Acasă Blog Pagina 275

Dacia și Ford au pus pe roate economia românească

0

Industria auto a devenit una dintre ramurile importante ale economiei românești. Între sectoarele economice, aceasta se plasează pe locul al patrulea, cu o pondere de 4,7% din total, aproape la egalitate cu sectorul producerii de energie care deține, la nivelul anului trecut, 4,9%. De la preluarea companiei Automobile Dacia de către grupul francez Renault în 2005, numărul companiilor din domeniu, precum și afacerile acestora, a crescut de peste cinci ori în 10 ani, de la 3,8 miliarde euro la peste 20 miliarde euro în 2015. Cu toate acestea, ponderea Automobile Dacia și Ford în cifra de afaceri a întregului sector a scăzut la mai puțin de o treime, 71% aparținând companiilor producătoare de piese și subansamble, conform datelor comunicate de Asociația Constructorilor de Automobile din România (ACAROM). Ascensiunea puternică, care a devansat așteptările specialiștilor, s-a bazat aproape exclusiv pe investiții străine. Astfel, procentajul din cifra de afaceri care a revenit companiilor cu capital românesc din totalul celei înregistrate în industria auto a fost, în 2014, de 12%. Sectorul auto deține însă cea mai mare pondere la export, cu aproape un sfert din total, în 2015 valoarea exporturilor însumând 13 miliarde euro.

Cu toată această evoluție spectaculoasă, datele statistice fiind edificatoare în acest sens, sectorul industriei auto se confruntă cu probleme structurale tot mai acute, atrage atenția Constantin Stroe, președintele ACAROM. El spune, de exemplu, că în vestul țării s-a ajuns la o penurie de mână de lucru calificată. Astfel, în această regiune nu mai pot fi deschise noi fabrici de profil, sau că producția celor existente să se mărească semnificativ. Acest fenomen este cauzat și de numărul redus de școli specializate în domeniile necesare industriei auto, ceea ce frânează dezvoltarea multor companii care nu găsesc personal calificat. Pe de altă parte, în zonele în care au existat unități importante ale industriei prelucrătoare, și ar exista muncitori calificați, infrastructura precară nu permite deschiderea de noi fabrici. Importanța acestui sector este dată și de cei peste 200.000 de angajați la nivel național.

tabel-auto1

Analiștii economici consideră că acest sector face parte din modelul de dezvoltare economică a României. În general, există două modele de dezvoltare, prin specializare sau diversificare. Însă capacitatea de diversificare a unei economii este direct proporțională cu dimensiunea acesteia. Iar puterea economică a României nu este suficient de mare pentru a se putea vorbi de posibilitatea de dezvoltare prin diversificare. Astfel că nouă nu ne rămâne decât specializarea, cel puțin în această etapă de dezvoltare.

O altă problemă majoră cu care se confruntă majoritatea investitorilor, dar în special cei din industria auto, constă în instabilitatea climatului economic și lipsa de consecvență a guvernelor din ultimii 20 de ani, ceea ce a dus la sistarea dezvoltării infrastructurii. În această perioadă au dispărut complet din peisajul industrial mari companii care puteau integra pe orizontală sute de alte firme. Este cazul foarte cunoscutelor Tractorul Brașov, Autobuzul București și ARO Câmpulung. Slaba dezvoltare a infrastructurii a condus până în prezent la pierderea a unor investitori de marcă, precum Mercedes, care s-au reorientat spre alte țări din regiune, ca Ungaria sau Polonia pentru construirea de noi uzine.


tabel-auto2
Cu toate acestea, în ultima perioadă au fost consemnate evoluții tehnologice semnificative în industria auto din România. A început fabricația de motoare ecologice din ultima generație atât la Dacia, cât și la Ford Craiova. A fost inaugurată o nouă fabrică de cutii de viteze moderne pentru mari producători internaționali: Daimler la Star Transmission Sebeș/Cugir și alianța Renault-Nissan la Dacia. În domeniul microelectronicii și mecatronicii avansate, care includ și activități de cercetare-dezvoltare, au investit companii precum Continental, Bosch, Infineon, Delphi, Draxlmaier și Kendrion. Au apărut companii noi în Banat, Brașov, Sibiu și Argeș care au introdus în fabricație tehnologii noi pentru componente auto complexe realizate din mase plastice, cauciuc și materiale compozite.

Anul 2016, marchează, din păcate, cea mai mare scădere din ultimii 10 ani la producția de autovehicule. În timp ce producția celor două mari fabrici de asamblare, Dacia și Ford, a scăzut cu 8,2% în primele șapte luni ale anului, iar exporturile s-au redus cu 8,4%. Conform datelor APIA, doar în luna iulie, numărul de automobile asamblate a scăzut cu 24%, față de aceeași lună a anului trecut, până la 29.932 de unități. Aceasta când de regulă luna iulie marchează un vârf de producție, pentru a se putea acoperi cererile din luna august, perioadă rezervată reviziilor generale ale liniilor de montaj. Una dintre principalele cauze ale acestei involuții a sectorului este pusă de specialiști pe seama întârzierii lansării unor modele noi ale celor doi constructori auto: Dacia și Renault. Astfel, în 2016, lansarea celor două noi modele Logan și Sandero facelift este programată pentru sfârșitul anului, iar intrarea în producție la Craiova a modelului Ford Ecosport de abia în a doua jumătate a anului trecut au atras o diminuare a producției de autoturisme atât la Mioveni, cât și la Craiova.

Naturevo, un business 100% românesc

0

Companie cu capital privat, integral românesc, înființată în anul 1999, este distribuitor național al input-urilor de bază pentru producția agricolă: know-how, semințe, produse pentru protecția plantelor, îngrășăminte pentru sol, fertilizanți foliari, bioregulatori etc. Clienții (partenerii) săi sunt fermieri din toată țara (cultivatori), distribuitori locali, procesatori de produse agricole. Micii fermieri sunt deserviți fie prin magazinul propriu, fie prin intermediul magazinelor sau a distribuitorilor locali.

FIRMĂ DE TIP „CLUSTER” 

Naturevo este o firmă de tip „cluster”. Astfel, selecția furnizorilor se face la nivelul standardelor internaționale, utilizând doar produse acceptate la nivel UE; distribuția produselor se face în paralel cu know-how-ul necesar; compania sprijină desfacerea produselor agricole obținute de fermieri către piețele interne și internaționale; echipa de vânzări reunește ingineri agronomi cu cunoștințe complexe în domeniul agricol și care beneficiază de training în mod continuu, pentru dezvoltarea și consolidarea cunoștințelor. Naturevo are ca  firme afiliate: Naturevo Praxis SRL; Naturevo Barter SRL; Naturevo Bulgaria OOD.

VALORI NATUREVO

FLEXIBILITATE
PROFESIONALISM
ÎNCREDERE
EMPATIE
CONSULTANȚĂ
CERCETARE ȘI INOVAȚIE
ÎNVĂȚARE CONTINUĂ

MISIUNE  NATUREVO 

Naturevo identifică nevoile fermierilor din România, cărora le recomandă soluții de calitate sub marca tehnologiilor Flexitechagro® pentru agricultură. Tehnologiile Flexitechagro® sunt rezultatul cercetării și inovării continue și reprezintă soluții adaptate condițiilor specifice din România și a schimbărilor climatice din ultimii ani, pentru realizarea unei agriculturi durabile. Naturevo sprijină fermierii pentru a obține producții mai mari, mai curate și produse de o calitate superioară, în condițiile menținerii și îmbunătățirii ecosistemelor. Totodată, Naturevo oferă valoare adăugată produselor din portofoliu prin asigurarea consultanței pentru problemele fermierilor din toate zonele țării și contribuie la creșterea nivelului de trai, prin asigurarea accesibilității la cele mai noi informații în domeniul nutriției și protecției plantelor.

CERCETARE-DEZVOLTARE 

Activitatea de cercetare și dezvoltare derulată de Naturevo are ca rezultat selectarea și introducerea în programe a produselor care cresc randamentul de utilizare a nutrienţilor, reduc consumurile energetice şi de apă, cresc rezistenţa plantelor la factorii de stres biotic şi abiotic. De asemenea, Naturevo dezvoltă programe integrate pe bază de teste multiple în locaţii diferite,în funcţie de condiţiile pedo-climatice specifice. În plus, Naturevo elaborează teste de compatibilitate fizică, stabileşte reţete optime, tehnice şi economice și întocmește programe adaptate dinamic în funcţie de evoluţia factorilor de producţie (sol, climă, echipamente).

PROGRAME NATUREVO

FLEXITECHagro® – tehnologii flexibile pentru agricultură cu produse care cresc randamentul de utilizarea a nutrienților, reduc consumurile energetice și de apă și cresc rezistența plantelor la factorii de stres biotic și abiotic.

Naturevo ECO – tehnologii pentru agricultura ecologică. Naturevo, distribuitor autorizat din România de produse pentru agricultură ecologică, certificat de Organismul de Certificare AustriaBioGarantie.

Concept 0,00 reziduuri – îmbinarea armonioasă a factorilor de producție, astfel încât în produsul agricol să nu existe reziduuri sau limitele să fie mult sub cele acceptate.

PROGRAME NATUREVO  FLEXITECHagro® 

FLEXITECHagro® înseamnă tehnologii flexibile pentru diverse culturi și zone pedo-climatice.

Aspecte determinante în elaborarea tehnologiilor:

  • Specificitatea și diversitatea condițiilor de cultură a plantelor (sol, climă, loc etc.);
  • Dinamica factorilor de producție de-a lungul vegetației;
  • Potențialul tehnico-economic al fermierilor;
  • Evaluarea profitabilității;
  • Respectarea principiilor și recomandărilor de bune practici – agricultură durabilă;
  • Asigurarea profitabilității culturii;
  • Trasabilitatea produsului agricol.

MIJLOACE UTILIZATE ÎN PROGRAMELE FLEXITECHagro®:

  •  Cele mai noi cunoștințe în domeniu;
  •  Ghidurile de bune practici agricole – conform cu legislația UE și recomandările agrotehnice;
  •  Semințe și material de plantat în funcție de zonele de cultură și de specificitatea condițiilor locale;
  •  Îngrășăminte de sol adaptate pentru caracteristicile solului, plantă cultivată, cultura anterioară și creșterea randamentului de utilizare a elementelor nutritive etc.;
  •  Fertilizanți foliari complecși cu macro și microelemente specifice pentru culturi, faze de vegetație, carențe, cu efecte complementare, sinergice sau colaterale etc.

MIJLOACE UTILIZATE ÎN PROGRAMELE FLEXITECHagro®:

  •  Insecticide, fungicide, erbicide, acaricide, rodenticide integrate în programele FLEXITECHagro®, la nivel ICM (Management Integrat al Culturilor);
  •  Bioregulatori, stimulatori de creștere, metabolism, înrădăcinare, răsărire sau inhibitori;
  •  Produse pentru tratarea semințelor și a materialului de plantat;
  •  Produse pentru combaterea dăunătorilor din depozite.

NATUREVO ECO

Sănătatea consumatorilor de produse agricole realizate prin agricultura ecologică și un mediu înconjurător curat sunt cele mai importante beneficii ale  folosirii produselor ecologice. Naturevo selectează de la furnizori internaționali produse care sunt pretabile agriculturii ecologice și le recomandă în programele FLEXITECHagro® – ecologic. În acest scop sunt folosite produse cu viteză mare de degradare în sol, mediu, plantă, sunt adăugate produse care măresc viteza de degradare a unor pesticide sau fertilizanți, sunt folosite produse naturale cu efecte de mărire a rezistenței la infecții, factori de stres și este potențată activitatea microorganismelor folositoare, îmbunătățind absorbția selectivă.

Naturevo este primul distribuitor autorizat din România de produse pentru agricultura ecologică, certificat de Organismul de Certificare AustriaBioGaranție

ACTIVITĂȚI NATUREVO

  • Distribuire la nivel național a input-urilor de bază pentru producția agricolă.
  •  Consultanță și soluții tehnice asigurate fermierilor prin intermediul echipei de vânzări, a departamentului tehnic și de marketing.
  •  Evaluare clienți și urmărire activități financiar-contabile și juridice.
  •  Barter – Naturevo preia de la fermieri mari cantități de produse agricole (cca. 6% din cifra de afaceri) și se implică în comerțul de tip barter cu legume și fructe, care se derulează majoritar pe piața internă.
  •  Transport în interes propriu și la terți, specializat pentru: mărfuri generale (1,5 t/3,5 t/7,5 t/24 t); mărfuri ADR (1,5 t/3,5 t/7,5 t/24 t); cereale (24 t).

PORTOFOLIU

Naturevo- Produse pentru protecția plantelor (PPP)-

Adama
Alcedo (Alchimex)
Arysta LifeScience
BASF
Bayer CropSciene
Dow AgroScience
Summit Agro
United Phosphorus Limited
Fertilizanți, bioregulatori, produse eco-

Ag-Chem
Altinco
Ameropa
Borealis L.A.T. Gmbh
CICH Navodari
Compo
Omya International
Timac Agro

SEMINȚE

Biocrop
Dow AgroScience
Euralis Semințe
Monsanto
RAGT
Saaten Union
SCDA Teleorman
Rapool Ring România

Portofoliul este dinamic și se adaptează în funcție de condițiile specifice pieței și pentru că este necesar ca tehnologiile să se adapteze la condițiile impuse de schimbările   climatice. Toate produsele incluse în portofoliu corespund principiilor impuse de agricultura durabilă. Portofoliul Naturevo cuprinde 600 de produse, respectiv 800 de repere active, dintre care: 33 produse exclusive, comercializate în diferite variante de ambalare și loturi (aprox. 80 repere).

Atenție, politicieni! Mediul de afaceri are program de guvernare

0

Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) a lansat „Programul de Guvernare 2016-2020 al mediului de afaceri”. „Acesta a fost transmis tuturor partidelor politice și așteptăm să ne cheme la discuții să vedem cine și-l asumă. Avem câteva semnale de la partidele mari că ar fi interesate”, a declarat Florin Jianu, președintele CNIPMMR. Programul este structurat pe șapte capitole și cuprinde Măsuri administrative/instituționale, Accesul la finanțare, Sprijinirea și promovarea antreprenoriatului, Stimularea creării de locuri de muncă în sectorul privat, IMM-urile inovative și internaționalizarea, Sprijinirea turismului, Măsuri legislative.

„Dacă acest Program se concretizează, va duce la o creștere a investițiilor, care în prezent sunt la jumătate din cât ar fi nevoie”, a menționat președintele CNIPMMR.

IMM-URILE PROPUN UN NOU MINISTER

Măsuri legislative propuse de CNIPMMR

  •  Adoptarea Legii parteneriatului public-privat
  •  Adoptarea Legii mediatorului de credite, având ca scop:
  •  Adoptarea Legii holding-ului, având ca scop:
  •  Adoptarea Legii fondului de formare profesională a angajaților, care va reglementa:
  •  Finalizarea noii Legi a turismului, care să organizeze domeniul, să stabilească mecanismele de finanțare publice și private pentru turism și destinații, implicarea mediului de afaceri și profesionalizarea administrației pentru turism.
  •  Adoptarea Legii prevenției: nicio sancțiune administrativă fără o acțiune de prevenție.
  •  Adoptarea Legii debirocratizării: unui întreprinzător să nu îi fie cerut niciun document pe care deja îl deține o altă autoritate a statului.

Obiectivele strategice ale mediului de afaceri vizează crearea unei structuri administrative , Ministerul Antreprenoriatului și Turismului, plasarea României în primele 20 de țări la nivel global, protejarea investitorilor români prin susținerea eforturilor acestora de investiții și promovare a intereselor de export ale acestora. De asemenea, CNIPMMR consideră necesar transferul de autoritate de la stat către entități de tip public-privat, debirocratizarea masivă, un sistem fiscal atractiv, programe de finanțare adecvate antreprenoriatului implementate în parteneriat public-privat și reducerea șomajului în rândul tinerilor cu vârste până în 25 de ani de la 24%, cât este în prezent, la sub 10%, în doi ani, și la sub 5% în următorii doi ani.

florin-jianu

Florin Jianu, președintele CNIPMMR

 

„Programul pe care l-am lansat este rezultatul consultărilor cu membrii din teritoriu și își propune să fie primul program plecat din mediul de afaceri. Măsurile pe care le propunem nu au impact asupra bugetului”, a declarat Florin Jianu.

În opinia inițiatorilor Programului, înființarea Ministerului Antreprenoriatului și Turismului ar trebui să asigure dezvoltarea unitară a politicilor de susținere a IMM-urilor, atragerea de investiții, promovarea exporturilor, implementarea programelor naționale de finanțare a IMM-urilor și a programelor de ajutor de stat. În același timp, înființarea unei astfel de instituții ar îngloba într-un singur loc toate structurile de finanțare ale antreprenoriatului.
În privința accesului la finanțare, CNIPMMR susține un Cod Fiscal care să nu se modifice timp de patru ani, reducerea TVA de la 20% la 19%, începând cu ianuarie 2017, eliminarea impozitului pe construcții special, începând cu ianuarie 2017, menținerea cotei de impozitare pe veniturile microîntreprinderilor la 1% pentru cele care au un salariat și 3% pentru cele fără salariați și menținerea impozitării la 1% din venit pentru firmele nou-înființate, cu cel puțin un salariat constituite pe o durată mai mare de 48 de luni.

