Valoarea
deciziilor și randamentul activităților depind, până la urmă, de nivelul
pregătirii profesionale, civice și morale dintr-o comunitate. Depind, desigur,
și de organizări, de politici, dar depind cel mai direct de nivelul acestei
pregătiri.
Cel puțin câteva
fapte recente ridică din nou întrebări grave privind nivelul pregătirii din
România actuală.
Primul fapt s-a
petrecut la Facultatea de Drept de la Universitatea București, unde câteva zeci
de studenți au copiat la examen. Faptul în sine poate părea oarecare, dar, din
păcate, nu este izolat. Mulți concetățeni au de relatat multe la o discuție
fără perdea. Iar dacă într-una dintre primele universități din țară se petrec
asemenea fapte, putem bănui ce este în altele. Și dacă în universități are loc
așa ceva, putem să ne imaginăm restul.
Nu este singurul
exemplu de fraude care afectează nivelul pregătirii în universitățile de azi.
În definitiv, beneficiari de fraude sunt deja numeroși. Unii sunt chiar cei
„universitari” ajunși pe căi insalubre (nepotism, servicii reciproce, corupere,
influențe, falsificări de acte) și numeroși inși care etalează acte de studii
fără acoperire. Ca să nu mai insistăm asupra doctoratelor plagiate și
profesurilor fraudate! Acum se dezvăluie, de pildă, că în dosarele de concurs
sunt raportate cărți cu ISBN-uri, dar care nu s-au tipărit, sau cărți care
constau doar din coperți! Sau că mai nou unii „universitari” și-au angajat
odraslele în reciprocitate – „tu pe a mea, eu pe a ta”.
Al doilea fapt
este răspunsul ministrului educației la o întrebare a presei. Cum se știe, în
Germania, ministerul educației oferă șansa, prin modificarea legislației, ca
elevii să repete anul școlar ratat în pandemia începută în 2020. În acea țară
se știe bine că se recuperează greu ceea ce nu se învață la timp și, mai ales,
că exigența nu este relativă. La noi, „merge și așa!” – cum s-a întâmplat, de
altfel, în 2020: s-a redus materia predată, s-au ușurat examenele și s-au bifat
„realizări”. Ministrul de resort de la București declară acum cu suficiență că
face recuperări și că are bani. Pesemne că în Germania nu sunt bani și nu se
știe de recuperări! Sau, mai curând, se știe ce este pregătirea!
Al treilea fapt
îl reprezintă declarația mai mult decât stupefiantă a „președintelui” României
actuale: „Solicit ministrului Justiției să explice public de urgență cum s-a
ajuns în situația ca dosarul vizând evenimentele din 10 august 2018 să fie
clasat. Românii au tot dreptul să știe cine sunt cei vinovați de actele de
violență împotriva manifestanților pașnici. Lucrurile nu se pot încheia aici și
de aceea am cerut ministrului Justiției și ministrului de Interne să găsească
soluțiile pentru ca adevărul în legătură cu 10 august să fie aflat, iar cei
responsabili să răspundă”(detaliat în Cornel Nistorescu, „Președintele
și ministrul – tămâie la drept”, în „Cotidianul”, 7 martie 2021). Se
observase de mult că „președintele” pricepe greu ce se discută – economie,
administrație, educație, drept, relații internaționale. Ce spune este adesea
superficial, chiar greșit și dăunător. Luând în seamă doar declarația, cum să
modifici o hotărâre definitivă de clasare a unui dosar, a unei instanțe,
rămânând în teritoriul justiției? „Președintele” nu pare a ști ce înseamnă
justiție.
Iar această
declarație trimite la alte două fapte. Ea sugerează, pe de o parte, cât de mari
au putut fi abuzurile din „justiția” pe care „președintele” o patronează de ani
buni. Nu întâmplător, România acestor ani a revenit la oribile condamnări
politice. Pe de altă parte, declarația deconspiră ce nivel de pregătire are cel
care vorbește de ridicolul său „program” al „României educate”.
