Acasă Blog Pagina 160

Mecanisme economice sănătoase pentru diminuarea prețurilor lemnului de foc

0

Asociația Industriei Lemnului – Prolemn subliniază, prin președintele ei, Cătălin Tobescu, că „nevoile industriei sunt nevoi ale societății. Nu trebuie să le punem în opoziție cu nevoile populației pentru că toată lumea va avea de pierdut. Există mecanisme economice sănătoase ce pot conduce la diminuarea prețurilor pentru lemnul de foc – disponibilizarea sustenabilă a unui volum mai mare de masă lemnoasă și investiții în eficiența energetică”.

Prolen face o analiză asupra pieței lemnului în condițiile actuale: 

Lemnul de foc și biomasa lemnoasă,
între soluții de avarie și strategii verzi, inteligente

Este cu siguranță o provocare să asigurăm securitatea energetică în sezonul rece pentru cele 3,5 milioane de gospodării care depind de lemn de foc, dar o soluție de avarie pe termen scurt nu trebuie să ne distragă atenția de la strategiile pe termen lung, cu impact mult mai profund asupra întregii societăți românești. 

Sprijinul anunțat de Guvern pentru subvenționarea prețului lemnului de foc cu 150 lei/mc poate fi o gură de aer pentru o mare parte din populația țării, dar este și o intervenție artificială în piața lemnului, în condițiile în care nu se adoptă și măsuri pentru creșterea disponibilității masei lemnoase cu proveniență legală în piață. Creșterea consumului de lemn de foc de către populație – stimulată de ieftiniri artificiale – conduce implicit la reducerea disponibilității pentru industrie. Ca atare, are potențialul de a conduce la dezechilibre majore, care afectează o industrie vitală pentru România. 

Mai mult, există mecanisme administrative care direcționează resursa de lemn de foc prioritar către comunitățile din zone bogate în păduri, lăsând foarte puțin lemn pe piața liberă, pentru a fi direcționat în zonele puternic deficitare în păduri. Acestea conduc la o explozie a prețului lemnului de foc pe piața liberă. Cu cât este mai puțin lemn de foc disponibil pe piața liberă, se dezechilibrează cererea și oferta iar prețul crește artificial, afectând direct și prețurile resursei cu care se aprovizionează industria lemnului.

Așa cum s-a văzut deja de la începutul acestui an, punerea în competiție și prioritizarea prin politici publice a consumatorilor casnici față de utilizările industriale ale resurselor conduce la deficit artificial de materie primă și costuri ridicate, balanța comercială se înclină spre importuri costisitoare, urmează reduceri ale capacităților de producție, șomaj, subdezvoltare. Discuția nu este doar teoretică – a se vedea reducerea activităților din județul Suceava ale unuia dintre cei mai mari procesatori de lemn din România. Argumentele sunt expuse în detaliu pe www.pro-lemn.ro.

Cum valorificăm potențialul verde al biomasei în România?

În primul rând, RNP Romsilva și UAT-urile pot scoate în mod legal și sustenabil mai mult lemn pe piață. Astfel oferta va echilibra cererea, iar prețurile finale pot fi ținute la un nivel acceptabil pentru populație. România exploatează legal aproximativ 18-20 milioane mc de lemn anual, dar posibilitatea totală, sustenabilă, stabilită prin amenajamente silvice, este de 25-26 milioane mc. Pentru aceasta, investițiile în sectorul forestier trebuie accelerate și trebuie eliminate blocajele administrative și birocratice care îngreunează accesul la resursa de lemn.

Energia bazată pe resursa de lemn – energie termică preponderent – reprezintă deja peste 60% din energia regenerabilă produsă în România, de peste cinci ori mai mult decât energia electrică produsă actual din surse eoliene și solare. Dar consumul de lemn de foc în gospodării este în acest moment extrem de ineficient, cu randamente energetice de aproximativ 30%, când știm că randamentele pot fi de peste 90% în cazul utilizării în cogenerare energie electrică și termică. 

Potențialul energetic al biomasei (forestieră, agricolă, deșeuri industriale și municipale) este evaluat, în strategia energetică a României recent relansată în dezbatere, la un total de 318.000 TJ/an sau 7,6 milioane TEP (tone echivalent petrol). Calculat în unități de măsură de energie electrică, acest potențial înseamnă peste 80.000 GWh, adică de aproximativ opt ori energia electrică a reactoarelor nucleare ale României.

Opțiunile strategice sunt pe masa discuțiilor, ce rămâne – la nivel de decidenți, industrie și alte segmente ale societății românești – este să alegem măsurile cele mai sustenabile, cu impact pozitiv și durabil într-un orizont mai larg. 

Pentru o industrie verde, inteligentă

Prin conferința Smart Green Industry (28-29 septembrie 2022) organizată de Asociația Industriei Lemnului – Prolemn și Camera de Comerț și Industrie a României dorim să deschidem noi linii de dialog pentru captarea și utilizarea potențialului verde al sectorului pădure – industrii bazate pe lemn. 

Am invitat reprezentanți de la vârful ministerelor de resort (Mediu, Agricultură, Economie, Energie, Fonduri Europene) să ia cuvântul în prima zi a conferinței pentru a prezenta viziunea și planurile pentru sector. În cea de-a doua zi vor avea loc workshopuri tematice la care vor participa și reprezentanți la nivelul conducerii tehnice a ministerelor.

În centrul dezbaterilor – o strategie de dezvoltare a industriei lemnului, de valorificare superioară a resursei de lemn din pădurile gestionate durabil ale României, de asigurare a securității energetice și de susținere a creșterii economice inteligente în raport cu obiectivele pe linie de combatere a schimbărilor climatice.

Autoritatea Vamală și companiile de tutun continuă să coopereze pentru combaterea contrabandei

0

 

Autoritatea Vamală Română și companiile JTI, BAT și PMI au reînnoit astăzi Protocoalele de Cooperare pentru combaterea comerțului ilegal cu țigarete. Conform documentelor, părțile semnatare vor conveni asupra celor mai eficiente modalități de cooperare cu scopul de a preveni și identifica încălcări ale legislației vamale și fiscale referitoare la traficul și comerțul ilicit cu țigarete și alte produse din tutun, precum și de a îmbunătăți reglementările legale în materie.

„Traficul ilicit cu țigarete și produse din tutun este un fenomen global, complex și constituie o amenințare permanentă pentru concurențialitatea pieței legale, interne și europene, de natură să afecteze substanțial bugetul de stat consolidat al fiecărui Stat Membru, interesele financiare ale Uniunii Europene și, în egală măsură, comerțul licit cu țigarete. Traficul ilicit cauzează pierderi financiare importante, care se datorează neachitării taxelor vamale, precum și a altor taxe, inclusiv taxa pe valoarea adăugată (TVA) și accize. Astăzi, Autoritatea Vamală Română și companiile de tutun JTI, BAT și PMI au reînnoit Protocoalele de colaborare semnate în 2014, fiind stabilit un cadru general pentru intensificarea eforturilor comune de a preveni și combate contrabanda cu produse din tutun, fabricarea, comerțul și distribuția ilegală a produselor din tutun contrafăcute, precum și pentru stabilirea modalităților de colaborare și a schimbului de informații și asistență. Experiența operativă ne-a arătat că traficul ilicit cu produse accizabile este un fenomen ce poate fi combătut eficient prin colaborare și parteneriat. Astfel, ultimele date ale companiei de cercetare Novel arată că piața neagră a țigaretelor a înregistrat în iulie un nou minim istoric, de 6,1%. Acest rezultat a fost obținut și datorită acțiunilor specifice desfășurate de Autoritatea Vamală Română, atât prin forțe proprii, cât și în strânsă colaborare cu alte autorități de aplicare a legii, precum și cu mediul de afaceri. În primele șapte luni ale anului 2022, echipele de supraveghere și control vamal de la nivel central, regional și local au confiscat un număr de 10,42 milioane de țigarete și peste 27 de tone de tutun de narghilea”, a declarat Bogdan Lari Mihei, Președintele Autorității Vamale Române.

„Documentul reînnoit astăzi reprezintă un cadru pentru continuarea programelor pe care le avem în derulare, precum și pentru viitoare proiecte comune. JTI a fost prima companie de tutun care a semnat un Protocol pentru combaterea contrabandei în anul 2005, mai întâi cu Agenția Națională de Administrare Fiscală, apoi în anul 2008 cu Autoritatea Națională a Vămilor, respectiv în 2014 cu Direcția Generală a Vămilor. Peste 50 de câini special instruiți pentru depistarea drogurilor, produselor din tutun și a numerarului au fost donați de JTI în ultimii doisprezece ani Autorității Vamale. În 2013, am semnat un Protocol de Cooperare cu Poliția de Frontieră, reînnoit în anul 2018, iar în 2019  JTI a donat echipamente de ultimă generație necesare monitorizării frontierelor. De asemenea, din anul 2010 derulăm anual, în parteneriat cu autoritățile de aplicare a legii, campanii publice de informare a publicului despre efectele negative ale comerțului ilegal asupra societății și economiei. Campaniile publice au fost extinse în ultimii doi ani și în Republica Moldova. Vom continua să furnizăm autorităților partenere suport logistic, sprijin pentru echipele canine mobile specializate în depistarea tutunului, drogurilor și numerarului, precum și pregătire de specialitate în vederea identificării țigaretelor contrafăcute”, a declarat Armand Tănase, Public Affairs Manager, JTI Romania.

„Nivelul minim istoric al pieței negre de 6,1% înregistrat în luna august este un rezultat al eforturilor comune ale autorităților și industriei, iar principalul efect sunt contribuțiile mai mari la bugetul de stat. Pe fondul reducerii nivelului contrabandei, în anul 2021 BAT a fost pentru al doilea an consecutiv cel mai mare contribuabil la bugetul de stat cu circa 11 miliarde de lei plătiți sub formă de taxe și accize, o creștere de 10% față de anul precedent. Totuși, traficul ilicit continuă să reprezinte un risc serios la adresa dezvoltării economice și a siguranței comunităților. Pentru a veni în sprijinul autorităților, în anul 2017 am creat platforma StopContrabanda.ro, un punct unic de informare care centralizează date din întreaga țară privind evoluția capturilor de țigarete. Vom continua să susținem eforturile Autorității Vamale Române prin campanii de informare despre efectele severe ale contrabandei asupra comunităților și a siguranței consumatorilor și prin parteneriate solide cu toate autoritățile cu atribuții în domeniul combaterii traficului ilicit. Totodată, salutăm recentele modificări legislative aduse Codului Vamal în domeniul combaterii traficului ilicit de produse din tutun, o măsură necesară pentru susținerea eficientă a eforturilor autorităților în domeniu, precum și modificările recente ale Codului Fiscal, prin care a fost creat un calendar de creștere predictibilă a accizelor pentru toate categoriile de produse din tutun. Un nivel scăzut al pieței ilicite, un cadru fiscal predictibil și echilibrat și un mediu economic sustenabil reprezintă condiții esențiale pentru continuarea investițiilor noastre în economia românească”,  a declarat Ileana Dumitru, Director Juridic și Relații Publice pentru Europa Centrală și de Sud în cadrul BAT.

„Semnarea acestui Protocol arată încă o dată importanța colaborării între sectorul public și cel privat în combaterea traficului ilicit cu produse din tutun. Rezultatele acestei colaborări se pot vedea în minimul istoric de 6,1% înregistrat de România în ceea ce privește contrabanda cu țigarete. La acest succes au contribuit și politicile fiscale echilibrate ale statului român în domeniul produselor din tutun. Calendarul de creștere treptată și moderată a accizei la produsele din tutun, adoptat recent de către Guvern, susține lupta împotriva traficului ilicit, iar România trebuie să fie un promotor al acestor politici fiscale echilibrate la nivel european. Lupta împotriva comerțului ilicit reprezintă o prioritate pentru Philip Morris Internațional. O dovadă în acest sens este programul PMI IMPACT: în 2016 am alocat 100 de milioane de dolari acestei inițiative globale care sprijină proiecte care combat comerțul ilicit. Până în prezent, 48 de milioane de dolari au fost alocate pentru implementarea a 60 de proiecte în 30 de țări, inclusiv în România”, a declarat Dragoș Bucurenci, Director External Affairs, Philip Morris România.

Potrivit datelor colectate la nivel național de compania de cercetare Novel, piața neagră a țigaretelor a scăzut la un nou record istoric, la 6,1% în iulie comparativ cu 7,1% în luna mai. Procentul reprezintă cel mai mic nivel înregistrat din anul 2008, de la demararea cercetării comerțului ilegal cu produse din tutun. 

În 2021, companiile de tutun au virat la bugetul statului peste 19,85 miliarde lei, în creștere cu 13% față de 2020. 

Horváth: 3 din 4 companii se așteaptă la creșterea vânzărilor în 2022 și 2023, pe fondul creșterilor generale de prețuri

0
  • Deși sunt atenți la multiplele riscuri și crize suprapuse, majoritatea respondenților din studiul „CxO Priorities 2022” se așteaptau la creșterea vânzărilor în 2022 vs. 2021 (72%), respectiv în 2023 față de anul în curs (79%), datorită faptului că au reușit să transfere costurile ridicate în prețurile finale, achitate de consumatori.
  • În privința României, optimismul este și mai accentuat: 80% dintre companii așteaptă vânzări sporite în 2022, respectiv 93% au o așteptare similară pentru 2023.
  • Studiul Horváth a identificat 13 priorități strategice pentru executivii de top din 17 țări și 10 industrii, pe primele locuri aflându-se (1) transformarea digitală,  (2) securitatea cibernetică și (3) sustenabilitatea ecologică.
  • Din răspunsurile executivilor a reieșit că securizarea rezultatelor financiare este o preocupare majoră în această perioadă.

Trei din patru companii din lume se așteaptă să înregistreze vânzări în creștere, atât în 2022, cât și în 2023, relevă studiul „CxO Priorities 2022”, elaborat de compania de consultanță în management Horváth, cu experiență internațională de peste 40 de ani, prezentă din 2005 pe piața locală. Așteptarea se bazează pe faptul că aproape trei sferturi dintre companii au reușit să transfere costurile ridicate în prețurile finale ale produselor și serviciilor. În cazul României, optimismul depășește media rezultată din studiu, în condițiile în care 80% dintre companii estimează că vor avea vânzări sporite în 2022, respectiv 93% au o așteptare similară pentru 2023.

Securizarea rezultatelor financiare, în condițiile multiplelor riscuri economice și crize suprapuse, alături de răspunsul la amenințările de securitate cibernetică și concentrarea asupra proceselor de transformare digitală a business-urilor au reieșit drept principalele preocupări (key findings), în actuala perioadă, pe care le împărtășesc executivii de top din 17 țări, inclusiv 15 respondenți din România, potrivit studiului. 

Transformarea digitală este, pentru al treilea an consecutiv, o preocupare prioritară pentru managerii companiilor, în timp ce securitatea cibernetică intră pentru prima oară în topul preocupărilor.

La nivelul inițiativelor strategice, menite să asigure creștere pe termen mediu și lung, transformarea digitală se află, din nou, pe primul loc, urmată de obiective care țin de cybersecurity, iar locul al treilea este ocupat de orientarea business-ului către sustenabilitate ecologică.

În privința situației la zi (Course of Business), România împărtășește provocările altor state, dar cu anumite particularități. De exemplu, impactul invadării Ucrainei de către Rusia nu a afectat companiile românești în aceeași măsură precum pe cele din alte țări: pierderea accesului la piața rusă și închiderea fabricilor unor furnizori a afectat 25% dintre companiile care au participat la studiu, dar impactul a fost de numai 7% pentru companiile românești.

În schimb, în privința creșterii costurilor din ultimul an, media pentru toate industriile, rezultată din studiu, a fost de 15,2%, în timp ce creșterea a fost mai puternică (24%) pentru firmele românești. De asemenea, în timp ce 72,7% dintre companiile participante la studiu reușesc să-și transfere creșterile de costuri în prețurile percepute clienților finali, în România, doar 60,4% pot face acest lucru.

În ceea ce privește obiectivele strategice (Strategic Priorities) ale executivilor, topul celor din România diferă de cel agregat la nivelul celor 17 țări. Transformarea digitală coboară pe locul al doilea, iar securitatea cibernetică – pe al treilea, iar primul loc este luat de preocuparea pentru motivarea angajaților și noile modele de organizare a muncii. Astfel, obiective legate de noua organizare a muncii, necesarul de noi competențe în companie, modalități de muncă flexibile, bunăstarea angajaților, employer branding etc. sunt văzute drept priorități de prim rang pentru executivii români. 

Pe de altă parte, locul 3 între prioritățile rezultate la nivel global din studiul „CxO Priorities 2022” (orientarea business-ului pentru către sustenabilitate ecologică) coboară pe locul al șaselea între prioritățile managerilor de companii din România. La nivel internațional, 70% dintre companii și-au asumat un target clar de reducere a emisiilor de CO2, în timp ce numai 30% dintre firmele românești și-au stabilit obiective similare.

Kurt Weber

„Un studiu de amploarea ‘CxO 2022’ ne permite să facem o radiografie cât mai exactă a provocărilor care îi preocupă pe executivii de top și să surprindem soluțiile la care apelează pentru a parcurge această perioadă, complicată pe multiple planuri. Este un instrument util atât pentru noi, ca echipă specializată în consultanța de management la cel mai înalt nivel, cât și pentru clienții noștri și oricine dorește să anticipeze viitorul, măcar parțial, dincolo de numeroasele incertitudini care ne stau înainte. Cu ușoare diferențe, mediul de business din România împărtășește aceleași preocupări și își setează aceleași obiective strategice precum companiile din alte state, cu economii mai dezvoltate. Mă bucur să constat că, și pentru managerii români, transformarea digitală este văzută drept o prioritate de top, care va transforma companiile la nivel de eficiență, dar va contribui și la atingerea unor obiective legate de sustenabilitate”, consideră Kurt Weber, Managing Director Horváth România.

Banca Comercială Română implementează retragerea numerarului în euro de la bancomate

0

Banca Comercială Română introduce funcționalitatea de retragere a numerarului în euro de la bancomate. Retragerile vor fi disponibile începând din luna septembrie la aproximativ 100 de ATM-uri din întreaga țară, urmând ca, până la finele anului, peste 300 de aparate din rețeaua BCR să ofere această facilitate.

Facilitatea de retragere a numerarului în euro este disponibilă pentru posesorii de carduri de debit BCR persoane fizice la ATM-urile băncii amplasate atât în București, cât și în celelalte mari orașe. Schimbul valutar se va face la cursul de schimb al Băncii Naționale Române, la care se va adăuga comisionul de conversie valutară standard de 2%. Valoarea comisionului va fi afișată pe ecranul terminalului utilizat înainte de finalizarea tranzacției. 

Pentru clienții BCR care au carduri de debit în lei nu se va percepe un comision de retragere a numerarului, ci doar comisionul de conversie valutară standard.

ATM-urile BCR de la care se pot efectua operațiuni de retragere numerar în euro oferă posibilitatea de a retrage sume numai în multiplu de 50. Lista completă a tuturor echipamentelor la care se pot efectua aceste operațiuni bancare este disponibilă pe site-ul BCR.

Îl va reabilita Truss pe Keynes?

_________________

de Anatole Kaletsky (foto)
economist șef și co-președinte al Gavekal Dragonomics

    LONDRA – Regatul Unit are în sfârșit un nou prim-ministru, dar va îmbunătăți oare Liz Truss perspectivele sumbre pentru economia și viața politică britanică? Răspunsul convențional este nu. După cum spunea Shakespeare, „necazurile nu vin câte unul – spion singur –, vin în batalioane”. Iar acest lucru este cu siguranță adevărat pentru Marea Britanie de astăzi.

    Regatul Unit este blestemat cu cea mai mare inflație din G7, cea mai mare scădere a salariilor reale și cele mai mari deficite bugetare și comerciale. Înrăutățind lucrurile, pe deasupra batalionului de necazuri al Marii Britanii stă cocoțată și politica. Cei trei predecesori ai lui Truss au fost cei mai slabi primi miniștri din istoria modernă a Marii Britanii. Asta o spune publicul britanic: conform ultimului sondaj, David Cameron, Theresa May și Boris Johnson obțin toți recorduri postbelice pentru că au făcut „o treabă proastă ca prim-ministru”, fiecare lider conservator succesiv fiind evaluat mai prost decât precedentul.

    Liz Truss pare să se confrunte cu oprobriu similar. Judecând după campania ei pentru câștigarea conducerii partidului (și a postului de premier), ea va provoca mai multe conflicte cu Europa, va agrava confruntările cu China, va intensifica naționalismul scoțian și va sfida Statele Unite în privința relațiilor anglo-irlandeze. Și mai controversat, ea vrea să reducă taxele, să cheltuiască sume mari pe subvenții pentru energie, să mărească cheltuielile pentru apărare cu 1% din PIB, adăugând imediat încă 100 de miliarde de lire sterline (116 miliarde de dolari, sau 5% din PIB) la deficitul bugetar, în timp ce va da vina pe Banca Angliei pentru orice inflație rezultată.

    Mulți alți lideri occidentali apelează la politici neortodoxe, cum ar fi reducerile de taxe și subvențiile energetice, pentru a atenua durerea cauzată de războiul din Ucraina și de sancțiunile împotriva Rusiei. Dar Truss vrea să sfideze ortodoxia la o scară mult mai mare, la fel ca și Kwasi Kwarteng, prietena ei apropiată și viitorul cancelar al Fiscului. Kwarteng va fi primul ministru de finanțe al Marii Britanii care deține un doctorat în economie, iar specializarea lui Kwarteng în istorie economică, mai degrabă decât modelarea matematică sterilă care domină acum disciplina, îi va oferi încrederea intelectuală pentru a-i pune la colț pe oficialii Trezoreriei și BOE (Banca Angliei) ori de câte ori o va cere Truss.

    Conform gândirii economice convenționale, experimentul Truss-Kwarteng cu împrumuturi și cheltuieli va produce un dezastru. La urma urmei, dacă inflația este cauzată de „prea mulți bani care urmăresc prea puține bunuri”, ea va fi agravată prin adăugarea de reduceri de taxe și subvenții la puterea de cheltuire a consumatorilor și a întreprinderilor. Dar este de imaginat că răspunsul neortodox al lui Truss la stagflație ar putea funcționa

    Stagflația este cel mai mare mister din economie. Nimeni nu înțelege cu adevărat de ce o economie cu salarii reale în scădere și cerere slabă poate experimenta un proces inflaționist continuu, spre deosebire de o creștere unică a prețurilor cauzată de întreruperile aprovizionării, un război sau un embargo comercial. Vechea doctrină monetaristă conform căreia inflația este cauzată pur și simplu de băncile centrale care imprimă prea mulți bani a fost infirmată în mod convingător de experiență, mai întâi în Japonia din 1990 încoace, și apoi în întreaga lume din 2009. Și teoriile care atribuie inflația cheltuielilor guvernamentale sau împrumuturile au o bază și mai puțin empirică. De fapt, inflația poate avea multe cauze diferite, care variază foarte mult și depind de condițiile sociale, economice și tehnologice din diferite țări în momente diferite.

    Prin urmare, este posibil, deși puțin probabil, ca inflația să fie controlată prin combinația neortodoxă de politici promise de Truss: controlul și subvenționarea prețurilor la energie, reducerea salariilor reale prin ruperea grevelor și înăsprirea legislației anti-sindicale, determinarea BOE să înăsprească politica monetară, și apoi utilizarea reducerilor de taxe și a cheltuielilor publice pentru a sprijini afacerile și grupurile sociale favorizate din punct de vedere politic. De asemenea, este posibil, și poate mai probabil, ca o economie avansată precum Marea Britanie să poată funcționa cu o inflație substanțial mai mare decât ținta convențională de 2%. Și este foarte probabil ca deficitele publice mult mai mari să nu aibă efecte majore nici asupra inflației, nici asupra ratelor dobânzilor atunci când o presiune asupra salariilor reale menține consumul redus. 

    Dacă vreuna dintre aceste afirmații se dovedește a fi adevărată, atunci politicile neortodoxe ale lui Truss ar putea evita recesiunea profundă pe care aproape toată lumea din Marea Britanie o consideră acum inevitabilă – și fără a provoca un dezastru inflaționist. Președinții americani Ronald Reagan și Donald Trump au fost niște “desfrânați fiscal” care au ignorat sfaturile economice reducând impozitele și conducând deficite până acum de neconceput; totuși catastrofele prezise pe scară largă nu au urmat niciodată. Margaret Thatcher a fost și mai îndrăzneață în a sfida ortodoxia economică. În 1981, o celebră scrisoare către The Times a 364 de economiști de frunte i-a denunțat pe Thatcher și pe cancelarul ei, Geoffrey Howe, pentru că au dat peste cap economia keynesiană prin impunerea unei înăspriri fiscale sălbatice în mijlocul celei mai profunde recesiuni din istoria modernă a Marii Britanii. Deoarece această reducere uriașă a împrumuturilor a fost însoțită de o reducere la fel de mare a ratelor dobânzilor și de o depreciere cu 30% a lirei sterline, bugetul senzațional al lui Howe din 1981 s-a dovedit a fi punctul de jos al recesiunii din 1980-1981 și a inaugurat un deceniu de creștere record.

    Ar putea Kwarteng și Truss să realizeze acum ceva la fel de neașteptat, punând din nou pe picioare economia keynesiană? Vor extinde deficitele pentru a stimula creșterea în timp ce ratele dobânzilor mai mari și o monedă mai puternică țin inflația sub control?

    În calitate de economist profesionist, am fost instruit pentru a rezista ideii că o extindere uriașă a împrumuturilor publice ar putea fi modalitatea corectă de a face față inflației cu două cifre. Dar, ca analist de piață, împărtășesc preferința lui Kwarteng pentru istorie față de teorie și comportamentul uman față de modelele matematice. În anii 1980, instituția economică keynesiană a tratat-o cu superioritate și a ridiculizat-o pe Thatcher pentru că a experimentat o politică radical neortodoxă. Astăzi, instituția ortodoxă este „thatcher-ită” și keynesienii sunt radical heterodocși. Dacă extinderea fiscală a Marii Britanii funcționează mai mult sau mai puțin așa cum s-a intenționat, Truss va deveni primul prim-ministru conservator de succes de după Thatcher. Și Marea Britanie va fi din nou un model internațional de politică economică, de data aceasta prin reabilitarea doctrinei keynesiene conform căreia guvernele ar trebui să se împrumute cu îndrăzneală în recesiuni sau în perioade de creștere economică inadecvată.

    Această analiză keynesiană de bază este uneori exagerată în versiunile extreme ale teoriei monetare moderne, care uneori este parodiată ca „arborele magic de bani”. Luna trecută, m-am alăturat și eu, numind „basm” ideea că factorii de decizie din SUA vor putea reduce inflația fără a provoca o recesiune severă. Dar prețurile pieței pentru obligațiunile americane, acțiunile și dolarul sugerează că o anumită versiune a acestuia este credibilă pentru mulți investitori în activele americane. Dacă piețele cred acum că SUA deține un “arbore de bani magic”, poate că și Marea Britanie poate găsi unul. Acest lucru poate părea ridicol pentru economiștii profesioniști, dar noi ceilalți ar trebui să păstrăm mintea deschisă.

_________________

Traducere, adaptare și editare: Daniel Apostol, ClubEconomic
Drepturi de autor: ©Project Syndicate, 2022.
www.project-syndicate.org

Foto ©CAMBRIDGE JUDGE BUSINESS SCHOOL, flickr.com

Criza gazelor naturale va scădea temperatura din locuințe

0

 

Anunțul Rusiei potrivit căruia nu va fi reluată furnizarea de gaze naturale pe gazoductul Nordstream pune Europa în fața unei realități dure. Cu rezerve peste limitele așteptate pentru această perioadă, dar care nu sunt încă la capacitate maximă, există mai multe măsuri pe care politicienii și publicul larg vor trebui să le ia pentru a trece iarna. 

Rezervele de gazele naturale din România sunt estimate în prezent la 33 TWh, aflându-se la 75% din capacitate, potrivit ultimului set de date privind rezervele europene de gaze. Germania se află la 86%, Franța la 93%, Austria la 68%, Ungaria la 65%, Polonia se apropie de 99%, iar Cehia este la 83%. Modul în care Europa va întâmpina primăvara depinde de cât de aspră va fi iarna, de modul în care vom scădea consumul și de modul în care Uniunea Europeană va asigura o aprovizionare alternativă la gazul rusesc.  

O analiză a think tank-ului Bruegel evidențiază măsurile pe care UE ar trebui să le ia pentru a face față crizei de aprovizionare cu gaze. Țările europene ar trebui să înceapă prin recunoașterea faptului că pericolul de a nu avea suficientă energie pentru a satisface nevoile societății reprezintă cel mai mare risc sistemic pe termen scurt al Europei, atât din punct de vedere economic, cât și politic. Un acord între țările membre este de o importanță existențială pentru UE. Țările membre ar trebui să se angajeze să valorifice oferta de energie disponibilă, să descurajeze în mod activ cererea de energie, să nu devieze fluxurile energetice transfrontaliere și să compenseze consumatorii cei mai vulnerabili.

Specialiștii Bruegel consideră că toate țările trebuie să aducă în mod onest și imediat pe piața europeană a energiei toate elementele de flexibilitate disponibile pe partea ofertei. Ca exemplu, think tank-ul citează faptul că prelungirea duratei de viață a centralelor nucleare care urmau să se închidă anul acesta în Germania va avea un efect de calmare asupra piețelor de energie. De asemenea, zăcămintele de gaze din Olanda ar putea crește substanțial producția. Reducerea temporară a standardelor privind poluarea și timpul de lucru ar ajuta piețele să se reajusteze. UE trebuie să facă și unele compromisuri temporare în ceea ce privește măsurile sociale și de mediu.

Analiza menționează și că acordul privind achizițiile comune de gaze pe piețele internaționale va reduce riscul ca unitatea UE să fie subminată, deoarece țările membre concurează între ele pentru resursele limitate. Achizițiile comune promit să reducă costul financiar și politic al gazului și ar permite utilizarea cantităților de gaz la comun pentru a furniza energie consumatorilor cei mai grav afectați. Pentru a trece iarna, acest lucru nu este însă suficient. 

O analiză realizată de Agenția Internațională pentru Energie consideră că, pe lângă măsurile legate de aprovizionare, sunt necesare schimbări în comportamentul consumatorilor. Printre acestea, accelerarea înlocuirii boilerelor pe gaz cu pompe de căldură. Deși acest lucru va duce probabil la o creștere a consumului de energie electrică, această creștere va fi mai mică decât cantitatea totală de gaze naturale economisită. O altă măsură este încurajarea unei ajustări temporare a termostatului de către consumatori, estimându-se că temperatura medie în clădirile din UE este setată în prezent la peste 22 de grade Celsius. O scădere a temperaturii va economisi aproximativ 10 miliarde de metri cubi pentru fiecare grad, reducând în același timp facturile la energie. Bruegel îndeamnă țările să nu mai subvenționeze consumul direct și să treacă la subvenționarea reducerii consumului de energie. Reguli precum limite de viteză mai mici și reducerea temperaturilor minime în clădiri ar fi utile. 

Atât IEA, cât și Bruegel îndeamnă UE să accelereze implementarea de noi proiecte solare și eoliene. În pofida accentului pus în prezent pe combustibilii fosili, investițiile în tehnologiile energetice curate și în infrastructura asociată reprezintă o acțiune esențială pentru a scăpa de criza energetică și pentru a îndeplini obiectivele de decarbonizare ale UE. Pentru investitori, aceasta este o veste bună. La nivel mondial, se estimează că sectorul energiei regenerabile va depăși 2 trilioane de dolari până în 2025. Acest sector include investiții în producția de energie eoliană și solară, dar și în biomasă, azot, hidrocentrale, reciclare și produse și servicii cu emisii reduse de carbon. 

Companii precum Enphase (ENPH), activă în domeniul energiei solare, inclusiv pe piața europeană, Ormat Technologies (ORA), o afacere internațională în domeniul energiei geotermale și al energiei recuperate, Drax Group (DRX.L), o companie de producție de energie regenerabilă din Marea Britanie și RWE AG (RWE.DE), o companie care generează și furnizează energie electrică din surse regenerabile și convenționale în principal în Europa și Statele Unite, ar putea fi într-o poziție avantajoasă pentru a valorifica aceste evoluții viitoare. Pentru a ajuta investitorii să navigheze în sectorul energiei regenerabile, eToro a lansat un portofoliu inteligent numit „Future of Power”, care include companiile de mai sus, alături de alți lideri din acest sector.

Actuala criză energetică este o oportunitate pentru ca țările să investească în interconectarea rețelelor energetice din Europa, ceea ce va îmbunătăți rezistența la șocurile viitoare și va facilita o tranziție eficientă din punct de vedere al costurilor, consideră Bruegel. Specialiștii estimează că UE trebuie să dubleze ritmul de implementare a proiectelor de   energie eoliană și solară pentru a-și atinge obiectivele bazate pe limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius. 

Radu Puiu, XTB: Criza energetică din Europa se adâncește – scenarii posibile

0

 

  • Prețul de referință al gazelor naturale din Europa (Dutch Title Transfer Facility) a crescut cu circa 28%, ajungând la 274 euro pe megawatt oră.
  • Contractele futures ale prețului de referință al gazelor naturale au scăzut cu 2,5% miercuri, după ce s-au depreciat cu până la 13% marți.
  • Criza energetică face ca monedele europene să piardă teren în raport cu dolarul american, iar importurile din SUA să devină și mai scumpe, ducând la o presiune suplimentară a prețului, constată Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România. 

Criza energetică din Europa se adâncește pe măsură ce Rusia limitează și mai mult exporturile de gaze naturale, forțând guvernele să cheltuiască miliarde pentru a proteja întreprinderile și consumatorii de facturile în creștere, în timp ce regiunea pare tot mai aproape de o recesiune.

Ceea ce în urmă cu doar câteva luni părea un scenariu puțin probabil, în prezent devine realitate. 

Rusia a oprit toate fluxurile de gaze naturale către Europa prin conducta Nord Stream 1, fapt ce a adăugat un nou factor de risc mixului deja aglomerat ce se răsfrânge asupra piețelor.

Prețul de referință al gazelor naturale din Europa (Dutch Title Transfer Facility) a crescut cu 28% luni dimineață, ajungând la 274 euro pe megawatt oră. 

Această dinamică a reprezentat o ajustare a prețului, fiind prima zi de tranzacționare după ce compania de energie din Rusia, Gazprom, a oprit fluxurile prin conducta vitală Nord Stream 1 pentru o perioadă nedeterminată, susținând că a găsit o scurgere de petrol într-o turbină. 

Contractele futures ale prețului de referință al gazelor naturale au scăzut cu 2,5% miercuri, după ce s-au depreciat cu până la 13% marți. 

Retragerea prețurilor reprezintă un moment de respiro pentru piață, stocurile mai mari de gaz din Europa contracarând riscurile de aprovizionare din Rusia. 

Totuși, intervalele de tranzacționare sunt încă foarte ample, fapt ce reflectă nivelul ridicat de incertitudine și volatilitate.

În acest context, anumite state sunt forțate să ia măsuri rapide, pregătindu-se pentru cheltuieli importante pentru a încerca să limiteze impactul asupra consumatorilor. 

Astfel, guvernul german a anunțat un pachet de ajutor de 65 de miliarde de euro pentru a ajuta gospodăriile și companiile să facă față accelerării inflației. 

Germania, cea mai mare economie a Europei, depinde în special de exporturile de gaze ale Rusiei pentru a-și alimenta casele și industria grea.

Împreună cu măsurile anterioare, inițiativa duce suma totală a pachetului de susținere guvernamental la 95 de miliarde de euro, echivalentul a aproximativ 2,5% din PIB-ul Germaniei.

Anterior, Germania, care a încercat să reducă dependența puternică de gazul rusesc, s-a angajat să micșoreze taxa pe valoarea adăugată a gazelor naturale de la 19% la 7% până la sfârșitul lunii martie 2024.

De asemenea, statul a aprobat două pachete de ajutor pentru un total de 30 de miliarde de euro, pentru a-și ajuta cetățenii cu creșterea prețurilor la energie în acest an. 

Guvernul german va oferi tuturor contribuabililor o plată unică de 300 EUR pentru plata facturilor la energie.

Liz Truss, noua prim-ministră a Marii Britanii, se află sub o presiune enormă pentru a anunța mai mult ajutor pentru gospodării și afaceri, pe măsură ce facturile la energie cresc. 

Truss are în vedere un pachet de 100 de miliarde de lire sterline pentru a ajuta la temperarea efectului creșterii costului vieții, inclusiv sprijin pentru plata facturilor la energie, conform unui raport al The Sunday Times.

În România, guvernul a implementat o schemă de plafonare a facturilor la gaz și electricitate pentru gospodării și alți utilizatori, până la anumite niveluri de consum lunar, și de compensare a furnizorilor de energie pentru diferență. 

Schema va fi în vigoare până în martie 2023. Deși, inițial, se estima că schema s-ar ridica la costuri de 3 miliarde de euro, în prezent analiştii se așteaptă să depășească pragul de 10 miliarde de euro.

Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat miercuri cinci „măsuri imediate” pe care UE le-ar putea lua pentru a aborda criza energetică. Aceasta a afirmat că „Rusia manipulează piețele noastre de energie și ne confruntăm cu prețuri astronomice”.

Comisia va propune un plafon de preț pentru gazul rusesc, o țintă obligatorie pentru reducerea consumului de energie electrică la orele de vârf, un plafon asupra veniturilor companiilor care nu produc energie electrică cu gaze naturale, o „contribuție de solidaritate” din partea companiilor de combustibili fosili, care au înregistrat niveluri record de profit, și ajutoare pentru companiile de utilități care se confruntă cu probleme de lichiditate.

Președintele Comisiei a spus că UE „are în vedere” și stabilirea unui plafon de preț pentru importurile de gaze din alte țări.

Conform Reuters, un draft al propunerii Comisiei spune că plafonul de preț ar fi de 200 de euro pe megawatt oră, ceea ce înseamnă un preț la mai puțin de jumătate din valorile angro curente la energie din Germania. 

În acest scenariu, fermele eoliene și solare, centralele pe biomasă, centralele nucleare și generatoarele pe bază de cărbune vor fi dintre cei afectați.

Executivul UE dorește impunerea unei reduceri obligatorii cu 5% a consumului de energie electrică la orele de vârf. 

Acest lucru este ecoul unui plan anterior de economisire a gazelor, deși statele membre ale UE au decis că aceste măsuri de eficiență ar trebui să fie voluntare, ridicând semne de întrebare dacă va fi acceptată o țintă obligatorie.

Plafonul de preț ar urma să fie aplicat și veniturile excedentare recuperate după decontarea tranzacțiilor cu energie electrică, astfel încât măsura nu ar afecta direct prețurile de pe piața de energie electrică tranzacționată la bursă din Europa, se arată în proiectul, care s-ar putea modifica înainte de a fi publicat.

Comisia va prezenta în mod oficial propunerea marțea viitoare (13 septembrie), după ce miniștrii energiei din UE vor discuta opțiunile la un Consiliu Energetic de urgență care este programat mâine, 9 septembrie.

Rămâne de văzut cât de fructuoasă va fi discuția oficialilor europeni, având în vedere că statele au opinii diferite cu privire la cea mai eficientă modalitate de intervenție pe termen scurt. 

Astfel, Germania vrea plafonarea prețului energiei în câteva săptămâni. 

Polonia încearcă să limiteze prețurile la toate importurile de gaze naturale. 

Spania spune că blocul trebuie să se asigure că utilitățile au finanțare adecvată. 

Un element comun al discuțiilor va fi lichiditatea.

Anunțul privind extinderea perioadei de mentenanță a Nord Stream 1, de vinerea trecută, a venit la doar câteva ore după ce țările G7 au convenit să limiteze prețul la care Rusia își poate vinde petrolul, în încercarea de a limita veniturile pe care Kremlinul le folosește pentru a finanța războiul din Ucraina. 

Acest lucru a readus în centrul atenției ideea că Rusia intenționează să se folosească de dependența energetică a Europei, ca un levier în încercarea de a forța eliminarea anumitor sancțiuni impuse. 

Un aspect totuși pozitiv este faptul că stocurile de gaz din Europa sunt umplute în proporție de 82%, conform datelor Gas Infrastructure Europe, nivel care a depășit ținta de 80% pe care oficialii europeni au stabilit-o pentru a fi atinsă înainte de noiembrie.

Pe de altă parte, se au în vedere și măsuri care să îmbunătățească situația pe termen lung. 

Ministrul german al Economiei, Robert Habeck, a vorbit despre o reformă pe termen mai lung a piețelor energetice, astfel încât prețurile să nu mai fie stabilite în funcție de ce formă de energie este cea mai scumpă.

Uniunea Europeană pregătește planuri de urgență pentru a limita prețurile la gaze sau pentru a separa prețurile la energie de costul în creștere al gazului, precum și reforme pe termen mai lung menite să se asigure că prețurile energiei electrice reflectă energia regenerabilă mai ieftină.