Un punct deosebit de important în cadrul Programului îl ocupă înființarea unei bănci pentru IMM-uri, care să aibă programe speciale de finanțare a IMM-urilor, dar și implementare programelor din fonduri europene.

IMM-URILE EXCLUSE DE LA
ACHIZIȚIILE PUBLICE

Guvernul României a abrogat prin o Ordonanţă de urgenţă dispoziţiile alin. (2) al articolului 16 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înființării și dezvoltării întreprinderilor mici și mijlocii, cu modificările și completările ulterioare, care dispuneau că „întreprinderile mici şi mijlocii beneficiază de reduceri cu 50% pentru criteriile legate de cifra de afaceri, de garanţia pentru participare şi de garanţia de bună execuţie, cerute în achiziţiile publice de produse, lucrări şi servicii”.
În acest sens, Florin Jianu, preşedinte CNIPMMR, precizează: „Cunosc foarte bine acest dosar, ca ministru opunându-mă vehement eliminării acestei prevederi care sprijinea în mod direct IMM-urile la achiziţii publice prin reducerea cu 50% a nivelului impus privind cifra de afaceri, garanţiilor solicitate sau a garanţiilor de bună execuţie.
Comisia Europeană a ridicat problema unei discriminări pozitive a IMM-urilor, în sensul că pentru acelaşi contract, se solicită două tipuri de garanţii: un nivel de garanţie pentru o companie mare şi un nivel de garanţie redus la jumătate pentru un IMM. Soluţia pe care am identificat-o şi pe care Comisia Europeană o acceptase a fost aceea a reducerii nivelului garanţiei la 50% pentru toți operatorii, atât pentru IMM-uri, cât şi pentru companiile mari. În acest fel, eliminam discriminarea pozitivă, dar în acelaşi timp menținem un nivel scăzut şi accesibil IMM-urilor pentru care licitaţiile publice reprezintă un balon de oxigen pentru desfăşurarea activitătii, ştiut fiind faptul că, la nivel global, statul este cel mai mare contractor.
Nu suntem de acord în niciun fel cu soluţia adoptată de guvern şi solicităm public repararea imediată a acestei injustiții făcute companiilor mici si mijlocii şi capitalului autohton”.

SOLUȚII PENTRU TINERII ȘOMERI

Măsuri concrete sunt propuse și pentru sprijinirea și promovarea antreprenoriatului. Printre acestea se regăsește înființarea gratuită a firmei, 1 euro capital social, o zi înființare, o e-semnătură gratuită, un e-sediu, un prim cont bancar gratuit (dacă se alege deschiderea contului la banca pentru IMM-uri a statului), un grant de maxim 25.000 euro pentru întreprinzătorii debutanți care să acopere 90% din valoarea investiției, proceduri simplificate pentru viza de antreprenor, operaționalizarea legii business angels și a legii privind finanțarea participativă – crowdfunding.

Florin Jianu susține că se impune crearea unui program pentru rezolvarea ratei ridicate a tinerilor șomeri, până în 25 de ani, care sunt în evidența ANOFM și nu urmează niciun program educațional.

„Angajatorii care angajează tineri șomeri, aflați în evidența agențiilor de ocupare a forței de muncă, până în 25 de ani, pe durată nedeterminată și program complet de lucru, să plătească în primul an, o taxă fixă de 100 lei, reprezentând contribuții și impozite, cu obligația păstrării locului de muncă timp de doi ani. Considerăm, totodată, că este necesară creșterea valorii bonurilor de masă de la 9,75 lei/zi la 20,00 lei/zi, fără a fi impozitate la angajat și la angajator și neimpozitarea primelor de Paște și de Crăciun, în cuantum de până la 1,5 ori din valoarea salariului minim pe economie”, a declarat președintele CNIPMMR.

Și turismul se numără printre domeniile vizate de Programul lansat de CNIPMMR. Astfel, pentru acest domeniu se propune buget multianual de promovare a României ca destinație turistică, de la minimum 10 milioane euro pe an, facilități pentru investiții în turism, atragerea de investiții semnificative în infrastructura turistică, reducerea TVA la marja agenției de turism de la 20% la 9%, constituirea Fondului de garantare în turism, Stimularea incoming-ului, implementarea Programului Prima Piscină, operaționalizarea legii voucherelor de vacanță pentru angajații din sistemul public.

Transportatorii supraveghează calcularea tarifelor RCA

0
constantin-isac
ing. Constantin Isac, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR)

După protestul de amploare al transportatorilor auto de diverse categorii și în urma deciziei Executivului referitoare la tarifele poliței de răspundere civilă auto (RCA), o apreciere de ansamblu și o privire asupra temei în perspectivă ne oferă ing. Constantin Isac, vicepreședinte al Uniunii Naționale a Transportatorilor Rutieri din România – UNTRR:

Dincolo de aprecierile la nivelul străzii, care sunt datele concrete, la scară națională, ale participării la acțiune?

Din datele noastre, ale UNTRR, participarea la protest în București s-a desfășurat cu 600 de mijloace auto, dintre care 200 de autotractoare, autobuze, microbuze în Piața Victoriei și 400 de vehicule pe centura orașului. În restul țării, participări importante s-au înregistrat în Brașov, Constanța, Suceava, Iași, Baia Mare, Oradea, Arad, Timișoara, Pitești. Concomitent, s-au desfășurat acțiuni similare în multe alte orașe mai mici. Cumulat, participarea a fost de peste 5000 de vehicule din toate categoriile, atât în orașe, cât și pe centurile acestora și în puncte de trecere a frontierei.

„(…) este pentru prima oară după 17 ani când Guvernul cu avizul Consiliului Concurenței aprobă înghețarea tarifelor RCA în conformitate cu art. 4, alin. 3, din Legea 21/1996 a concurenței”, subliniază patronatele din transporturile rutiere.”

Piața, transportatorii și
companiile de asigurăriPlafonarea prețurilor este apreciată drept „un risc strategic” de către Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței, care nu susține ca asemenea intervenții să devină o practică, argumentând:
„Odată deschisă această posibilitate, poate să crească apetitul și altor grupuri de interese, din alte sectoare economice, ca să vină cu acest gen de propuneri. Este periculos, întrucât cea mai bună protecție este concurența între actorii din piață. Dacă vine statul și stabilește el un preț, e un risc ca statul să cartelizeze piața. În loc ca acest lucru fie făcut de companii, întâlnindu-se pe la colțuri, vine statul și îi cartelizează el și, pe termen mediu, este mai rău pentru consumatori”.
Referindu-se la menținerea pe piața RCA, Virgil Șoncutean, CEO al Allianz-Țiriac, semnalează: „Dacă prețul de referință va fi insuficient, orice scenariu este posibil; o spun cu maximă responsabilitate, nu este un avertisment gratuit. Vom avea dificultăți mari să explicăm acționarilor de ce să rămânem; nu înseamnă că vom ieși. Nu este o discuție cu final cunoscut. Orice scenariu devine posibil și deschis la masa discuțiilor. Această toamnă va fi o toamnă fierbinte în discuția cu acționarii. În prezent, suntem într-un cerc vicios în care toată lumea pierde. Din păcate, nu se discută suficient despre cauze și soluții, se discută despre efecte și despre vinovați. Realitatea de la care trebuie să pornim trebuie bazată pe cifre, nu pe opinii, impresii sau zgomot. Punctul de pornire este frecvența și severitatea daunelor“.

Cum apreciați rezultatul acțiunii, în raport cu solicitările de la care ați pornit?

Rezultatul este mulțumitor. Când spun aceasta, am în vedere componentele atinse, așa cum au fost ele solicitate. A fost adoptată o ordonanță de urgență în ședința guvernului din data de 14 septembrie 2016, prin care s-a stabilit plafonarea tarifelor de primă RCA pe o perioadă de șase luni, conform daunalității înregistrate pe perioada anterioară, daunalitate rezultată din raportul de audit Milliman pentru piața asigurărilor RCA. În perioada imediat următoare, aceste tarife vor fi calculate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), împreună cu reprezentanții patronatelor din transporturi, pentru a se asigura o transparență totală. Tarifele calculate vor fi avizate de Consiliul Concurenței și de guvern, spre a fi aplicate imediat după data de 3 octombrie; de remarcat că, deși în OUG este prevăzută o perioadă de 30 de zile pentru elaborarea și avizarea tarifelor, ne-au fost făcute promisiuni ferme de urgentare maximă. Pentru autocamioanele de peste 16.000 kg, a fost calculat un tarif de primă RCA de maximum 7.500 lei, la care se aplică sistemul bonus-malus. Acest tarif este de trei ori mai mic decât cel aplicat până în acest moment. Pentru celelalte categorii de autovehicule, vor fi făcute calculele în perioada următoare. Prin aceeași ordonanță, s-a obținut adoptarea în interval de șase luni a unei noi legislații pentru asigurările RCA, care să preîntâmpine fenomenele apărute în ultimul an, cum au fost creșterile foarte mari de tarife, necorelate cu nivelul de daunalitate și aplicarea extrem de defectuoasă a sistemului bonus-malus, care a generat handicap concurențial mare, în special pentru transportatorii români cu flote mici.

rca-protest

O componentă pozitivă a hotărârii guvernamentale obținute este și introducerea în noul text de lege a noțiunii de tarif de referință, care să se constituie într-un reper bazat pe principalele elemente luate în calcul, precum daunalitate, frecvență a daunelor, cheltuieli de administrare etc. De asemenea, s-au obținut introducerea sistemului de plată lunară a poliței RCA, precum și aplicarea compensării directe între asiguratul RCA și asiguratorul la care a fost încheiată polița, urmând ca acesta să compenseze cu asiguratorul vinovatului.

Pornind de la acest nivel, ca organizație patronală, ce veți face în perioada următoare?

În etapa imediat următoare, vom supraveghea atent calcularea tarifelor care vor fi aplicate pe perioada de plafonare. În același timp, vom urmări elaborarea noii legi RCA în comisiile de specialitate ale parlamentului.

Pahonțu, Romsilva: „Pădurea are o funcție de producție și una de protecție”

0

Până la urmă, domnule director general, cât lemn se taie ilegal din pădurile administrate de Romsilva?

Tăierile ilegale și defrișările masive sunt subiecte sensibile și ,,la modă”, iar presiunea mediatică a dus la exacerbarea modului de prezentare a tăierilor ilegale.

Tăierile și defrișările nu le socotiți totuna?

Datele ultimilor cinci ani nu arată defrișări masive în pădurile administrate de Romsilva. Este adevărat că s-au constatat tăieri în condiții ilegale, care au provocat pagube în fondul forestier aflat în administrarea sau paza Romsilva, dar nu au depășit 0,5% din volumul total de masă lemnoasă recoltat. Partea noastră de responsabilitate e că nu le-am putut preveni din fază incipientă. Facem eforturi pentru diminuarea tăierilor ilegale și pentru combaterea pieței asociate de lemn ilegal. E o activitate complexă, care angrenează gărzile forestiere, jandarmeria, poliția rurală etc. O mare parte din problemele cauzate de tăierile ilegale se va rezolva prin noul pachet de măsuri legislative pentru îmbunătățirea managementului pădurilor și stoparea tăierilor ilegale aprobat de guvern la 31 august, inclusiv ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, care prevede peste 100 de noi sancțiuni și dublarea cuantumului amenzilor. De asemenea, aplicația pentru smartphone ,,Inspectorul pădurii” aduce ca noutate față de sistemul de urmărire a trasabilității masei lemnoase „Radarul pădurilor” repere clare asupra transporturilor de lemn considerate suspecte.

Sunt de-ajuns argumentele acestea în fața celor care arată spre Romsilva în multele împrejurări care țin de distrugerea pădurii?

Cei care acuză Romsilva de distrugerea pădurilor o fac fie pentru că nu dețin informații corecte sau suficiente despre noi, fie pentru că se plasează într-o extremă exagerată, considerând că exploatările forestiere ar trebui interzise complet. Romsilva este regie autonomă de interes național, sub autoritatea statului, prin autoritatea publică centrală care răspunde de silvicultură – Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – și are ca scop principal gestionarea durabilă și unitară a fondului forestier proprietate publică a statului. Se face frecvent confuzia între Romsilva și minister, or acesta are competențe în realizarea politicilor naționale de management silvic și cinegetic, de sinteză, coordonare, monitorizare, inspecție și control. Romsilva nu reprezintă toate pădurile României, ci administrează (nu deține) fondul forestier proprietate publică a statului: 3.150.924 ha, ceea ce reprezentă mai puțin de 50% din suprafața fondului forestier național. Pe lângă această suprafață, mai administrează și asigură paza și protecția, în baza unor contracte de prestări servicii, pentru 1.035.998 ha care aparțin altor deținători. Ce se întâmplă în cealaltă jumătate din pădurile României nu ține de noi. Confuzii se fac și în ceea ce privește ocoalele silvice. Nu orice ocol silvic din România este unitate teritorial administrativă în subordinea regiei. Romsilva are în structura sa 314 ocoale silvice (de stat), dar mai sunt aproximativ 150 de ocoale silvice care gestionează păduri private.

Administrarea presupune și refacerea pădurii, nu? Concret, ce face Romsilva?

Un lucru deosebit de important pe care populația trebuie să îl cunoască este că Romsilva împădurește, în termen de doi ani de la tăierea definitivă, toate suprafețele de pe care s-a recoltat masa lemnoasă, ca urmare a aplicării tăierilor de produse principale. Peste 70% din pădurile administrate au obținut certificarea forestieră a managementului forestier (FSC). Până la ora actuală, Romsilva deține trei certificate FSC care atestă gospodărirea de bună calitate.

Romsilva cumpără terenuri pentru împădurire?

Anul acesta, pentru prima dată Romsilva a dispus alocarea a 25 milioane de lei pentru achiziția de terenuri degradate care urmează să fie împădurite. Sumele sunt asigurate din fondul de conservare și regenerare a pădurilor constituit la nivelul Regiei, potrivit Legii 46/2008 privind Codul silvic. Intenționăm să continuăm în anii următori această politică de achiziție, cu o procedură transparentă, stabilită prin HG 118/2010.

Dar obținerea terenurilor pentru perdele forestiere?

Programul este derulat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, care urmează să organizeze licitații pentru firmele care plantează și întrețin aceste perdele. Romsilva are rol doar în exproprierea terenurilor (în cazul în care proprietarii nu doresc să se implice voluntar în program). Dintre perdelele forestiere existente, aproximativ 740 ha sunt pe terenurile Romsilva. Țara noastră are nevoie de 19.000 ha de perdele forestiere; în prezent există aproximativ 2.000 ha. Sunt în derulare acțiunile de întocmire a documentațiilor cadastrale și înscriere în cartea funciară a terenurilor supuse exproprierii (22,3 ha, pe care urmează să se înființeze perdele forestiere de protecție pe autostrăzile A1 și A2), precum și de evaluare a acestor terenuri în vederea emiterii hotărârii de guvern pentru aprobarea exproprierii și acordarea despăgubirilor cuvenite fiecărui proprietar. Romsilva a realizat din fonduri proprii și în regie proprie un tronson de perdea forestieră de protecție a autostrăzii A2, pe raza comunei Stelnica, județul Ialomița, cu lungimea de 7,897 km și suprafața de 23,69 ha. Deoarece prevederile Legii nr. 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție sunt foarte greu (dacă nu chiar imposibil) de aplicat, s-a constituit un colectiv de lucru, format din specialiști ai Ministerului Transporturilor, Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și Romsilva, care să propună un proiect pentru modificarea legislației și operativitatea procedurilor de expropriere a terenurilor pentru cauză de utilitate publică.

În ansamblu, cum caracterizați utilitatea economico-socială a activităților Romsilva?

Sunt activități uzuale pentru noi, despre care populația nu are informații. Romsilva asigură economia națională cu lemn, cu alte produse si servicii, fără a dezechilibra ecosistemele forestiere ca factori de mediu; asigură populației necesarul de lemn de foc pentru încălzit; sprijină prin sponsorizări cu material lemnos refacerea gospodăriilor distruse de calamități, construirea de școli, lăcașuri de cult etc.; asigură gratuit puieți pentru persoane fizice sau juridice, pentru împăduriri (1 milion de puieți pentru acțiuni derulate de societatea civilă în 2015); personalul silvic participă la stingerea incendiilor și combaterea delictelor silvice alături de organele abilitate. Importanța economiei forestiere, în general, și a sectorului silvic, în mod expres, apare cu mai multă claritate în contextul abordării și înțelegerii conținutului funcțiilor exercitate de pădure: funcția de producție (exploatarea lemnului, obținerea de profit, atingerea indicatorilor economici) și cea de protecție (influențe favorabile sau servicii utile societății).

Dărmănescu: „Viitorul este pe piața peștelui proaspăt”

0

Interviu cu Mihai Cristian Dărmănescu, creatorul brandului Alfredo Seafood, unul dintre primii trei cei mai importanți jucători de pe piața importatorilor și distribuitorilor de pește și fructe de mare

alfredo

Care sunt principalele ingrediente ale businessului cu pește și fructe de mare?