Al patrulea fapt
este nivelul de pregătire profesional, civic, moral – un veritabil record în
jos – al celor care au fost aduși în „guvernul meu”. Unii au devenit „pregătiți”
doar pentru că au fost în joc bani de undeva, nu capacitate personală – când se
știe de mult că banii, în lipsa capacităților, nu dau decât competențe de
fațadă, oricare ar fi stăruința! Alții invocă certificate și diplome căutând să
tragă profit din existența de teancuri de cartoane fără acoperire valorică și
din indistincția răspândită în România actuală dintre trecere de examene și
pregătire reală.
Faptele evocate
sunt doar câteva dintr-un pachet ce indică nivel de pregătire scăzut și, din
nefericire, în scădere, căci măsurile care se iau acum în educație nu vor face
decât să ducă și mai jos. Unii vorbesc despre „colapsul” sau „descompunerea”
educației din România. Există însă, trebuie menționat, și insule sustrase
trendului negativ, cum sunt, de pildă, școlile și liceele private. În orice
caz, nu severitatea diagnosticului mi se pare esențială. Primejdioasă este
slăbirea în continuare a educației, cu consecințe în toate direcțiile vieții.
Cel mai recent
pregătirea scăzută a decidenților s-a văzut în abordarea nepricepută a
pandemiei, cu rezultatele tragice ce sporesc de la o zi la alta. Fiind puțin
circulată, de fapt izolată, nu doar în raport cu Vestul, dar izolată și în Est,
România beneficiază modest de legături, comerciale sau de altă natură. Dar ar
fi putut să beneficieze în oprirea COVID-19. Nu a fost să fie.
Amatorismul
decidenților, voința meschină de a profita de pandemie, incapacitatea de a
gestiona dificultăți, cugetarea greoaie, plină de clișee și depășită au generat
în țară o situație critică, al cărei sfârșit nu se întrevede. Deocamdată,
decidenții au falsificat atât de mult date și indicii, încât nici nu se
cunoaște suprafața infectărilor.
Când se discută
cauzele slăbirii pregătirii, se trimite, ca un reflex, la trecut.
Ar fi, se spune,
infrastructură depășită în educație. Deși aș observa că în multe locuri din
țară infrastructura este la zi. Multe școli și licee sunt de fapt în regulă din
acest punct de vedere. Ca alt exemplu, în 2012, când am părăsit Rectoratul,
universitatea clujeană avea, conform analizelor americane și europene,
infrastructura comparabilă cu cea a unei universități relevante din America sau
Europa de Vest! Era deja competitivă.
Se spune că
dascălii ar fi nepregătiți. Nu este tocmai așa! Dascălii sunt ca oriunde,
diverși. Sunt dator să menționez că în reforma din 1997-2000, covârșitoarea
majoritate a dascălilor s-au angajat într-o serioasă schimbare în bine a
educației și că, împreună cu ei, am închis primul capitol în negocierile de
aderare a României la Uniunea Europeană și la NATO. Depinde ce propui, dacă ai
idei și viziune și cum discuți cu dascălii.
Se mai acuză că
ar fi fost create prea multe „universități private”. Poate-i adevărat! Ele erau
înființate deja și nu am înființat vreuna – nici ca ministru al educației
naționale. Dar am spus mereu că, dacă aș face o universitate privată, aș face-o
mult mai bună decât oricare dintre universitățile de stat din țară!
Evident, nu
trebuie generalizat în grabă. Dar nu am fi responsabili dacă nu am spune că, oricât
de exigent judecăm ceea ce a fost, nu trecutul explică prezentul. Scăderile din
prezent se explică prin abuzurile și precaritatea pregătirii celor care decid.
Din trecutul ceva
mai lung, prezentul și-a luat, desigur, decidenți slab pregătiți, care se văd
azi pe scenă. Este însă de menționat că respectivii nu ar fi contat nicidecum,
orice trecut considerăm. Cum îmi spune mereu un amic, ei nu ar fi depășit
roluri de ocazie.
