Chiar e transfer tehnologic? Îndoiala poate fi semn al exigenţei, aşa că argumentele trebuie să fie solide. Pe platforma fizicii de la Măgurele, unde se construieşte (simplificat spus) cel mai puternic laser posibil în acest moment, rezultatele trecerii de la cercetare la business încep să se vadă, să funcţioneze. Unul se află în mijlocul atenţiei, la propriu: Dacia Logan – autoturism electric, pe baza unei baterii ale cărei elemente sunt sudate cu laser. Este realizat de compania românească Prime Motors Industry, condusă de Cristian Pastuhov.
Din explicaţiile lui Cristian Pastuhov, reţinem că o astfel de sudură este necesară pentru că trebuie făcută în condiţii cu totul speciale (materiale foarte subţiri, o anumită temperatură, timp de sudare foarte scurt), pe care un laser cum e cel de la Măgurele poate să le asigure. Elementele active ale bateriei sunt de Litiu-ion, iar cercetările trebuie să ducă la parametrii tehnici specifici aplicaţiei pe care o presupune Loganul electric. Odată finalizată, tehnologia va fi integrată într-un aparat care va fi preluat de Prime Motors Industry în unitatea de producţie.
„Tai 1 copac, plantezi 2” e titlu de program concret din programul general „pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor”, inclus la rândul lui în „Capitolul Politici de mediu. Apele și Pădurile” al Programului de guvernare 2017-2020. Scurt spus, protejarea fondului forestier național este asumată ca prioritate zero „a guvernului în materie de politică de mediu”.EXPORTAREA LEMNULUI NEPRELUCRAT VA ÎNCETA
De exploatat, se va mai exploata lemn, însă rațional: „Guvernarea își propune, în primul rând, eliminarea fenomenului defrișărilor și al exploatărilor iraționale care agravează starea unor ecosisteme fragile”. Referitor la gestionarea lemnului în beneficiul producătorilor autohtoni, „exportarea neprelucrată sau prelucrată sumar a acestei materii prime va înceta odată cu implementarea Codului silvic promovat de guvern. Dreptul de preempțiune pentru producătorii de mobilă, prevăzut și el în noul Cod silvic promovat de guvern, va face ca masa lemnoasă să fie exportată preponderent sub formă de produs finit”. Codul silvic există de ceva timp, însă aplicarea lui e ținută în loc de încetineala elaborării normelor, metodologiilor etc., așa încât „operaționalizarea Codului silvic prin elaborarea legislației subsecvente, corecte și complete” apare ca măsură practică a Programului de guvernare 2017-2020.
SISTEM NOU DE EXPROPIERE PENTRU PERDELE FORESTIERE
De actualitate prin lipsă în fiecare iarnă, șirurile de arbori care să apere autostrăzile de viscol – perdele forestiere – apar reportate ca obiectiv (și) în actualul program guvernamental. Nouă este preconizată fundamentarea legislativă pentru trecerea de la deziderat la materializare, în condițiile în care legea face 15 ani de când există: „Amendarea legii perdelelor forestiere – Legea 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, republicată în 2014, pentru ca realizarea perdelelor forestiere să devină operațională”. Adică potrivit acestei legi, „realizarea perdelelor forestiere este foarte îngreunată din cauza timpului alocat identificării proprietarilor și obținerii sau nu a acordului acestora. Propunem modificarea legii prin abrogarea întregii proceduri de expropriere și aplicarea exproprierilor în baza Legii nr. 255/2010, prin care se fac toate exproprierile în România”.
Interviu preluat de pe www.profit.ro/profitlive.O întâlnire cu un antreprenor tânăr, un antreprenor care a început parcursul său în lumea afacerilor de la o vârstă fragedă și care astăzi se poate lăuda cu câteva performanțe interesante: Bogdan Hossu jr., un nume cu rezonanță în lumea patronatului. Bogdan Hossu, fondator al Wise Finance Solutions (WFS) este inițiativa ta antreprenorială. Despre ce este vorba?Bogdan Hossu, Wise Finance Solutions
Este o firmă de consultanță pe partea de fonduri europene și ajutoare de stat. Așa am pornit, cu un proiect pentru o altă firmă de software înființată de mine. Am câștigat 100.000 euro și ne-am cumpărat calculatoare și servere. După aceea, pur și simplu am primit cereri, am făcut un proiect de 150.000 euro, de 200.000 euro și am crescut doar cu clienți privați, nu am lucrat cu statul. În prezent, valoarea medie a unui proiect la noi este undeva la 20-30 milioane euro și ne concentrăm în principal pe atragerea investițiilor din afară în România. De doi ani am început să facem și multe evenimente în afară. Vineri, tocmai m-am întors din Japonia, am avut trei evenimente acolo. Anul viitor vor veni investiții de aproximativ 300 milioane euro din Japonia și ne bucurăm că am putut să contribuim la lucrul acesta. Încercăm pe cât posibil să promovăm România în afară, iar noi să ne facem treaba pe partea de fonduri.