Alfredo Seafood este un brand 100% românesc, prezent de 15 ani pe piața peștelui și a fructelor de mare. Am început cu importuri de pește congelat și de cel puțin trei ani comercializăm produse atât proaspete, cât și congelate, sub marca Alfredo Seafood. Cred că unul dintre elementele principale de care ai nevoie pentru a reuși în acest business este pasiunea pentru domeniu și încredere în produsele pe care le promovezi. Peștele este una dintre cele mai importante surse de proteine și trebuie să fie nelipsit dintr-o dietă sănătoasă. Noi ne-am făcut un scop din a descoperi cele mai bune zone de pe glob de unde să aducem pește cât mai puțin conservat, motiv pentru care am optat și pentru sloganul Alfredo: „Pește perfect ales”. Căutăm apele curate, unde se practică pescuitul responsabil, iar zonele de unde ne aprovizionăm sunt dintre cele mai diverse: de la apele Atlanticului de Nord, la coastele Canadei și ale Statelor Unite din Pacificul de Nord și până la Alaska, Atlanticul de Sud, Mediterana, India, Asia de Sud-Est sau insulele Falkland. În momentul de față, Alfredo este între primii trei cei mai importanți jucători de pe piața produselor pe bază de pește și fructe de mare. Scopul nostru este să devenim un vector al schimbării în ceea ce privește tendințele de consum ale românilor.

În România consumul anual de pește este de circa șase kg/capita. Puțin în comparație cu, spre exemplu Spania, unde e aproape 40 kg/capita. Care sunt tendințele pieței?

Începând cu 2013, trendul este unul ascedent. În ultimul an, piața de pește a crescut cu circa 3%, iar pentru cea de fructe de mare estimăm o creștere de 5% pentru anul în curs. Totuși, în momentul de față, românii au o masă pe bază de pește o dată la trei săptămâni, ceea ce este extrem de puțin. În Spania, pentru că tot ați menționat-o, se consumă două mese de pește pe săptămână! Noi vrem să creștem și în România consumul de pește, pentru că este unul dintre cele mai sănătoase alimente, o sursă curată de proteină. În urmă cu 30 de ani, în România se consumau 18 kg/capita, dar după 1990 s-a înregistrat un declin accelerat, până la cinci kg/capita. Alfredo și-a propus să ridice consumul de pește la o masă pe săptămână. Viziunea noastră este să ajungem la această cifră în următorii cinci ani și suntem conștienți că pentru acest lucru e nevoie de efortul concertat al întregii industrii, de la importatori și producători, la retaileri, media și chiar HoReCa.

Ați menționat necesitatea cumulării eforturilor importatorilor, producătorilor, retailerilor din industrie, pentru a stimula creșterea consumului de pește și produse pe bază de pește. Ce trebuie făcut concret în această direcție?

Tendința actuală, pe care am observat-o în rândul consumatorilor, este de orientare spre produse bio, de preferință autohtone. Baza pe care putem promova mai mult alimentația sănătoasă există, deci. Oamenilor trebuie să li se ofere nu doar produse la raft, ci și informație. Sau, de ce nu, educație! Parte din misiunea noastră este și să le explicăm consumatorilor ce înseamnă o dietă echilibrată, de ce nu trebuie să consumăm doar produse dintr-o anumită categorie alimentară în detrimentul celorlalte, de ce e sănătos și recomandat de nutriționiști consumul de pește măcar o dată pe săptămână. În prezent, valoarea pieței este de 350 milioane euro pe an, urmând ca, dacă reușim să ajungem la o masă de pește pe săptămână, așa cum ne dorim, ea să se ridice, peste cinci ani, la un miliard de euro anual.

Care e cel mai ofertant segment al pieței de pește în acest moment și care sunt trendurile pe viitor?

În momentul de față, cele mai mari vânzări din punct de vedere al volumelor le înregistrează macroul, iar, ca valoare, rege rămâne somonul. Viitorul este, cu siguranță, pe piața peștelui proaspăt.

alfredo-peste

Din ce în ce mai mulți oameni încep să se orienteze spre produse bio. Să încercăm să facem o scurtă clarificare de termeni în ceea ce privește peștele, pentru că am observat că multă lume nu știe care este exact diferența dintre pește sălbatic, pește bio sau pește de acvacultură.

Peștele bio este peștele de acvacultură, pește crescut la standarde de calitate foarte înalte, iar peștele sălbatic este cel prins direct din oceane, râuri sau lacuri. Noi aducem atât pește sălbatic, din cele mai bune zone ale lumii, cât și pește de acvacultură. Majoritatea peștelui din surse interne provine din acvacultură. O altă prejudecată împotriva căreia vom lupta este legată de teama unei categorii a consumatorilor de a cumpăra pește sălbatic, pentru că nu sunt siguri că este proaspăt sau că nu este adus din zone contaminate. Peștele în general, iar cel sălbatic în special, reprezintă un element fundamental într-o dietă echilibrată. Așa că transmit următorul mesaj către consumatorii români: nu evitați peștele sălbatic, pentru că astfel veți avea o dietă mult mai săracă în nutrienți!

Sursele externe de aprovizionare cu pește și fructe de mare acoperă tot globul: de la Atlanticul și Pacificul de Nord, la sudul Atlanticului, China, Vietnam sau India. Dar consumatorul român este dornic și de produse autohtone. Ce surse interne avem?

Noi ne aprovizionăm și de pe piața locală: peștii de apă dulce cum sunt crapul, păstrăvul, șalăul provin din acvaculturi și din pescuit industrial de pe teritoriul României. Dar producția autohtonă s-a diminuat alarmant din cauza braconajului. Populația de pește din Delta Dunării a scăzut dramatic, la circa 10% față de cât era acum 20 de ani, conform unor estimări din piață. Este nevoie de o creștere a responsabilității pentru ca în Delta Dunării, și nu numai, situația să se îmbunătățească și, treptat, să revină la normal.

Toate brandurile care comercializează pește și fructe de mare spun că marfa lor e cea mai bună. Cum procedați?

Este extrem de important să ai cele mai bune surse de aprovizionare, pentru ca produsele pe care le vei oferi consumatorilor să fie de o calitate ireproșabilă. Eu merg în toată lumea pentru a vizita potențialele surse și a vedea dacă peștele care se găsește acolo merită să fie importat și adus pe piața autohtonă. Mă asigur că în acele locuri se pescuiește responsabil, că apele sunt curate, că peștele provenit de acolo întrunește toate criteriile pentru a fi dorit în toate piețele mature. Dar, dacă locurile de unde luăm peștele și fructele de mare sunt foarte diversificate, un lucru rămâne întotdeauna neschimbat: nu facem niciodată rabat de la calitate! Peștele sălbatic, comercializat sub brandul Alfredo Seafood, este cel mai competitiv produs din piața autohtonă. Avem game cu care ne putem întrece cu cei mai premiați jucători europeni, iar în mod special peștele sălbatic, pe care îl marcăm cu sintagma „pescuit în libertate”, este un produs prețios, de tip vânat, care este dorit de consumatorii cunoscători ai unui produs elitist, de o calitate excelentă.
Consider că doar promisiunea unui brand vechi în piață poate asigura garanția morală a unui produs corect.

Românii încă preferă să-și asigure mașina, dar nu și viața și sănătatea

Dacă în ultimii ani piața asigurărilor s-a confruntat cu probleme din cauza crizei ce a debutat în anul 2008, societățile de brokeraj își consolidează poziția, tot mai mulți români înțelegând că apelarea la un broker de asigurări nu presupune costuri suplimentare și este o soluție în avantajul lor.

Alexandru Ivan: „Am înființat una dintre firmele de brokeraj de pe piață”Alexandru Ivan a debutat în business încă din ultimul an de facultate, în 1996, când, împreună cu doi colegi, a înființat una dintre primele firme de brokeraj de pe piața de capital (Bursa de Valori București și Rasdaq).
„Din această firmă, pe care am înființat-o în studenție cu cei doi colegi și care a însemnat ceva pe piață, fiecare a făcut o altă firmă și astfel au rezultat trei firme noi. În piața de capital am activat până în 2002, când am trecut în zona de banking, pe partea de trezorerie, la Raiffeisen. Piața de capital intrase într-o perioadă de declin, investițiile în piața de capital întârziau să apară. După o perioadă la trezorerie, am trecut, tot la Raiffeisen, pe partea de corporate în departamentul care se ocupa de finanțarea sectorului agricol și zootehnic. Am mai activat câțiva ani aici după care am făcut încă o schimbare. Am înființat o firmă de leasing de aparatură medicală (a doua de acest profil din România). După această experiență, m-am alăturat grupului Țiriac, inițial tot pe zona de leasing. Ulterior, am înființat, în cadrul grupului, firma Trust Brokers, care este un broker de asigurare și pe care o conduc din 2011”, declară Alexandru Ivan.

Apelarea la broker nu scumpește asigurarea

Din ce în ce mai ocupați, oamenii caută soluții care să-i scape de anumite griji și una dintre acestea s-a dovedit a fi brokerul de asigurare, care se ocupă de tot ce este necesar pentru o asigurare și poate fi un consultant permanent pentru client. „Intermedierea în asigurări s-a dezvoltat constant în ultimii 10 ani. Oamenii au înțeles că este mult mai ușor să îți faci asigurare printr-un broker decât direct. Pe brokerii de asigurare îmi place să-i asemăn cu avocații. Brokerul este acea entitate care ajută clientul să deslușească ițele contractului și stă alături de client pentru orice fel de asistență. Aceste servicii sunt gratuite. Brokerul este plătit de furnizorul de asigurări, prețul asigurării rămâne același când asigurarea este încheiată prin intermediul brokerului. În multe alte țări, beneficiarul asigurării își plătește singur brokerul. La noi, piața asigurărilor este puțin dezvoltată și oamenii nu văd utilitatea plătirii unui broker. Ar trebui să se înțeleagă necesitatea asigurării, dar în România sunt încă foarte mulți care plătesc câteva mii de euro asigurare pentru mașina pe care o țin în fața blocului, dar nu plătesc câteva sute de euro pentru asigurarea de viață sau de sănătate. E nevoie de asigurare, pentru că plătești puțin pentru un risc enorm. Pentru dezvoltarea pieței de asigurări cred că sunt importante reforma în sistemul de sănătate, coroborată cu deductibilitatea fiscală, pentru asigurările private de sănătate, asigurările de viaţă și pentru pensiile private, Pilonul III”, a declarat, pentru Economistul, Alexandru Ivan, director general la Trust Brokers.

Piața asigurărilor nu s-a dezvoltat, are aceleași produse

Reprezentantul Trust Brokers apreciază că, din cauza puterii scăzute de cumpărare și a educației financiare deficitare, piața asigurărilor din România s-a dezvoltat foarte puțin sau chiar deloc. „A rămas cu aceleași asigurări de autovehicule (RCA şi Casco), care în prezent reprezintă peste 70% din totalul asigurărilor. Deși, în ultimii ani, pe piața asigurărilor s-au înregistrat și falimente, deocamdată e greu de spus ce efecte au produs acestea asupra pieței. Falimentele Astra și Carpatica au însemnat o curățare a pieței, pentru că cele mai multe reclamații pentru neplată veneau de la aceste companii. Aceste scandaluri pe noi nu ne-au afectat aproape deloc, pentru că noi am pus pe primul loc satisfacerea clientului și pe urmă câștigurile”, spune Alexandru Ivan.

Oamenii trebuie să înțeleagă că fac asigurarea pentru ei

Obligativitatea asigurării locuințelor nu a avut nici un efect asupra pieței pentru că, atâta timp cât nimeni nu verifică dacă oamenii își asigură casele, aceștia nu o fac. Singura constrângere e aceea că asigurătorii nu fac asigurări facultative fără asigurarea obligatorie. „Ar trebui să înțeleagă că este pentru ei, că în cazul unui cutremur lucrurile nu vor sta deloc bine. În ceea ce privește riscurile, prin asigurarea obligatorie a locuinței (PAD) sunt asigurate calamitățile naturale: cutremurele, alunecările de teren și inundațiile. În cazul Bucureștiului, cea mai probabilă calamitate este cutremurul”.
Un domeniu sensibil și cu o mare nevoie de asigurări este agricultura, dar riscurile mari nu au conturat până acum soluții pentru acest sector. Societățile de asigurări nu au produse pentru agricultori. Nu sunt asigurate grindina, seceta și înghețul și asta este o problemă, mai ales în contextul fenomenelor meteo extreme înregistrate în ultimii ani.
„Societățile de asigurări consideră că este un risc prea mare dacă statul nu intervine. În ultimii ani, piața asigurărilor se confruntă și cu o creștere a daunalității. În ultima perioadă, în România se acordă despăgubiri din ce în ce mai mari pentru vătămare corporală și nu există o practică a instanțelor pentru uniformizarea sumei”, afirmă directorul general al Trust Brokers.

tabel-trusted-brokers

Trust Brokers, cinci ani de creștere

Trust Brokers a fost fondată în vara anului 2011 și are ca activitate intermedierea de asigurări, fiind în topul celor mai importanți brokeri de asigurare din țară. Compania oferă servicii de intermediere de asigurări atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoane juridice.
De la înființarea sa a crescut constant. „Profesionalismul, transparența și calitatea serviciilor sunt atuurile principale pentru care clienții ne-au rămas alături de-a lungul timpului”, declară Alexandru Ivan.

Capitalul are roți

0

Capitalul are roți, el vine singur dacă nu-i așternem gropi în față. Capitalul are roți și fuge ușor de un Stat-barieră.

Știți care este deosebirea dintre statistică și bikini? Niciuna! Niciuna nu contează, dar contează ce ascund. Câteva exemple: Peste 70% din creditele bancare sunt destinate IMM. Dar doar circa 15% dintre IMM se finanțează prin bănci. Statistica arată că firmele românești pompează resurse proprii în creșterea economică. Acolo doar unde cash-ul este la el acasă. Mai probabil este însă că resursele interne abia ajung pentru supraviețuire. „Dacă nu ai bani, să nu te împrumuți niciodată”, asta face majoritatea antreprenorilor români.

O a doua statistică: analfabetismul financiar în România e de 80%. Ce ascunde asta? Avem cel mai mare risc de colaps economic personal și cel mai mic grad de intermediere financiară, cu o cerere de credite foarte scăzută, deși există lichiditate disponibilă. Băncile nu au ce să facă cu banii, „clienții sunt mulți și proști”, dar nici băncile nici statul nu depun eforturi serioase de a-și scăpa clienții și cetățenii de analfabetism și implicit de criză financiară personală.
O a treia statistică-bikini: România are circa 20 firme/1.000 locuitori, jumătate față de media europeană (cea mai mare densitate e în Cehia, 95 IMM/1.000 locuitori). România este prinsă astfel în capcana companiilor mari și a firmelor de stat „anchilozate” și generatoare de pierderi. E prizoniera și a multinaționalelor (60% din cifra de afaceri totală). România rămâne și prizoniera deciziilor clientelare sau luate în afara țării.
Antreprenoriatul nu e o prioritate pentru statul român, deși statul român susține că este „pro-business”. Statul trebuie să devină înțelept, iar „înțelepciunea” cică înseamnă și „atitudinea corectă față de realitate”. Realitatea este că, deși raportează o creștere economică de 5,2% (S1, peste așteptări), România are salarii mici, firme puține și sărăcie multă. Asta nu suportă amânare și nici compromisuri de natură electorală. Capitalul privat este plin de euforie creatoare și inovatoare. Statul trebuie să încurajeze euforia capitalului, nu să o alunge. În viitor, talentul va reprezenta factorul critic de producție. Iar cea mai bună cale să prezici viitorul este să-l inventezi. Ca să asigure un viitor mai bun, Statul trebuie mai întâi să se reinventeze pe sine în relația cu business-ul, care se reinventează permanent.
Economistul redescoperă euforia reinventării și arată megatendințele globale și felul în care România poate deveni mai înțeleaptă, mai competitivă, mai bogată. „Profitul este un simbol al succesului și al muncii, nu al exploatării! Pentru asta trebuie să ne batem” (Mugur Isărescu). Pentru asta se bate Economistul, pentru oamenii care se luptă să facă profit într-un stat-barieră care nu înțelege încă profitul.

Economistul prezintă principalii indici macroeconomici pentru luna august

0

Cei mai recenți indici macroeconomici comunicați de Institutul Național de Statistică sunt prezentați într-o formă sintetică, comparativ cu cei din perioada corespunzătoare a anului trecut. În plus, sunt prezentați în aceeași manieră și principalii indicatori monetari comunicați de Banca Națională, precum și datele execuției bugetului consolidat de stat.

indicatori-macro-august

 

Radiografia pieței de capital și obiectivele de dezvoltare

0

Raportul privind situația pieței de capital din România a fost prezentat în plenul Consiliului ASF în data de 9 martie a.c. și cuprinde principalele elemente ale evoluției piețelor bursiere în anul financiar 2015.
Raportul constituie radiografia stării pieței de capital urmare a aplicării strategiei Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) de depășire a stadiului de piață de frontieră și de a obține calitatea de piață emergentă.
În același timp, pentru dezvoltarea pieței de capital din România, strategia Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) este de a continua să implementeze cele cinci mari obiective care constau în: revizuirea legislației primare și secundare, consolidarea și modernizarea infrastructurii pieței de capital, dezvoltarea pieței de obligațiuni, stimularea creșterii numărului de emitenți și a lichidității pieței, dezvoltarea pieței de retail și promovarea educației financiare.