În sistemul energetic al UE, prețul angro al energiei electrice este stabilit de ultima centrală electrică necesară pentru a satisface cererea globală.

Parcurile eoliene, centralele nucleare, pe cărbune și gaz și toate celelalte generatoare licitează pe piața energiei, cele mai ieftine surse ajungând pe primul loc, urmate de surse mai scumpe, cum ar fi gazul. Instalațiile de gaze stabilesc adesea prețul în acest sistem.

Ideea este că, deoarece toți generatorii își vând puterea la același preț, cei mai ieftini generatori de surse regenerabile ajung să aibă o marjă de profit mai mare– un  stimulent pentru mai multe investiții în generația de energie regenerabilă de care Europa are nevoie, pentru a atinge obiectivele privind schimbările climatice.

Dar țări precum Spania au spus că sistemul este inechitabil, deoarece are ca rezultat vânzarea energiei regenerabile ieftine către consumatori la același preț cu energia mai costisitoare pe bază de combustibili fosili.

Pe lângă impactul direct al crizei energetice asupra consumatorilor, prin plata unor facturi mai ridicate la energie, există și efecte secundare, dar care au efecte importante asupra calității vieții.

Monedele europene pierd teren în raport cu dolarul american, ceea ce face ca importurile din SUA să devină și mai scumpe, ducând la o presiune suplimentară a prețului. Astfel, euro tocmai a atins un nou minim al ultimilor 20 de ani în raport cu dolarul, în timp ce lira sterlină a atins cel mai scăzut nivel în fața dolarului american din 1985.

În plus, randamentele obligațiunilor guvernamentale europene, care determină costurile de împrumut pentru guvernele naționale, au crescut pe măsură ce investitorii iau în considerare riscul unor volume mari de noi împrumuturi pentru a finanța răspunsurile la criză.

Conform Goldman Sachs, accesibilitatea energiei în Europa atinge un „punct de cotitură” care ar putea atinge vârful anul viitor, cheltuielile totale pentru facturile de pe continent fiind așteptate să se majoreze cu 2.000 de miliarde de euro față de anul trecut.

Potrivit Goldman Sachs, în 2023, o gospodărie europeană tipică poate cheltui până la 500 de euro lunar pe facturile la energie. 

Acest lucru ar reprezenta o creștere de peste trei ori față de costurile din 2021, când facturile medii la energie au ajuns la 160 de euro.

Acest scenariu este unul neutru, în care fluxurile de gaze rusești către Europa scad, dar nu sunt oprite definitiv. În cazul în care fluxurile rusești către Europa se reduc complet, facturile lunare la energie ar putea ajunge până la 600 de euro.

Unii analiști au sugerat că sprijinul financiar direcționat pentru gospodăriile cu venituri mici și pentru întreprinderile cel mai puternic afectate de creșterea prețurilor ar fi o opțiune mai bună decât o reformare pe repede înainte a pieței.

Există și opinii mai dure privind modul în care guvernele ar trebui să intervină pentru a obține cele mai solide efecte. 

Astfel, FMI (Fondul Monetar Internațional) consideră că guvernele nu pot preveni pierderea venitului național real rezultată din șocul raporturilor comerciale. 

Acestea ar trebui să permită ca creșterea totală a costurilor energiei să fie transferată către utilizatorii finali, pentru a încuraja economisirea energiei și renunțarea la combustibilii fosili. 

Politica ar trebui să treacă de la un sprijin cuprinzător, cum ar fi controlul prețurilor, la ajutor direcționat, cum ar fi ajutoare pentru gospodăriile cu venituri mai mici, care sunt cel mai vulnerabile în fața unor facturi mai mari la energie.

De ziua petrolistului, FPPG are un nou membru – Stratum Energy

0

De ziua petrolistului, sărbătorim un număr mai mare de petroliști în familia FPPG o dată cu aderarea celui mai nou membru al FPPG, Stratum Energy

 

Cu ocazia Zilei Petrolistului, FPPG are onoarea să mulțumească din nou zecilor de mii de oameni dedicați acestei industrii, cu al căror efort și responsabilitate încă se scrie povestea frumoasă a dezvoltării de hidrocarburi în România.

Federația Patronală Petrol și Gaze continuă să își consolideze poziția de reprezentant al sectorului petrol și gaze naturale prin primirea în rândurile membrilor săi a companiei Stratum Energy, companie de renume a domeniului upstream. Astfel, atât investitorii autohtoni, dar și cei străini, producătorii mici și mari, continuă să își regăsească vocea în raport cu autoritățile române prin activitatea FPPG.

„Federația Patronală Petrol și Gaze se face tot mai auzită și își întărește poziția în raport cu autoritățile prin reprezentarea unui număr tot mai mare de membri. Vocea noastră comună este esențială pentru industria de hidrocraburi și avem nevoie de aceasta mai cu seamă acum, când ne confruntăm cu numeroase crize suprapuse, provocări precum tranziția energetică, rolul gazului în mixul de combustibili din România și noile reglementări destinate pieței libere. Împreună cu încă una dintre cele mai respectate companii de pe piață românească de petrol și gaze și promovând același climat al cooperării, federația va susține cu fermitate măsurile propuse pentru redresarea economică, strâns legate de încurajarea producției interne de resurse naturale”, susține Cătălin Niță – Directorul Executiv al FPPG.

Sectorul energetic influențează întreaga societate internațională, iar în contextul generat de criza energetica europeana România își poate consolida poziția privilegiată de producător și exportator de gaze naturale. Dezvoltarea sectorului energetic poate fi atinsă numai printr-o legiferare care să stimuleze investițiile în explorarea și producția resurselor, prin diversificarea pieței de gaze naturale, creșterea competitivității și eficienței sectorului energetic, având totodată grijă să ofere cele mai bune condiții pentru consumatorii finali. Planul de acțiuni asumat de către federație, prin susținerea și implicarea activă a membrilor săi, vizează o mai bună corelare a politicilor publice cu necesitatea dezvoltării sectorului de petrol și gaze atât onshore, cât și offshore.   

Stratum Energy este o companie de explorare și producție cu sediul in SUA, fondată în anul 2005. Compania a început producția de gaze naturale, condensate și țiței, prin exploatarea câmpurilor petroliere din zona Poduri, blocul Moinești, susținând potențialul de dezvoltare a zonei. ”Gazul pe care continuăm să îl producem va ajuta țara să se apropie de obiectivul său privind independența energetică. Acest lucru este mai relevant decât oricând, având în vedere turbulențele actuale din Europa de Est și considerăm că munca pe care o depunem este esențială pentru creșterea stabilității în regiune. Suntem încântați că Stratum Energy poate să fie, pe lângă un contributor activ la securitatea energetică a României și un membru de bază al FPPG”, a declarat Zachary Ullah, COO al Stratum Energy Romania LLC.

 

 

Studiu Reveal Marketing Research și România Eficientă: Peste opt din zece români consideră importantă creșterea eficienței energetice a clădirilor

0

Creșterea fără precedent a prețurilor energiei electrice din ultima perioadă a adus în discuție necesitatea abordării unor soluții pe termen lung prin care să fie eficientizat consumul. Reveal Marketing Research a realizat pentru România Eficientă un studiu reprezentativ la nivel național în rândul locuitorilor din mediul urban, pentru a afla cum se raportează aceștia la creșterile prețurilor la energie și ce soluții văd ca fiind cele mai eficiente în reducerea consumului.

Peste opt din zece respondenți consideră că îmbunătățirea performanței energetice a clădirilor este o inițiativă foarte importantă, care ajută pe termen lung la reducerea resurselor de energie utilizate. Spitalele (88%) și școlile (86%) sunt considerate principalele clădiri publice care trebuie să fie eficientizate energetic. De asemenea, pentru 67% dintre români, reducerea costurilor cu energia este cel mai popular avantaj al locuirii într-o casă eficientă energetic.

Costul energiei este un determinant puternic pentru eficientizarea consumului:

  • 92% dintre românii din mediul urban consideră prețul energiei electrice un aspect de care sunt preocupați în mare măsură.

Principalul motiv pentru economisirea de energie electrică este reducerea costurilor (66%). Acesta este considerat a fi și cel mai mare avantaj pentru măsurile de eficiență energetică (67%).

Combaterea risipei de energie are un impact atât la nivel individual, cât și asupra mediului înconjurător:

  • 81% dintre respondenți sunt de acord că risipa de energie contribuie la accelerarea schimbărilor climatice, iar 71% sunt preocupați în mare măsură de impactul consumului de energie asupra mediului.

În ceea ce privește aspectele vieții care sunt influențate de eficiența energetică, costurile cu utilitățile ocupă prima poziție (22%), urmate de confortul personal al indivizilor (19%) și de sănătatea personală (18%).

Rezultatele studiului pot fi accesate pe site-ul romania-eficienta.ro/raport-de-cercetare-perceptii-privind-eficienta-energetica.


Studiul Reveal Marketing Research s-a desfăşurat online la comanda programului România Eficientă în perioada 07-10.06.2022 pe un eşantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+, din mediul urban, utilizatori de internet. Mărimea eșantionului a fost de 806 respondenți, iar eroarea maximă de eșantionare este +/-3.5% la un nivel de încredere de 95%.

eJobs: Luna septembrie a redeschis apetitul românilor pentru schimbarea jobului

0

Luna septembrie a redeschis apetitul românilor pentru schimbarea jobului. Aproape un milion de aplicări au fost înregistrate în ultima lună, cu 10% mai mult decât în luna precedentă. Doar 13,7% dintre aplicări mai merg către joburile remote

Tot mai mulți români sunt interesați de joburile disponibile pe piața muncii, după o primă jumătate de an în care angajatorii au întâmpinat dificultăți reale în a ocupa pozițiile libere din companii. Ultima lună a adus o creștere importantă a dinamicii aplicărilor, atenția candidaților fiind îndreptată aproape exclusiv către locurile de muncă din România. Aproximativ 1 milion de aplicări au fost înregistrate în această perioadă, iar luna septembrie anunță noi creșteri din acest punct de vedere, în condițiile în care primele 7 zile ale lunii au adus 200.000 de aplicări noi.

Bogdan Badea, CEO eJobs

„La finalul primului semestru, spuneam că 2022 a fost anul în care, procentual, creșterea numărului de joburi noi a depășit evoluția aplicărilor. Acum, însă, vedem că ambii indicatori punctează evoluții similare. Fie că au înțeles că e un moment bun să te angajezi, fie ca sunt nevoiți să-și schimbe jobul, românii sunt tot mai activi și foarte atenți la opțiunile pe care le au în piață. Va fi o toamnă foarte interesantă și ne așteptăm ca, până la finalul anului, să vedem din nou cifre record în materie de aplicări”, spune Bogdan Badea, CEO eJobs România.

84,6% dintre aplicări au vizat locurile de muncă din România care nu aveau specificația „remote”, 13,7% au fost direcționate exclusiv către joburile ce pot fi făcute de acasă și doar 1,7% pentru străinătate.

„2020 a fost anul în care a scăzut masiv interesul românilor pentru a lucra în afara țării. Deși vedem cifre mai mari decât acum doi ani, în continuare există o reținere în a aplica pentru un job peste hotare. Dacă în 2020 românii nu mai voiau să plece din cauza temerilor generate de pandemie, acum nu mai vor să plece pentru că piața este suficient de ofertantă la nivel local”, adaugă Bogdan Badea. Germania, Olanda, Franța și Belgia sunt țările în care vor să lucreze cei mai mulți dintre români.

Cele mai căutate joburi în ultima lună au fost cele din retail, call center / BPO, servicii, IT / telecom și financiar / bancar. După cum era de așteptat odată cu finalul perioadei de vacanțe, turismul coboară în clasamentul celor mai atrăgătoare domenii pentru candidați. Transporturile, industria alimentară și construcțiile sunt alte trei sectoare care, împreună, au adunat peste 220.000 de aplicări.

În ceea ce privește aplicările pentru locurile de muncă remote, cele mai multe au mers către call centere, angajatorii din IT / telecom, publicitate / marketing / PR și media / internet. De altfel, acestea sunt și domeniile care au păstrat cea mai mare deschidere pentru munca de acasă. 

Peste 400.000 de aplicări au venit din partea candidaților cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, aproximativ 330.000 de la cei aflați la început de carieră (18-24 de ani) și puțin peste 200.000 din categoria de vârstă 36-45 de ani. Candidații foarte tineri (cu vârsta mai mică de 18 ani) și cei care au mai mult de 45 de ani rămân segmentele cel mai puțin active, cu 120.000 de aplicări împreună.

MĂSURILE PROPUSE DE U.E. LA CRIZA ENERGETICĂ versus MĂSURILE APROBATE ÎN ROMÂNIA

În spațiul public a apărut în mod triumfător faptul că România a adoptat aceleași măsurile de criză propuse de UE înaintea acesteia (apărând voci care spuneau chiar că UE s-a inspirat din România).

O scurtă analiză a acestor măsuri:

1.Reducerea obligatorie a consumului de electricitate la vârf de consum – măsură propusă de UE

În OUG 119 /2022 nu există, nu există nici măcar un cuvânt rătăcit de genul „eficiență”, „reducerea consumului”, cu atât mai puțin o măsură în acest sens, care să fie cuprinsă în acest OUG. Totuși să observăm că politicile UE, dacă la gaze vorbesc de reducerea cu 15% a consumului față de consumul mediu a ultimilor 5 ani, indiferent de ora de consum, la energie electrică se vorbește exclusiv de  reducerea / aplatizarea consumului la vârf, atunci când este discrepanță mare între cerere și ofertă care determină explozia prețurilor pe piața de energie, prețuri care sunt ulterior preluate și de alte produse  care se tranzacționează pe piața de energie. (UE a solicitat opțional reducerea consumului anual de gaze cu 15% ca medie a ultimilor 5 ani. Statistic România, va avea anul acesta o reducere a consumului cu 15% față de media ultimilor 5 ani, astfel teoretic am îndeplinit cerința UE.) 

Încercarea de a explica, că s-a redus cantitatea plafonată cu 15% la consumatorii de energie electrică pentru casnici, care consumă între 100 – 300 kWh, la instituții și IMM, este lamentabilă deoarece acel 15% se referea la propunerea UE de a reduce consumul la gaze și nu la energie electrică. În al doilea rând să modifici un plafon general la toată lumea, fără să stabilești acest indicator pe: tip de consumatori, tip de industrii, pe regiuni geografie, pe intervale diferite de procent de reducere a plafonului pentru diferite grupe de consumatori etc., nu are cum să aducă reducerea consumului de energie (un consumator care folosește energia electrică pentru încălzire și are un consum mediu de 700 kWh ce rost are să facă economie cu 15% pentru că oricum nu are cum sp atingă pragul de 255 kWh decât dacă stă în frig. Tocmai de aceea dacă intenția OUG era să facă economie de energie se venea cu trepte de reducere a consumului). OUG a găsit doar un mod de justifica cum statul poate să mai încaseze niște bani la bugetul de stat, sub un slogan frumos –  reducerea consumului – fără nici măcar nu este precizat în OUG.

Cert este că OUG trebuie modificat pentru a cuprinde OBLIGAȚIA pe care UE o va impune. Metode de impunere a acestei obligații sunt similare cu cele folosite înainte de 1989:

  • Modificarea programului societăților comerciale, astfel încât să se modifice profilul de consum
  • Introducerea unor bonusuri / taxe pe tranzacțiile realizate pe energia electrică livrată în orele de vârf de consum (posibil doar la cei cu contoare inteligente)
  • Întreruperea livrării energiei la vârf de consum, după modelul existent înainte de 1989 în România (puțin probabilă)

2.Reglementarea Marjei Comerciale la producatorii de energie cu costuri reduse (energie regenerabila) care fac profituri mari, exceptie fiind profiturile care vor fi reinvestite

OUG 119/2022 nu are o măsură de reducere a marjei comerciale la producătorilor de energie regenerabilă. OUG a reglementat prețul la producători la un singur nivel (chiar dacă costurile de producție sunt foarte diferite, adică cu marje diferite), a reglementat modul de stabilire a prețului de vânzare la consumator, stabilind un CAP Price de compensare și a plafonat prețul la consumatori. Măsurile propuse de UE nu se intersectează deloc cu măsurile din OUG 119. Dacă măsurile UE vor avea caracter obligatoriu OUG trebuie modificată.

3. Supraimpozitarea companiilor de petrol și gaz pentru susținerea companiilor și gospodăriilor.

România a aplicat această metodă pentru producătorii de gaze naturale încă din anul 2013, fără să se întâmple o reală protecție a consumatorilor vulnerabili, banii fiind folosiți în alte scopuri. România supraimpozitează și producătorii de energie electrică, furnizorii și traderii de gaz și energie electrică. Aspect care nu este prevăzut de măsurile UE. Din nou dacă măsurile UE vor avea caracter obligatoriu OUG trebuie modificată cu revenirea doar la supraimpozitarea producătorilor de gaze și a celor pe petrol.

4. Asigurarea de surse financiare (cel mai probabil garanții guvernamentale) care să asigure sprijinul necesar companiilor de furnizare și trading, astfel încât acestea să continue tranzacționarea futures, să își respecte contractelor forward, să mențină lichiditatea crescută a piețelor de energie și gaze naturale, evitând astfel blocajele piețelor.

Măsurile din OUG 119/2022 sunt radical opuse acestei măsuri. România tocmai a elaborate un plan de măsuri care adâncește riscul de blocaj financiar și descurajează furnizorii și traderii să tranzacționeze în România. Filozofia OUG este de a reduce rolul traderilor, de ai scoate de pe piață, de a se reduce tranzacțiile în piață etc. Implementarea acestei măsuri de fapt determină anularea OUG 119.

5. Plafonarea prețului gazelor rusești

În OUG 119/2022 nu a existat o astfel de măsură. Dacă măsurile UE vor avea caracter obligatoriu OUG trebuie modificată cu cuprinderea acestor măsuri. Această decizie va aduce România în situația în care probabil nu va mai beneficia de gaze din import (conform declarațiilor președintelui rus) cu impact asupra asigurării cu gaze pe tot parcursul iernii, la nivelul tuturor consumatorilor, în orice moment.

În concluzie Măsurile din OUG 119/2022 nu se regăsesc din Măsurile UE (excepție face supraimpozitarea producătorilor de gaze, dar care se realizează din 2013), ceea ce determină anularea OUG recent aprobată și realizarea unei alteia, crescând haosul de pe piața de gaze și energie electrică. Consumatorii, instituțiile, producători, furnizori etc., după ce s-au apuca să schimbe software, proceduri, instrucțiuni se vor trezi în situația ca peste câteva zile să o ia de la capăt.

Politica de coeziune a UE: peste 65 milioane de euro pentru o infrastructură mai bună de apă și de ape uzate în județul Sibiu

0

Comisia Europeană a aprobat o contribuție de peste 65 milioane EUR din Fondul de coeziune, perioada 2014-2020, pentru o infrastructură mai bună de apă și de ape uzate în regiunea localităților Mediaș, Agnita și Dumbrăveni din județul Sibiu.

Comisarul pentru coeziune și reforme, Elisa Ferreira, a declarat: „Politica de coeziune vizează îmbunătățirea concretă a condițiilor de viață ale cetățenilor din toate regiunile UE. Acest proiect va îmbunătăți în mod semnificativ condițiile de viață ale peste 35.000 de cetățeni din această regiune a României prin îmbunătățirea rețelei de apă și de ape uzate.

În special, în cadrul proiectului se vor reabilita principalele conducte de apă și sistemul de distribuție existente și se vor construi altele noi. De asemenea, se vor construi 26 de noi stații de pompare a apei și se vor reabilita unele vechi, 25 de noi rezervoare de apă potabilă și 25 de noi stații de clorurare. În privința apelor uzate, proiectul va pune la dispoziție 55 km de rețea de canalizare nouă și va reabilita 74  km din cea existentă, precum și o stație de epurare a apelor uzate din Șeica Mare.

În plus, această investiție a UE va contribui la modernizarea sistemelor de control menite să monitorizeze calitatea apei și se estimează că va crea 33 de locuri de muncă permanente pentru personalul de întreținere și exploatare a infrastructurii. Proiectul va reduce poluanții din sursele de apă, va asigura aprovizionarea continuă cu apă potabilă sigură și va avea un impact pozitiv de lungă durată asupra sănătății publice, contribuind în același timp la respectarea directivelor UE privind apa potabilă și apele urbane reziduale.

Se preconizează că proiectul va fi finalizat în 2026. Acesta vine în completarea altor două proiecte majore ale UE care acoperă alte părți ale județului, din martie 2022 și februarie 2017, care îmbunătățesc, de asemenea, calitatea apei potabile și reduc poluarea cauzată de evacuarea apelor uzate. Prin acest proiect, se investesc în total 139 milioane EUR în județul Sibiu din fondurile aferente perioadei de programare 2014-2020.

Mai multe detalii cu privire la investițiile efectuate în cadrul politicii de coeziune în România sunt disponibile pe platforma de date deschise și pe platforma Kohesio.

Tabără urbană de educație financiară

0

Banca Națională a României (BNR), Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), Ministerul Finanțelor (MF) și Asociația Română a Băncilor (ARB) au organizat, în perioada iunie-august 2022, „Tabăra urbană de educație financiară” pentru elevi din clasele a VI-a și a VII-a.

Tabăra se desfășoară anual sub auspiciile Acordului de colaborare privind educația financiară, anul acesta desfășurându-se a patra ediție. Au participat elevi din București și din județele Ilfov, Timiș, Cluj, Dolj, Iași, Constanța. 

Organizatorii subliniază că, „pe parcursul celor cinci zile ale taberei, specialiști din cadrul BNR, ASF, MF/ANAF și ARB au prezentat și explicat noțiuni și concepte financiare. Fiecare dintre grupurile de elevi a beneficiat de informații utile cu scopul de a dezvolta obiceiuri sănătoase privind modul de gestionare a banilor și abilități de a face alegeri corecte și informate pentru a-și îmbunătății situația financiară.

În acest context, programul abordează o metodologie de predare non-formală, denumită edutainment (education through entertainment). Astfel, activitățile se bazează pe o tehnică multi-senzorială, care determină o învățare accelerată, copiii fiind în permanență implicați în procesul de educație. Jocurile și activitățile sunt utilizate pentru a demonstra concepte importante, astfel încât elevii să învețe și să se distreze în același timp”. 

În perioada 28 august-2 septembrie, a fost organizată o sesiune dedicată copiilor din medii defavorizate, la  Unitatea de perfecționare profesională și activități sociale a BNR de la Cumpătu – Sinaia, într-un cadru informal. Participanților le-a fost pusă la dispoziție infrastructura necesară pentru a crea o atmosferă plăcută în care cunoștințele și informațiile să fie asimilate la nivel optim.

Inițiatorii proiectului accentuează că „educația financiară ocupă un loc strategic pe agenda instituțiilor semnatare ale Acordului de Colaborare. Acordul, încheiat de cele patru instituții și Ministerul Educației, vizează elaborarea Strategiei Naționale de Educație Financiară (SNEF) și realizarea de activități comune în domeniul educației financiare”. 

Capacitate crescută de gestionare a crizei sanitare generate de SARS-Cov-2

0

Pentru creșterea capacității de gestionare a crizei sanitare generată de virusul SARS-Cov-2, Liceul Tehnologic Topolog, din județul Tulcea, derulează proiectul „Consolidarea capacității Liceului Tehnologic Topolog în vederea gestionării situației de pandemie generate de virusul SARS-COV-2”, cod  SMIS 149686, finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, Axa prioritară (AP) 10 Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de Covid-19 și al consecințelor sale sociale, Obiectivul Specific (OS) 10.1 Sprijinirea ameliorării efectelor provocate de criză în contextul pandemiei de Covid-19 și al consecințelor sale sociale, în baza contractului de finanțare cu nr. 1408/29.04.2022 încheiat cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operațional Infrastructură Mare.

Valoarea totală a contractului este de 760,857.46 lei, asistența financiară nerambursabilă fiind finanțat integral prin Fondul European de Dezvoltare Regională – REACT-EU.

Pe baza proiectului, derulat în parioada 01.01.2022-31.12.2022, Liceul Tehnologic Topolog beneficiază de dotare cu echipamente de protecție și produse de dezinfecție în vederea realizării în condiții de siguranță sanitară a activității educaționale. 

Sunt sprijiniți 961 de elevi, profesori și personal angajat ai liceului prin asigurarea de echipamente de protecție de uz personal (măști), produse de dezinfecție (săpun, dezinfectant etc.) și echipamente de prevenție și protecție necesare în vederea participării în bune condiții la activitatea educațională și pentru diminuarea riscului de propagare a infecției cu SARS-Cov-2.

Rezultate așteptate în urma implementării proiectului sunt „asigurarea unei gestionări corespunzătoare a procesului de implementare a proiectului prin activitatea A1 ceea ce duce la îndeplinirea OS1 si OS2 și atingerea rezultatelor 2S130 și 2S132; realizarea unei achiziții de echipamente și bunuri pentru protecția GT al proiectului împotriva virusului Sars-CoV-2 și distribuția/utilizarea acestora; realizarea unei campanii de informare și publicitate a proiectului și a finanțatorului; asigurarea unei proceduri de audit în vederea implementării în condiții optime a proiectului”.

Zilele Vânătorilor Români

0

Zilele Vânătorilor Români sunt organizate pe 17 și 18 septembrie, la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” din București, de Federația Asociațiilor Vânătorești din România. Organizatorii subliniază că este „singurul eveniment de cultură, tradiție și educație cinegetică și de conservare activă a faunei sălbatice organizat în România. Pe parcursul celor două zile vor fi organizate conferințe de specialitate, ateliere gastronomice cu specific vânătoresc, concurs de frumusețe canină, lecții și demonstrații de dresaj”.

Evenimentul este definit ca „sărbătoarea tradițională a breslei vânătorilor care, an de an, reunește publicul larg și vânătorii în jurul valorilor care fac această activitate actuală și în prezent: educarea responsabilității asumate pentru conservarea unui mediu natural sănătos, tradiția, credința și familia”.  

Accesul este gratuit pe parcursul celor două zile. Programul, anunță organizatorii, cuprinde „activități care își propun să inițieze publicul în înțelegerea necesității vânătorii în epoca în care trăim”, între care: „atelier gastronomic cu specific vânătoresc; concerte de muzică tradițională vânătorească; prezentarea unor autoturisme ce se pretează activității vânătorilor; concurs de frumusețe canină – în parteneriat cu Asociația Chinologică din România; expoziții chinologice și lecții și demonstrații de dresaj canin; manifestări artistice, meșteșugărești și de tradiție vânătorească din România, Franța, Ungaria, Bulgaria, Serbia și Ucraina (țări cu tradiție în domeniul vânătorii); atelier interactiv acvi-faunistic și vernisajul unei expoziții de fotografie de natură – în parteneriat cu Asociația Accipiter; copiii și tinerii vor putea lua parte la activități specifice vânătorii, cum ar fi tirul cu arcul, simulator de tir de vânătoare cu arma precum și la activități conexe vânătorii din domeniul artistic, meșteșugăresc tradițional și gastronomic”. 

Vor fi prezente o delagație de vânători par force din Franța, care va susține un concert de trompes de chasse, precum și un ansamblu de suflători și imitatori de sunete de animale sălbatice din Ungaria și România.

În cursul zilei de sâmbătă, 17 septembrie, va avea loc momentul central al evenimentului, procesiunea cu relicvele Sfântului Eustațiu, protectorul familiei și al vânătorilor în Biserica Ortodoxă, în incinta muzeului, începând cu ora 15.15 în prezența unui cortegiu al vânătorilor cu păsări și câini de vânătoare, urmată de o slujbă de binecuvântare în marja începutului noului sezon de vânătoare. Președintele de onoare al Federației Asociațiilor Vânătorești din România, Alteța Sa Prințul Dimitrie Sturdza, va transmite un mesaj adresat breslei vânătorilor, oaspeților din străinătate și mai ales părinților și copiilor care sunt așteptați în număr cât mai mare.

Participanții care doresc să încerce preparatele vânătorești pot achiziționa vouchere pentru mâncare și băutură de pe site-ul Eventim și de pe site-ul Bilete.ro. Voucherele vor putea fi achiziționate și în timpul evenimentului, din incinta Muzeului Satului.

Federația Asociațiilor Vânătorești din România (FeAV) a fost constituită în anul 2020 și are ca scop „sprijinirea, sub diverse forme, a protecției și conservării faunei cinegetice, a activităților educative în domeniul conservării active a faunei sălbatice, apărarea intereselor vânătorilor și a gestionarilor de fonduri cinegetice, promovarea bunelor practici cinegetice a tradiției, valorilor și culturii din acest domeniu”.

UniCredit Bank – până la 8% pe an pentru depozite

0

UniCredit Bank majorează dobânzile pentru depozite și oferă până la 8% pe an pentru depozite în lei constituite pe 12 luni de clienții persoane fizice, liber profesioniști, Persoane Fizice Autorizate și companii cu cifra de afaceri sub 1 milion de euro

UniCredit Bank încurajează clienții să economisească, propunând atât persoanelor fizice cât și clienților liber profesioniști, Persoane Fizice Autorizate și companii cu cifra de afaceri sub 1 milion euro o ofertă comercială cu dobânzi în topul celor mai competitive din piață pentru depozitele la termen

Antoaneta Curteanu, vicepreşedinte Executiv Divizia Retail în cadrul UniCredit Bank: Ajustăm o dată în plus propunerea comercială de dobânzi pentru depozitele la termen astfel încât să ne susținem și încurajăm clienții să continue să economisească și în actualul climat economic. Atât pentru persoane fizice, cât și pentru liber profesioniști, Persoane Fizice Autorizate și companii cu cifra de afaceri sub 1 milion euro, prin oferta actuală, UniCredit Bank se poziționează în rândul băncilor care oferă cele mai bune alternative de economisire, cu dobânzi de până la 8% pe an pentru depozitele la termen în lei pe o perioadă de 12 luni”.

Astfel, începând cu data de 5 septembrie 2022, clienții persoane fizice beneficiază de dobânzi avantajoase pentru depozitele la termen constituite prin Mobile și Online Banking:

  • pentru depozitele în lei : 8% pe an pentru depozitele la termen pe 12 luni, 7% pe an pentru depozitele la termen pe 6 luni și 6% pe an pentru depozite la termen pe 3 luni. 
  • pentru depozitele în euro:  1% pe an pentru depozite la termen de 12 luni, respectiv 0,8% pe an pentru termen de 6 luni și 0.4% pe an pentru depozite la termen pe 3 luni. 
  • pentru depozitele în dolari:  2% pe an pentru depozite la termen de 12 luni, respectiv 1,5% pe an pentru termen de 6 luni și 1% pe an pentru depozite la termen pe 3 luni. 

Clienții pensionari care încasează pensia folosind oferta GeniusCont de la UniCredit Bank beneficiază și în sucursale de aceleași dobânzi ca pentru depozitele constituite prin mijloace electronice. Pentru toate categoriile de clienți persoane fizice, suma minimă necesară pentru deschiderea unui depozit este de 500 lei sau 200 euro/dolari. 

Pentru depozitele la termen cu dobândă fixă pe 3, 6 si 12  luni constituite în sucursală se aplică dobânda corespunzătoare pentru depozitul constituit prin Online Banking sau Mobile Banking minus 0.30 puncte procentuale pentru depozitele în lei și 0.10 puncte procentuale pentru depozitele în euro sau dolari. 

Începând de la aceeași dată, banca majorează dobânzile oferite și pentru clienții liber profesioniști, Persoane Fizice Autorizate și companii cu cifra de afaceri sub 1 milion euro, astfel: 

  • pentru depozitele în lei cu sau fără prelungire automată, constituite pentru perioade de 12 luni, dobânda este de 8%  pe an, pentru termen de 6 luni – de 7% pe an, iar pentru termen de 3 luni – de 6% pe an, luând în considerare că suma minimă pentru deschiderea unui depozit este de 10.000 de lei. Depozitele în lei constituite pentru o lună (cu scadență unică sau cu prelungire automată) beneficiază de dobânzi de 5% pe an, iar cele pentru o săptămână de o dobândă de 4% pe an, dacă sumele din depozit se ridică la minim 50.000 de lei. 
  • pentru depozitele în dolari constituite pentru perioade de 12 luni, cu sau fără prelungire automată, companiile beneficiază de o dobândă de 2% pe an, pentru depozitele pe 6 luni – de 1,5% pe an, pentru depozitele pe 3 luni – de 1% pe an, iar pentru depozitele pe o lună – de 0,8% pe an. Suma minimă pentru deschiderea unui depozit este de 3.000 USD. 

Din totalul achizițiilor în retail din CEE, cumpărăturile online reprezintă 15%, iar în 4 ani procentul se va majora la 20%

0

 

România, pe primul loc în CEE la cheltuielile consumatorilor pe alimente în magazinele fizice 

 

Granița dintre cumpărăturile online și cele offline devine din ce în ce mai puțin perceptibilă. Observăm o tendință evidentă a companiilor din retail către abordarea omnichannel, în special către combinarea diferitelor canale de vânzare adaptate nevoilor individuale ale consumatorului, iar acest lucru necesită o dezvoltare și mai amplă a comerțului electronic, care s-a accelerat semnificativ în ultima perioadă. În ultimii 5 ani, ponderea vânzărilor online în Europa Centrală și de Est a crescut cu 9 puncte procentuale până la 15%, iar în următorii 4 ani se estimează că procentul se va majora la până la 20% – potrivit previziunilor CBRE.  

Carmen Ravon

„Ponderea cumpărăturilor online în retailul din regiunea CEE a crescut constant în ultimii ani. Pandemia a fost impulsul care a accelerat și mai mult această evoluție și care va continua să dicteze ritmul de dezvoltare în următorii ani. Cele mai populare categorii de bunuri achiziționate online includ electronicele, cu o cotă de piață de 14%, hainele și încălțămintea, care reprezintă 10% din totalul achizițiilor. Trebuie adăugat că, exceptând anul pandemic 2020, cumpărăturile offline sunt, de asemenea, în creștere, iar previziunile pentru acest segment sunt și ele optimiste. Cea mai largă categorie de bunuri achiziționate în magazinele tradiționale o reprezintă mâncarea. Cota sa actuală în regiunea CEE este de 59%, fiind una dintre categoriile cu cea mai rapidă creștere, alături de electronice și articolele din categoria sănătate și frumusețe. Produsele alimentare au dominat vânzările din retail în toate țările din CEE, România fiind pe primul loc în top, cu un impresionant procent de 66% din totalul cheltuielilor consumatorilor în magazinele fizice”, spune Carmen Ravon, Head of Retail Occupiers CEE, CBRE.

În Europa Centrală și de Est, canalul online acoperă în prezent 15% din totalul vânzărilor în retail, restul de 85% fiind cumpărături offline. Între 2016 și 2021, ponderea comerțului electronic a crescut cu 9 puncte procentuale, de la 6% la 15%, iar până în 2026 ar putea acoperi până la o cincime din retail, potrivit estimărilor CBRE. Creșterile se observă în aproape toate categoriile de produse. În ultimii 5 ani, însă, vânzarea de alimente și băuturi a fost cea care a crescut cel mai rapid; cota sa din comerțul electronic fusese anterior marginală, în timp ce la sfârșitul anului 2021 era de până la 5% din piață. Jucăriile și jocurile, precum și bunurile de uz casnic au început, de asemenea, să-și facă simțită prezența și mai puternic, deținând împreună aproximativ 2% din totalul cumpărăturilor online. 

Românii cumpără online din ce în ce mai mult

Deși dintre toate țările din regiune, Cehia și Polonia se remarcă în ceea ce privește totalul cumpărăturilor online, conform previziunilor CBRE, România se află pe un trend ascendent în ceea ce privește comerțul electronic pe termen scurt și mediu, în următorii 4 ani fiind estimat ca acesta să reprezinte până la 15% din totalul vânzărilor din retail. Chiar și cu o astfel de creștere de 5 puncte procentuale există potențial suplimentar, deoarece media în regiunea Europei Centrale și de Est este estimată să atingă un procent de 20% în 2026.

Spre deosebire de alte țări din regiune, românii cumpără preponderent îmbrăcăminte și încălțăminte, categorie care a avut cea mai mare pondere în vânzările online din România în 2021. Achizițiile online de electronice sunt a doua cea mai populară categorie din țara noastră, spre deosebire de celelalte țări din CEE în care reprezintă cel mai important segment. A treia cea mai populară categorie din România este mâncare & băuturi, urmată de decorațiuni interioare & mobilier, și produse media.

 

Magazinele fizice sunt încă pe val

În concordanță cu tendința de abordare omnichannel, creșterea canalelor de retail online merge mână în mână cu un număr tot mai mare de magazine tradiționale. Cu excepția anului 2020, când piețele s-au confruntat cu perioade de carantinare extinse, formatele tradiționale de retail au continuat să se dezvolte. Odată depășit momentul de vârf al perioadei de pandemie, numărul mare de vizitatori înregistrat după redeschiderea magazinelor demonstrează dorința consumatorilor de a face cumpărături offline. Prognozele CBRE arată că până în 2026 acest sector de piață ar putea crește cu 10%. 

Omnichannel, o strategie din ce în ce mai populară

Există o suprapunere clară a canalelor de vânzare din punctul de vedere al consumatorilor, dar și din perspectiva lanțurilor de retail. Spațiile de depozitare închiriate de rețele sunt adesea folosite pentru a onora comenzile care urmează să fie expediate către magazinele tradiționale, precum și pentru a le expedia pe cele plasate online de către clienții individuali. Prin combinarea diferitelor canale, tipuri de vânzare și retur, acestea pot ieși în evidență pe piață, garantând confortul și abordarea individuală a clienților lor, dar își pot folosi spațiul de depozitare mai eficient.

Victor Rachita

„Ambele sectoare, cel de Retail dar și cel Industrial&Logistică se vor confrunta cu noi provocări și vor trebui să se completeze reciproc, nu doar pentru a se conecta ci mai ales pentru a se completa integrând canalele online și cele tradiționale, deoarece această abordare aduce cele mai multe beneficii tuturor – retaileri și clienți. Comerțul electronic pur evoluează, iar posibilitatea de a comanda online și simpla livrare la domiciliu nu mai sunt suficiente acum. Experiența clienților în magazine necesită soluții noi, avansate din punct de vedere tehnic, în timp ce aspectul ESG și costurile ridicate ale combustibilului influențează obiceiurile consumatorilor și strategiile retailerilor”, spune Victor Răchită, Head of Industrial and Logistics Services, CBRE România.

Un nou parteneriat între Rezolv Energy și Low Carbon anunță dezvoltarea celui de-al doilea cel mai mare parc eolian din România, cu o capacitate de 450MW

0

Low Carbon anunță parteneriatul cu Rezolv Energy, producător independent de energie verde axat pe  Europa Centrală și de Sud-Est. Acordul reprezintă unul dintre cele mai mari proiecte din domeniul energiei regenerabile ale Low Carbon – companie privată de investiții și gestionare a activelor dedicată dezvoltării și operaționalizării proiectelor de energie regenerabilă. Proiectul vizează dezvoltarea unui parc eolian onshore de 450MW în România.

Numele proiectului este Vis Viva și va fi localizat în Buzău. Odată operațional, parcul eolian va deveni al doilea cel mai mare din România, după parcul eolian Fântânele-Cogealac, dar și unul dintre cele mai mari parcuri onshore din Europa. Practic, Vis Viva va genera energie verde suficientă pentru a alimenta 272.000 de locuințe, echivalentul a unor comunități de dimensiunea Clujului și a Iașului la un loc, la care se adaugă și o capacitate semnificativă pentru rezervă. Această cantitate de energie verde înlocuiește combustibilii fosili, care ar fi generat emisii de aproximativ 180,000 de tone de CO2 în fiecare an. 

Rezolv Energy, proiectul recent lansat cu susținerea investitorului global în infrastructura energetică sustenabilă Actis, a achiziționat un pachet de 51% din proiect. Deși Rezolv Energy este o companie nouă, conducerea sa este asigurată de o echipă cu o vastă experiență în domeniu, care a dezvoltat mai multe proiecte de energie regenerabilă în Europa Centrală și de Sud-Est, inclusiv parcul eolian de la Chirnogeni, România.

Parcul eolian Vis Viva va beneficia de resursele naturale de vânt din regiune, terenul drept și infrastructura energetică interconectată, contribuind astfel la atingerea obiectivelor setate de Uniunea Europeană pentru 2030 și 2050 în ceea ce privește tranziția la energia verde. 

Acesta este cel mai recent proiect de energie regenerabilă din portofoliul în continuă creștere al companiei Low Carbon, reprezentând totodată și prima investiție în România a companiei. Grupul Low Carbon și-a setat ca obiectiv extinderea în Europa dar și pe alte piețe globale. Low Carbon gestionează proiectul Vis Viva încă din 2020, când investitorul a demarat tranzacția cu dezvoltatorii locali și Nero Renewables NV. Este așteptat ca acordul financiar pentru parcul eolian Vis Viva să se finalizeze până în primul semestru din 2023.

