de Margrethe Vestager,
vicepreședinte executiv al Comisiei Europene

În Poznan, la 325 kilometri (200 mile) est de Varșovia, o echipă de cercetători în domeniul tehnologiei, ingineri și îngrijitori de copii lucrează la o mică revoluție. Proiectul lor comun, Insension, folosește recunoașterea facială alimentată de inteligența artificială pentru a ajuta copiii cu dizabilități intelectuale și multiple profunde să interacționeze cu ceilalți și cu lucrurile din jurul lor, devenind mai conectați cu lumea. Este o dovadă a puterii acestei tehnologii care avansează rapid.

La mii de kilometri distanță, pe străzile din beijing, recunoașterea facială bazată pe IA este folosită de oficialii guvernamentali pentru a urmări mișcările zilnice ale cetățenilor și pentru a ține întreaga populație sub supraveghere atentă. Este aceeași tehnologie, dar rezultatul este fundamental diferit. Aceste două exemple încapsulează provocarea mai largă a inteligenței artificiale: tehnologia de bază nu este nici bună, nici rea în sine; totul depinde de modul în care este folosită.

Natura în esență duală a inteligenței artificiale a stat la baza modului în care am ales să concepem Legea europeană privind inteligența artificială, un regulament axat pe utilizările IA, mai degrabă decât pe tehnologia în sine. Abordarea noastră se reduce la un principiu simplu: cu cât inteligența artificială este mai riscantă, cu atât obligațiile celor care o dezvoltă sunt mai puternice.

IA permite deja numeroase funcții inofensive pe care le efectuăm în fiecare zi – de la deblocarea telefoanelor noastre până la recomandarea melodiilor pe baza preferințelor noastre. Pur și simplu nu trebuie să reglementăm toate aceste utilizări. Dar IA joacă, de asemenea, un rol din ce în ce mai mare în momentele decisive din viața cuiva. Când o bancă verifică pe cineva pentru a determina dacă se califică pentru un credit ipotecar, nu este vorba doar despre un împrumut. Este vorba despre a-i pune un acoperiș deasupra capului și a-i permite să-și construiască averea și să urmărească securitatea financiară. Același lucru este valabil și atunci când angajatorii folosesc software-ul de recunoaștere a emoțiilor ca supliment la procesul lor de recrutare sau atunci când IA este utilizată pentru a detecta bolile în imaginile care prezintă creierul. Acesta din urmă nu este doar un control medical de rutină. Este literalmente o chestiune de viață și de moarte.

În astfel de cazuri, noul regulament impune obligații semnificative dezvoltatorilor de inteligență artificială. Aceștia trebuie să respecte o serie de cerințe – de la efectuarea evaluărilor de riscuri, până la asigurarea robusteții tehnice, monitorizarea umană și securitatea cibernetică – înainte de a-și lansa sistemele pe piață. În plus, Legea privind inteligența artificială interzice toate utilizările care contravin în mod clar valorilor noastre fundamentale. De exemplu, IA nu poate fi utilizată pentru „evaluări sociale” sau tehnici subliminale de manipulare a populațiilor vulnerabile, cum ar fi copiii.

Deși unii vor susține că acest control la nivel înalt descurajează inovarea, în Europa vedem lucrurile diferit. Pentru început, normele care nu țin cont de timp oferă certitudinea și încrederea de care inovatorii tehnologici au nevoie pentru a dezvolta noi produse. Dar, mai important, IA nu își va atinge potențialul pozitiv imens, decât dacă utilizatorii finali au încredere în ea. În acest caz, chiar mai mult decât în multe alte domenii, încrederea servește drept motor al inovației. În calitate de legiuitori, putem crea condițiile pentru ca tehnologia să înflorească prin respectarea datoriei noastre de a asigura siguranța și încrederea publică.

Departe de a contesta abordarea bazată pe risc a Europei, expansiunea recentă a modelelor IA de uz general (GPAI), cum ar fi ChatGPT, a făcut-o doar mai relevantă. În timp ce aceste instrumente ajută escrocii din întreaga lume să producă e-mailuri de phishing alarmant de credibile, aceleași modele ar putea fi utilizate și pentru a detecta conținutul generat de IA. În doar câteva luni, modelele GPAI au dus tehnologia la un nou nivel în ceea ce privește oportunitățile pe care le oferă și riscurile pe care le-a generat.

Desigur, unul dintre cele mai descurajante riscuri este că este posibil să nu fim întotdeauna capabili să distingem ceea ce este fals de ceea ce este real. Deepfake-urile generate de GPAI provoacă deja scandaluri și ajung pe prima pagină a ziarelor. La sfârșitul lunii ianuarie, imaginile pornografice false ale starului pop internațional Taylor Swift au ajuns la 47 de milioane de vizualizări pe X (fostul Twitter), înainte ca platforma să suspende în cele din urmă utilizatorul care le-a distribuit.

Nu sunt greu de imaginat daunele pe care un astfel de conținut le poate provoca sănătății mintale a unui individ. Dar dacă este aplicată pe o scară și mai largă, cum ar fi în contextul alegerilor, ar putea amenința populații întregi. Legea privind inteligența artificială oferă un răspuns direct la această problemă. Conținutul generat de IA va trebui să fie etichetat ca atare, astfel încât toată lumea să știe imediat că nu este real. Aceasta înseamnă că furnizorii vor trebui să proiecteze sistemele astfel încât materialele audio, video, textele și imaginile sintetice să fie marcate într-un format care poate fi scanat automat și care pot fi detectabile ca fiind generate sau manipulate artificial.

Companiilor li se va oferi șansa de a-și aduce sistemele la stadiul în care să respecte regulamentul. Dacă nu se vor conforma, vor fi amendați. Amenzile ar varia de la 35 de milioane EUR (37 de milioane de dolari) sau 7% din cifra de afaceri anuală globală (oricare dintre acestea este mai mare) pentru încălcări privind aplicațiile IA interzise, 15 milioane EUR sau 3% pentru încălcarea altor obligații și 7,5 milioane EUR sau 1,5 % pentru furnizarea de informații incorecte. Dar amenzile nu sunt totul. Introducerea pe piața UE a sistemelor de inteligență artificială neconforme va fi, de asemenea, interzisă.

Europa este prima care ia inițiativă în ceea ce privește reglementarea IA, dar eforturile noastre contribuie deja la mobilizarea răspunsurilor în altă parte. Pe măsură ce multe alte țări încep să adopte cadre legislative similare – inclusiv Statele Unite, care colaborează cu Europa la „o abordare bazată pe riscuri a inteligenței artificiale, pentru a promova tehnologii IA fiabile și responsabile” – suntem încrezători că abordarea noastră generală este cea corectă. Cu doar câteva luni în urmă, aceasta i-a inspirat pe liderii G7 să convină asupra unui prim Cod de conduită privind inteligența artificială. Aceste tipuri de limite internaționale vor ajuta la menținerea siguranței utilizatorilor până când obligațiile legale încep să intre în vigoare.

Inteligența artificială nu este nici bună, nici rea, dar va inaugura o eră globală de complexitate și ambiguitate. În Europa, am elaborat un regulament care reflectă acest lucru. Probabil mai mult decât orice alt act legislativ al UE, acesta a necesitat o acțiune atentă de echilibrare – între putere și responsabilitate, între inovare și încredere și între libertate și siguranță.

Margrethe Vestager este vicepreședinte executiv al Comisiei Europene.

interviu cu Marietje Schaake,
director de politică internațională al
Centrului de Politici Cibernetice de la Universitatea Stanford

De când a activat, timp de un deceniu, ca membru al Parlamentului European din partea Olandei, Marietje Schaake a devenit o voce transatlantică de frunte în dezbaterile despre tehnologie și răspunsurile politice la inovațiile digitale. În prezent, director de politică internațională în cadrul Centrului de politici cibernetice al Universității Stanford și membru al Stanford HAI (Human-Centered Artificial Intelligence – Inteligență Artificială Centrată pe Oameni) pe probleme de politică internațională, ea cântărește în mod regulat riscurile IA guvernate de domeniul privat, dezinformarea augmentată pe rețelele sociale și prin intermediul IA și subiectele conexe, inclusiv în calitate de membru al Comitetului Executiv al Organismului Consultativ pentru Inteligență Artificială al Organizației Națiunilor Unite.

Project Syndicate: Organismul Consultativ pentru Inteligență Artificială al ONU și-a publicat recent raportul intermediar. Ce mesaj ați subliniat în cadrul acestor adunări?

Marietje Schaake: ONU are un rol vital de jucat în a da un nou sens Cartei ONU – baza drepturilor omului, a dreptului internațional și a legitimității globale – în această nouă eră de disfuncționalități. Este deosebit de important să avem o perspectivă cu adevărat globală și să luăm în considerare experiențele și interesele trăite ale oamenilor din țările Sudului Global. Acest lucru lipsește prea des din analiza și propunerile de politici tehnologice, așa că sunt încântată de diferența pe care ONU o poate face în gestionarea IA.

PS: Au existat dezacorduri între responsabilii politici la nivel mondial – sau între economiile avansate și cele în curs de dezvoltare – cu privire la aspectele legate de gestionarea IA, care ar trebui să aibă prioritate maximă?

MS: Am asistat cu toții la concurența acerbă dintre Statele Unite și China din ultimii ani. Diferențele dintre democrații și autocrații se manifestă inevitabil și în modul în care guvernele abordează IA. O altă diviziune are loc între țările care se pot concentra pe reglementare și investiții și numeroasele guverne ale economiilor în curs de dezvoltare, care sunt preocupate mai mult de acces și incluziune.

Aceste contexte economice și sociale unice trebuie apreciate atunci când analizăm impactul IA. Avem de-a face cu o tehnologie care poate fi utilizată atât pentru a avansa descoperirile științifice, cât și pentru a intensifica supravegherea statului. Ar fi util ca factorii de decizie politică să soluționeze mai multe dintre aceste probleme specifice.

PS: Ca întotdeauna, Europa pare să se afle înaintea SUA în ceea ce privește reglementarea IA. Ați putea să ne prezentați pe scurt principalele puncte forte și puncte slabe ale proiectului de lege privind IA și ce ar putea învăța autoritățile de reglementare din alte părți din dezbaterea legislativă recentă din Europa?

MS: Uniunea Europeană s-a aflat, într-adevăr, cu un pas în fața celorlalți. De fapt, când au început lucrările la Legea privind IA, mulți au avertizat că este prea devreme. Dar acum, odată cu evoluția galopantă a pieței, s-ar putea spune că recentul acord politic asupra legii a venit la timp.

Legea privind inteligența artificială este concepută în primul rând pentru a atenua riscurile asociate cu modul în care sunt utilizate aplicațiile IA. Doar într-o etapă ulterioară, legiuitorii au adăugat cerințe pentru modelele de fundație (seturile de date instruite care stau la baza tuturor chatboturilor și a altor instrumente IA lansate pe piață). Aceste dispoziții ulterioare reprezintă un efort de reglementare a tehnologiei în sine. Deși consider că UE este un lider important bazat pe valori în reglementarea IA, tensiunile dintre reglementarea utilizărilor și reglementarea tehnologiei nu au fost rezolvate. Acesta este un lucru cu care toate autoritățile de reglementare vor trebui să se confrunte mai devreme sau mai târziu.

Există, de asemenea, problema adesea trecută cu vederea a aplicării. Vor trebui eliberate noi resurse și funcții pentru a ajuta organismele de supraveghere să se asigure că legea este puternică și eficientă. Una dintre slăbiciunile evidente ale Legii privind IA – care este rezultatul modului în care este concepută UE însăși – este că aceasta nu poate aborda chestiuni militare și de securitate națională. Aceste aspecte cruciale vor rămâne de competența statelor membre individuale, chiar dacă acestea sunt deja factori-cheie în modul în care IA este gestionată în SUA și China. Sper că UE se va concentra mai mult în următorii ani asupra intersecției dintre tehnologie și geopolitică.

PS: Ce le spuneți celor din domeniul tehnologiei, al capitalului de risc și celor din cercuri libertariene adiacente care susțin că modul de abordare al Europei a transformat-o într-un codaș al inovării în comparație cu SUA și China?

MS: I-aș întreba dacă ei cred că inovarea este mai importantă decât nevoia de a proteja drepturile omului și democrația. Sunt convinsă că inovarea nu ar trebui să fie obiectivul primordial al unei societăți. Uitați-vă doar la SUA. Timp de decenii, a avut încredere că piețele vor oferi rezultate bune, cu toate acestea, societatea și viața politică americană se confruntă acum cu daunele tehnologiilor nereglementate. Dezinformarea este larg răspândită; atacatorii cibernetici exploatează în mod regulat software-ul slab protejat, cu costuri masive; „lucrătorii liber-profesioniști” rămân vulnerabili din punct de vedere economic. Este timpul să punem sub semnul întrebării idealul inovării neînfrânate.