 

„E stupid să dai subvenții în IT marilor companii pentru crearea de locuri de muncă”

Care ar fi, pe scurt, istoricul companiei Ascendia?
Compania, la care sunt acționar majoritar, a fost înființată acum nouă ani. Am pornit de la premisa că tehnologia informației poate să aducă un plus învățământului, în sensul că, practic, orice înseamnă hardware și software poate veni în sprijinul educației. Educația trebuie actualizată, iar software-ul educațional poate să-i aducă plusvaloare, prin conexiunea lui cu noile generații.

Cum ați ajuns să vă specializați în software educațional?
Istoria este mai veche. Acum 13 ani, la 22 de ani, când eram student la Cibernetică, la ASE, am avut un profesor de matematică care făcea niște module de software educațional. Eu îl ajutam cu module eLearning într-o formă incipientă, „haioasă”, după normele de azi, dar atunci era ceva nou. De exemplu, una era să deseneze pe tablă graficul unei ecuații de gradul 2 pentru varii parametri și alta era să pui parametri și ecuația să se genereze automat. Deci făceam niște module educaționale; eram și plătit pentru asta. Fiind student, aveam nevoie de bani. După un an de facultate, am primit o bursă de studii de doi ani în Grecia.

Dar când v-a venit ideea de a face un business din aceasta?
Când m-am întors în România, începea la noi un proiect de modernizare a învățământului preuniversitar, care avea și o componentă digitală. Contractul cu Ministerul Educației îl câștigase o mare companie de IT și m-am gândit că este o oportunitate pentru materiale de felul acesta.
Împreună cu fosta dirigintă, profesoară de matematică și cu trei colegi din liceu, am zis să facem și noi niște module eLearning, știind teoretic despre ce e vorba. Am mers la companie, au zis că e OK și putem începe o colaborare. Așa a fost începutul primei firme pe care am făcut-o: cu trei parteneri, iar eu dețineam 25% din acțiuni. Doi ani a durat colaborarea, după care am ajuns să am o viziune diferită despre dezvoltarea firmei, așa că mi-am vândut participația pentru 20.000 de euro. I-am investit pe toți la bursă, iar în doi ani i-am înmulțit de circa cinci ori.

Care a fost trecerea de la investitor pe Bursă la antreprenor în domeniul IT?
La un moment dat s-a întâmplat ca într-o săptămână să primesc două oferte. Era în 2007. Prima, de la un manager care mă remarcase de la cursuri și care m-a întrebat dacă vreau să fac parte din managementul unui fond de investiții pe care voia să-l deschidă; al doilea telefon, de la compania cu care am colaborat la început și care căuta un manager de echipă pe zona de e-learning. Eu am spus că vreau 2000 de euro (se întâmpla acum 9 ani, azi pare din altă poveste), ei au spus că nu pot să-mi dea atât și atunci eu am zis că-mi fac echipă, ca să colaborăm. Așa a apărut Ascendia: cu trei oameni, cu mine cu tot, și toți am butonat cot la cot. Cifra de afaceri a companiei venea în proporție de 90% de la un singur client. Era și bine, era și rău. Am analizat, am văzut că eram prea dependenți și am zis că nu mai vreau să lucrăm așa, pentru că era un sistem riscant. Dar cum să-l schimbăm? Făcând produse proprii. Acum patru ani am început să investim în produse proprii. Am pornit cu o gamă de produse educaționale software pentru preșcolari – EduTeca. În momentul ăsta, sunt 14 produse. Fiecare conține 15-20 de joculețe pe câte o temă. Sunt avizate de Ministerul Educației și le vindem în forme variate de pachete, de la CD-uri la aplicații descărcabile online. Se adresează persoanelor fizice. Exclusiv retail, am vândut peste 100.000 de licențe, ceea ce reprezintă o cantitate foarte bună.

Cum a decurs colaborarea cu Ministerul Educației?
Mai departe, am participat la licitațiile Ministerului Educației pentru competiția de manuale tipărite și manuale digitale. Am și câștigat, însă ce se întâmplă în această problemă este o mizerie de care mi-e silă, lehamite – ca să mă exprim în zona cuvintelor decente. Noi, care facem business cu companii private, am mers cu statul în ideea că putem să aducem la nivel național ceva de calitate, să lăsăm o urmă, să creăm impact.
Asta ține de misiunea noastră, de dorința proprie de a crea valoare. Ne încuraja și faptul că oamenii, cunoscând produsele noastre pentru preșcolari, ne întrebau dacă avem ceva pentru mai departe, peste șapte ani. Cu unele am și câștigat, însă cu cea mai mare parte cu care am participat am pierdut. Sunt interese, sunt oameni părtinitori, penali de-a dreptul.
Trag și eu un semnal de alarmă: cu manuale slabe,alese pe criterii dubitabile slăbești educația, și așa în declin, în România. De asemenea, noi avem servicii și produse proprii adresate adulților. Un produs este propriul Learning Management Sistem. Este o platformă de managementul învățării pentru adulți. Se adresează în special companiilor. Prin acest sistem, companiile pot să aloce cursuri digitale propriilor angajați, să observe cine și când intră pe platformă, ce scoruri obține etc., evaluând astfel calitatea învățării de către adulți. Avem platforma, iar separat oferim servicii de dezvoltare de cursuri personalizate.
Am făcut până acum cursuri de vânzări de produse, de procese, de tot ce înseamnă informare cu caracter recurent, de transmitere către angajați – fie că sunt angajați noi, fie că sunt unii care-și schimbă poziția în companie. Le concepem ca să fie atractive pentru ei, adică le facem interactive, interesante.

A fost greu să vă duceți către ei?
A fost greu la început. Am bătut la ușă, cu prețuri nu foarte mici, însă am arătat că putem face calitate și am crescut. Acum avem clienți precum Raiffeisen Bank, ING, Orange, Allianz, Groupama. Cumpără serviciile noastre, unii au de la noi și platformă, și conținut, alții, doar conținut. Plătesc prețul platformei, care înseamnă fie licență care se instalează pe serverele proprii ale companiei, fie serviciu online (SAAS).
Pe lângă platformă, oferim servicii de personalizare celor care, de exemplu, vor un modul nou de raportare, un modul care să se conecteze cu programul de HR etc. – pentru ce vor companiile, noi putem dezvolta adaptări pe platformă. Separat, oferim tot ce au nevoie companiile pentru cursuri, de la cele pentru interacțiune cu clienți, la cursuri de procese, de utilizare a aplicațiilor proprii. Deci paleta ofertelor noastre este foarte vastă.

Dar pe piața internațională?
Avem și clienți din afară: am făcut cursuri corporate în chineză, japoneză, coreeană, engleyă, germană etc.
Lucrăm cu traducători și cu studiouri de înregistrare din străinătate. Există un balans între produsele proprii și servicii variate oferite; serviciu direct ca atunci când, să spunem, vând cartea asta ca produs făcut de mine pentru tine și alt serviciu (outsourcing) este să-ți vând cartea asta și tu s-o vinzi mai departe; ca fiind produsă de tine. În general, am diversificat gama de produse și de servicii pe care le oferim și în România, și afară.

Care este legătura cu piața de capital?
Pregătirea mea în această direcție a însemnat un avantaj. În România, se poate observa o lipsă de instrumente de finanțare pentru companiile cu nevoi de finanțare în zona sutelor de mii de euro. În zona finanțărilor mici, până în 50-100 mii euro sunt business angels care investesc, dar în zona sutelor de mii de euro nu prea există finanțare. În zona companiilor mari, sunt fonduri de investiții, care investesc de la un million de euro în sus. În spațiul dintre zecile de mii și milioane cam bate vântul, e un gol – câteva fonduri mici de investiții mai dinamice și cam atât. Ca să dezvoltăm compania, noi avem nevoie de resurse financiare semnificative, pentru investiții în produse proprii. Așa am ajuns să ne uităm spre bursă.

Cum vedeți evoluția secorului de IT în România?
Din păcate, IT-ul românesc nu a crescut prin produsele lui. Pe lângă Bitdefender, nu poți să pui pe degetele a două mâini produse românești cunoscute afară. Am știut de la început că va fi greu să facem produse proprii, știm că va fi greu să le vindem afară, însă ăsta e viitorul. Peste 3-5 ani, dacă nu ai produse proprii, piața din România nu va mai fi atât de atractivă din punctul de vedere al companiilor străine. Cel mai tare motiv va fi că, OK, oferim calitate și încă la un preț competitiv (undeva la 20% mai mic decât în Europa de Vest), însă acest prag al costurilor va fi depășit, fiindcă în IT salariile au crescut accelerat. În aceste condiții calitatea și prețurile noastre nu vor mai fi atractive, iar pentru o companie germană, să zicem, își va pune problema de ce să mai facă în România un produs, când va putea să-l facă în Germania cu aceiași bani și cu avantajul de lucra local.

De ce v-ați listat la Bursă?
Până acum, noi luam din profit ca să facem produse noi – din activitatea comercială, reinvesteam în dezvoltare. Ritmul nu era cel mai spectaculos. Am zis că trebuie să accelerăm și am ajuns la concluzia că bursa reprezintă instrumentul pe care e nevoie să-l folosim. Înainte să te listezi la bursă, întrebarea este dacă poți să obții un plasament privat de la un fond sau de la un investitor semnificativ; este o prevalidare pentru piață. Am obținut așa ceva de la Certinvest, care a achiziționat 10% din acțiunile companiei, pentru 275.000 de euro.
Am făcut apoi pasul natural următor listarea la bursă. Evaluarea de la bursă este acum la 4.000.000-4.400.000 de euro. Piața a validat valoarea companiei și aceasta este acum semnificativ peste prețul de listare. Mai departe, putem folosi bursa ca instrument pentru finanțarea altor proiecte, dacă din activități curente nu vom reuși să aducem destul profit, încât să ne susțină noi produse, noi dezvoltări. În acest moment, 5% din acțiuni se tranzacționează pe platforma AeRO a BVB. E posibil să creștem spre 10%, dar nu mai mult deocamdată. Nu doresc să vând compania, ci s-o creștem, să scrie „Made in Romania” pe produse. Avem mult potențial de creștere.

V-ați gândit să treceți la cotarea pe principala piață a BVB?
Este o variantă pe care o avem în vedere, un plan posibil peste doi ani. În funcție de cum reușim să ne îndeplinim obiectivele, vom face sau nu pasul acesta. Deja noi ne calificăm pentru piața principală, dar în ansamblu ar însemna niște costuri suplimentare care nu-și au rostul.

A fost complicat să aduceți o companie privată pe zona bursieră?
De când am început să căutăm finanțare până am ajuns să ne listăm a trecut cam un an. Partea tehnică, de listare efectivă, a durat circa trei luni. Nu a fost foarte dificil. Cel mai complex a fost să facem o prezentare foarte detaliată a companiei și a planurilor noastre – Memorandumul de listare; am lucrat vreo cinci oameni. În schimb, au fost tot felul de discuții, de evaluări, până am găsit primul investitor. Am negociat cu mai mulți în paralel – e un adevărat dans.

Care sunt perspectivele pe piața internă si pe cea externă?
Lucrăm la două produse noi. Unul este pentru copii, pe care-l vom lansa direct pe piața externă, cu siguranță anul acesta. Mai avem un produs pentru zona corporate, care va fi gata în prima parte a anului viitor. Acestea sunt produsele pentru care am căutat finanțare în mod special și în legătură cu care suntem foarte optimiști.

Ce ne puteți spune despre IT-iștii autohtoni?
Avem cu totul 30 de oameni, angajați full-time și part-time. Este greu să găsim oameni buni pentru partea de programare, din cauză că cei care ne conduc pur și simplu dau dovadă de prostie (cel puțin cei care au fost în ultimii ani). IT-ul este un domeniu care suferă de lipsa forței de muncă; nu există oameni de ajuns de mulți pe cât e cererea pieței.
În aceste condiții, e stupid, e prostesc să dai subvenții companiilor mari pentru crearea de locuri de muncă în IT sub forma ajutorului de stat. Aceste ajutoare erau destinate până de curând exclusiv companiilor care angajau sute de oameni și au destabilizat piața în ultimii ani.
E la mintea cocoșului că astfel de subvenții nu creează locuri de muncă noi, nu servesc o nevoie a pieței – pentru că ne găsim într-o industrie cu locuri de muncă disponibile mai multe chiar decât toți absolvenții de IT. Măsurile de acest fel nu fac decât să încurajeze acapararea angajaților din companii mici de către companiile mari. Ajutoarele de stat pentru companiile mari din IT sunt măsuri care distrug zona de IMM-uri. În general, companiile mari nu țin profiturile în România și multe sunt centre de servicii pentru companii-mamă. Trebuie văzută poza completă… Nu am nimic cu ele, dar nu este deștept să defavorizezi antreprenoriatul românesc în beneficiul multinaționalelor, într-o piață care are nevoie mare de angajați profesioniști.

Potențialul pieței românești de capital

0

Ne-am obișnuit să spunem despre multe dintre ramurile economice românești că au potențial, însă ne confruntăm zi de zi cu frustrarea că în ciuda potențialului, lucrurile nu avansează, iar acesta din urmă nu se materializează, rămânând la stadiul de simplu potențial. Putem aminti aici despre sistemul de învățământ, despre sistemul de sănătate, despre infrastructură…
Piața de capital a arătat că dispune de un potențial de dezvoltare semnificativ și, într-o mare măsură, acesta s-a concretizat într-o evoluție puternic ascendentă în ultimii 26 de ani. Sigur, nivelul de la care a pornit această piață a fost unul extrem de scăzut, așa încât singura direcție în care ar fi putut să se îndrepte era cea a dezvoltării și diversificării.
Dacă ne referim strict la piața administrării activelor, aceasta a crescut în ultimii 10 ani de la valoarea de aproximativ 100.000 euro active administrate, la aproximativ 5,3 miliarde euro active administrate. E o evoluție admirabilă, nu-i așa? Întrebarea este dacă acest ritm de creștere și-a atins potențialul și dacă vom vedea această piață ca pe un model de creștere și în continuare.

Scădere a pieței administrării de active

O analiză mai atentă ne relevă câteva aspecte care frânează entuziasmul. În prima jumătate a anului, piața administrării activelor a scăzut ca dimensiune a activelor, de la 28,75 miliarde lei la 28,31 miliarde lei, scăderea fiind de aproape 100 milioane euro. Fondurile de investiții locale s-au confruntat de la începutul anului cu ieșiri nete de active, semn că investitorii încep să retragă din dețineri. De ce se întâmplă acest lucru?
Unul dintre motive este generat de randamentele care se apropie de 1-2%. Încă un motiv însemnat a fost generat de trecerea majorității administratorilor de fonduri de investiții la metoda marcării la piață a obligațiunilor din portofoliu, începând cu martie 2015 – ceea ce a indus volatilitate fondurilor de obligațiuni, volatilitate pe care investitorii nu au cunoscut-o până în anul 2015. Să nu uităm că peste 85% din activele administrate aparțin fondurilor monetare și de obligațiuni, principala cale de creștere a industriei în ultimii ani, acestea fiind preferate de investitori pentru potențialul de creștere superior dobânzilor la depozitele bancare și evoluția liniară. Odată cu implementarea metodei marcării la piață a obligațiunilor, evoluția liniară a dispărut, iar randamentul superior dobânzilor la depozitele bancare depinde în mare măsură de alegerea momentului de cumpărare și a momentului de răscumpărare, lucru care îi obligă pe investitori să fie mult mai vigilenți, și să verifice foarte des evoluția fondului de obligațiuni în care au ales să își investească economiile.
Un alt motiv ar putea fi nivelul comisioanelor și al costurilor pe care trebuie să le aplice administratorii de fonduri și ASF, comisioane care sunt însemnate pe fondul randamentelor foarte scăzute oferite de titlurile de stat și depozite. Valoric, impactul nu face diferența într-o măsură atât de mare. Putem discuta de 0,5%-0,7%/an. Dar în condițiile în care piața fondurilor de investiții s-a dezvoltat, după cum aminteam mai sus, pe baza preferinței pentru instrumente cu grad scăzut de risc, precum obligațiunile de stat, depozitele și obligațiunile municipale, fiecare zecime de procent contează.
Astfel se face că putem vorbi în acest moment de o plafonare a nivelului activelor administrate. Însă piața de capital are multe valențe.

Valențele pieței de capital

Una ar fi legată de existența, timidă deocamdată, a sectorului de obligațiuni corporatiste la bursa de valori. Acestea se află în plaja de orientare a fondurilor de investiții. Constatăm că există oferte de obligațiuni corporatiste listate de valori mici (câteva milioane de lei) ce oferă randamente de peste 6-7%. Aceste companii au venit pe bursă din dorința de a accesa alternativa de finanțare la sistemul bancar. În contextul ultimelor probleme generate de legea dării în plată (și nu numai) băncile s-au arătat ceva mai reticente în ceea ce privește creditarea (integrală). Iar în condițiile în care durata de obținere a unui credit poate dura și șase luni de zile, o perioadă enormă pentru dinamica unei societăți comerciale, finanțarea prin intermediul pieței de capital reprezintă o alternativă foarte relevantă.