Comentând acest parteneriat, Roy Bedlow, Chief Executive la Low Carbon a declarat: „În contextul în care Europa încearcă să accelereze producția de energie din surse regenerabile, parcul eolian Vis Viva va aduce o contribuție importantă la tranziția energetică și la atingerea obiectivului asumat pentru reducerea emisiilor de carbon. Capacitatea de 450MW a proiectului marchează, de asemenea, o etapă importantă pentru compania pe care o reprezint, deoarece ne-am propus să dezvoltăm o capacitate de 20GW de energie regenerabilă și să atingem obiectivul de 0 emisii de carbon până în 2030. Suntem încântați că Rezolv Energy a ales să colaboreze cu Low Carbon pentru prima sa tranzacție în Europa. Ambele companii împărtășesc angajamentul de a genera investiții durabile în beneficiul generațiilor viitoare și așteptăm cu nerăbdare să oferim energie eoliană verde și accesibilă pentru milioane de oameni”. 

„Costurile în continuă creștere ale energiei, provocările legate de securitatea energetică, presiunea de a atinge țintele privind schimbările climatice, dar și așteptările tuturor factorilor implicați modifică obiceiurile de consum și producție ale energiei. Astăzi, companiile private, dar și cele de utilități publice, realizează că dependența de combustibilii fosili este din ce în ce mai puțin viabilă. Proiectul Vis Viva va juca un rol major în accelerarea acestei tranziții în România, oferind în același timp consumatorilor comerciali și industriali din regiune energie electrică pe termen lung, la prețuri stabile”, a completat Jim Campion, Chief Executive în cadrul Rezolv Energy.

ELIAN Solutions (Bittnet group) a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri cu 161% în trimestrul 2 al anului 2022

0

ELIAN Solutions, parte a grupului Bittnet, companie specializată în furnizarea de soluții de business ERP, a înregistrat în cel de-al doilea trimestru din 2022 o creștere importantă a performanței de afaceri și operaționale, cifra de afaceri fiind cu 161% mai mare comparativ cu perioada similară a anului trecut. De asemenea, în semestrul 1 2022, compania și-a dublat veniturile față de S1 2021 ajungând la 5,49 milioane lei, iar profitul brut în aceeași perioadă a fost de 859 mii lei.

După un an 2021 în care ELIAN Solutions s-a situat permanent pe un trend ascendent, tendința a continuat și în primul trimestru din 2022, dar și în cel de-al doilea. Astfel, toate cele trei componente ale modelului de afaceri al companiei au avut un ritm de creștere de peste 100% în trimestrul 2 al acestui an față de perioada similară a anului trecut: serviciile de implementare ERP Microsoft Dinamics 365 Business Central au crescut cu 123%, volumul serviciilor de suport s-a majorat cu 172%, iar vânzarea de licențe este cu 193% mai mare.

Creșterea volumului serviciilor a impus o politică de dezvoltare a echipelor fiecărei divizii a ELIAN Solutions. Procesul de recrutare început anul trecut va continua și anul acesta. Iar dacă în 2021 echipa număra 29 de persoane, la finalul celui de-al doilea trimestru li s-au adăugat încă 10 specialiști. 

Ritmul accelerat de creștere al companiei, care deține o certificare Microsoft Gold Enterprise Resource Planning încă din 2016, se datorează pe de-o parte creșterii volumului de servicii oferite, de peste 100% față de aceeași perioadă a anului trecut, dar și investițiilor în echipă și în pregătirea profesională a acesteia. „Acest fapt contribuie la menținerea profitabilității companiei pe termen lung”, explică Iulian Motoi(foto), CEO ELIAN Solutions

Specializată în dezvoltarea și implementarea soluției Microsoft Dynamics 365 Business Central, local sau în Cloud, ELIAN Solutions este una dintre companiile de top din România pe segmentul pe care operează. Cu o experiență de peste 14 ani pe piața implementărilor soluției software ERP Microsoft, compania targetează piața internațională de profil ca obiectiv pentru următorii doi ani și deja a realizat primii pași în această direcție. Încă din 2015, ELIAN prestează servicii și livrează soluții și peste hotare. Bulgaria, Croația, Germania, Elvetia și SUA sunt câteva dintre țările în care au fost exportate serviciile ELIAN. 

Credem că respectul față de munca împreună cu partenerii noștri – una dintre valorile noastre fundamentale – pune o temelie solidă tuturor proiectelor pe care le demarăm. Concret, aceasta înseamnă că oferim tuturor celor interesați de consolidarea și extinderea afacerii cu ajutorul tehnologiei soluții informatice personalizate în funcție de nevoile de business și obiectivele dorite. Lucrăm în strânsă cooperare cu clienții și le oferim nu numai ingineri, ci și consultanți de business alături de care pot construi cele mai bune soluții pentru dezvoltarea companiilor. Cifrele de afaceri spectaculoase din primul semestru se explică atât prin caracterul inovator al business-ului nostru, cât și prin faptul că avem o echipă unită, omogenă, cu vechime în domeniu”, mai spune CEO-ul ELIAN Solutions.  

Pentru anul în curs, compania și-a propus dublarea cifrei de afaceri față de anul anterior, iar obiectivul pentru primul semestru a fost atins. 

Eurobarometru: Încrederea în UE este în creștere, pe fondul unui sprijin puternic pentru răspunsul UE la invadarea Ucrainei de către Rusia și pentru politicile energetice

0

Sondajul Eurobarometru standard din vara anului 2022 arată o încredere sporită a cetățenilor în UE și un sprijin puternic continuu pentru răspunsul UE la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.

Fișa de țară pentru România este disponibilă aici.

O majoritate covârșitoare a cetățenilor UE sprijină investițiile în energia din surse regenerabile și acțiunile de reducere a dependenței UE de sursele de energie rusești. Nivelul de aprobare a monedei euro a atins cel mai înalt nivel înregistrat vreodată.

Cu toate acestea, europenii sunt din ce în ce mai preocupați de situația economică din UE și din propria țară.

Percepția generală asupra UE

Eurobarometrul, realizat în iunie-iulie 2022, arată că 67 % dintre respondenții români sunt optimiști cu privire la viitorul UE, ceea ce reprezintă o creștere cu opt puncte în comparație cu un sondaj similar realizat în ianuarie-februarie anul acesta, înainte de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei (media UE: 65 %).

În România, imaginea pozitivă a UE este în prezent la un nivel de 47 % (+ 6 puncte procentuale), în timp ce 36 % dintre respondenți au opinii neutre și 14 % au opinii negative cu privire la UE. În plus, 54 % dintre români tind să aibă încredere în UE (+ 5 puncte procentuale), peste media europeană de 49 %.

Răspunsul la invadarea Ucrainei de către Rusia

În conformitate cu sondajele anterioare, cetățenii europeni își confirmă sprijinul ferm pentru răspunsul UE la războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. În ceea ce privește acțiunile UE, la nivel european, sprijinul umanitar este cel mai aprobat (92 % media UE vs 75 % în România), urmat de primirea ucrainenilor din UE care fug din calea războiului (90 % media UE vs 75 % în România).

69 % dintre români sprijină sancțiunile economice impuse de UE guvernului rus, întreprinderilor și persoanelor fizice din Rusia, sub media europeană de 78 %.

61 % dintre români sunt în favoarea finanțării furnizării și livrării de echipamente militare către Ucraina (media UE: 68 %), iar majoritatea absolută a respondenților români (61 %) e mulțumită de răspunsul UE (media UE: 57 %).

Energia și securitatea energetică

71 % dintre respondenții români sunt de acord că UE ar trebui să investească în energia din surse regenerabile (media UE: 87 %), să își reducă dependența de sursele de energie rusești (70 % vs 86 % media UE) și că stocarea gazelor în țările UE ar trebui să fie efectuată rapid pentru a permite aprovizionarea neîntreruptă cu gaze în timpul iernii (70 % vs 86 % media UE).

În plus, 71 % dintre români consideră că creșterea eficienței energetice ne va face mai puțin dependenți de producătorii de energie din afara UE (media europeană: 85 %), în timp ce 68 % sunt în favoarea achiziționării în comun a energiei de către statele membre ale UE din alte țări pentru a obține un preț mai bun (media UE: 83 %). De asemenea, 65 % dintre respondenții români afirmă că au luat recent măsuri pentru a-și reduce consumul de energie sau că intenționează să facă acest lucru în viitorul apropiat (media UE: 78 %).

La nivel european:

Economia și moneda euro

Percepția pozitivă a situației economiei europene a scăzut cu 5 puncte procentuale de la începutul anului 2022 și este în prezent la 40 %. Majoritatea respondenților (51 %, + 6 puncte procentuale) consideră că situația economiei europene este în prezent dificilă. În plus, percepția pozitivă a situației economiei naționale a scăzut, de asemenea, cu 5 puncte procentuale, la 34 %, 64 % considerând că situația economiei lor naționale este dificilă (+ 5 pp). Majoritatea respondenților se așteaptă ca situația economiei naționale să se înrăutățească în următoarele 12 luni (53 %, + 22 puncte procentuale).

În același timp, sprijinul pentru moneda euro este în creștere, acesta atingând cel mai înalt nivel înregistrat vreodată: opt din 10 respondenți din zona euro (+ 3 puncte procentuale) și 72 % din UE (+ 3 puncte procentuale) sunt în favoarea unei uniuni economice și monetare europene cu o monedă unică, euro.

Mai mult de jumătate dintre europeni (56 %) consideră că cel mai mare pachet de stimulente economice al UE – NextGenerationEU – poate fi eficace pentru a răspunde provocărilor economice actuale.

Principalele preocupări ale europenilor la nivelul UE și la nivel național

Principalele preocupări ale europenilor reflectă percepția pesimistă asupra economiei.

Atât la nivel național, cât și la nivelul UE, inflația și aprovizionarea cu energie au înregistrat creșteri bruște și se situează pe primul loc și, respectiv, pe locul al doilea. Atunci când au fost întrebați despre cele mai importante probleme cu care se confruntă UE în prezent, peste o treime dintre respondenți menționează „creșterea prețurilor/inflației/costului vieții” (34 %, + 10 puncte procentuale din februarie și acum pe primul loc) și „aprovizionarea cu energie” (28 %, + 12 puncte procentuale și acum pe locul al doilea față de cel de-al șaptelea loc anterior), împreună cu „situația internațională” (de asemenea, 28 %).

Creșterea prețurilor/inflației/costului vieții este, de asemenea, una dintre principalele preocupări la nivel național pentru mai mult de jumătate din respondenți (54 %, + 13 puncte procentuale), urmată de „aprovizionarea cu energie” (22 %, + 11 puncte procentuale) și de „situația economică” (20 %, + 1 punct procentual). Acest lucru nu este surprinzător, deoarece mai mult de șase din zece respondenți (62 %) afirmă că războiul din Ucraina a avut consecințe grave asupra finanțelor lor personale.

Pandemia de COVID-19

Cetățenii rămân pozitivi în ceea ce privește răspunsul național și al UE la pandemia de coronavirus. Mai mult de jumătate dintre respondenți sunt mulțumiți de măsurile luate de guvernul lor și de UE pentru a combate pandemia de coronavirus (ambele cu 56 %). Satisfacția cu privire la răspuns, atât la nivelul UE, cât și la nivel național, a crescut, de asemenea, în 23 de state membre. Încrederea în UE pentru a lua deciziile corecte în viitor ca răspuns la pandemia de coronavirus a crescut, de asemenea, și este în prezent de peste șase din zece (63 %, + 3 puncte procentuale).



„Sondajul Eurobarometru standard din vara anului 2022” (EB 97) a fost realizat prin intermediul unor interviuri față în față și online desfășurate între 17 iunie și 17 iulie 2022. Au fost intervievați 26 468 de cetățeni UE în cele 27 de state membre. Informații despre Eurobarometru și toate sondajele sunt disponibile pe site-ul web.

Peste 900 de instituții publice și companii din România, digitalizate prin aplicația de e-Guvernare Regista

0

 

Regista, lider național al aplicațiilor de registratură electronică și e-Guvernare, anunță că peste 100 de noi instituții și companii au optat să implementeze în prima jumătate a anului modulele aplicației. Astfel, Regista numără în prezent peste 900 de clienți, și își menține obiectivul de a digitaliza, până la finalul anului, mai mult de 1000 de instituții publice și companii locale.

Suplimentar cu creșterea numărului de clienți, echipa Regista a reușit o diversificare a structurii portofoliului, astfel încât în prezent, pe lângă segmentul principal constituit din Unități Administrativ Teritoriale, a dezvoltat și alte segmente de piață, precum unități medicale sau instituții de învățământ inferior și superior. Astfel, în prezent printre instituțiile publice care beneficiază de aplicația Regista se află: Spitalul Clinic de Nefrologie „Doctor Carol Davila” din București, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov, Spitalul Municipal Ploiești, Spitalul Municipal Aiud, dar și Universitatea Tehnică de Construcții București, Inspectoratul Școlar Județean Iași, Liceul Teoretic Grigore Moisil din Timișoara sau Inspectoratul Școlar Județean Prahova.

„Am atins un prag important în eforturile noastre de digitalizare ale instituțiilor și companiilor locale, lucru care ne confirmă eforturile și ne motivează să venim cu noi soluții inovative. În continuare ne vom concentra pe diversificarea portofoliului de clienți, astfel încât soluția Regista să poată fi utilizată și în spitale, școli sau universități, acolo unde reducerea birocrației, eficiența modului de lucru a angajaților și interacțiunea cu cetățenii sunt la fel de importante. Credem că digitalizarea se poate face mai ușor de jos în sus, din comunități mici, unde factorii de decizie sunt mai aproape de cetățeni. Pentru ei ne pregătim să lansăm funcționalități noi în această toamnă”, a declarat Alexandru Lăpușan(foto), Director General Regista Digital SA.

Rolul aplicației este să automatizeze și să eficientizeze activitatea instituțiilor publice prin modulele de registratură electronică, managementul documentelor și e-Guvernare. Astfel, Regista facilitează atât o comunicare optimă între departamentele unei instituții, cât și între funcționari și cetățeni, pentru o rezolvare rapidă și mult mai organizată a solicitărilor.

În prezent, peste 900 de instituții publice publice și companii din toate județele României și-au îmbunătățit procesele de lucru și au redus birocrația cu ajutorul Regista. Peste 46.000 de utilizatori folosesc zilnic aplicațiile Regista, care au înregistrat mai bine de  24 milioane de documente, respectiv 40.000 de solicitări, precum formulare, sesizări sau diverse programări și audiențe.

Totodată, echipa Regista a optimizat „Modulul Programări online” pentru a-l face ușor de utilizat în activitatea instituțiilor și a companiilor private, Astfel, modulul este adaptat în totalitate cerințelor acestora, instituțiile care îl utilizează având posibilitatea de a-l configura  în funcție de nevoile lor.

Platforma Regista este dezvoltată de Zitec, lider pe piața de IT & digital marketing din România, specializat în dezvoltarea de soluții și servicii de transformare digitală și este deținută și operată de compania SC Regista Digital SA din August 2021. Zitec este una dintre puţinele companii româneşti recunoscută oficial ca Partener Gold Microsoft și este certificată conform standardelor ISO27001:2013 pentru Sistemul de management al securității informațiilor și ISO 9001:2015 pentru Sistemul de management al calității.

Regista poate fi accesată de oriunde de către funcţionarii publici sau angajaţii companiilor, fiind disponibilă direct din browser, fără instalare şi cu toate informaţiile stocate în siguranţă în cloud Microsoft Azure în Uniunea Europeană.

Analiză Lighthouse: Încrederea consumatorilor, la minime istorice. Companiile românești, mai expuse

0

î

Încrederea consumatorilor europeni s-a prăbușit începând cu luna iunie a acestui an, coborând sub nivelul înregistrat în perioada pandemiei (-24,7 puncte în aprilie 2020) și mult sub cel din perioada crizei din 2009 (-21,1 puncte).

Potrivit datelor Comisiei Europene consultate de Lighthouse, și sentimentul economic a continuat să scadă în august, până la 96,5 puncte, față de indicatorul de bază de 100 de puncte. În contextul unui optimism tot mai redus al consumatorilor, firmele românești devin și mai expuse la criză, fiindcă nu stabilesc canale de comunicare eficientă cu clienții.

„Pesimismul cu privire la evoluția economiei determină scăderea cheltuielilor, cu impact semnificativ asupra cifrei de afaceri a companiilor. Comunicarea eficientă dintre brand și clienți devine și mai importantă în perioadele de criză. Însă firmele românești încă au rețineri în a-și face cunoscută prezența pe Internet, fiindu-le cu atât mai greu să mențină o relație constantă cu clienții și să consolideze încrederea acestora în produsele oferite. Iar acest lucru le face să fie mai vulnerabile atunci când consumul scade”, explică Ana Maria Gardiner, managing partner în cadrul Lighthouse România.

Potrivit cifrelor oficiale consultate de Lighthouse, în 2021, 78% din companiile românești cu peste 250 de angajați aveau o pagină de Internet, față de o medie europeană de 94%, și pe ultimul loc din UE.

În ceea ce privește IMM-urile, cele care constituie cea mai mare parte a mediului de afaceri autohton, doar jumătate dintre acestea aveau un website, față de o medie europeană de aproape 80%.

Există firme care investesc în publicitate, dar nu au o pagină de Internet. Clientul îi găsește greu sau deloc, de multe ori doar pe social media, unde mesajul și interacțiunea cu utilizatorii sunt greu de controlat. Nu cunosc serviciile oferite, nu cunosc tarifele, nu cunosc produsele, nu-i cunosc pe oamenii din spate pentru a stabili conexiuni emoționale. Un website, un blog, un newsletter sunt instrumente aflate în controlul total al unui brand și cele care permit o relație directă și eficientă cu utilizatorul. În situații de criză, când bugetele, dar și apetitul pentru consum, sunt reduse, firmele care doresc să-și păstreze clienții nu-și pot permite să ignore aceste canale de comunicare”, explică, la rândul său, Steve Gardiner, partener în cadrul Lighthouse România.

Doar 6% din firmele românești au un blog activ, în timp ce aproape 30% folosesc social media pentru a-și promova imaginea și 18% solicită evaluări ale clienților, interacționează cu aceștia prin comentarii sau le oferă soluții. De asemenea, 12% din firmele cu pagină de internet oferă opțiunea de chat cu răspuns automat sau cu angajat dedicat întrebărilor adresate de clienți.

BestJobs: Companiile și-au dublat oferta de joburi comparativ cu vara anului 2021

0

Prima vară fără restricții rescrie obiceiurile pe piața muncii. Companiile și-au dublat oferta de joburi comparativ cu vara anului 2021, iar candidații au fost cu aproape 20% mai activi, chiar și în perioada concediilor

Piața muncii a fost extrem de dinamică în perioada iunie – august a acestui an. Deși restricțiile au fost ridicate și anumite sectoare ale economiei s-au reactivat, războiul din Ucraina a creat instabilitate, iar măsurile adoptate la nivel internațional au condus către creșterea inflației și scăderea puterii de cumpărare a românilor. Prin urmare, mulți candidați s-au reorientat către oportunități mai bine plătite sau au căutat modalități de suplimentare a veniturilor, prin joburi cu jumătate de normă. Datele platformei de recrutare BestJobs arată că, în lunile de vară, candidații au devenit mai activi în căutarea de joburi, iar numărul de aplicări a crescut cu 18% față de aceeași perioadă a anului anterior. Mai mult, se remarcă o creștere a interesului candidaților pentru domenii precum Inginerie, Producție/Logistică și HoReCa.

Sezonul estival a adus de asemenea creșteri semnificative și în activitatea companiilor, iar numărul total de joburi disponibile s-a dublat comparativ cu vara anului 2021.

Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs

„Piața muncii se adaptează constant la contextul social și economic, astfel că în lunile de vară atât activitatea angajatorilor, cât și a candidaților s-a intensificat. De asemenea, angajatorii sunt mai atenți la nevoile candidaților, care sunt în căutarea unui loc de muncă ce le oferă flexibilitate și stabilitate, dovadă fiind și faptul că în perioada iunie – august, oferta de joburi ce pot fi făcute de la distanță a crescut cu aproape un sfert comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs

Modul de lucru hibrid care a prins contur în 2021, ca efect al pandemiei, a crescut în preferințele angajaților și angajatorilor. Astfel, în perioada iunie – august a acestui an, 40% dintre ofertele de joburi de pe BestJobs au menționat formatul hibrid, acest mod de lucru devenind o tendință a anului 2022.

Lunile de vară au reprezentat un moment bun și pentru candidații fără experiență, care își doresc să se orienteze în carieră și să ia contact cu piața muncii. Companiile care au dorit să atragă tinerii în echipe au publicat aproape 3.000 de joburi potrivite pentru entry-level.

Chiar și după creșteri, salariile din HoReCa și Turism se mențin sub salariul mediu net național. IT-ul rămâne domeniul cu cele mai mari oferte

Ridicarea restricțiilor din primăvara acestui an a redresat domeniul HoReCa, revitalizând Turismul. Salariile au crescut în prima jumătate a acestui an în aceste două sectoare de activitate (cu 10%) și se află pe o pantă ascendentă, din dorința de a atrage personal specializat după instabilitatea și sentimentul de neîncredere față de aceste domenii, generate de pandemie. În acest sens, printre joburile specifice sezonului estival se numără rolul de Recepționist, cu 500 – 700 de euro pe lună, în medie, Agent turism, cu o ofertă salarială medie cuprinsă între 600 – 800 de euro pe lună, Ospătar, care poate accesa un salariu mediu de 500 – 800 de euro/lună și Livrator, cu un salariu mediu lunar de 500 – 650 euro. Așadar, deși salariile au crescut în primele 6 luni ale anului 2022 în HoReCa și Turism, cele mai multe poziții nu depășesc salariul mediu net, la nivel național. 

Companiile au mai recrutat în această vară pentru poziții precum Merchandiser, cu o ofertă salarială medie care pornește de la 450 de euro și poate ajunge până la 600 de euro pe lună, Lucrător comercial, cu un câștig mediu lunar de 450 – 600 de euro și Casier, cu un salariu net lunar de 450 – 600 de euro. Acestea au fost totodată și printre cele mai mici oferte salariale de pe piață, adresându-se unor candidați necalificați sau fără experiență. 

„În urma valului semnificativ de activități specifice sezonului estival, observăm că densitatea ofertelor profesionale a fost mai mare în Constanța, București, Brașov, Cluj și Timișoara, principalele orașe cu potențial turistic din România, care în același timp sunt principalii poli demografici și economici la nivel național, completează Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs

Salariile din Transporturi, Producție/ Logistică, Vânzări și Financiar se situează la un nivel mediu, potrivit datelor BestJobs. Printre astfel de poziții, se numără cea de Manager Transport, cu un salariu mediu net de 800 – 1.300 euro, Gestionar depozit, cu un salariu de 700 – 900 euro, Specialist achiziții, cu 800 – 1000 euro pe lună și cea de Contabil, cu 800 – 1000 euro.În topul celor mai mari câștiguri se încadrează salariile nete ale specialiștilor ce lucrează în domeniul IT, care pot ajunge până la 4.600 de euro. Un astfel de job este cel de Senior C++ Developer, precum și cel de DevOps Engineer, iar ambele pot fi realizate de la distanță, în timp ce un Country Manager poate atinge nivelul de 4.000 de euro. Un Senior Sales Executive poate accesa o ofertă salarială medie de 3.600 de euro pe lună, în timp ce salariul lunar net al unui Automation engineer Siemens PLC este de 2.500 de euro. 

Cetățenilor ucraineni care au depășit șase luni de prezență în România le revin obligații fiscale suplimentare

0

_________________

Autori: Corina Mîndoiu, Partener,
Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România
Andra Ciotic, Senior Manager,
Impozit pe venit și contribuții sociale, EY România (foto)

În luna august a acestui an s-au împlinit șase luni de când primii cetățeni ucraineni au ajuns în România pentru a căuta aici protecția atât fizică, cât și financiară, a lor și a familiilor lor. 

Conform datelor disponibile, din cele aproximativ 1,5 milioane de cetățeni ucraineni care au intrat în România începând cu 24 februarie a.c., peste 87.000 au rămas la noi în țară, fiind încă prezenți aici. O parte dintre aceștia s-au încadrat în muncă, activând în domenii precum cel al industriei prelucrătoare, construcții, hoteluri și restaurante sau comerț, iar altă parte și-a înființat mici afaceri de familie în România.

Peste 6.400 de cetăţeni ucraineni sunt integraţi pe piaţa muncii din România, potrivit celor mai recente statistici ale Ministerului Muncii și Protecției Sociale, fiind înregistrate 6.420 de contracte active ale cetăţenilor ucraineni, dintre care 4.282 sunt contracte care au data de început a activităţii exact în ziua declanșării conflictului din Ucraina. Din total, 1.155 sunt înregistrate în industria prelucrătoare, 616 în construcţii, 495 în hoteluri şi restaurante, în comerţul cu ridicata şi amănuntul sau reparaţii autovehicule şi motociclete, iar 345 în domeniul activităţilor de servicii administrative sau a activităţilor de servicii suport.

Cei mai mulţi dintre ucraineni, 1.297, şi-au găsit loc de muncă în Bucureşti, 435 în judeţul Bistriţa-Năsăud, 269 în judeţul Timiş, 235 în judeţul Arad, 216 în judeţul Maramureş, 161 în judeţul Bihor şi 150 în judeţul Argeş, relevă datele ministerului.

Ce înseamnă din perspectiva fiscală, pentru un cetățean ucrainean, prezența în România pentru o perioadă mai mare de șase luni și la ce detalii din legislația fiscală din România ar trebui să fie atenți aceștia?

Pe partea de stabilire a reședinței în România și a accesului la piața muncii, lucrurile sunt ceva mai simple și la îndemână, existând unele derogări legislative. Din perspectiva fiscală însă, șederea pe teritoriul României pe o perioadă mai mare de șase luni, mai exact mai mare de 183 de zile, se poate translata în obligații fiscale suplimentare.

Astfel, legislația fiscală din România prevede obligația completării formularului Chestionar pentru stabilirea rezidenţei fiscale a persoanei fizice la sosirea în România de către orice persoană fizică care sosește în țara noastră și va avea o şedere pentru o perioadă sau mai multe perioade care depăşesc în total 183 de zile, pe parcursul oricărui interval de 12 luni consecutive, care se încheie în anul calendaristic vizat. 

Chestionarul menționat se depune, la autoritățile fiscale române competente, doar după împlinirea perioadei de 183 de zile de prezență în țară, având ca scop stabilirea statutului fiscal în România a persoanei fizice, respectiv de persoană fizică rezidentă fiscal în România sau nerezidentă. Acest lucru se întâmplă prin emiterea unei Notificări privind îndeplinirea condițiilor de rezidență de către autoritățile fiscale. 

Prin urmare, pe baza situației personale ce urmează să fie analizată, de la caz la caz, de către autoritățile fiscale, acestea pot concluziona că persoana în cauză îndeplinește sau nu condițiile pentru a fi considerată rezidentă fiscal în România. 

Prin urmare, cetățenii ucraineni pentru care se constată, în urma analizei punctuale, că îndeplinesc condițiile din legislația românească, pentru a fi încadrați ca rezidenți fiscali români, vor deveni impozabili în România, pe veniturile lor globale. 

Dacă anumite disponibilități bănești au fost transferate deja în România, decizia în sine a determinat, pentru cetățeanul respectiv, ca sursa ulterioarelor venituri din deținerea acestora, precum venituri din dobânzi, să fie una română, ceea ce, pe cale de consecință, duce la impozitarea automată a acestor venituri în România. 

Rezidența fiscală în România atrage obligația de declarare aici și de impozitare corespunzătoare a eventualelor venituri externe pe care cetățeanul ucrainean le-ar putea obține, încă din prima zi de prezență aici: fie din închirierea unei proprietăți deținute în afara României, fie din deținerea și/sau transferul unor acțiuni la societăți străine sau alte investiții similare pe care cetățeanul ucrainean le-ar putea avea. 

Toate aceste obligații suplimentare, de declarare și de plată a obligațiilor fiscale în România, cad în sarcina cetățeanului ucrainean. Important de menționat este faptul că șederea în România, prin stabilirea reședinței aici, atrage, de asemenea, calificarea cetățeanului ucrainean drept contribuabil la sistemul de asigurări sociale obligatorii din România – cu posibile obligații de plată suplimentare pentru veniturile personale obținute din România și/sau din afara României, după caz.

Dacă în ceea ce privește veniturile personale, altele decât cele salariale, rezidența fiscală joacă un rol important și este necesară determinarea acesteia pe baza procedurii amintite mai sus, din perspectiva veniturilor din salarii lucrurile stau diferit.

Astfel, cetățenii ucraineni angajați în România datorează atât impozit pe venitul din salarii, cât și contribuțiile sociale obligatorii, pentru activitatea salarială desfășurată la noi în țară, similar unui angajat român, fără obligații personale suplimentare, de declarare sau de plată. Este exact cazul celor peste 6.400 de cetățeni ucraineni înregistrați pe statele de plată ale unor companii românești, care figurează în statisticile Ministerului Muncii.

Pe de altă parte, în cazul cetățenilor ucraineni care lucrează în România, dar sunt plătiți în continuare de un angajator ucrainean, este de menționat faptul că obligațiile de declarare și de plată a obligațiilor fiscale datorate în România, atât din perspectiva impozitului pe venitul din salarii, cât și a contribuțiilor sociale obligatorii, cad doar în sarcina cetățeanului ucrainean.

Concluzia este una singură: nu există derogări speciale de la prevederile generale ale legislației fiscale din România pentru cetățenii ucraineni refugiați de război. Mai mult, schimbarea rezidenței fiscale în cea română, prin îndeplinirea condițiilor specifice din legislație, coroborat cu prevederile Convenției pentru evitarea dublei impuneri dintre România și Ucraina, atrage obligații fiscale suplimentare pentru cetățenii ucraineni stabiliți în România.

Transelectrica – prezență marcantă la cel mai important eveniment global în domeniul sistemelor energetice – Conferința CIGRE Paris 2022

0

Compania Națională de Transport al Energiei Electrice  Transelectrica SA a fost reprezentată săptămâna trecută, în perioada 28 august – 2  septembrie 2022, atât la nivel de experți, cât și la nivel de lideri, la unul dintre cele mai  semnificative evenimente internaționale din domeniul rețelelor de înaltă tensiune – 

Conferința CIGRE Paris, ajunsă la cea de-a 49-a sesiune.  

Evenimentul a reunit reprezentanți relevanți în comunitatea internațională a specialiștilor în  energie, având participarea a peste 3800 de delegați din aproximativ 100 de țări. În acest  sens, actualitatea, dar și tendințele viitoare ale sectorului energetic au fost discutate și  analizate pe parcursul unei săptămâni active de dezbateri și prezentări ale unor lucrări  complexe de specialitate. Activitatea conferinței a fost una intensă, derulată prin peste 400  de prezentări științifice, peste 50 de seminare, workshop-uri și tutoriale pe teme actuale din  energie, 160 de ședințe ale grupurilor de lucru și 30 de ședințe ale comitetelor de studii, care  prin cele 16 arii de interes au acoperit toate domeniile sectorului energetic. De asemenea,  evenimentul a găzduit cea mai mare expoziție din profil pentru prezentarea echipamentelor,  tehnologiilor și soluțiilor tehnice de ultimă oră.  

Transelectrica a fost prezentă activ la majoritatea forumurilor și tutorialelor organizate în  cadrul Conferinței, prin intervențiile unei echipe de energeticieni specialiști, care au susținut  lucrări, au participat la sesiunile de dezbateri și au împărtășit idei și experiențe profesionale cu experți tehnici din întreaga lume. 

De asemenea, Compania a fost reprezentată la nivel de management, prin participarea  domnului Florin Cristian TĂTARU, membru al Directoratului, respectiv a membrilor Consiliului  de Supraveghere, domnul Cătălin-Andrei DASCĂL – Președinte, domnul Costin Mihai PĂUN  și domnul Virgil ORLANDEA.  

Conducerea Transelectrica a luat parte la ceremonia oficială de deschidere, precum și la  CEO Forum, eveniment organizat în contextul lucrărilor Conferinței CIGRE 2022 și adresat  liderilor, cu scopul de a permite dezbateri la cel mai înalt nivel pe tema actualelor provocări  ale tranziției energetice la nivel global. În marja lucrărilor Conferinței, echipa de management  a Transelectrica a avut o întrevedere oficială cu delegația ENTSO-E condusă de  Președintele Asociației, domnul Hervé LAFFAYE, precum și o întâlnire cu reprezentanții  RTE International pe teme legate de implementarea noilor tehnologii în contextul procesului  de transformare a sectorului energetic european.

Transelectrica este membru colectiv al Comitetului Național Român (CNR-CIGRE), fiind  afiliată printr-un parteneriat de tradiție, care continuă o colaborare de peste 15 ani. În  prezent, Compania are un număr de 68 membri în cadrul CNR-CIGRE, iar 60 dintre aceștia  sunt și membri CIGRE Paris. Cu ocazia Conferinței de la Paris, a fost reales în funcția de  membru al Steering Committee (Comitetul de Conducere) domnul Ciprian Diaconu,  președinte al CNR-CIGRE, director al Direcției OMEPA din cadrul Transelectrica. 

Conferința Internațională CIGRE Paris a fost un cadru ideal și necesar de dezbatere și  discuție în ceea ce privește viitorul sectorului energetic, evoluția și dezvoltarea tehnologiilor  în domeniul rețelelor de înaltă tensiune pentru companiile de profil la nivel mondial.  Participarea Transelectrica la CIGRE Paris 2022 s-a concretizat printr-un set de concluzii  esențiale în orientarea viziunii Companiei în dinamica actualului context din energie. 

Studiu Reveal Marketing Research: 1 din 2 români sunt dispuși să plătească mai mult pentru produse sustenabile

0

Reveal Marketing Research în colaborare cu Coca-Cola HBC, Environ, HeidelbergCement România, La Fântâna, Leroy Merlin, Raiffeisen Bank, TRANSAVIA și Xella a realizat un studiu reprezentativ la nivel național pentru a înțelege cum definesc românii conceptul de ”verde” și de a măsura comportamentele sustenabile ale acestora. Înțelegerea acestor percepții este fundamentală în contextul în care sustenabilitatea favorizează apariția anumitor comportamente tipice de consum.

Ca răspuns la amenințarea din ce în ce mai mare a epuizării resurselor Pământului, Organizația Națiunilor Unite propunea în 2015 o agendă ambițioasă și universală de transformare a lumii noastre, ce cuprinde 17 obiective pentru dezvoltare durabilă (ODD), cu termen de implementare până în anul 2030. Scopul celor 17 ODD este de a asigura o viață sustenabilă, prosperă și echitabilă pe planetă pentru toată lumea, în prezent și în viitor, iar atingerea acestuia necesită o serie de inițiative ce înglobează sferele ecologice, sociale și politice.

  • Peste 70% dintre români sunt interesați să ducă un stil de viață sustenabil.
  • Peste jumătate dintre români (54%) declară că ar fi dispuși să plătească mai mult pentru produse care sunt promovate ca fiind sustenabile.
  • 61% dintre români consideră produsele ecologice de o calitate mai bună decât cele standard.

Românii „traduc” sustenabilitatea în termeni ecologici

Rezultatele celui mai recent studiu realizat de Reveal Marketing Research arată că dimensiunea ecologică a sustenabilității primează într-o măsură semnificativ mai mare în rațiunea românilor comparativ cu implicațiile sociale sau politice ale acesteia.

Așadar, în viziunea românilor, sustenabilitatea este înțeleasă prin intermediul a trei piloni ce ocupă în mod repetat poziții fruntașe în „traducerea” semnificației conceptului: protejarea mediului înconjurătorreducerea risipei îndeosebi prin reciclare și sănătatea.

De asemenea, 60% dintre aceștia consideră că dezbaterile frecvente despre sustenabilitate din ultimul timp sunt rezultatul nevoii din ce în ce mai importante de a proteja planeta, și nu strategii ale companiilor de a-și îmbunătăți imaginea (15%).

„Românii sunt dispuși să facă eforturi în dezvoltarea unui stil de viață sustenabil”

Conform rezultatelor studiului, putem afirma că românii conștientizează importanța și necesitatea adoptării unui stil de viață sustenabil. Astfel că, peste jumătate dintre aceștia declară că sunt dispuși chiar să plătească mai mult pentru produse care sunt promovate a fi sustenabile (54%), iar o pondere de 68% ar fi dispuși să își schimbe stilul de viață dacă acest comportament ar ajuta la protejarea mediului.

Marius Luican, CEO al Reveal Marketing Research:În contextul în care sustenabilitatea a devenit un subiect de interes general, am observat că pe lângă așteptările pe care le au de la branduri, românii sunt dispuși să facă eforturi în dezvoltarea unui stil de viață sustenabil, cel puțin la nivel declarativ. În TOPUL criteriilor importante la alegerea unui produs sau serviciu, modul în care acesta afectează mediul înconjurător este al doilea atribut important pentru respondenți, după preț, dar înaintea importanței caracteristicilor produsului sau serviciului sau experienței anterioare.”

Despre apetența către produse sustenabile
– ideale, mai sănătoase, dar greu accesibile

În prezent, peste 70% dintre consumatorii români își manifestă interesul de a avea un stil de viață sustenabil. De exemplu, când vine vorba de alegerea produselor din carne, 77% consideră ca fiind importantă buna reputație a companiei, iar animalele să fie hrănite cu produse naturale.

La o privire mai atentă asupra rezultatelor, observăm că românii au încredere în produsele ecologice, 61% menționând că acestea sunt mai bune decât cele standard. Spre exemplu, 59% au o părere pozitivă despre cimentul care conține materiale reutilizabile.

În același timp, produsele „verzi” sunt percepute în mică măsură ca fiind accesibile ca preț (37%), beneficiile aduse sănătății influențând în cea mai mare măsură opțiunea de a alege produse din această categorie (79%).

Mai mult decât atât, 65% dintre respondenți consideră costurile ridicate ale produselor sustenabile o barieră în schimbarea stilului de viață, iar 60% cred că lipsa de interes referitor la subiectul sustenabilitate i-ar opri pe indivizi să adopte aceste schimbări.

Românii care și-au întemeiat o familie sunt mai grijulii cu mediul

Diferitele tipuri de comportamente sustenabile sunt mai des întâlnite în cazul persoanelor cu familii, pe când tinerii și cei fără partener adoptă sustenabilitatea mai degrabă la nivel declarativ decât comportamental.

Prin urmare, peste 70% dintre respondenții cu familii declară că obișnuiesc destul de des să colecteze deșeurile în containere diferite, special amenajate și inscripționate pentru diversele categorii, pe când doar 58% dintre tinerii din generația Z declară acest lucru. Aceeași tendință poate fi observată și în cazul folosirii pungilor reutilizabile, peste 75% dintre cei cu familii le utilizează comparativ cu 60% dintre cei tineri și singuri.


Metodologie: Studiul a fost realizat în perioada 08-17.08.2022 prin crearea Sustainability Panel Proprietary Reveal Marketing Research, un instrument „agile”, foarte puternic pentru cercetarea de piață, ce combină beneficiile studiilor online cu beneficii de dinamică/ interacțiune socială continuă între participanți. Pentru acest val a fost creat un eşantion de 1004 respondenți, eșantion reprezentantiv pentru universul persoanelor cu vârsta 18+ din România, utilizatori de internet. Eroarea maximă de eșantionare pentru targetul general este +/-3,1% la un nivel de încredere de 95%. Demersurile pentru investigarea amănunțită a percepțiilor privind sustenabilitatea vor continua în perioada următoare alături de noi parteneri.

Platformă digital-interactivă pentru persoane cu deficiențe de auz și tipice

0

Asociația „Zi de Bine”, în colaborare cu Asociația „321Sport”, lansează platforma #Pesemne.ro, prima platformă digital-interactivă din România pentru persoane cu deficiențe de auz și tipice. Platforma va facilita învățarea limbajului semnelor, pentru a deschide comunicarea între o categorie de oameni care are nevoie să fie înțeleasă, sprijinită și auzită dincolo de cuvinte.

Partenerii strategici ai Asociației Zi de Bine, Lidl România, Grupul E.ON România și UniCredit Bank vor oferi 38.000 euro pentru realizarea acestui proiect.

Melania Medeleanu și Luciana Zaharia, fondatoarele Asociației „Zi de Bine”: „Pesemne.ro este o platformă atât de necesară în acest moment în România, când numărul persoanelor cu deficiențe de auz este în creștere. Această platformă îi va putea aduce împreună pe oamenii tipici, deschiși să învețe rapid limbajul semnelor și bineînțeles pe oamenii cu deficiențe de auz. Odată învățat limbajul mimico-gestual, comunicarea dintre noi toți va deveni mai facilă, iar distanțele se vor micșora semnificativ.”

Radu Restivan, președinte „321Sport”: „Suntem norocoși că putem să auzim și putem să ne bucurăm de toate simțurile. Însă vrem ca și oamenii cu deficiențe de auz să se simtă integrați în societate în fiecare zi, printr-un efort comun pe care noi, toți ceilalți, simțim nevoia și ne dorim să îl facem, tocmai pentru că incluziunea socială este cel mai bun lucru la care cu toții putem contribui.