În ceea ce privește China, inovația tehnologică rămâne puternic controlată și instrumentalizată de către stat. Nu cunosc pe nimeni în UE care să fie inspirat de acest model.

PS: O preocupare comună cu privire la IA este că va provoca o dislocare pe scară largă a locurilor de muncă. Considerați că aceste temeri sunt justificate? Care considerați că este cel mai puternic răspuns pe care factorii de decizie politică l-ar putea oferi pentru a atenua aceste preocupări?

MS: Da, preocupările legate de șomajul tehnologic sunt justificate, judecând după o serie de studii efectuate de Fondul Monetar Internațional, McKinsey & Company și Goldman Sachs, printre altele. Toate prevăd efecte majore asupra locurilor de muncă, iar sondajele sugerează că inteligența artificială cauzează deja pierderi de locuri de muncă. Nu toată lumea are gradul de previziune și competența pe care le-a avut anul trecut Sindicatul Scenariștilor Americani, când membrii săi au intrat în grevă pentru a preveni utilizarea IA pentru a înlocui lucrătorii.

Guvernele sunt sfătuite să efectueze studii de scenarii privind expunerea anumitor sectoare la perturbarea provocată de inteligența artificială. Imaginea va fi probabil destul de amestecată și va diferi de exemplele istorice, în sensul că persoanele cu studii superioare se confruntă cu mai multe riscuri astăzi. În trecut, revoluțiile tehnologice au avut tendința de a afecta cel mai mult persoanele din clasa muncitoare.

În ciuda discuțiilor despre pierderile de locuri de muncă legate de IA, văd remarcabil de puține inițiative politice. Pe lângă planificarea scenariilor, discuțiile despre impozitarea companiilor IA, din ce în ce mai bogate, ar trebui să înceapă acum.

Ecosistemul informațional

PS: De când regulamentul general european privind protecția a datelor a intrat în vigoare cu mult fast în 2018, legea a atras multe critici pentru că este dificil de interpretat, implementat și aplicat și pentru că, în general, nu se ridică la nivelul așteptărilor. Sunt justificate aceste preocupări? În ce privințe au dreptate criticii și ce nu observă?

MS: Ținând seama de cantitatea de publicitate exagerată din jurul GDPR, nu se putea altfel decât să dezamăgească. În practică, va fi întotdeauna dificil să se armonizeze 27 de regimuri naționale de protecție a datelor într-un singur cadru care să se aplice tuturor – atât guvernelor și companiilor deopotrivă. Vestea bună este că liderii UE au prevăzut necesitatea unor revizuiri și îmbunătățiri periodice, care sunt în curs de desfășurare în prezent. Ca și în cazul IA, aplicarea va trebui să fie consolidată pentru a se asigura că GDPR nu va intra în istorie ca ceva care părea să fie amenințător, dar care este, de fapt, ineficient.

PS: Într-o lume ideală, ce fel de garanții împotriva dezinformării ați dori să vedeți înainte de alegerile pentru Parlamentul European și cele din SUA din acest an? Chiar nu avem altă opțiune, în cele din urmă, decât să avem încredere în personaje precum Elon Musk și Mark Zuckerberg pentru a controla campaniile de interferență electorală?

MS: Din păcate, companiile (cu propriile politici și priorități în schimbare) stabilesc limitele ecosistemului nostru informațional. Mulți și-au concediat sau și-au redus substanțial echipele de „încredere și siguranță”. Chiar mai rău, YouTube a declarat anul trecut, ca o chestiune de politică, că nu va mai elimina și nu va mai lua măsuri împotriva videoclipurilor care promovează minciuni flagrante despre alegerile din 2020. Nu va fi scăpat nimănui că aceste minciuni stau la baza campaniei electorale a lui Donald Trump din 2024. Nu numai că cercetătorii în domeniul dezinformării sunt vizați politic și marginalizați, dar multe măsuri recente menite să îmbunătățească condițiile dezbaterii online sunt inversate.

În plus, IA – și în special IA generativă – ar putea schimba regulile jocului pentru alegerile din întreaga lume, având în vedere capacitatea sa de a genera în mod eficient o cantitate infinită de informații false și de a viza aceste informații într-un mod mai precis. Avem nevoie urgentă de mai multă transparență, astfel încât cercetătorii independenți să poată studia efectele schimbărilor în politicile corporative. În prezent, majoritatea acestor informații și date sunt protejate în spatele regulilor de protecție a proprietății intelectuale.

La rândul său, UE ia măsuri importante pentru a preveni abuzul de „modele întunecate” (interfețe de utilizator înșelătoare, concepute pentru a păcăli oamenii să ia decizii dăunătoare, cum ar fi optarea pentru niveluri invazive de urmărire a datelor) și pentru a reglementa direcționarea anunțurilor politice (cărora nu li se permite să utilizeze informații personale confidențiale). UE a convenit, de asemenea, asupra unor noi reguli care impun ca toate anunțurile politice „să fie etichetate în mod clar ca atare și trebuie să se indice cine a plătit pentru ele, cât de mult, de care alegeri, referendum sau proces de reglementare sunt legate și dacă au fost vizate”.

Acestea sunt măsuri importante. Dar mă tem că nu vor veni la timp pentru următoarele alegeri europene sau pentru alegerile din alte părți ale lumii. Cu democrația deja sub o presiune fără precedent la nivel mondial, am putea fi în curând martorii unui experiment major de manipulare augmentată tehnologic.

PS: Credeți că TikTok ar trebui interzis?

MS: Având în vedere legile chinezești privind serviciile de informații, există motive ample de îngrijorare cu privire la modul în care datele corporative pot ajunge să fie utilizate de către stat. Mulți din Europa au avut îngrijorări profunde în urma dezvăluirilor privind modul în care Agenția Națională de Securitate a SUA (NSA) ar putea folosi datele companiilor de tehnologie pentru colectarea de informații și aplicarea legii. Cu toate acestea, acest lucru nu a dus niciodată la o interdicție.

În general, protejarea copiilor de aplicațiile care creează dependență este o idee bună. Aș prefera ca deciziile privind interzicerea utilizării unei aplicații precum TikTok să se bazeze pe reguli transparente de securitate sau de protecție a copilului, care să se aplice în mod egal tuturor.

Marietje Schaake, fost membru al Parlamentului European, este director de politică internațională al Centrului de Politici Cibernetice de la Universitatea Stanford, membru de politică internațională la Institutul Stanford pentru Inteligență Artificială Centrată pe Oameni (HAI) și membru al Comitetului Executiv al Organismului Consultativ la Nivel Înalt al ONU privind Inteligența Artificială.

de Shruti Rajagopalan, membru cercetător la Centrul Mercatus

În economiile avansate bogate, conversațiile despre inteligența artificială tind să se concentreze asupra pericolelor reprezentate de învățarea automată. Dar în India, întrebarea mai mare și mai presantă se referă la învățarea umană. Cu populația sa tânără și în creștere – care este deja cea mai numeroasă din lume și nu se așteaptă să atingă vârful mai devreme de 2065 – principala provocare economică a Indiei este de a construi capital uman, așa cum se întâmplă în multe țări din Sudul Global.

În acest caz,IA promite deja foarte mult. Sistemul educațional din India este în criză. Peste jumătate dintre elevii de clasa a cincea nu pot citi la nivelul unui elev de clasa a doua și doar un sfert se descurcă cu operațiuni simple de împărțire. Dacă acești elevi ar avea o programă școlară personalizată – predată în dialectul lor nativ, fără discriminare bazată pe castă sau discriminare economică – ar putea recupera. În timp ce stimulentele slabe pentru educatori, politica la nivel de stat, programele școlare slabe și circumstanțele socio-economice au stat în calea acestei soluții, IA ar putea face astfel de obstacole să fie surmontabile.

Imaginați-vă un tutore IA interacționând în dialectul său nativ, maithili, cu o elevă din cel mai sărac stat al Indiei, Bihar, unde notele la învățătură sunt deplorabile. Ar evalua temele prin imagini, ar corecta pronunția, ar învăța alte limbi, ar integra aritmetica prin jocuri și ar oferi repetiții nesfârșite și răbdătoare. Aceeași abordare ar putea fi, de asemenea, utilizată pentru a oferi formarea profesorilor pe scară largă, cu modele lingvistice mari (LLM), cum ar fi cel care alimentează ChatGPT, ajutând la dezvoltarea programei școlare în cele peste 100 de limbi din India și peste 10.000 de dialecte, toate la costuri reduse.

Acești profesori IA vor fi accesibili, parțial datorită pieței uriașe a Indiei. Unul din trei elevi indieni plătește deja pentru meditații private și, cu mult înainte de recentele descoperiri IA, indienii dominau YouTube, unde listele de redare educaționale îi ajută pe elevi să se perfecționeze pentru diverse examene de stat. Toate datele pe care acești elevi le oferă vor instrui modele pentru profesorii de învățare fundamentală, care pot fi implementați în țările din Sudul Global, unde elevii se confruntă cu probleme similare.

Dar, în timp ce inovatorii tehnologici și piața vor oferi acești profesori IA, este de datoria legiuitorilor, a societății civile și a filantropilor să furnizeze datele relevante, digitalizate la scară, pentru a ajuta la instruirea modelelor. În acest proces, ei pot începe, de asemenea, să dezvolte alternative la un sistem educațional defect controlat de stat.

Cele mai mari câștiguri vor avantaja indienii săraci și din clasa de mijloc, conectați la sistemul digital. Aproape două treimi dintre indieni au acces la un smartphone în gospodăria lor, iar această cifră este proiectată să crească la 95% până în 2040. Indienii se bucură de unele dintre cele mai ieftine planuri de date mobile din lume. Cu toate acestea, în timp ce indienii mai bogați își trimit copiii la școli private de elită, săracii ajung în instituții private bugetare sau într-un sistem școlar public cu absenteism galopant al profesorilor.

Fetele tinere, ale căror oportunități de școlarizare și învățare sunt adesea limitate după vârsta pubertății, vor beneficia, de asemenea, în mod disproporționat. Deși un profesor IA nu poate depăși toate efectele discriminării de gen, acesta poate elimina problema distanței fizice în accesarea educației de înaltă calitate.

IA va spori, de asemenea, capitalul uman al Indiei prin sistemul de sănătate. Deși serviciile medicale private, de ultimă generație, din țară, sunt excelente, persoanele care fac parte din cele patru categorii de venituri de nivel scăzut trebuie să răzbată într-un sistem care este tensionat cronic, costisitor și neprietenos, ajungând chiar până la punctul de cruzime. Formarea, angajarea și detașarea medicilor pe scară largă este dificilă. Dar spitalele ar putea folosi mai bine timpul medicilor prin introducerea unor birouri de asistență IA sau asistenți IA ai medicilor, care pot colecta istorii medicale complete și pot înregistra simptomele și alte detalii.

Având capacitatea de a acoperi toate dialectele native, IA ar putea fi mai umană decât interfața actuală a spitalului. Majoritatea diagnosticelor medicale, a rapoartelor, rețetelor, instrucțiunilor și declinărilor de responsabilitate din India sunt tipărite în limba engleză, chiar dacă doar 15% dintre indieni vorbesc o parte din limbă și doar 4% sunt fluenți în engleză. Ca urmare, majoritatea pacienților se chinuie să ia medicamentul corect sau doza corectă. Bunica mea educată, poliglotă și extrem de descurcăreață avea nevoie să o însoțesc în timpul vizitelor la spital, pentru că nu vorbea engleza.

Bariera lingvistică împinge adesea pacienții în brațele șarlatanilor. Din fericire, LLM-urile actuale devin rapid experte în diagnosticarea problemelor medicale și în a stabili dacă poate fi necesară o vizită urgentă la medic. Încărcarea imaginilor unei rețete sau ale unui medicament printr-o simplă solicitare vocală va oferi un răspuns imediat despre dozaj, contraindicații sau întrebări conexe.

Nici asistența medicală augmentată de IA nu se limitează la chatboți. India produce 60% din vaccinuri la nivel global, la costuri suficient de mici pentru a deservi țările în curs de dezvoltare. Dar puține laboratoare indiene dezvoltă noi vaccinuri. Acest lucru s-ar putea schimba rapid, deoarece instrumentele de calcul bazate pe IA accelerează descoperiri importante în plierea proteinelor sau dezvoltarea vaccinului ARNm. Deși astfel de descoperiri au loc și în Statele Unite și Europa, ele nu sunt însoțite de aceeași scară a infrastructurii fizice de producție.