Finanțarea alternativă prin bursă

Emitenții corporativi de obligațiuni listate au constatat că sistemul BVB oferă variante de listare (ofertele tehnice) care durează puțin și care au costuri de listare reduse. Ce ne trebuie ca să dezvoltăm acest segment – asumarea și gestionarea riscului acestor emitenți – fără de care cred că ne irosim potențialul. Este un lucru în care Certinvest crede cu tărie, și de aceea, am încercat să convingem partenerii cu care lucrăm de atractivitatea acestui sector. Am și reușit, pentru că în anul 2000, a avut loc prima emisiune publică de obligațiuni încheiată cu succes în România – obligațiunile International Leasing, compania apelând la piața de capital pentru atragerea de capital și ulterior în 2002 și 2005. Totodată, la sfârșitul anului 2015 (decembrie) și respectiv la începutul anului 2016 (februarie), ne-am implicat în listarea pe piața AeRO a celei de-a doua, respectiv a treia emisiune de obligațiuni corporatiste, obligațiunile Advanced Retail Systems și Capital Fleet Services.

Companiile IT, vocile vedete ale BVB

Dar să nu uităm că piața de capital înseamnă în primul rând bursă de valori, iar pentru a îndrăzni să ne comparăm cu piețele emergente care au înțeles menirea pieței de capital (un prim exemplu ar fi Polonia), trebuie să convingem cât mai multe companii să se listeze la bursă. Listarea la bursă implică un efort de întocmire a dosarului de admitere la tranzacționare, însă pe piața AeRO, acest efort este redus semnificativ. Iar răsplata se măsoară în accesul la finanțare și o notorietate mai mare pentru companie, care ulterior se va concretiza în potențial nou de business. Pentru administratorii de active, unul dintre cele mai cutezătoare visuri este acela de a putea investi, prin intermediul bursei, în acțiunile companiilor de IT. IT-ul se numără printre domeniile răsfățate de economie în acest moment: ratele de creștere sunt de invidiat, cererea pentru servicii software este în continuă expansiune, forța de muncă este extrem de pregătită, iar programatorii se bucură de facilități fiscale. Este domeniul în trend.
România nu duce lipsă de companii specializate în servicii de IT și cel mai important, acestea au ADN local, fiind fondate și conduse de români. Un exemplu este Ascendia, compania de eLearning care s-a listat pe piața AeRO la începutul lunii iulie. Certinvest a sesizat atractivitatea domeniului în care Ascendia activează și a fost convinsă de potențialul de apreciere a companiei, determinat atât de evoluția foarte bună istorică a companiei (triplarea cifrei de afaceri și creșterea de opt ori a profitului în 2015). De aceea, Certinvest a investit la începutul anului în Ascendia (ASC) și a susținut-o în demersul de listare pe piața AeRO. Procesul de admitere la tranzacționare a decurs natural, timp de aproximativ două luni, iar acum, la ceva mai mult de o lună de la înscrierea la cota bursei a acțiunilor Ascendia, ASC se bucură de o apreciere a valorii acțiunilor de peste 20%.

Lipsa educației financiare frânează dezvoltarea pieței de capital

Nu în ultimul rând aș aminti impactul pe care dezvoltarea educației financiare l-ar avea asupra dezvoltării pieței de capital. O educație financiară mai bună în rândul masei populației ar avea ca efect înțelegerea adecvată a mecanismelor și instrumentelor pieței de capital și renunțarea la atitudinea defensivă „care suflă și în iaurt” după înregistrarea unei pierderi pe un cont de tranzacționare forex pe care nu l-a înțeles. Înțelegerea instrumentelor de pe piață și aprecierea corectă a riscurilor pe care fiecare dintre ele le presupune ar determina diversificarea portofoliului investițional, orientarea către instrumente cu volatilitate mai ridicată, cum sunt acțiunile, spre exemplu, și, pe termen mai lung, o prezență mai bună a companiilor private pe bursă. Și poate, astfel, vom putea vorbi și despre lichiditate și diversitate pe bursă.
Sunt doar trei coordonate care pot schimba cursul pieței de capital, în direcția atingerii potențialului pe care acum poate că nici nu îl intuim.

Uniunea piețelor de capital – un proiect esențial pentru Europa

În vederea optimizării procesului de integrare paneuropeană a piețelor financiare, la ora actuală, se lucrează intens la implementarea a două inițiative majore: Uniunea Bancară și Uniunea Piețelor de Capital (CMU – Capital Markets Union). Ambele proiecte sunt de mare interes și pentru România, având în vedere stadiul economiei și al piețelor financiare,  precum și prioritățile naționale pe termen mediu și lung. Uniunea Bancară are ca principal scop o integrare deplină și sustenabilă a piețelor bancare, prin instrumentele supravegherii unice, a mecanismului comun de rezoluție și a unui cadru unic privind garantarea depozitelor bancare. Similar, CMU are ca menire crearea unei piețe unice de capital în Zona Euro în vederea maximizării beneficiilor ce derivă dintr-o partajare transfrontalieră a riscurilor (risk sharing) și eliminării disfuncționalităților ce ar putea fi generate de incompatibilitatea diverselor reglementări naționale în statele membre; pe scurt: identificarea de noi soluții în vederea direcționării eficiente a resurselor financiare disponibile către zonele unde astfel de resurse sunt necesare (în special infrastructură și IMM), în interiorul Uniunii Europene.

Potrivit comunicatului de presă al Comisiei Europene din 30 septembrie 2015, planul de acțiune privind realizarea CMU are la bază următoarele principii-cheie:

  • Crearea mai multor oportunități pentru investitori: uniunea piețelor de capital ar trebui să contribuie la mobilizarea capitalului în Europa și la direcționarea acestuia către toate întreprinderile, inclusiv IMM-urile, și proiectele de infrastructură care au nevoie de finanțare pentru a se dezvolta și a crea locuri de muncă. Aceasta ar trebui să ofere gospodăriilor opțiuni mai adecvate pentru a-și atinge obiectivele în materie de pensii.
  • Asigurarea legăturii dintre finanțare și economia reală: uniunea piețelor de capital este un proiect clasic de piață unică, în beneficiul tuturor celor 28 de state membre. Statele membre au mult de câștigat din direcționarea capitalului și a investițiilor către propriile proiecte.
  • Promovarea unui sistem financiar stabil, mai solid și mai rezistent: apariția unei game mai largi de surse de finanțare și a unor investiții pe termen mediu si lung prin care se asigură că cetățenii și societățile din UE nu mai sunt la fel de vulnerabile la șocurile financiare ca în timpul crizei.
  • Aprofundarea integrării financiare și intensificarea concurenței: uniunea piețelor de capital ar trebui să aibă drept rezultat partajarea în mai mare măsură a riscurilor la nivel transfrontalier și piețe mai lichide, ceea ce va duce la aprofundarea integrării financiare, la reducerea costurilor și la creșterea competitivității europene.

Punctul de plecare:

  • Situația curentă ne arată o piață extrem de fragmentată la nivel european, cu 17 burse importante în cele 28 de state membre, ce generează o capitalizare de circa 10,6 trilioane euro. În ciuda granularității mari a burselor, Europa se confruntă cu o concentrare majoră a capitalizării; principalele cinci instituții bursiere acumulează 95% din capitalizarea totală, cu acest procent pe trend ascendent (cifra era de 91% în 2007). Bineînțeles, există o legătură directă între dimensiunea capitalizării și cea a economiilor naționale, însă concentrarea capitalizării excede dimensiunea economiei – cele cinci burse amintite sunt localizate în economii ce cumulează circa 85% din PIB-ul european. Fragmentarea este totodată pusă în relief și de comparația la nivel național între capitalizare și PIB, cu discrepanțe majore între statele membre, de exemplu Slovacia 5%, Austria 22%, Germania 52%, țările nordice aproximativ 115%, Marea Britanie 127%. Media ponderată a acestui procentaj în cazul principalelor cinci burse este de circa trei ori mai mare decât cea aferentă restului de 12 burse.

O adevarată surpriză este o comparație cu piața bursieră a Statelor Unite – în ciuda unei bune comparabilități a celor două zone din punct de vedere economic, piața de capital americană este substanțial diferită, la momentul actual având doar două instituții bursiere majore, cu o capitalizare combinată de circa 23 trilioane euro. Piața americană nu este numai extrem de concentrată, dar și de două ori mai mare decât cea europeană; întorcându-ne și la comparația capitalizare/PIB, SUA atinge un procent de 140%! Este evident că experiența Statelor Unite oferă lecții și indicii foarte utile în construcția CMU.

  • Un avion cu motor pe o singură aripă – așa poate fi caracterizată finanțarea companiilor la nivel european, în principal datorită preponderenței creditului bancar: 37% din PIB în Europa vs. 14% din PIB în Statele Unite. Iar în ceea ce privește procentul finanțărilor bancare, în total finanțări externe nete pentru sectorul corporate, observăm un procentaj de circa 70% în Zona Euro vs. circa 20% în Statele Unite.

Piața de capital, o alternativă la finanțarea bancară

Sunt create premisele unei experiențe dureroase, în contextul unor condiții de creditare mai dure, creșterii costului capitalului, noilor cerințe de capital, volumului ridicat de credite neperformante și diminuării bilanțului la nivelul băncilor europene. Este clar că la momentul actual, în ciuda unei abundente lichidități furnizate de Banca Centrală Europeană, băncile comerciale, confruntându-se cu o multitudine de probleme de natură internă și externă, nu transformă această lichiditate în creditarea economiei reale, mai ales într-un cadru competițional extrem de limitat ca alternativă.

Să nu uităm, totodată, că multe studii de specialitate concluzionează pe bună dreptate că piețele ce se bazează pe finanțarea bancară beneficiază de rate de creștere economică sensibil mai mici decât piețele pe care finanțarea bursieră joacă un rol important (în special în perioade, cum este și cea pe care o traversăm, de prăbușire a prețului activelor). Crearea unui al doilea motor pentru avionul nostru metaforic, prin aducerea în centrul atenției a pieței de capital, reprezintă o acțiune vitală pentru sustenabilitatea economiei europene. CMU este în mod cert un proiect ambițios, obiectivele lui majore trebuind translatate rapid în măsuri specifice cu impact asupra facilitării finanțării companiilor în general și IMM-urilor în particular.

Menționez IMM-urile în particular, deoarece, în ciuda faptului că generează circa 58% din valoarea adăugată a pieței europene corporate și ocupă circa 67% din forța de muncă angajată în sectorul privat (50% din forța de muncă angajată în sectorul privat este angajată în companii cu mai puțin de 50 de angajați!), sunt la ora actuală, datorită cadrului de reglementare bursieră, virtual excluse de la orice finanțare pe piața de capital, fiind captive finanțărilor bancare. Plecând de la rezultatele unui studiu Oliver Wyman din 2013, ce arătau că doar 5% din IMM-urile europene au emis acțiuni listate și doar 2% obligațiuni, am convingerea că situația la momentul actual s-a deteriorat și mai mult.

O mai agresivă implicare inițială a instituțiilor de venture capital sau private equity cuplată cu o facilitare la nivel de reglementări a plasamentelor private (cum ar fi de exemplu inițiativa franceză a French Euro Private Placement Working Group) ar „salva” un număr mare de IMM-uri din această situație, facilitând accesul ulterior la finanțări pe piața de capital. Din păcate piața europeană de private equity (total investiții) este extrem de anemică, situându-se de exemplu la nivelul anului 2013 la un procent de 0,24% din PIB-ul european (pentru același an procentajul în cazul Statelor Unite era de circa 3%) și, mai mult, concentrată într-o proporție de aproape 50% doar pe o singură piața – Marea Britanie. O situație similară observăm și în cazul venture capital, ce totaliza la nivelul anului 2013 – 0,02% din PIB. Tot în acest context putem aminti și tranzacțiile M&A cross-border în interiorul Uniunii Europene, ce se situează la nivele modeste comparativ cu perioada premergătoare crizei financiare: o valoare medie anuală de circa 317 mld euro pentru perioada 2008-2014 (cel mai scăzut nivel înregistrându-se în 2009 – 238,4 mld euro), comparativ cu o valoare totală de circa 645,5 trilioane euro pentru perioada 2000-2007.

Fără să intru în detalii teoretice privind țintele și programul de implementare al CMU, m-aș opri asupra câtorva probleme de actualitate ce trebuie adresate pe parcursul procesului efectiv de construcție a Uniunii Piețelor de Capital:

  1. Lipsa de atractivitate/competitivitate a piețelor europene. Pe lângă aspectele legate de fragmentare amintite mai sus, competitivitatea piețelor de capital europene este afectată și de factori cum ar fi market-to-book ratio și lichiditatea aferentă pieței. În termeni nominali, o comparație market-to-book ratio între piețele comunității europene și cea a Statelor Unite reflectă o evaluare la nivel mult mai scăzut pentru acțiunile listate în Europa – vorbim de un discount de aproximativ 50% față de acțiunile listate pe piața americană. Dacă este să luăm în considerare doar piețele din statele Zonei Euro, acest discount ajunge la o valoare îngrijorătoare de circa 75%. Principalele explicații ar fi:

– standardele contabile;

– ponderea instituțiilor financiare în companiile listate (aceste instituții au o market-to-book ratio scăzută);

– calitatea previziunilor în rândul investitorilor;

– diferențe în profitabilitate;

– intensitatea investițiilor de capital – cu cât investițiile de capital (echipamente, infrastructură) au o pondere mai mare în total finanțări atrase pe piața de capital, cu atât market-to-book ratio este mai mică.

Lichiditatea pieței, un factor de atractivitate

Lichiditatea unei piețe (măsurată prin volum tranzacții) reprezintă un alt factor de atractivitate, complementar celor de mai sus. În perioada 2008-2012 lichiditatea piețelor europene s-a înscris pe un trend puternic descendent (scădere de aproape 50%), trend ce s-a inversat, devenind pozitiv în ultimii 3 ani. Este necesară o stimulare prin toate mijloacele lichidității, știind faptul că mărimea nominală a unei piețe, în termeni de capitalizare, nu afectează în mod direct lichiditatea acesteia și deci capitalizarea mai scăzută la nivel european nu este și nu trebuie să se constituie într-un obstacol în calea unei mai bune lichidități.

  1. Diminuarea relevanței/importanței la nivel global a centrelor financiare europene. Procesele de emisiune și tranzacționare au o rată ridicată de succes atunci când se produc în centre financiare sau bursiere relevante și conectate la piața financiară globală, în primul rând prin atragerea de emitenți și investitori internaționali. Europa nu duce lipsă de centre financiare solide și credibile, însă importanța lor la nivel global este într-o continuă scădere. De exemplu, în afara pieței londoneze, ce are o poziție de lider global în indexul de competitivitate GFCI (Global Financial Centres Index), Frankfurt este pe locul 14 (locul 6 în 2007), iar Paris pe locul 37 (locul 11 în 2007). Este evident faptul că marile centre financiare europene au devenit, în perioada scursă de la începutul crizei financiare globale, mult mai puțin capabile să atragă emitenți și investitori internaționali.

O concluzie evidentă ar fi că Uniunea Piețelor de Capital la nivel european trebuie să pună în mișcare mecanisme care nu numai să-i maximizeze rolul la nivel continental, ci să-i și crească atractivitatea globală.

  1. Lipsa unor eforturi concrete și cu rezultate de integrare a piețelor de capital europene în perioada premergătoare ideii de CMU. Așa cum am precizat, punctul de plecare pentru o Uniune a Piețelor de Capital este reprezentat de o fragmentare excesivă bazată istoric pe dorința fiecărei țări membre de a avea și administra propria piață de capital. Emitenții mici și medii au fost și sunt încă forțați ca în cazul unor oferte publice să aibă la dispoziție doar piața locală, fără acces la o bază solidă paneuropeană sau chiar internațională de investitori. Era de așteptat ca, după mai mult de 50 de ani de eforturi de integrare pe diverse planuri la nivelul Uniunii Europene, integrarea piețelor bursiere (inclusiv în ceea ce privește sistemele de clearing, decontare, custodie și raportare, precum și în ceea ce privește simetria informațională) să fie la un nivel destul de avansat. Din păcate, nu este cazul, iar construcția CMU pornește aproape de la zero.

Pentru a exemplifica, să luăm cazul Directivei UCITS (Undertakings for the Collective Investment in Transferable Securities). Un număr de doar 14 state membre (incluzând Germania, Danemarca, Grecia, Franța, Republica Cehă) au implementat-o sub formă de legislație primară, șase state membre (ex. Belgia, Luxemburg și Finlanda) au implementat-o sub formă de recomandări fără putere legală, iar restul statelor membre nu au implementat-o deloc.