Bun, hai să o luăm puțin pe felii. Odată pe fonduri europene. Cunoaștem împreună folclorul urban legat de dificultatea atragerii de fonduri europene în businessul românesc. Cât este mit și cât este realitate în acest folclor urban?
Cred că este undeva la mijloc. Există birocrație, este adevărat. Dar birocrație există în toate țările, nu doar în România. Poate că la noi, câteodată, am exagerat cu birocrația. În timp, totuși, am reușit să o reducem. Din păcate, la nivelul actual al birocrației, este foarte greu pentru un antreprenor aflat la început de drum să-și facă singur proiectul, să-l depună, să răspundă la clarificări și ulterior să îl și implementeze corect sută la sută. Există consultanți în piață, care fac acest lucru în fiecare zi – evident în orice muncă, dacă o faci zi de zi, devii mai bun – iar antreprenorii pot beneficia de experiența acestora.
Pe lângă birocrație, pot să vă spun că în 2016, spre exemplu, am fost implicați mai mult pe zona de agricultură, pentru că aici au fost foarte multe programe. S-au depus proiecte de peste 200% pe toate programele deschise. Deci proiecte există.
Proiecte există. Însă când crezi că în economia reală aceste proiecte, aceste solicitări de finanțări, se vor traduce într-un nivel mai bun de viață în comunitățile în care se implementează? Banii aceia trebuie să prindă cumva viață și să se vadă în economia reală.
E de durată. Pentru că din momentul în care, spre exemplu, eu ca antreprenor doresc să depun un proiect, o să îmi ia minim o lună sau două să fac acel proiect. Îl depun, perioada de evaluarea durează în medie între patru și șase luni, iar ulterior fac implementarea. Implementarea, în medie, ar putea să dureze un an, un an și jumătate. Deci, practic, toate proiectele depuse în acest an o să devină efectiv operaționale în 2018. E de durată, dar pe de altă parte sunt bani nerambursabili. Chiar și dacă mergi la o bancă, durează minim trei luni ca să primești un credit pentru investiție și ulterior, evident, trebuie să returnezi banii.
Bani care „costă”…
Bani care costă. Și trebuie să îi dai înapoi, și îi dai înapoi și cu dobândă.
Deci spui că n-ar trebui să ne sperie și că nu e chiar atât de dificil să funcționezi, să lucrezi, să atragi aceste fonduri europene, să pui acești bani europeni la treabă. Dar îți mai trebuie ceva. Înțelepciunea realizării proiectului de unde vine? De la antreprenor, de la consultant, sau și de la unul și de la altul?
E mai degrabă o pornire interioară a antreprenorului. Spre exemplu, și eu, anul acesta, m-am hotărât ca după 12 ani de funcționare, să accesez niște fonduri. Și m-am orientat către zona de agricultură pentru că va fi de viitor. Sunt mai multe premise care arată lucrul acesta. Pot primi un procentaj de finanțare de 90%. Am început să mă documentez, strict pe zona de sere. Și, documentându-mă, am văzut că este un business care poate fi foarte profitabil. Dar trebuie să-ți aloci timp pentru acest lucru.
Ce șanse are agricultura românească? Spui că sunt semne pentru agricultură, iar noi știm că deocamdată agricultura românească depinde mai mult de Dumnezeu decât depinde de politicile economice, de politicile agrare, de inițiativa antreprenorială, de munca câmpului, în forma ei tradițională.
Am avut ocazia în ultimele șase luni de zile să interacționez cu destul de mulți agricultori. Majoritatea vor să facă și nu prea știu cum. Ei știu să-și cultive terenul, dar nu au trecut din punctul meu de vedere la nivelul următor pe o, să zicem, tehnologie superioară. Am încercat pe cât posibil, lăsând la o parte faptul că suntem consultanți fiscali, să îi ajutăm gratuit cu informații și să le spunem că există fonduri și ar trebui să le acceseze. Pentru că, culmea, interacționând foarte mult cu străinii, am observat un lucru. Eu dacă mă duc la un străin și îi spun că poate să facă un proiect în România cu 50% finanțare, în două săptămâni este în țară. Dacă îi spun însă unui român același lucru, îmi ia cel puțin o lună, sau două, poate, să îl conving.
De unde această neîncredere? Din lipsă de educație?
Cred că poate este și lipsa de educație, dar este și ceea ce apare în media. Faptul că fondurile europene sunt ca un mit, că nimeni nu poate să le acceseze, dar în realitate, pe perioada 2007-2013, strict pe zona de agricultură, rata de absorbție a fost de aproape 90%. Foarte bună. Iar acum, undeva la 200% din finanțările pentru toate programele pentru care au fost depuse proiecte.
Și atunci întreb. Sunt un reprezentant al mass-media și simt cumva săgeata trimisă spre presă. De ce nu faceți voi, cei care sunteți consultanți, exemple de succes, sau modele de urmat? De ce nu faceți voi să fie mai des auzită vocea voastră? De ce nu apăreți mai des să explicați că fondurile europene nu sunt acel mit de care trebuie să ne temem?
Încercăm pe cât posibil. Anul viitor avem în plan să facem evenimente în fiecare oraș. Cel puțin 12 evenimente în România, în care să promovăm fondurile europene către antreprenorii locali.
