, noi am creat spații de lucru cu un design inedit, care să inspire, iar
echipele noastre dedicate au grijă de toate detaliile pentru ca antreprenorii
li intraprenorii să se poată concentra pe următoarea idee care face
diferența.Cultura noastră se bazează pe energia comunității – oameni interesanți
care fac lucruri interesante. Întregul concept susține dezvoltarea rețelelor și
conectarea cu membri care împărtășesc idei similare.Dacă reprezinți un
start-up, ești antreprenor sau lucrezi într-o corporație, noi îți oferim mai
mult decât un simplu spațiu de lucru. Ceea ce face conceptul Spaces cu adevărat
unic este comunitatea de oameni cu viziune pe termen lung, inovatori,
profesioniști care schimbă regulile jocului și care iubesc ceea ce fac. Pentru
detalii vizitați www.spacesworks.com.
Bucuresti, 18.12.2019 – Cu ocazia aniversarii a 155
de ani, clienții CEC Bank se pot bucura de depozitele la termen, în lei, cu
maturitate de 6, 12 sau 24 luni cu dobânzi de până la 4% pe an și zero comision de administrare cont curent
pe întreaga perioadă de constituire a depozitului.
Promoția este valabilă pentru clienții persoane
fizice care își deschid depozite în lei pe termene de 6, 12 sau 24 luni în
perioada 18.12.2019 – 31.03.2020.
„Cu o
tradiție de 155 de ani, CEC Bank își propune să joace un rol activ în încurajarea
unui comportament financiar responsabil, iar economisirea este un element
esențial. De aceea, susținemactivitatea de economisire prin produse
atractive, cu dobânzi competitive. CEC Bank este în top 5 bănci în ceea ce
privește dobânzile la depozitele la termen, în lei, pentru populaţie. În plus,
pe lângă atragerea de resurse, CEC Bank va continua să finanțeze economia
românească prin credite pentru investiții personale sau pentru
antreprenori”, a declarat Bogdan Neacșu, Director General – Președinte
CEC Bank.
Pentru depozitele la termen, în lei, CEC Bank
plătește o dobândă de 2.5% pe an pentru
plasamentele la termen de șase luni, 3.5% pe an pentru plasamentele la
termen de 12 luni și 4% pe an pentru plasamentele la termen de 24 de luni. În
plus, clienții care optează să-și constituie un depozit prin Internet și Mobile
Banking, sau prin telefon (Tele CEC), beneficiază de un bonus de dobândă de
0,10 pp pentru depozitele constituite prin aceste canale.
Depozitele se pot constitui atât la ghișeele
băncii, prin intermediul celor peste 1.000 de unități teritoriale, din care
aproximativ 500 sunt amplasate în mediul rural, cât și prin soluțiile digitale
ale Băncii – CEC Bank Mobile Banking, Internet Banking (CEConline) sau Phone
Banking (TeleCEC). CEC Bank nu percepe comision pentru retragerea banilor de la
ghișeele băncii, la expirarea termenului depozitului.
**
Despre CEC
Bank
CEC Bank este banca românească cu cea mai lungă
tradiție. Fondată în 1864, CEC Bank are în prezent peste 2 milioane de clienți,
cea mai extinsă rețea națională, cu peste 1.000 de sucursale și unități
teritoriale și active de 29,3 miliarde lei, la sfârșitul anului 2018.
CEC Bank este o bancă universală de top pe piața
românească, care oferă o gamă completă de produse și servicii persoanelor
fizice, IMM-urilor și corporațiilor mari, prin multiple canale de distribuție:
unități bancare, rețele de ATM, internet banking (CEConline), mobile banking și
phone-banking (Tele CEC).
Statul român, prin Ministerul Finanțelor
Publice, este unicul acționar al CEC Bank, iar în luna noiembrie a acestui an
(a.c. 2019), în urma acordului Comisiei Europene, capitalul băncii a fost
majorat cu 940 milioane lei.
Mai multe detalii despre produsele și serviciile
oferite de CEC Bank pot fi obținute în orice unitate a Băncii, apelând gratuit
Serviciul suport clienți la numărul de telefon 0.800.800.848 sau accesând
site-ul www.cec.ro
Indicele ROBOR la 3
luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în
lei, a crescut la 3,16%, cel mai mare nivel din ultimele 5 luni, potrivit
datelor publicate, joi, de Banca Naţională a României (BNR).
ROBOR la 3 luni a urcat
de la 3,14% la 3,16%, cel mai mare nivel din 12 iulie, când a fost tot 3,16%,
scrie News.ro.
De
asemenea, ROBOR la 6 luni a crescut de la 3,18% la 3,21%, cel mai mare nivel
din 29 iulie, când a fost 3,22%.
ROBOR
(Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se
împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa
este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă, conform
sursei citate.
Valoarea
acestuia, pentru al doilea trimestru din 2019, a crescut la 2,66%, de la 2,63%
în T1 2019.
România a menținut, în
octombrie, cel mai mare avans al lucrărilor de construcții din UE, dar ritmul
de creștere s-a temperat pentru a treia lună la rând, potrivit datelor
estimative publicate de Eurostat.
De asemenea, datele incluse
în analiza Eurostat sunt ajustate în funcție de factorii sezonieri, conform
Profit.ro.
Astfel, lucrările de construcții din România au avansat cu 24,6% în
octombrie față de perioada echivalentă a anului precedent, comparativ cu o
creștere de 30,8% în septembrie (date revizuite în creștere) și de de
37,3% în august. În iulie, creșterea a fost de 39%.
În UE, aceste lucrări s-au redus cu 1,2% în ritm lunar și cu
0,2% în ritm anual.
Ministerul Finanţelor
Publice (MFP) a împrumutat, miercuri, 416,1 milioane de euro de la bănci,
printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu cupon cu o maturitate reziduală de
14 de luni, la un randament mediu de 0,13% pe an, potrivit datelor transmise de
Banca Naţională a României (BNR).
Valoarea nominală a
emisiunii de luni a fost de 200 de milioane de euro, iar băncile au subscris
419,6 milioane de euro, scrie Economica.net.
De asemenea, MFP a respins
toate ofertele băncilor depuse în cadrul licitaţiei pentru o emisiune de
obligaţiuni de stat cu cupon pe 64 de luni, prin care intenţiona să atragă 200
de milioane de euro.