IA va soluționa, de asemenea, alte lacune lăsate de capacitatea slabă a statului. De exemplu, sistemul judiciar indian are o listă de peste 50 de milioane de cauze restante la toate nivelurile, dintre care 85% sunt blocate în instanțele inferioare, cu un deficit sever de personal. În curând, IA poate ajuta la instruirea grefierilor și funcționarilor, pentru a se ocupa rapid de cazuri, înainte ca acestea să ajungă la judecători pentru o decizie. Unele țări permit deja modele IA mai noi pentru a ajuta la scrierea opiniilor și pentru a accelera soluționarea cazurilor. Curtea Supremă a Indiei folosește IA pentru a traduce peste 36.000 de opinii în mai multe limbi. În prezent, legiuitorii trebuie să recupereze decalajul prin formularea unui cod care să ghideze funcționarii judecătorești care utilizează IA.

Evaluarea riscurilor și a beneficiilor

Desigur, enumerarea acestor beneficii pictează o imagine prea roz pentru cei preocupați de schimbările bruște ale economiei și societății indiene. O îngrijorare majoră, în special pe termen scurt, este că IA reduce costul producerii dezinformării, care se răspândește cu ușurință prin rețele de distribuție criptate ieftine, cum ar fi WhatsApp. Acest conținut este adesea bine scris, convingător și poate fi produs acum în câteva secunde. Fotografii falsificate și deepfake-uri realiste ale unor personalități publice, inclusiv imagini pornografice false ale jurnalistelor și activistelor, sunt diseminate cu impunitate. În cele din urmă, modelele IA vor ajuta la detectarea falsurilor și a informațiilor false, poate chiar la urmărirea originilor conținutului rău intenționat. Dar până atunci, mai mulți indieni își vor pierde încrederea în rețelele de informații.

O altă temere este pierderea locurilor de muncă, având în vedere că India se luptă deja cu șomajul în rândul tinerilor, în proporție de peste 40%. Deși mai buni informaticieni din India s-au numărat printre cei care construiesc LLM-uri în Silicon Valley, amenințarea IA la adresa serviciilor de tehnologie a informației și a sectorului de asistență pentru clienți din India a crescut. Lucrătorii indieni din sectorul de asistență pentru clienți pot fi semnificativ mai ieftini decât omologii lor occidentali, dar asistenții IA vor fi greu de învins.

Înainte de pandemie, primii 20% dintre persoanele salariate din India erau responsabile pentru 45% din venituri și 36% din cheltuielile de consum. Când aceste gospodării au început să cheltuiască mai puțin în timpul carantinelor, lucrătorii urbani din India au fost grav afectați. Dacă IA forțează firmele mari să facă concedieri în masă, ar putea avea un efect similar care se extinde dincolo de cele cu locuri de muncă vulnerabile la IA.

Dar unele dintre aceste temeri sunt exagerate. Deși cu siguranță vor exista unele schimbări majore pe piața muncii, India nu mai este doar un hub tradițional de externalizare. India are 1.580 de companii cu sedii în afara granițelor țării, ale căror „centre globale de capacitate” angajează sute de mii de oameni care oferă mai mult decât servicii de asistență pentru clienți. Aceștia creează și întrețin sisteme software, desfășoară activități de cercetare și dezvoltare și creează soluții de afaceri extrem de personalizate. Criza șomajului în rândul tinerilor are puțin de-a face cu IA și mai mult cu problemele legate de reglementare și cu o forță de muncă cu competențe inadecvate. În concluzie, India are mult mai mult de câștigat prin adoptarea IA pentru a investi în forța sa de muncă decât are de pierdut dacă unele locuri de muncă devin depășite.

Shruti Rajagopalan, membru al Institutului Liberal Clasic din cadrul Facultății de Drept a Universității din New York, este membru cercetător în cadrul Centrului Mercatus, unde conduce programul Emergent Ventures India.

de Ya-Wen Lei, profesor de sociologie la Universitatea Harvard

De la mijlocul anilor 2000, China s-a îndepărtat de un model de creștere bazat pe producție, pe exporturi, îndreptându-se către o economie bazată pe tehnologie. Dar progresele tehnologice semnificative ale Chinei au fost umbrite de peisajul său politic, ducând la ineficiențe, impredictibilitate juridică și creșterea inegalității sociale.

Pentru a înțelege situația de astăzi, este util să începem la mijlocul anilor 2000. Guvernele locale de coastă ale Chinei se confruntau cu provocările economice care vin cu un model de producție care necesită muncă intensivă, model orientat spre export. Acest model a necesitat suprafețe semnificative de teren – o resursă limitată, în special în zonele cu o piață imobiliară înfloritoare. Alocarea de terenuri extinse pentru producție a făcut ca guvernele locale să piardă venituri substanțiale. În ciuda disponibilității forței de muncă relativ ieftine, provinciile de coastă precum Jiangsu, Zhejiang și Guangdong și orașe precum Shanghai nu aveau resursele necesare (pământ, apă și electricitate) pentru a susține creșterea economică ulterioară.

Criza financiară globală din 2008 a agravat aceste probleme, lovind principalele piețe de export ale Chinei. Pentru a atenua efectele asupra principalelor sale sectoare de export, autoritățile și-au intensificat eforturile pentru a reduce dependența Chinei de producția intensivă a forței de muncă. China se va concentra pe modernizarea sectoarelor tradiționale și cultivarea de noi industrii, în special sectorul digital. Până în 2021, se pare că economia digitală a Chinei s-a extins la 6,72 trilioane de dolari, reprezentând 39,8% din PIB-ul său.

Cu toate acestea, urmărirea de către China a dezvoltării tehnologice a coincis cu apariția unui stat de supraveghere care folosește tehnologia și legea în numele asigurării eficienței, controlului și stabilității sociale. În mod ironic, mediul politic din ce în ce mai rigid al Chinei a început să împiedice progresul pe care încearcă să-l susțină. Represaliile politice și de reglementare asupra industriei tehnologice și a anumitor lideri tehnologici au avut un efect de descurajare asupra investitorilor, pe lângă pierderea a sute de miliarde de dolari din capitaluri proprii.

Ca parte a strategiei sale mai largi, guvernul chinez a vizat de mult timp alocarea mai eficientă a resurselor pentru a accelera dezvoltarea tehnologică. Printre altele, acest lucru a însemnat stabilirea unor sisteme de stimulare și evaluare în continuă expansiune pentru a canaliza resursele critice – terenuri, subvenții, credite bancare, energie și servicii publice – către sectoare, întreprinderi și segmente cheie ale forței de muncă. Dar aceste sisteme sunt adesea dirijate de oficiali publici și de oameni de afaceri care își folosesc rețelele personale pentru a manipula evaluările în favoarea lor.

Drept urmare, cifrele privind orice, de la numărul de roboți industriali utilizați, până la brevete și întreprinderi de nouă tehnologie, se abat uneori de la realitate, iar antreprenorii chinezi critică cheltuielile publice în sectoare importante din punct de vedere strategic pentru încurajarea practicilor frauduloase. Administrațiile locale ignoră frecvent sugestiile promițătoare de îmbunătățire, deoarece ceea ce se propune nu se potrivește cu valorile stabilite ale sistemelor oficiale de evaluare. Datorită acestei concentrări excesive asupra valorilor (manipulabile), provocările mai ample și mai substanțiale de dezvoltare tehnologică ajung să fie trecute cu vederea.

Există acum un decalaj evident între strategia guvernului de a promova dezvoltarea tehnologică și dorințele antreprenorilor, dintre care mulți solicită consolidarea statului de drept. Deși guvernul subliniază în mod constant importanța legii, aplicarea inconsecventă, împreună cu mediul de reglementare volatil, au creat și susținut un climat de incertitudine.

În practică, guvernul alternează între indulgența în ceea ce privește reglementarea, pentru anumite întreprinderi – ca formă de stimulent – și măsuri excesiv de stricte care par inevitabil arbitrare și imprevizibile. Chiar și într-un mediu politic favorabil, reglementările sunt rareori aplicate, cu puține măsuri proactive în vigoare pentru a preveni potențialele probleme sau pentru a atenua riscurile. Ori de câte ori apar probleme, guvernul trece la reglementări mai stricte și la o guvernare în stil de campanie, limitând în mod semnificativ capacitatea întreprinderilor de a anticipa riscurile și costurile în timp. Înrăutățind lucrurile, întreprinderile sunt adesea lăsate fără soluții juridice sau administrative eficiente. Concentrarea intensă a reglementării asupra sectorului tehnologic din ultimii ani exemplifică această abordare.

În ciuda principiilor socialiste ale Chinei și a inegalității sociale flagrante, lucrătorii și copiii lor tind să fie excluși de la beneficiile dezvoltării tehnologice. Guvernele locale, dornice să avanseze strategia guvernului central, favorizează de obicei talentele „de nivel înalt”. Cei pe care autoritățile locale îi percep ca fiind „de nivel scăzut” – care adesea nu dețin cetățenie locală și acces la serviciile publice – sunt marginalizați și mai mult. Rezultatul este un cerc vicios în care copiii lucrătorilor emigranți se luptă să aibă acces la educație în orașele mai bogate, unde există oportunități mai bune de angajare și educație, din cauza statutului socio-economic scăzut care le este atribuit părinților lor prin intermediul evaluărilor locale.

Între timp, mediul de reglementare din China a permis companiilor de top de platforme digitale să exercite un control extins asupra forței lor de muncă. De la pivotarea Chinei către dezvoltare tehnologică, a existat o creștere semnificativă a locurilor de muncă cu utilizare intensivă a forței de muncă, caracterizată prin munca la negru și protecții sociale insuficiente. Mulți muncitori din fabrici care fac trecerea la economia platformelor suferă deziluzii în fața condițiilor dure de muncă. În timp ce companiile de platforme de pretutindeni folosesc algoritmi pentru gestionarea forței de muncă, cele din China îi angrenează în regimuri tehnologice și juridice mult mai stricte și autoritare. Lucrătorii în livrări care operează sub supraveghere strictă non-stop se aseamănă cu vehiculele autonome.

Discriminarea aprobată de guvern și puterea tot mai mare a firmelor de tehnologie au stârnit rezistență localizată. Propria mea cercetare documentează protestele muncitorilor emigranți care pledează pentru accesul copiilor lor la educația publică, precum și acțiunea colectivă a lucrătorilor ocazionali pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă. Dar, din cauza suprimării sistematice a societății civile, a absenței sindicatelor independente și a represiunii politice crescânde, a devenit din ce în ce mai dificil să se organizeze o apărare serioasă a drepturilor civile sau de muncă.

Încercarea de a valorifica tehnologia pentru prosperitatea comună este o provocare globală care a fost amplificată de progresele rapide în domeniul inteligenței artificiale și al automatizării, precum și de escaladarea tensiunilor geopolitice. În acest context, China oferă lecții preliminare privind ceea ce trebuie evitat. Experiența sa din acest secol evidențiază modul în care dinamica politică poate obstrucționa progresul tehnologic care altfel ar fi facilitat dezvoltarea socială și economică. Asistăm la o oportunitate istorică care este pe cale de a fi ratată.

Ya-Wen Lei, profesor de sociologie în cadrul Universității Harvard, este autorul lucrării The Gilded Cage: Technology, Development, and State Capitalism in China (Princeton University Press, 2023).

de Mariana Mazzucato, director fondator al
Institutului UCL pentru Inovare și Scop Public și
Fausto Gernone, doctorand al Institutului UCL pentru Inovare și Scop Public

În decembrie anul trecut, Uniunea Europeană a stabilit un precedent global prin finalizarea legii privind inteligența artificială, unul dintre cele mai cuprinzătoare seturi de reguli din lume privind inteligența artificială. Legislația de referință a Europei ar putea semnala o tendință mai largă către politici IA mai receptive. Dar, deși reglementarea este necesară, aceasta este insuficientă. Dincolo de impunerea de restricții companiilor private de IA, guvernele trebuie să își asume un rol activ în dezvoltarea IA prin proiectarea sistemelor și modelarea piețelor pentru binele comun.

Bineînțeles, modelele ia evoluează rapid. Când autoritățile de reglementare din UE au lansat primul proiect al legii privind inteligența artificială în aprilie 2021, aceasta a fost salutată ca fiind „de viitor”, urmând a se lupta, un an și jumătate mai târziu, pentru a actualiza textul, ca răspuns la lansarea ChatGPT. Dar eforturile de reglementare nu sunt în zadar. De exemplu, interzicerea, prin lege, a inteligenței artificiale în tehnologia biometrică a poliției va rămâne probabil o măsură pertinentă, indiferent de progresele tehnologice.
În plus, cadrele de risc cuprinse în legea privind inteligența artificială vor ajuta politicienii să se protejeze împotriva unora dintre cele mai periculoase utilizări ale tehnologiei. Deși inteligența artificială se va dezvolta mai repede decât politica, principiile fundamentale ale legii nu trebuie să se schimbe – deși vor fi necesare instrumente de reglementare mai flexibile pentru a modifica și actualiza regulile.