Cine sunt clienții? Care este profilul clientului vostru?
Avem mai multe tipuri. În primul rând, sunt multinaționalele care vor să vină în țară și vor să dezvolte proiecte mari. Suntem foarte concentrați pe zona de producție, fabrici, și în special pe sectorul auto, de componente auto. În 2017 vor fi foarte multe anunțuri, pe ceea ce am reușit să realizăm în 2016, de noi investiții în România. Separat este zona hotelieră, spre exemplu, pentru dezvoltarea mai multor hoteluri și obținerea de finanțări pentru aceste hoteluri. Mai este segmentul sănătății, cu proiecte de noi clinici medicale și spitale. La fel, în 2017 vor fi anunțate niște proiecte foarte interesante, de valori substanțiale. Și mai avem zona agricolă. Deci avem odată multinaționalele și separat avem antreprenorii care vor să investească fie în domeniul lor de activitate, fie într-un domeniu nou de activitate.
Să luăm cealaltă direcție, de care ai amintit încă de la început, de atragerea investițiilor străine. Care este mesajul cheie pe care îl adresați în campania de convingere a unui investitor străin să vină în România? E România ieftină? E România sigură? E România țara tuturor posibilităților, cu sau fără ghilimelele de rigoare?
Depinde și de țara în care mergi să promovezi România.
Care sunt atributele reale ale României pe care voi le puneți în valoare când vă atrageți investiții în țară?
Suntem în UE, suntem în NATO, deci ăsta este atributul din perspectiva siguranței.
Toate celelalte 27 de țări sunt.
Corect. Cred că în primul rând trebuie să se știe că existăm. Vă dau un exemplu. Am fost în Japonia și nici măcar nu știau de România. În afară de Germania, Italia, Franța etc., n-au reușit să ne menționeze o țară din estul Europei. În comparație cu țările din regiune, odată ce investitorul știe de noi, intrăm în concurență în principal cu Ungaria, Polonia și Cehia, fiecare țară având avantaje și dezavantaje. Un avantaj pe care încă îl avem sunt costurile. Noi suntem, din perspectiva taxelor, cei mai ieftini după Bulgaria în spațiul intracomunitar. Și asta contează pe un termen de 10 sau 20 de ani pentru o investiție mare. Vă dau un exemplu. Pentru un investitor japonez am făcut un calcul pentru 1.500 de angajați. În 10 ani face o economie între 10 și 20 de milioane euro, doar din diferența de taxe salariale, față de o investiție similară în Ungaria sau Polonia. Este o diferență care contează.
De 10-15 ani, România, raportată la țările din jur, stă mult mai bine la nivelul costurilor de a face business. Ce ne facem cu lipsa de predictibilitate care este adesea invocată de mediul de afaceri intern, multinațional sau extern?
Dacă vorbesc de investitorii mai apropiați de Europa, este o problemă des invocată. Dacă vorbim de investitori mai îndepărtați, cel puțin din experiența mea de până acum, nu s-a pus această problemă în discuție. Cred că asta ține în principal, în mod evident, și de guvern. Acum avem un guvern nou, bun, rău, care ar trebui să stea măcar patru ani să-și implementeze politicile pe care le dorește, și, tocmai, să dea un semnal în afară că există această stabilitate. Pot să spun că noi avem parteneriate cu destule bănci internaționale și se pune problema în felul următor: „iar aveți alegeri, iar se schimbă conducerea, iar trebuie reîncepute discuțiile”.
Toți au alegeri, la fiecare patru ani.
Corect. Doar că noi am schimbat guvernul acum un an, și vor fi echipe noi, protocoale noi, discuții noi cu instituții internaționale și schimbarea asta creează confuzie și e oarecum un minus al nostru față de alte state.
Să revenim la lista de atribute ale României.
Pe lângă faptul că facem parte din Uniunea Europeană și suntem în NATO, este evident că dacă un investitor vine, de exemplu din Turcia (vedem foarte multe investiții din Turcia), vine și investește în România ca să poată să ducă producția în Vestul Europei, să îl declare ca fiind produs în Uniunea Europeană. Avem taxele mici, ne situăm imediat după bulgari. Separat mai avem și mulți vorbitori de limbi străine. Sunt mai multe studii care atestă că peste 80-85% din populație cunoaște limba engleză, ceea ce e mult față de alte țări. Se elimină o barieră de comunicare. Avem și zona de franciză italiană și spaniolă, care pentru noi sunt oarecum limbi comune, chiar dacă nu le studiem, și contează. Separat mai avem și forța de muncă calificată. În anumite zone ale țării avem universități care produc forța de muncă calificată. Chiar dacă acum, dacă vorbim de Vest, forța de muncă este absorbită foarte repede și există chiar o criză în acest sens.
Forța de muncă calificată în contextul în care toți antreprenorii care au stat pe acel scaun pe parcursul anului au reclamat/denunțat lipsa forței de muncă, un risc în zona asta, a pieței forței de muncă și au reclamat în continuare atributul de mână de lucru ieftină.