  1. Diminuarea recentă a fluxurilor de capital în interiorul Uniunii Europene – „home bias” la nivel european (concentrarea pe investiții sau emitenți la nivel național, bazată cel mai probabil pe motive culturale, istorice și lingvistice, cu ignorarea eventualelor beneficii aduse de o diversificare regională). Deținerile cross-border (Uniunea Europeană) de acțiuni ale fondurilor de investiții din Zona Euro au evoluat de la 19% din portofoliu în 2000 la 27% în 2008, scăzând la nivelul anului 2014 la o valoare de 21%, ceea ce a pus presiune asupra lichidității piețelor bursiere europene, crescând costul emitenților și generând volatilitate. În mod clar, acest trend trebuie eradicat dacă se dorește un proces facil și de succes de implementare a CMU, iar una din soluții ar fi sprijinirea și promovarea tipurilor de fonduri de investiții dedicate investițiilor cross-border, cum ar fi European Venture Capital Funds, European Social Entrepreneurship Funds sau European Long-Term Investment Funds (ELTIF). Îmbunătățirea, mai ales în sensul simplificării, sistemului de passporting pentru fondurile de investiții existente ar fi o altă măsură utilă.
  2. Cadrul legal extrem de puțin armonizat. Integrarea piețelor financiare și stimularea fluxurilor de capital în interiorul Uniunii Europene sunt strâns legate de cadrul legal și de reglementare la care trebuie să adere emitenții și investitorii. Pentru a avea succes, implementarea CMU va trebui să plece de la aproape zero în armonizarea nu numai a cadrului specific de reglementare, ci și a celor ce se referă la companii, insolvență, fiscalitate, standarde contabile etc. Experiența de până acum a arătat faptul că o astfel de armonizare, indiferent de domeniul la care se referă, s-a constituit într-un exercițiu extrem de dificil, având în vedere prioritățile atât politice cât și economice ale statelor membre, ca și cerințele acestora și ale jucătorilor de pe piețe de a se implementa principiile proporționalității și specificității locale și regionale. O eventuală soluție ar fi delegarea acestei misiuni unei autorități cu puteri sporite de implementare. Este de lăudat exemplul la nivel național al UK’s Financial Conduct Authority (FCA), care se află într-un continuu efort de încurajare și facilitare a surselor de finanțare noi și inovatoare (de exemplu, crowd financing a atins nivelul de 1,74 mld GBP în 2014), fidela mandatului „ensuring markets work well for consumers and for firms”.
  3. Subdimensionarea piețelor europene de obligațiuni. Într-un puternic contrast cu piața Statelor Unite, pe care am ales-o drept termen de comparație, ce reprezintă circa 30% din PIB, piața cumulată europeană a obligațiunilor corporate se situează la un nivel de aproximativ 10% din PIB, o valoare cu impact puternic negativ asupra lichidității, implicit menținând yield-urile (costul finanțării pentru emitenți) la un nivel ridicat. Este interesant de observat (ne privește în mod direct) și cei doi „poli” europeni ai emisiunilor de obligațiuni pentru sectorul corporate (non-financiar): România, cu un procent de 0,1% din sursele totale de finanțare și Marea Britanie cu 8,1%. La nivel european, principalii emitenți rămân cei suverani (eronat percepuți ca „risk free” și, prin urmare, cei mai lichizi) și instituțiile financiare, la nivelul anului 2014 totalizând 10,8 trilioane euro, respectiv 6,9 trilioane euro. Dimensiunea redusă a pieței obligațiunilor corporate și lichiditatea scăzută afectează direct atât procesul de evaluare a costurilor de emisiune pe piața primară, cât și ajustarea prețului pe măsură ce noi informații despre emitent/industrie devin disponibile.

Obligațiunile corporative, o piață ce trebuie stimulată

Fără o stimulare prealabilă a creșterii în volum și o importanță a pieței obligațiunilor corporate, CMU nu va fi decât un paravan pentru o finanțare a companiilor ce funcționează în condiții de neeficiență. O astfel de măsură pregătitoare ar putea fi, de exemplu, translatarea sistemelor de pensii la nivel european de la „defined benefit” către „defined contribution”, creând premisele pentru canalizarea acestor fonduri către investiții pe termen lung pe piața de capital (în special instrumente financiare cu venit fix – obligațiuni) și multiplicând masiv baza de investitori la nivel european. Ar trebui studiată și oportunitatea standardizării procesului, caracteristicilor și documentației suport pentru emisiunile primare de obligațiuni ale sectorului corporate, cum ar fi, de exemplu, alinierea datelor de cupon și a maturității la datele International Money Market.

  1. Importanța excesivă a rating-urilor ca urmare a unor cerințe de reglementare, ce duce la orientarea multor categorii de investitori instituționali (ex. companii de asigurări, fonduri de pensii etc.) cu preponderență către active cu „risc zero”. Cu alte cuvinte, cerințele de capital excesive asociate investițiilor în active cu rating mai scăzut forțează astfel de investitori să se orienteze masiv către active guvernamentale sau corporate investment grade. CMU va trebui să sprijine lărgirea universului de active prin reducerea importanței rating-urilor (vorbim de un proces pur mecanic de selectare a activelor în funcție de rating) și introducerea unor metode și mecanisme mai flexibile, stimulând cererea, reducând costul de finanțare pentru emitenți și, bineînțeles, crescând importanța finanțării prin piața de capital raportat la cea bancară.
  2. Educația financiară a investitorilor retail trebuie să se constituie într-o prioritate atât pentru jucătorii pieței cât și pentru autorități. Potrivit unui studiu recent al Credit Suisse, investitorii retail europeni au o extrem de ridicată aversiune la risc, concretizată atât în alocarea de active non-financiare vs. active financiare (dezechilibrată în favoarea activelor non-financiare: 51% din total active pentru Uniunea Europeană comparat cu 30% în Statele Unite), cât și în preferința acestor investitori pentru anumite active financiare simple și percepute a avea risc scăzut (produse de asigurare, pensii private, depozite bancare sau chiar valută, în detrimentul investițiilor în produse listate, ce se situau pentru anul 2014 la un nivel de doar 23,9% din totalul investițiilor în produse financiare). Pe lângă creșterea nivelului de educație financiară în rândul investitorilor retail europeni, este necesar a fi studiați și adresați și alți factori esențiali în maximizarea contribuției acestui tip de investitori pentru investiții în produse financiare listate: costurile de tranzacționare, gradul de diseminare și ușurința obținerii informațiilor legate de piață, protecția acționarilor minoritari, tratamentul fiscal etc.

În acest context, mă gândesc la o întrebare retorică: oare câți dintre investitorii retail aflați în fața unei decizii de investiție pe piața primară studiază și sunt în stare să înțeleagă prospectul ce acompaniază respectiva emisiune?

  1. Este necesară punerea în valoare a expertizei și bunelor practici deja acumulate – CMU va fi o „colecție” de centre financiare spre deosebire de multitudinea de piețe naționale din prezent. Probabil o specializare a acestor centre financiare bazată pe experiența deja acumulată ar face sens și aș da ca exemplu Luxemburg și Irlanda, în ceea ce privește fondurile de investiții, sau Marea Britanie, în ceea ce privește private equity. Bineînțeles, barierele de orice fel în ceea ce privește accesul la aceste centre, atât pentru emitenți cât și pentru investitori, trebuie total eliminate în prealabil.
  2. Necesitatea încurajării operațiunilor de securitizare trebuie să se constituie într-o prioritate a factorilor relevanți atât înainte, cât și după implementarea CMU. Situându-se la un nivel de 287,3 mld euro (2,1% din PIB-ul Uniunii Europene), comparativ cu cifra aferentă Statelor Unite pentru aceeași perioadă – 1,2 trilioane euro (8,6% din PIB), în mod cert revigorarea pieței europene a securitizărilor este absolut esențială în finanțarea companiilor, în special a IMM-urilor, care, așa cum am precizat, au un rol important în creșterea economică și reducerea șomajului în Uniunea Europeană. În mod clar, nu toate IMM-urile pot accesa finanțări pe piața de capital, creditul bancar continuând să fie principala lor sursă de finanțare; din păcate, și această sursă de finanțare s-a deteriorat atât calitativ, cât și cantitativ în perioada recentă. Ca urmare, în ceea ce privește procentul IMM-urilor ce se confruntă la momentul actual cu probleme majore în obținerea de finanțări bancare, observăm valori destul de mari; de exemplu 35% în Spania, 28% în Portugalia, circa 30% în Belgia, Franța și Germania, 42% în Italia. Însă, prin securitizarea portofoliului de expuneri pe IMM, băncile își pot optimiza resursele de capital și crea spațiu în bilanț în vederea maximizării capacității de finanțare a economiei reale.

La nivelul Uniunii Europene observăm, din păcate, un declin constant al pieței SME ABS (small and medium sized enterprises asset backed securities) pe parcursul ultimilor ani; de exemplu, în Spania de la 80 mld euro în 2010 la 30 mld euro în 2014 (reprezentând doar 16% din totalul operațiunilor de securitizare din această țară), în Italia de la 30,4 mld euro în 2012 la 24 mld euro în 2014. Situația este însă îngrijorătoare în două din cele mai puternice economii europene – Germania și Franța – unde piața SME ABS totalizează 2 mld euro.

Necesitatea unei baze de date privind expunerile bancare

O problemă ce stă în calea revigorării pieței SME ABS în noua Uniune a Piețelor de Capital este reprezentată de cantitatea și calitatea insuficientă a informației pentru expunerile bancare pe sectorul IMM și lipsa unei standardizări a acestui tip de expunere (mai ales la nivelul costurilor de finanțare, unde convergența la nivelul Uniunii Europene și chiar al Zonei Euro este departe de a se realiza). Devine necesară crearea, pe parcursul perioadei de implementare a CMU, a unei baze de date la nivel european privind expunerile bancare pe zona IMM, ce ar facilita procesul de „pooling” și genera o reducere a importanței rating-urilor în finanțarea IMM (vezi punctul 7 de mai sus). Este necesară implicarea directă a băncilor comerciale finanțatoare – sunt la ora actuală singurele instituții capabile să identifice, măsoare și să analizeze, la un înalt nivel calitativ, riscul de credit și, pe baza relației directe istorice cu clienții IMM, pot construi un model optim de structurare a informației și a proceselor.

Totodată, băncile, în congruență cu principalii investitori în astfel de instrumente și autoritățile relevante, au capacitatea și pot să intervină și în procesul continuu de revizuire a standardelor contabile relevante – să nu uităm că US GAAP oferă un cadru extrem de prietenos în ceea ce privește investițiile financiare în general și securitizările în particular.

Inițiativa Băncii Centrale Europene de a accepta produse securitizate ca garanție pentru operațiunile open-market, cuplată cu alte inițiative sau proiecte în derulare ale aceleiași instituții cu referire la securitizări reprezintă pași timizi, dar importanți pentru crearea unei piețe solide și sustenabile a produselor securitizate.

Uniunea Europeană are în mod cert nevoie de o piață de capital unică, în principal datorită faptului că sistemul bancar nu mai este capabil să răspundă într-un mod adecvat nevoilor de finanțare ale sectorului corporate, în special IMM. Este necesară, pe parcursul construcției CMU, o remodelare a mediului economico-financiar european și o alterare profundă a sistemului legal, fiscal și de reglementări în vederea creării unei piețe unice capabilă să livreze inovație, competitivitate, o reducere a riscurilor sistemice și, nu în ultimul rând, creștere economică. Toate aceste provocări trebuie abordate având ca principal focus investitorul, ca exponent al noțiunii de „Capital” în sintagma Capital Markets Union.

La răscruce de trenduri

Anul acesta, mai mult decât în alte perioade, întrebarea care stă pe buzele tuturor celor interesați de piețele financiare este: „Când va majora Federal Reserve (Fed) ratele de dobândă?”. De la cotațiile de pe Wall-Street și din piața Forex și până la barilul de țiței și gramul de aur, toate depind, într-un fel sau altul, de politica monetară a Federal Reserve. Tot de acest aspect depinde și dinamica economiilor țărilor dezvoltate, dar, mai cu seamă, cea a țărilor emergente. Un posibil răspuns la această întrebare l-am putea afla din declarațiile lui Janet Yellen, guvernatorul Federal Reserve, la întâlnirea anuală a șefilor de bănci centrale de la Jackson Hole.

Din ce cauză este fenomenul atât de important acum? Pentru că au existat două antecedente neplăcute, ambele în economii emergente și cauzate de Federal Reserve. Primul a avut loc în ianuarie 2014, când am putut constata un recul puternic în piețele financiare ale economiilor emergente, cu Turcia având atunci o poziție de prim-plan în avalanșa ordinelor de vânzare atât în piața locală de capital, cât și în cea valutară. Cauza? Un discurs al oficialilor Federal Reserve mai orientat înspre întărirea politicii monetare decât era estimat în piețele financiare. Motivația: acea schimbare de politică monetară ar fi condus în mod automat atât la o creștere a costurilor de finanțare a economiilor emergente (ele fiind dependente de dolar), cât și la scumpirea valutei de finanțare, adică tot a dolarului, în raport cu monedele locale, ambele aspecte având consecințe nedorite în ceea ce privește dinamica economiilor respective. Ca urmare, piețele financiare au înregistrat un recul destul de puternic, recul care și-a făcut simțită prezența și pe Wall-Street, cotațiile indicilor Dow Jones și S&P 500 înregistrând, în luna ianuarie 2014, scăderi de peste 5%.

Antecedente neplăcute: Turcia și China

Cu alte cuvinte: un strănut la Federal Reserve care a trimis o undă de șoc în piețele și economiile emergente și a cărei replică a venit înapoi, în SUA.
Cel de-al doilea antecedent a avut loc la începutul acestui an și parcă a fost o copie la indigo a celui din 2014, cu singura deosebire că, în loc de economia Turciei, cea a Chinei a fost capul de afiș. Ce s-a întâmplat, de fapt, atunci? Până la un anumit punct, nimic deosebit: Federal Reserve a ținut ședința de politică monetară conform programării, în decembrie, și a ridicat intervalul de variație a dobânzii pe termen scurt la dolar cu 25 de puncte de bază, de la 0%-0,25% la 0,25%-0,50%. Până aici nimic surprinzător, piețele financiare fiind pregătite deja și estimând această modificare. În plus, participanții la piață „puseseră deja în preț” faptul că Federal Reserve se va situa pe o traiectorie moderată de normalizare a politicii monetare, adică încă una sau două ridicări de dobândă în 2016. Aspectul care a deranjat cel mai mult a fost acela că, la conferința de presă de după ședința de politică monetară, Janet Yellen a prezentat, ca de obicei, estimările în ceea ce privește mersul economiei SUA pentru trimestrele următoare, dar a venit cu un scenariu uimitor pentru dinamica dobânzii de referință: patru ridicări de dobândă în 2016!

În condițiile în care, în vara trecută, piețele intraseră în picaj din cauza situației din China și, la ședința FED din septembrie s-a amânat luarea deciziei de ridicare a dobânzii la dolar, faptul că oficialii estimau patru ridicări de dobândă pentru 2016 nu a putut fi trecut cu vederea. Un nou picaj amplu și generalizat a avut loc la începutul anului, care nu a putut fi stopat decât după aproape două luni. În același timp, cotația barilului de țiței a înregistrat acele minime multi-anuale, din zona de 25 dolari (țițeiul WTI), pe fondul estimărilor în scădere a cererii globale de combustibil și cel al creșterii producției, ca urmare a politicii specifice dusă de Arabia Saudită și de reintrarea în piață a Iranului.

Ulterior, lucrurile s-au mai temperat, Federal Reserve revizuindu-și estimările, piețele și-au revenit, iar analiștii au început să pună în preț o nouă ridicare de dobândă, de această dată pentru ședința din iunie. Însă, sondajele din Marea Britanie și, apoi, rezultatele referendumului au spulberat practic orice șansă ca Federal Reserve să opereze o modificare de dobândă cel puțin până la toamnă.

Piețele de capital, la maxime istorice

În acest răstimp, piețele de capital, ajutate atât de amânarea înăspririi condițiilor monetare, dar și de rezultatele bunicele pe care companiile din Statele Unite le-au publicat, au intrat pe sens unic: în sus. Astfel, suntem acum cu indicii de pe Wall-Street la noi maxime istorice și o parte dintre analiști spun că este probabil ca indicele Dow Jones să se îndrepte către pragul de 20.000 de puncte în scurt timp.

Pe de altă parte, este limpede faptul că Fed nu (mai) poate amâna la infinit începerea trendului de înăsprire a condițiilor monetare: cu o rată a șomajului situată acum la 4,9% și cu o inflație de 2,2% (excluzând elementele volatile, adică alimentele și energia), chiar dacă dinamica PIB-ului a fost de doar 1,2% pentru cel de-al doilea trimestru, putem spune că economia SUA se prezintă bine. Iar acest lucru este evidențiat și de oficialii Federal Reserve: Stanley Fischer, vice-guvernator Fed, a declarat recent că o ridicare a dobânzii în 2016 este luată în considerare, indicatorii macroeconomici fiind deja aproape de țintele băncii centrale.
Cu alte cuvinte, nu „dacă” ci „când” va (re)începe Federal Reserve demersul de normalizare a politicii monetare este întrebarea-cheie. Scenariul cel mai probabil în acest moment este ca nivelul dobânzii să fie ridicat la ședința din decembrie, iar oficialii băncii centrale să fi început deja să pregătească piețele în vederea acestui demers. Dacă datele macroeconomice nu se vor înrăutăți, pesemne că așa se va și întâmpla, însă trebuie ținut cont și de dinamicile economiei globale (a se citi impactul referendumului din Marea Britanie asupra economiei Regatului Unit și asupra eurozonei, precum și evoluțiile din Asia). O altă întrebare importantă este și „cu ce viteză” va opera Fed noua paradigmă monetară, acesta fiind motivul pentru care am menționat mai sus acele două antecedente.