Ministerul Finanţelor
Publice (MFP) a planificat, în luna decembrie 2019, împrumuturi de la băncile
comerciale de 5,945 miliarde de lei, din care un miliard de lei prin două
emisiuni de certificate de trezorerie cu discount şi 4,3 miliarde de lei prin
opt emisiuni de obligaţiuni de stat.
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a fost
în noiembrie de 1%, în creştere faţă de 0,7% în octombrie, şi de 1,3% în
Uniunea Europeană, în creştere faţă de 1,1% luna precedentă, iar România,
Ungaria şi Slovacia au înregistrat cele mai ridicate rate ale inflaţiei din UE,
arată datele publicate miercuri de Oficiul European de Statistică (Eurostat),
informează Agerpres.ro.
Conform acestor cifre, inflaţia din zona euro este tot mai
departe de obiectivul ţintă al Băncii Centrale Europene (BCE), respectiv o
creştere a preţurilor mai mică, dar apropiată de 2%, potrivit Bursa.
De asemenea, cele mai ridicate rate anuale ale inflaţiei din UE
au fost înregistrate luna trecută în România (3,8%), Ungaria (3,4%), Slovacia
(3,2%) şi Cehia (3%), iar cele mai scăzute în Italia şi Portugalia (ambele cu
0,2%) şi Belgia (0,4%). Comparativ cu luna precedentă, inflaţia anuală a scăzut
în cinci state membre, a rămas stabilă în două şi a urcat în 20 de ţări membre.
Inflaţia de bază este urmărită cu atenţie de Banca Centrală
Europeană la elaborarea deciziilor sale de politică monetară, potrivit sursei
citate.
În contextul stagnării activității din sectorulasigurărilor,pe fondul nivelului redus al ratelor dobânzii, modificările structurii demografice a consumatorilor din toată lumeași așteptările tot mai mari legate de experiențele digitalegenerează noi riscuri, dar și oportunități pentru jucătorii din acest sector. Raportul EY Insurance Outlook 2020, elaborat pe baza consultărilor cu liderii din domeniu de la nivel global, evidențiază prioritățileși planurile pentru anul următor princare companiile de asigurări generale și de viață intenționează să își mențină competitivitatea în această nouă paradigmă.
Conform raportului, asigurătorii consideră
că talentele reprezintă „ingredientul secret” pentru a valorifica la maximum
investițiile în tehnologie, în transformarea digitală și în noile modele de
afaceri. Dar sectorul are dificultăți în a atrage oamenii potriviți, iar
asigurătorii ar trebui fie să se repoziționeze ca firme de tehnologie, fie să
comunice mai multde ce e important acest sector, ce valoarea aduce societății
și de ce este atractivăo carierăîn asigurări.
”Industria
asigurărilor trebuie să se reinventeze pentru a răspunde așteptărilor din ce în
ce mai mari din partea clienților privind o adevărată experiență
digitală. Noi riscuri apar, cum ar fi cele de cybersecurity, și, odată cu
ele, devine la fel, daca nu chiar mai importantă, prevenirea acestora și nu
doar administrarea lor.
Din păcate, pe o
piață ca cea din România, afectată de una dintre cele mai mari migrații ale
forței de muncă, în care numeroase grupuri internaționale și-au dezvoltat
centre de servicii (“SSC”), atragerea unor specialiști în acest domeniu
devine parte a unui adevărat “război” pentru talente.
În ciuda acestor
provocări, care includ și nevoia de excelență operațională și eficiență a
costurilor, în paralel cu administrarea cerințelor de reglementare, industria
are oportunități foarte bune de dezvoltare, având în vedere gradul redus de
penetrare al asigurărilor și interesul în creștere pentru produse non-auto
(sănătate, componente de investiții)”, spune Alina Dimitriu,
Partener, Departamentul de Audit, EY România.
Potrivit raportului, printre celelalte
priorități ale companiilor de asigurări generale și de viață se numără:
Atingerea
excelenței operaționale și eficientizarea costurilor
Gestionarea
presiunilor legislative
Digitalizarea
distribuției
Adoptarea
tehnologiilor emergente și inovatoare
Navigarea
printre riscurile și oportunitățile schimbărilor climatice.
Confruntarea cu presiunile legislative,
precum cele aduse de IFRS 17, și cu necesitatea dea-și recalifica forța de
muncă și de a adopta transformarea digitală, se dovedește a fi un exercițiu de
echilibristică dificil pentru asigurătorii europeni, care fac eforturi mari în
direcția dezvoltării. Companiile de asigurări generale trebuie să găsească
echilibrul potrivit între distribuția digitală și cea tradițională, navigând
printre schimbările legislative și explorând oportunitățile și amenințările
dezvoltării durabile și ale schimbărilor climatice. În același timp,
asigurătorii de viață vor căuta să își eficientizeze costurile, prin testarea
de noi propuneri prin intermediul dispozitivelor conectate și prin oferte de
bunăstare financiară care ar putea soluționa problema nivelurilor extrem de
reduse ale ratelor dobânzii.
Raportul arată că printre măsurile
cheie pe care trebuie să le ia în 2020 companiile de asigurări (atât generale,
cât și de viață) din Europa se numără: gestionarea presiunilor legislative
persistente, digitalizarea vânzărilor și distribuției și eficientizarea
costurilor. Un aspect interesant este că lupta pentru talente este o prioritate
de top pentru companiile de asigurări generale, alături de soluționarea
aspectelor legate de dezvoltarea durabilă și de schimbările climatice, în timp
ce asigurătorii de viață își mențin atenția asupra problemelor legate de
dezvoltarea durabilă și de schimbările climatice și asupra valorificării
tehnologiei internetului lucrurilor (Internet of Things sau IoT).
În 2020,
principalele tendințe în rândul companiilor de asigurări (atât generale, cât și
de viață) de pe continentul american se aliniază cu unele dintre prioritățile
globale: câștigarea luptei în recrutarea talentelor, atingerea excelenței
operaționale și eficientizarea costurilor. Pentru companiile de asigurări
generale, rămân prioritaredigitalizarea distribuției și elaborarea strategiilor
corecte pentru a colabora (și concura) cu noii jucători de pe piață (companiile
„insurtech”, marile companii tehnologice).