Ăsta e un lucru discutabil. Înțeleg că toată lumea vrea să facă profit. Pe de altă parte, dacă vorbim de o multinațională care vine aici să producă niște componente cu valoare adăugată ridicată, automat își vor aloca un buget salarial ridicat. Sunt de acord că mai găsim forță de muncă la salariul minim pe economie, dar pe de altă parte dacă
businessul este profitabil și putem să alocăm un buget mai ridicat zonei salariale, oamenii se găsesc. Pot să vă răspund din perspectiva clienților noștri.
Pentru că suntem sub umbrela „Profit live”, e firesc să te întreb cum vă merge firma. Dă-mi, de la momentul lansării ei, de la start-up și până în prezent, o dinamică, o cifră de afaceri și o rată a profitabilității.
Pot să zic că am avut fluctuații. Au fost momente când am fost mai sus, momente când am fost mai jos, ca cifră de afaceri am reușit să atingem câteva milioane. La un moment dat, am început să coborâm, acum am început iar să creștem. Pur și simplu depinde de an. Suntem foarte dependenți de zona de absorbție a fondurilor europene. A fost o perioadă, 2007-2013, când evident au fost fonduri atât pe partea de fonduri europene, cât și parte ajutor de stat. Apoi a fost o perioadă de doi ani în care nu au existat fonduri, ci s-au făcut doar implementări de proiecte anterior depuse. Iar acum, evident, când se stabilesc bugetele noi, vor exista creșteri pentru toată lumea, nu doar pentru noi.
O să te rog să faci un comentariu legat de planul Juncker. Acest fond uriaș de investiții strategice la nivel european, despre care s-a spus la momentul lansării că va relansa creșterea economică a Uniunii Europene per ansamblu prin alocarea de bani în proiecte de investiții uriașe, relevante, de interes comun, pentru toată Europa. România nu a prea prins trenul Juncker. De ce? Care este explicația din punctul tău de vedere?
Cred că noi, ca țară, avem mai multe probleme. Și nu doar legate de planul Juncker, ci în general. Noi avem o problemă vizavi de lobby în general. Nu avem oameni pregătiți în afară care să poată promova corect țara. Separat, nu am văzut foarte mult interes nici din partea instituțiilor bancare. Și evident, lipsa asta de comunicare a dus la lipsa de rezultate concrete.
De unde crezi că vine această lipsă de interes a băncilor din România spre a atrage investiții aici? Nu m-aș duce cu gândul atât de departe, în zona teoriilor conspirației. Totuși, dacă Viena decide că e mai bine să vină investiția în Austria, atunci Viena dictează Bucureștiului să tacă.
Chiar dacă e așa, foarte probabil nu o să aflăm. Am ocazia să mă întâlnesc destul de des cu mulți oameni din bănci și e o întrebare bună. Cred că pur și simplu s-au concentrat pe alte proiecte, a existat și o stagnare, s-au păstrat într-o zonă facilă. Nu am văzut foarte mult interes. Băncile au făcut profit inclusiv în timpul crizei 2009-2010, lucrând cu statul, nu cu antreprenori. Am reconfirmat un răspuns pe care de altfel îl tot comentăm.
Cum va arăta 2017? Nu vreau să te transform într-o mafaldă sau în Nouriel Roubini. Dar din ceea ce simți, dincolo de afectiv? Din ceea ce ai muncit anul acesta apropo de vizite, de contracte, de precontracte, de întâlniri de lucru? Cum va arăta economia țării în 2017? La ce chestiuni notabile ne putem aștepta?
Eu cred că zona de investiții străine o să crească în 2017. Din ceea ce am văzut în anul 2016, au fost foarte multe companii străine care în anii trecuți nu s-ar fi uitat la România și acum se uită. Probabil o parte din ele vor investi, dar se vor anunța investiții mari, foarte probabil și cu ajutorul guvernului, poate va veni și un nou constructor de autoturisme.
American, european sau asiatic, sau japonez?
Eu aș spune european sau asiatic.
Ai spus că 2017 este anul în care se vor anunța investiții majore străine. Ne gândim la proiecte mari finanțate de investitori străini sau ne gândim chiar la nume sonore în businessul global?
Nume sonore din businessul global. Vom vedea inclusiv destul de mulți investitori americani.
Voiam să îmi iau la revedere însă mi-am adus aminte că îmi ești dator. Profitabilitatea firmei?
Procentual, vorbim de 20-25%.
Economistul vă prezintă cele mai importante articole din presa internațională, în lunile ianuarie și februarie.
BANCHERII AFLAȚI LA DAVOS CRED CĂ TRUMP VA FACE WALL STREET MARE DIN NOU
Într-un editorial al agenției Bloomberg, din 19 ianuarie a.c., se arată că bancherii se așteaptă ca administrația Trump să favorizeze mediul de afaceri, iar planul de investiții majore să fie un succes real.