Creatorii platformei anunță că „Pesemne.ro va fi prima bază de date video de limbaj al semnelor din România, care va funcționa ca un dicționar video de cuvinte și expresii care să ajute rapid la construirea de fraze conversaționale. Platforma va grupa cele mai importante 1.000 de cuvinte, pentru fiecare cuvânt se va înregistra un scurt video care va reprezenta traducerea acestuia în LMG (limbaj mimico gestual). 

Asociația 321Sport este una dintre cele mai responsabile comunități sportive din România care a adus mișcarea în viețile a mii de români. Echipa 321Sport le oferă amatorilor de sporturi în echipă prietenie, inspirație, educație, sfaturi, susținere și experiențe de creștere și dezvoltare”.

Proiectele realizate de Asociația „Zi de Bine” pot fi susținute fie printr-un SMS cu textul SUS la 8845, fie prin donarea zilei de naștere. Mai multe metode de implicare pot fi găsite aici: https://www.zidebine.ro/doneaza.

Asociația „Zi de Bine” are scopul „de a crea comunități, de a sprijini mii de oameni aflați în situații vulnerabile și de a crea notorietate în jurul unor cauze ignorate. Asociația va susține câte un ONG în fiecare lună a anului. Fiecare cauză selectată de Asociația Zi de Bine se adresează unei comunități și se implementează cu ajutorul unui ONG local. 

Mecanismul de funcționare este unul simplu: la fiecare început de lună se va anunța cauza susținută și se vor descrie nevoia și beneficiarii. La finalul lunii, donatorii vor afla ce s-a întâmplat cu banii și vor fi invitați să vadă rezultatul implicării lor. 

Dacă aveți un proiect în care credeți dar pentru care nu ați găsit încă finanțare, îl puteți înscrie pe www.zidebine.ro”. 

Contabilitatea criminalistică, expertul contabil criminalist – angajamentul profesiei contabile din România de a contribui la combaterea corupției și a criminalității economice

0


International Federation of Accountants (IFAC) a lansat pe 6 septembrie, un plan de acțiune pentru combaterea corupției și a criminalității economice la nivel global. Planul de acțiune reprezintă un angajament consolidat la nivel global al profesiei contabile de a acționa în această direcție. Totodată, planul valorifică, în interes public, statutul privilegiat al liber-profesioniștilor contabili  în relația cu mediul profesional, cu mediul de afaceri, instituțiile și autoritățile de reglementare și control.

Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), cel mai mare organism profesional în domeniul financiar-contabil din Sud-Estul Europei și membru IFAC, a ales să fie parte a soluției.

„În contextul implicării profesiei contabile în lupta anticorupție și împotriva criminalității economice, este momentul oportun să extindem aria de competențe ale expertului contabil în combaterea acestor fenomene, prin servicii specifice contabilității criminalistice – o combinație de tehnici contabile și de investigație, utilizate pentru a descoperi fraude financiare. Expertul contabil criminalist poate fi angajat să efectueze proceduri de colectare, analiză, evaluare sau interpretare a anumitor aspecte probatorii pentru a sprijini părțile interesate (de exemplu, clientul, consiliul de administrație, sau organismul de reglementare) să ajungă la o concluzie cu privire la temeinicia preocupărilor privind existența eventualelor fraude. Pentru o luptă eficientă în această direcție, este nevoie de profesioniști cu experiență care să privească dincolo de cifre, să identifice povestea pe care o pot spune cifrele și să descopere ceea ce cifrele încearcă să ascundă. Acesta trebuie să cunoască în detaliu mecanismele și modelele de business. Expertul contabil criminalist este tocmai acel profesionist care deține competența și expertiza necesare”, este de părere președintele Consiliului superior al CECCAR, expert contabil, prof. univ. dr. Robert-Aurelian Șova.

Profesia contabilă din România, reprezentată de CECCAR, va implementa la nivel național Planul de acțiune pentru combaterea corupției și a criminalității economice, elaborat de IFAC prin contribuția membrilor săi.
Valorificând în interes public independența profesională ce caracterizează expertul contabil, se urmărește îmbunătățirea contribuției și a sprijinului profesiei contabile la un ecosistem anticorupție robust, la securitatea economică.

Acest plan de acțiune reprezintă o invitație deschisă la colaborare și parteneriat cu toate părțile interesate în materie de anticorupție și combatere a criminalității economice pentru a lucra împreună în această misiune de importanță majoră. Suntem dornici să vă ascultăm opiniile și să lucrăm împreună.

Asigurare gratuită de viață și accident pentru șoferi care transportă marfă

0

Compania Eurolife FFH Asigurări de Viață și Affinity Transport Solutions (furnizor important al cardurilor de combustibil către companiile de transport din România) anunță un parteneriat „pentru atașarea unei asigurări de viață și accident la beneficiile acordate șoferilor companiilor transportatoare din România. Beneficiarii direcți ai asigurării sunt conducătorii auto, cei care și utilizează cardul pentru alimentări constante de combustibil în benzinăriile din peste 42 de țări europene. 

Asigurarea este oferită gratuit și include acces permanent la consultații medicale prin telefon, online sau video – prin intermediul serviciului de Telemedicină, cheltuieli medicale acoperite în caz de spitalizare sau invaliditate permanentă parțială din accident, dar și o sumă asigurată fixă în caz de deces din orice cauză (inclusiv infectare cu SarsCov2) sau deces din accident. Sunt acoperite atât evenimentele care au loc pe teritoriul țării noastre, cât și cele care survin pe parcursul curselor în străinătate, fără restricții de teritorialitate”.  

Anita Nițulescu, CEO Eurolife FFH Asigurări România: „Accesibilitatea unei asigurări alături de un card de combustibil este o asociere inedită, cu beneficii multiple pentru utilizatorii finali. Împreună cu partenerii de la Affinity Transport Solutions asigurăm astfel șoferilor care își petrec majoritatea timpului pe drumurile europene, acces rapid la servicii medicale (din orice țară s-ar afla), dar și protecție, în cazul apariției unui eveniment nefericit. Vorbim de soluții relevante pentru menținerea stării de sănătate, chiar și atunci când nu ai prea mult timp la dispoziție pentru programări sau vizite fizice la medic. 

La Eurolife FFH suntem preocupați să arătăm că asigurările sunt produse simple, ușor de folosit de către fiecare dintre noi. În acest sens, căutăm parteneri deschiși să integreze asigurarea ca și produs complementar obiectului principal de activitate, și ne bucurăm să identificăm colaboratori din diverse domenii de activitate. Din acest punct de vedere, apreciem deschiderea Affinity Transport Solutions de a asocia un produs de asigurare cardurilor de combustibil, și mai ales, dorința de a se diferenția pe piața de profil.”

Dragos Chiriță, Manager General Affinity Transport Solutions: „Prin această asigurare, oferită alături de cardul de combustibil Affinity DKV, am reușit să răspundem și unei nevoi reale a firmelor românești de transport rutier de marfă care își doresc o mai mare retenție a propriului personal. Administratorii firmelor de transport au acum acces, printr-un singur card de combustibil, la cea mai extinsă rețea de stații de alimentare DKV din peste 42 de țări europene și oportunitatea de a-și recompensa șoferii angajați cu servicii de telemedicină, cheltuieli medicale acoperite în caz de spitalizare în țara și străinătate, precum și o asigurare de viață.”

  Asigurarea presupune: 

  • Medic disponibil 7 zile din 7 – pe telefon, online sau video – pentru orice problemă medicală. Sunt incluse în pachetul de Telemedicina consultații, tratament și monitorizare. Beneficiul este oferit prin Telios (prima companie de servicii de telemedicină din România). 
  • Cheltuieli medicale acoperite în caz de: 
    • Spitalizare din accident: în cazul unei accidentări survenite pe timpul cursei de transport, asigurarea va acoperi cheltuielile medicale în limita a 1.200 lei / zi – în străinătate, respectiv 400 lei / zi în România. Numărul maxim de zile de spitalizare despăgubit este de 20 de zile / an de asigurare și minim 1 zi (24 ore). 
    • Invaliditate permanentă parțială din accident se încasează un procent între 5% și 100% în limita sumei asigurate de 10.000 lei / persoană.  
  • Cheltuieli acoperite pentru cei dragi în caz de: 
    • Deces din orice cauză (inclusiv infectare cu Covid19): Suma asigurată rambursată familiei este de 5.000 lei. 
    • Deces din accident: Acoperă riscul de deces din accident pe perioada asigurării.  Valabilitate în toată lumea. Suma asigurată ce va fi rambursată familiei este de 10.000 lei. 

Eurolife FFH este „o companie de top pe segmentul asigurărilor cu o experiență de peste 15 ani pe piața locală. Eurolife FFH acoperă un portofoliu complex de riscuri: asigurări de viaţă, asigurări de invaliditate, asigurări de şomaj, asigurări de imobil, asigurări de accidente, asigurări de sănătate, asigurări de răspundere civilă, asigurări de călătorie, asigurări de bilete. 

Eurolife FFH include companiile Eurolife FFH Asigurări de Viaţă şi Eurolife FFH Asigurări Generale, fiind o subsidiară a Eurolife FFH Insurance Group. Eurolife FFH Insurance Group face parte din Fairfax Financial Holdings Limited, unul dintre liderii pieței de asigurări la nivel internațional. Mai multe detalii găsiți pe: www.eurolife-asigurari.ro”.

Affinity Transport Solutions este „o divizie a grupului britanic Xpediator PLC, listat la London Stock Exchange, care are ca misiune oferirea unei singure soluții complete pentru afaceri, printr-o gamă extinsă de servicii de calitate: furnizarea cardurilor de combustibil, asistență rutieră de urgență, rezervări traversări feribot, servicii de recuperare de TVA și accize, soluții GPS, furnizarea de consumabile pentru vehicule și echipamente, servicii de creditare comercială și servicii de contabilitate.

Ca partener pe termen lung al DKV Mobility, Affinity oferă serviciile liderului european pe piața cardurilor fără numerar, cardul Affinity/DKV, companiilor de transport din România, Serbia, Bosnia si Herțegovina, Macedonia Nordică, Albania, Muntenegru, Moldova și Bulgaria. Mai multe informații găsiți pe www.affinity-ts.com”. 

Studiu EY: China, Norvegia și Suedia conduc detașat în ceea ce privește gradul de pregătire a vehiculelor electrice

0

 

  • China devansează Norvegia, nou intrată pe piață, în clasamentul EY Electric Vehicle Country Readiness Index 
  • Controlul producției și boom-ul infrastructurii mențin China în top
  • SUA rămâne pe poziția a șaptea, în ciuda măsurilor de reglementare recente

China și-a păstrat prima poziție în ceea ce privește progresul către un viitor al vehiculelor electrice (VE), potrivit celui mai recent Index EY privind gradul de pregătire al țărilor pentru vehicule electrice. Indicele analizează gradul de pregătire a primelor 14 piețe pentru sosirea EV-urilor, pe baza ofertei, a cererii și a reglementărilor. Norvegia, nou intrată în Index, se află pe locul al doilea, la mică distanță de China, datorită cererii foarte mari și reglementărilor solide. Suedia, Germania și Marea Britanie completează primele cinci locuri. 

Fabricarea bateriilor și controlul lanțului de aprovizionare rămâne un factor cheie pentru China, care deține 122 din cele 200 de giga fabrici de litiu din lume. Susținută de cererea în creștere a consumatorilor (51% dintre consumatorii chinezi respondenți se așteaptă să cumpere un VE ca următorul lor vehicul) și de infrastructura de încărcare extinsă (până în 2021, China a implementat 41% din toate încărcătoarele rapide de curent continuu), China continuă să fie cea mai mare piață de VE la nivel global în termeni de volum absolut. Acest lucru se întâmplă în ciuda faptului că are un deficit global de aprovizionare cu energie electrică.

Norvegia, nou intrată în Index, este de mult timp un pionier atunci când vine vorba de adoptarea VE. Acest lucru se datorează unei reglementări puternice sub forma unor avantaje fiscale, precum și introducerii de benzi și locuri de parcare pentru VE, ceea ce a făcut ca VE să reprezinte peste 70% din totalul înmatriculărilor de mașini noi din 2021. Ecosistemul energetic puternic al Suediei, împreună cu o adoptare ridicată de către consumatori (peste 40% în 2021, conform analizei EY) și o prezență puternică a producătorilor (se așteaptă ca 41% din toate mașinile produse în Suedia să fie modele electrice între 2022-26), înseamnă că țara rămâne în fața Germaniei și a Marea Britanie. Cu toate acestea, atât Germania, cât și Marea Britanie au o bază puternică de producători de echipamente originale (OEM), producție localizată de baterii și viitoare lansări de vehicule electrice care merită statutul de „lideri” acordat de raport. 

Reglementarea este esențială

Patru dintre primele cinci țări în clasamentul general al EY Electric Vehicle Country Readiness Index se află, de asemenea, printre primele cinci țări în ceea ce privește pilonul de reglementare (China, Norvegia, Marea Britanie și Germania). Este clar că există o corelație puternică între succesul general și puterea reglementării. 

SUA, blocată în viteză redusă

În pofida unei prezențe solide a producătorilor de echipamente originale și a sprijinului puternic din partea administrației președintelui Biden, SUA rămâne pe locul șapte în clasamentul general – aceeași poziție în index ca și anul trecut. Cu toate acestea, potrivit raportului, acest lucru se datorează în principal cererii scăzute. Mai puțin de 4% din înmatriculările de mașini noi din SUA sunt vehicule electrice și, după cum arată EY Mobility Consumer Index, doar 29% dintre consumatorii americani doresc să cumpere un vehicul electric ca următorul lor vehicul, cel mai mic procent dintre toate țările analizate.  

Spațiu pentru îmbunătățiri 

În ciuda faptului că are cea mai mare proporție de respondenți care doresc să cumpere un vehicul electric (73%), Italia se află pe locul 12, în urma vecinilor săi europeni. Acest lucru se datorează în mare parte lipsei de infrastructură și a unui ecosistem energetic care are nevoie de îmbunătățiri. 

Canada urmează pe poziția a 13-a, în pofida unui ecosistem energetic puternic și a planurilor de construire a unor fabrici de baterii în țară. De asemenea, se situează în urma cererii, în parte din cauza costului ridicat al vehiculelor electrice în Canada.

Pe poziția a 14-a, India se confruntă cu probleme similare celor din Canada, infrastructura de încărcare și accesibilitatea fiind principalele obstacole în calea progresului. Cu toate acestea, se depun eforturi în domeniul reglementării, cu sisteme de stimulente legate de producție care urmăresc să accelereze fabricarea a 50 GWh de baterii.

Mihai Drăghici (foto), Director, Consultanţă, EY România: „Cota de piaţă a maşinilor electrice comercializate în primele 7 luni ale anului 2022 a ajuns la aproximativ 8% în România, de aproape 4 ori mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Dacă adăugăm şi maşinile full hybrid, cota de piată este de 20%. Fără investiţii semnificative în dezvoltarea infrastructurii de încărcare acest trend nu poate fi însă susţinut.”

Cum evoluează în acest an bugetele IMM-urilor? Efervescență în această vară a activității de planificare financiară – ce urmează?

0

 

În lunile de vară am observat o dinamică excepțională a activității de bugetare și revizuire a proiecțiilor financiare și a prețurilor și politicilor comerciale. Având presiuni pe costuri dar și din perspectiva modificărilor fiscale prevăzute pentru perioada următoare, IMM-urile își actualizează strategia de personal, extind scenariile multiple pe toate palierele importante din business, de la aprovizionare, supply-chain, până la canalele de vânzare, cu obiectivul major de a-și securiza afacerea, de a evita discontinuități în fluxurile principale și de ce nu, există tendința de a crea niște rezerve pentru 2023 – un an incert așa cum îl vedem acum.

Rezultatele Analizei „Buget 2022 – IMM uri” – studiu realizat de Trusted Advisor în luna august:

Bugete crescute în cursul anului acesta, cu peste 25% față de valoarea inițială bugetată:

  • 64% din respondenți – Payroll (salarii și beneficii salariale)
  • 36% – Utilități și cheltuieli de regie
  • 27% – Marketing 
  • 18% – Transporturi și Logistică
  • 9% – Materii prime și Costul produselor comercializate 
  • 12% – raportează creșteri la alte categorii bugetare, precum Servicii terți sau Cheltuielile financiare (pierderi curs valutar, dobânzi)

Modificarea repetată a proiecțiilor financiare, lucrul cu bugete lunare și actualizarea prețurilor – în cursul anului:

  • 54% trimestrial sau mai des
  • 27% o dată anul acesta
  • 17% nu au făcut modificări
  • 2% nu au mai lucrat cu bugete anul acesta

În 2023 intenționează să utilizeze o aplicație de bugetare care integrează scenarii multiple pentru optimizare financiară și fiscală 55% dintre respondenți (9% utilizează deja). 45% consideră acest subiect mult prea complex și nu au capacitate / abilități interne pentru a implementa.

*72 Respondenți 83% sub 1mEuro, 27% 1-5 mEuro, domenii precum servicii consultanță IT-HR-.., comerț, medical, turism. 82% București, 18% din țară.

Câteva recomandări pentru IMM-uri într-un scenariu de inflație persistentă și posibilă recesiune:

1. scenarii „what-if”: cum acționăm dacă se dublează prețul materiilor prime, dacă cresc salariile cu 30%, etc.

2. bugetare „zero-based”: restructurarea bugetară pe principii de eficiență 

3. canale de aprovizionare și logistică diversificate

4. automatizări și controlul bugetelor de payroll

5. eliminarea ineficientelor operaționale și a cheltuielilor redundante

6. focus puncte forțe și concentrarea resurselor, a bugetelor de marketing, pentru creșterea valorii aduse de exploatarea acestora

7. fidelizarea clienților și crearea de comunități în jurul brandurilor, care să genereze recomandări și vânzări.

În acest punct al ciclului economic consider că este nevoie de efort suplimentar pentru a clarifica obiectivele de business, resursele disponibile și de a construi un plan de acțiune operațional – dublat de cel financiar – suplu, ușor de acordat, fără redundanțe și delimitarea atentă a elementelor de bază de cele «nice to have» în organizație și în bugetele departamentale”, precizează Ioana Arsenie, strateg financiar, FCCA.

Transparența față de stakeholderi, furnizori, clienți, angajați, etc, oferă șansa de a întări relațiile.

Față de criză financiară anterioară, IMM-urile sunt mai pregătite, dpdv abilități de management pentru că au fost atrași atât consultanți cât și parteneri în Board, și modul în care se fac lucrurile este mai analitic și mai puțîn intuitiv și mai conectat cu o strategie pe termen mediu și lung.

„Dacă în urmă cu 10 ani IMM-urile și antreprenorii erau atenți la cifre doar cât era necesar pentru taxe și impozite sau finanțare bancară, observăm că avem mai multă grijă de capitalizarea firmelor, că începem să planificăm etapele următoare – fie că vorbim de transfer de business, către generația următoare sau exit, parteneriate M&A, finanțare prin acces la fonduri nerambursabile, investitori sau listare”, adaugă Ioana Arsenie.

 


Ioana Arsenie este profesionist în finanțe cu experiență de peste 20 de ani în roluri strategice, board advisor și fondatoarea Trusted Advisor & Trusted App- aplicatia de raportare financiară și bugetare digitalizată pentru IMM-uri.

Numărul accidentelor grave în care au fost implicați conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii 4 ani

0

 

Numărul accidentelor grave de circulație în care au fost implicați conducătorii de trotinete electrice a crescut de aproape 20 de ori în ultimii 4 ani. Potrivit datelor puse la dispoziție de către Inspectoratul General al Poliției Române, în acest interval de timp, în România, s-au produs 198 de accidente grave în care au fost implicate trotinete electrice. Urmare a acestora, 13 persoane și-au pierdut viața, peste 200 de persoane au fost rănite grav și 12 rănite ușor.

Majoritatea acestor accidente s-au produs din vina conducătorilor de trotinete, principala cauză fiind abaterile săvârșite în trafic, precum neadaptarea vitezei la condițiile de drum, neacordarea priorității vehiculelor, neasigurarea la schimbarea direcției de mers și circulația pe sens opus. 

Cu toate acestea, este de presupus că numărul total al accidentelor rutiere în care sunt implicați utilizatorii de trotinete electrice este mult mai mare, având în vedere faptul că singurele evenimente care sunt evidențiate din perspectivă statistică sunt cele soldate cu victime, soluționate de către Poliție (este plauzibil ca multe dintre accidentele soldate numai cu pagube materiale să nu fi fost declarate).

„Trotineta electrică a devenit în ultimii ani un mijloc de transport din ce în ce mai popular, datorită avantajelor pe care le oferă. Datele ne arată însă că trebuie să fim atenți la riscurile pe care ni le asumăm atunci când apelăm la această alternativă”, a declarat Adrian MARIN, Președinte UNSAR.

Având în vedere toate acestea, mai mulți asigurători au venit în sprijinul clienților, oferind produse de asigurare care oferă protecție financiară și pentru astfel de  situații neprevăzute. Așadar, în cazul în care o persoană care circulă cu trotineta electrică sau cu bicicleta accidentează pe cineva sau provoacă o daună materială, costurile financiare rezultate pot fi preluate de asigurător, în limita de răspundere acoperită prin polița achiziționată. Totodată, dacă o asigurare de răspundere civilă dedicată trotinetelor ajută atunci când accidentul s-a produs din vina conducătorului acesteia, provocând daune unor terți, pentru cel vinovat, o poliță de asigurare de accidente persoane, de sănătate sau de viață poate fi o soluție eficientă în cazul în care este nevoie de îngrijiri medicale. 

Aceste date ne arată importanța asigurărilor, cu atât mai mult cu cât traficul se aglomerează o dată cu reînceperea școlilor. Polițele de asigurare pot reprezenta un sprijin important pentru toți participanții la trafic, în cazul producerii unui incident nefericit”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Director General UNSAR. 

Transportatorii solicită suspendarea obligației întoarcerii acasă a camioanelor

0

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) se adresează Comisiei Europene cu solicitarea de a suspenda reglementarea actuală care prevede întoarcerea în țările lor a camioanelor la fiecare opt săptămâni.

În acest sens, UNTRR semnalează:„Uniunea Europeană se află în plină criză energetică, iar industria transporturilor rutiere este profund afectată de creșterea prețurilor la carburanți și de prevederile abuzive ale legislației europene aduse de Pachetul Mobilitate 1 precum obligația întoarcerii acasă a camioanelor la 8 săptămâni, care trebuie respectată de companiile românești care operează transporturi rutiere internaționale în UE începând din februarie 2022.
În timp ce costurile energetice ale Europei cresc vertiginos, iar importanți lideri europeni precum premierul Belgiei, cancelarul Germaniei și președintele Franței anunță sfârșitul abundenței, ierni dificile și  incertitudine legată de securitatea aprovizionării energetice, legislația europeană obligă transportatorii rutieri să își aducă camioanele acasă goale, inclusiv remorcile și semiremorcile acestora în interpretarea CE, generând consum inutil de carburant și costuri nejustificate și împovărătoare pentru transportatorii români.

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită Comisiei Europene – CE suspendarea urgentă a aplicării obligației întoarcerii acasă a camioanelor și anularea interpretării restrictive a CE legată de obligația întoarcerii acasă a remorcilor și semiremorcilor acestora. În acest context economic dificil, este necesară tăierea tuturor măsurilor care conduc la consum inutil de carburant în plină criză pentru a se asigura coerența între declarațiile liderilor europeni și acțiunile acestora și ale Comisiei Europene la nivel european și național.

Reamintim că Studiul Comisiei Europene privind întoarcerea acasă a camioanelor publicat în 2021 confirmă impactul negativ major al acestei măsuri asupra transportatorilor rutieri est-europeni și asupra mediului, semnalat de UNTRR instituțiilor europene. Studiul Comisiei Europene arată că această măsură va genera 1,9 milioane de curse suplimentare ale camioanelor europene, ceea ce ar conduce la 2,9 milioane de tone de emisii suplimentare de CO2 în 2023 (o creștere cu 4,6% a emisiilor din transport rutier internațional de marfă) și ar putea genera o creștere a costurilor de până la 11.000 euro pe vehicul pe an (o creștere de aproximativ 10% față de situația actuală) – în medie pentru transportatorii stabiliți în țările din Europa de Est care operează în țările din Europa de Vest.

UNTRR și transportatorii români au contestat această măsură discriminatorie în fața Curții de Justiție a UE, iar acțiunea UNTRR a fost susținută de Guvernul României. Totodată, România și mai multe State Membre au contestat la Curtea de Justiție a Uniunii Europene – CJUE această obligație și o serie de cauze judiciare sunt în curs. 

Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR solicită Guvernului României să continue demersurile la nivel european împotriva obligației întoarcerii acasă a camioanelor, iar până la o decizie CJUE privind cauzele judiciare depuse, să solicite Comisiei Europene suspendarea aplicării acestei măsuri care generează consum inutil de carburant având în vedere impactul semnificativ asupra mediului și asupra transportatorilor afectați de creșterea costurilor la carburanți.”

Piețele forței de muncă rezistă în ciuda presiunilor inflaționiste

Uneori, veștile bune din economie sunt vești proaste pentru piețele financiare. Acesta a fost și cazul ultimelor date privind forța de muncă din SUA. În condițiile în care Fed este hotărât să reducă inflația, ultima creștere marginală a șomajului înseamnă continuarea majorării dobânzilor. 

În Europa, situația este diferită, cu o inflație influențată în principal de prețurile energiei și un șomaj în scădere, inclusiv în România. Ultimele date au arătat o scădere a șomajului cu 0,2% în iulie, dar o creștere spectaculoasă a costului orar al forței de muncă. 

În Statele Unite, datele ultimului raport privind locurile de muncă din alte industrii decât agricultura nu au arătat modificările necesare pentru ca Fed să schimbe actuala politică de majorare a ratelor dobânzilor. Cu toate acestea, rata șomajului a crescut la 3,7%, marcând prima creștere din ultimele șase luni. Numărul de salariați a crescut cu 315.000 luna trecută, aducând și o creștere a ratei de participare la forța de muncă, care a ajuns acum la doar un procent sub nivelurile de dinainte de pandemie. Dar cifrele par încă prea mari în contextul inflației ridicate. Un alt indicator urmărit îndeaproape de Fed este salariul pe oră. În august, câștigul mediu orar pentru toți angajații din sectorul privat neagricol a crescut cu 0,3%, până la 32,36 dolari. În ultimele 12 luni, câștigul mediu orar a crescut cu 5,2%. 

Cele mai recente date privind forța de muncă din România prezintă o imagine diferită de cea de peste ocean. În iulie, rata șomajului a fost de 5,2%, în scădere de la 5,4% în iunie. Potrivit INS, avem o rată foarte mare a șomajului în rândul tinerilor, 22,8%. Dar cea mai spectaculoasă creștere a fost la nivelul costului orar al forței de muncă. În trimestrul al doilea, comparativ cu primul trimestru al acestui an, acesta a crescut cu peste 8%. Dar nu în toate industriile a crescut la fel. Cele mai mari creșteri au fost în sectoarele energetice, 23,79%, urmate de industria extractivă cu 19,76%, educație cu 19,67% și industria financiară cu 16,92%. La celălalt capăt al spectrului se află sănătatea și asistența socială, cu o creștere de doar 2,78%.  Astfel, avem o creștere a costurilor cu salariații de la an la an de peste 11%, încă sub rata inflației care se apropie de 15%. 

Piața forței de muncă din Europa este diferită de cea din Statele Unite. Deși la nivelul UE rata șomajului este similară – 6% – există țări care se apropie de 3%, precum Ungaria, Olanda, Cehia, dar și țări care se situează la 12%, precum Spania și Grecia. În luna august începem să vedem o creștere a șomajului cu 0,1% în Germania și Irlanda și cu 0,3% în Austria. Dar aceasta este încă departe de nivelurile necesare pentru a afecta cererea. 

Cel mai recent sondaj eToro Retail Investor Beat arată că inflația în creștere este principala preocupare a investitorilor atât în SUA, cât și în Europa. Dacă defalcăm inflația în funcție de principalii săi factori determinanți, observăm că, în SUA, 30% din creșterea inflației se datorează cererii, 42% se datorează ofertei și 33% se datorează creșterii prețurilor la energie. Prin urmare, politica Fed, care încearcă să limiteze consumul și să facă banii mai greu de obținut, are nevoie de ceva timp pentru a acționa. Dar același grafic pentru Europa arată că procentele sunt diferite. Influența energiei în creșterea inflației este de 47%, iar cea a cererii este de doar 15%, ceea ce face lucrurile și mai dificile pentru băncile centrale. BCE și-a început politica de creștere a ratei dobânzii abia în iulie, dar cel mai probabil va continua săptămâna aceasta cu o nouă majorare, pe care piețele o estimează la 0,75%. Cu toate acestea, presiunile inflaționiste continuă pe piața furnizării de energie, iar acestea sunt mai greu de soluționat. 

Incertitudinea continuă pe fondul incertitudinii legate de creșterile dobânzilor Fed

0

Simon Peters, analistul platformei de investiții eToro pentru piața criptoactivelor:

 

Piața cripto a rămas din nou în mare parte stagnantă în ultimele șapte zile, din cauza incertitudinii continue cu privire la creșterile așteptate ale ratelor dobânzilor Rezervei Federale americane. 

Bitcoin se tranzacționează în prezent la sub 20.000 de dolari, în condițiile în care continuă corelația tot mai strânsă cu piața acțiunilor. Nasdaq și S&P au închis cu 3,25% și 2,7% mai jos, reflectând încă o săptămână dificilă pentru piețe.

Ether s-a descurcat ceva mai bine, tranzacționându-se acum la 1.560 de dolari, aproximativ la fel ca săptămâna trecută. Acest lucru reflectă probabil creșterea în jurul viitoarei actualizări „The Merge”, care se apropie cu pași repezi, respectiv pe 15 septembrie. 

În timp ce abordarea agresivă a Fed influențează fără îndoială atmosfera de pe piețe, am intrat și în luna septembrie, una dintre cele mai dificile luni de investiții din punct de vedere statistic. Adăugați la aceasta vestea că regulamentul UE privind piețele cripto (MiCA) ar putea fi gata mai repede decât ne așteptam, posibil în doar șase săptămâni, și nu mai este greu de înțeles de ce persistă incertitudinea. 


Ar putea The Merge să facă Ether mai prietenos cu mediul înconjurător?

Cu actualizarea The Merge la mai puțin de o săptămână distanță și upgrade-ul Beacon așteptat astăzi, mulți încep să speculeze cu privire la modul în care va funcționa blockchain-ul (și cu cât succes) în continuare. Cu toate acestea, unii analiști se așteaptă acum ca trecerea la „proof of stake” să scadă consumul de energie, potențial cu 99%. Pentru context, acest lucru ar echivala cu consumul de energie electrică al Portugaliei. 

Deși, deocamdată, aceasta este doar o ipoteză, deoarece nu există rețele „proof of stake”(Cardano, Solana) la scara la care va funcționa Ethereum, Bitcoin va rămâne cea mai mare rețea „proof of work”.


LG aduce NFT-urile în sufrageria dumneavoastră

LG urmează Samsung în arena NFT prin lansarea LG Art Lab, care vă permite „să cumpărați, să vindeți și să vă bucurați de opere de artă digitală de înaltă calitate” de pe televizorul dumneavoastră.

Deși este disponibil deocamdată doar pentru utilizatorii din SUA, acesta va permite proprietarilor de televizoare să se conecteze printr-un portal și să vizualizeze operele de artă digitală. Acestea vor fi disponibile prin intermediul „NFT drops” ale LG, prima dintre ele fiind programată pentru 22 septembrie. 

Accesibilitatea sporită demonstrează cât de departe au ajuns NFT-urile în atât de puțin timp – acestea devin aparent la fel de normale ca privitul la televizor. Cu Samsung și acum LG în top, va fi interesant de văzut cum se dezvoltă această tendință și cum interacționează utilizatorii cu această nouă funcție pe televizor.

THE DIPLOMAT – BUCUREȘTI | SMART TRANSFORMATION FORUM

0

 

SMARTER | SUSTAINABILE | RESILIENT 

7th  Edition | 22 September – GRAND HOTEL BUCHAREST

Atât comunitățile urbane, cât și cele din zonele rurale trec în prezent printr-un proces de transformare. În privința digitalizării, a siguranței cetățenilor sau cu privire la infrastructura rutieră, administratorii locali și factorii de decizie ar trebui să reacționeze rapid la nevoile reale ale populației și la tendințele globale globale în ceea ce privește dezvoltarea localităților. Orașele și zonele rurale ar trebui să beneficieze de tot ce este eficient și la îndemână în privința soluțiilor de tehnologie disponibile cu un rezultat vizibil și aplicabil în mobilitate verde, administrație locală eficientă și transparentă, comunicare smart cu cetățenii și o dezvoltare sustenabilă, în beneficiul locuitorilor. 

Pe baza celor mai bune practici ale proiectelor deja finalizate din mai multe orașe din România, THE DIPLOMAT – BUCUREȘTI organizează cea de-a VII-a ediție a SMART TRANSFORMATION FORUM care va avea loc în data de 22 septembrie 2022 la GRAND HOTEL BUCHAREST ( fost InterContinental)

 

A 7-a Ediție | SMART LIVING | SMART MOBILITY |  PEOPLE ORIENTED | SUSTAINABLE | KNOWLEDGE SHARING | IDEAS INCUBATOR | SMART CLUSTERS 

 

EVENT AGENDA

08:00 – 9:00   Welcome coffee & Inregistrarea participantilor 

09:00 – 11:20 PANEL I DEZVOLTAREA ORAȘELOR INTELIGENTE 

11:20 – 11:40 Pauză de cafea

11:40 – 13:30 PANEL II – ORIENTAREA TEHNOLOGIILOR SMART ȘI DURABILE CĂTRE LOCUITORI  

13:30 – 14:30 Networking și prânz 

09:00 – 11:20 SESIUNEA I  DEZVOLTAREA ORAȘELOR INTELIGENTE 

DEZVOLTAREA SMART CITY: VOCEA AUTORITĂȚILOR

Drumul către orașele inteligente și dezvoltarea smart a administrațiilor rurale este în desfășurare, cu pași mai mari sau mai mici în România. Conceptul inteligent urban se referă la dezvoltarea orașelor cu o infrastructură smart care utilizează tehnologiile de date și comunicații, precum și alte mijloace pentru a îmbunătăți calitatea vieții, eficiența operațiunilor și serviciilor urbane pentru a satisface nevoile locale. Factorii de decizie, administratorii de orașe, primarii și liderii de opinie, împreună cu furnizorii de servicii urbane și companiile private ar trebui să se angajeze într-un dialog transparent și continuu, cu scopul clar de a face orașele mai inteligente, mai rezistente și durabile.

FINANȚĂRI PNRR PENTRU PROIECTE SMART

Finanțările oferite prin PNRR – în centrul NextGenerationEU – va sprijini implementarea până în 2026 a măsurilor și proiectelor de investiții și reforme de dezvoltare smart a orașelor din România. Care este stadiul actual de atragere și utilizare a fondurilor PNRR în proiecte smart, care sunt principalele domenii de interes pentru utilizarea fondurilor PNRR, care este suma de bani utilizată și atrasă în prezent și care sunt provocările anticipate pentru 2022.

TRANSFORMAREA DIGITALA A ORASELOR 

Dezvoltarea inteligentă este strâns legată de inovație și tehnologie. Companiile private de tehnologie sunt întotdeauna conectate la evoluțiile globale. Factorii de decizie, administratorii de orașe, primarii și liderii de opinie, împreună cu furnizorii de servicii urbane și companiile private ar trebui să lucreze împreună și să împărtășească resurse pentru a conduce la un ecosistem digital funcțional și util și pentru orașele și zonele urbane și locuitorii acestora. Orașele, ca centre ale vieții sociale, trebuie să includă infrastructură sigură și sănătoasă prin sprijinirea bunăstării prin intervenție timpurie și prevenire, valorificând în același timp tehnologiile digitale.

 

11:40 – 13:30 SESIUNEA  II |ORIENTAREA TEHNOLOGIILOR SMART ȘI DURABILE CĂTRE LOCUITORI

CREAREA UNUI ECOSISTEM VIABIL INTELIGENT ÎN ORAȘE

La nivel global, dezvoltarea orașelor inteligente pune accent pe tehnologie, infrastructura rutieră, sistemele de supraveghere a orașului, structurile de servicii publice și, uneori, conceptele de dezvoltare tind să treacă peste nevoile oamenilor și provocările vieții de zi cu zi. Anii trecuți au dovedit că sănătatea, siguranța și bunăstarea cetățenilor sunt de maximă importanță și necesitate. Proiectele de orașe inteligente trebuie să ofere componentele unei vieți inteligente durabile și centrate pe oameni, valorificând soluțiile urbane și rurale rentabile și viabile. De asemenea, o problemă majoră a devenit recent, siguranța și securitatea colectivă a cetățenilor.

TRANZIȚIA VERDE A ORAȘELOR

Orașele sunt entități administrative care sunt planificate, proiectate și construite astfel încât să răspundă mai bine nevoilor locuitorilor. Conceptul de oraș inteligent este larg, dar schimbările necesare care trebuie efectuate în cadrul vieții și organizării unui oraș trebuie să se potrivească nevoilor actuale ale vieții moderne și să păstreze, în același timp, componenta verde. Orașele, ca centre ale vieții sociale, trebuie să includă infrastructură sigură și sănătoasă prin sprijinirea bunăstării prin intervenție timpurie și prevenire, valorificând în același timp tehnologiile digitale și resursele de energie verde.

MOBILITATE VERDE ÎN ORAȘE:
INTELIGENTE, DURABILĂ ȘI AS-A-SERVICE

Viitorul sustenabilității începe cu mobilitatea”, spune Forumul Economic Mondial al ONU. Orașele ar trebui dezvoltate astfel încât să funcționeze pentru a oferi mobilitate digitală, curată, inteligentă, autonomă și intermodală. Conceptul de „15 minute” în oraș începe să capete forma și orașele ar trebui sa fie regândite într-un mod în care facilitățile și majoritatea serviciilor se află la o distanță de 15 minute de mers pe jos sau cu mijloacele de mobilitate sustenabila si ecologica. Serviciile publice interconectate ar trebui să funcționeze în beneficiul comunităților, intr-un design inteligent și eficient de infrastructură. Mobilitatea viitoarelor orașe ar trebui să fie diversă, inteligentă, integrată și curată.

ORAȘE EFICIENTE ENERGETIC

Investițiile în surse de energie curată și utilizarea tehnologiei pentru a monitoriza îndeaproape utilizarea energiei în timp real și pentru a reduce consumul de energie pentru orașe și zonele rurale. Abordarea aspectelor unui oraș inteligent privind controlul și monitorizarea factorilor de mediu, cum ar fi poluarea, deșeurile, planificarea zonelor verzi și energia. Utilizarea eficientă a resurselor naturale publice prin evitarea combustibililor fosili, reducerea amprentei de carbon, satisfacerea nevoilor de energie din surse alternative de energie și utilizarea energiei curate în transport pentru a gestiona mediul în interiorul și în afara zonelor de locuit.


Evenimentul beneficiază de sprijinul: 
PARTENER DIAMOND:   WIPRO TECHNOLOGIES 
PARTENER STRATEGIC: AMR Asociația Municipiilor din România
PARTENER PLATINUM:  NXP SEMICONDUCTORS 
PARTENERI GOLD: IMMOFINANZ, BOSCH ROMANIA, Dell Technologies, Intel, Electrica Furnizare, Flash Lighting Services    
CONNECTIVITY PARTNER: TELEKOM ROMANIA
PARTENERI: Continental Romania, Happy Cities
CU SPRIJINUL: ARSC – Asociatia Romana Pentru Smart City, World Energy Council, BRCC – Camera de Comert Romano-Britanica, AHK Romania, BEROCC – Camera de Comert Romano-Belgiana, HRCC – Camera de Comert Bilaterala Eleno-Romana, HENRO – Asociatia Producatorilor de Energie Electrica, ACUE – Federatia Patronala a Asociatiilor Companiilor de Utilitati, Asociaţia Patronala a Industriei de Software si Servicii, ADAA – Asociația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului Autohton, Lovering & Partners Business Performance Consultants, Cluj IT, HIM Public Affairs, SCS, Wave
PARTENERI MEDIA: Automotive Today, Outsourcing Today, Financial Intelligence, Economistul, România Durabilă, Club Economic, Ziarul Bursa

Codruț Nicolau, Edenred: Beneficiile extrasalariale despre care trebuie să știe toată lumea

0

Codruţ Nicolau, directorul general Edenred România şi Benefit Systems, a acordat un interviu revistei FoodBiz.ro în care a vorbit despre beneficiile extrasalariale pe care companiile le au la dispoziție pentru a-și recompensa angajații.