Deși fundamentele sectorului par să fie
solide, incertitudinile legislative și economice și problemele specifice fiecărei
țări aruncă o umbră asupra perspectivelor de dezvoltare ale regiuniiAsia-Pacific
și generează noi provocări. Potrivit raportului, asigurătorii ar trebui să
valorifice avantajul unei clase de mijloc relativ tinere și în creștere prin
adoptarea noilor tehnologii. La rândul său, acest demers le va reduce baza de
cost și le va moderniza distribuția prin dezvoltarea ofertelor directe către
consumatori și valorificareaschimbărilor legislative pentru a-și eficientiza
operațiunile.
În prezent, această regiune încă
înregistrează un val de creștere solidă, în principal datorită Chinei, dar și
performanțelor pozitive ale pieței sud-coreene. Totuși, piețele mature se
confruntă cu provocările aduse de populația îmbătrânită și de modificarea
exigențelor clienților. Nicio altă piață nu este la fel de diversă sub aspectul
oportunităților și a maturității, ceea ce reprezintă o provocare interesantă
pentru asigurătorii din această regiune.
Luna
decembrie, denumitătradițional „luna cadourilor”, tinde să devină o sursă de preocupare pentru mediul de
business din România, având în vedere că, în ultimii ani, cele mai importante
modificări fiscale au fost adoptate aproape de finalul anului. Apogeul a fost
atins în 2018, când am„primit” de Crăciun faimoasa Ordonanță de Urgență 114. Anul
acesta, tot în ajun de sărbători, se aduc reparații capitale ordonanței, care,
dincolo de beneficii, vin și cu costuri de readaptare rapidă la noua realitate.
Având în vedere provocările bugetare ale anului viitor, se pot anticipa, deja,
surprizepentru decembrie 2020?
Anul 2019 a fost mai puțin „bogat” în modificări fiscale decât anii anteriori,
însă impactul generat de OUG 114/2018 a fost mult mai puternic din cauza
anvergurii actului normativ și a modului surprinzător în care a fost adoptat:
din scurt, fără consultări cu entitățile afectate și fără studii de impact.
Efectul asupra economiei a fost unul complex,
pentru că a constat nu doar în taxe noi și cheltuieli de conformare pentru
jucătorii vizați, ci și în dezechilibrarea bugetelor pe anul în curs și a
deciziilor de investiții (de exemplu, investițiile în Marea Neagră). Toate
acestea au generat reacții negative în lanț până la consumatorul final.
Pe de altă parte, impactul asupra bugetului
de stat, deși pozitiv, a fost cu mult sub așteptări și nu a compensat sub nicio
formă pagubele deja create și pe cele viitoare, având în vedere că încrederea
investitorilorva fi mai greu de restabilit chiar și decât bugetele companiilor
afectate.
Ordonanța a fost modificată, dar impactul persistă
Pe parcursul anului, ordonanța a mai fost
amendată, punctual, cea mai importantă modificare fiind adusă taxei pe activele
bancare, însă abia prin legea pe care Guvernul a anunțat că își va asuma
răspunderea în Parlament se reduc semnificativ riscurile induse de actul
normativ inițial. În linii mari, proiectul de lege aprobat de Guvern prevede
eliminarea taxei pe activele bancare, a taxei din energie, renunțarea la
taxarea companiilor din telecomunicații și revenirea la cerințele de capital
inițiale pentru fondurile de pensii din pilonul II. În cazul pensiilor obligatorii
administrate privat, se retrage și posibilitatea acordată participanților la un fond privat de a se transfera la
sistemul de stat după o perioadă de cinci ani. În energie, se renunță la
plafonarea tarifelor pentru gaze și electricitate și se introduc prevederi
tranzitorii pentru liberalizarea pieţei de energie electrică şi de gaze.
Dintre măsurile cele mai importante cuprinse
în OUG 114, se mențin cele din construcții (salariul minim diferențiat și
facilitățile fiscale acordate societăților din domeniu), acestea fiind
considerate, în general, benefice sectorului.
Impactul modificării ordonanței asupra mediului
de afaceri va fi, fără îndoială, unul pozitiv, deși nu se poate spune că
efectele vor fi șterse cu buretele: taxele plătite sau datorate de entitățile
vizate, disconfortul și cheltuielile generate de conformare și, nu în ultimul
rând, incertitudinea care a dus la blocarea planurilor de investiții reprezintă
costuri plătite deja în contul acestui experiment.
Pe de altă parte, însă, este evident că, prin
modificarea actului normativ, statul trebuie să renunțe la anumite venituri. În
acest an, în baza ordonanței,a încasat peste 600 de milioane de lei (în 11
luni) de la companiile din sectorul energetic și aproape 380 de milioane de lei
de la bănci, doar pentru primul semestru din 2019, urmând ca taxa datorată pe
semestrul doi să intre în conturile statului la jumătatea anului viitor.
Raportate la dimensiunea bugetului de stat,
sumele pot părea ușor de compensat, însă nu și în contextul expansiunii
cheltuielilor din ultimii ani și din perioada următoare. Guvernul și-a asumat
deja faptul că deficitul bugetar va depăși semnificativ limita de 3% din PIB
atât în 2019, cât și în anii următori, dar și aceste estimări sunt considerate
încă optimiste în perspectiva implementării legii pensiilor în forma actuală și
a altor propuneri prezente și viitoare (reduceri de taxe și/sau creșteri de
cheltuieli).
2020, încă un an de incertitudine în business?
Este pusă, așadar, în discuție
sustenabilitatea bugetului pe anul viitor și nu numai, motiv pentru care apare ca
inevitabil riscul unor eventuale măsuri de compensare a deficitului creat prin
creșterea excesivă a cheltuielilor.
Modificarea OUG 114, în sensul eliminării măsurilor
considerate nocive cuprinse în actul inițial, ar putea reprezenta un moment de
referință în restabilirea încrederii investitorilor în mediul de business
românesc. Însă, pentru ca procesul să fie de durată, este necesar să se revină
la predictibilitate, la adoptarea de acte normative cu impact fiscal în urma
unor consultări reale cu entitățile afectate, cu cel puțin șaseluni înainte de
momentulaplicării, așa cum prevede Codul Fiscal.