Figurile importante ale piețelor financiare prezente în aceste zile la Forumul Economic Mondial, fericiți de rezultatele puternice ale firmelor lor din trimestrul IV 2017, susțin că ei sunt încrezători că noua administrație a lui Donald Trump va relaxa constrângerile de reglementare pe piețele financiare – chiar dacă va lăsa neschimbată semnătura lui Barak Obama pe legea Dodd-Frank. În schimb, conducătorii marilor bănci de investiții se așteaptă ca agențiile federale care urmăresc respectarea reglementărilor pe piața financiară să-și relaxeze poziția și să sprijine eforturile bancherilor de investiții de a limita nevoia de capital și lichidități de care acestea au nevoie pentru a plăti facturile sau să absoarbă pierderile în cazuri de criză.
Bancherii susțin că ei recunosc că modificarea sau chiar eliminarea Legii Dodd-Frank ar implica un sprijin în Senatul SUA pe care republicanii s-ar putea să nu-l aibă. În loc de aceasta ei contează pe faptul că echipa lui Trump să tempereze modul în care agențiile vor aplica și interpreta reglementările. Sub conducerea Guvernatorului de la Federal Reserve, Daniel Tarullo, autoritățile de reglementare din SUA au adoptat, în urma crizei din 2008, o versiune ultra strictă a standardelor globale de capital și lichiditate stabilite de comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară.
CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, susține că „a face legi este, în mod evident, mai greu decât a schimba doar reglementările. Reglementatorii pot modifica o mulțime de lucruri în ceea ce privește respectarea acestora, costurile, anumite reguli despre creditare, cum sunt folosite lichiditățile sau cum este folosit capitalul. Mi-aș dori să văd unele din aceste reglementări revăzute și poate un pic modificate și cred că acest lucru ar fi bun pentru economie”.
Șeful Goldman Sachs Group Inc. Lloyd Blankfain a oferit un punct de vedere la fel de optimist într-un interviu acordat Televiziunii Bloomberg: „dacă ne uităm la politicile la care Trump s-a angajat, ele sunt chiar stimulatoare și chiar sprijină piața. Dacă ne uităm la cheltuielile pentru infrastructură, ratele scăzute ale impozitelor și reglementări care se suprapun, ele toate sunt destul de stimulative, mult mai stimulative decât se aștepta lumea dacă democrații ar fi câștigat alegerile.
De la căderea economică brutală survenită în 2008 și până astăzi am auzit adesea cel puțin două teorii diferite menite să conducă la redresarea economică. Prima teorie, a pieței lăsate liber să reacționeze, cerea statului să nu intervină sau să intervină cât mai puțin în reglajele și ajustările pe care economia reală le face singură pentru revenirea ei pe creștere. Dar a doua teorie a fost mai bine primită și chiar pusă în practică, mai ales în spațiul economic european: economia reală are nevoie de comenzi ale statului ca factor direct de redresare și creștere economică.
Nu întâmplător a apărut Planul Junker la nivel european. Și deloc întâmplător auzim și că mediul de afaceri cere politici publice care să provoace creșterea sectorului privat. Economia privată cere statului să deruleze programe de investiții publice și să transmită astfel comenzi de lucru economiei reale. Tema revine în actualitate în raportul dat publicității la început de an de către Banca Mondială, în contextul intern în care și programul de guvernare PSD-ALDE al cabinetului Grindeanu menționează măsuri clare de investiții publice care să conducă la creșterea sectorului privat.
Guvernul Grindeanu pregătește deja două coduri importante, Codul Economic, care să cuprindă în formă simplificată Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea Evaziunii Fiscale și Codul Administrativ, care va cuprinde legislația națională care se referă atât la administrația publică centrală, cât și la administrația publică locală. Potrivit programului guvernului, România va înființa un Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI). Acesta va fi alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, a cărui valoare va depăși 10 miliarde euro. Fondul se va putea folosi de veniturile din dividende ale acestor companii, precum și din veniturile provenite din emisiuni de obligațiuni sau din vânzarea de active neperformante (case de odihnă, hoteluri – aparținând unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul). Scopul fondului va fi de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susțină economic (deci cu un anumit grad de profitabilitate), singur sau împreună cu alte fonduri de investiții sau investitori privați. Potrivit estimărilor oficiale (sursa: programul de guvernare PSD) circa 10 miliarde euro vor intra în economia României în următorii patru ani prin FSDI.
Astăzi, economia României este a 17-a în UE. PIB-ul României este estimat la circa 168 miliarde euro în 2016. Prognoza de creștere a economiei naționale prezentă în programul de guvernare stipulează că PIB va ajunge la peste 225 miliarde euro în 2020, luând ca presupunere un ritm de creștere economică medie de circa 5,5% pe an pentru fiecare din următorii patru ani. Ținta ar fi ca România să ajungă a șaptea economie europeană (urcând astfel 10 poziții), din moment ce este a șaptea piață de desfacere ca mărime în Uniunea Europeană. Potrivit programului PSD-ALDE, acest lucru implică și „trecerea de la o economie bazată pe eficiență la o economie bazată pe inovație, dar și depășirea pragului de 70% din media UE privind PIB pe locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare”. Potrivit documentului citat, doar în următorii patru ani FSDI ar aduce în România investiții de 10 miliarde euro și va conduce la apariția unor unități de producție noi, atât în sectorul industrial, cât și în sectorul agricol.