Edenred România este lider pe piață beneficiilor extrasalariale din România, oferind întreaga gamă de beneficii pentru angajați: carduri de tichete de masă, carduri cadou, carduri de vacanță și carduri culturale cu scopul de a crește retenția angajaților și de a eficientiza costurile aferente pachetelor oferite angajaților. Adițional, prin platforma Benefit, Edenred pune la dispoziția angajatorilor cele mai dorite beneficii extrasalariale ajutându-i totodată să-și optimizeze costurile.

https://www.youtube.com/watch?v=dBa4tWB4grs

„Activitatea Edenred în România are impact pozitiv asupra întregii comunități, și poate fi reprezentată vizual ca un pătrat magic” a explicat Codruț Nicolau pentru FoodBiz.ro. Acest patrulater despre care vorbește are în primul colț mediul antreprenorial, companiile, de la cel mai mic SRL, până la cea mai mare multinațională, pentru care Edenred oferă instrumente de fidelizare a angajaților și consultanță companiilor pentru a-și menține costurile sub control.

Al doilea colt al patrulaterului sunt angajații care se bucură de beneficiile oferite de angajator prin produsele Edenred. „Este foarte important să le oferim clienților noștri cea mai bună experiență de utilizare. În ultimul an, am lansat primul parteneriat cu o platformă de livrare. De asemenea, ne-am îmbogățit portofoliul de servicii și produse pentru angajați cu prima aplicație mobilă de beneficii extrasalariale pentru angajați, din România – aplicația Benefit. Mă bucur să spun că acum cardurile Edenred sunt disponibile în toate canalele de plăți mobile (Apple Pay, Google Pay, MyEdenred). Nu în ultimul rând, am lansat primele carduri ecologice de pe piață și primul chatbot din industrie” a declarat Codrut Nicolau.

Al treilea colț al pătratului magic este reprezentat de o rețea de câteva zeci de mii de comercianți din România, cărora Edenred le aduce clienți noi, trafic și volume suplimentare de vânzări. Cardurile Edenred sunt Mastercard și pot fi acceptate pe orice tip de terminal fizic de plată deja existent în magazin, precum și pe terminale online.

Al patrulea colț este reprezentat de comunitatea locală, care include și comunitatea tehnologică, pentru care Edenred acționează ca un generator de valoare și inovație. Din această categorie fac parte și autoritățile, pentru care Edenred oferă servicii în cadrul programele sociale.

„Motivul pentru care vorbesc despre un pătrat magic este pentru că Edenred se află în centrul acestui ecosistem și creează valoare pe termen lung, pentru toți stakeholderii, acționând ca un conector între aceștia.” a precizat Codruț Nicolau.

În România, Edenred are în prezent o echipă de aproape 200 de angajați care deservește peste 33,000 de companii-clienți, 1,5 milioane de angajați și 65,000 de comercianți parteneri.

Bugetul mediu pentru beneficiile extrasalariale în România este în creștere, anul acesta este estimat la 800-900 lei pe lună.

„Mă bucur că mă întrebați care este bugetul mediu de beneficii extra salariale în România. Companiile mari cunosc toate aceste informații datorită faptului că au consilieri de resurse umane, au consilieri fiscali însă la nivel de companii mici fie ele PFA-uri, micro sau IMM-uri informația de abia acum începe să fie aflată. Practic la nivel de carduri de tichete de masă se poate acorda până la 600 de lei pe lună per angajat, cardurile de vacanță până la 1300 de lei pe lună de angajat, cardul cultural 170 de lei pe lună per angajat, dacă este să te uiți la un total de beneficii care se pot acorda lunar vorbim de până la 3000 de lei” a declarat Directorul General Edenred România.

 

Cu cât o compania este mai conștientă de aceste beneficii, cu atât acordă mai mult, fie că este vorba de beneficiile flexibile, beneficiile fixe (tichete de masă), fie beneficii de well-being (de sport sau consiliere psihologică), fie de e-shop unde sunt foarte multe discounturi sau beneficii de protecție financiară, precum pensiile pilon III și asigurările disponibile în platforma Benefit.

Articol preluat de FoodBiz.ro

Colliers: Locuințele devin tot mai greu accesibile românilor pe fondul scumpirii creditelor

0

Achizițiile de apartamente cu finanțare bancară continuă trendul descendent început în primăvară  

Numărul tranzacţiilor de apartamente și case a început să scadă începând cu primăvara acestui an, pe fondul costurilor mari cu energia, scumpirii materialelor de construcții și a combustibililor, la care se adaugă și creșterea costurilor asociate creditelor ipotecare, punctează consultanții Colliers. Concret, viteza de creștere a stocului de credite pentru locuințe a scăzut simțitor în trimestrul al doilea, astfel că dinamica anualizată a stocului de credite imobiliare se află în creștere cu 10% la final de iulie, după ce la final de 2021 era de aproape 13%.

În București, proprietarii s-au îndatorat la bănci pentru 50% dintre apartamentele tranzacționate în primele șase luni ale acestui an. La nivelul întregului an 2021, 60% dintre apartamente au fost cumpărate cu credit, ceea ce înseamnă că în prezent nu doar că sunt mai puține tranzacții care depind de finanțare bancară, ci și că o parte din cerere a devenit nebancabilă și nu-și mai permite costul împrumutului pentru a cumpăra locuința dorită, subliniază consultanții Colliers.

În restul țării, 44% dintre tranzacții s-au făcut cu credit în prima jumătate de an, procent în ușoară scădere față de nivelul de 45% înregistrat în tot anul 2021. Clujul este în top în ceea ce privește scăderea numărului celor care contractează credite pentru a cumpăra locuințe, 48% dintre tranzacţiile imobiliare fiind încheiate cu bani împrumutați în prima jumătate a anului, față de 53% anul trecut, urmat de Timișoara, cu 48% dintre imobile cumpărate cu credit, față de de 50% anul trecut.

Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România

„Scăderea accesibilității locuințelor devine tot mai evidentă, pe fondul scumpirilor fără precedent din acest ciclu economic. Indiciile recente din zona cererii sugerează că locuințele mai ieftine se bazează mai mult pe credit, pe când cele mai scumpe, de lux, se vând, în mare parte, cu banii jos. Asta înseamnă că în fața creșterii dobânzilor cel mai mult va avea de suferit cererea pentru locuințele mai ieftine, unde un procent mai mare se cumpărau cu credite ipotecare”, explică Gabriel Blăniță, Associate Director Valuation & Advisory Services la Colliers România.

Modul de calcul al indicelui de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC) permite calculul exact pentru ultimul trimestru al acestui an, când dobânda va ajunge la 4.06%, iar estimările pentru primul trimestru al anului viitor plasează acest indicator în jurul valorii de 6%. Această evoluție va impacta cererea de credite și implicit vânzările de locuințe, accelerând trendul de echilibrare dintre cerere și ofertă pe care am început să îl observăm începând cu al doilea trimestru al acestui an, precizează consultanții Colliers.

Peste 24.000 de unități se află acum în construcție în București și în împrejurimi, circa 7.000 unități în Iași și peste 5.000 în Cluj Napoca. O tendinţă nouă pe piață este construcția de ansambluri rezidențiale destinate exclusiv închirierii. Pe măsură ce ecartul dintre rată și chirie se reduce, pe fondul creșterii prețurilor pe piață și a înăspririi condițiilor de creditare, consultanții Colliers observă o cerere din ce în ce mai mare pentru chirii. Această cerere a fost satisfăcută până în prezent de mici investitori care achiziționau pachete de apartamente și le scoteau pe piața de închiriere, dar acum începe să atragă și atenția jucătorilor mari.

„Pentru prima dată din 2015 încoace, nivelul salariilor din România a crescut cu o rată atât sub cea a inflației, cât și sub cea a creșterii prețurilor rezidențiale și ne așteptam ca în următorii doi ani, o perioadă caracterizată de o inflație ridicată și de o creștere a dobânzilor față de minimele istorice din 2020, această evoluție să continue și să avem locuințe mai puțin accesibile din punct de vedere al prețului. Puși în fața alegerii între rată și chirie, cei care nu-și mai permit să cumpere o locuință pe credit fie vor amâna decizia, fie se vor orienta spre zone mai ieftine sau se vor muta în chirie. De altfel, vedem din ce în ce mai multe zone unde prețul chiriei a ajuns considerabil mai mic decât rata lunară pentru aceeași proprietate, iar acest raționament economic va fi din ce în ce mai important”, conchide Gabriel Blăniță..

Restart Energy implementează un nou sistem de panouri fotovoltaice pentru compania Elis Pavaje, în valoare de 120.000 de euro

0
Armand Domuta, General Manager Restart Energy

Restart Energy, unul dintre cei mai mari furnizori independenți de energie electrică de pe piața locală, anunță semnarea unui nou contract în valoare de 120.000 de euro cu compania Elis Pavaje, pentru instalarea unor fotogeneratoare voltaice cu o putere de 144 kWp. 

Noul proiect presupune instalarea a 320 de panouri fotovoltaice, pe o suprafață de 1.450 mp, pe acoperișul unității Elis Pavaje din Petrești, județul Alba.  

Generatorul fotovoltaic va produce 3.800 MWh în următorii 25 de ani, însemnând o reducere a costurilor cu energia electrică de aproximativ 760.000 de euro. Investiția va fi amortizată în aproximativ 1 an. 

Proiectul solar acoperă aproximativ 10% din necesarul de energie al companiei și presupune o reducere a amprentei emisiilor de carbon de 48 de tone și a deșeurilor radioactive cu 0,5 kg pe an. 

„Ne bucurăm când unul dintre clienții noștri revine pentru a investi din nou în energie verde. Sistemele fotovoltaice sunt o soluție eficientă de reducere a costurilor cu energia, pe o perioadă lungă de timp, cu costuri minime de întreținere. În perioada următoare, Restart Energy se va concentra pe producerea sustenabilă a energiei electrice active prin utilizarea energiei solare”, spune Armand Domuța, General Manager Restart Energy.

Emil Goța, Director General Elis Pavaje

„Producția proprie de energie verde ne permite să avem o activitate operațională mai sustenabilă, și în același timp mai eficientă din punct de vedere financiar. Panourile fotovoltaice amplasate pe unitatea noastră din Petrești reprezintă o investiție de 120.000 de euro ce se va amortiza în aproximativ un an. Aceasta este o adiție la proiectul inițial dezvoltat împreună cu Restart Energy, proiect în valoare de 600.000 de euro, ce va fi amortizat în următorii aproximativ 4 ani”, declară Emil Goţa, Director General Elis Pavaje.

În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanțarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile în România până în 2025, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toți clienții finali. 

În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligațiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori București, având codul REO26. 

În luna septembrie 2021, după 4 ani de dezvoltare, Restart Energy a lansat un alt proiect unic la nivel mondial, o platformă bazată pe tehnologie proprie de certificare pe blockchain atât a amprentei de carbon, cât și a dioxidului de carbon evitat a fi eliminat în atmosferă, precum și de tranzacționare directă între participanți a atributelor de mediu și a energiei regenerabile, www.redplatform.com

De fiecare dată când cineva plantează un copac, curăță o plajă, consumă energie verde sau întreprinde orice demers de protejare a mediului, poate înscrie această acțiune pe platforma RED. După ce datele sunt validate în platformă, se calculează amprenta CO2 echivalentă și se eliberează credite de carbon tokenizate ce pot fi folosite pentru a cumpăra energie verde sau pentru a obține echivalentul în bani. În același timp, o companie poate obține credite de carbon sub formă de jetoane verzi pentru clienții lor, prin coduri QR unice imprimate pe produse sau chitanțe de cumpărare.

Roberta Metsola: „Lumea are nevoie de o Europă în cea mai bună formă pentru că Europa este speranță”

0

La Lisabona, președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a vorbit despre cât de important este ca Europa să facă față provocărilor globale actuale.

„Lumea are nevoie de o Europă în cea mai bună formă. Avem nevoie de această speranță.”

„Europa este o alegere – o alegere pe care țările au făcut-o pentru că au înțeles că cea mai bună șansă a noastră este să fim împreună. Am ales Europa.” Acesta a fost mesajul pe care l-a transmis președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, în cadrul conferințelor Estoril 2022 de la Lisabona.

Luând cuvântul cu câteva zile înainte de discursul privind starea Uniunii, președinta Metsola a subliniat că trebuie luate decizii rapid. „Europa are puterea de a se transforma, dar trebuie să găsim curajul politic pentru a face acest pas înainte și pentru a schimba lumea. Putem și ar trebui să o facem. Pentru că, dacă nu scriem viitorul, el va fi scris de cei cu un discurs foarte diferit și va avea un final foarte diferit.”

În ceea ce privește invadarea ilegală a Ucrainei suverane, ea a declarat: „Sunt mândră de răspunsul Europei. Am fost alături de Ucraina, am acordat ajutor militar, sprijin politic și diplomatic, am primit milioane de persoane care au fugit din țară, am furnizat finanțare la o scară fără precedent. Cea mai importantă acțiune politică a fost acordarea statutului de țară candidată Ucrainei, deoarece Ucraina are nevoie de speranță. Ucraina luptă pentru Europa și nu o vom abandona.”

În ceea ce privește acțiunile de combatere a inflației, ea a declarat: „Oamenii sunt îngrijorați de cum își vor plăti facturile, de cum se vor descurca până la sfârșitul lunii, de lumea pe care o lasă copiilor lor. Europa trebuie să se ridice la înălțimea acestei provocări. Fie că abordează problema costului vieții, a prețurilor energiei electrice, a schimbărilor climatice, a apărării sau a securității alimentare. Singura cale de urmat este să fim uniți. Există decizii pe care le putem lua acum pentru a limita impactul: plafonarea facturilor, fixarea sistemelor noastre de stabilire a prețurilor sau decuplarea prețului energiei electrice de gaze, pentru a compensa presiunea imediată, pe măsură ce implementăm strategii pe termen lung. Dacă a fost vreodată un moment pentru « mai multă Europă », el este aici și acum.”

„Europa va supraviețui numai dacă luptăm pentru ea. Dacă încetăm să o considerăm de la sine înțeleasă. Dacă înțelegem și explicăm beneficiile pe care ni le aduce. Dacă luptăm împotriva celor hotărâți să o submineze. Dacă suntem în măsură să ne reformăm și să ne reinventăm proiectul”, a subliniat ea.

În urma concluziilor Conferinței privind viitorul Europei, următoarea etapă ar trebui să fie o convenție. „Este vorba de a asigura continuarea discuțiilor pentru a lăsa Europa pregătită pentru generația următoare. Nu putem risca să rămânem în urmă pentru că birocrația noastră este prea greoaie ca să facă față provocărilor, nici nu putem risca să permitem afirmarea intereselor înguste. Ultima reformă majoră a avut loc în urmă cu o generație. Știm că ceea ce a funcționat odată pentru UE-15 se află la limită pentru UE-27 și nu va funcționa pentru UE-32 sau UE-36. Este timpul să acționăm.”

În ciuda numeroaselor schimbări și a realităților dure cu care se confruntă lumea, Metsola a conchis: „Sunt optimistă. Sunt convinsă că, datorită Europei, lumea viitoare va fi mai bună decât cea pe care o lăsăm în urmă. Sunt plină de speranță. Speranță pentru viitor, speranță pentru generația următoare. Sunt încrezătoare în posibilitățile epocii noastre și când îi văd pe tinerii din întreaga Europă, știu că viitorul este strălucitor.”

Discursul integral al președintei Metsola este disponibil aici.

Accelerarea decarbonizării asigură mai multe investiții eficiente și beneficii economice, sociale și de mediu mai mari

0

 

Cernobbio – Accelerarea introducerii politicilor care favorizează tranziția energetică și trecerea la o economie cu emisii zero până în 2050 va permite, pe lângă consolidarea independenței și securității energetice a continentului european, mai multe oportunități de creare de valoare și locuri de muncă față de scenariile mai puțin ambițioase.

Iată ce a reieșit din studiul „Net Zero E-conomy 2050” realizat de către Fundația Enel și The European House – Ambrosetti, în colaborare cu Enel, și prezentat sâmbătă, la Forumul The European House – Ambrosetti, în cadrul unei conferințe de presă la care au participat Valerio De Molli, managing partner & CEO al The European House – Ambrosetti, Francesco Starace, CEO și general manager al Enel, și Andris Piebalgs, profesor la European University Institute și fost Comisar European pentru Energie.

„La doi ani de la izbucnirea pandemiei de COVID-19, cu implicațiile sale semnificative asupra economiei globale, războiul din Ucraina a făcut ca preocupările privind sustenabilitatea actualului sistem energetic să fie mai urgente ca niciodată. În condițiile în care doar nevoia de a aborda aspectele legate de schimbările climatice este mai mult decât suficientă pentru a justifica tranziția energetică, vulnerabilitatea economiilor noastre dependente de petrol și gaze a făcut ca această urgență să fie mai presantă ca niciodată”, a declarat Francesco Starace, CEO și general manager al Enel.

„Acest studiu evidențiază foarte clar dependența excesivă de gaze a unor economii din țările UE, cum este și dependența semnificativă a Italiei, și avantajele foarte clare pe care o reducere accelerată a utilizării energiei pe bază de combustibili fosili le poate aduce tocmai celor care o folosesc în mod excesiv astăzi.

„Acum este mai necesar ca niciodată să luăm decizii și să punem în practică acțiuni în timp util pentru a facilita o schimbare rapidă de direcție. Aceasta este baza studiului «Net Zero E-conomy 2050». Analiza a identificat două scenarii de decarbonizare («Ambiție scăzută» și «Net Zero») pentru Italia și Spania. Scenariul «Net Zero» prevede investiții de 3.351 de miliarde de euro în Italia și de 2.215 miliarde de euro în Spania în perioada 2021-2050, mai mici decât investițiile necesare pentru scenariul «Ambiție scăzută»”, a comentat Valerio De Molli, managing partner și CEO al The European House –Ambrosetti.


„Scenariul «Net Zero» presupune nu doar investiții mai mici, ci și mai multe beneficii. Comparativ cu un scenariu în care nu ar fi adoptate astfel de măsuri, scenariile «Net Zero» din Italia și Spania sunt asociate cu beneficii semnificative până în 2050, în ceea ce privește rentabilitatea economică (+328 miliarde de euro și +223 miliarde de euro), ocuparea forței de muncă (+2,6 milioane de locuri de muncă și +1,8 milioane de locuri de muncă), poluare redusă (-614 miliarde de euro și -317 miliarde de euro în costuri legate de sănătate și productivitate mai scăzută) și economii la costurile cu combustibilii fosili (-1.914 miliarde de euro și -1.279 miliarde de euro). În plus, față de astăzi, scenariile «Net Zero» din ambele țări garantează beneficii în materie de securitate energetică până în 2050, cu o reducere a intensității consumului de gaze (-94% și -92% în raportul intensitatea consumului de gaze/PIB față de 2020) și a dependenței energetice (-73,5 p.p. și -54,9 p.p. față de 2020)”.

Creșterea continuă a emisiilor globale de CO2, care au atins un record negativ de 36,3 miliarde de tone în 2021, a evidențiat mai mult ca oricând necesitatea regândirii sistemului energetic actual. Pentru a face față acestei provocări, UE și-a propus obiectivul de a deveni „neutru din punct de vedere climatic” până în 2050.

Atât în ​​Italia, cât și în Spania, există însă unele puncte critice în procesul de tranziție energetică. În special, performanța în ceea ce privește emisiile de gaze cu efect de seră este insuficientă atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. În 2050, diferența dată de tendința de inerție și țintele strategiilor naționale respective pe termen lung este de aproximativ 151,2 milioane de tone de CO2 în Italia și de 136,9 milioane în Spania.

Actuala criză energetică, cu creșterea accentuată a prețurilor pe piețele internaționale de energie și cu izbucnirea conflictului dintre Rusia și Ucraina, a evidențiat și mai mult vulnerabilitatea și dependența energetică a UE de combustibilii fosili importați. Europa este dependentă în proporție de 57% de importurile de energie, iar în perioada de 20 de ani 2000-2020 această pondere a rămas practic neschimbată.

Italia ocupă locul 2 în indicele de dependență de gazele naturale în rândul țărilor UE. Prin urmare, procesul de decarbonizare este un instrument cheie pentru a obține independența energetică. În ultimii 10 ani, reducerea dependenței energetice în Italia și Spania (-9,1 p.p. în ambele țări) a fost însoțită de o creștere a ratei de electrificare (+1,5 p.p. în Italia și +3,3 p.p. în Spania) și în răspândirea energiilor regenerabile (+2 p.p. în Italia și +4,7 p.p. în Spania) în consumul final de energie.

O accelerare mai intensă a decarbonizării ar necesita mai puține resurse decât un scenariu mai puțin ambițios. Scenariile „Net Zero” identificate pentru Italia și Spania prevăd investiții de 3.351 miliarde de euro, respectiv 2.215 miliarde de euro în perioada 2021-2050, mai mici decât investițiile necesare pentru scenariile „Ambiție scăzută” (3.899 miliarde de euro în Italia și 2.761 miliarde de euro în Spania).

Studiul evidențiază modul în care scenariile „Net Zero” din Italia și Spania sunt asociate cu beneficii sociale, economice, de mediu și de securitate energetică semnificative. Scenariul „Net Zero” generează un impact economic mai bun decât scenariul „Ambiție scăzută”.

Având în vedere investițiile estimate, acest lucru se traduce, pentru Italia și Spania, în 328, respectiv 223 de miliarde de euro în ceea ce privește rentabilitatea economică, mai mare comparativ cu un scenariu în care nu ar fi adoptate astfel de măsuri, și în mai multe locuri de muncă create (2,6 milioane față de 2,1 în scenariul „Ambiție scăzută” în Italia, și 1,8 față de 1,7 în Spania).

Economiile legate de reducerea răspândirii bolilor, îmbunătățirea productivității și reducerea deceselor premature, posibile prin limitarea poluării în scenariul „Net Zero” se ridică la aproximativ 614 miliarde de euro în Italia și 317 miliarde de euro în Spania (comparativ cu economiile de 495 miliarde de euro și 205 miliarde de euro în scenariile „Ambiție scăzută” din Italia și Spania).

În ceea ce privește economiile la costurile cu combustibilii fosili, în perioada 2021-2050, beneficiul în scenariul „Net Zero”, în comparație cu un scenariu în care nu ar fi adoptate astfel de măsuri, ar fi de 1.914 miliarde de euro (față de 851 miliarde de euro în scenariul „Ambiție scăzută”) în Italia și de 1.279 miliarde de euro în Spania. Scenariul „Net Zero” ar permite și o reducere semnificativă a intensității gazelor raportat la PIB, care în Italia ar putea scădea cu 94% față de cifrele actuale (față de -76% pentru scenariul „Ambiție scăzută” în 2050) și în Spania cu 92% (comparativ cu -56% pentru scenariul „Ambiție scăzută”).

În cele din urmă, scenariul „Net Zero” ar permite o reducere suplimentară a indicelui de dependență energetică în comparație cu proiecțiile planului național, de la 73,5% în 2020 la 0% în 2050 în Italia (31,3% în scenariul „Ambiție scăzută”) și de la 67,9 % până la 13% în Spania (52% în scenariul „Ambiție scăzută”).

Pentru a accelera tranziția către o economie cu emisii zero, studiul s-a concentrat pe două premise și cinci propuneri de politici: o propunere acoperă toate sectoarele economice analizate, în timp ce celelalte patru sunt inițiative specifice sectorului. Prima condiție prealabilă este necesitatea de a asigura stabilitatea, transparența și coerența politicilor și măsurilor energetice europene, naționale și locale; în același timp, este crucial să se sprijine producția industrială în modernizarea tehnologiilor verzi existente, dezvoltarea de noi soluții ecologice și eliminarea subvențiilor pentru combustibilii fosili. În ceea ce privește propunerea transversală, aceasta presupune o cooperare mai puternică și un grad mai mare de armonizare în guvernanța tranziției energetice la nivel european.

În ceea ce privește propunerile sectoriale, în sectorul energiei electrice recomandarea privește simplificarea procedurilor de autorizare pentru centralele regenerabile, facilitarea lucrărilor de infrastructură energetică, promovarea managementului consumului de energie, implementarea de instalații de stocare și soluții de flexibilitate. Pentru a promova decarbonizarea în transport, este nevoie de simplificarea procedurilor de construire a infrastructurilor de încărcare, consolidarea colaborării între toți actorii din domeniul mobilității electrice, promovarea interoperabilității, optimizarea timpilor de conectare la rețea și promovarea electrificării Transportului Public Local (LPT).

Pentru sectorul industrial, cadrele legale ar trebui adaptate pentru a sprijini trecerea tehnologică spre soluții mai ecologice, pentru a crea laboratoare de transfer tehnologic pentru soluții de electrificare directă și indirectă, și pentru a încuraja dezvoltarea sistemelor de echilibrare a rețelei prin managementul consumului de energie. Nu în ultimul rând, în domeniul clădirilor, studiul propune eliminarea treptată a cazanelor pe combustibili fosili – printr-un cadru echitabil, stabil și transparent pentru pompele de căldură – și crearea unui cadru unic pentru renovarea clădirilor.

Rezultatele pot fi consultate aici.

O nouă divizie de E-Commerce și Data Science a agenției Ideologiq

0

Agenția de marketing digital și comunicare Ideologiq lansează o nouă divizie de E-Commerce și Data Science, Quadratiq, pentru companii care vor să se extindă sau să își consolideze poziția în zona de e-commerce B2C sau B2B, în Europa Centrală și de Sud-Est: „Noua divizie va prelua întreg portofoliul de e-commerce al agenției, alcătuit predominant din clienți ce activează pe segmentul B2B, segment în care echipa Ideologiq are deja o experiență vastă, acumulată pe parcursul ultimilor zece ani. În plus, Ideologiq este o agenție regională de marketing digital și comunicare, ce activează atât pe teritoriul României cât și în Moldova, Grecia, Cipru, Croația, Slovenia, Bulgaria, Ungaria și Serbia.”

Adrian Ichim, fondator și partener Ideologiq

Adrian Ichim, fondator și partener Ideologiq: „Această divizie s-a născut din credința noastră că regiunea Europei centrale și de sud-est are un potențial de business foarte mare, care devine evident pe măsură ce cunoști îndeaproape piețele care o compun. Suntem activi în regiune de ani de zile, pentru branduri internaționale, alături de care am devenit foarte buni construind soluții cap-coadă, captând oportunități și dezvoltând piețe noi. Cu noi, clientul care vrea să facă primii pași într-o piață pe care nu o cunoaște are liniștea că nu începe de la zero.” 


Raluca Negrea, Managing Partner Quadratiq, divizia E-Commerce and Data Science Ideologiq

 

Noua divizie va fi condusă de Raluca Negrea, Managing Partner Quadratiq, divizia E-Commerce and Data Science Ideologiq: „În 2021, când e-commerce-ul în cele 37 de state europene a crescut cu 13%, estul Europei a înregistrat creșteri care au depășit în unele cazuri 35%. Favorizat de contextul pandemiei și impulsionat de investițiile făcute de jucători importanți, acest salt are ca rezultate dezvoltarea infrastructurii necesare shoppingului online, respectiv crearea de noi comportamente de achiziție în rândul utilizatorilor. În plus, piețele din regiunea noastră sunt și zona cu cel mai mare potențial de creștere: doar 46% dintre utilizatorii de internet au făcut cumpărături online în 2021.”

Raluca Negrea a deținut anterior poziția de Country Manager România și Bulgaria la 2Performant. Ca fondatoare și parteneră în mai multe companii de marketing şi tehnologie, Raluca a condus echipe multidisciplinare în proiecte cross-country, cu atenție pe pieţele din Europa Centrală şi de Est. De asemenea, este licenţiată în știinţele comunicării, la Facultatea de Comunicare a Universităţii din Bucureşti şi are un MBA de la Maastricht School of Management (2013-2015).

Divizia de E-Commerce și Data Science este formată din specialiști în consultanță, strategie, programare, marketing, media și comunicare. În activitatea acestei noi divizii sunt implicate toate birourile Ideologiq aflate în Europa Centrală și de Sud-Est. Astfel, indiferent de țara de origine a companiei, clienții au acces la întreaga experiență și resursele Ideologiq din toată regiunea.

Lansarea diviziei de E-Commerce și Data Science, Quadratiq, continuă procesul de extindere a agenției Ideologiq. La începutul anului 2022 Ideologiq anunța lansarea diviziei de marketing și management sportiv Atletiq. 

Primii noi clienți ai diviziei Quadratiq sunt Elbi Electric & Lighting (eCommerce B2C) și respectiv Flip.ro (eCommerce B2B).

Ideologiq este „o agenție de marketing digital și comunicare cu experiență de peste 15 ani în dezvoltarea de tehnologie și comunicare digitală, în piețele din regiunea SEE-CEE, în special în România. 

Agenția Ideologiq oferă clienților soluții și servicii de consultanță, strategie, creație, branding, dezvoltare de programe de loializare (B2B, B2C și EVP), dezvoltare de tehnologie și platforme software (web, mobile, e-commerce, AR, VR), comunicare socială online, optimizări ale performanței online (SEO, UX, CRO, PPC), implementare evenimente (online, offline sau hibrid).

Ideologiq este, în acest moment, una dintre cele mai recunoscute agenții de marketing digital și comunicare din România, formată dintr-o echipă de peste 30 de persoane în București, la care se adaugă reprezentanții din birourile regionale ale companiei din Zagreb și Belgrad, care coordonează activitatea Ideologiq Adria și respectiv birourile din Atena și Salonic, care coordonează activitatea Ideologiq Aegean. Mai mult de jumătate dintre membrii echipei Ideologiq sunt seniori cu peste zece ani de experiență în dezvoltarea de tehnologie, marketing și comunicare. 

Printre clienții agenției se numără: Raiffeisen Bank, Healthcare Alliance, Pfizer, Boehringer-Ingleheim, Bricodepot, Holcim, Somaco, Fresenius, Green Group, Castrol, Michelin, Porsche Inter Auto, Max Bet, ALPLA, Medsana, Schneider Electric, Signal Iduna, Zipper”. 

 

Lars Petersson, noul CEO al Grupului Velux

0

Lars Petersson a fost desemnat în calitate de nou CEO al Grupului Velux, în urma deciziei lui David Briggs de a se pensiona. Lars Petersson este în prezent președinte și CEO al Hempel și se va alătura companiei Velux pe 1 noiembrie 2022. Anders Götzsche, CFO al Velux, va ocupa funcția de  CEO interimar până la această dată. 

Lars Petersson are 53 de ani și este originar din  Suedia. Locuiește în zona Copenhaga împreună cu soția sa, Annica, cu care are doi copii adulți. Anterior, a ocupat funcția  de președinte și CEO al Hempel, o companie globală cu sediul în Danemarca, din domeniul vopselelor. Înainte de Hempel, Lars Petersson a ocupat funcții de conducere de top management  în compania suedeză Inwido, producătoare de uși și ferestre și în compania franceză producătoare de pardoseli, Tarkett. Începând cu 2019, Lars Petersson este membru al Consiliului de administrație al companiei Dovista, parte din Holdingul VKR.

Jørgen Jensen, președintele consiliului de administrație al Grupului Velux: „Lars Petersson are o experiență vastă și un palmares puternic obținute în cadrul companiilor globale de producție din industriile conexe. Sub conducerea sa, Hempel a lansat cu succes o strategie de creștere ambițioasă, cu un accent clar pe clienți și un angajament la fel de puternic de a deveni lider în sustenabilitate. Sunt încrezător că am găsit persoana potrivită în Lars pentru a conduce dezvoltarea continuă a Velux.”

Lars Petersson: „Sunt onorat și încântat că mi s-a oferit oportunitatea de a conduce Grupul Velux mai departe. Lucrez în industria materialelor de construcții de două decenii și am admirat întotdeauna Velux pentru marca și calitatea sa puternică – compania are o tradiție profundă de a defini o întreagă industrie, menținând în același timp un puternic simț al responsabilității sociale. Aștept cu nerăbdare să devin parte din Velux și să ajut la realizarea ambițiilor stabilite în strategia recent lansată de a crește compania, ridicând în același timp ștacheta pentru conducerea unei afaceri sustenabile.” 

David Briggs: „A fost cea mai mare onoare și privilegiu din viața mea să conduc Velux și să reprezint această companie magnifică și pe toți colegii mei remarcabili. Din 2018, am obținut rezultate cu care ne putem mândri cu toții – rezultate care depășesc ceea ce mulți credeau că ar fi posibil. Acest lucru se datorează atât angajamentului colegilor mei, cât și al partenerilor, al furnizorilor noștri și, desigur, al clienților noștri. Cred cu adevărat că tot ce este mai bun urmează să vină pentru Velux, așa cum este prevăzut în strategia corporativă pe care am lansat-o în 2021 și care deja începe să dea rezultate vizibile. Este greu să las în urmă ceva ce iubesc și în care cred atât de mult. Dar simt că este momentul potrivit pentru mine și pentru familia mea. Cu un consiliu puternic, susținut de acționarii pe termen lung care au sprijinit Velux într-o manieră incredibilă, nu am nicio îndoială că Velux va continua să crească și va continua să fie ceea ce este probabil cea mai bună afacere cu materiale de construcție din lume pentru mulți ani de acum înainte.”

Jørgen Jensen: „David a avut o carieră de succes  în cadrul companiei Velux, de aproape 30 de ani, iar sub conducerea sa timp de cinci ani în calitate de CEO, povestea de succes Velux a continuat și a accelerat. Îmi pare rău de plecarea lui , dar îi respect pe deplin dorința de a petrece mai mult timp cu familia. Împreună cu consiliul de administrație și cu o echipă de conducere executivă puternică, David a pus în aplicare o strategie interesantă, menită să asigure o creștere semnificativă către 2030 și să conducă cu adevărat drumul în ceea ce privește sustenabilitatea în sectorul construcțiilor. Rămânem pe deplin dedicați fundamentelor acestei strategii.”

Grupul Velux este caracterizat prin aceea că, de peste 80 de ani, „a creat medii de viață sănătoase pentru oamenii din întreaga lume, valorificând la maximum lumina naturală și aerul proaspăt. Gama noastră variată de produse include ferestre de mansardă, ferestre pentru acoperiș terasă, rulouri interioare, produse pentru protecție solară și rolete exterioare, precum și soluții de montaj și sisteme de control pentru casă inteligentă. Aceste produse contribuie la asigurarea unui climat interior sănătos și durabil, pentru muncă și învățare, pentru joacă și petrecerea timpului liber. Lucrăm la nivel global – cu operațiuni de vânzări și producție în peste 38 de țări și aproximativ 12.500 de angajați în întreaga lume. Grupul VELUX este deținut de VKR Holding A/S, o societate cu răspundere limitată deținută integral de fundații non-profit, caritabile (The Velux Foundations) și de familie. În 2021, VKR Holding a avut venituri totale de 3,5 miliarde de euro, iar The Velux Foundations a donat 244 de milioane de euro sub formă de donații caritabile. 

 

 

 

Frigiderul care te ajută să devii mai sănătos

0

Un frigiderul inteligent numit ERA, „gândit ca un asistent personal de nutriție, care contribuie atât la îmbunătățirea vieții, la câștigarea timpului alături de familie, cât și la reducerea risipei alimentare”, a fost prezentat de compania Visual Fan SA, listată la Bursa de Valori București sub simbolul ALW, deținătoarea brandului Allview, în cadrul evenimentului IFA Berlin 2022. Congresul IFA Berlin reprezintă una dintre cele mai importante manifestări din Europa, pentru industria tech.

Lucian Peticilă, CEO Visual Fan SA: „Ritmul alert în care suntem obișnuiți să trăim astăzi nu ne permite, întotdeauna, să beneficiem de o dietă echilibrată. Conceptul ERA își dorește să schimbe acest lucru și să transforme cât mai multe persoane în cele mai bune versiuni ale lor. Produsul prezentat astăzi, frigiderul sănătos, precum îmi place să îl numesc, este dezvoltat și asamblat la Brașov, unde, o echipă formată din programatori, ingineri și medici nutriționiști, au găsit cele mai optime soluții pentru un rezultat de excepție.”

Allview ERA Health este caracterizat ca „un sistem complex, inovativ, cu un grad mare de personalizare în funcție de nevoi, dorințe, obiective și preferințe alimentare, construit în jurul utilizatorilor care își doresc să îsi îmbunătățească stilul de viață cu ajutorul tehnologiei. În prezent, acesta este format din trei produse premium interconectate, menite să le ofere o viață echilibrată: aplicația de nutriție ERA Health, ERA Scale și ERA Smart Refrigerator. 

Acest sistem integrat reprezintă un asistent personal de nutriție și denotă o serie de avantaje datorită modului inteligent de ajustare continuă a rețetelor recomandate pe baza vitaminelor, mineralelor și macronutrienților ingerați, dar și produselor hardware interconectate cu aplicația, ce ajută utilizatorii să beneficieze de servicii complexe pentru monitorizare permanentă și atingerea rapidă a obiectivelor. 

ERA Smart Refrigerator stochează informații despre produsele alimentare disponibile în locuință, le analizează și recomandă rețete personalizate, potrivite necesarului zilnic de vitamine și minerale ale fiecărui utilizator. Un alt element prin care se remarcă, este reprezentat de simplitatea prin care clienții își pot genera automat liste de cumpărături cu alimentele consumate sau necesare pentru anumite rețete. Pentru a evita risipa alimentară, acest produs este conceput să ofere idei de rețete, sugerate în funcție de termenul de valabilitate al alimentelor aflate deja în stoc.

Din punct de vedere hardware, frigiderul se remarcă printr-un design minimalist, funcțional, Side by Side și se integrează ușor în orice bucătărie modernă, chiar și în apartamente cu spațiu redus. Acesta dispune de una dintre cele mai bune tehnologii în materie de răcire și păstrare a alimentelor, Total No Frost, ce limitează formarea de mucegai sau mirosuri în interiorul frigiderului. Funcții precum Quick cooling (Răcire rapidă), Super freeze (Congelare rapidă), Smart & Holiday mode (moduri inteligente de reglare a temperaturii din cele 2 compartimente), aduc beneficii suplimentare utilizatorilor.

Frigiderul inteligent, prin funcțiile implementate, este special gândit pentru a ușura viața consumatorilor și a înlocui alte dispozitive electronice din bucătărie. Prin ecranul integrat, utilizatorii au posibilitatea să descarce aplicațiile dorite, să asculte muzică, să realizeze apeluri video, să își personalizeze utilizatorul, să trimită și să citească mesaje și chiar să își controleze alte dispozitive smart din locuință. Un avantaj important pentru clienții care vor utiliza și aplicația, este reprezentat de posibilitatea de a vizualiza produsele care se află în frigider, prin accesul virtual la interiorul frigiderului.  

Celălalte produse ale gamei, aplicația Allview ERA Health și cântarul Allview ERA Scale se completează perfect cu frigiderul, formând un asistent personal de nutriție complex, care oferă rezultate mult mai rapide. Deși interconectate, toate aceste dispozitive pot funcționa și separat.  

Frigiderul ERA este disponibil pe bază de precomandă, la prețul de 5.499 lei și va fi livrat începând din luna noiembrie 2022, în ordinea precomenzilor primite prin plata unui avans de 1.000 lei. Primii 100 de clienți vor primi cadou un cântar Era și acces Premium la versiunea de mobil a aplicației ERA Health, pentru 2 utilizatori timp de un an.

Mai multe informații despre cel mai nou produs găsiți pe: www.allview.ro/smart-refrigerator”.

Înscrieri la programe și proiecte de educație economică

0

Organizația Junior Achievement România, în parteneriat cu Ministerul Educației, cu sprijinul financiar al comunității de afaceri, derulează și în anul școlar 2022-2023 programe, proiecte și competiții destinate elevilor, studenților, profesorilor, pentru încurajarea inițiativei și profesionalismului și pentru dezvoltarea unor competențe esențiale în viața personală și profesională.

În anul școlar 2021-2022, la astfel de activități au participat peste 254.000 de tineri și 4.700 de profesori, din 1.898 de unități de învățământ preuniversitar și instituții de învățământ superior.

Pentru înscriere, începând din luna septembrie, după consultarea broșurii educaționale disponibile la https://jar.ro/brosura și în funcție de disciplinele dorite, profesorii interesați – din contul de pe platforma https://jaromania.org/hub – încheie un acord pentru implementarea programelor și proiectelor Junior Achievement. 

JA România precizează că „pune gratuit la dispoziția școlilor și universităților programe, proiecte și competiții de tip learning by doing și project-based pentru învățământul primar, gimnazial, liceal și universitar. Suplimentar, sunt oferite o serie de module practice, cu activități similare celor din economia reală, menite să dezvolte competențele necesare tinerilor în profesie și în viață. Conținuturile educaționale pot fi accesate gratuit, prin intermediul platformei de e-learning JA Inspire™ sau, la cerere, în format tipărit.

Conținuturile JA naționale și internaționale pot fi derulate la clasă ca disciplină opțională, extracurricular, auxiliar la o altă disciplină, în cadrul orei de dirigenție sau în programele Școală după școală și Școala altfel.