Care sunt șansele reale ca acest lucru să se
întâmple în 2020, an electoral cu două runde de alegeri – locale, în vară, și
parlamentare în toamnă/iarnă? Greu de anticipat.
Așadar, incertitudinea și, implicit, lipsa de
încredere persistă, iar bugetul pe 2021, secătuit de promisiuni electorale, va
avea nevoie de resurse pe care le va căuta…când? În decembrie 2020?
EximBank și
Elba Timișoara
– companie cu tradiţie şi valoare recunoscută în producţia de corpuri de
iluminat – au încheiat un acord de finanțare de 5,9 milioane de
euro. EximBank informează că destinaţia finanțării
este „să susțină
derularea unor investiții necesare pentru adaptarea
portofoliului de produse Elba la cele mai noi solicitări ale principalilor
parteneri din industria auto, respectiv Alianta Renault Nissan Mitsubishi și
Grupul Volkswagen”.
Traian Halalai, președintele
executiv al EximBank, subliniază: „Ne bucurăm că prin facilitățile
acordate putem susține trendul de evoluţie pozitivă atât pe
piața
internă, cât și
pe cea internațională
a unuia dintre cele mai puternice branduri românești,
cu o istorie de aproape 100 de ani, contribuind astfel la continuarea tradiției.
Faptul că avem în portofoliu companii din elita business-ului românesc, așa
cum este și
Elba, reprezintă expresia angajamentului nostru ferm de a contribui la dezvoltarea
mediului de afaceri local și a capacității
noastre de a construi o relație solidă de tip win-win cu toate
firmele de pe piață.
Capitalul românesc are forţa de a crea companii care să concureze multinaționale
cu tradiție,
iar EximBank poate propune soluții financiare competitive celor
aflate în căutarea unor soluții de dezvoltare a afacerilor”.
La rândul său, Bogdan Cocian, CEO al
companiei Elba, accentuează: „În aproape un secol de existență,
Elba a reușit
să se transforme continuu pentru a asigura dezvoltarea afacerii, adaptându-se
cu succes exigențelor
din industrie prin investiții semnificative în inovație
și
tehnologie. Ritmul în care producătorii auto lansează modele noi ne provoacă să
ne reinventăm în mod agil portofoliul de produse, iar noi am demonstrat că avem
capacitatea de a ține
pasul cu solicitările partenerilor noștri. Astfel, ADN-ul
companiei s-a conturat puternic prin anticiparea unor cerințe
ale pieței,
fiind recunoscuți
de către principalii clienți pentru competențele
design to cost și
design to quality, dar și pentru capacitatea de a alege și
transpune tehnologiile semnificative pe piața
mass-market. Ne dorim să continuăm să creștem, să ne diversificăm
portofoliul de clienți, gama de produse și
servicii, întărindu-ne poziția pe piața
europeană de profil. Așadar, pentru noi, este important să
continuăm investițiile,
iar în EximBank avem un partener pe termen lung, care ne susține
în acest demers”.
În context, este de reafirmat că „segmentul
principal de activitate al Elba este reprezentat de iluminatul pentru
automotive, dar portofoliul companiei include și
produse cu tehnologie Led de ultimă generație
pentru iluminat industrial, stradal, Antiex sau office. În prezent, Elba este furnizor principal pentru
Automobile Dacia, cu care colaborează de peste 50 de ani, dar și
pentru alte uzine ale grupului Renault din Europa și
de pe alte continente. Pentru grupul VW, societatea timișoreană
livrează componente celor două divizii – Skoda (cu care colaborează de peste 8
ani) și
Volkswagen, cu care a început recent colaborarea pentru furnizarea de corpuri
de iluminat. De asemenea, compania a înființat
alături de Varroc Lighting Systems, unul din leaderii mondiali in domeniul
iluminatului automotive, o companie mixtă (Varroc-Elba Electronics) ce are ca
obiect principal de activitate fabricarea subansamblurilor electronice”.
Faţă de preconizata
reducere a TVA de la 19% la 16% (cota generală)
şi de la 9% la 5% (alimente şi zona adiacentă),
Consiliul Naţional al Întrepriderilor Private Mici şi Mijlocii din România
(CNIPMMR) îşi prezintă punctul de vedere, pronind de la situaţia încasării TVA,
pe care o sintetizează astfel: „Potrivit comunicatului de
presă al Comisie Europene, din 05 septembrie 2019, România a înregistrat cel
mai mare deficit din UE în privinţă încasări TVA, de 36% în 2017, fiind urmată
de Grecia (34%) și Lituania
(25%). Potrivit iniţiatorilor propunerii legislative, 5 deputaţi PNL, România a
avut şi în 2016 cel mai mare deficit de colectare TVA din UE de 35,88%, procent
care era în creştere faţă de 2015”. În aceste condiţii, reamintind că „a susţinut în mod constant necesitatea
predictibilităţii şi stabilităţii Codului Fiscal, fără modificării care bulverseză mediul de afaceri”,
CNIPMMR apreciază că „soluţia este creşterea gradului de
colectare a TVA-ului mprin modernizarea şi informatizarea ANAF. Prin păstrarea
cotelor de TVA se va sigura o sursă de venituri relativ constantă la buget,
fără a introduce decalaje mari în cadrul încasărilor bugetare. Proiectul de
buget pe anul 2020 a fost construit pe o valoare de 19% a TVA, în condiţiile în
care cheltuielile bugetare vor duce la un deficit de 3,59%, fiind necesare
negocieri cu Comisia Europeană pentru acceptarea acestui prag. Investiţiile
pentru programele de susţinere a antreprenoriatului, cel mai reprezentativ
fiind programul Romania Start-up Nation au alocate fonduri, prin proeictul de
buget care acoperă finanţarea pentru doar 1200 de beneficiari, faţă de 10.000
care este ţinta programului”.