Dar, gândindu-ne la stat doar ca la o autoritate de reglementare, pierdem din vedere viziunea de ansamblu. Inovația nu este doar un fenomen de piață întâmplător. Are o direcție care depinde de condițiile în care apare, iar factorii publici de decizie pot influența aceste condiții. Creșterea unui proiect tehnologic dominant sau a unui model de afaceri este rezultatul unei lupte pentru putere între diverși actori – corporații, organisme guvernamentale, instituții de învățământ – cu interese conflictuale și priorități divergente. Reflectând această luptă, tehnologia rezultată poate fi mai mult sau mai puțin centralizată, mai mult sau mai puțin brevetată și așa mai departe.

Piețele care se formează în jurul noilor tehnologii urmează același model, cu implicații distributive importante. După cum afirmă pionierul software-ului Mitch Kapor, „arhitectura este politică”. Mai mult decât reglementarea, designul unei tehnologii și infrastructura înconjurătoare dictează cine ce poate face cu ea și cine beneficiază. Pentru guverne, asigurarea faptului că inovațiile transformaționale produc o creștere durabilă și favorabilă incluziunii înseamnă mai puțin fixarea piețelor și mai mult modelarea și cocrearea acestora. Atunci când guvernele contribuie la inovare prin investiții îndrăznețe, strategice, orientate spre misiuni, acestea pot crea noi piețe și pot atrage sectorul privat.

În cazul inteligenței artificiale, sarcina de a direcționa inovarea este în prezent dominată de marile corporații private, ceea ce duce la o infrastructură care servește intereselor din interior și exacerbează inegalitatea economică. Acest lucru reflectă o problemă de lungă durată. Unele dintre firmele de tehnologie care au beneficiat cel mai mult de sprijinul public – cum ar fi Apple și Google – au fost, de asemenea, printre cei acuzați că și-au folosit operațiunile internaționale pentru a evita plata impozitelor. Aceste relații dezechilibrate și parazitare dintre marile firme și stat riscă acum să fie înrădăcinate și mai mult de IA, care promite să recompenseze cu capital, reducând în același timp rentabilitatea forței de muncă.

Companiile care dezvoltă IA generativă sunt deja în centrul dezbaterilor despre comportamentele extractive, datorită utilizării neîngrădite a textului, a surselor audio și a imaginilor protejate prin drepturi de autor pentru a-și instrui modelele. Prin centralizarea valorii în cadrul propriilor servicii, vor reduce fluxurile de valoare către artiștii pe care se bazează. Ca și în cazul rețelelor sociale, stimulentele sunt aliniate pentru extragerea chiriilor, prin care intermediarii dominanți acumulează profituri pe cheltuiala altora. Platformele dominante de astăzi, cum ar fi Amazon și Google, și-au exploatat poziția de controlori ai fluxului de informație prin utilizarea algoritmilor lor pentru a extrage onorarii din ce în ce mai mari („tarife pentru atenția algoritmică”) pentru accesul la utilizatori. Odată ce Google și Amazon au devenit o mare schemă „bazată pe încasări”, calitatea informațiilor s-a deteriorat, iar valoarea a fost extrasă din ecosistemul de site-uri web, producători și dezvoltatori de aplicații pe care se bazau platformele. Sistemele IA de astăzi ar putea urma o cale similară: extragerea valorii, monetizarea insidioasă și deteriorarea calității informațiilor.

Guvernarea modelelor generative de inteligență artificială pentru binele comun va necesita parteneriate reciproc avantajoase, orientate în jurul obiectivelor comune și al creării de valoare publică, nu doar privată. Acest lucru nu va fi posibil cu statele redistributive și de reglementare care acționează numai în urma unei acțiuni înfăptuite. Avem nevoie de state antreprenoriale capabile să stabilească structuri predistributive care să împartă riscurile și recompensele ex ante. Legiuitorii ar trebui să se concentreze pe înțelegerea modului în care platformele, algoritmii și IA generativă creează și extrag valoare, astfel încât să poată crea condițiile – cum ar fi reguli echitabile de proiectare – pentru o economie digitală care recompensează crearea de valoare.

Atenție la istorie

Internetul este un bun exemplu de tehnologie care a fost concepută în jurul principiilor deschiderii și neutralității. Luați în considerare principiul „end-to-end”, care asigură că internetul funcționează ca o rețea neutră, responsabilă de livrarea datelor. Deși conținutul livrat de la computer la computer poate fi privat, codul este gestionat public. Și deși infrastructura fizică necesară pentru a accesa internetul este privată, designul original a asigurat că, odată conectați la rețea, resursele pentru inovare din rețea sunt disponibile gratuit.

Această alegere de proiectare, coordonată prin activitatea timpurie a Agenției pentru Proiecte de Cercetare Avansată în Domeniul Apărării (printre alte organizații), a devenit un principiu director pentru dezvoltarea internetului, permițând flexibilitate și inovație extraordinară în sectorul public și privat. Prin imaginarea și modelarea de noi domenii, statul poate stabili piețe și poate direcționa creșterea, mai degrabă decât doar să o stimuleze sau să o stabilizeze.

Este greu de imaginat că societățile private care dezvoltă internetul în absența implicării guvernului ar fi aderat la principii la fel de incluzive. Luați în considerare istoria tehnologiei telefonice. Rolul guvernului a fost predominant de reglementare, lăsând inovația în mare parte în mâinile monopolurilor private. Centralizarea nu numai că a împiedicat ritmul inovării, dar a limitat și beneficiile sociale mai largi care ar fi putut apărea.

De exemplu, în 1955, AT&T a convins Comisia Federală de Comunicații să interzică un dispozitiv conceput pentru a reduce zgomotul în receptoarele telefonice, pretinzând drepturi exclusive asupra îmbunătățirilor rețelei. Același tip de control monopolist ar fi putut retrograda internetul la a fi doar un instrument de nișă pentru un grup restrâns de cercetători, în loc să fie tehnologia universal accesibilă și transformatoare care a devenit.

De asemenea, transformarea GPS-ului dintr-un instrument militar într-o tehnologie benefică la nivel global evidențiază necesitatea de a guverna inovația pentru binele comun. Proiectat inițial de Departamentul Apărării al SUA pentru a coordona activele militare, accesul public la semnalele GPS a fost degradat în mod deliberat, din motive de securitate națională. Dar, pe măsură ce utilizarea civilă a depășit-o pe cea militară, guvernul SUA, sub președintele Bill Clinton, a făcut GPS-ul mai receptiv la utilizatorii civili și comerciali din întreaga lume.

Această mișcare nu numai că a democratizat accesul la tehnologia precisă de geo-localizare, dar a și stimulat un val de inovare în multe sectoare, inclusiv navigație, logistică și servicii bazate pe locație. O schimbare de politică către maximizarea beneficiilor publice a avut un impact transformator de anvergură asupra inovației tehnologice. Dar acest exemplu arată, de asemenea, că guvernarea pentru binele comun este o alegere conștientă, care necesită investiții continue, o coordonare la nivel înalt și o capacitate de a obține rezultate.

Pentru a aplica această alegere în inovarea IA, vom avea nevoie de structuri de guvernanță incluzive, orientate spre misiuni, care dețin mijloacele de a coinvesti, alături de parteneri care recunosc potențialul inovării conduse de guvern. Pentru a coordona răspunsurile intersectoriale la obiective ambițioase, legiuitorii ar trebui să impună condiții finanțării publice, astfel încât riscurile și recompensele să fie împărțite mai echitabil. Aceasta înseamnă obiective clare pentru care întreprinderile vor fi responsabile, standarde ridicate de muncă, sociale și de mediu și împărțirea profitului cu publicul. Condiționările pot și ar trebui să impună Big Tech să fie mai deschisă și mai transparentă. Trebuie să insistăm, fără a coborî cerințele, dacă avem intenții serioase cu privire la ideea capitalismului bazat pe acționariat.

În cele din urmă, prin abordarea pericolelor IA se impune ca guvernele să-și extindă rolul dincolo de reglementare. Da, diferite guverne au capacități diferite, iar unele sunt foarte dependente de economia politică globală mai largă a inteligenței artificiale. Cea mai bună strategie pentru Statele Unite poate să nu fie cea mai bună pentru Regatul Unit, UE sau orice altă țară. Dar toată lumea ar trebui să evite eroarea de a presupune că guvernarea IA pentru binele comun este în conflict cu crearea unei industrii IA robuste și competitive. Dimpotrivă, inovarea înflorește atunci când accesul la oportunități este deschis, iar recompensele sunt împărțite în pe scară largă.

Mariana Mazzucato,director fondator al Institutului UCL pentru Inovare și Scop Public, este președintele Consiliului Organizației Mondiale a Sănătății privind Economia Sănătății pentru Toți.

Fausto Gernone, doctorand în cadrul Institutului UCL pentru Inovare și Scop Public, se află într-o vizită de cercetare la Școala de Afaceri Haas din cadrul Universității din California, Berkeley.

de Margaret O’Mara, profesor de istorie americană
la Universitatea din Washington

În noiembrie 1991, revista Time a lansat un număr special în care evalua statul California, iar prognosticul a fost sumbru. Coperta înfățișa un apus roșu sângeriu scufundându-se într-o mare de ceață de coastă și o trimitere după alta deplângeau economia șovăitoare a statului, conflictele politice, incendiile și cutremurele și rivalitatea perenă dintre San Francisco și Los Angeles.

Mai sumbră a fost și analiza revistei Time cu privire la Silicon Valley. După boomul computerelor personale din anii 1980, regiunea se confrunta cu o „criză sfâșietoare a vârstei mijlocii”, din cauza reducerilor de personal din domeniul apărării după Războiul Rece, ca urmare a unei piețe liniare în domeniul vânzării computerelor și a concurenței japoneze în producția de cipuri. Recesiunea a inundat Boston și alte regiuni high-tech, dar declinul Văii părea deosebit de dureros. „Întreaga lume ar putea dovedi înțelepciune dacă ar acorda o atenție deosebită dramei declinului incipient și rezistenței care se desfășoară acum în California”, au avertizat editorii, „deoarece viitorul care începe acolo tinde să se răspândească în întreaga lume”.

La începutul anului 2023, Silicon Valley se afla într-o depresie similară. Companiile de tehnologie au rezistat prețurilor scăzute ale acțiunilor, concedierilor în masă, unei bule criptografice sparte și unui metavers care s-a dovedit a fi mai degrabă „meh”. Procesele antitrust au luat amploare, iar directorii executivi miliardari au fost criticați pentru averea lor excesivă și batjocoriți pentru hobby-urile lor extreme. Colapsul Silicon Valley Bank din martie s-a simțit ca o retrospectivă a începutului anilor 1990, când scăderea prețurilor locuințelor a eviscerat portofoliul de investiții imobiliare al SVB.

Un an mai târziu, concedierile au continuat și autoritățile de reglementare încă se profilează, dar boomul inteligenței artificiale a făcut ca Valea să ia avânt din nou. În 2023, aproape 50 de miliarde de dolari din capitalul de risc au fost investiți în IA generativ și companii de tip startup din domeniul IA. Conacele victoriene din San Francisco sunt acum incubatoare pentru antreprenorii IA care beau elixir și se laudă cu realizările lor. Nvidia, ale cărei cipuri avansate alimentează modele lingvistice mari, cum ar fi ChatGPT de la OpenIA, este acum evaluată pe piață la peste 1 trilion de dolari. „Big Five” (cei cinci coloși) din sectorul tehnologic au devenit „cei șapte magnifici”: Alphabet, Amazon, Apple, Meta, Microsoft, Nvidia și Tesla. În ianuarie, prețurile acțiunilor acestor companii, susținute de IA, au contribuit la împingerea indicelui S&P 500 la un maxim istoric.

O revenire similară a avut loc acum 30 de ani, când expansiunea internetului a măturat în cele din urmă starea de rău a sectorului tehnologic pe care Time a descris-o. După aceea, industria a devenit mai bogată și mai consecventă. Titanii tehnologici de astăzi au profitat cu nerăbdare de această paralelă, mulți declarând că IA este o transformare chiar mai mare decât internetul.

Există însă o diferență importantă. În timp ce era internetului a perturbat fundamental industria tehnologică, expansiunea IA face companiile Big Tech mai puternice ca niciodată.

Înainte de anii 1990, Valea a fost dominată de producătorii de hardware: producătorii de computere, firmele de electronice în domeniul apărării și companiile de semiconductori care au pus „siliconul” în Silicon Valley. Cele mai mari companii din industrie au avut, în mare parte, sediul în altă parte. IBM era în New York, Digital Equipment Corporation și Data General erau în Boston, iar Texas Instruments era în Dallas.