Indiferent de materia predată, cadrele didactice au posibilitatea de a opta pentru înscrierea la programele și proiectele JA asociate următoarelor discipline:

  • Educație antreprenorială – elevii și studenții sunt stimulați să-și formeze o gândire antreprenorială, utilă pentru a deveni inovatori, a-și asuma riscuri, a accepta provocări și a căuta soluții creative, indiferent dacă lansează o afacere sau se angajează.
  • Educație economică și financiară – elevii învață să gândească economic, să evalueze costurile și beneficiile pentru diferite decizii și să caute soluții alternative în situații variate. Cunoașterea mediului financiar și abilitățile de a gestiona banii sunt esențiale pentru a ne descurca în sistemele economice complexe din prezent. Tinerii își vor îmbogăți cultura financiară, vor căpăta încredere în ei și vor fi inspirați să adopte un comportament responsabil.
  • Dezvoltare personală – cuprinde activități special concepute pentru elevii din clasele 0-IV, anii în care cei mici trec prin cele mai importante transformări: tranziția de la familie sau grădiniță către școală, descoperirea unui mediu complet diferit și a unui nou ritm de învățare într-o diversitate de domenii.
  • Orientare profesională – elevii sunt ajutați să înțeleagă importanța continuării studiilor și cum pot descoperi valorile și pasiunile pentru alegerea unei viitoare profesii.

Prin activități de tip learning by doing și project-based și prin implicarea directă a consultanților voluntari din mediul de business în procesul educațional, programele, proiectele și competițiile JA apropie școala de viață și de realitatea economică, sprijinind elevii să-și însușească o serie de abilități și cunoștințe necesare dezvoltării personale și profesionale”.

La aniversarea de 20 de ani AHK România premiază performanța

0

 


Utilizarea tehnologiilor de propulsie electronică (e-mobility), cooperarea cu universitățile pentru formarea noilor generații, iluminatul școlilor prin sistem LED și producerea de biocombustibili nepoluanți din reziduurile agricole sunt cele patru inițiative câștigătoare ale Premiilor economiei româno-germane, AHK Awards. Premiile au fost acordate, joi, la Palatul Parlamentului, în cadrul Galei aniversare 20 de ani de la înființarea Camerei de Comerț și Industrie Româno-Germane (AHK România).


Proiectele au fost inițiate și dezvoltate de companiile: DAR Dräxlmaier Automotive, cu „E-Mobility Transformation” (Transfomare în electro-mobilitate), premiat la categoria Business Excellence (Excelență în afaceri); Bosch Group Romania, cu „University Cooperation Program” (Program de cooperare universitară), câștigător la categoria Our employees – our success (Angajații noștri- succesul nostru); E.ON România, cu „Energy in Schools” (Energie în școli), în categoria Responsability for the future și Clariant Products Ro, cu „Producing advanced biofuels from agricultural residues” (Producerea de biocombustibili avansați din reziduuri agricole), la categoria Innovation and new technologies.


La competiție s-au înscris 68 de aplicații, iar juriul a avut dificila misiune de a selecta câștigătorii dintr-un număr mare de proiecte de foarte bună calitate. Este primul an în care AHK România acordă premii prin care sunt recunoscute și promovate eforturile și rezultatele obținute de companii sau proiectele acestora.


Cei 20 de ani de activitate de succes au fost sărbătoriți de membrii AHK România împreună cu invitați la nivel înalt de pe scena economică și politică din România și Germania.


Într-un mesaj transmis AHK România cu această ocazie, Ministrul Federal al Economiei și Protecției Climatice, Robert Habeck, a remarcat faptul că în ultimii 20 de ani relațiile economice bilaterale, dar și investițiile germane în România s-au dezvoltat foarte mult, economiile celor două țări fiind extrem de strâns legate.

„Peste 7.500 de companii cu capital german sunt active în România. Acestea contribuie la dezvoltarea economică a țării și sunt foarte apreciate ca angajatori. Iar pentru companiile germane, România este un amplasament investițional bun pentru inovație și tehnologii ale viitorului. Acest lucru îl arată proiectele recompensate astăzi, la prima ediția a premiilor economiei româno-germane”, a spus Habeck.

El a menționat și importanța colaborării bilaterale pentru dezvoltarea și implementarea strategiei energetice a UE. „În acest sens susținerea cooperării paneuropene în tehnologii inovatoare este un element central pentru suveranitatea tehnologică pe continentul nostru. Și acest lucru devine, în vremuri ca acestea, pe zi ce trece tot mai important”, a adăugat oficialul german.

 


La rândul său, Președintele României, Klaus Iohannis, a subliniat în mesajul său că modelele de succes ale companiilor germane sunt un bun exemplu care trebuie urmat și promovat. „Creșterea investițiilor străine directe cu peste 20% pe primul semestru al anului curent este un semn încurajator. Avem nevoie de politici publice axate pe performanță, care să fie sprijinite de comunitatea de afaceri, pentru a susține dezvoltarea României pe linia avantajelor competitive de care dispunem” a explicat șeful statului în mesajul său prezentat de consilierul prezidențial Cosmin Marinescu.

Având în vedere situația internațională, marcată de valori record ale inflației, prețuri mari la energie, sincope de aprovizionare și volatilitatea piețelor, Președintele României s-a referit și la lucrurile punctuale care se pot face în acest context, cum ar fi utilizarea sustenabilă a resurselor precum și adaptarea strategiilor de investiții.

În încheiere Președintele Iohannis a afirmat: „Camera de Comerț Româno-Germană a fost un partener activ, iar propunerile dumneavoastră [ale mediului de afaceri româno-german] au contribuit la bunul mers al economiei și la dezvoltarea unui mediu de afaceri robust și eficient. Am convingerea că această cooperare va continua și vă doresc să rămâneți și pe viitor același partener de încredere, dinamic și implicat”.


Prezent la eveniment, Prim-Ministrul României, Nicolae Ciucă, a apreciat faptul că aniversarea AHK de anul acesta stă sub semnul sustenabilității, o temă extrem de actuală în contextul economic și geopolitic. „Dezvoltarea sustenabilă înseamnă investiții nu doar în economie, înseamnă investiții în educație, în cercetare, în proiecte verzi, domenii pentru care există interes și implicare efectivă la nivelul guvernului”, a spus el, adăugând că cea mai mare parte a investițiilor prin PNRR merge către astfel de proiecte.

 


„Pentru Guvernul României, AHK România reprezintă un partener de nădejde […], nu este doar un ambasador al companiilor germane care activează în România, este și un real ambasador al României, care ajută investitorii germani să vină și să dezvolte afaceri solide în țara noastră și pentru asta vă mulțumesc”, a declarat Nicolae Ciucă.

Premierul și-a arătat încrederea că numărul companiilor germane va crește, iar cooperarea bilaterală se va extinde, România având potențial de a deveni hub regional pentru producția, transportul și stocarea hidrogenului sau putând fi parte în viitoarele proiecte europene din domeniul microprocesoarelor.

Un sprijin pentru mediul de afaceri, inclusiv pentru investitorii germani, este aderarea României la Spațiul Schengen: „Mesajul recent de susținere a Cancelarului Olaf Scholz confirmă că suntem pregătiți să ne asumăm acest nou pas important de integrare în proiectul european, care le oferă cetățenilor noștri beneficiile unei piețe unice dezvoltate, în care libera circulație a persoanelor, bunurilor și serviciilor reprezintă un motor a dezvoltării,” a afirmat Ciucă.


Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, dr. Peer Gebauer, a remarcat rolul important jucat de AHK România în povestea de succes a relațiilor economice dintre cele două state: „Felicitări pentru cei 20 de ani de activitate extraordinară aici în România, atât în beneficiul germanilor, cât și al economiei românești”, a spus ambasadorul în deschiderea discursului său.

Pe lângă investițiile germane deja existente în România, care au creat peste un sfert de milion de locuri de muncă, alte mari investiții urmează să fie realizate de către companiile germane. Acest obiectiv este susținut și de implicarea companiilor în activități de formarea profesională.

„Se poate spune pe bună dreptate că economia germană este în România un partener model”, a spus dr. Peer Gebauer. Pe de altă parte, și sprijinul acordat Ucrainei de către România în contextul războiului de la granițele sale a dovedit faptul că România este un partener de încredere.


„Iar această seriozitate nu este apreciată doar în mod abstract în Berlin sau în alte capitale europene. Recenta declarație de susținere a aderării României la spațiul Schengen venită din partea cancelarului Scholz este o dovadă clară în acest sens și totodată este expresia convingerii că în vreme de criză nu ar trebui să ne lăsăm divizați, ci dimpotrivă, să strângem rândurile”, a afirmat ambasadorul Germaniei la București.


Jubileul de 20 de ani al AHK România a fost pentru Volker Treier, șeful Departamentului de Comerț Exterior al Uniunii Camerelor de Comerţ şi Industrie din Germania (DIHK), un bun prilej de a rememora atmosfera anilor 2000 din Europa, când domina sentimentul general că este mai bine împreună decât separat: „Pentru extinderea Uniunii Europene economia a fost întotdeauna un motor esențial și un element de legătură. Înființarea reprezentanțelor, delegațiilor și camerelor de comerț germane din străinătate (AHK-uri) în regiunea Europei Centrale și de Sud este strâns legată de campania neobosită de eliminare a barierelor comerciale și de intensificarea integrării economice”.

El a făcut totodată o retrospectivă a reușitelor AHK România: de la schimburi comerciale în valoare de 4,5 mld. EUR în 2002, anul înființării, la 17,9 mld. EUR, după primii 10 ani de activitate, ceea ce înseamnă o creștere de patru ori. Iar în anul 2021 volumul schimburilor comerciale crescuse de aproape opt ori comparativ cu 2002.


Între reușitele celor 20 de ani de activitate a AHK România se numără și faptul că Germania este acum principalul partener economic al României, cu schimburi comerciale în valoare de 35 mld. EUR și investiții de 11 mld. EUR, după cum a menționat președintele AHK România, Andreas Lier. El a enumerat principalele domenii pe care se concentrează activitatea AHK: formare profesională; sustenabilitate, adică eficiență energetică, energii regenerabile, managementul deșeurilor, dezvoltarea orașelor; Curtea de Arbitraj, ca alternativă la procedura judiciară obișnuită; inovația.

În contextul economic global complicat, Andreas Lier privește cu optimism către viitor, luând ca atuuri oamenii, companiile performante, dar și vectorul energie (atât verde, cât și fosilă): „Haideți să jucăm împreună cărțile, pentru o Românie puternică într-o Europă puternică și progresistă”, a îndemnat el.


„Suntem o comunitate mare și puternică, cu valori și principii comune în viața și în profesia noastră, dovadă faptul că astăzi sărbătorim 20 de ani de prezență în România”, a spus și directorul general AHK România, Sebastian Metz, în deschiderea festivității. El a adăugat că în cei 20 de ani AHK România a construit „cu și pentru comunitatea de business” un spațiu în care relațiile economice bilaterale s-au dezvoltat extraordinar de dinamic.

Elementul central în jurul căruia s-au concentrat și se concentrează în continuare activitățile AHK este sustenabilitatea. „Doar așa relațiile de afaceri pot crește sănătos și pe termen lung. De aceea am ales sustenabilitatea ca temă pentru anul aniversar 2022 și organizăm numeroase evenimente pe acest subiect în cursul acestui an”, a menționat Metz.

Sondaj: Doar 1 din 3 părinți își va trimite copiii la școală cu haine și încălțăminte noi anul acesta

0

Pregătirile pentru începerea anului școlar 2022-2023 sunt pe ultima sută de metri, iar părinții fac eforturi pentru a asigura copiilor condițiile minime pentru începerea școlii. Românii au cheltuit în medie 540 lei pentru fiecare copil cu pregătirile pentru începerea școlii, rezultă dintr-un sondaj realizat de CEC Bank în parteneriat cu comparatorul bancar FinZoom.ro.

Conform datelor obținute în cadrul sondajului, cei mai mulți dintre respondenți (33,23%) au alocat bugete între 300 și 500 de lei, 31,2% au alocat între 500 și 1 000 de lei, iar la polul opus doar 8,11% au declarat că au alocat peste 1.000 lei. 

La întrebarea dacă bugetul alocat pentru cumpărăturile de școală se va reduce sau va crește, 47,74% dintre respondenți au declarat că bugetul va crește cu circa 30% și doar 12,17% au menționat că va fi similar cu anul trecut. 

Salariul din luna curentă este principala sursa de finanțare pentru 47,1% dintre români. Doar 24,5% strâng bani din timp, iar peste 11% vor cumpăra cele necesare pentru începutul școlii pe datorie (de la prieteni/card de credit). Meditațiile reprezintă o altă categorie importantă de cheltuieli. 1 din 3 români declară că apelează la acest sistem, iar cel mai frecvent, apelează la meditații la matematică (42,2%) și limba română (28,05%).

Principalele tipuri de cheltuieli sunt cele cu rechizitele. Cei mai multi respondenti alocă între 300 și 500 lei pentru rechizite. Pe locul secund, îmbracămintea și încălțămintea ocupă un procent de 34,82% din bugetul alocat, urmat de manuale și caiete speciale (21,79%).

Doar 1 din 3 părinți își vor trimite copiii la școală cu haine și încălțăminte noi. Iar 1 din 2 copii nu va avea parte de un ghiozdan nou odată cu începutul anului școlar. La polul opus, doar 3,6% dintre copii își cumpără mai multe ghiozdane noi în timpul anului, fiind considerat un accesoriu de modă.

Mall-urile și supermarketurile rămân în continuare destinația preferată pentru cumpărături – fiind menționate de 43,1% dintre români, urmate de magazinele specializate (22%) și librării (21%). Doar 14% dintre respondenți preferă varianta online pentru cumpărăturile de școală.  

Aproape toți respondenții spun că copiii lor folosesc tehnologia pentru școală. În acest sens, ecranele devin indispensabile în procesul educațional. Românii declară că smartphone-urile sunt pe primul loc (34,67%), urmate de tablete (29,7%), laptop (25,5%) și doar 10% – desktop, acesta avânt tendința să devină un instrument foarte puțin utilizat. 

Până pe 30 septembrie, CEC Bank are în derulare o campanie promoțională prin care încurajează plățile cu cardul: clienții care cumpără produse pentru școală și le achită cu carduri VISA  sunt înscriși automat în tragerea la sorți și pot câștiga diverse premii: tablete, iPad-uri Pro sau cursuri Dalles.

Sondajul privind pregătirile pentru începerea anului școlar a fost realizat online, de comparatorul financiar FinZoom, la cererea CEC Bank, pe un eșantion reprezentativ de aproape 1.100 de respondenți din toată țara, reprezentativ pentru utilizatorii de internet. 61,8% dintre respondenți sunt salariați, 32,21% au vârsta cuprinsă între 25-40 ani, 35,86% au studii superioare.

Radu Puiu, XTB: Investițiile în tehnologie versus recesiunea care planează peste economia SUA

0

 

  • Scăderile au continuat să predomine pe piețele de capital în această săptămână. Modificarea poziției Fed este un factor care a dat peste cap planurile investitorilor.
  • În prezent, obiectivul Fed este de a reduce inflația prin încetinirea creșterii sub potențialul său, pe care oficialii îl consideră a fi de 1,8%.
  • Companiile din SUA se confruntă și cu problema dolarului puternic.
  • Dacă SUA este sau nu într-o recesiune rămâne un subiect controversat.
  • „În perioadele de încetinire, acțiunile de creștere, din care fac parte și companiile tehnologice, care prezintă situații financiare solide și management prudent pot reprezenta o oportunitate pentru investitori”, constată Radu Puiu, Financial Analyst în cadrul casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.
  • Marile companii tehnologice au devenit mai puternice și mai profitabile datorită investițiilor din timpul unei recesiuni.
  • Unele investiții în tehnologie, precum ar fi securitatea cibernetică, vor continua să aibă performanțe bune chiar și în timpul unei recesiuni, se mai arată în analiza casei de brokeraj XTB România.

Scăderile au continuat să predomine pe piețele de capital în această săptămână. Acțiunile încheiaseră  deja săptămâna anterioară cu o stare negativă, traderii dorind să audă mult așteptatul discurs al Președintelui Rezervei Federale din SUA(Fed), Jerome Powell, de la Jackson Hole. 

Bloomberg a raportat că indicele Nasdaq 100 a înregistrat cea mai amplă scădere vinerea trecută de la săptămâna încheiată pe 10 iunie. 

Modificarea poziției Fed este un factor care a dat peste cap planurile investitorilor. Aceștia sperau la o schimbare de atitudine, dinspre una de înăsprire a condițiilor monetare către una neutră. 

În schimb, banca a afirmat că este hotărâtă să controleze inflația și își propune să continue reducerea bilanțului prin înăspriri cantitative și majorări ale ratelor de dobândă.

Ideea unei „aterizări line (soft landing)” pare de domeniul trecutului. Președintele Rezervei Federale, Jerome Powell, urmărește acum un scenariu mult mai dificil pentru economie pentru a pune capăt inflației crescute. 

Este cunoscut sub numele paradoxal de „recesiune de creștere (growth recession)”. Spre deosebire de o aterizare ușoară, este o perioadă prelungită de creștere economică la niveluri scăzute și șomaj în creștere, dar care se oprește înainte de o contracție totală a economiei.

Astfel, în prezent obiectivul Fed este de a reduce inflația prin încetinirea creșterii sub potențialul său, pe care oficialii îl consideră a fi de 1,8%.

Președintele Fed a declarat că reducerea inflației va necesita, probabil, o perioadă susținută de creștere sub tendință. „Mai mult decât atât, va exista foarte probabil o oarecare atenuare a condițiilor de pe piața muncii”, ceea ce, în termeni uzuali, se traduce printr-o perioadă în care șomajul va fi mai ridicat.

În plus, a lăsat deschisă posibilitatea unei noi majorări de dobândă de 75 de puncte de bază în septembrie, spunându-le colegilor bancheri centrali din Jackson Hole că scăderea recentă a inflației din SUA „este mult sub ceea ce vor să vadă factorii de decizie politică”.

Încetinirea economiei suficient de mult pentru a crește șomajul fără a trimite economia în recesiune este un scenariu extrem de sensibil, care va necesita un context favorabil. 

O economie slabă care crește la niveluri reduse este mult mai ușor de scos de pe traiectorie de un șoc neașteptat, precum un nou raliu al prețurilor petrolului.

În concluzie, Rezerva Federală din SUA se află într-o poziție foarte sensibilă, pe care o putem asemăna cu cea a unui echilibrist. 

Trebuie să fie foarte atentă cu modul în care „jonglează” deciziile de politică monetară și inflația fără a crea un dezechilibru care să ducă la un impact economic mai amplu asupra economiei.

Dacă SUA este sau nu într-o recesiune rămâne un subiect controversat. 

Din punct de vedere tehnic răspunsul este pozitiv, fiind înregistrate două trimestre consecutive în care economia a scăzut (Produsul Intern Brut a avut valori negative). 

Pe de altă parte, rămân destul de multe aspecte ale economiei care sunt solide, precum piața forței de muncă. 

Din punct de vedere istoric, septembrie și octombrie sunt cunoscute drept două luni volatile, aducând uneori scăderi ample ale burselor. 

Într-o perioadă de două luni cuprinsă între 16 iunie și 16 august, indicele tehnologic american, Nasdaq 100, a avansat cu mai mult de 24%, dar în perioada de 17 zile care a urmat până în prezent, indicele s-a depreciat cu peste 10%, ca urmare a modificării sentimentului în rândul investitorilor cu privire la poziția băncii centrale din SUA privind politica monetară. 

Această piață continuă să fie extrem de sensibilă și să fie condusă de fluxurile media, până când vom avea mai multă claritate cu privire la direcția exactă a inflației, pe măsură ce ne apropiem de 2023.

Unele investiții în tehnologie, precum ar fi securitatea cibernetică, vor continua să aibă performanțe bune chiar și în timpul unei recesiuni. Clienții și întreprinderile vor trebui să-și păstreze datele în siguranță.

Un studiu realizat de Ladders Inc. a constatat că aproape 15% dintre oportunitățile de angajare bine plătite sunt acum de la distanță (remote), o creștere semnificativă față de nivelul de 3,69% din 2019. 

Sectoarele care produc instrumentele care fac posibil lucrul la distanță, cum ar fi videoconferințele și software-ul de management al proiectelor, ar putea rămâne investiții bune chiar și într-o perioadă de retragere.

Deși situația actuală este sumbră pe termen scurt, ar trebui să avem speranță în viitor. 

Fundamentele sunt încă acolo, iar software-ul continuă să se extindă pe plan global. 

Din păcate, vor exista „victime” (companii care vor suferi sau vor dispărea), dar, în cele din urmă, acesta este un proces de „revigorare” a pieței, care va face ca ecosistemul tehnologic să devină și mai solid.

Știrile despre disponibilizări și încetinirea angajărilor au devenit obișnuite în Silicon Valley. Angajații sunt atenționați că afacerile se schimbă.

Există opinii ce susțin că această tendință este una pozitivă, deoarece companiile devin mai disciplinate.

În plus, companiile mari de tehnologie au avut mai mult succes în timpul pandemiei decât multe industrii, ceea ce le oferă mai mult spațiu de scădere. 

Nu au pierdut atât de multă forță de muncă în timpul pandemiei, așa că nu au fost afectate de atât de multe deficite. 

Sectorul tehnologic rămâne în continuare atractiv și în rândul investitorilor instituționali. 

Conform unui sondaj recent al BofA Global Research, administratorii de fonduri globale și-au mărit bugetul alocat pentru tehnologie cu aproximativ șapte puncte de bază, deși mențin o atitudine pesimistă (bearish) asupra sectorului în ansamblu.

Companiile din SUA se confruntă și cu problema dolarului puternic. 

Un dolar american mai puternic afectează profiturile companiilor care au operațiuni internaționale extinse și utilizează cursurile dolarului american pentru a converti valutele străine în dolari. 

Un exemplu bun este Microsoft, care obține aproximativ jumătate din veniturile sale din afara Statelor Unite. 

Compania și-a redus previziunile de venituri pentru toate cele trei segmente, care includ produse Windows, servicii cloud și computere personale, menționând dolarul american ca principală cauză a deciziei.

În perioadele de încetinire, acțiunile de creștere (din care fac parte și companiile tehnologice) care prezintă situații financiare solide, management prudent și fundamente general stabile pot reprezenta o oportunitate pentru investitori.

Multe sectoare mai populare, cum ar fi tehnologia, ar putea reprezenta potențiale oportunități, întrucât prețul acestora evoluează la niveluri mai reduse. 

Chiar și în timpul unei piețe în scădere, companiile tehnologice potrivite pot fi alegeri inspirate.

S-ar putea crede că aceste companii ar intra în panică și ar începe să reducă activitatea de Cercetare și Dezvoltare, cheltuielile și orice plan de expansiune.

Realitatea ne arată contrariul. 

Microsoft și-a dublat fondul de bonusuri al angajaților și își face planuri de extindere. 

Google intenționează să angajeze mai mulți ingineri și merge mai departe cu extinderea Google Village în centrul orașului San Jose.

CEO-ul Apple, Tim Cook, a declarat adesea că Apple ar trebui să continue să investească pentru viitor, chiar și în timpul unei crize economice. De la ultima recesiune (2008-2010), Apple și-a dublat personalul și aproape și-a triplat vânzările.

În timpul Marii Recesiuni din 2008 până în 2010, marile companii tehnologice precum Apple, Google, Microsoft și Facebook au achiziționat peste 150 de companii și mii de titluri de proprietate intelectuală de la companii tehnologice mai mici, care au fost forțate să se închidă din cauza recesiunii. 

Rezultatul a fost că aproape toate marile companii tehnologice au devenit mai mari, mai puternice și mai profitabile datorită investițiilor din timpul unei recesiuni.

De aceea, ei nu intră în panică și, în schimb, își intensifică activitatea de Cercetare și Dezvoltare, angajează specialiști în diferite domenii și chiar își extind spațiile imobiliare și de birouri. 

Astfel, perioadele de recesiune reprezintă oportunități până și pentru companii de dezvoltare și extindere a activității.

Schimbarea mesajului lui Powell a atras atenția pe Wall Street. Prețurile acțiunilor au scăzut de când președintele Fed a promis că va face tot ce este necesar pentru a scăpa economia de o inflație prea mare.

Concursul Internaţional George Enescu, eveniment strategic de cel mai înalt nivel

0

Cu mesajul „Muzica speranței – Music of Hope”, se deschide ediția a XVIII-a a Concursului Internațional George Enescu, București, 4-18 septembrie 2022. De fapt, concursul a început în mai, cu o etapă preliminară, de prezentare video. Acum, urmează semifinalele și finalele, din nou cu public, după afectarea impusă de pandemie.

Concursul Internațional George Enescu este membru al World Federation of International Music Competition și al Alink – Argerich Foundation – Piano Competition Worldwide.

În avanpremiera evenimentului, ministrul culturii, Lucian Romașcanu, a subliniat susținerea acordată evenimentului, întărită sub aspect legislativ și financiar de Ordonanţa de urgență a guvernului nr. 83/2022, având ca obiectiv de bază îmbunătăţirea sistemului de finanţare a programelor, proiectelor şi acţiunilor culturale. Festivalul și concursul Enescu devin astfel evenimente strategice de cel mai înalt nivel, pentru care se asigură finanțare multianuală, indiferent de situaţia bugetului Ministerului Culturii.

Adresându-se participanților și tuturor oaspeților, directorul artistic al Concursului Internațional George Enescu, dirijorul Cristian Măcelaru, a spus: „Sunt extrem de bucuros să vă urez bun venit la București, să vă transmit un mesaj de speranță, să vă invit să vă bucurați de următoarele zile în același fel în care și maestrul George Enescu se bucura să creeze muzică și se bucura să sprijine tinerii muzicieni în a deveni mari talente. Sper ca toate aceste lucruri să vă aducă fericire și bucurie și le urez tuturor concurenților mult succes. Nu uitați că deja ați realizat cel mai important lucru: ați ajuns aici. Sunteți deja parte dintr-un proces care vă va schimba viața. Succes tuturor!”

Concertul de deschidere va cuprinde, pe 4 septembrie, la Ateneul Român, o premieră mondială: creația „An Axe For The Frozen Sea de Karlo Margetic”, lucrare premiată la secțiunea compoziție a ediției precedente a concursului, prezentată acum în interpretarea Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului Ainars Rubikis. De asemenea, va fi prezentat Triplul concert pentru vioară, violoncel și pian de Ludwig van Beethoven, în interpretarea câștigătorilor edițiilor anterioare, Valentin Șerban (vioară), Jaemin Han (violoncel) și Yeon-Min Park (pian).

În competiție, se află 34 de tineri muzicieni din întreaga lume, calificați în semifinalele competiţiei, la secţiunile Violoncel, Vioară şi Pian, precum și 22 de lucrări orchestrale şi camerale, la secţiunea Compoziţie.

Foto: Alex Damian

Program educațional și cultural „Cântă pădurea” în Carpaţi

0

Pădurea de lângă Grădina Zoologică Brașov este locul lansării, în premieră în România, a programului educațional și cultural „Cântă pădurea” în Carpaţi, organizat de autoritățile locale în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în perioada 2-4 septembrie. Manifestările se desfășoară la Brașov, în pădurea de lângă Grădina Zoologică, la Bodoc-Olteni – pârâul Sütő, la baia tradițională Sütei (județul Covasna) și la Sâncrăieni – Poiana Gesztena (județul Harghita).

Tánczos Barna, ministrul mediului, apelor și pădurilor: „Este un eveniment inedit, care promovează prin muzică valorile naturii și, în special, ale pădurii, cunoașterea florei și faunei și un stil de viață durabil și prietenos cu mediul. De aceea, am considerat important ca Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor să devină partenerul acestei inițiative și să o promovăm la o scară mai largă și în România. La fel de important este că seria de evenimente «Cântă pădurea» în Carpaţi este bazată pe multiculturalitate și poate juca un rol important în consolidarea relațiilor româno-maghiare, nu numai prin organizarea comună, ci și datorită spectacolelor muzicale, la care vor fi prezenți artiști de renume din cele două țări, ansambluri de muzică populară românească, maghiară și săsească. Îi încurajez pe toți să participe la programele pregătite de organizatori.”

Concertează Filarmonica Brașov, Orchestra Fonó şi instrumentişti de muzică populară braşoveni iar Ansamblul Poienița (Brașov), Ansamblul de dansuri populare Mátka (Brașov) şi Ansamblul Die Knöspe aus Rosenau (Râșnov) vor prezenta un spectacol folcloric.

Accesul publicului este gratuit. Vizitatorii se pot bucura de muzică și natură așezați direct pe iarbă sau pe pături proprii. 

Organizatorii subliniază că „participanții sunt aşteptaţi pentru plimbări ghidate în pădure, ture cu bicicleta, călărie, să asiste la concerte de muzică clasică în pădure, la concerte de muzică populară (românească, maghiară și săsească) și să se implice în diverse activități educative. De asemenea, vor avea loc activități culturale în cadrul târgurilor în care vor fi prezentate și promovate gastronomia, produsele și tradițiile locale, educația de mediu va fi la loc de cinste; de asemenea, vor fi ateliere de meșteșuguri și multe alte activități pentru copii”.

Programul detaliat al evenimentului:

https://www.muzsikalazerdo.hu/2021/files/2022/Muzsikal_Erdely_programfuzet_2022_A5_2%20(8)%20(1).pdf

Last call pentru burse de studii oferite de WU Executive Academy

0

Ultimele două săptămâni de înscriere pentru burse de studii în valoare de 200.000 de euro, oferite de WU Executive Academy, parte a Universității de Economie și Afaceri din Viena (WU), cea mai mare universitate de business din Europa, pentru programul Executive MBA Bucharest, cu înscrieri record în ultimii doi ani, precum și pentru programul Professional MBA din Viena. Pot candida manageri și antreprenori care vor să își accelereze evoluția în carieră. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 15 septembrie 2022. Informații complete despre bursele de studiu și aplicații sunt disponibile pe site-ul WU Executive Academy. 

Adriana Georgescu, Program Manager al WU Executive MBA Bucharest: „Contextul geopolitic și economic incert a creat o dinamică complexă pentru persoanele care se gândesc să se întoarcă la școală pentru o diplomă de Executive MBA. Managerii se înscriu la cursurile de educație executivă din diverse motive: fie să găsească noi soluții de a trece cu bine peste criza economică prezentă la nivel global, fie că vor să își securizeze joburile, dar și pentru a putea accesa piața internațională de joburi. Ne bucură să vedem că și în acest an interesul pentru programul nostru se menține ridicat. Pentru ultimele locuri disponibile în noiembrie 2022, candidații interesați încă mai au timp să aplice pentru bursele de studiu oferite de universitate, burse care acoperă parțial costul școlarizării.”

Phillip Nell & Adriana Georgescu

Prof. Phillip C. Nell, director academic, Executive MBA Bucharest: „Principala misiune a WU Executive Academy este de a ajuta executivii talentați să își atingă potențialul și să își urmeze ambițiile profesionale prin educație. Bursele noastre sunt deschise pentru toți candidații și sunt atât burse de merit, cât și burse de ajutor financiar. Comitetul de admitere evaluează motivația, obiectivele de carieră și contribuția potențială la program, dar și situația financiară a fiecărui candidat în parte. Ultimele locuri sunt disponibile pentru cursurile care vor începe în noiembrie 2022, dar așteptăm cu nerăbdare să vedem și noi candidați pentru seria din 2023.”

Dintre informațiile prezentate de organizatori, reținem: „Având o tradiție de peste 15 ani, Executive MBA Bucharest oferit de WU Executive Academy este cel mai important program de tip EMBA din Europa Centrală și de Est. Acesta beneficiază de tripla acreditare internațională –  EQUIS, AMBA și AACSB, deținută de mai puțin de 1% din școlile de afaceri din lume și, de asemenea, ocupă locul 34 mondial în clasamentul Financial Times EMBA Ranking 2021. De la începuturile sale pe piață și până în prezent, WU EMBA Bucharest a ajuns la o comunitate de peste 400 de alumni. Pentru a fi admişi în cadrul programului de EMBA, candidaţii trebuie să aibă minimum cinci ani de experienţă într-o poziţie de management şi să dețină diplomă de licenţă.

Programul va începe în luna noiembrie şi se va desfășura pe parcursul a 16 luni, în regim part-time. Acesta cuprinde 14 module, care încorporează noțiuni esențiale de management general și leadership global, dar și noi domenii de interes, cum ar fi transformarea digitală, business analitytics sau change management. Cursanţii vor avea ocazia să lucreze cu profesori de renume internațional de la WU și alte universități de afaceri de elită din întreaga lume, printre care IE, ESADE (Spania), Frankfurt School of Finance & Management (Germania) sau Carlson School of Management (USA).   

În medie, studenţii Executive MBA Bucharest au 14 ani experienţă de muncă şi 7 ani experienţă în poziţii de leadership. De asemenea, 60% dintre aceștia sunt bărbaţi şi 40% sunt femei, iar vârsta medie este de 36 de ani. Pe primul loc în clasamentul industriilor din care studenții provin este industria IT, cu o pondere de 28%, urmată de comerț, cu o pondere de 19% și de domeniul financiar şi asigurări, cu o pondere de 14%. Pe lângă acestea, domeniile variază de la an la an, de la construcţii, retail, industria manufacturieră, farmaceutică, la energie, avocatură sau antreprenoriat. 

WU Executive Academy este o instituție recunoscută internațional pentru calitatea programelor sale de educație executivă. În clasamentul QS Executive MBA Ranking 2022, publicat recent, programul Global Executive MBA oferit în parteneriat cu Carlson School of Management (SUA), a obținut locul 14 mondial la categoria Joint Programs, în creștere cu o poziție față de anul precedent. Programul a depășit cu mult ratingurile medii ale concurenților la trei dintre cele cinci categorii principale: Executive Profile (experiența profesională a studenților), Diversity și Thought Leadership (reputația academică)”. 

Centru de sprijin Blue Dot al municipalității bucureștene pentru refugiați

0

Primăria Municipiului București, Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, UNICEF și UNHCR au inaugurat un centru de  sprijin Blue Dot pentru copiii refugiați și familiile lor, în centrul capitalei, la Piața Kogălniceanu, pe Bulevardul Regina Elisabeta nr. 75. 

Inițiatorii reamintesc esența rețelei de centre de sprijin Blue Dot „pe care UNICEF și UNHCR au realizat-o împreună cu partenerii lor, incluzând autoritățile centrale, județene și locale, organizații ale societății civile din întreaga țară pentru a veni în întâmpinarea nevoilor de bază ale copiilor și familiilor care s-au refugiat în România, furnizându-le servicii esențiale. Mamele ucrainene care vin la Blue Dot vor putea primi informațiile de care au nevoie, vor putea accesa servicii esențiale și suport, dar vor  putea fi de asemenea înregistrate în platforma Primero pentru a fi referite către serviciile specializate de care au nevoie, în timp ce copiii se pot juca într-un mediu curat și sigur.

Până la începutul lunii august 2022, peste 42.000 de femei și copii refugiați ucraineni au beneficiat de cel puțin un tip de serviciu de sprijin oferit în centrele Blue Dot din România. Până în prezent, UNICEF și partenerii săi au înființat 11 centre Blue Dot în România și lucrează pentru a deschide și mai multe centre de sprijin pentru copiii refugiați și familiile lor în alte zone ale țării, în funcție de nevoile copiilor refugiați. Până în prezent, UNICEF și partenerii săi au înființat 11 centre Blue Dot în România și lucrează pentru a deschide și mai multe centre de sprijin pentru copiii refugiați și familiile lor în alte zone ale țării, în funcție de nevoile copiilor refugiați”.

La inaugurarea noului centru, viceprimarul municipiului București, Horia Tomescu, a subliniat: „Ne bucurăm să lucrăm cu UNICEF și UNHCR pentru a furniza servicii și a contribui la integrarea copiilor ucraineni refugiați și a familiilor acestora, continuând în același timp susținerea deja acordată de primărie persoanelor vulnerabile din București. Situația umanitară din Ucraina continua să fie gravă, iar sfârșitul războiului nu se întrevede încă, astfel că eforturile pe care le facem trebuie să continue pe termen lung. Împreună cu partenerii noștri, îi putem sprijini pe refugiați și identifica noi modalități de furnizare a asistenței direcționând intervenția către cei mai vulnerabili.”

Anna Riatti, reprezentantul UNICEF în România: „Le mulțumim partenerilor noștri pentru colaborarea semnificativă și productivă pe care o avem. Încă din primele zile ale războiului, am lucrat cu municipalitatea pentru a ne asigura că nevoile de bază ale refugiaților sunt îndeplinite și că serviciile de bază sunt furnizate. Nu doar refugiații vor beneficia de aceste servicii, ci și copiii și familiile vulnerabile din București. Ca parte din programul de țară al UNICEF, lucrăm la parteneriate pe termen lung cu municipalități locale pentru a transforma comunitățile în unele prietenoase cu copii și pentru a sprijini integrarea socială a celor mai vulnerabili copii și a familiilor lor, crescând capacitatea autorităților locale.”

Foto: Adrian Catu, UNICEF

Studiu CPD SNSPA: Atitudini pro-vestice puternice ale publicului românesc

0

Centrul pentru promovarea Participării și Democrației (CPD) din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA) lansează raportul „Atitudini ale publicului românesc față de SUA, UE, NATO și Rusia în vreme de criză”.

Studiul „arată că publicul român este dominat de atitudini pro-occidentale, peste jumătate dintre români având încredere în Vest, în timp ce încrederea în Rusia s-a prăbușit după începerea războiului”.

În sinteză, autorii studiului semnalează că „educația, urmărirea zilnică de știri și respingerea atitudinilor populiste sunt variabile ce corelează cu un nivel ridicat de încredere în Vest. În același timp, tinerii inactivi rămân vulnerabili în fața propagandei anti-occidentale, iar discursul populist tinde să inducă un nivel mai mare de încredere în Rusia, arată experții CPD”. 

Totodată, „autorii raportului atrag atenția că, deși România rămâne o societate dominată de încredere în Vest, riscurile legate de lipsa de informare și de deschiderea spre atitudinile populiste (pentru tinerii inactivi, în special) vor continua să se mențină.

Raportul interpretează date de sondaj (CPD SNSPA), date disponibile public privind căutările pe Google, precum și date de social listening extrase din mai multe surse, inclusiv Crowd Tangle (un instrument Facebook pus la dispoziție mediului academic pentru analiza paginilor și grupurilor publice de Facebook)”.

Documentul integral poate fi consultat aici.

Daniel Nicolăescu, director general cu mandat provizoriu al Romsilva

0

Ing. Daniel Nicolăescu (foto) este noul director general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, numit de Consiliul de Administrație al RNP Romsilva pentru un mandat provizoriu de patru luni, începând cu data de 1 septembrie 2022. Numirea are loc în condițiile în care mandatul de director general exercitat de George Mierliță a expirat la 31 august 2022.

Romsilva precizează că „Daniel Nicolaescu, 53 de ani, a absolvit Facultatea de Silvicultură și Exploatări Forestiere  din cadrul Universității Transilvania din Brașov. În perioada 1994-1998, a activat în cadrul Direcției Silvice Vâlcea ca inginer responsabil de activitatea de fond forestier, regenerarea pădurilor și investiții la Ocolul Silvic Voineasa. Până în anul 2003, a fost șef la Ocolul Silvic Voineasa și apoi la Ocoalele Silvice  Brezoi și Cornet din cadrul Direcției Silvice Vâlcea.

 În perioada 2004-2021 a activat în sistemul forestier privat, ca șef al ocolului silvic de regim  Săliște, județul Vâlcea.

Daniel Nicolăescu a fost membru în Consiliul de Administrație al Regiei Naționale a Pădurilor în perioada 2016-2018 și ulterior, consilier al secretarului de stat pe probleme de păduri în cadrul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, expert inginer silvic la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură Marin Drăcea. 

Începând cu luna aprilie a anului trecut, Daniel Nicolăescu a îndeplinit funcția de director Strategii și Politici Publice în Silvicultură în cadrul Asociației Administratorilor de Păduri (AAP). Este căsătorit și are trei copii”.

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva reamintește că „administrează pădurile aflate în proprietatea publică a statului român, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național, asigură servicii silvice pentru circa un milion de hectare păduri aflate în alte forme de proprietate, De asemenea, Romsilva administrează 22 de parcuri naționale și naționale, precum și 12 herghelii de stat.

Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional”.

Foto: Romsilva

BCR a implementat soluția de plată contactless pentru parcările din Aeroportul Internațional Henri Coandă București

0

 

Banca Comercială Română a finalizat implementarea sistemului de plată inteligentă pentru parcările de la terminalele Aeroportului Internațional Henri Coandă. 

Soluția inteligentă permite oricărui călător să achite parcarea la aeroport extrem de simplu și rapid. La accesul în incinta aerogării, sistemul emite la bariere un tichet cu cod de bare în baza căruia clientul va putea achita tariful parcării prin două metode: 

  • Fie direct la barierele de ieșire doar cu card bancar, fără să mai treacă pe la automatele de plată. La barierele de ieșire, sistemul integrat va identifica numărul de înmatriculare al autoturismului, va calcula și va afișa imediat pe ecran suma de plată;
  • Fie la unul dintre terminalele automate de plată instalate în parcari și aeroport cu card sau cash.