Florin Jianu, preşedintele CNIPMMR (foto), subliniază:„Respingem ferm o astfel de abordare iresponsabilă a politicienilor care afectează grav echilibrul economic şi social, care conduce la scăderea veniturilor, şi aşa precare ale bugetului de stat pe 2020, şi care afectează domenii cheie precum sănătatea, educaţia, investiţiile în infrastrucutură, dând în acelaşi timp un semnal foarte prost partenerilor investiţionali asupra unei ţării în care politicienii acţioneză impredictibil şi împotriva intereselor economice şi sociale ale propriei ţării. Mediul de afaceri nu mai are nevoie de scădere de taxe, o țară nu va funcționa cu scăderi de taxe și cu măriri continue de cheltuieli (vezi măririle cuprinse în bugetul 2020 pentru salarii și pensii), ci are nevoie de investiții (infrastructură, educație, sănătate) și de programe adecvate de stimulare a spiritului antreprenorial (Start Up Tech Nation, fonduri de capital de risc, fonduri de microcreditare și microgarantare)! Din cercetarile CNIPMMR a reieșit faptul că singurele taxe care trebuie ajustate sunt cele pe forța de muncă, România situându-se la un nivel prea ridicat al impozitării forței de muncă.”
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România
(CNIPMMR) adresează Exectuviului un set de propuneri pentru ediţia 2020 a
programului Start-up Nation, inclusiv sub o denumire
adecvată cerinţelor dezvoltării tehnologice:
Schimbarea
denumirii viitoarei sesiuni în “Start-up Tech Nation”;
Introducerea
obligativității achiziției unui pachet digital care să conțină minim site de prezentare a activității, un soft de gestiune a datelor și semnatură electronică (maxim eligibil
25.000 lei);
Eliminarea diferențelor de punctaj dintre București, Ilfov, Cluj și restul județelor pentru o abordare unitară a
programului la nivel national;
Acordarea de punctaj suplimentar
componentei de contribuție proprie;
Acordarea de
punctaj suplimentar proiectelor cu componentă de inovare socială (planurile de afaceri
care rezolvă una sau mai multe din problemele sociale ale comunității unde se implementează proiectul);
Acordarea de
punctaj suplimentar aplicanților care s-au
întors din diaspora pentru a deschide o întreprindere prin intermediul
programului Start-up Tech Nation;
Renunțarea la departajare în funcție de numărul de locuri de muncă dar
păstrarea obligativității creării a minim unui nou loc de muncă;
Acordarea de
punctaj suplimentar asociaților/acționarilor care nu au mai avut calitatea de
asociat/acționar în altă întreprindere pînă la înființarea societății cu care aplică;
Eligibilitatea
societăților înființate începând cu data de 1 ianuarie 2018;
Locurile de muncă create prin program vor putea fi ocupate
de angajați care nu au mai avut raporturi de muncă în ultimele 6 luni;
Introducerea restricției de înstrăinare a mai mult de 49% din părțile sociale/acțiuni pe perioada de implementare și monitorizare a programului.
Directorul Direcției de Strategie și Stabilitate Financiară în cadrul ASF, domnul Valentin Ionescu(foto), a declarat:
„Strategia ASF de educație financiară se bazează în principal pe 4 direcții principale (după grupul țintă și obiectivele urmărite, respectiv: pre-universitar, universitar, adulți și formatori). În anul 2015, a fost aprobată Strategia ASF de educație financiară pentru perioada 2015-2018, iar în anul 2019 s-a aprobat Strategia ASF de educație financiară 2019-2023. Ambele strategii fac referire la programe proprii de educație financiară adresată tuturor categoriilor tipologice de grupuri țintă (copii, adolescenți, adulți, formatori) și au în vedere contextul și recomandările internaționale.
Programele adresate mediului (învățământului) pre-universitar sunt cele mai dezvoltate și cu cea mai mare sferă de cuprindere geografică (la nivel național) dintre toate programele ASF de educație financiară. O serie largă de acțiuni logistice și eforturi administrative considerabile sunt implicate în dezvoltarea și administrarea acestora.
Să vorbim despre piața financiară ne-bancară este programul ASF de educație financiară, destinat învățământului pre-universitar, demarat în 2015 din dorința de a contribui la atingerea celui mai important obiectiv al ASF referitor la protecția consumatorilor, tinerii fiind viitorii consumatori de produse și servicii financiare ne-bancare. Analiza formularelor de feedback contabilizate pentru anul școlar precedent (2018-2019) a arătat un feedback foarte bun din partea elevilor 96% dintre aceștia considerându-l foarte bun sau bun ( 70% dintre aceștia au considerat programul foarte bun iar 26% îl considerau bun).
Pe parcursul desfășurării programului, ocazional, s-au adăugat diferite alte activități, la solicitarea unităților de învățământ sau a părinților (comitetelor de părinți), respectiv la propunerea unor parteneri instituționali sau pentru susținerea activităților GMW (Global Money Week) și WIW (World Investors Week), precum: Clopoțelul sună la BVB!, Fii deștept!, Ne jucăm și învățăm!, Oamenii mici și Țara Curcubeului, Săptămâna porților deschise. Autobuzul educației, Tabăra Urbană, acțiunea Prima zi de Școală, organizarea de sesiuni de debate pe teme financiare, acestea fiind doar o parte dintre acestea.
Continuarea programului, stabilită prin Strategia ASF de educație financiară pentru 2019-2023, a fost întâmpinată de entitățile reglementate cu un răspuns pozitiv, observându-se o creștere de peste 260% (față de anul școlar anterior) a numărului lectorilor voluntari cu care s-a demarat noul an școlar 2019-2020.
Programul TTT (train-the-trainer) este unul de pregătire pentru lectorii voluntari care participă la susținerea programului Să vorbim despre piața financiară nebancară adresat elevilor din gimnaziu și liceu. Cu sprijinul lectorilor voluntari, acest program a devenit unul extins la nivel național. În perioada 2016-2019, un număr total de peste 620 de lectori voluntari și-au exprimat dorința de a participa la acest program.
În plus, față de lectorii voluntari ai entităților reglementate, profesorii catedrei de Finanțe de la Universitatea de Vest din Timișoara au devenit în anul 2017, voluntar, lectori în acest program. În anul 2019, similar, s-a înregistrat o solicitare a unui grup de profesori de la Universitatea Vasile Alecsandri din Bacău.
Creșterea numărului de lectori voluntari la începutul anului școlar 2019-2020 a fost una spectaculoasă și surprinzătoare, arătând aprecierea entităților față de eforturile ASF în domeniul educației financiare.