Cum vede Janet Yellen acest fenomen o să putem deduce, pesemne, din declarația de la Jackson Hole. Între noi maxime istorice pentru Wall-Street și (încă) o corecție importantă în piețele de capital, există acum probabilități aproape egale. De aceea spun că suntem la răscruce de trenduri.

Radu Timiș: „Suntem în topul preferințelor românilor cu cele mai puternice branduri din industrie”

0

Care este rețeta supraviețuirii într-un mediu de afaceri cum este cel românesc (instabil, cu multe schimbări legislative)?

Anul acesta Cris-Tim sărbătorește 25 de ani. Pentru România acestor timpuri, e ca și cum ar fi trecut peste noi 50 de ani, pentru că am cunoscut tot atâtea provocări cât au cunoscut marile business-uri din Europa în 50 de ani. Au fost schimbări majore, bruște într-o țară care a avut o istorie și o evoluție total diferită față de țările capitaliste. O evoluție care, odată cu schimbările geopolitice din Europa de Est, a arătat falia reală între România și Europa de Vest. România a trecut prin schimbarea sistemului politic și odată cu această schimbare, la redefinirea constituției, legilor organice, a mii și mii de legi, a sistemelor administrative, fiscale, sociale. Pentru noi a fost un șoc, iar sub imperiul acestor schimbări rapide și majore a trebuit să facem mai mult decât să supraviețuim, a trebuit să construim și să dezvoltăm. Cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este aceea a construirii de branduri care își țin promisiunea calității și pe cea a sincerității față de consumator. Fără branduri cu notorietate și un grad mare de încredere cucerit în piață putem fi simple companii furnizor pentru mărci proprii ale supermarketurilor. Adică putem să devenim oricând victimele prețurilor de achiziție mai mici găsite în vecini (ce au agricultură puternic subvenționată) sau peste continente.

Cum ar putea fi îmbunătățit mediul de afaceri din România?

Companiile românești trebuie să învețe să se asocieze, să construiască asociații reprezentative la nivel național care să se transforme într-un partener valoros de dialog, negociere și de construcție pentru guvern și administrația publică. Aceste asociații trebuie să definească standarde pentru fiecare industrie, standarde ce pot oferi un climat concurențial corect, care va duce la creșterea calității și securității produselor și la recunoașterea în piață a partenerilor valoroși. Aceste standarde pot avea putere de lege prin mecanismele legislative naționale ce permit acest lucru. 

Activați într-un domeniu competitiv și cu mare potențial. Ce ar fi trebuit să se întâmple astfel încât antreprenorii români să fie stimulați să-și dezvolte afacerile?

Guvernul, Parlamentul și celelalte instituții care participă la bunul mers al lucrurilor în România trebuie să conștientizeze că un investitor român sau o companiei românească care a devenit strategică pe plan local, regional sau național merită același tratament ca și o companie străină care vine să investească în România. Pentru investiții similare, număr de angajați, impact economic și social etc. să primească aceleași stimulente ca și investitorii străini. Impozitarea pe muncă ar trebuie redefinită astfel încât să încurajeze consumul și dezvoltarea mai rapidă a piețelor și a companiilor. O altă dorință importantă a mediului de business este să avem un mediu economic predictibil cu o legislație stabilă. 

La începutul anului estimați o creștere a cifrei de afaceri de 10%? Mai este o țintă de atins?

Grupul de companii Cris-Tim cunoaște o evoluție frumoasă a business-urilor și putem confirma că suntem în parametri și sperăm să depășim estimările până la sfârșitul anului 2016. 

Care sunt nișele pe care doriți să vă dezvoltați în viitor?

În acest moment considerăm că am construit deja în zonele de interes, iar în viitor vom consolida business-urile din grup și vom încerca să câștigăm în fiecare piață o cotă cât mai importantă.

Care au fost efectele reducerii TVA asupra afacerilor dumneavoastră? Au crescut vânzările? Dacă da, la ce produse în mod special?

Efectul reducerii TVA a fost resimțit pozitiv de toți jucătorii din piață, iar impactul acestei decizii a favorizat creșteri de consum pe toate liniile. Este clar însă că românii și-au permis să mănânce produse de calitate mai bună, iar scăderea TVA-ului a făcut aceste produse mai accesibile. În acest fel s-a punctat și o evoluție importantă în creșterea calității vieții românilor dincolo de efectul cantitativ al creșterii puterii de cumpărare.

Cum a evoluat evaziunea fiscală după reducerea TVA? La cât estimați evaziunea fiscală în domeniul cărnii și preparatelor din carne?

Evaziunea fiscală a cunoscut scăderi importante în industria noastră datorită acestei decizii, însă lupta împotriva evaziunii este un proces continuu și nu poate fi controlată doar prin scăderea TVA-ului. Un cumul de factori importanți legislativi și administrativi participă la controlul și diminuarea drastică a evaziunii. Probabil cele mai bune date despre acest aspect le pot furniza reprezentații Ministerului de Finanțe. 

La ce nivel al TVA s-ar reduce și mai mult evaziunea fiscală?

Este o întrebare grea fără un răspuns precis. Trebuie făcute studii de impact la nivelul economiei în contextul legislației și normelor actuale . Este un set de măsuri legislative care duc la scăderea evaziunii. Câteva dintre aceste elemente ar fi: favorizarea mediului de investiții și a celui de consum, legislație clară, predictibilă și un sistem de control bine pus la punct. De asemenea, Fiscul ar trebui să devină partenerul contribuabilului corect, în sensul că trebuie să prevină, să ofere consultanță și apoi să pedepsească dacă se dovedește reaua intenție . 

Aveți o estimare câte firme există în industria cărnii și câte lucrează legal?

Pot să spun sigur că membrii Asociației Române a Cărnii lucrează legal. 

Cum au evoluat preferințele de consum? Ce produse mănâncă românii?

Piața este din ce în ce mai segmentată, iar toată tipologia de produse prezente acum în piață își găsește cu succes consumatorii. Dacă produsul este de calitate, succesul este garantat. 

Cum priviți punerea în practică a „Legii supermarketurilor”? Ce efecte estimați că va produce?

Demersul legislativ este unul bun, vorbind la general. Normal că vor mai exista discuții, negociere, upgradări ale legii până când se va ajunge la cea mai echilibrată variantă. Trebuia să apară o astfel de lege pentru a favoriza producătorii români și industria alimentară.

Este un cerc din care producătorii români nu reușesc să iasă. Nu produc pentru că nu au unde să vândă, iar marii retaileri spun că producătorii români nu pot să livreze cantitatea și calitatea cerute. Ce propuneri aveți, în calitate de președinte al Asociației Române a Cărnii, pentru a li se da o șansă și producătorilor români?

Este normal ca retailerii să-și apere confortul creat de ei prin pârghii de negociere în forță, este normal să-și apere sistemul pe care l-au construit ei pentru ei. Până în acest moment am trăit într-o piață cu un singur legiuitor: retailerii transformați în semi-oligarhi. Din acest moment se modifică echilibrul, iar contractele vor trebui să devină mai echilibrate, legea win-win să fie aplicată și funcțională. Să vă povestească domnii care reprezintă retailerii cum funcționează ei în Franța, Germania, Italia, Suedia, Danemarca etc. Tot după sistemul după care funcționau în România până acum? Tot cu aceleași taxe, sisteme de achiziții și politici de negociere?

Care este marja de profitabilitate pentru un business ca al dumneavoastră?

Lucrăm diferențiat, în funcție de gamele de produse și volume trimise în piață. La nivel general, practicăm o marjă de foarte mult bun simț, o marjă ce ne ajută să investim în continuare în tehnologie și calitate. Profiturile majore s-au dus până acum la supermaketuri. Dacă vă uitați pe cifre o să vedeți că lanțurile de magazine au ritm de dezvoltare și profitabilitate mult mai mare decât orice producător român. Și nu întotdeauna datorită infuziei de capital, ci datorită companiilor care livrează produse clienților prin intermediul lor și lasă o marjă de circa 40% la supermarketuri.

Ce au antreprenorii din alte țări (ex. Polonia, Ungaria etc.) și nu au cei români? Politici agricole, fiscale?

În primul rând, au o strategie de țară care dă firul roșu nealterat și neschimbat de nici un partid politic indiferent de succesiunea la putere. Această strategie definește și dă forma direcțiilor esențiale de susținere și dezvoltare a politicilor cu rol proactiv în: infrastructură, agricultură, fiscalitate & economie, educație, administrație publică, politici sociale. În al doilea rând, au o legislație mai coerentă, predictibilă care oferă un climat mai stabil investitorilor și actorilor vechi în economie deopotrivă. Infrastructura îi ajută la fel de mult, iar subvențiile din agricultură sunt extraordinar de utile.

La cât este estimată piața cărnii în 2016, față de 2015?

În ceea ce privește evoluția cărnii procesate, avem speranțe că vom asista la o ușoară creștere, față de 2015, în volum, dar este încă prematur să anticipăm cifre.

Sectorul laptelui trece printr-o perioadă dificilă. Cum resimțiți efectele eliminării cotei de lapte, dar și competiția cu giganții din domeniu?

Brandul nostru de lactate Mugura este produs de EcoFerm, compania membră a grupului Cris-Tim, fiind un model integrat de agro-afacere. Cu alte cuvinte, ferma vegetală susține ferma de vaci, iar laptele este procesat într-o fabrică modernă, după rețete delicioase și sănătoase într-o varietate savuroasă de produse: sana, iaurturi, chefir, lapte bătut, smântână. Deținând acest sistem integrat în domeniul lactatelor, singurul la această mărime din România, Crist-Tim nu este afectat de noul context de piață. Competiția creează mereu plus valoare în piață. Brandul Mugura cunoaște o expansiune rapidă în piață datorită calității produselor și sperăm să fim în curând printre brandurile de top din piața de lactate din România.

Cum vedeți viitorul producătorilor români de lapte și cum credeți că va evolua piața produselor lactate (cantitativ, dar și calitativ)?

Consumatorul român caută din ce în mai mult calitatea la un preț corect, iar noua lege a supemarketurilor va favoriza producătorii români. Piața nu va crește spectaculos din punct de vedere cantitativ și va crea o presiune mare la nivel concurențial în următoarea perioadă.

Ce efecte a avut Integrarea în UE asupra producătorilor români din industria alimentară și în mod particular asupra industriei cărnii și a laptelui?

Aderarea la Uniunea Europeană a venit cu avantajul că puteam să avem acces și la alte piețe, însă ne-a prins nepregătiți la nivel de know-how, mentalitate și tehnologie, iar companiile multinaționale, unele cu istoric de sute de ani și cu prezență la nivel mondial, au cucerit rapid cote de piață. Alte elemente favorizante au fost condițiile bune obținute prin negociere la nivelul Guvernului datorită investițiilor majore în România făcute de acestea. De asemenea, au avut de câștigat pentru că au avut parteneriate strategice cu lanțurile de supermarketuri care au venit în România. Începând însă cu prima parte a anilor 2000, industria alimentară românească a venit în forță, iar în prezent se bate umăr la umăr cu multinaționalele.

Cum estimați că vor evolua lucrurile pe aceste două piețe?

Cele două piețe vor cunoaște o segmentare puternică, un nivel crescut de concurențialitate ce se va traduce în creșterea investițiilor de către producători și într-un câștig net calitativ pentru consumatori. Acest lucru va fi posibil prin păstrarea „Legii supermarketurilor”. Vor supraviețui și magazinele mici care se vor orienta spre producători cu un foarte bun raport calitate-preț. Calitatea materiei prime și implicit a produselor finite vor dicta preferința în achiziții la raft. 

Cum resimțiți competiția cu multinaționalele?

Competiția este motorul dezvoltării. Au adus în România mult know-how și au energizat piața. În acest moment sunt companii românești care se bat umăr la umăr cu multinaționalele, iar industria cărnii este una dintre cele mai competitive. Din această competiție trebuie să iasă întotdeauna câștigător consumatorul. 

Cât vin produceți și unde distribuiți?

Modelul de business pe care îl aplicăm fermei viticole este în continuă dinamică. Încă nu am ajuns la maturitatea de a produce și distribui acest produs, dar am garanția că va fi un model de succes, ca de altfel toate investițiile din ultimii ani. 

Ce investiții aveți programate pentru 2016 și în ce investiți? Aveți în vedere achiziții?

Vom continua în sistem ponderat investițiile, având în vedere că în ultimii ani am avut investiții majore. În acest moment, una dintre cele mai moderne fabrici din Europa aparține Cris-Tim, singurul producător de mezeluri din România care utilizează Tehnologia prin Înaltă Presiune (HPP), o inovație în domeniul siguranței alimentului care permite creșterea naturală a termenului de garanție. În acest moment, considerăm că am construit deja în zonele de interes, iar în viitor vom consolida business-urile din grup și vom încerca să câștigăm în fiecare piață o cotă cât mai importantă.

Câți angajați aveți? Intenționați să creșteți numărul angajaților?

Suntem o echipă de 2200 de angajați care muncesc zi de zi pentru a oferi produse de foarte bună calitate pentru milioane de clienți fideli. Dinamica business-urilor din grupul Cris-Tim va dicta în viitor creșterea echipei.

Mergeți și pe magazine proprii?Magazinele proprii sunt în număr mic și nu avem în plan creșterea rețelei. Aceste magazine au în acest moment și un rol social, oferind prețuri de fabrică la produse de calitate foarte bună comunităților unde sunt prezente.

Ce cotă de piață are Cris-Tim și ce țintă aveți privind creșterea acesteia?

Suntem în topul preferințelor românilor cu cele mai puternice branduri din industrie: Cris-Tim, Matache Măcelaru și mai nou Gama Gostat. Dorim să creștem în continuare prezența și cota în piață și să oferim soluția completă pentru mese delicioase: preparate din carne, mezeluri, lactate și, prin gama Bunătăți de la Cris-Tim, produse ready meal ce au la bază cele mai apreciate rețete, gătite de către români și nu numai.

Cum a evoluat exportul? Care sunt țările în care exportați și ce exportați mai mult?

În prezent, exportăm în circa 15 țări, iar gamele de produse exportate sunt diferite în funcție de specificul fiecărei țări. Astfel, produsele noastre sunt apreciate și se află pe mesele consumatorilor din: Anglia, Italia, Belgia, Irlanda, Cehia, Moldova, Cipru, Portugalia, Danemarca, Spania, Franța, Suedia, Germania, Ungaria, Grecia.

Legea supermaketurilor a fost promulgată. mai rămâne să fie și aplicată

0

Președintele României a promulgat recent Legea Supermarketurilor. Fermierii s-au temut că legea care le-ar facilita accesul în supermarketuri ar putea fi blocată ca urmare a presiunilor uriașe exercitate de reprezentanții marilor retaileri. O dată cu intrarea în vigoare a legii marile rețele de magazine sunt obligate să se aprovizioneze „pe lanțul scurt”, adică din zonele apropiate, ceea ce ar asigura și o prospețime a alimentelor. Există însă și excepții. Atunci când pe „lanțul scurt” nu se pot asigura cantitățile necesare, aprovizionarea se poate face cu produse din afara „lanțului scurt”. „Este o poveste că fermierii români nu au suficientă marfă să aprovizioneze supermarketurile. Producem, dar pentru că fermierii nu au avut unde să vândă, s-au orientat către export. De exemplu, eu înainte de intrarea pe piață a supermarketurilor produceam 7.000-8.000 de tone de cartofi. Acum produc doar 10 tone, pentru că nu am unde să vând. Dacă aș avea unde să vând, aș produce mai mult”, a declarat pentru „Economistul” președintele Ligii Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Laurențiu Baciu.

Modificarea Legii 321/2009, cea care obligă supermarketurile să comercializeze cel puțin 51% produse românești, a fost adoptată în unanimitate de parlamentari la începutul lunii iunie, iar acum a fost promulgată și de președintele Klaus Iohannis. „S-au făcut eforturi mari din partea ambasadelor și nu numai pentru ca această lege să nu fie promulgată. S-au petrecut lucruri deranjante. De când o ambasadă străină dă sfaturi cu privire la o lege aprobată de un stat? Avem informații că mai mulți ambasadori au trimis o scrisoare prin care cer ca legea să nu fie promulgată. Întoarcerea acestei legi la Parlament ar fi fost o decizie antiromânească și împotriva producătorilor români”, susține Laurențiu Baciu.

La mijlocul lunii iunie, asociațiile profesionale, care reprezintă 80% din sectorul agroalimentar românesc și alte sectoare conexe, au trimis o scrisoare deschisă președintelului, premierului, ministrului Agriculturii și liderilor tuturor partidelor, dar și consumatorilor în care sunt expuse motivele pentru care această lege trebuie promulgată în regim de urgență. Laurențiu Baciu susține că „supermaketurilor nu le-a făcut nimeni nimic. Li se cere doar să funcționeze așa cum funcționează și în alte țări”.

[…]

Pentru acces complet la articol vă rugăm să vă abonați.