În ambele situații, plata se poate face contactless, prin simpla apropiere a cardului bancar contactless sau a oricărui dispozitiv inteligent de tip telefon, ceas, brățară, ce permite plăți prin tehnologia NFC. Călătorii au posibilitatea, de asemenea, să achite parcarea și cash la automatele de plată.

Sistemul de plată cu card implementat de BCR a fost construit având la bază arhitectura de funcționare reglementată de Mastercard și VISA, astfel încât orice card emis oriunde în lume, de orice bancă, sub însemnele celor două organizații, poate fi utilizat pentru plata parcării de la Aeroportul Internațional Henri Coandă.

„Pentru BCR, dezvoltarea strategică a României este strâns legată de digitalizare, de aceea vom continua să susținem importanța tehnologiei pentru îmbunătățirea calității vieții, mai ales că avem nevoie de servicii inteligente, care să creeze experiențe mai bune și mai sigure pentru fiecare dintre noi. Când vorbim despre orașe inteligente, nu putem să excludem din arhitectura urbană mobilitatea sustenabilă și digitalizată, care începe prin optimizarea infrastructurii. La Aeroportul Internațional Henri Coandă, am trecut de la digitalizarea în transportul public, prin implementarea soluției de plată contactless BCR pentru autobuzele și trenurile care fac legătura între aeroport și gară, la digitalizarea zonei de parcare. Iar posibilitatea de a plăti parcarea contactless, direct la barieră, la ieșire, este o soluție rapidă și ușor de utilizat, care înseamnă fluidizarea traficului, dar și apreciere pentru timpul călătorilor și a însoțitorilor”, a declarat Dana Dima, vicepreședinte Retail & Private Banking BCR.

„Ne bucurăm că suntem parte din simplificarea experienței de plată pentru parcarea Aeroportului Internațional Henri Coandă și credem că trecerea la un sistem de parcare smart, de la momentul intrării și până la ieșire, este una dintre soluțiile care va fi apreciată de toți cei care ajung la aeroport. Plata parcării cu cardul contactless la bariera automată va ajunge foarte curând în rutina oricăui conducător auto, aceasta și pentru că viitorul digital al României este susținut nu doar de transformarea economiei și evoluția tehnologiei, ci mai ales de ușurința cu care românii adoptă și utilizează serviciile digitale. De altfel, România este pe locul 2 în Europa în privința plăților digitale în domeniul transportului public, la patru ani de când BCR și partenerii săi au început să introducă sistemele de plată contactless în mijloacele de transport în comun din cele mai importante orașe ale țării. Peste 62,5 milioane de astfel de tranzacții s-au înregistrat, în ultimii trei 4 ani, din care 3,6 milioane numai în luna iunie 2022, într-un trend accelerat de creștere a utilizării, în contextul pandemiei”, a specificat Ciprian Nicolae, Șef Departament Acceptare Carduri, BCR.

BCR continuă să facă pionierat pe segmentul de transformare digitală a transportului public din România, după ce a introdus mai multe sisteme moderne de plată, unice în România din punctul de vedere al funcționalităților și al integrării financiar-bancare, care permit plata călătoriei cu cardul bancar direct din mijloacele de transport în comun. În orașele București, Sibiu, Oradea, Cluj, Iași, Buzău, Timișoara, Reșița, Ploiești, Pitești, Baia-Mare, Râmnicu-Vâlcea, Sighișoara, Craiova, Arad și Botoșani, BCR a lucrat îndeaproape cu regiile de transport public, iar soluția a fost adaptată de la un oraș la altul, în funcție de specificul local al companiei de transport. De asemenea, din martie 2020, BCR a pus în funcțiune, în parteneriat cu Metrorex, un sistem similar în toate stațiile de metrou din București, care permite plata cu orice card bancar contactless la toate porțile de acces. Din mai 2020, soluția de plată a fost implementată și la Societatea de Transport București, astfel că la acest moment în aproape toate mijloacele de transport călătorii pot achita cu orice card/telefon/ceas contactless. Iar din august 2021, BCR a introdus soluția de plată cu cardul bancar direct în tren pentru trenurile de călători care circulă pe ruta Gara de Nord – Aeroportul Internațional Henri Coandă.

Începutul toamnei vine din nou cu modificări aduse peste noapte Codului de procedură fiscală

0

_________________

Dan Dascălu Avocat Partener D&B David și Baias Coordonator al Departamentului de Litigii și Dreptul Muncii               
Mihail BoianAvocat Partener D&B David și Baias (foto)

 

Sfârșitul vacanței parlamentare de vară nu putea să nu aducă cu sine, și în acest an, o modificare fulger a Codului de procedură fiscală, care cuprinde atât clarificări benefice, cât și o serie de aspecte criticabile, care vor genera în unele cazuri mai multe dispute între contribuabili și organele fiscale. Cum nu a existat nici acum o dezbatere publică consistentă și de substanță a acestor modificări, unele dintre acestea sunt în opinia noastră extrem de importante din perspectivă practică și merită  abordate chiar post-factum. Prezentăm astfel câteva observații sintetice asupra lor:

Clarificări benefice 

Proiectul de modificare a Codului de procedură („Proiectul de OG”) aduce anumite clarificări punctuale și binevenite din perspectivă practică în special în privința suspendării termenului de prescripție dreptului de a stabili obligații fiscale în situația decesului contribuabilului, reglementarea colaborării cu organul fiscal prin mijloace electronice de comunicare la distanță care oricum era utilizată deja în practică, dar și clarificarea efectelor efectuării unei sesizări penale asupra inspecției fiscale în curs, i.e. limitarea încetării inspecției doar pentru obligațiile fiscale ce fac obiectul sesizării.

Alte modificări de interes vizează indicarea expresă a structurii specializate de soluționare a contestațiilor drept organ fiscal căruia trebuie să-i fie comunicată opțiunea contribuabilului de a merge în instanță în cazul în care contestația nu este soluționată în termenul prevăzut de lege, o modificare utilă tocmai din perspectiva consecințelor juridice pe care o asemenea comunicare ar trebui să o producă (i.e. încetarea procedurii de soluționare a contestației), în practică înregistrându-se deficiențe în această privință.

De asemenea, utile din punctul nostru de vedere sunt și referirile exprese în lege la masa credală atunci când este reglementată ordinea stingerii pentru debitorii care se află sub incidenţa legislaţiei privind insolvenţa, alinierea legislației procedurale fiscale cu competențele Autorității Vamale Române în contextul reorganizării acesteia, precum clarificările aduse în materia eșalonării; în fine, a fost salutată deja în presă inițiativa de publicare a listei debitorilor care nu înregistrează debite fiscale restante, în contrapartidă cu cea celor care au asemenea debite (desemnată uzual ca „lista rușinii”).

Aspecte criticabile din modificările propuse

În primul rând, eliminarea termenului de 15 zile în care actele administrativ fiscale comunicate de organele fiscale prin SPV ca dată la care aceste acte se considerau a fi comunicate și înlocuirea acestuia cu data punerii la dispoziție a actelor prin intermediul mijloacelor electronice de comunicare la distanță. Chiar dacă Ordinul preşedintelui ANAF nr. 1090/2022 face în continuare referire la termenul de 15 zile, apreciem că această modificare va genera discuții și interpretări divergente în practică, iar organele fiscale ar putea considera actele comunicate la data încărcării acestora în SPV și, deci, punerii la dispoziția contribuabililor. În contextul în care sunt foarte cunoscute deficiențele de ordin tehnic care persistă încă atât la nivelul contribuabililor, dar mai ales la nivelul organelor fiscale în privința utilizării mijloacelor electronice de comunicare la distanță, apreciem că eliminarea termenului de 15 zile este prematură și va genera un efect exact invers decât cel urmărit de către organele fiscale respectiv, dispute și litigii cu contribuabilii legate de data comunicării actelor, cu impact direct în colectarea obligațiilor fiscale.

În al doilea rând, un impact deosebit asupra mediului de afaceri îl va avea extinderea duratei de efectuare a inspecției fiscale pentru contribuabilii nerezidenți de la 45 zile la 180 de zile, deci de 4 ori.

Nota de fundamentare nu cuprinde statistici cu privire la durata medie a controalelor derulate la companiile nerezidente sau cu privire la perioadele de timp necesare în mod obișnuit pentru obținerea de informații din alte state. În schimb, aceasta face referire la o serie de motive care constituie cazuri de suspendare a inspecției fiscale și care, prin natura lor, nu afectează durata unei inspecții fiscale. 

Pe de altă parte, indiferent de durata controlului fiscal, lipsa documentelor sau informațiilor din partea contribuabililor nerezidenți sau nevoia de alte informații de la alte autorități atrage în mod direct imposibilitatea derulării controlului – fie că vorbim de 45 zile sau de 180 zile – și suspendarea automată acestuia sau, în caz de expirare a termenelor maxime de suspendare, atrage estimarea obligațiilor fiscale în baza documentelor disponibile. 

De altfel, este general cunoscută practica inspectorilor fiscali de a depăși termenul maxim prevăzut de lege în derularea inspecțiilor fiscale, astfel încât, în practică oricum termenul în care inspecțiile fiscale erau finalizate se apropiau de dublul maximului prevăzut de lege – i.e. 90 zile în cazul nerezidenților. Astfel, ne așteptăm ca majorarea duratei inspecției fiscale cu 4 ori nu va conduce la finalizarea lor în 180 zile, ci în realitate, la prelungirea lor la 360 zile, deci de 8 ori mai mare decât în prezent.

Astfel, chiar dacă s-ar considera că activitatea unei companii nerezidente poate fi – așa cum se menționează în Nota de fundamentare – una mai complexă, din perspectiva probării tranzacțiilor derulate, decât cea a unui contribuabil mic sau mijlociu, apreciem că o măsură rezonabilă ar fi putut constitui cel mult dublarea duratei inspecției, adică, prelungirea ei la 90 zile. 

În al treilea rând, proiectul de lege aduce anumite clarificări cu privire la finalizarea controlului derulat de Direcția Generală Antifraudă în privința punctului de vedere al contribuabilului și a impactului acestuia asupra constatărilor inspectorilor antifraudă.

Deși salutăm pe deplin aceste modificări în condițiile în care, conform reglementării actuale, este greu de înțeles ce relevanță practică ar mai avea depunerea punctului de vedere după finalizarea controlului fiscal și întocmirea procesului verbal, apreciem că maniera redactării acestor clarificări este inexactă și susceptibilă de interpretări și aplicare arbitrară din partea organelor de control.

Pe de o parte, apreciem că inserarea sintagmei „dispune măsurile necesare” ca acțiuni pe care le va întreprinde conducătorul structurii în caz de refacere a controlului nu răspunde criteriilor de predictibilitate și previzibilitate prevăzute de normele de tehnică legislativă aplicabile. 

Pe de altă parte, nici cea de-a doua modificare legată de efectele punctului de vedere al contribuabilului nu este clară. Se menționează că acesta „se valorifică de către organele competente”, fără ca procedura valorificării și, respectiv, organele competente să fie definite de Codul de procedură fiscală sau măcar să poată fi identificate prin trimiteri legale corespunzătoare. Apreciem, astfel, că și această sintagmă va da naștere la interpretări diferite și, deci, la dispute fiscale între părțile implicate. 

Nu în ultimul rând, proiectul de OG aduce câteva modificări și în materia soluției fiscale individuale anticipate în privința obiectului acesteia, preluând în prevederile codului unele din cele incluse în Ordinul Președintelui ANAF nr. 3736/2015, dar și o serie de modificări care au ca efect îngreunarea restituirii taxei achitate atunci când cererea de emitere a soluției este respinsă, aceasta nemaifiind astfel posibilă, cu unele excepții, dacă Ministerul de Finanțe a inițiat analiza pe fond.

Proiectul de modificare a Codului de procedură a fost emis în baza legii de delegare legislativă, fiind pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului de Finanțe în data de 25.08.2022, fiind conform informațiilor publice disponibile, discutat în în ședința de Guvern din 31.08.2022, urmând a intra în vigoare după publicarea sa în Monitorul oficial.

Greu de înghițit: Costul de producție al berii crește cu 62% îndoi ani, ceea ce înseamnă că va urma o „inflație a băuturilor”

0

Indicele eToro al berii analizează prețurile la vedere ale materiilor prime necesare producătorilor de bere – de la orz și malț, la aluminiu și combustibil pentru ambalare și transport.

Costurile combustibilului au înregistrat cea mai mare creștere din ultimii doi ani, urcând cu 138%, în timp ce prețurile orzului și malțului au urcat cu 104% și, respectiv, 87%, din cauza războiului din Ucraina.

Orezul este singurul produs de bază al cărui preț a scăzut, cu 1%, datorită faptului că producția a depășit cererea în fiecare an, în ultimii 15 ani, ceea ce a dus la acumularea unor stocuri mari.

Creșterea cu 62% a costurilor producției de bere depășește dramatic creșterea de 17.3% a inflației în România începând cu iulie 2020, ceea ce indică faptul că vor urma și alte creşteri de preț pentru consumatorii de bere

Costul materiilor prime necesare pentru producția, ambalarea și transportul berii a crescut cu 62% în ultimii doi ani, potrivit primului Indice al berii realizat de platforma socială de investiții eToro. 

Rata de creștere a prețurilor depășește dramatic creșterea de 17.3% a inflației din România în aceeași perioadă[1],  ceea ce indică faptul că este posibil să mai apară unele probleme de preț pentru consumatorii de bere, deoarece producătorii caută modalități de compensare a costurilor.

„Indicele berii” (indice ponderat simplu) de la eToro se bazează pe prețurile curente la vedere ale unui coș de șase mărfuri necesare pentru producerea și vânzarea berii – grâu, orz, orez, malț, aluminiu (pentru cutii) și combustibil (pentru transport și agricultură). Începând cu 20 august 2020[2],  indicele berii a crescut cu 62%, războiul din Ucraina jucând un rol semnificativ în ce privește costurile cu care se confruntă în prezent producătorii de bere. 

Bogdan Maioreanu

Bogdan Maioreanu, analist de piață la eToro, a declarat: „În România, creșterea prețului berii a fost mai mică decât creșterea generală a inflației. Dar indicele nostru pentru bere ne spune că se prefigurează presiuni și mai puternice asupra costurilor și implicit asupra  prețurilor. O sincronizare nefericită, având în vedere că a început campionatul intern de fotbal și că în noiembrie începe și Cupa Mondială 2022”.

În România, potrivit INS[3], creșterea prețurilor la bere a fost mai moderată decât inflația. În iulie 2021, prețul berii a crescut cu 2,54% față de iulie 2020 și cu încă 8,02% în iulie 2022 față de aceeași lună din 2021.

“This could be unfortunate timing with the Oktoberfest starting in a couple of weeks and the football World Cup kicking off in NovemberDecember. One winner will be the tax man, with VAT and beer duty making up around a third of the cost of a pint, and overall alcohol sales pulling in an estimated £450 of tax per household.”*

În România, potrivit INS, creșterea prețurilor la bere a fost mai moderată. În iulie 2021, prețul berii a crescut cu 2,54% față de iulie 2020 și cu încă 8,02% în iulie 2022 față de luna iulie a anului trecut. 

Combustibilul – necesar atât pentru cultivarea ingredientelor din bere, cât și pentru transportul produsului – a înregistrat cea mai mare creștere de preț dintre toate articolele luate în calcul pentru Indicele berii, costul său sărind cu 138%, în mare parte datorită războiului din Ucraina și aprovizionării restrânse cu țiței provenit din Rusia.

Costurile orzului și ale malțului au crescut, de asemenea, vertiginos, cu 104% și, respectiv, 87% în aceeași perioadă, tot în mare parte datorită perturbărilor cauzate de război, Rusia și Ucraina furnizând în jur de 30% din exporturile mondiale de orz [4].

Orezul este singurul produs de bază din Indicele berii al cărui preț a scăzut în ultimii doi ani, scăzând cu 1% de la jumătatea lunii august 2020. Prețul stabil al culturii – care este folosită ca adjuvant în combinație cu malțul de orz pentru a deschide culoarea berii – este considerat a se datora faptului că oferta a depășit cererea în fiecare an începând cu 2007, ceea ce a dus la stocuri mari.[5]

Mărfuri Baza = 100 (20 August 2020) Preț indexat
( 19 August 2021)
Preț indexat ( 18 August 2022)
Orz 100 157 204
Aluminiu 100 146 137
Combustibil 100 179 238
Orez 100   97   99
Grâu 100 128 139
Malț 100 128 187
Indicele
eToro al berii
100 134 162

Prețuri spot obținute în a treia zi de joi a lunii august a fiecărui an. Pondere egală între cele șase mărfuri.


[1]Date Eurostat

[2] Până la 11.08.22

[3]Date INS

[4]Cercetare Rabobank

[5] https://www.bloomberg.com/opinion/articles/2022-03-24/food-price-inflation-rice-is-all-that-s-preventing-a-full-blown-crisis

Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat fondatorii grupului Get’s Bet în vânzarea unei participații de 67% către Emma Capital

0

 

Fondatorii Get’s Bet, unul dintre cei mai importanți operatori români din domeniul jocurilor de noroc și pariurilor sportive, au finalizat cu succes negocierile privind vânzarea unei participații majoritare către Emma Capital, un fond privat de investiții fondat în anul 2012 de omul de afaceri Jiří Šmejc. Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL a asistat fondatorii pe durata întregului proces.

Echipa de avocați a fost coordonată de către Radu Diaconu (Partener Coordonator) și Ștefan Mantea (Senior Managing Associate) și i-a inclus pe avocații Claudia Grosu, Otilia Oglage, Alexandra Neacșu, Alexandra Pătrăscioiu și Iulian Creangă. 

Echipa Băncilă, Diaconu și Asociații a asigurat asistență juridică pentru structurarea, negocierea și implementarea tranzacției, precum și cu privire la procedura pentru obținerea aprobării Consiliului Concurenței.

„Mulțumim echipei Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL pentru asistența juridică impecabilă furnizată pe tot parcursul desfășurării tranzacției. Au contribuit semnificativ la finalizarea tranzacției cu succes. Abordarea pragmatica și orientată către atingerea rezultatelor, de care au dat dovadă în permanență Radu Diaconu și Ștefan Mantea, este remarcabilă”, a declarat Cristian Roman, CEO Get`s Bet.

„Suntem onorați că am asistat fondatorii Get’s Bet și le mulțumim pentru încrederea acordată. Apreciem abordarea constructivă a părților și orientarea acestora către finalizarea cu succes a tranzacției. Nu în ultimul rând, mulțumesc pe această cale celorlalți consultanți implicați în tranzacție, Raluca Popa, Amelia Toader, Laurențiu Ispir și Lucian Streche”, a declarat Ștefan Mantea (foto), Senior Managing Associate, Băncilă, Diaconu și Asociații SPRL.

În cadrul acestei tranzacții, fondatorii Get’s Bet au fost asistați de Băncilă Diaconu și Asociații SPRL (consultanță juridică), EY România (consultanță fiscală), Laurențiu Ispir și Lucian Streche (consultanță financiară și M&A), iar Emma Capital a fost asistată de Stoica și Asociații (consultanță juridică) și EY România (consultanță financiară și fiscală).

Colliers: dezvoltatorii renunță la planurile de achiziție în București și caută terenuri în alte orașe datorită blocajelor din sectorul urbanistic

0

 

Piața terenurilor a rămas activă în primul semestru din 2022, continuând tendințele observate în ultimii doi ani, care au marcat cea mai intensă activitate din 2007 încoace. Dezvoltatorii din segmentul rezidențial rămân interesați cu precădere de zonele din afara Bucureștiului, unde oferta de terenuri este mai consistentă, prețurile sunt mai mici și autorizațiile se obțin fără dificultăți, arată raportul de piață al Colliers privind evoluția pieței imobiliare în primul semestru din 2022. De altfel, sectorul rezidențial beneficiază în continuare de cea mai mare atenție, dar având în vedere că ratele dobânzilor au crescut brusc, inflația diminuează puterea de cumpărare, iar incertitudinile afectează perspectivele pe termen scurt, consultanții Colliers se așteaptă la o încetinire a vânzărilor în a doua jumătate a anului.

Oferta rămâne generoasă, existând destul de multe companii care încearcă să își vândă activele pentru proiecte de regenerare a zonelor industriale/urbane. În ceea ce privește cererea, consultanții Colliers au observat până acum o lichiditate bună a pieței, cu un impact negativ minor din cauza evenimentelor externe, cum ar fi invazia Rusiei în Ucraina sau turbulențele din piețele financiare globale. De asemenea, intenția dezvoltatorilor de retail de a achiziționa terenuri rămâne la fel de puternică precum în trecut, cu noi planuri de proiecte, în special în afara Capitalei.

Sînziana Oprea,
Land Agency la Colliers

„Vedem inclusiv noi intrări în acest sector, în special din rândul jucătorilor locali. Totuși, după ani de expansiune puternică, această sub-piață de retail s-ar putea să nu mai pară atât de atrăgătoare cum a fost în trecut, cu un număr important de orașe mici și mijlocii deja vizate pentru dezvoltarea de parcuri de retail. Însă, există încă mult potențial neexploatat care necesită doar o abordare mai atentă. De exemplu, România și Polonia au niveluri similare de consum pe cap de locuitor, și, deși Polonia este de aproximativ două ori mai mare decât România în ceea ce privește populația, stocul său modern de retail este de aproximativ 3,5 ori mai mare decât cel din România”, spune Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers.

Mai mult, consultanții Colliers se așteaptă să vadă mai multe tranzacții mari în diverse zone ale țării, nu doar în București, deoarece investitorii se îndreaptă în continuare și spre alte orașe mari pentru proiecte de anvergură, dincolo de interesul pentru parcurile de retail din orașele mai mici. În același timp, este posibil ca interesul pentru terenurile din interiorul Bucureștiului să scadă, din cauza lipsei de vizibilitate pe zona urbanistică, ceea ce înseamnă că ponderea orașelor regionale în totalul vânzărilor de terenuri ar putea crește, spre deosebire de anii trecuți, când Capitala reprezenta de regulă trei sferturi din piață.

Între timp, dezvoltatorii de birouri rămân o prezență timidă pe piață, dar consultanții Colliers subliniază că, dacă actuala revigorare a activității de închiriere se va dovedi sustenabilă, acest segment ar putea înregistra o revenire treptată în următoarele trimestre. Având în vedere și situația urbanistică actuală din București, dezvoltatorii de birouri ar putea, de asemenea, să se confrunte cu o mare dificultate în găsirea de terenuri care să permită demararea unui proiect mai devreme de 3 ani.

O tendință importantă pe care consultanții Colliers au observat-o pe piață este intrarea dezvoltatorilor de industrial în zonele urbane, în special în București, unde cel mai probabil vizează viitoare proiecte logistice de proximitate, ajungând uneori în concurență cu alți dezvoltatori „tradiționali” pentru astfel de locații (rezidențial, retail). Având în vedere numărul foarte limitat de proiecte de depozite moderne pentru companii mici pe care le avem, precum și amploarea comerțului electronic din ultimul deceniu, consultanții Colliers se așteaptă să asistăm la mai multe tranzacții de acest gen.

Un alt aspect important de urmărit vizează modificările legislative pe partea de taxe, în special având în vedere situația fiscală dificilă cu care se confruntă statul român. Impozitele pe proprietăți urmează să crească, în timp ce legislația privind TVA-ul se modifică pentru a deveni mai puțin favorabilă achiziționării de proprietăți rezidențiale. Acest lucru ar trebui, de asemenea, să aibă un impact negativ asupra sectorului rezidențial, care reprezintă în prezent combustibilul principal al cererii pentru vânzările de terenuri.

În prima jumătate a anului, prețurile au fost mai mult sau mai puțin stabile, înregistrându-se doar ajustări de la caz la caz. Consultanții Colliers au observat că dezvoltatorii au încercat să obțină anumite reduceri de la proprietarii de terenuri, în special pentru că se confruntă cu costuri de construcție mult mai mari, însă, deocamdată, vânzătorii nu prea au fost dispuși să facă unele concesii. Pe de altă parte, terenurile cu documentații de urbanism aprobate (planuri urbanistice zonale sau de detaliu, autorizații de construire) continuă să se vândă la prețuri substanțial mărite, în comparație cu terenurile similare care nu beneficiază de aceste aprobări, prima depășind chiar și 20-30% în multe cazuri.

Cu o abordare prudent optimistă a contextului macroeconomic general, consultanții Colliers nu trec cu vederea impactul semnificativ pe care costul în creștere al riscurilor/împrumuturilor îl are asupra percepției generale a investitorilor, precum și riscurile sporite ca o recesiune să lovească în cele din urmă România.

„În consecință, am putea începe să vedem unele situații particulare de ajustare a prețurilor terenurilor, deoarece activitatea ar putea încetini pe anumite categorii de active în a doua parte a anului 2022 și în 2023, însă acest lucru nu ar trebui generalizat. Într-o anumită măsură, activitatea de construcție va încetini și ea din cauza factorilor menționați anterior, precum și a costurilor de construcție mai mari și, în special în cazul Bucureștiului, pe fondul incertitudinilor legate de viitoarele reglementări urbanistice. Este dificil de exprimat un punct de vedere clar cu privire la situația din București, în afară de faptul că nu se arată la orizont o rezolvare rapidă, ceea ce înseamnă că vor exista presiuni asupra prețului activelor care necesită aprobări urbanistice, lucru care ar putea duce la scăderea lichidității în această zonă și la realocarea resurselor de capital. Pe de altă parte, terenurile cu planuri urbanistice și autorizații valabile vor rămâne în continuare foarte atractive și lichide”, conchide Sînziana Oprea, Director Land Agency la Colliers.

OMNIASIG a înregistrat prime brute subscrise de peste 1 miliard lei în primul semestru din 2022, în creștere cu aprox. 45%

0
  • Volumul total al primelor brute subscrise a crescut semnificativ în primul semestru, cu o evoluție consistentă pe liniile Asigurărilor Auto, Sănătate și Property.
  • Valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie a fost de aprox. 550 milioane lei.

OMNIASIG Vienna Insurance Group a înregistrat o creștere puternică în primele șase luni ale anului, în linie cu strategia companiei de dezvoltare echilibrată și sustenabilă, prin oferirea de produse și servicii de calitate, adaptate nevoilor și așteptărilor clienților și partenerilor, precum și prin investiții constante în inovație și digitalizare. Prin urmare, compania a înregistrat o dezvoltare profitabilă și o creștere de aprox. 45% a primelor brute subscrise, în comparație cu primul semestru al anului anterior, și a depășit pragul de 1 miliard de lei în această perioadă.

Prime Brute Subscrise: ~1 miliard lei

Valoarea totală a primelor brute subscrise de companie în primele șase luni ale anului a fost de peste 1 miliard lei, în creștere cu aprox. 45% comparativ cu același interval al anului trecut. Valoarea totală a despăgubirilor plătite de companie în acest prim semestru s-a ridicat la aprox. 550 milioane lei, procesul de soluționare a daunelor trecând permanent prin etape de optimizare și creștere a nivelului de digitalizare. 

„Întreaga activitate a cunoscut o accelerare și o dezvoltare rapidă, iar ca rezultat avem acest nou prag depășit de OMNIASIG într-un semestru, cu prime brute subscrise de peste 1 miliard lei. Această creștere este susținută de programe de investiții în echipa companiei și în creșterea capacității operaționale la nivel național, în cadrul strategiei noastre de dezvoltare echilibrată, focusată pe permanenta optimizare a experienței clientului în relația cu OMNIASIG. O altă componentă importantă a viziunii și strategiei noastre o reprezintă responsabilitatea socială. Ne axăm permanent pe activități cu rezultate sustenabile, acționăm cu solidaritate și ne implicăm în susținerea comunităților din care facem parte, pentru că suntem convinși că doar împreună putem construi o lume mai bună.”

Asigurările de sănătate:  creștere susținută 

Interesul și consumul de produse de asigurare de sănătate rămân la un nivel ridicat, ca rezultat al creșterii nevoii companiilor de a oferi angajaților lor servicii medicale de calitate. Astfel, în primul semestru, OMNIASIG a înregistrat o creștere de aprox. 40% a primelor brute subscrise pe linia ASIGURĂRILOR DE SĂNĂTATE, comparativ cu perioada similară din 2021. 

În acest interval, OMNIASIG a plătit aproape 70.000 dosare de daună deschise în baza unei asigurări de sănătate. 

 

Ritmul de creștere este constant și în cazul liniei PROPERTY (asigurările de incendiu și calamități naturale), unde volumul subscrierilor a crescut cu peste 15%, la o valoare de aprox. 150 milioane lei. 

În această perioadă, Asigurările AUTO, CASCO și RCA, au continuat creșterea, valoarea totală a primelor brute subscrise, cumulat pe ambele linii, fiind de aproape 800 milioane lei, cu aprox. 60% mai mult decât în perioada similară a anului trecut. Este un avans consistent al volumului de prime brute subscrise, generat de adaptarea continuă a portofoliului de produse atât pentru asigurările facultative, cât și pentru cele obligatorii, precum și de efortul companiei de a furniza servicii de asigurare de calitate și un proces eficient și rapid de plată a despăgubirilor. 

În cazul liniei ASIGURĂRILOR DE CĂLĂTORIE, valoarea subscrierilor din primul semestru a continuat să crească, în comparație cu primele șase luni ale anului trecut, odată cu reluarea activităților turistice la nivel general și creșterea necesității de produse de asigurare specifice. În același timp, și valoarea despăgubirilor pe această linie a crescut cu peste 40%. 

În prima parte a anului, OMNIASIG și-a menținut focusul și pe implicarea în societate și a continuat seria de proiecte interne și externe de CSR (Corporate Social Responsability) prin care promovează responsabilitatea socială și față de mediul înconjurător, susținând, în același timp, educația și comunitățile dezavantajate social. Aceste inițiative includ și implicarea angajaților în acțiuni de voluntariat. Printre acțiunile desfășurate în acest an, enumerăm: organizarea unei noi ediții a campaniei OMNIASIG pentru MAI BINE alături de Fundația World Vision România, prin care voluntarii OMNIASIG au împărtășit din experiențele și cunoștințele lor și i-au inspirat pe copii în alegerea unei cariere în sesiunile de mentorat de grup și cele individuale și două acțiuni alături de Asociația Oxigen, una de plantare de copaci în zona Măneciu – Cheia și una de refacere a traseului montan din zona Parcului Național Piatra Craiului, satele Măgura și Peștera.

Numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz de OMNIASIG în primul semestru al acestui an a fost de 265, în timp ce numărul reclamațiilor soluționate favorabil a fost de 39, restul fiind neîntemeiate. Raportat la numărul polițelor de asigurare emise de companie şi care nu au fost anulate, numărul de petiții înregistrate unic per petent și per caz reprezintă doar 0,04% dintre acestea. Totodată, raportat la numărul de dosare de daună notificate în această perioadă, numărul de reclamații înregistrate unic per petent și per caz reprezintă 0,17% dintre acestea.  

NPS:87,23%

OMNIASIG evaluează, începând cu anul 2015, nivelul calității serviciilor oferite clienților prin sistemul de măsurare Net Promoter Score (NPS) validat la nivel internațional. Astfel, clienții care au avut un dosar de daună la OMNIASIG sunt rugați să evalueze experienţa avută şi modalitatea de instrumentare a daunei, satisfacţia asiguratului şi calitatea serviciilor oferite fiind măsurate într-un sistem eficient, pe o scală de la 1 la 10. Rezultatul NPS cumulat în primul semestru a fost de 87,23%. 

 

Aproape 3 milioane de euro – cea mai mare despăgubire achitată anul trecut unei companii ca urmare a unui incendiu

0

Cea mai mare despăgubire plătită anul trecut în baza unei asigurări de bunuri și proprietăți destinate companiilor a fost de peste 2,8 milioane de euro, ca urmare a producerii unui incendiu – rezultă dintr-o analiză efectuată în rândul companiilor de asigurări Membre UNSAR.

Incendiul este, de altfel, riscul cu cel mai mare impact asupra companiilor asigurate din România. În 2021, 69% din cele mai mari 50 de despăgubiri achitate persoanelor juridice de către societățile de asigurare au fost pentru acoperirea daunelor cauzate de incendii.

De asemenea, incendiul se numără printre cele mai frecvente 5 riscuri produse anul trecut pentru care companiile au primit despăgubiri în baza asigurărilor de bunuri și proprietăți. În acest top se regăsesc inundațiile provocate de avarii ale instalațiilor de apă, canal sau provenite de la vecini, avariile accidentale la utilaje și echipamente, fenomenele naturale (furtună, grindină), incendiile și furtul / vandalismul.

Indiferent că vorbim despre riscuri care au o frecvență mai mare de producere sau care pot avea un impact financiar important asupra unei afaceri, acestea pot fi acoperite de asigurări special dezvoltate pentru companii. Cu toții ne dorim un mediu de afaceri cât mai solid, favorabil dezvoltării și diversificării investițiilor, iar existența unui plan #BusinessSOS dedicat specificului fiecărei afaceri în parte poate reprezenta o soluție de sprijin în acest sens. Mulțumim încă o dată tuturor celor 17 instituții și organizații care s-au alăturat demersului nostru pentru antreprenori mai informați“, a declarat Adrian MARIN, Președinte UNSAR.

Amintim că, pentru a veni în sprijinul antreprenorilor, UNSAR a lansat recent a doua ediție a planului #BusinessSOS, realizată cu sprijinul instituțional pentru educație financiară din partea ASF – Autoritatea de Supraveghere Financiară și susținută de BVB – Bursa de Valori București. Acest demers aduce mai multe informații cu privire la asigurările de bunuri și proprietăți, răspunderi civile, asigurări pentru riscuri financiare, dar și riscuri cibernetice.

„Roadmap-ul #BusinessSOS este dedicat antreprenorilor care doresc să se informeze cu privire la soluțiile care pot oferi continuitate afacerii lor. Indiferent de stadiul de dezvoltare al unui business, asigurările pot fi un partener important în evoluția acestuia”, a declarat Alexandru CIUNCAN, Director General UNSAR.

#BusinessSOS este susținut de următoarele organizații și instituții: AAFBR – Asociația Analiștilor Financiar-Bancari din România, APAPR – Asociația pentru Pensiile Administrate Privat din România, APPA – Asociația Pentru Promovarea Asigurărilor, ARA – Asociația Română de Actuariat, ARTS – Asociația Română pentru Tehnica de Securitate, ARB – Asociația Română a Băncilor, CCIFER – Camera Franceză de Comerț și Industrie în România, CCIpR – Camera de Comerț Italiană pentru România, FGA – Fondul de Garantare a Asiguraților, FSAB – Federația Sindicatelor din Asigurări și Bănci, ISF – Institutul de Studii Financiare, PIAR- Patronatul Industriei Asigurărilor din România, PRBAR – Patronatul Român al Brokerilor de Asigurare-Reasigurare, RBL – Romanian Business Leaders și UNSICAR – Uniunea Națională a Societăților de Intermediere și Consultanță în Asigurări.

Leonardo Badea (BNR): Provocări globale generate de noua realitate economică

 

În mediul economic și financiar internațional sunt încă puternice ecourile celor mai recente discuții dintre reprezentanții principalelor bănci centrale din statele dezvoltate, care au avut loc la evenimentul găzduit de Rezerva Federală a SUA la Jackson Hole, la fel ca în fiecare an. Principalele elemente care au atras atenția sunt legate de determinarea cu care atât Banca Centrală Europeană, cât și Rezerva Federală s-au manifestat pentru acțiunile menite să tempereze inflația și să o readucă, în cele din urmă, în apropierea țintei. Tonul ferm al declarațiilor a satisfăcut așteptările pieței și ține încă prima pagină a publicațiilor de specialitate, fiind subiectul preferat al comentariilor și opiniilor analiștilor economici. Cred totuși că el nu ar trebui să constituie o surpriză pentru nimeni, din multe motive care au fost discutate pe larg anterior: nevoia de consolidare a credibilității băncilor centrale, evoluțiile și informațiile disponibile în ultimele trimestre care au demonstrat în mod evident caracterul persistent al inflației în opoziție cu anticipările care puteau fi formulate pe baza datelor disponibile anterior, riscul de dezancorare al anticipațiilor și observarea tot mai pregnantă a efectelor nocive ale acestora asupra funcționării economiei etc.

De aceea, nu la aceste declarații aș vrea să mă refer, ci aș încerca să (re)aduc în prim plan, foarte pe scurt, alte câteva nuanțe ale opiniilor exprimate de economiști de renume și unele preocupări la nivel global reiterate în declarațiile din ultimele zile care nu au prins primele pagini ale ziarelor, dar care, în esență, sunt cel puțin la fel de importante pentru viitorul nostru și pentru întreaga comunitate internațională, atât din perspectivă economică și financiară, cât și socială. Ele sunt complementare cu declarațiile de prima pagină de la Jackson Hole și au o importanță pe termen mediu cel puțin la fel de ridicată.

Din această perspectivă, este de remarcat în primul rând faptul că în discursurile principalilor bancheri centrali în continuare au lipsit elemente ferme și clare de „forward guidance”. În opinia mea, aceasta arată că persistă o atitudine prudentă a majorității bancherilor centrali de a se ancora în ținte ferme privind nivelul viitor al ratelor dobânzilor de referință. Eu văd această abordare ca o confirmare a faptului că băncile centrale rămân perfect conștiente de nivelul ridicat de impredictibilitate pe termen scurt și mediu, ceea ce argumentează preferința actuală pentru o abordare de tip „văzând și făcând” în funcție de ceea ce vor arăta datele și informațiile ce vor deveni disponibile în perioada următoare privind mersul economiei și al prețurilor.

Totodată, numeroși economiști atenționează asupra faptului că abordarea politicii monetare în lupta cu inflația trebuie să fie diferită în funcție de particularitățile fiecărei economii. Cea mai importantă diferențiere se face între situația din SUA și cea din Zona Euro, dar la fel de mari sunt diferențele și între economiile dezvoltate și cele emergente. În vreme ce în SUA situația actuală la nivel economic și structura dinamicii prețurilor arată că creșterea ratei dobânzii de politică monetară ar putea acționa destul de eficient pentru frânarea pe termen mediu a ascensiunii prețurilor, în Zona Euro legătura puternică dintre inflație și factori aflați în afara influenței instrumentelor clasice ale politicii monetare (cum sunt prețurile la energie) implică, probabil, cel puțin din perspectivă teoretică, o amploare mai redusă a creșterii totale a ratei dobânzii de politică monetară.

Un element important din perspectiva economiilor emergente (cum este și cazul nostru), dar care are implicații pentru stabilitatea financiară globală este acela că măsurile luate recent de băncile centrale din economiile dezvoltate vin după o perioadă considerabilă de timp în care băncile centrale din economiile aflate în dezvoltare deja au majorat semnificativ și în numeroase etape dobânzile de referință pe plan local. Acest fapt este mai puțin menționat de analiștii financiari, dar are o importanță crucială pentru prevenirea unei crize financiare la nivel global. Așadar, deși bancherii centrali din economiile dezvoltate sunt adesea acuzați ca au acționat cu întârziere (la fel cum de același lucru sunt acuzați și cei din economiile emergente), faptul că economiile emergente au avut răgaz să-și întărească semnificativ politica monetară anterior mutărilor băncilor centrale din economiile dezvoltate reprezintă un mare câștig pentru stabilitatea globală, cu atât mai mult cu cât timpul aflat la dispoziția economiilor emergente a fost suficient chiar și pentru ca majorările ratelor de dobândă să fie graduale, deci mai ușor de absorbit la nivel local. O referire recentă în această direcție a avut-o șeful Băncii Reglementelor Internaționale, Augustin Carsten, care a afirmat că băncile centrale trebuie să aibă o abordare realistă față de eficiența politicilor de influențare a cererii pe termen scurt pentru combaterea inflației, în actualul context economic.

O altă preocupare importantă din ultima perioadă care s-a simțit, chiar dacă uneori numai printre rânduri, în discursurile economiștilor din ultimele zile este cea față de nevoia de a regândi modele economice actuale care sunt bazate în esență pe principiul echilibrului dinamic și cel al anticipațiilor raționale. Economistul Joseph Stiglitz, laureat al premiului Nobel, remarca săptămâna trecută că aceste modele au șanse mai reduse să fie de ajutor în calibrarea politicilor economice în prezent și în viitorul apropiat, din moment ce suntem într-o situație de evidente dezechilibre ce vor continua probabil să se manifeste cel puțin pe termen mediu, iar noi șocuri pe partea ofertei sunt foarte probabile în anii ce vor urma, atât timp cât tensiunile geopolitice vor continua să fie prezente.