Programul Fii deștept în trafic! – adresat copiilor – derivă din obligațiile ASF prevăzute de art. 126 din OUG nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, în care se prevede ca fiind obligatorie desfășurarea de programe de prevenție rutieră. Programul s-a realizat în septembrie-octombrie 2017 (prima ediție) și o doua ediție s-a desfășurat în septembrie-octombrie 2019. ASF a realizat o broșură educațională, cu conținut dedicat copiilor pentru a-i educa referitor la regulile aferente siguranței rutiere (în calitate de pieton, participant la trafic cu role sau biciclete).
Programul adresat profesorilor din învățământul pre-universitar (Start 2 Teach) a avut ca obiectiv principal transferul de informații specifice educației financiare ne-bancare către această categorie tipologică de grup țintă din 2 perspective (în calitate de consumator și în calitate de formator). Programul este unul de scurtă durată de tipul train-the-trainer pentru profesorii din învățământul pre-universitar.
Intensificarea activității în acest program a avut loc începând cu anul 2018 deoarece s-a constatat necesitatea transferului de noțiuni specifice educației financiare ne-bancare din prisma viitoarei discipline Educație economico-financiară pentru clasa a 8-a (ce va începe să existe ca materie obligatorie în anul școlar 2020-2021).
Programul adresat mediului universitar (Laboratorul Academic) reprezintă un program prin care în perioada 2015-2019 un număr de 17 centre universitare din întreaga țară au devenit partenere ale ASF în programele de educație financiară. Parteneriatul constă în desfășurarea de activități comune, pe de o parte cele destinate studenților, pe de altă parte cele realizate în comun, destinate altor categorii de public țintă. Se poate observa un trend crescător al numărului de studenți care au participat în acest program.
În ceea ce privește programele adresate adulților, în perioada 2015-2019 au fost realizate acțiuni și programe dedicate adulților, de diferite categorii tipologice, în funcție de obiectivele urmărite: educație financiară, informare, conștientizare.
Astfel, în cadrul acestui program se disting mai multe tipuri de interacțiune, precum: Caravana PAD, Colecția de Ghiduri a ASF, acțiuni de informare și conștientizare stradale sau în cadrul târgurilor, Conferințe, seminarii și cursuri, etc..
În cadrul celor trei ediții ale Caravanei PAD ce au avut loc până în prezent, demersurilor ASF li s-au alăturat primăriile și consiliile județene care au sprijinit această campanie și care au angrenat în acest proces administratori de blocuri, proprietari de locuințe, reprezentanți IGSU, poliția locală, reprezentanți ai cultelor religioase, reprezentanți ai asociațiilor de proprietari, personal propriu dar și reprezentanți ai primăriilor sau consiliilor locale învecinate. Întâlnirile publice organizate pe parcursul evenimentelor au conținut prezentarea asigurării obligatorii de locuințe versus riscurile la care se expun cetățenii în cazul în care nu este încheiată o astfel de asigurare, respectiv prezentarea obligațiilor care decurg din lege și modalitatea de utilizare a PAD în scopul protecției asiguraților.
Un eveniment unic în România și care a fost realizat în cadrul acestui program îl reprezintă organizarea anuală a Galei EduFin (până în prezent fiind organizate 3 ediții), stabilindu-se din acest eveniment un punct de reper pentru ASF și pentru piețele financiare.
Programele de educație financiară derulate de către ASF au primit un feedback pozitiv atât la nivel național cât și la nivel internațional. Începând cu anul 2015 ASF a organizat activități de educație financiară pentru celebrarea Global Money Week (GMW), mișcare internațională de susținere a educației financiare pentru copii și tineri inițiată de Child & Youth Finance International (CYFI.) În fiecare an, numărul de evenimente și acțiuni organizate de ASF sub egida GMW, respectiv de participanți la acestea, a crescut.
Față de participarea ASF la evenimentele GMW, este de reținut faptul că România a câștigat marele premiu pentru proiectele de educație financiară derulate la nivel național în anul 2016 de Autoritatea de Supraveghere Financiară, Ministerul Educației Naționale și Banca Națională a României. Premiul a fost acordat de către Child & Youth Finance International, una dintre cele mai mari organizații de educație financiară la nivel internațional. Obținerea premiului pe țară de către ASF a venit ca urmare a activităților întreprinse în cadrul evenimentelor organizate cu prilejul GMW. Distincția a fost oferită în cadrul Global Inclusion Awards 2017, în mai 2017, sub înaltul patronaj al Președinției Germane a G20. România a fost desemnată câștigătoare la categoria CYFI Country Award, în cadrul căreia au fost acordate cinci premii, câte unul pentru fiecare regiune din lume”.
Mozaik Investments a achiziționat 35% din acțiunile companiei 5 to go, cel mai mare lanț de cafenele din Europa de Est și cea mai accesată franciză din România. În urma achiziţiei, precizarea este că „modelul de business rămâne neschimbat, compania care a fondat 5 to go rămâne acționar majoritar, cu 65% din acțiuni”. Compania Mozaik Investments a fost asistată în procesul de achiziţie de Casa de Avocatură Filip & Company, specializată în „asistenţă de cea mai înaltă calitate în practic toate ramurile de drept relevante pentru afaceri care operează în România sau care vizează România”. Tranzacția fost realizată cu susţinerea echipei formate din Alexandru Bîrsan (Partner) – coordonator, Olga Niță (Counsel), Andreea Bănică (Associate), Alina Stoica (Associate).
Alexandru Bîrsan (foto) subliniază: „Este o investiție frumoasă a clienților noștri de la Mozaik, într-un business foarte promițător, dezvoltat 100% local. Sperăm ca 5 to go să continue parcursul excelent cu noul acționariat și să ajungă una din poveștile antreprenoriale de referință din Europa de Est. Mulțumim clientului nostru pentru încrederea acordată și pentru colaborarea excelentă”.
Societatea de
Asigurare-Reasigurare City Insurance anunţă că peste 6.500 de clienţi ai ei
deţin produsul de asigurare de sănătate Second Medical Opinion (SMO) pentru acces la o a doua opinie
medicală, cu sublinierea că „SMO este singura asigurare de sănătate care acoperă orice diagnostic de
cancer”. City
Insurance are ca partener
clinica Intermedicas, prima și singura din România specializată în
servicii de second medical opinion, cu acces direct la medici de talie internațională din Europa, SUA și Japonia.