Era „punct-com” a schimbat toate acestea. Centrul de greutate al lumii tehnologice s-a mutat în Silicon Valley și Seattle. A apărut o nouă generație de firme, specializate în lucruri foarte diferite. Hardware-ul și infrastructura încă mai contau, desigur (Nvidia a fost înființată în 1993, chiar înainte de expansiunea „punct-com”). Dar cea mai mare parte a atenției, talentului și banilor de la mijlocul anilor 1990 încoace s-a îndreptat către companiile de software și internet, dintre care multe erau companii tinere de tip startup, cu fondatori netestați – inclusiv Amazon (fondată în 1994), Google (1998) și Facebook (2004).

Politica tehnologică a SUA a încurajat această tranziție. Reformele telecomunicațiilor din anii 1990 au consolidat și subvenționat infrastructura informațională a țării. Legiuitorii au intervenit pentru a împiedica marile companii de cablu și telecomunicații să restricționeze traficul pe internet și pentru a scuti firmele de internet de răspundere pentru majoritatea conținutului online (o decizie cu consecințe fatidice în era social media).

Expansiunea IA din prezent produce și un nou val de companii de tip startup. Dar cele mai multe dintre acestea sunt instrumente de construcție pe spatele tehnologiilor care sunt finanțate sau deținute de marile companii de platforme. Firmele Big Tech, la urma urmei, sunt practic singurele entități cu abundență excesivă de date, putere de calcul și numerar necesare pentru a face posibilă inteligența artificială avansată. Principalele modele generative IA au venit fie de la firme finanțate de Big Tech – cum ar fi OpenAI (care a primit o investiție de 10 miliarde de dolari de la Microsoft) și Anthropic (4 miliarde de dolari de la Amazon) – fie chiar de la giganții tehnologici.

Această dominație este în contrast puternic cu internetul din anii 1990, care a fost creat, subvenționat și reglementat la nivel federal pentru a ține sub control operatorii tradiționali de pe piață. Este posibil ca reglementarea IA pe termen scurt să nu aibă același efect structural. Cea mai mare parte a atenției a fost, pe bună dreptate, concentrată pe potențialele prejudicii sociale ale modelelor IA.
Dar titanii tehnologiei sunt, de asemenea, în centrul conversației de reglementare, informând Congresul, întâlnindu-se cu șefii de stat și explicând lumii tehnologia lor derutant de complexă (în termenii lor, desigur).

În timp ce mulți lideri tehnologici vorbesc cu prefăcătorie despre nevoia de prudență, deși nu cred în asta, starea generală este optimistă. În cadrul unei ședințe de informare, desfășurate cu ușile închise la Washington vara trecută, eticianul tehnologic Tristan Harris s-a minunat de puterea și bogăția celor adunați în jurul mesei. „Există o tehnologie în valoare de peste 6 trilioane de dolari care pledează pentru accelerarea implementării IA”, a observat el. „Miza se simte foarte, foarte mare”.

Este prea devreme pentru a spune unde ne va duce actualul moment IA. Numărul din noiembrie 1991 al revistei Time atestă inutilitatea încercării de a face predicții concrete despre tehnologie și efectele sale mai largi asupra economiei. „Odată cu mutarea producției în zone mai ieftine, mulți localnici se tem că Valea ar putea ajunge pur și simplu asemeni unui loc uitat de cercetare și dezvoltare”, a raportat Scott Brown. „Mai mult, într-un moment în care investitorii americani rămân precauți în a se angrena în noi companii, tot mai multe companii japoneze finanțează companii de tip startup, ceea ce provoacă îngrijorări că proprietatea străină ar putea caracteriza, în cele din urmă, regiunea”.

Într-adevăr, producția de hardware s-a mutat în altă parte. Dar firme din Silicon Valley precum Intel și Apple au profitat din plin, în cele din urmă, de această externalizare. Îngrijorările legate de investițiile străine s-au evaporat odată cu bula prețurilor activelor din Japonia și stagnarea economică ulterioară. Departe de a deveni un loc uitat, Valea a fost complet transformată de internet, o tehnologie care părea atât de irelevantă pentru companiile din domeniul tehnologic, încât articolul din revista Time din 1991 nici măcar nu a menționat acest subiect.

La doar trei săptămâni după acel articol sumbru, președintele american George H.W. Bush a semnat o lege pentru consolidarea și extinderea infrastructurii informaționale a Americii, iar la scurt timp după aceea, guvernul a deschis rețeaua utilizatorilor comerciali. Acest lucru a pregătit scena pentru browsere, motoare de căutare, rețele sociale și smartphone-uri și apoi pentru companii cu bogăția și resursele necesare pentru crea IA avansată. Soarele nu apunea, abia începea să răsară.

Margaret O’Mara este profesor de istorie americană la Universitatea din Washington și autoarea lucrărilor The Code: Silicon Valley and the Remaking of America (Penguin Press, 2019) și Cities of Knowledge: Cold War Science and the Search for the Next Silicon Valley (Princeton, 2005).

de Aswath Damodaran, profesor de finanțe
la Universitatea din New York
Stern School of Business

În ultimul an și jumătate, inteligența artificială a trecut de la speculații imaginative la realitatea pieței, alimentând atât lăcomia, cât și frica. În timp ce câteva companii, cum ar fi Nvidia și Microsoft (cu investiția acestora de 10 miliarde de dolari în OpenAI), au câștigat sute de miliarde de dolari în capitalizare de piață, scenariștii și actorii de la Hollywood au intrat în grevă, cerând noi reguli pentru materialele generate de IA.

Sunt atât un susținător, cât și un sceptic în ceea ce privește schimbările revoluționare din piață, după ce am experimentat perturbări majore atât în viața mea personală, cât și în portofoliul meu de investiții. După computerele personale din anii 1980, au venit expansiunea dot-com și revoluția internetului în anii 1990, urmate de smartphone-uri în anii 2000, care au facilitat explozia rețelelor sociale în anii 2010. Trăsătura definitorie a acestor evoluții nu a constat doar în faptul că au afectat domenii largi de afaceri – uneori pozitiv, alteori negativ, ci au schimbat fundamental modul în care trăim, lucrăm și interacționăm.

IA are potențialul de a duce la schimbări la fel de radicale. Soția mea, care predă la clasa a cincea, se luptă deja cu elevii care folosesc ChatGPT de la OpenAI pentru a-și finaliza temele, iar companiile se străduiesc să integreze IA în operațiunile lor. Cu toate acestea, pentru investitori, sarcina este aceea de a separa moda de realitate. Putem începe prin a trece în revistă marile evoluții tehnologice și de piață din ultimele patru decenii.

Prima dintre acestea a fost trecerea la PC din anii 1980, care a coincis cu un deceniu de randamente ridicate ale pieței bursiere, la fel ca și expansiunea dot-com din anii 1990. Acțiunile au stagnat apoi în anii primii ani ai secolului curent, fiind unul dintre cele mai proaste decenii din istoria pieței, înainte de a performa din nou bine în anii 2010, când Big Tech a fost marele câștigător. Cu toate acestea, în aceste patru decenii de schimbări radicale (1980-2022), rentabilitatea anuală a acțiunilor a fost doar puțin mai mare decât în cele cinci decenii anterioare.

Cred că IA va avea un impact similar: efectul său net pozitiv asupra piețelor în general va fi surprinzător de mic. Motivul este că vor exista doar câțiva mari câștigători, dar mulți amatori, pierzători și vânători de piață care sunt forțați să investească în noua tehnologie doar pentru a ține pasul. Acesta a fost cazul cu fiecare dintre schimbările revoluționare din ultimele patru decenii. Am văzut aceeași paradigmă desfășurându-se în domeniul software-ului, al comerțului online, al smartphone-urilor și în rețelele sociale.

Cu precădere, liderii timpurii ai acestor afaceri au căzut adesea pe marginea prăpastiei. În actualul trend, aproape fiecare companie încearcă să îmbrace mantaua IA, la fel cum fiecare companie din anii 1990 aspira să fie un dot-com și la fel de multe companii din ultimul deceniu au pretins că sunt platforme „intensive pentru utilizatori”. Din perspectiva investițiilor, separarea grâului de pleavă va deveni mai dificilă în următorii ani, dar asta face parte din procesul de învățare.

Piața este plină de carcasele fostelor afaceri de succes care au fost perturbate de schimbările tehnologice. Investitorii acestor companii nu numai că pierd bani pe măsură ce are loc dislocarea, ei investesc adesea și mai mult, deoarece sunt atrași de aparenta „ieftinătate” a activului. Pentru a cita doar două exemple, acest lucru s-a întâmplat investitorilor în companiile de retail fizice care au fost devastate de comerțul cu amănuntul online și investitorilor în ziare și companii tradiționale de publicitate, care au fost date peste cap de publicitatea online.

Dacă IA își atinge potențialul perturbator, multe companii vor fi la fel de date peste cap – și nu în ultimul rând consultanța și serviciile bancare. Dacă activați în într-un domeniu în care oferiți consultanță generală încadrată în stereotip, de tip mecanic, sunteți vulnerabil la înlocuirea cu o mașină, deși intervalul de timp pentru astfel de modificări rămâne neclar. Astfel, chiar dacă acceptăm premisa că IA va schimba radical modul în care se comportă întreprinderile și persoanele fizice, nu există o cale cu risc scăzut pentru investitori de a monetiza această credință.

Dar ar trebui să acceptăm această premisă? În faza de trend, inteligența artificială este supravândută ca soluție la orice problemă, reală sau imaginară. Este folosită pentru a justifica prețurile mari ale companiilor aflate în arealul său, de obicei fără nicio încercare de a cuantifica sau de a susține astfel de evaluări. Cei care vând aceste prime ar argumenta că există prea multă incertitudine cu privire la potențialul IA de a oferi cifre concrete. Dar dacă plătiți un preț ridicat pentru „efectul IA” al unei companii, ar fi bine să încercați. Cu o judecată solidă (și date), puteți în continuare să cartografiați scenarii pentru modul în care IA ar putea afecta fluxurile de numerar viitoare, creșterea, riscul și, în cele din urmă, valoarea.

Ecosistemul inteligenței artificiale

Pentru a face astfel de estimări, este util să se ia în considerare în ce parte a ecosistemului IA se situează o companie. Un element important este hardware-ul și infrastructura. Fiecare schimbare majoră din ultimele decenii a adus noi cerințe hardware și de infrastructură, iar IA nu face excepție. Nvidia își datorează efectul IA cererii crescute de cipuri de computer optimizate pentru IA. Deoarece este de așteptat ca această piață să crească rapid, Nvidia va avea venituri și câștiguri mai mari.

Apoi, există software-ul. Hardware-ul IA, în sine, are o valoare redusă dacă nu este asociat cu un cod care poate profita de puterea de calcul pe care o oferă. Software-ul IA poate lua multe forme, de la platforme IA personalizate și roboți de chat, până la modelele fundamentale de bază (cum ar fi algoritmii de învățare profundă care alimentează recunoașterea imaginilor și a vocilor și procesarea limbajului natural). Deși există mai puțină structură și mai multă incertitudine în acest domeniu, poate avea un avantaj mult mai mare decât hardware-ul.

O altă parte a ecosistemului constă în date, de care IA are nevoie la o scară imensă. Vor exista unele companii care vor crea o valoare mai mare din colectarea și prelucrarea datelor, în special pentru aplicațiile IA. Big Data, care a fost folosit mai mult ca un cuvânt la modă decât ca o propunere de afaceri în ultimul deceniu, își poate găsi în sfârșit locul în lanțul valoric. Dar această cale va fi neliniară și imprevizibilă.

Un ultim domeniu este domeniul extins al aplicațiilor IA, care este relevant pentru toate companiile care vor fi consumatori de IA, mai degrabă decât furnizori. Ideea de vânzare a promotorilor IA este că va reduce costurile (în primul rând prin înlocuirea forței de muncă umane) și va crește eficiența, sporind astfel profitabilitatea. Dar chiar dacă cineva admite prima afirmație (chiar dacă automatizarea IA nu va fi nici la fel de eficientă, nici la fel de redusă în ceea ce privește costurile, precum se promite), ar trebui să fim destul de sceptici față de a doua. La urma urmei, dacă fiecare companie folosește IA pentru a reduce costurile și a crește eficiența, niciuna nu va avea rezultate mai bune, din punct de vedere relativ. Rezultatul cel mai probabil este prețuri mai mici pentru produsele și serviciile lor, nu profituri mai mari.