Criza și războiul din Ucraina s-au îndreptat accentuat, din 2016, pe un parcurs straniu: pe măsură ce se cronicizează și agravează, expunerea internațională a țării intră într-o penumbră tot mai pronunțată, iar sprijinul și chiar interesul pentru conducerea de la Kiev, însă și pentru cauza ucraineană, se însoțesc cu o rezervă, precauție, stânjeneală și condiționare accentuate.
Ucraina a părăsit poziția de vedetă – nedorită și deloc de invidiat de altfel – a mass media internaționale. Mereu alte evoluții din lume îi reduc vizibilitatea. Situația explozivă din Siria, cu prelungirea ei europeană – exodul de populație medio-orientală, Brexitul, alegerea ca președinte al Statelor Unite a lui Donald Trump, erodează, fiecare în felul său, imaginea dramatică a Ucrainei, care trece, de fapt, printr-o încercare existențială pentru statul său independent. Dar și cercurile influente internaționale, și opinia publică, par să fie tot mai puțin convinse de stringența unei acțiuni conjugate pentru soluționarea impasului.
Un război fratricid și stupid
Ca mai toate războaiele, și cel din Ucraina a izbucnit stupid, parcă din întâmplare. În noiembrie 2013, regimul Ianukovici de la Kiev a anunțat că amână să semneze Acordul de liber schimb cu UE, ceea ce a deschis seria unor demonstrații tot mai ample la Kiev și în alte orașe, urmate de ciocniri, răsturnarea guvernului și a președintelui, alt regim care și-a anunțat atașamentul ferm la Vest și instituțiile sale, anexarea promptă și fără vărsare de sânge a Crimeei de către Rusia, mișcări secesioniste transformate în război civil care au dus la dezmembrarea de facto a teritoriului țării prin desprinderea regiunii de sud-est, a Donbassului și, în sfârșit, conflictul înghețat (sau, mai potrivit spus, cronicizat) căruia deocamdată nu i se vede sfârșitul.
Această criză din spațiul post-sovietic, cea mai gravă după puciul nereușit de la Moscova, are două componente: criza (internă) din Ucraina și ceea ce se poate numi criza ucraineană, care include o complexitate de aspecte ce implică într-un fel sau altul mai toate marile conexiuni la nivel global, de la relațiile dintre Rusia și Ucraina, statele post-sovietice, relațiile Rusiei cu Europa Unită, cu Statele Unite și cu Occidentul și instituțiile sale etc. Războiul și criza au răscolit și solicită toate aceste resorturi, obligând la confirmări și mai ales reevaluări și confruntări, revizuiri și repoziționări. De fapt, se consumă resurse finale (să sperăm) din uriașele energii și tensiuni acumulate decenii de-a rândul în perioada Războiului Rece și care nu s-au epuizat la încheierea marii confruntări Est-Vest, în 1989-1991, când nu s-au pus bazele unui nou echilibru global (prin vreun Tratat de pace sau ceva similar, căci documentele de acest tip, de la Helsinki și apoi Paris, lasă multe probleme în suspensie sau ambiguitate).
Anul acesta Uniunea Europeană aniversează 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, certificatul de naștere al Uniunii Europene, iar România, 10 ani de la aderare. Semnat în martie 1957 de Italia, Franța, Germania de Vest, Belgia, Olanda și Luxemburg, Tratatul de la Roma a pus bazele atât ale Comunității Economice Europene – piață unică pentru bunuri, forță de muncă, servicii și capitaluri – cât și a viitoarei Comisii Europene. Pe 24 martie, liderii europeni, reuniți în capitala Italiei vor ciocni o cupă de șampanie, vor ține discursuri mobilizatoare, dar vor avea prea puține motive de sărbătoare. Crizele suprapuse cu care se confruntă UE pun în pericol însăși existența construcției europene, care are de înfruntat cele mai grele încercări de la formarea sa în urmă cu 60 de ani.
În spatele ușilor închise, șefii de stat și de guverne nu vor pierde prilejul pentru a analiza stadiul negocierilor cu Marea Britanie privind condițiile de retragere din structurile Uniunii – Brexit. După care vor trece la un alt subiect fierbinte: criza provocată de imigrația masivă, scăpată de sub control. Se vor arată îngrijorați și de ascensiunea partidelor populiste, mai ales după aflarea rezultatului surprinzător al alegerilor parlamentare din Olanda soldate cu încă o victorie a populiștilor. Vor căuta soluții și pentru suplimentarea fondurilor destinate Greciei, dar și pentru salvarea sistemului bancar din Italia. Pentru creșterea inegalităților sociale, precum și majorarea ecartului dintre statele bogate și cele mai sărace din cadrul Uniunii, probabil că nu le va mai rămâne mult timp, pentru că vor fi nevoiți să se gândească la ce măsuri pot lua pentru a stopa valul de atentate teroriste din principalele orașe europene. Palatul în care se va desfășura evenimentul va fi ca o cetate asediată în vreme de război: înconjurat de mii de soldați înarmați până în dinți, sute de vehicule blindate care patrulează pe străzile dimprejur, elicoptere care încearcă să surprindă din aer orice mișcare suspectă, baraje pe principalele artere de circulație și puncte de control în tot orașul.