Serviciile de a doua opinie medicală sunt decontate 100% și includ: manager de caz care preia fiecare
asigurat și îl îndrumă, acces
la medici români și străini cu cele mai bune rezultate în
tratarea afecțiunilor oncologice, echipe multidisciplinare de medici
specialiști (Tumor Board),medici străini care vizitează periodic România,call-center Intermedicas cu linie dedicată. Clienţii beneficiază
deacces rapid la medici specializați cu cele mai bune rezultate,asigurare încheiată rapid,fără
chestionare și examene medicale, preț accesibil
(78 de lei pe an). Asigurarea include și
serviciile medicale ambulatorii necesare pentru stabilirea diagnosticului de
second medical opinion.
Mircea Buzera, director de vânzări al Societății de Asigurare-Reasigurare City Insurance,
subliniază: „Conform studiului
Intermedicas, partenerul nostru, se estimează că în peste 60% din cazuri atât
diagnosticul, cât și tratamentul și interpretarea analizelor sunt eronate. Astfel, noul produs de
asigurare de sănătate lansat de City Insurance, Second Medical Opinion (SMO),
oferă o a doua șansă la viață. Clienții noștri beneficiază de opinia unui specialist cu rezultate excelente la
nivel internațional, de un diagnostic clar și un tratament corect. E important să fim alături de clienți atunci când un diagnostic îi pune într-una dintre cele mai dificile
situații”.
Compania românească Delta Studio
– liderul pieţei de amenajări interioare şi design, cu interferenţe în artă,
educaţie, inginerie etc. – a lansat albumul „Lifestyle
Design Interior. Cele mai reuşite amenajări de interior din 2019”, ediția
a patra a unei apariţii anuale devenite de referinţă în domeniul arhitecturii (foto Delta
Studio). Evenimentul de lansare a fost
organizat în parteneriat cu Ordinul Arhitecților din România, Filiala București (OAR Bucureşti).
Albumul prezintă 50 de proiecte finalizate în
2019 (34 rezidențiale, 16 HoReCa), creaţii
ale unor arhitecți români, selectaţi
dintr-o concurenţă semnificativă. Sublinierea de ansamblu, dincolo de
prezentarea fiecărui proiect şi a autorilor în album, este că realizările arhitecţilor
„reflectă cele mai noi
tendințe de locuire și amenajare: accente glam, inserții High Luxury, eclectism exotic, industrialism
sofisticat, scenografii savuroase, orchestrate de arhitecți în amenajări cu caracter”. Albumul este
disponibil la librăriile Cărturești, punctele Inmedio, benzinării și online prin deltastudio.ro și emag.ro.
În contextul aceluiaşi eveniment, au fost premiaţi câștigătorii concursului de design interior Smart Luxury pentru soluții inteligente de amenajare a unui apartament, organizat de Delta Studio în colaborare cu OAR București și RIDA – Romanian Interior Design Association, platformă a actorilor (arhitecți şi clienţi) implicați în amenajări interioare. Au participat 70 de concurenţi. Laureaţii sunt: premiul I (4000 euro) –Oana Ștefania Pangalos (Atelier Mudi); premiul II (2000 euro) – Paul Călin Machedon, Theodor Alexandru Dinu, Laura Ioana Oniga; premiul III (1000 euro) –Cassandra Pop, Cosmin Anghelache, Astrid Rottman (NA); mențiune onorifică 1 – Tudor Antemir, Ștefania Hîrleață, Cristian Bădescu; mențiune onorifică 2 – Alexandru Codrin Mazilu, Delia Ștefana Costras (Fulcrum Atelier). Delta Studio implementează soluția câștigătoare în ansamblul rezidențial Belvedere Residences din București. Cele mai bune 20 proiecte sunt expuse în showroomul Delta Studio până la 20 decembrie.
Fabrica Tesla din Germania va fabrica anual 500.000 de mașini la noua uzină de lângă Berlin, potrivit publicației germane Bild.
Compania intenționează să investească până la patru miliarde de euro în
prima sa uzină din Europa, scrie Antena3.ro.
Directorul general al Tesla, Elon Musk, a anunţat luna trecută că a fost
ales locul unde se va construi fabrica, în Grünheide. Aici ar urma să fie
produse vehiculele Model 3 şi Model Y.
De multă vreme Tesla se afla în căutarea unei
locații în Germania pentru construcția unei fabrici. Vor exista nu mai puțin de
10.000 de locuri de muncă în cadrul noii unități, potrivit sursei citate.
„Bonusul de mediu” a fost majorat până la 6.000 de euro pentru
fiecare autovechicul electric. a spus purtătorul de cuvânt al Angelei
Merkel.
Ministerul Finanţelor a
publicat marţi dimineaţă proiectul de buget pe anul 2020, care este construit
pe o creştere economică de 4,1% şi un deficit de 3,58% din produsul intern brut,
potrivit Adevărul.ro
Astfel, direcţiile majore de acţiune sunt: investiţii în
infrastructură şi susţinerea mediului de afaceri, reducerea deficitului bugetar
pe orizontul de referintă, măsuri de limitare şi îmbunătăţire a cheltuielilor
şi evitarea risipei banului public, măsuri salariale, sociale pentru asigurarea
protecţiei sociale şi securităţii sociale pentru persoane vârstnice, pensionari
şi categoriile cele mai vulnerabile şi aflate în dificultate.
De asemenea, proiectul
de buget este configurat pe o creştere economică de 4,1% prevăzută pentru anul
2020. Pentru anul 2020 investiţiile sunt estimate la 4,5% din PIB, mai mari cu
6,3 miliarde lei ca în anul 2019.
Câştigul salarial mediu
brut lunar este estimat să crească la 5.429 lei, în timp ce câştigul salarial
mediu net lunar va ajunge la 3.324 lei. Aceasta va însemna o creştere a câştigului
salarial real de 6,6%, faţă de 10% în 2019.