Se pune
întrebarea: cine i-a selectat pentru a decide fața țării și a o desfigura? Este
o întrebare tot mai gravă, dat fiind, de pildă, faptul istoric extrem de
dăunător, al umplerii funcțiilor de decizie din țară cu neisprăviți, la care
istoria va trebui într-o bună zi să dea răspuns!
Desigur, slaba
pregătire a decidenților de azi este până la urmă a lor. Sunt însă tot mai
costisitoare acum deciziile lor nesăbuite. Iată câteva.
Se dărâmă astăzi
ceea ce era sursa de motivare pentru pregătire a oricărui tânăr: convingerea că
pozițiile la care aspiră în societate sunt deschise oricărui cetățean merituos,
iar concursurile triază. Generații la rând au trăit această convingere, chiar
dacă fără iluzii. Astăzi, această convingere este contrazisă. Așa cum arată
lucrurile, de sus până jos, niciun vârf intelectual nu este în siajul
administrației actuale. Niciunul dintre vârfurile promoțiilor nu este printre
decidenți.
Ar trebui văzut
unde sunt vârfurile, care în mod cert există. Unde sunt în raport cu deciziile!
Se poate constata ușor că mulți cu pregătire aproximativă au ajuns la butoane
mai ales prin excesele “deciziilor unipersonale” ce înfloresc în societatea
noastră și o împing în degradare. Unde sunt concursurile pentru funcții
publice?
Situația este și
mai complicată. Nu este democrație care se respectă fără meritocrație. Chiar și
în SUA, care a întruchipat cel mai bine această deviză, se acuză viguros că
acum cei ajunși în poziții datorită părinților îi blochează pe ceilalți.
Aceștia din urmă pierd competiția pentru venit și status (vezi Daniel
Markovits, „The Meritocracy Trap”, Penguin Press, New York, 2019) chiar și
atunci când se joacă după reguli.
America își face
reproșuri că nu poate asigura oportunități celor care nu au avut favorul
situației părinților. Cât ar fi însă de reproșat în România actuală, unde la
inegalitatea părinților se adaugă nepotismul, serviciile în reciprocitate,
corupția, „desemnările unipersonale”, aranjamente de culise – toate împotriva
meritelor?
Nu mă refer aici
pe larg la erorile din educație. Le-am semnalat nu demult (A. Marga, „Viitorul
universității”, Ecou Transilvan, 2020) și nu le reiau. Mă refer doar la trei
fapte care coboară acum pregătirea din țară.
Primul este acela
că România a trecut nechibzuit la suspendarea școlii prin „starea de urgență”
(„de demență”, cum bine s-a spus!) din primăvara anului 2020. Am arătat la timp
că este o măsură greșită, pe care alte țări nu au luat-o (A. Marga, „Lecțiile
pandemiei”, Tribuna, Cluj-Napoca, 2020). Era normal să se aplice măsuri
antipandemice, dar ele trebuiau gândite altfel – de pildă, stimulând autonomii
locale și concursul fiecărui cetățean. Cum am spus, greșeala putea fi corectată
„mușcând” din lunga vacanță de vară. S-a preferat o politizare primitivă.
S-a trecut, nu
fără emfază deplasată, la predarea online. Numai că mijloacele de evaluare a
pregătirii sunt slabe la noi. Și studenții, și elevii spun că nu iese o
pregătire de calitate. În locuri optime din lume, în cele mai bune
universități, rezultă abia 60% din performanțele anterioare. Nu discut faptul
că sute de mii de elevi și studenți din România de azi nu au avut de fapt acces
online. Nici absența de fapt a pedagogiei pentru online.
Se pricepe
deocamdată greu, chiar și de către unii specialiști, ce ar trebui să fie
pregătirea de azi. Desigur, pregătirea înseamnă cunoștințe sincronizate, care-l
fac pe posesor capabil să abordeze un domeniu și să învețe. Nu este însă
pregătire fără înțelegerea cunoștințelor și a contextului, cu nevoile lui. Nu
este pregătire fără conștiința valorilor. Nici fără dedicare și reflexivitate.
Nu se poate să nu
remarcăm că, la noi, la scăderea pregătirii contribuie și mentalități lăuntrice
educației. Iată două, cu pondere.