Astfel, dacă IA va aduce rezultatele promise, per ansamblu, va face de fapt companiile mai puțin profitabile. Luați în considerare investițiile active. Dacă sarcina dvs. este de a furniza randamente în exces, puteți obține pentru scurt timp un avantaj prin implementarea IA pentru a identifica modele în date care nu pot fi distinse de către o persoană. Dar destul de curând, aceleași instrumente vor fi disponibile pentru fiecare investitor, iar avantajul dvs. va dispărea.

O ultimă întrebare se referă la efectele sociale ale inteligenței artificiale. Ne va face viața mai ușoară sau mai dificilă? În general, va face lumea mai bună – de exemplu, mai echitabilă și mai durabilă – sau din contră? Unii susținători ai IA promit o utopie în care algoritmii și roboții vor elimina corvoada și osteneala și vor aduce un ochi imparțial în domeniul analizei datelor. Alții susțin că IA va fi un instrument atotputernic cu ajutorul căruia marile companii și guvernele vor controla mințile și vor dobândi o putere mai mare. Cred că ambele părți au dreptate. Inteligența artificială va fi un plus pozitiv pentru în ceea ce privește unele locuri de muncă și aspecte ale vieții noastre și va crea, de asemenea, consecințe negative neprevăzute.

În ceea ce privește ideea că inteligența artificială poate fi ținută sub control și făcută să servească doar unor motive nobile prin restricții politice sau reglementări, nu sunt optimist. Orice lege care vizează reducerea exceselor IA va declanșa, în mod aproape cert, consecințe neintenționate, dintre care unele s-ar putea dovedi chiar mai grave decât problema care ar fi trebuit rezolvată. După ce am văzut cât de prost au gestionat autoritățile de reglementare și legiuitorii consecințele exploziei rețelelor de socializare, mă îndoiesc că ar ști măcar de unde să înceapă în ceea ce privește inteligența artificială.

Deși perspectiva mea este, desigur, pesimistă, cred că este realistă. Ca și în cazul rețelelor sociale, va depinde de noi, în calitate de consumatori, să încercăm să stabilim limite și să separăm binele de rău. S-ar putea să nu reușim, dar nimeni altcineva nu o va face pentru noi.

 Aswath Damodaran este profesor de finanțe la Stern School of Business în cadrul Universității din New York.

de Yanis Varoufakis, profesor de economie
la Universitatea din Atena

Când roboții au început să fure locuri de muncă de la oameni, a fost ușor să intrăm în panică și să cerem un fel de taxă prin care să se restabilească competitivitatea oamenilor. În lucrarea „O taxă pe roboți?”, scrisă în 2017, am susținut că orice astfel de taxă este atât complicată, cât și nedorită. În schimb, am sugerat să aruncăm o privire asupra modului în care tehnologia și datele utilizate pentru a construi și instrui mașinile sunt furnizate în mare măsură de noi și de guvernele noastre – nu doar de producătorii sau proprietarii lor. Contribuabilii și utilizatorii contribuie astfel la construirea capitalului social al proprietarilor roboților, dar nu primesc dividende pentru contribuțiile noastre neplătite, care sporesc capitalul. Deci, în locul unei taxe pe roboți, am propus un dividend universal de bază care să funcționeze după cum urmează: companiile Big Tech trebuie obligate să emită noi acțiuni proprii care să fie depuse într-un fond public din care se va plăti un dividend tuturor cetățenilor, în mod egal. Societatea va primi apoi o parte din dividendele generate de tehnologia pe care companiile Big Tech a avut dreptul să o producă, să o instruiască și să o implementeze.

În prezent, evoluțiile în domeniul machine learning (învățării automate), a algoritmilor de consolidare și, în special, în domeniul inteligenței artificiale au contribuit la pertinența propunerii mele. A apărut o nouă formă de capital – capitalul cloud – pe care îl instruim constant pentru a ne transforma în iobagi cloud (ce depun o muncă gratuită care completează acest capital), în proletari cloud (lucrători în ateliere, șoferi și alții cu dispozitive manuale sau poziționate pe încheietură, care monitorizează și dictează munca acestora) sau producători terți vasali (de exemplu, producătorii obligați să plătească proprietarului unei platforme digitale până la 40% din preț pentru accesul la clienți). Niciodată până acum această propunere a unui dividend universal de bază nu a fost mai potrivită decât acum.

– Yanis Varoufakis, Iarna 2024

Ken duce un trai decent operând o secerătoare mare, în numele fermierului Luke. Salariul lui Ken generează impozit pe venit și contribuții de asigurări sociale care ajută la finanțarea programelor guvernamentale pentru membrii mai puțin norocoși ai comunității sale. Din păcate, Luke este pe cale să-l înlocuiască pe Ken cu Nexus, un robot care poate opera combina mai mult timp, într-un mod mai sigur, pe orice vreme și fără pauze de masă, sărbători sau concedii medicale plătite.

Bill Gates consideră că, pentru a ușura inegalitatea și pentru a compensa costurile sociale implicate de efectele de concediere ale automatizării, fie Nexus ar trebui să plătească impozit pe venit, fie Luke ar trebui să plătească o taxă consistentă pentru înlocuirea lui Ken cu un robot. Și această „taxă pentru robot” ar trebui folosită pentru a finanța ceva de genul unui venit de bază universal (VBU). Propunerea lui Gates, una dintre multele variante pe tema VBU, ne permite să întrezărim aspecte fascinante ale capitalismului și ale naturii umane pe care societățile bogate le-au neglijat prea mult timp.

Întregul scop al automatizării este că, spre deosebire de Ken, Nexus nu va negocia niciodată un contract de muncă cu Luke. Într-adevăr, nu va primi niciun venit. Singura modalitate de a simula un impozit pe venit în numele Nexus este de a folosi ultimul venit anual al lui Ken ca salariu de referință și de a extrage din veniturile lui Luke, impozitul pe venit și taxele privind asigurările sociale echivalente cu ceea ce a plătit Ken.

Există trei probleme în ceea ce privește această abordare. Pentru început, în timp ce venitul lui Ken s-ar fi schimbat în timp dacă nu ar fi fost concediat, salariul de referință nu se poate modifica, decât în mod arbitrar și într-un mod care să provoace autoritățile fiscale să acționeze împotriva companiilor. Biroul fiscal și Luke ar ajunge să se contreze cu privire la estimările imposibile ale măsurii în care salariul lui Ken ar fi crescut sau ar fi scăzut, dacă ar fi fost încă angajat.

În al doilea rând, apariția mașinilor operate de roboți care nu au fost niciodată operate de oameni înseamnă că nu va exista un venit uman anterior care să acționeze ca un salariu de referință pentru calcularea impozitelor pe care acești roboți trebuie să le plătească.

În cele din urmă, este greu din punct de vedere filosofic să justificăm obligarea lui Luke să plătească impozit pe „venit” pentru Nexus, dar nu și pentru combina pe care o operează Nexus. La urma urmei, ambele sunt mașini, iar combina a înlocuit mult mai multă muncă umană decât a făcut-o Nexus. Singura explicație justificabilă pentru abordarea diferită în cazul acestora este că Nexus are o autonomie mai mare.

Dar în ce măsură Nexus este cu adevărat autonom într-un mod în care combina nu este? Oricât de avansat ar fi Nexus, poate fi considerat autonom dacă și numai dacă dezvoltă conștiință, fie în mod spontan, fie cu ajutorul creatorilor săi.

Numai dacă Nexus (la fel ca replicanții Nexus-6 din filmul Blade Runner, din 1982) realizează acest salt, „el” va fi câștigat „dreptul” de a fi considerat diferit de combina pe care o operează. Dar atunci omenirea va fi dat naștere unei noi specii și unei noi mișcări pentru drepturi civile (la care m-aș alătura cu plăcere) cerând libertate pentru Nexus și drepturi egale cu Ken – inclusiv un salariu pentru a trăi, beneficii minime și dreptul de vot.

Presupunând că roboții nu pot fi obligați să plătească impozit pe venit fără a crea un nou potențial de conflict între autoritățile fiscale și companii (însoțit de arbitraj fiscal și corupție), cum rămâne cu impozitarea lui Nexus la punctul de vânzare către Luke? Acest lucru ar fi, desigur, posibil: statul ar colecta o taxă forfetară de la Luke în momentul în care îl înlocuiește pe Ken cu Nexus.

Gates susține a doua alternativă ca fiind mai bună, în locul obligării roboților să „plătească” impozitul pe venit. El crede că încetinirea automatizării și crearea de factori de descurajare fiscală pentru a contracara efectul de concediere al tehnologiei este, în general, o politică sensibilă.

Dar o taxă forfetară pe roboți ar determina producătorii de roboți să grupeze inteligența artificială în alte mașini. Nexus va fi din ce în ce mai încorporat în combină, ceea ce face imposibilă impozitarea elementului robotic, separat de părțile fără inteligență, care execută recoltarea.

Fie taxa pe vânzările de roboți ar trebui eliminată, fie ar trebui generalizată într-o taxă pe vânzările de bunuri de capital. Dar imaginați-vă scandalul împotriva unei taxe pe toate bunurile de capital: vai de cei care ar dori să diminueze productivitatea și competitivitatea internă!

Încă de la apariția capitalismului industrial, nu ne-am priceput deloc să facem diferența dintre proprietate și capital și, prin urmare, nu am făcut diferența dintre bogăție, rentă și profit. Acesta este motivul pentru care un impozit pe avere este atât de dificil de conceput. Problema conceptuală a diferențierii între Nexus și combina pe care „el” o operează ar face imposibilă o înțelegere a modului în care ar trebui să funcționeze o taxă pe roboți.

Dar de ce să facem viața în capitalism mai complicată decât este deja? Există o alternativă la o taxă pe roboți care este ușor de implementat și simplu de justificat: un dividend universal de bază (DUB), finanțat din câștigurile din întregul capital.

Imaginați-vă că o parte fixă a noilor emisiuni de capital (IPO) intră într-un fond public care, la rândul său, generează un flux de venituri din care este plătit un DUB. Efectiv, societatea devine acționar în fiecare corporație, iar dividendele sunt distribuite în mod egal tuturor cetățenilor.

În măsura în care automatizarea îmbunătățește productivitatea și profitabilitatea corporativă, întreaga societate ar începe să împartă beneficiile. Fără taxe noi, fără complicații în codul fiscal și fără efect asupra finanțării existente a statului social. Într-adevăr, pe măsură ce profiturile mai mari și redistribuirea lor automată prin DUB sporesc veniturile, mai multe fonduri ar deveni disponibile pentru a contribui la bunăstare. Împreună cu drepturi de muncă mai puternice și un salariu decent, idealul prosperității împărtășite ar beneficia de un nou început.

Primele două revoluții industriale au fost fundamentate pe utilaje produse de mari inventatori în hambare preaslăvite și cumpărate de antreprenori vicleni, care cereau drepturi de proprietate asupra fluxului de venituri generate de mașinile „lor”. Revoluția tehnologică de astăzi este marcată de socializarea crescândă a producției de capital. Un răspuns practic ar consta în socializarea drepturilor de proprietate asupra fluxurilor mari de venituri pe care capitalul le generează acum.

Pe scurt, uitați de impozitarea lui Nexus sau a lui Luke. În schimb, plasați o parte din capitalul lui Luke în fermă într-un fond public, care apoi oferă o plată universală tuturor. În plus, trebuie să legiferăm pentru a îmbunătăți salariile și condițiile fiecărui om care este încă angajat, în timp ce impozitele noastre îi oferă lui Ken ajutoare de șomaj, un loc de muncă plătit garantat în comunitatea sa sau recalificare.

Yanis Varoufakis, fost ministru de finanțe al Greciei, este liderul Partidului MeRA25 și profesor de economie în cadrul Universității din Atena.

de ANDREW YEO, profesor de politică
la Universitatea Catolică din America

De câțiva ani, tensiunile din Marea Chinei de Sud și Strâmtoarea Taiwan, împreună cu impactul puternic al COVID-19 în rândul economiilor Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), au reprezentat provocări diplomatice serioase în Asia de Sud-Est. Dar evenimentele recente din Asia de Nord-Est, inclusiv escaladarea tensiunilor din Peninsula Coreeană și aprofundarea legăturilor dintre Coreea de Nord și Rusia, sunt la fel de îngrijorătoare. Asupra regiunii a fost aruncată o umbră, chiar dacă perspectivele unei relații sino-americane ceva mai stabile s-au îmbunătățit.

cu toate acestea, având în vedere impactul exagerat al concurenței sino-americane asupra țărilor din Asia de Est, chiar și legăturile ușor îmbunătățite dintre Statele Unite și China ar fi de bun augur. Întâlnirea dintre președintele american Joe Biden și președintele chinez Xi Jinping din noiembrie 2023 de la San Francisco a contribuit la stabilizarea unei rivalități din ce în ce mai acrimonioase, iar reluarea unor comunicări militare și întâlniri diplomatice regulate între înalți oficiali a redus riscurile de erori de calcul și conflicte nedorite.