Tabloul general arată o Uniune Europeană care trebuie să se transforme și să facă loc unor reforme profunde care să readucă bunăstare și securitate propriiilor cetățeni. Situația geopolitică este în schimbare, iar oficialii de la Bruxelles par a fi întotdeauna cu un pas în urma evenimentelor mondiale. Peste doi ani, în 2019, când România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, nici numărul de state membre nu este sigur. Marea Britanie ar putea să fi încheiat procesul de ieșire din cadrul structurilor UE, dar termenul nu este sigur. Relațiile cu superputerile mondiale, SUA și Rusia, sunt și ele puse sub semnul întrebării, mai ales după alegerea ca președinte al SUA a lui Donald Trump, exponent al noului val de populism care câștigă tot mai mult teren și în Europa.
Spunem că este aproape imposibil de anticipat modul cum va evolua Uniunea Europeană în următorii ani, pentru că schimbările vor fi determinate de alegerile care vor avea loc în state foarte importante: Olanda, Germania, Franța și posibil Italia, care s-ar putea solda cu venirea la conducere a unor partide euro-sceptice.
În ultimele două decenii am exprimat de mai multe ori speranțele mele individuale și cetățenești în ceea ce privește calea de evoluție a României. Imediat după 1989 doream să fiu ocupat numai cu îndatoririle mele profesionale, fiind convins că societatea românească nu avea altă opțiune decât să urmeze modelul occidental, ceea ce credeam că se va realiza mai curând sau mai târziu. De la începutul anilor ‘90 am fost alarmat de „căutările” fără sens și direcție ale politicienilor români și m-am implicat în îndreptarea țării către Vest. Nu aveam în vedere, precum nu am nici astăzi, o transpunere mecanică la noi a modelului occidental, ci o mobilizare socială prin care însăși societatea românească să-și remodeleze conturul și esența pornind de la experiența Occidentului. Atunci se tot vorbea de „tranziție”, însă mi se părea de domeniul evidenței că „o tranziție spre nicăieri” însemna o „ieșire din istorie” (ca să-l parafrazez pe Lucian Blaga), fiind absolut necesară tranziția pornind de la un proiect propriu de societate pe care noi înșine să-l realizăm.
Tot în aceste decenii am scris și despre cum vedeam proiectul aderării noastre la Uniunea Europeană și integrarea societății românești în construcția europeană. Pe cât mi-a stat în putință m-am și implicat direct în demersul post-1989 al redefinirii noastre naționale și statale, atât prin munca mea științifică și educațională, cât și prin activitate diplomatică, politică și chiar antreprenorială. Recent, am încheiat un serial de analize istorice și prospective despre etapa primului deceniu al României ca stat membru al Uniunii Europene (unele publicate chiar în revista ECONOMISTUL). Motiv pentru care mi-am propus să nu mai spun cum aș vedea eu, personal, viitoarea decadă românească, dar nici nu eram mulțumit doar să interpretez anumite sondaje de opinie. De aceea, am să vă relatez câteva opinii extrase din dialogul meu, ca dascăl, cu clasa studenților masteranzi de la cursul de „Negocieri europene avansate” (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, la sfârșitul anului 2016). Precizez că interlocutorii mei au fost tineri cu vârste între 22-30 de ani, proveniți din toate regiunile țării, cu profesii diferite, iar în următorul deceniu ar urma să fie în rândul grupurilor socio-profesionale cele mai productive ale țării. Spun, de la bun început, că starea lor generală de spirit este mai degrabă optimistă, majoritatea dorind și intenționând să se implice în programele naționale de dezvoltare europeană a României; câțiva dintre ei nu-și văd viitorul individual corelat cu viitorul țării, ci cu cel al societăților europene mai avansate; numai două persoane au susținut că nu mai cred în capacitatea României de a progresa, ceea ce le-a imprimat o atitudine defetistă și pe alocuri rebelă.
Anul economic 2017 debutează din start sub semnul unei noi guvernări. Activitatea economică se desenează pe o creștere de 5,2%, ceea ce ar urma să aibă ca rezultat un PIB estimat la 815 miliarde lei, adică o creștere nominală de 7,5% față de 758 miliarde lei PIB estimat în 2016.
O asemenea construcție a dezvoltării economice în 2017, cu un ritm de creștere prognozat de 5,2% a dat temei guvernanților să vină și cu o serie de măsuri salariale, fiscale și sociale care să se simtă încă din debutul anului și „în buzunarul românului”.
Creșterea salariului minim pe economie, reducerea și chiar dispariția unor taxe și impozite, facilitățile în domeniul educației (bursele studențești) și sănătății (prețul la medicamente), nu pot fi decât măsuri necesare, așteptate și apreciate de cetățean.
Problema esențială este însă că încă din debutul construcției anului economic 2017, odată cu stimularea forței de muncă și promovarea unor măsuri sociale necesare și corecte, guvernanții trebuie să deseneze mai clar cum vor acționa pentru stimularea creșterii economice bazată pe noi investiții și, mai ales, pe creșterea productivității muncii. Altfel, există, în logica științei economice, riscul unor sincope.