Prima este în
jurul studiilor în afara țării. Personal am dorit intens să fac doctoratul în
afară și m-am bucurat – în condițiile din anii șaptezeci, ca unul venit la
universitate dintr-o familie simplă și dintr-un ținut oarecare, fără a avea pe
cineva în spate – de șansa de a merge la cel care avea să devină vârful mondial
al filosofiei. Dar nu am avut niciodată sentimentul că acest fapt îmi dă vreo
distincție aparte. Mi-era clar că pregătirea trebuie să o confirm prin valoare
– prin profesionalism, civism, dedicare. Altfel, pregătirea „afară“ este doar
excursie.
Azi, din
nefericire, România s-a umplut la decizii nu de inși valoroși care au studiat
„în afară”. S-a văzut cum unii dintre cei care au studiat „în afară” au dus la
prăbușire unitățile de care s-au ocupat. România s-a umplut de gonflați în
pretenții goale, mai cu seamă de odrasle, cum se vede și în guvernarea actuală.
Țara s-a umplut nu de valori sigure, ci de inși poate mai informați, dar fără
pricepere și dedicare, de cariere datorate de fapt aranjamentelor, nu meritelor
certe.
La un moment dat,
cineva se flata, în declarații scrise, că este „ajuns, fiind deja la cele mai
înalte titluri”. Mulți au rămas siderați – mai ales că nu mai era secret ce
serviciu secret a creat acea „ajungere”. Este clar că se înțelege greu spre
deloc că o carieră formală (funcții, titluri etc.) nu este totul în viață. Mai
este nevoie de valoare profesională, civică și morală atestată de contribuții
pe măsură. Cariera formală poate să fie – cum și este în destule cazuri
vizibile – străină și de valoare și de contribuție. Sub funcțiile și titlurile
multora din România actuală nu sunt de fapt decât prestații banale, poate prea
banale, ce țin până la frontieră.
Putem discuta
îndelung, dar să nu ne mire efectele scăderii pregătirii. Cum am mai spus,
nivelul de pregătire nu este totul în societate – mai intervin munca
stăruitoare, organizările, pluralismul, instituțiile și altele. Dar alegerea
între „meritocrație”, „mediocrație”, „prostocrație” și „ochlocrație” are
oriunde efecte pe scară mare. Prostocrația instalată în structurile de decizie
ale României actuale, cum se observă ușor, are efecte ce ating mai toate
domeniile și instituțiile.
De pildă, este
mai mare decât în oricare altă țară europeană așteptarea, tipică societăților
debusolate și manipulate, a banilor de la Uniunea Europeană și este prea mică
preocuparea de generare a resurselor financiare. Aceiași decidenți nepregătiți
au creat o iluzie de care Bruxelles-ul ia deja distanță. Nu este vorba de „v-am
adus
80 de miliarde!”, cum se perora, iresponsabil față de numeroșii români loviți
de necazuri. Este vorba de bani dintr-un buget ce revin țării pe mulți ani, de
granturi (vreo 16 miliarde euro ce se dau sub condiția cofinanțării a 25%) și
de împrumuturi rambursabile. Nu ar fi mai matur și benefic să se lupte și
pentru generarea de bani prin performanțe competitive, proprii?
Cel mai bun
cunoscător actual al economiei României a arătat, cu toate argumentele, că
România nu a atins nici în 2019 producția totală din anul 1988, an, de altfel,
sărac (Florin Georgescu, „Capitalul în România postcomunistă”, Editura
Academiei Române, București, 2019). Atunci când analizează exportul actual al
României, economiști integri din țară arată că este vorba de produse puțin
prelucrate și cu valoare adăugată mică. Iar recent, nu altcineva decât
publicația „The Economist”, altfel simpatizantă cu cei care se dau „dreapta”
politică, a tras linia: România de azi este de fapt „o democrație viciată”.
Nu cred că asemenea performanțe sunt spre lauda pregătirii din România actuală. Nu cred nici că așa se va putea continua. Pentru cetățeanul onest nu va fi acceptabil.