În același timp, așteptările privind o creștere economică mai lentă în 2024 pot atenua nevoia Chinei de a urmări o confruntare cu risc ridicat cu SUA sau cu vecinii săi din Asia de Est cu privire la disputele maritime și economice. Având în vedere că răcirea cererii chineze ar putea afecta unele companii din zonă, SUA și alți jucători regionali ar putea folosi momentul, atât pentru a îmbunătăți relațiile bilaterale, cât și pentru a căuta piețe în alte părți ale Asiei de Est.

O relație mai stabilă între SUA și China ar ajuta alți actori regionali. În timp ce SUA, Japonia și Coreea de Sud și-au consolidat colaborarea, Japonia și Coreea de Sud și-au exprimat, de asemenea, interesul de a repara legăturile cu China. Coreea de Sud, în special, este nerăbdătoare să găzduiască în acest an, după o pauză de patru ani, un summit al liderilor Chinei, Japoniei, Coreei de Sud, dar va trebui să curteze China pentru a se asigura că evenimentul este un succes.

De asemenea, o victorie recentă în alegerile din Taiwan a Partidului Democrat Progresist, care privește cu scepticism China, nu se va traduce neapărat în tensiuni mai mari între țările aflate de-o parte și de alta a strâmtorii. Deoarece niciun partid nu a câștigat o majoritate legislativă și din moment ce președintele Lai Ching-te a primit mai puțin de 50% din voturi, PDP nu are un mandat pentru a modifica statu-quo-ul, iar o majoritate covârșitoare a taiwanezilor nu doresc ca acesta să încerce acest lucru.

Pe frontul economic, este puțin probabil ca restricțiile americane cu privire la export și investiții care vizează China să se relaxeze, chiar dacă relațiile sino-americane se îmbunătățesc, deși companiile multinaționale cu sediul sau care operează în Asia de Est se vor confrunta cu mai puțină incertitudine. Producătorii de semiconductori și firmele de tehnologie care au luat măsuri pentru a „reduce riscurile”, adică pentru a reduce legăturile lor cu China, vor continua să se adapteze la noul ecosistem al lanțului de aprovizionare, care a apărut în fața „interdependenței armate”, iar țări precum Vietnam, Indonezia și Malaysia vor continua să beneficieze de acest aspect. Țările ASEAN care devin din ce în ce mai integrate în noul ecosistem tehnologic ar putea fi pregătite pentru o creștere mai rapidă în acest an.

Țările în curs de dezvoltare din regiune vor continua să primească capital și investiții chineze prin intermediul inițiativei Belt and Road (BRI) și vor câștiga din creșterea finanțării furnizate de SUA, Japonia, Coreea de Sud, Australia și alții care încearcă să contracareze influența chineză. Acestea fiind spuse, nevoia Chinei de a aborda preocupările economice interne, împreună cu sancțiunile sporite și controalele investițiilor externe împotriva firmelor chineze, ar putea încetini ritmul general al investițiilor BRI în acest an.

 Acum vom vorbi despre problemele îngrijorătoare apărute în Peninsula Coreeană. La începutul acestui an, Coreea de Nord a tras aproximativ 200 de focuri de artilerie în apropierea graniței sud-coreene, iar armata sud-coreeană a răspuns, la rândul ei, cu câteva sute de focuri. La fel de amenințător, liderul nord-coreean Kim Jong-un a pus capăt politicii de lungă durată a țării sale de a favoriza reunificarea, declarând în schimb Coreea de Sud un stat inamic străin. Toate semnele, inclusiv retorica Coreei de Nord, indică noi provocări în peninsulă.

Aceste tensiuni intercoreene vor avea repercusiuni regionale și chiar globale, deoarece SUA, Japonia și Coreea de Sud își sporesc colaborarea în domeniul securității și își sporesc capacitățile de apărare și descurajare. La sfârșitul anului 2023, trioul a implementat pe deplin un sistem de avertizare antirachetă în timp real și a stabilit un plan multianual pentru exerciții militare trilaterale. Relațiile bilaterale dintre Coreea de Sud și Japonia vor continua, de asemenea, să se îmbunătățească, în ciuda unei anumite opoziții interne. Chiar dacă partidul liberal de opoziție din Coreea de Sud câștigă mai multe locuri în Adunarea Națională, în urma alegerilor generale din aprilie, escaladarea amenințărilor din Peninsula Coreeană va crea o motivație puternică pentru un parteneriat de securitate mai profund.

La urma urmei, cu Rusia și China de partea sa, Coreea de Nord se simte încurajată. Relațiile cu Rusia vor continua să se aprofundeze, deoarece Kremlinul oferă sprijin economic, tehnic și militar în schimbul munițiilor nord-coreene. Președintele rus Vladimir Putin este așteptat să călătorească la Phenian, după întâlnirea lui Kim cu Putin în Rusia în septembrie anul trecut. Oficialii de la Casa Albă descriu noua colaborare militară Rusia-Coreea de Nord ca fiind „fără precedent”, avertizând că ar putea schimba „drastic” natura amenințării în regiune.

Rămâne de văzut ce rol va juca China în axa emergentă cu Rusia și Coreea de Nord. Chinezii rămân precauți cu privire la alianțele consolidate ale SUA în Asia de Est, pe care le critică pentru creșterea tensiunilor și consolidarea unei „mentalități de Război Rece”. Dar comportamentul Chinei i-a împins pe aliații SUA – inclusiv Japonia și Filipine și Australia și Coreea de Sud – să-și intensifice propriile legături bilaterale de apărare. Pentru a evita izolarea și încercuirea, Xi ar putea oferi sprijinul său deplin lui Putin și Kim urmărind, în același timp, un obiectiv comun de subminare a influenței Americii în regiune.

Privind în perspectivă, țările din Asia de Est vor continua să se adapteze la o nouă ordine economică caracterizată prin reducerea riscurilor, întărirea lanțului de aprovizionare și politici de protejare a tehnologiilor critice și emergente. Competiția strategică dintre SUA și China va rămâne problema stringentă, influențând luarea deciziilor geopolitice pentru liderii politici din întreaga regiune. Dar, pe măsură ce cele două țări se străduiesc să susțină dialogul, pe termen scurt, acest lucru ar putea conduce la mai puține probleme apărute.

Cu toate acestea, odată cu apropierea alegerilor prezidențiale și congresionale din SUA din acest an, presiunea politică internă asupra ambelor partide majore pentru a demonstra hotărârea împotriva rivalului Americii va spori retorica anti-China. Rămâne de văzut dacă actorii regionali pot ajuta SUA și China să exercite o constrângere continuă, în special în ceea ce privește Peninsula Coreeană și Strâmtoarea Taiwan.

Andrew Yeo, membru principal și președinte al Fundației SK-Korea în cadrul Centrului pentru Studii Politice din Asia de Est al Brookings Institution, este profesor de politică la Universitatea Catolică din America și autorul cărții Asia’s Regional Architecture: Alliances and Institutions in the Pacific Century (Stanford University Press, 2019).

de Bronwen Maddox,
administrator și CEO al Chatham House

La prima vedere, 2024 ar putea părea un triumf pentru democrație. Cu mai mult de jumătate din populația lumii care trăiește în țări în care sunt programate alegeri legislative și prezidențiale, acesta este cel mai mare an electoral din întreaga istorie. Dar există puține motive de sărbătoare, deoarece tot acest vot vine într-un moment în care guvernarea democratică însăși se află pe buletinul de vot.

pentru susținătorii democrației, virtuțile sistemului sunt evidente. Este cel mai probabil să producă rezultate aliniate cu ceea ce își doresc majoritatea cetățenilor, de cele mai multe ori. Este bine echipat pentru a elimina liderii corupți, incompetenți sau nedoriți. Încurajează o reticență de a merge la război. Este sistemul pe care majoritatea oamenilor îl vor alege dacă li se oferă posibilitatea de a alege și cel pentru care oamenii sunt cei mai pregătiți să lupte.

Pentru criticii săi, democrația se luptă adesea să răspundă decisiv la probleme mari, cum ar fi cum să plătească pentru îngrijirea sănătății și alte costuri în creștere, asociate cu îmbătrânirea populației. După cum au spus înalți oficiali chinezi miniștrilor britanici, dacă un sistem nu poate convinge oamenii să facă sacrificii pentru binele pe termen lung al țării, pur și simplu nu este sustenabil.

Mai mult, purtătorii de stindard ai democrației – Statele Unite și aliații săi transatlantici – au fost criticați din ce în ce mai mult pentru standardele lor duble, ca atunci când predică respectarea drepturilor omului, ignorând legile internaționale la crearea cărora au contribuit, ori de câte ori le convine. Sarcina de a răspunde acestei acuzații s-a împletit din ce în ce mai mult cu apărarea democrației în sens mai larg.

Un vot cu adevărat democratic impune existența libertății candidaților de a face campanie și ca procesul electoral să fie liber și corect. Trebuie să existe o șansă reală pentru alegători de a-și schimba liderii politici din când în când – un criteriu crucial pentru „consimțământul învinsului” de care depinde orice democrație care funcționează corect.

În India, cea mai populată democrație din lume, alegerile au îndeplinit aceste standarde în trecut, dar întrebarea este acum dacă guvernul prim-ministrului Narendra Modi va submina drepturile minorităților pentru a-și păstra puterea. În Indonezia, întrebarea de dinaintea alegerilor din 14 februarie a fost dacă vechea gardă va permite cu adevărat noilor concurenți să reprezinte o adevărată provocare electorală. În Africa de Sud – care organizează cele mai contestate alegeri de la finalizarea tranziției de la apartheid în 1994 – întrebarea este dacă Congresul Național African aflat la guvernare va fi de acord să împartă puterea dacă rezultatul o cere.

Aceasta este doar o mostră a tipurilor de tensiuni pe care le vom vedea în întreaga lume, iar tensiunile din democrațiile mai vechi ar putea fi și mai grave. În Regatul Unit (unde se așteaptă alegeri între luna mai și sfârșitul anului), guvernele succesive au eșuat, în mod constant, să convingă alegătorii că nu pot avea toate serviciile publice pe care le doresc – inclusiv asistența medicală – fără impozite mai mari. În Franța, guvernul s-a luptat să impună reforme ale pensiilor și agriculturii în fața protestelor masive.

Alegerile pentru Parlamentul European din iunie vor oferi un semnal timpuriu cu privire la modul în care au fost primite aceste inițiative politice. Mai presus de toate, însă, ele vor dezvălui dacă presiunea migrației provoacă într-adevăr o schimbare susținută către partide mai naționaliste, antiimigrație.

Aceste presiuni au propulsat-o deja pe Giorgia Meloni în funcția de premier în Italia și au oferit o victorie fără precedent pentru Partidul Naționalist pentru Libertate al lui Geert Wilders, în cadrul alegerilor olandeze de anul trecut. Preocupările legate de imigrație au contribuit la rezultatul referendumului Brexit din 2016 și continuă să afecteze și în prezent guvernul premierului Rishi Sunak. În SUA, „granița sudică” este acum problema care are cele mai multe șanse de a pune în pericol șansele de realegere ale președintelui
Joe Biden (pe lângă aparenta sa fragilitate).

Având în vedere starea de spirit actuală, va fi nevoie de o conducere politică considerabilă pentru a convinge alegătorii că un anumit nivel de imigrație poate fi necesară pentru creșterea economică (și pentru a menține inflația scăzută) sau chiar că este sub control. Același lucru este valabil și pentru dezbaterea mai recentă privind cheltuielile militare. Pe măsură ce războiul Rusiei împotriva Ucrainei se prelungește, există o opoziție tot mai mare în Congresul SUA față de sprijinirea apărării Ucrainei. Deceniile de plângeri americane că Europa nu plătește ce are de plătit dobândesc un avantaj dur. Dacă Donald Trump câștigă în noiembrie, angajamentul SUA față de apărarea Europei va fi pus sub semnul întrebării. Dar, în timp ce guvernele europene recunosc că vor trebui să plătească mai mult pentru apărarea țărilor lor, acești bani va trebui să vină de undeva – fie din impozite mai mari, fie din cheltuieli realocate.

Între timp, acuzația de ipocrizie din partea multor alte țări va deveni mai sonoră. Deși acuzația nu este nouă, ea a devenit mai vehementă de la invazia Rusiei în Ucraina, când țările occidentale au cerut altora să condamne agresiunea scandaloasă a Kremlinului. Multe au făcut-o, dar multe altele au refuzat să aleagă o tabără.