În opinia mea, în afara surselor de finanțare prevăzute în bugetul anului 2017 pentru susținerea măsurilor de stimulare a forței de muncă și îmbunătățire a condițiilor sociale, să se acționeze mai ferm pentru reducerea cheltuielilor bugetare nejustificate din actuala construcție bugetară și să crească investițiile productive din fondurile bugetare și din cele europene.
Accelerarea terminării și punerii în funcțiune a investițiilor începute și nefinalizate din anii anteriori, generatoare de producție și mărfuri, inclusiv de noi locuri de muncă în plus, ar putea fi o resursă pentru a complementa nevoile bugetare, fără a se apela la eventuale împrumuturi sau eventuale alte noi taxe directe sau indirecte, necesare echilibrului bugetar.
Eu cred că reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au grăbit deja, anunțând la o conferință organizată la Viena (de ce la Viena?) că este posibil ca România să împrumute în acest an în jur de 50 miliarde lei pe piața internă și circa 30 miliarde euro de pe piața externă.
Stimularea populației, dar și a societăților comerciale pentru a-și reorienta economiile pe care le au în depozite bancare și să le investească în activități de creștere a resurselor pentru finanțare: cumpărarea de acțiuni la societățile productive, investiții directe în activități productive de talie mică și mijlocie în industrie, agricultură, industria alimentară, activități agro-turistice sau alte servicii, poate fi o altă cale de creștere economică, fără angajarea de resurse bugetare, dar cu efecte de încasări bugetare suplimentare.
Astfel, o parte din cele peste 100 miliarde lei aflate în depozitele populației și a celor circa 80 miliarde lei în depozitele companiilor în bănci, din care circa două treimi sunt depozite la termen, ar putea constitui o sursă complementară de investiții, fără eforturi bugetare, dar cu efecte majore pentru creșterea economică.
Dar pentru aceasta este nevoie de o politică de stimulare și convingere, de acordare de facilități investiționale care să cointereseze deponenții să nu țină bani în bănci pe dobânzi nesemnificative și să-i investească în activități generatoare de profituri mai mari decât profiturile bancare.
Mai sunt și alte soluții de atragere de surse financiare fără a se apela la noi taxe și impozite sau la împrumuturi guvernamentale, dar despre ele altădată.
Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB), cu sprijinul Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), a organizat Gala premiilor de excelență în educație și cercetare la UTCB. “Industria de construcții este principalul beneficiar al proceselor educaționale și de cercetare ale UTCB și de aceea legătura cu mediul de afaceri — acolo unde majoritatea absolvenților Universității își vor pune în aplicare cunoștințele dobândite, iar cercetarea își va arăta roadele — este extrem de importantă pentru pregătirea specialiștilor, respectând cerințele de inserție pe piața muncii”, argumentează iniţiatorii necesitatea evenimentului, aflat la prima ediţie.
La nivelul fiecărei facultăţi a UTCB a fost stabilit şi premiat câte un laureat pentru domeniul educaţiei şi pentru cel al cercetării, pe baza unui algoritm care a luat în calcul, între altele, prezenţa în publicaţii cotate internaţional, particparea la proiecte, eficienţa economică a acesteia, aprecierea studenţilor. Dintre câştigătorii pe facultăţi, Consiliul de administraţie al UTCB a desemnat Profesorul anului 2016 la UTCB și Cercetătorul anului 2016 la UTCB.
Marele premiu a fost obţinut, la categoria educaţie, de conf. univ. dr. ing. Mihai Iancovici, de la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole; la categoria cercetare, de conf. univ. dr. ing.Ilinca Năstase, de la facultatea de Inginerie a Instalaţiilor.
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu, rectorul UTCB, a semnalat intensificarea preocupărilor instituţiei pe care o conduce pentru “deschidere către economie şi către tot ce înseamnă mediu universitar”, subliniind că este nevoie mai mult ca oricând de “o reinventare a profesiei de inginer constructor şi de o remodelare a imaginii consturctorului”.
La rândul său, dr. ing. Cristian Romeo Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, a susţinut cerinţa apropierii dintre pregătirea profesională asigurată de universitate şi mediul economic. Aprecierea sa a fost că ne găsim “într-un moment în care, cu toate că nu sunt multe construcţii pe piaţă, foarte greu găseşti un constructor”, ceea ce necesită creşterea eforturilor pentru atragerea tinerilor către studii superioare de profil şi, în acelaşi timp, pentru deschiderea UTCB spre mediul economic, social, cultural.
Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV), a apreciat caracterul obiectiv şi comprehensiv al desemnării premianţilor în construcţii, prin îmbinarea criteriilor academice şi a celor de impact economic. Ca urmare, a anunţat lansarea invitaţiei de organizare a unor asemenea evaluări, cu premierile aferente, şi în alte instituţii de învăţământ superior.
În ideea deschiderilor interdisciplinare şi în spiritul colaborării interuniversitare şi economice, la gala de la UTCB au participat rectori şi alţi profesori de top de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea din Bucureşti, USAMV.