Așa cum se știe, starea de echilibru este un concept teoretic. Există întotdeauna forțe dinamice care nu permit unei economii să atingă și să susțină această poziție echilibrată, iar în mod realist, suntem întotdeauna într-o stare de dezechilibru care tinde către un echilibru teoretic. Cu toate acestea, pot exista anumite situații în care dezechilibrul devine mai pronunțat. Teoria economică des uzitată și consacrată sugerează că toate piețele lucrează spre echilibrul pieței, unde cererea și oferta își găsesc echilibrul și nu există supraproducție sau subproducție. Este evident că astfel de echilibre sunt greu de atins într-un mediu economic care va rămâne dominat de incertitudine și riscuri ridicate în viitorul previzibil și care va continua probabil să fie afectat de noi șocuri externe. De aceea, ar fi util un demers de investigare a unor modele bazate pe adaptarea permanentă a agenților economici la noi realități în schimbare pe fondul unei stări prelungite de dezechilibru, în condițiile în care așteptările și prognozele acestora sunt lipsite de acuratețe din cauza informațiilor incomplete disponibile. Joseph Stiglitz mai notează că într-un astfel de cadru conceptual, au o importanță deosebită politicile menite să sporească flexibilitatea economiei și capacitatea sa de adaptare rapidă la noi condiții, în special în ceea ce privește aprovizionarea cu resurse de producție și oferta în general. În acest context, flexibilitatea pieței muncii are la rândul ei o importanță foarte mare, dar și mecanismele stabilizatorilor automați care sunt deja consacrate în teoria și practica politicilor publice.

Principiile de mai sus sunt susținute, în linii mari, și de declarațiile din ultimele zile ale unui alt laureat al Premiului Nobel pentru economie, Lars Peter Hansen, care pledează pentru un rol mai mare al politicii fiscale în stabilizarea economiei și combaterea inflației, precum și pentru regândirea modelelor economice de prognoză utilizate în deciziile de politici. Într-o lucrare publicată împreună cu Michael Barnett și William Brock, aceștia argumentează în favoarea conexării modelelor economice cu cele climatice, având în vedere legătura bidirecțională evidentă dintre sustenabilitatea economică și cea de mediu, precum și influențele ambelor asupra bunăstării sociale.

Scurta enumerare de mai sus prezintă doar câteva dintre preocupările fundamentale ale economiștilor la momentul actual, dar cu profunde implicații la nivel local pentru toate economiile lumii. Unele dintre ele nu sunt deloc noi, de exemplu reiterarea rolului important al politicii fiscale în complementaritate cu politica monetară și reformele structurale pentru combaterea efectelor negative ale crizelor suprapuse cu care ne confruntăm în prezent, dar și pentru transformarea economiei prin adaptare la noile realități. Nici nevoia de regândire a modelelor de analiză și prognoză utilizate pentru calibrarea politicilor amintite nu este nouă, dar este din ce în ce mai pregnantă în contextul dezechilibrelor și șocurilor exogene anticipate să persiste pentru o perioadă semnificativă în viitor. Transformarea digitală, provocările climatice, combaterea inegalităților și promovarea echității sociale sunt de foarte multă vreme pe agenda decidenților, dar acutizarea acestor externalități majore ale crizelor actuale le transformă într-o prioritate tot mai acută. Toate aceste preocupări fundamentale rămân dominante și vor continua să constituie fundalul oricăror discuții privind decizii punctuale de politici.

eJobs: 4.500 de lei este salariul mediu net în vânzări. Un casier câștigă aproximativ 2.400 de lei pe lună

0

Peste 12.000 de locuri de muncă sunt disponibile în acest moment pe eJobs.ro pentru candidații interesați să lucreze în vânzări.

Roxana Draghici, Head of Sales eJobs Romania

„Este domeniul cu cele mai multe poziții deschise pentru cei care vor să se angajeze, dar și cu discrepanțe destul de mari între cei de pe pozițiile de entry level și funcțiile de management. Cu toate acestea, oportunitățile de creștere în carieră sunt unul dintre principalele argumente pe care le au aplicanții, motiv pentru care, lunar, sunt între 300.000 și 400.000 de aplicări pentru joburile din Vânzări”, explică Roxana Drăghici, Head of Sales în cadrul eJobs România.




4.200 de lei este salariul mediu pentru această industrie, însă, potrivit datelor Salario, doar 30% dintre angajați câștigă mai mult de 4.000 de lei pe lună. Astfel, distribuția salarială arată că o peste o treime din angajații din vânzări au salarii cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei, 20% între 3.000 și 4.000 de lei, 22% între 4.000 și 7.000 de lei. 18,2% câștigă între 1.386 și 2.000 de lei, 5,9% între 7.000 și 10.000 de lei și 2,1% peste 10.000 de lei.

Cel mai mult câștigă managerii generali și regionali pentru care au fost înregistrate valori de peste 37.000, respectiv 30.000 de lei. “O componentă importantă a joburilor din vânzări este legată de comisioane, care, în multe cazuri, ajung chiar să dubleze sau să tripleze salariul de bază. Este un  motivator foarte puternic pentru angajații cu experiență, dar și pentru candidații aflați la început de drum”, spune Roxana Drăghici.

De altfel, Vânzările atrag lunar și cel mai mare număr de aplicări pe eJobs.ro. Din cele 900.000 de aplicări înregistrate în luna august, mai mult de 375.000 au fost pentru joburile din Vânzări. Cei mai mulți candidați au venit din București, fiind urmați de cei din Timișoara, Cluj-Napoca, Brașov, Iași și Constanța. Aproximativ 40% dintre aceștia au între 25 și 35 de ani și 33% între 18 și 24 de ani. Cel mai puțin aplică extremele – candidații mai tineri de 18 ani și cei din categoria 45+.

Cele mai mici salarii MEDII nete introduse până în acest moment de către angajații din Vânzări sunt pentru joburile:

  • Casier – 2.400 lei
  • Operator introducere date – 2.600 lei
  • Asistent comercial – 2.700 lei
  • Visual merchandiser  – 2.950 lei
  • Gestionar depozit – 3.000 lei

Orașele cu cele mai mici salarii MEDII nete din Vânzări sunt:

  • Drobeta Turnu Severin: 1.750 lei
  • Pașcani: 1.800 lei
  • Reșița: 2.000 lei
  • Focșani: 2.150 lei
  • Deva: 2.200 lei

Orașele cu cele mai mari salarii MEDII nete din Vânzări sunt:

  • București : 5.500 lei
  • Cluj-Napoca: 4.900 lei
  • Timișoara: 4.500 lei
  • Brașov: 4.400 lei
  • Iași: 4.300 lei

Iată și care sunt pozițiile pentru care s-au înregistrat cele mai mari valori salariale din acest domeniu:

  • Director general: salariul mediu net la nivel național – 11.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 37.239 lei 
  • Manager regional: salariul mediu net la nivel național – 10.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 30.000 lei
  • Director financiar: salariul mediu net la nivel național – 10.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 24.000 lei 
  • CTO: salariul mediu net la nivel național – 9.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 15.000 lei 
  • Director economic: salariul mediu net la nivel național – 8.000 lei, salariul maxim introdus în Salario – 23.500 lei 

Finanțare pentru perdele forestiere realizate de persoane private

0

Oricine poate să planteze perdele forestiere și să primească bani pentru asta, nu numai autoritățile. Guvernul a adoptat, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, o ordonanță pentru modificarea și completarea Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecţie.

Tánczos Barna, ministrul mediului, apelor și pădurilor: „Până acum, prin lege, se finanțau strict perdelele de a lungul autostrăzilor și drumurilor naționale. Odată cu modificările de astăzi vor putea fi finanțate toate tipurile de perdele forestiere. Avem mare nevoie de astfel de perdele de protecție, atât în jurul localităților, cât și a câmpurilor și a cursurilor de apă, mai cu seamă că schimbările climatice se manifestă tot mai violent. Viitoarele perdele forestiere vor proteja comunitățile de efectele furtunilor puternice, dar ele protejează și solul împotriva eroziunii, îmbunătățesc și bilanțul hidric, purifică aerul din orașe și ajută la îmbunătățirea factorilor climatici. Dincolo de finanțare, am mai făcut o modificare importantă prin care toți proprietarii români de terenuri vor putea înființa, pe aceste suprafețe, perdele forestiere de protecție, beneficii inclusiv de finanțare.”

MMAP anunță că „prin adoptarea acestei ordonanțe se asigură finanțarea pentru toate tipurile de perdele forestiere de protecție cuprinse în Sistemul naţional al perdelelor forestiere de protecție, nu numai pentru cele de protecție a căilor de comunicație care fac parte din Programul naţional de realizare a perdelelor forestiere pentru protecţia autostrăzilor şi drumurilor naţionale. De asemenea, în vederea asigurării accesului la perdelele forestiere de protecție a căilor de comunicații, precum și la proprietățile aflate în vecinătatea perdelelor, prin documentațiile tehnico-economice se pot delimita drumuri de acces cu o lățime de  3-4 m, amplasate la una din marginile perdelelor.

Un element deosebit de important este acela că se introduc și a alte categorii de beneficiari, în speță proprietari de terenuri, care vor putea să înființeze perdele forestiere de protecție în mod voluntar, iar costurile aferente înființării perdelelor forestiere de protecție sunt decontate cu respectarea art.1 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.35/2022 pentru aprobarea măsurilor necesare realizării campaniei naționale de împădurire și reîmpădurire prevăzute în Planul național de redresare și reziliență.

În vederea realizării documentațiilor tehnico-economice, UAT-urile vor pune la dispoziția autorității, reprezentată prin proiectantul de specialitate, în mod gratuit, planurile parcelare, registrele cadastrale, registrul de evidență funciară, alte documente pe care le dețin.

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, potrivit legii, va furniza, la cerere și cu titlu gratuit, informațiile disponibile în format analogic în vederea realizării documentațiilor tehnico-economice, prin oficiile de cadastru și publicitate imobiliară. 

Prin Ordonanța aprobată astăzi se introduc dispoziții tranzitorii care să asigure premisele continuării obiectivelor de investiții privind înființarea perdelelor forestiere de protecție, astfel:

– obiectivele de investiții pentru care au fost demarate procedurile de achiziție a  lucrărilor de înființare a  perdelelor forestiere de protecție anterior intrării în vigoare a prezentei ordonanțe se vor derula în conformitate cu prevederilor legale în vigoare la data demarării procedurilor de achiziție a lucrărilor

– la obiectivele de investiții pentru care nu au fost demarate procedurile de achiziție a lucrărilor de înființare a perdelelor forestiere de protecție până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe se poate reanaliza soluția tehnică în conformitate cu noile reglementări aduse prin prezenta ordonanță

Ordonanța va conduce la creșterea suprafețelor acoperite cu vegetație forestieră și la reducerea efectelor viscolelor și a zăpezilor masive asupra circulației autovehiculelor pe drumurile naționale și autostrăzi

Până în prezent au fost plantate 197,27 ha  de perdele forestiere de protecție”.

 

Banca Românească, acreditată pentru accesarea produselor bancare la distanță cu identificare video

1

Banca Românească (BROM) anunță că „a obținut acreditarea Autorității pentru Digitalizarea României pentru accesarea produselor bancare la distanță cu identificare video, asigurând astfel o experiență digitală completă și sigură pentru clienții băncii. 

BROM a dezvoltat și pune la dispoziția persoanelor fizice platforma www.e-bancamea.ro care poate înrola clienți noi 100% online, de pe un telefon mobil, tabletă, laptop sau desktop, confirmând astfel angajamentul pentru digitalizare și oferirea de produse și servicii bancare moderne, la cele mai înalte standarde”. 

Prin intermediul platformei digitale, BROM „oferă acces facil, rapid și sigur la un pachet complex de produse si servicii: cont curent în lei, card de debit premium (Mastercard Gold), serviciul SMS Alert și Internet Banking, reunite sub denumirea Pachet eSential. 

Platforma face posibilă înrolarea 100% online în numai 10 minute, după parcurgerea a patru pași:

1. IDENTIFICARE – BROM colectează un prim set de date de la viitorul client în vederea începerii procesului de înrolare

2. DESPRE TINE – Banca solicită elementele de identificare ale clientului

3. APEL VIDEO – BROM validează informațiile furnizate de client prin intermediul unui apel video 

4. SEMNARE – Viitorul client BROM semnează electronic documentele asociate pachetului eSential 

La finalul procesului, clientul intră în posesia contractului semnat digital, a credențialelor de acces la soluția de Internet Banking, iar, ulterior, primește prin poștă cardul de debit premium, MasterCard Gold. 

Utilizatorii care accesează platforma www.e-bancamea.ro și aplică pentru pachetul eSential beneficiază de comisioane zeropentru serviciile incluse în pachet – deschiderea și administrarea lunară a contului curent în lei, administrarea cardului de debit, retragerea de numerar de la orice bancomat, administrarea serviciului Internet Banking și activarea serviciului SMS Alert. În plus, după înrolarea online și obținerea Pachetului eSential, clientul poate beneficia și de alte avantaje la produsele și serviciile Băncii Românești precum reduceri de dobândă pentru creditele de consum și cele ipotecare și comision de administrare zero pentru conturile curente în valută asociate Pachetului eSential”.

Banca Românească reamintește că „oferă clienților săi, persoane fizice și juridice, o gamă largă de produse și servicii de calitate adaptate nevoilor fiecăruia. Cu o rețea teritorială de aproape 85 de sucursale și agenții, Banca Românească se poziționează în prezent – prin soluțiile diversificate pe care le propune nevoilor financiare ale persoanelor fizice și juridice – ca instituție financiar-bancară de top din punctul de vedere al accesibilității și competitivității”.

Fondul Proprietatea – profit de 4.129,7 milioane lei în primele șase luni din 2022

0

Fondul Proprietatea („Fondul”) a publicat astăzi rezultatele financiare pentru primul semestru al anului, încheiat la 30 iunie 2022, și dorește să sublinieze următoarele aspecte importante:

 

  • Prețul acțiunii Fondului a avut o performanță bună în prima parte a anului 2022. La finalul perioadei de șase luni încheiată la 30 iunie 2022, prețul acțiunilor era de 2,0600 Lei, o valoare care a determinat un discount de 20,32%, pe baza ultimului VAN disponibil la data calculului.
  • Randamentul total al prețului acțiunii în primul semestru a fost de 13,3%. VAN-ul total la 30 iunie 2022 a fost cu 23,3% mai mare comparativ cu cea de la sfârșitul anului 2021, în timp ce VAN pe acțiune a crescut cu 23% în aceeași perioadă.
  • În perioada 1 ianuarie 2022 – 30 iunie 2022, discountul față de VAN a fost mai mic de 15% în 29 dintre zilele de tranzacționare (47,5% din perioadă) iar pentru restul de 32 zile acesta a fost mai mare de 15% (52,5% din perioadă). Discountul mediu al prețului acțiunii față de VAN a fost 25,9% în aceeași perioadă.
  • Profitul obținut de Fondul Proprietatea în primele șase luni din 2022 este de 4.129,7 milioane lei comparativ cu 1.801,1 milioane lei pentru perioada de 6 luni încheiată la 30 iunie 2021. Principalul factor care a contribuit la profitul înregistrat în prima jumătate a anului 2022 a fost câștigul net aferent participaților Fondului înregistrate la valoare justă prin contul de profit și pierdere în sumă de 3.295,3 milioane lei, generat în principal de actualizarea evaluării Hidroelectrica, net de evoluția negativă a prețului acțiunilor deținerilor listate ale Fondului (în principal OMV Petrom SA).
  • Valoarea totală a veniturilor brute din dividende înregistrată de Fond în cursul perioadei de șase luni încheiată la 30 iunie 2022 este de 858,9 milioane lei, iar cele mai importante sume sunt aferente S.P.E.E.H Hidroelectrica SA și OMV Petrom SA.
  • Scăderea activelor lichide cu 11,3% în perioada de șase luni încheiată la 30 iunie 2022 s-a datorat în principal sumelor plătite pentru achiziționarea de acțiuni proprii (760,1 milioane lei), dividendelor plătite, net de impozit reținut la sursă (1.021,8 milioane lei), netate parțial de încasările din cedarea participaților ca urmare a vânzării deținerii în OMV Petrom (978,3 milioane lei) și de dividendele primite, net de impozit reținut la sursă (626,2 milioane lei).
  • Datoriile au crescut cu 104,9% față de 31 decembrie 2021, în principal ca urmare a creșterii datoriilor aferente comisioanelor de administrare datorate ca urmare a înregistrării comisioanelor de distribuție în urma ofertei publice de răscumpărare realizată de Fond.
  • Alte datorii au scăzut cu 66,3% față de 31 decembrie 2021 datorită faptului că la 31 decembrie 2021, datoria aferentă distribuirii dividendelor cu data plății la 18 februarie 2022 a fost înregistrată integral.

 

Situația poziției financiare

Milioane Lei 30 iun 2022 31 mar 2022 31 dec 2021 30 iun 2021 30 iun 2022 vs. 31 dec 2021 (%)
  Neauditat Neauditat Auditat Neauditat  
Numerar și conturi curente 137,6 87,7 68,2 65,6  
Depozite la bănci 121,1 636,2 347,4 415,3  
Certificate de trezorerie 93,4  
Obligațiuni guvernamentale 178,5 228,3 77,1 77,6  
Dividende de încasat 229,8 525,3  
Participații 15.873,0 13.398,9 12.577,7 10.446,8  
Active imobilizate deținute pentru vânzare 1.135,20                     –     
Alte active 4,7 207,1 0,3 4,1  
Total active 16.544,7 14.651,6 14,205.9 11.534,7 16%
Datorii 79,5 26,5 38,8 36,6  
Alte datorii 137,9 89,2 409,6 69,2  
Total datorii 217,4 115,7 448,4 106,0 (52) %
Total capitaluri proprii 16.327,3 14.535,9 13.757,5 11.428,7 19%
Total datorii și capitaluri proprii 16.544,7 14.651,6 14.205,9 11.534,7 16%

Sursa: IFRS financial statements

 

Situația rezultatului global 

Milioane Lei T1 2022Neauditat T2 2022Neauditat S1 2022 Neauditat S1 2021 Neauditat
Pierderi nete nerealizate aferente participațiilor la valoare justă prin profit sau pierdere (62,3) (226,5) (288,8) (103,5)
Câștiguri nete nerealizate aferente participațiilor la valoare justă prin profit sau pierdere 883,5 2.700,6 3.584,1 1.293,1
Venituri brute din dividende 858,9 858,9 655,1
Câștiguri / (pierderi) nete din alte active financiare la valoarea justă prin profit sau pierdere 188,7 (0,4) 188,3 (3,9)
Pierderi nete realizate din active imobilizate deținute pentru vânzare (157,0) (157,0)
Venituri din dobânzi 6,9 11,2 18,1 10,0
Alte venituri, nete* 3,4 3,4 5,1
Venituri nete din activitatea operațională 859,8 3.347,2 4.207,0 1.855,9
Cheltuieli cu comisioanele de administrare recunoscute în contul de profit și pierdere (20,8) (33,6) (54,4) (38,8)
Alte cheltuieli operaționale (12,9) (7,1) (20,0) (9,9)
Cheltuieli operaționale (33,7) (40,7) (74,4) (48,7)
Cheltuieli de finanțare
Profit înainte de impozitare 826,1 3.306,5 4.132,6 1.807,2
Cheltuiala cu impozitul pe profit (2,9) (2,9) (6,1)
Profitul perioadei 826,1 3.303,6 4.129,7 1.801,1
Alte elemente ale rezultatului global
Total rezultat global aferent perioadei 826,1 3.303,6 4.129,7 1.801,1

Sursa: Situațiile financiare IFRS

* Alte venituri, nete includ în principal câștigurile/ (pierderile) nete din reevaluarea titlurilor de stat la valoare justă, câștigurile/ (pierderile) nete din diferențe de curs valutari și alte venituri/ (cheltuieli) operaționale.

Cazacu, XTB: Acțiunile marilor companii farmaceutice au scăzut și cu peste 70% față de perioada pandemică,o luptă pe brevete fiind declanșată recent. Ce ne așteaptă în perioada următoare?

 

  • Fostele acțiuni „câștigătoare” ale perioadei de pandemie au trecut, din centrul radarului investitorilor, în obscuritate, înregistrând pe burse contracții deosebit de severe.
  • În ultimul an, Moderna a pierdut aproape trei sferturi din capitalizare (-72,6%). 
  • Pentru producătorul german BioNTech pierderea este de 68,3%, de la 464 dolari (pe 10 august 2021) până la 147,08 pe 30 august 2022. 
  • Scăderile pot să împingă spre o nouă mobilizare, orientată spre dezvoltarea afacerilor sau exploatarea unor resurse anterior trecute cu vederea, favorizând chiar o abordare orientată spre confruntare, constată Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.
  • Fluxurile de cash ale Moderna și BioNTech, odată cu dezvoltarea noilor versiuni de vaccin, împreună cu potențialul științific acumulat pot readuce companiile, în atenția unor categorii de investitori specializați, se mai arată în analiza casei de brokeraj pe burse internaționale XTB România.

Deprecierile masive, uneori de peste 70%, au lăsat locul creșterilor explozive pentru acțiuni precum Zoom sau Netflix, dar și pentru alte companii-fanion ale perioadei de pandemie, precum cele din domeniul farmaceutic, aflate deseori în prim-planul știrilor globale anii trecuți. 

Între acestea, cele mai căutate erau cele care au dezvoltat vaccinuri bazate pe o tehnică nouă, ARN mesager, sau messengerRNA, prescurtat mRNA. 

Numele trimite deja cu gândul la simbolul de tranzacționare pe bursa americană (NASDAQ) al companiei Moderna. 

Pe 10 august 2021, acțiunile Moderna atingeau un vârf de 497,49 dolari, de aproximativ 25 de ori peste valorile din ianuarie 2020, pe când acțiunea oscila în jur de 20 de dolari. 

De atunci, însă, euforia s-a risipit, compania a pierdut mai bine de două treimi și aproape trei sferturi din capitalizare (-72,6%) până la închiderea de marți, la 135,93 dolari/acțiune.

Nici producătorul german BioNTech, simbol BNTX, nu a mers mult mai bine: de la 464 dolari (tot pe 10 august 2021) până la 147,08 pe 30 august, pierderea este de 68,3%. 

Cu greu ar putea găsi acționarii firmei europene motive de a fi nu foarte dezamăgiți, observând că au, totuși, o performanță cu 4,3 puncte procentuale mai bună decât cea înregistrată de Moderna, pe traseul abrupt din vârfuri spre „valea” din prezent.

Cu societățile europene și americane ieșind din etapa de vaccinare masivă, dornice să lase în urmă perioada de restricții, debarasându-se de stresul asociat pandemiei, luând cu asalt destinațiile de vacanță inaccesibile (sau dificil accesibile) pentru aproape doi ani, veniturile și implicit profiturile celor două companii au suferit ajustări. 

Succesul campaniei de vaccinare a adus revenirea, cu toată energia presurizată de timpul de așteptare, la un stil de viață deschis, cu activități în aer liber, socializare și călătorii, în timp ce interesul pentru noi runde de vaccinare a fost diminuat, la rândul său, de incidența mai redusă a îmbolnăvirilor grave în cazul noilor variante. 

Moderna înregistra un profit de 11,29 dolari/acțiune în trimestrul IV al anului trecut, care a coborât la 8,58 dolari/acțiune, în trimestrul întâi din acest an, și 5,24 dolari/acțiune în trimestrul al doilea. 

Pentru trimestrul al treilea, estimările sondajului Refinitiv sunt de 4,81 dolari/acțiune. Moderna a creat provizioane de aproape jumătate de miliard de dolari în trimestrul II pentru stocuri neutilizate. 

CEO-ul Moderna, Stephane Bancel, anunțase deja în mai că va dona o mare parte din averea familiei sale și că urma să exercite o parte din opțiunile sale, vânzând acțiunile rezultate în următoarele 12 luni. 

La BioNTech trimestrul I al anului acesta a adus 14,37 dolari profit pe acțiune, în trimestrul III se estimează (Refinitiv) un câștig net de 4,66 dolari/acțiune. 

Cele două companii rămân profitabile, dar tendința de pe burse nu are cum să fie ignorată de fondatori, echipa de conducere, angajați și bineînțeles, acționari. 

Scăderile pot să aducă nu doar nemulțumire, ci și să împingă spre o nouă mobilizare, orientată spre dezvoltarea afacerilor sau exploatarea unor resurse anterior trecute cu vederea, favorizând chiar o abordare orientată spre confruntare. 

Moderna a pornit o acțiune legală împotriva BioNTech și Pfizer, în Germania și SUA, susținând că i-au fost încălcate brevete anterioare.

Firma susține că vaccinul său a fost dezvoltat pe baza unor invenții brevetate între 2010 și 2016, în timp ce vaccinul Pfizer/BioNTech ar fi copiat, în principal, două trăsături esențiale pentru a crea propria lor variantă, Comirnaty.  

Ar fi vorba de metoda chimică de modificare ARN mesager și metoda de a coda proteina  „spike” cu toată lungimea sa într-o formulă de nanoparticulă de tip lipid. 

Pfizer/ BioNTech a respins ferm afirmațiile, insistând pe originalitatea muncii depuse. 

Interesant este că în perioada de urgență sanitară, au existat multiple voci care spuneau că, în interesul binelui comun, beneficiile aduse în mod normal de drepturile de proprietate intelectuale protejate de patente ar trebui suspendate, iar Moderna s-a arătat de acord. 

Inițial, era un acord general, dar pe 7 martie a modificat promisiunea, făcând-o să se aplice doar în privința a 92 de țări cu venituri mici și mijlocii din convenția AMC92 (pe listă se află țări precum Madagascar, Nepal, Algeria, Congo, Nigeria, Vietnam).

Moderna nu intenționează să obțină retragerea de pe piață a vaccinului produs de concurenții săi, ci doar o compensare financiară. 

Perioada pentru care se cer compensații începe din 8 martie anul acesta și nu se aplică la vânzările către țările din inițiativa AMC92.

Anul trecut, Pfizer a generat vânzări de aproape 37 miliarde de dolari cu vaccinul său, Moderna obținând 18 miliarde de dolari, puțin sub jumătate.

Cine ar avea dreptate și care ar putea fi rezultatul? Acțiunea se anunță una de durată, cu dificultăți de ordin tehnic și juridic. 

În cazul unui succes al Moderna, ar fi în joc miliarde de dolari în compensații financiare. 

Capitalizarea Moderna este de 53,17 mld de dolari, iar a BioNTech de 35,7 mld. de dolari, pe 30 august. 

O altă cale de urmat ar putea fi „încurajarea” Pfizer și BioNTech de a licenția tehnologia Moderna, redirecționând o cotă parte din venituri sub formă de plată pentru proprietatea intelectuală. 

Pe de altă parte, anunțul public inițial al Moderna de a nu urmări încălcarea patentelor dă argumente puternice companiilor vizate, oferind o bază rezonabilă de apărare legală, potrivit lui Jorge Contreras de la Universitatea din Utah, specializat pe astfel de situații. 

Situația poate fi și mai complexă dacă luăm în considerare faptul că atât Moderna cât și BioNTech au beneficiat de pe urma unor sublicențe ale unor patente dezvoltate de Universitatea din Pennsylvania.

Totuși, în evaluarea noastră, atenția publică reprezintă, de asemenea, un factor important de luat în calcul și dacă originalitatea lucrărilor BioNTech nu poate fi apărată convingător, nu doar în justiție, ci și în ochii opiniei publice, o formă de înțelegere financiară ar deveni probabilă. 

Procesul ar putea lua ani de zile, generând costuri financiare – și de imagine – pe care investitorii par a le fi luat în calcul, din moment ce în sesiunea de tranzacționare de după anunțul pornirii acțiunii juridice a Moderna, toate cele 3 companii se aflau în scădere, cu valori în intervalul aproximativ -3…-4%.

Procesul nu este izolat. De fapt, rutele legale pe tema drepturilor de proprietate intelectuală sunt destul de aglomerate: 

CureVac a deschis un proces împotriva BioNTech în iulie, privitor la aspecte precum stabilitatea și exprimarea proteinelor, sau formularea specifică a vaccinului.

Alnylam a acționat cele trei companii (Pfizer, Moderna, BioNTech) pe tema tehnologiei de nanoparticule lipide. 

Moderna are o dispută cu oameni de știință de la National Institutes of Health care doresc să fie trecuți pe lista de inventatori, în timp ce Moderna i-a trecut doar drept colaboratori, nu co-inventatori.

Cu toate acestea, viitorul pare a se însenina pentru cele două companii. Vaccinul booster pentru omicron a fost aprobat în Elveția (varianta bivalentă, include și omicron) și Australia. Vaccinul dual, care vizează și varianta omicron, a fost aprobat deja în Marea Britanie. 

Europa ar putea da undă verde soluției booster pentru omicron a BioNTech. 

FDA din SUA e așteptată să aprobe, de asemenea, utilizarea variantei booster pentru ambele companii.. 

Dincolo de turbulențele anului, corecțiile masive ale acțiunilor și disputele prezente, dintre care unele ar putea trena, fluxurile de cash ale companiilor Moderna și BioNTech, pe seama noilor versiuni de vaccin, împreună cu potențialul științific acumulat le pot readuce, pe termen lung, în atenția unor categorii de investitori specializați.

BestJobs: Schimbările din noul an școlar dau peste cap planurile și bugetul părinților

0

Noul an școlar, care începe cu aproximativ 10 zile mai devreme decât anul trecut, vine cu multe modificări pentru elevi, cadre didactice și părinți. Astfel, mai mult de jumătate dintre angajații care au copii spun că schimbările la nivelul structurii anului școlar le-au influențat planurile pentru finalul verii și pentru pregătirile de școală, potrivit celui mai recent sondaj BestJobs.

20% spun că au fost nevoiți să își mute perioada de concedii, iar alți 17% și-au scurtat vacanța programată. În același timp, cei mai mulți își regândesc bugetul pentru începerea școlii, în contextul inflației care erodează puterea de cumpărare, iar 7% spun că vor avea nevoie de un împrumut până primesc salariul, pentru a face față cheltuielilor necesare anul acesta mai devreme decât era prevăzut în bugetul familiei. 

Odată cu noua structură, anul școlar vine și cu vești bune din perspectiva modificărilor la nivel de organizare și programă. Astfel, 23% dintre părinți se bucură că dispare presiunea tezelor intersemestriale, alți 25% sunt încântați de stabilirea unui plan individualizat de învățare, iar 40% dintre părinți apreciază introducerea Săptămânii Verzi care să dezvolte interesul copiilor pentru natură și grija privind schimbările climatice. 

Cu toate acestea, noile modificări nu mulțumesc toți părinții. Peste 30% dintre ei se arată îngrijorați de faptul că elevii sunt în continuare supuși la schimbări, după ce în ultimii doi ani de școală nu s-a reușit menținerea unui ritm stabil și previzibil de învățare. Totodată, părinții iau în calcul și impactul noilor modificări asupra programului lor la job, pe care vor fi nevoiți să îl adapteze în funcție de vacanțele copiilor (28%). Alți 23% sunt de părere că aceste noutăți vor crea confuzii în rândul cadrelor didactice și de asemenea în rândul copiilor și părinților. În plus, 40% dintre părinți se tem în continuare de riscurile de infectare cu Sars-Cov 2, iar 81% dintre ei se declară pregătiți pentru eventualitatea în care cursurile ar trece din nou în online în contextul unei incidențe crescute.

Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs

„Odată cu începerea școlii, se pune din nou problema flexibilității la job și vine iarăși rândul angajaților să își negocieze programul. Atât cei care au copii, pe care trebuie să îi lase sau să îi ia de la grădiniță sau școală, dar și cei care vor să evite traficul în orele de vârf se simt acum motivați să ceară mai multă flexibilitate în program sau în modul de lucru și tendința se îndreaptă din nou către un program remote sau hibrid cu mai multe zile remote”, spune Ana Vișian, Marketing Manager BestJobs România. 

Pe lângă toate aceste schimbări, inflația este cea care le dă părinților cele mai mari bătăi de cap. Pentru a face față creșterii prețurilor, aceștia iau în calcul să cumpere mai puține rechizite (40%), să recondiționeze și să folosească din rechizitele de anul trecut (25%) sau să aleagă produse mai ieftine (25%). Doar 10% au spus că nu vor recurge la nicio măsură de reducere a efectelor inflației. 

Chiar dacă introducerea uniformelor școlare în vestimentația elevilor nu este una dintre modificările noului an școlar, la nivel ipotetic, 65% dintre părinți ar fi de acord cu această regulă. Printre motivele lor se numără reducerea diferențelor financiare între copii (45%), faptul că elevii se pot concentra asupra învățării și mai puțin asupra vestimentației (37%), reducerea costurilor cu hainele pentru școală (13%). Dintre cei care s-ar opune uniformei școlare, 25% consideră că reprezintă o idee învechită, care nu mai e valabilă pentru această generație de elevi, iar 12% au spus că o astfel de măsură ar limita creativitatea vestimentară a copiilor. 

81% dintre părinți au făcut deja parțial sau chiar integral cumpărăturile pentru începerea școlii, în timp ce 19% așteaptă să vadă ce nevoi sunt comunicate de către cadrele didactice. Aproape 40% dintre părinți se așteaptă ca bugetul total pentru rechizitele din acest an școlar să fie mai mai mare decât anul trecut. 64% speră însă că se vor putea încadra într-un buget de până în 500 de lei pentru toate cumpărăturile necesare copilului, în timp ce 36% se așteaptă la un cost total cuprins între 500 și 1.000 de lei.

Sondajul a fost efectuat în perioada 5 – 26 august pe un eșantion de 982 utilizatori de internet din România. 

Despre BestJobs 

BestJobs este una dintre cele mai importante platforme de recrutare online din România. Cu o experiență de peste 21 ani în domeniu, BestJobs se implică permanent în transformarea și inovarea industriei de recrutare online și integrează astăzi tehnologii digitale de ultimă generație și servicii conexe recrutării pentru a oferi cele mai eficiente soluții de angajare, recrutare și de dezvoltare profesională și personală. În orice moment, pe BestJobs sunt peste 4,6 milioane de profesioniști conectați la piața muncii, peste 40.000 de joburi și mii de freelanceri, agenți de recrutare sau specialiști în dezvoltare profesională și personală (coachi, mentori, terapeuți, avocați și alte tipuri de specialiști).

Sondaj EY România: Cel mai mare obstacol pentru recrutarea de talente din afara țării este problema legislației la nivel local

0

Peste 30% dintre liderii de companii din România consideră că noile forme de muncă care s-au impus în contextul pandemiei, și în special cele de la distanță, au facilitat recrutarea de talente din străinătate. Întrebați care este considerat cel mai mare obstacol pentru recrutarea de talente din afara țării, aproape jumătate dintre respondenți (46,2%) au menționat lipsa legislației specifice în România. Pe locul al doilea, cu 20,5%, se află inflația și instabilitatea economică, iar pe cel de-al treilea loc aspectele ce țin de motive sociale – 11,5%, la același nivel cu neadaptarea la cultura organizațională. Ultimul loc a fost ocupat de lipsa diversității în cadrul companiilor cu un procent de 6,4%.

Menit să evidențieze problematica mobilității forței de muncă pe piața locală, sondajul EY România a fost derulat la nivelul persoanelor cu funcții de conducere din cadrul departamentelor de resurse umane din companii autohtone, reieșind că problema legislației române ar fi prima și cea mai mare barieră în calea atragerii de talente externe. Cifrele arată că, pentru a angaja un cetățean străin în România, din cauza birocrației, procesul poate dura în medie 8 luni. 

Conform rapoartelor, în ultimul deceniu, peste 100.000 de cetățeni non-UE au venit să lucreze în România în domenii precum textile, HoReCa sau construcții. Totuși, există domenii care în continuare se confruntă cu o lipsa a forței de muncă, unul fiind sectorul IT&C. Acesta reprezintă un paradox, fiind domeniul care a evoluat tot mai mult în România, însă mediul universitar românesc nu reușește să furnizeze forță de muncă la nivelul cererii pieței pentru acest sector. Alte domenii ce trebuie avute în vedere sunt BPO (Business Process Outsourcing) și servicii suport (back office și client support) și retail. 

Cu privire la sectorul BPO și servicii suport, atât mediul privat local, cât și cel public trebuie să prezinte cât mai rapid o strategie în acest sens, pentru că România a fost nominalizată ca fiind a doua cea mai selectată locație în materie de investiții străine în servicii suport la nivel european, conform EY Attractiveness Survey România 2022.

Digitalizarea – calea către mobilitatea internațională

În viziunea respondenților, viitorul mobilității internaționale a angajaților este în strânsă legătură digitalizarea – 40,5%. Pe locul doi, într-un procent de 19%, respondenții au decis că viitorul mobilității este legat de strategia de afaceri. Pe a treia poziție, cu un procent de 17,7%, găsim eficiența operațională, iar pe cea de-a patra capabilitățile noi – 15,2%. Pe ultima poziție respondenții au menționat conformarea fiscală – 2,5%.  

Munca de la distanță – risc sau oportunitate?

Munca de la distanță a început să câștige teren în comparație cu clasicele metode de muncă. Se observă că din ce în ce mai multe state oferă vize pentru nomazii digitali și încearcă prin diverse beneficii fiscale să atragă talente din alte țări. 

Noutatea muncii de la distanță constă în prezent nu atât în dorința angajatului de lucra în timp ce călătorește, ci mai degrabă vine din amploarea așteptărilor, durata muncii la distanță și strategiile ce împing companiile în stabilirea locațiilor pentru forța de muncă și timpul alocat acesteia. Acest aspect, coroborat cu creșterea competiției pentru talente, ghidează angajatorii să caute talente din noi locații. Conform studiului, 55% dintre respondenții participanți la EY Tax and Finance Operations Survey consideră că în viitor societățile cu risc de sediu permanent și cu un număr mare de angajați ce lucrează de la distanță (din alte state) se vor confrunta cu riscuri fiscale. Exemple în acest sens ar fi un angajat al unei companii care traversează granițele internaționale, dar și un angajat care schimbă jurisdicțiile fiscale în cadrul unei țări, cum ar fi între statele americane și cantoanele elvețiene, pentru a-și desfășura activitatea.

Peste jumătate dintre respondenții participanți la sondajul EY cu privire la mobilitatea internațională a forței de muncă au răspuns că în companiile lor nu se lucrează de la distanță – 56,4% și numai 11,5% că activitatea și operațiunile firmei se desfășoară complet în regim de la distanță.

Pe lângă riscurile prezentate anterior, există și provocări cu privire la gestionarea datelor angajaților. România face pași importanți în direcția unui cloud digital care să gestioneze logistica mobilității internaționale, însă mai este nevoie de timp. Este necesar să existe o infrastructură bine planificată și realistă, care să aibă în același timp grijă de securitatea fizică a persoanelor și de bunurile organizației, precum și de securitatea cibernetică. 

Mobilitatea internațională – o soluție pentru
mediul de business din România

O majoritate importantă dintre respondenți, de aproape 79% este de părere că atragerea de talente din afara țării reprezintă un avantaj pentru mediul de business românesc, ceea ce întărește ideea că organizațiile nu mai pot să se rezume doar la forța de muncă internă. România a început să atragă talente externe odată cu venirea multinaționalelor, la finalul anilor 1990, iar astăzi se estimează că aici muncesc aproximativ 30.000 de cetățeni străini.

Referitor la sectoarele de afaceri din România au cel mai mult nevoie de recrutarea de talente externe, 16% dintre respondenți au menționat serviciile medicale, urmate de sectorul turismului și industria hotelieră – 9,3% și de serviciile profesionale, cu 8%.

Pandemia a schimbat viața socială, agendele politice, modul de lucru, dar, paradoxal, poate să apropie lumea mai mult ca niciodată. Faptul că astăzi un muncitor din Statele Unite poate lucra în aceeași companie cu unul din România, aflându-se în locații diferite și putând să schimbe expertiză, reprezintă un efect benefic a doi ani de încercări și greutăți. Lumea are șansa să intre în contact cu medii de lucru mai complexe, cu organizații diametral opuse cultural de cele obișnuite, dar, pentru ca acestea să se întâmple cât mai eficient, este nevoie de strategii robuste și aplicate noilor realități.

Corina Mindoiu, EY Romania

Corina Mîndoiu, Partener People Advisory Services EY România: „În timp ce unii angajatori români sunt încă reticenți vis à vis de implementarea politicilor de muncă de la distanță în afara țării, alte trenduri prind viteză. De exemplu, unele multinaționale au implementat politica de «workation»(«work»+«vacation»). De asemenea, «Gig economy», care a prins avânt înainte de pandemie este astăzi o realitate, nici măcar un trend din punctul meu de vedere. Organizațiile se vor uita peste granițe, peste continente pentru a identifica și recruta talente, iar dacă reușesc să facă acest lucru într-un mod corect, acestea vor avea acces la o plajă variată de forță de muncă. Rămâne de văzut în timp dacă într-adevăr angajatorii vor merge la scară largă în această direcție, dar pentru moment, cât și în viitorul apropiat, reiese clar că atât angajatorii, cât și angajații văd mai multe beneficii în a continua munca într-o manieră hibridă.” 

Rezultatele studiului pot fi consultate aici.