Acuzația a fost inflamată și mai mult de conflictul dintre Israel și Hamas. În acest caz, acuzația este că SUA (mai presus de toate) a permis de mult timp Israelului să încalce dreptul internațional cu coloniile sale din Cisiordania și acum nu a reușit să oprească acțiunea armatei israeliene în Gaza. Evident, nu există răspunsuri ușoare. Dar un efort public mai mare pentru a aborda contradicțiile și standardele duble ar ajuta cu siguranță, cum ar fi prin promovarea unei soluții care să includă recunoașterea atât a drepturilor palestiniene, cât și a unui stat palestinian. Mai mult decât atât, totuși, înseamnă recunoașterea a ceea ce multe țări cer acum de la Occident (inclusiv, de exemplu, un sprijin mai mare pentru a face față schimbărilor climatice).

Anii electorali importanți aduc întotdeauna incertitudine. În 2024, cel mai important rezultat pentru lume va veni din cursa prezidențială din SUA. Dar fiți siguri: democrația însăși este, de asemenea, în joc. Liderii democrațiilor lumii trebuie să demonstreze că pot rezolva problemele domestice și pot contribui la soluții în străinătate cu toată consecvența morală pe care restul lumii a ajuns să o aștepte.

Bronwen Maddox este administrator și CEO al Chatham House.

În această ediție a Say More, Project Syndicate discută cu Tim O’Reilly, fondator și CEO al O’Reilly Media, Inc. și autorul cărții WTF?: What’s the Future and Why It’s Up to Us (Harper Business, 2017).

Project Syndicate: Ați numit „bula” generativă a inteligenței artificiale una „productivă”, deoarece tehnologia este aplicată nu numai în „economia pariurilor”, ci și în „economia operațională”, cu „cantități masive de capital” fiind „folosite pentru a construi infrastructura viitorului”. Dar, așa cum scrieți în cartea dvs. din 2017 „WTF?: What’s the Future and Why It’s Up to Us” („WTF?: Ce înseamnă viitorul și de ce depinde de noi”), în „afaceri și tehnologie, adesea nu reușim să vedem clar ce ne așteaptă, deoarece navigăm folosind hărți vechi și uneori chiar hărți proaste”. Atunci, cum ne putem asigura că infrastructura AI construită astăzi se dovedește mâine a fi benefică la scară largă?

Tim O’Reilly: Excelentă întrebare. Întregul scop al unei bule este că este o explorare nebunească a noilor posibilități – spații goale pe harta existentă. Dar este importantă înțelegerea straturilor de bază ale hărții care încă ne constrâng viziunea.

Un strat de bază neexaminat, care împiedică dezvoltarea benefică a AI la scară largă este imperativul capitalismului modern – în special în Statele Unite – care plasează câștigurile acționarilor deasupra tuturor celorlalte considerente. Până când nu ne vom confrunta cu această idee limitativă, guvernanța AI va merge, probabil, pe calea mișcării „de mediu, socială și de guvernare”, în cel mai bun caz fiind ridicată în slăvi și, în cel mai rău caz, ignorată în mod activ. Am scris despre asta anul trecut într-un articol numit „Problema alinierii nu este nouă”.

Se pune mult accent pe riscurile generate de AI. Dar dacă nu ne confruntăm cu stimulentele economice puternice acordate unui comportament negativ, care sunt evidente într-o cultură de afaceri ghidată de profit mai presus de orice, vom obține mult mai puține dintre beneficiile potențiale ale AI.

PS: Pe măsură ce guvernele din locuri precum SUA și Uniunea Europeană intervin din ce în ce mai mult pentru a proteja și pentru a susține sectoarele de înaltă tehnologie, ce trebuie să înțeleagă factorii de decizie politică despre echilibrul dintre intervenția statului – în special de către autoritățile de reglementare – și inovație și că abordările lor de până acum vă inspiră mai multă speranță sau angoasă?

TO: S-a depus mult efort pozitiv pentru reglementarea tehnologiei, în special în UE. Dar există motive de îngrijorare. Reglementările au întotdeauna consecințe neintenționate și, cu cât sunt mai specifice, cu atât este mai probabil ca reglementările să meargă prost. Mai mult, dacă elaborarea reglementărilor se bazează pe presupuneri greșite cu privire la natura problemei, acestea pot adăuga probleme, fără a adăuga prea multă valoare.

De exemplu, am o plângere veche cu privire la reglementarea „confidențialității”. Atunci când companiile folosesc datele pe care le colectează în beneficiul utilizatorilor lor, toată lumea este fericită să renunțe la confidențialitatea lor. Momentul în care trebuie să ne îngrijorăm este atunci când companiile (sau guvernele) care dețin datele noastre le folosesc împotriva noastră. Aceasta ar putea părea o mică distincție, dar încadrarea acesteia în cadrele de reglementare ar avea un impact enorm în practică. Multe utilizări benefice care sunt restricționate în prezent ar fi permise și nu ar mai trebui să ne luptăm pentru a găsi modalități de a păstra confidențialitatea datelor într-o lume în care serviciile utile depind de colectarea acestora.

PS: New York Times a dat recent în judecată OpenAI și Microsoft, susținând că utilizarea informațiilor provenite din arhiva publicației pentru instruirea modelelor AI a constituit o încălcare a drepturilor de autor. Dar, așa cum ați subliniat dvs. și Mike Loukides, „citirea textelor” a fost întotdeauna „parte a procesului de învățare umană”. În timp ce spuneți că generarea augmentată de recuperare face posibilă „generarea de informații care respectă drepturile de autor și recompensează autorii”, ce ar trebui făcut cu privire la conținutul care a fost deja utilizat pentru a instrui modelele AI? În sens mai larg, care este miza în cazul NYT?

TO: Văd două mari probleme într-o potențială înțelegere între OpenAI și NYT (și alte organizații de știri). În primul rând, o înțelegere este probabil anticoncurențială. Dacă nimeni nu poate instrui un model fără a plăti milioane de dolari deținătorilor drepturilor de autor, liderii de piață cu buzunare adânci vor avea un avantaj masiv față de open-source și alte modele mai mici.

În al doilea rând, înțelegerile cu creatorii nu reprezintă un model de afaceri viabil. Liderii AI trebuie să se întrebe cum să permită creatorilor să construiască conținutul în baza cărora vor fi instruite viitoarele modele, iar acest lucru înseamnă să ofere acestor creatori – nu doar dezvoltatorilor de modele – oportunități de a profita de tehnologie. Această problemă a fost adusă în centrul atenției de greva Writers Guild of America (Sindicatului Scenariștilor din America) de anul trecut. În timp ce înțelegerile discutate în procesele mass-media se concentrează pe plăți, înțelegerile WGA au pus în aplicare protecții pentru ecosistemul real al creatorilor – un model mult superior.

În prezent, liderii pieței AI par a fi destul de insensibili la necesitatea unei structuri de piață care să continue să ofere stimulente pentru crearea de conținut util în viitor. O „viziune ecosistemică” este extrem de necesară. Am scris destul de mult despre acest subiect, inclusiv o lucrare recentă despre „chiriile de atenție”, care examinează problema în cazul Amazon, Google și Facebook și folosește această analiză ca o rampă de lansare pentru a pune aceeași întrebare cu privire la modelele AI.

Apropo…

PS:„Deși termenul de inteligență artificială sau AI sugerează o inteligență cu adevărat autonomă”, ați scris în „WTF?” „suntem departe, departe de această eventualitate. AI este încă doar un instrument, încă supus coordonării umane”. Mai mult de șase ani mai târziu, se pare că ne apropiem – sau poate că am atins deja – punctul critic al inteligenței artificiale. În ce cazuri este folosită AI pentru „a face o lume mai bună” și în ce cazuri „amplifică cele mai negative caracteristici ale lumii de astăzi”?

TO: Nimic nou aici. Fiecare tehnologie nouă ne oferă șansa unui nou început – o oportunitate de a construi o lume mai bună. Cu toate acestea, din nou și din nou, de cele mai multe ori nu reușim să profităm de această oportunitate. După cum a spus J. Bradford DeLong în ultima sa carte, în loc să valorificăm tehnologia pentru a ne duce direct spre un viitor mai bun, „alunecăm spre utopie”.

După cum indică subtitlul lucrării WTF? – Ce înseamnă viitorul și de ce depinde de noi – tehnologia nu este deterministă. O putem folosi pentru bine sau rău. Problema este că societatea noastră nu este o zonă deschisă; o mulțime de drumuri și șine au fost deja trasate și tindem să le urmăm pe acestea, chiar dacă adesea duc în direcția greșită.

PS: Ați lăudat antreprenori precum Elon Musk și firme precum Amazon pentru abordarea lor față de inovația tehnologică și a modelului de afaceri inovativ. Ce au făcut aceștia în mod corect și ce lecții le oferă exemplul lor investitorilor și liderilor de companii?

TO: Nu este ușor să fii fan nici al lui Musk, nici al lui Jeff Bezos în aceste zile, dar permiteți-mi să vă spun ce am admirat odată la ei. Cheia adevăratului succes antreprenorial este să creezi mai multă valoare decât captezi, iar ambii antreprenori au creat cândva cantități enorme de valoare, nu numai pentru ei înșiși, ci și pentru mulți alții.

Recunoscând enormitatea amenințării climatice, Musk a plasat pariuri foarte îndrăznețe, care au catalizat dezvoltarea atât a pieței mașinilor electrice, cât și a pieței spațiale comerciale. În zilele sale de glorie, Amazon a creat noi oportunități pentru milioane de oameni, deoarece a conectat cumpărătorii și vânzătorii folosind noi instrumente geniale de potrivire algoritmică. Împreună cu Larry Page și Sergey Brin de la Google, Bezos a inițiat, cu Amazon, unele dintre cele mai mari progrese de pe piață de la descoperirea comerțului liber.

Astăzi, însă, Bezos se transformă într-un extractor de valoare, iar Musk într-un distrugător de valoare. Pare destul de clar că, odată cu afacerea sa publicitară, Amazon s-a întors spre partea întunecată. Deși compania și-a respectat odată promisiunea de a găsi utilizatorilor cele mai bune produse la cel mai bun preț, acum este o platformă pay-to-play (plătește ca să participi), care abuzează de decenii de încredere învățată de la utilizatori, pentru a le oferi produse mai proaste la prețuri mai mari.

De fapt, cercetările recente pe care le-am efectuat împreună cu colegii mei de la University College London au relevat faptul că cele mai accesate trei produse promovate de Amazon – care sunt poziționate mai favorabil decât rezultatele căutării organice – sunt cu aproximativ 17% mai scumpe decât rezultatele principale ale căutării organice și cu o treime mai puțin relevante. Cam aici se oprește presupusul angajament al Amazon de a crea valoare pentru utilizatori. Platforma este acum o simplă mașină pentru extragerea chiriilor/onorariilor economice, plătite de utilizatori.

Mesajul este unul sumbru: s-ar putea să începeți într-un mod idealist, dar odată ce valul inovației începe să scadă, piața vă va cere să utilizați mijloace mai puțin cinstite pentru a continua să creșteți – și vă veți supune acestei cereri.

PS: Ce voiați să spuneți când ați scris că, în calitate de „clasicist prin formare”, „căderea Romei este întotdeauna un exemplu” pentru dvs.? Ce ne poate învăța declinul și prăbușirea unei civilizații antice despre inovația tehnologică modernă?

TO: Acest comentariu a fost mai mult despre politică decât despre tehnologie. După cum probabil Mark Twain nu a spus niciodată, „Istoria nu se repetă, dar cu siguranță rimează”. SUA, cândva o republică, sunt pe cale să devină o societate autoritară. Disprețuirea soldaților americani care se întorceau din Vietnam reflectă modul în care Roma și-a tratat armatele după Războaiele Punice. Lansarea de către George W. Bush a războiului din Irak după atacurile teroriste din 11 septembrie 2001 reflectă aroganța Pompeiului asupra puterii militare, în urma unui atac al piraților asupra docurilor din Ostia. Și, deși cronologiile nu prea se potrivesc, populismul lui Donald Trump amintește de abordările lui Marius și Sulla, care au transformat consulatul roman într-o dictatură – un proces care a fost finalizat ulterior de Pompei și Cezar.

Există lecții și despre tehnologie, care sunt inspirate de căderea Imperiului Roman, mai degrabă decât de dispariția Republicii Romane. Una majoră este că tehnologia poate fi pierdută. Minunata carte a lui Stephen Greenblatt, The Swerve (Virajul), spune povestea modului în care, în ultimii săi ani, Imperiul Roman s-a întors împotriva învățării – o schimbare care a fost exemplificată prin uciderea strălucitei matematiciene egiptene Hypatia. Cu schimbările climatice progresând rapid și cu profilarea unei migrații în masă, neîncrederea în știință și expertiză prevestește un viitor întunecat.