Contul
curent al balanței de plăți a înregistrat un deficit de 9,2 miliarde euro în
perioada ianuarie-octombrie, cu 22,2% mai mare față de cel înregistrat în
aceeași perioadă a anului trecut, potrivit datelor Băncii Naționale a României
(BNR), publicate luni.
De
asemenea, în ianuarie-octombrie 2018, deficitul de cont curent a fost de 7,53
miliarde euro, potrivit datelor BNR. În ianuarie-septembrie 2019, deficitul de
cont curent era de 8,1 miliarde euro, scrie Profit.ro. Contul curent al
balanței de plăți include sumele încasate și cele plătite de România în
relațiile comerciale cu celelalte state.
Deficitul comercial al României a avansat cu 18,4% în primele
10 luni, la 14,02 miliarde de euro, arată datele publicate, recent, de
Institutul Național de Statistică (INS).
În 2018, contul curent al balanței de plăți a
înregistrat un deficit de 9,41 miliarde euro, cu 3,45 miliarde euro mai mare
față de anul anterior.
Leadership. Performanță. Disciplină. Muncă. L-am chemat pe extraordinarul Virgil Stănescu la #EM360Talk. Și a venit!
Vorbim despre schimbare (cea din noi, dar și despre cea din societate), despre educație, despre cum ne facem bine prin sport – si nu mă refer aici doar la sănătatea fizică – vorbim despre o lume care poate fi, cu siguranță, mai bună, dacă mizează pe strategii din sport, despre antreprenoriat ca sport extrem și despre sport ca business. Povești faine, cu un om fain: sport, viață, educație, schimbare și bunsiness. Mai facem!
Virgil e acum antreprenor (da, da – NU antrenor, antreprenor!?!) și unul din proiectele sale principale e Sports-HUB, un concept foarte interesant care construiește o altfel de punte între sport și business. Aici, Virgil lucrează cu Camelia Potec, Cristina Neagu, Ana Maria Brânză, Mihai Leu, Marian Dragulescu, Catalina Ponor, Andreea Mitu, dar și mulți alți performeri de top. De curând a lansat și o serie de PODCAST-uri, Sport ED Talk.
EM360 TALK, o nouă ediție cu Dan Manolescu, Președintele Camerei Consultanților Fiscali. Vorbim despre curaj și investiții, predictibilitate și performanță, despre dezinformare și mediul de afaceri, despre zvonistică și încredere. Get your facts straight!
În această ediție a EM360 TALK, conf.dr. Iulian Fota, New Strategy Center, este față-n față, în studiourile EM360, cu Daniel Apostol și Adrian Măniuțiu.
Mai mult decât o simplă discuție, facem previziuni, analizăm prezentul și prognozăm evenimentele și evoluțiile posibile/probabile din anul care urmează. Un dialog captivant despre securitatea și jocurile geopolitice ale României, dar și despre Europa și despre lumea în care urmează să trăim din 2020 și mai departe.
EM360 TALK este rezultatul editorial al colaborării dintre realiazatorii Adi Măniuțiu și Daniel Apostol, sub forma unei co-producții EM360 / ECONOMISTUL.
În această ediție a EM360 TALK, IANCU GUDA, presedintele Asociatiei Analistilor Financiar-Bancari din România, este față-n față, în studiourile EM360, cu Daniel Apostol și Adrian Măniuțiu.
Mai mult decât o simplă discuție, facem previziuni, analizăm prezentul și prognozăm evenimentele și evoluțiile posibile/probabile din anul care urmează. Un dialog captivant despre economia României, despre Europa și despre lumea în care urmează să trăim din 2020 și mai departe.
EM360 TALK este rezultatul editorial al colaborării dintre realiazatorii Adi Măniuțiu și Daniel Apostol, sub forma unei co-producții EM360 / ECONOMISTUL.
Gabriel Biriș este invitatul meu și al lui Daniel Apostol în acest nou episod EM360TALK. Vorbim despre situația și actualitatea politică și economică, despre populism, dezinformare și importanța raportării la cifre și valori reale, indiferent de subiect – asta dacă vrem să contracarăm fake news și tentaivele tot mai disperate ale unora de a manipula. Vorbim și despre resursele României, despre proiectele de gaze offshore din Marea Neagră, despre OUG114 și 19, despre ultimul studiu făcut de Gabi, dar și despre recomandările EMERTON. Nu lăsăm la o parte nici povestea cu COTA UNICĂ.
Antreprenorul Dragoș Anastasiu (AHK/RBL) este față-n față, în studiourile EM360, cu Adrian Măniuțiu și Daniel Apostol, la această ediție a EM360 TALK.
Mai mult decât o simplă discuție, facem previziuni, analizăm prezentul și prognozăm evenimentele și evoluțiile posibile/probabile din anul care urmează. Un dialog captivant despre economie, business și politică în România de azi și de mâine, un dialog care nu ocolește însă nici contextul european și global în care urmează să trăim din 2020 și mai departe.
EM360 TALK este rezultatul editorial al colaborării dintre realiazatorii Adi Măniuțiu și Daniel Apostol, sub forma unei co-producții EM360 / ECONOMISTUL.
Monitorul Social, proiect al Friedrich-Ebert-Stiftung România, lansează un nou infografic despre reciclarea deșeurilor din România. Uniunea Europeană a setat drept țintă pentru 2020 ca fiecare țară să recicleze minimum 50% din deșeurile produse de municipiile sale. România va rata acest obiectiv, capacitatea de reciclare crescând extrem de puțin în ultimii ani. La nivelul Uniunii Europene, România este penultima în clasamentul eficienței din acest punct de vedere, reciclând doar 14% din deșeurile municipale. Doar Malta reciclează un procent mai mic din totalul deșeurilor municipale generate (6%). Spre deosebire de România, alte state din regiune reușesc să recicleze în jur de o treime din deșeurile municipale – Polonia 34%, iar Bulgaria și Ungaria 35%. Campioana Uniunii Europene la reciclare este Germania, cu 68% rată de reciclare. Îmbunătățirea ratei de reciclare fiind lentă, cantitatea de deșeuri nereciclate este din ce în ce mai mare începând cu 2015. În ultimii ani aceasta a ajuns la cote fără precedent, România producând potrivit celor mai recente date 4,58 milioane tone de deșeuri municipale nereciclate pe an – adică 12.500 de tone pe zi.