Britanicii aruncă în aer unitatea europeană

23 iunie 2016 rămâne o dată istorică pentru Europa, data la care referendumul britanic a deschis cutia Pandorei și a aruncat un ocean de incertitudine peste ceea ce părea a fi o stâncă de siguranță: stabilitatea proiectului unionist european. Ceea ce părea pe vecie de neclintit, proiectul de pace, de conviețuire și de prosperitate europeană se demonstrează a fi astăzi și pe viitor un subiect care reaprinde dispute, dileme și conflicte.

De-a lungul ultimelor săptămâni analiști, politologi, finanțiști, economiști sau strategi de pe ambele maluri ale Atlanticului au încercat să privească în detaliu chestiunea Brexit-ului și să prevadă impactul pe care referendumul britanic îl are asupra viitorului întregii Europe și mai ales asupra politicilor Regatului Unit. Avantajele majore au fost puse în oglindă cu marile pierderi pe care votul britanic le provoacă atât britanicilor cât și celorlalte țări membre UE. „Lebăda Neagră” s-a produs, plutește deja pe apele odinioară limpezi – astăzi extrem de tulburi – ale Uniunii Europene („lebăda neagră” – producerea neașteptatului, teorie lansată de Nassim Taleb n.a.). Acum, la săptămâni după mișcarea făcută de britanici, îmi revine în minte o declarație mai veche a șefei FMI, Christine Lagarde: „consecințele sunt de la destul de rele, la foarte-foarte rele”. Cât de „foarte rele” sunt consecințele, lumea încă nu are capacitatea de a evalua și de a înțelege, iar experți în măsurarea impactului nu există, pentru că șocul care a produs acest impact nu fusese deloc luat în seamă, dezbinarea Uniunii Europene nu era în planuri. Acum însă pare a fi subiectul principal.

Pariul guvernului Cioloș: „România competitivă”

Strategia „România competitivă” lansată pe data de 5 iulie în dezbatere publică se dorește a fi un proiect de țară care să transforme economia și societatea românească până la începutul viitorului deceniu. În principal, acest program prevede susținerea cu prioritate a factorilor care măresc PIB-ul potențial și încurajarea producției industriale și agricole în detrimentul consumului. În document se precizează că o creștere sănătoasă nu se mai poate face prin politici monetare, fiscale sau salariale care încurajează consumul, ci doar prin stimularea producției oriunde în România. Impactul bugetar estimat pentru atingerea tuturor obiectivelor fiind de 16,9 miliarde euro în următorii cinci ani (circa 10,5% din PIB pentru o perioadă de cinci ani).

„România este astăzi o economie stabilă care are șansa să se transforme într-o țară de linia întâi în rândul comunității europene printr-un nou proiect economic care să canalizeze toate energiile factorilor de decizie către o dezvoltare economică sustenabilă”, se precizează în proiectul supus dezbaterilor publice. Aceasta ar putea duce România la un nivel al PIB-ului pe cap de locuitor la puterea de cumpărare standard la un echivalent de aproximativ 70% din media UE în anul 2020 (luând în calcul un nivel de creștere de 2% anual la nivelul Uniunii Europene).

„Trebuie urmărită, în primul rând, o cât mai bună valorificare a factorilor care intră în componența PIB-ului potențial – capital, forță de muncă, productivitate (inclusiv capital natural) – ca singura cale de a stimula în mod sustenabil o creștere economică de la 3% la 5% anual“, notează autorii strategiei. În acest scop, au fost căutate ariile prioritare care susțin realizarea obiectivului central de creștere economică și sunt orientate spre stimularea productivității (agricultura sau sectoarele creative), a  capitalului (investițiile străine și exporturile, fondurile europene, piață de capital) și a altor elemente care creează condițiile pentru dezvoltarea producției autohtone și au impact direct asupra forței de muncă și calității vieții (educația, sănătatea, infrastructura, debirocratizarea etc).

Viziunea autorilor este concretizată în 16 domenii, care la rândul lor cuprind 41 de priorități, respectiv 90 de măsuri cu un orizont de realizare până în 2020 care adresează provocările curente pentru cei trei factori menționați, precum scăderea natalității sau migrația (în cazul forței de muncă), sau reducerea substanțială a investițiilor străine post-criză (în cazul capitalului). Acestea „adresează provocările curente ca scăderea natalității sau migrația (în cazul forței de muncă), sau reducerea substanțială a investițiilor străine post-criză (în cazul capitalului)”.

Ce factori compun PIB-ul potențial 

Educația. Unul dintre cele mai importante obiective este chiar reducerea distanței dintre cerere și ofertă prin crearea cadrului legislativ și normativ optim pentru învățământul profesional dual.

Sănătatea.  Este esențială pentru productivitatea economică, de aceea măsurile din prezentul document țintesc îmbunătățirea actului medical, prevenția și adresarea bolilor cu rată de mortalitate cea mai des întâlnită și reducerea mortalității infantile.

Natalitatea.  Măsurile luate în vedere își propun îmbunătățirea serviciilor publice destinate creșterii copilului și stimularea angajatorilor în vederea înființării de grădinițe și creșe pentru copiii salariaților.

Diaspora. Măsurile au în vedere programe care vizează promovarea migrației de întoarcere, canalizarea remiterilor de bani către economisire și realizarea de investiții și flexibilizarea procesului de admisie pentru cetățenii din state terțe în vederea atragerii de personal înalt calificat, în special pentru domeniile de activitate în care România duce lipsă de forță de muncă.

Agricultura.  Măsurile pentru stimularea agriculturii prevăd dezvoltarea sistemului de irigații, creșterea structurilor asociative în rândul fermierilor și revigorarea învățământului agricol. În același timp, trebuie stimulate sectoarele de nișă, precum agricultura ecologică, unde România are un bun potențial de avantaj competitiv într-o ramură ce întregistrează o creștere rapidă la nivel internațional.

Tehnologia informației și industriile creative.  Obiectivele pentru aceste sectoare sunt definirea cadrului de funcționare și stimularea creșterii prin calificarea forței umane și adaptarea sistemului educațional la cerințele pieței și un cadru fiscal favorabil dezvoltării.

Fondurile europene.  Prioritățile sunt creșterea capacității instituționale de elaborare a politicilor publice, dialogul și colaborarea interministerială pentru corelarea politicilor și obiectivelor și simplificarea procedurilor de depunere și implementare a proiectelor finanțate.

Piața de capital.  Măsurile pentru dezvoltarea pieței de capital vizează simplificarea procedurilor de înregistrare fiscală pentru investitorii străini, creșterea gradului de conștientizare pentru companiile cu capital românesc a beneficiilor adoptării standardelor de guvernanță corporativă și accelerarea  privatizărilor întreprinderilor de stat.

Investițiile directe. Prioritățile vizate sunt simplificarea procedurilor de autorizare în diferite domenii, accelerarea eficientizării acordării ajutorului de stat și a criteriilor de alocare a acestuia și îmbunătățirea relației dintre autoritățile publice și investitori.

Infrastructura de transport.  „România competitivă” propune prioritizarea sectoarelor critice și realizarea lor în afara cadrului existent. Niciun cetățean din România nu ar trebui să fie la o distanță mai mare de două ore de o autostradă.

Cadastrul. Obiectivele în acest domeniu sunt scăderea perioadei necesare finalizării unui contract de cadastru pentru o Unitate Administrativ Teritorială, eficientizarea procesului de atribuire a acordurilor cadru, prin clarificarea sau simplificarea legislației achizițiilor, modificarea procedurii de selecție a UAT-urilor și creșterea capacității de verificare în paralel a mai multor UAT-uri, de la două în prezent la patru care ar permite accelerarea finalizării procesului de cadastru.

Cercetarea și dezvoltarea.  Printre stimularea cercetării și dezvoltării, măsurile prevăd concentrarea și prioritizarea domeniilor și proiectelor CDI pentru finanțare (focus pe ELI Valley Măgurele), asigurarea stabilității și predictibilității, precum și a unei finanțări suficiente și crearea unui mediu stimulativ pentru inițiativa mediului privat, inclusiv pentru comercializarea inovării.

Debirocratizarea. Măsurile vizează debirocratizarea continuă și rapidă a tuturor instituțiilor publice și reducerea costurilor totale impuse oamenilor de afaceri și IMM-urilor prin taxe administrative, precum cele pentru obținerea unei autorizații. Debirocratizarea este un proces extrem de complex care trebuie armonizat și cu reforma administrației publice. Planul de reforme are la bază câteva principii fundamentale:  simplificarea, integrarea, transparentizarea și digitalizarea.

Achizițiile publice.  Măsurile din prezentul document sunt extrase cu prioritate din Strategia Națională în domeniul achizițiilor publice și își propun îmbunătățirea cadrului legislativ prin transpunerea Directivelor UE și soluționarea deficiențelor din implementare cu scopul de a sprijini pregătirea și implementarea viitoarelor contracte de achiziții publice.

Accesibilitatea și interconectarea sunt două principii care transcend planul de reforme. Accesibilitatea se traduce nu doar în accesul la infrastructură (de transport, de utilități, de comunicații, de educație, de sănătate, de mediu sau cultural), dar și în reducerea distanțelor dintre stat și cetățean prin e-government și măsuri digitale de administrare a afacerii sau platforme de conținut pentru comunitatea IMM-urilor, oportunități pentru diaspora etc.

Ce spun despre proiectul „România competitivă”:
Klaus Iohannis, președintele României
„România puternică pe care dorim să o construim presupune valorificarea avantajelor competitive de care dispunem, iar aici nu este vorba doar despre economie, ci despre oportunitățile României ca țară în plan regional și european. În acest sens, solicit Guvernului să întregească strategiile și politicile economice cu dimensiunea europeană necesară actualului context(…) În plan economic avem nevoie de o viziune sănătoasă, una pe termen lung, care să aducă românilor prosperitate durabilă. Ceea ce construim trebuie să fie durabil”.
Președintele Academiei Române, Ionel Valentin Vlad
„De foarte multe ori sacrificăm, când apar diverse probleme, banii pe care îi alocăm la Educație, la Cercetare, la Sănătate. Această politică nu poate să continue. Dacă vrem să fim o societate a cunoașterii, trebuie să ajungem cu finanțarea cercetării și a păstrării cercetătorilor noștri celor mai buni în țară. Numai în felul acesta trebuie să adăugăm valoare la ceea ce avem. Să nu uităm că, în momentul de față, e adevărat că avem o dinamică foarte bună a exporturilor, dar să nu uităm că totuși vindem lucrurile ieftin, fără valoare adăugată. Și că exploatăm cu mult mai mult decât exploatam înainte”.
Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României
„Experiența internațională și studiile de specialitate susțin pe deplin abordarea asigurării sustenabilității creșterii economice prin îmbunătățirea productivității multifactoriale și, implicit, a competitivității. Exemple relevante în acest sens sunt în anii ‚60-’70 Italia sau Japonia, apoi Spania în anii ‚80 și ‚90, Coreea de Sud chiar în aceeași perioadă și Taiwan cam în aceeași perioadă, țări care au parcurs decenii de eforturi de reformare a economiilor înainte de a reuși comprimarea substanțială a decalajelor care le despărțeau de țările dezvoltate. Toate acestea au în comun preocuparea pentru menținerea stabilității macroeconomice, acesta nu este un moft, și în ultimul rând o contribuție considerabilă a productivității multifactoriale la creșterea economică”.
Premierul Dacian Cioloș
„Ne dorim în primul rând un document final care să reflecte dorința și interesele românilor și României pe termen mediu și lung, un set de priorități asupra cărora să existe consens, astfel încât execuția lor să nu fie afectată de ciclurile electorale. Ceea ce este cert — avem nevoie de un acord politic pentru o strategie de competitivitate a României. Vă adresăm așadar, astăzi, invitația deschisă de a ne asuma împreună un drum, care, pe lângă creșterea competitivității economice, să ne crească în primul rând încrederea în propriile forțe, în potențialul României, să aducem România la adevăratul ei potențial de dezvoltare și să creăm România în care vrem să trăim”.

Oprescu: „Trebuie să construim podul dintre sistemul bancar și clasa antreprenorială”; Pogonaru: „Sectorul bancar trebuie să se uite la clientela reală, la capitalul local”

Revista „Economistul” i-a provocat la un dialog „cu cărțile pe masă” pe doi dintre reprezentanții mediului bancar și al antreprenorilor. Sergiu Oprescu, președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor (ARB) și Florin Pogonaru, președintele Asociației Oamenilor de Afaceri din România (AOAR) discută tranșant despre relația bănci-companii antreprenoriale, despre cât de mult finanțează băncile economia reală, despre mediul economic, dar și despre soluții de viitor prin care economia românească poate crește

Economistul: Aș dori să vă provoc la dialog plecând de la două teme mult discutate în economie. Creditează suficient băncile economia reală? Ce fel de relație de colaborare există între bănci și antreprenorii români?

Florin Pogonaru: Poziția mea este cumva particulară, în sensul că viața a făcut să mă situez nu numai pe partea antreprenorilor, ci să și știu ce înseamnă finanțarea businessului în sectorul real. Ca urmare, nu am poziții excesive, înțelegând mecanismul din ambele părți. În sectorul acesta, e foarte ușor să fii „extremist”, adică să spui că băncile nu înțeleg nimic, iar bietul antreprenor este lăsat singur, așa cum e la fel de ușor să afirmi că antreprenorii habar n-au să aplice la bănci, pentru credite. Astfel de poziții nu ajută pe nimeni. Pentru înțelegere, există niște premise. Prima dintre ele, de ordin filozofic, este că între factorii de producție din România, capitalul se dovedește a fi cel mai rar și cel mai scump. În orice combinare a factorilor de producție pe care o face fie un mic antreprenor, fie o mare multinațională, tensiunea va fi întotdeauna pe capital. Ce-i lipsește României și pentru care am plătit în primul rând, ca țară, este capitalul; deci e normal în acest sens să existe nemulțumiri. Acestea încep de la nivel de țară, în sensul că nu te poți finanța ca atunci când te găsești în Zona Euro. Aceasta este de luat ca un dat, de la care să avem în vedere orientarea în direcția în care finanțările devin mai ieftine și mai ușoare. Convergența, pentru noi, implică inclusiv chestiuni legate de normalitatea creditării. Deocamdată, ca țară, ca mediu economic, suntem într-o situație anormală a creditării. În acest context, nu pot să nu observ și asimetria în negociere între antreprenori și sectorul bancar. Or, așa cum avem un institut bancar la nivel național, nu știu să existe un institut antreprenorial, în care micii întreprinzători să se reunească. Aceasta reflectă un handicap de negociere între antreprenori și bănci. De aici vine senzația că băncile își impun condițiile și nu se poate negocia cu ele. Se induce o nedreptate care ar fi creată de bănci, dar de fapt e creată de geopolitic, de faptul că ne aflăm în proces de convergență.

Scurta istorie a lungului drum către Brexit

0

Imaginea tipică a militantului anti-sistem este destul de bine conturată în mintea noastră: student, clasă de mijloc, vederi de stânga, își urlă convingerile dezadaptate pe marile bulevarde ale lumii. Într-o perspectivă istorică mai largă, într-un fel sau altul, ne-am lovit de el la orice pas. Face chiar parte dintr-un decor reconfortant! Absența lui ne-ar pune pe gânduri. O specie inofensivă și în egală măsură utilă.

Nu este însă singura. Anii ce s-au scurs de la declanșarea crizei financiare din 2008-2009 au dus la coagularea unei noi forțe. Pentru a evita consecințele sociale ale Marii Depresiuni din anii ’30, decidenții politici și monetari au mobilizat resurse nemaivăzute. La rândul lor, rezultatele au fost inedite. Motorul financiar, turat artificial prin măsuri cantitative, s-a decuplat iremediabil de cel economic. Au rămas în urmă cei care n-au apucat să profite nici măcar de ciclul economic anterior. Cu atât mai puțin de prosperitatea selectivă a prezentului. Pe deasupra, eforturile de consolidare bugetară post-criză, i-au vizat tot pe ei.

Cine sunt „ei”, de fapt? Ca să schițăm portretul robot, trebuie mai întâi să renunțăm la aspectul romantic. Tablourile marilor confruntări stradale din Seattle, Paris sau Londra nu-i includ. Îi regăsim mai degrabă în fața televizorului, în mici apartamente din mari complexuri sociale, dezolante chiar și după standardele anilor ’70, perioadă în care au fost construite. N-au studenți în familie și nici n-au avut vreodată. Trăiesc în zonele dezafectate din Nordul Angliei sau Wales, unde principalul angajator rămâne statul, urmat în general de casa de pariuri sau de supermarketul local. În mod consecvent, au fost perdanții marilor transformări socio-economice, mai întâi în perioada Thatcher, ulterior în epoca deschiderii globale. Tranziția economiei britanice dinspre zona manufacturieră spre cea de servicii, i-a lăsat în urmă, dependenți de ajutorul Londrei. Capitala, cel mai mare contributor la bugetul de stat, într-un mod de-a dreptul dezechilibrat față de restul țării, stârnește în ei mai degrabă invidie decât recunoștință. Și-au abandonat demult ambițiile personale, mai nou însă, și convingerile politice. Votanți Labour de generații se îndreaptă acum grăbiți către noi alternative naționaliste.

Pe acest fond de revoltă surdă, liderii conservatori au hotărât că a venit în sfârșit momentul confruntării propriei obsesii față de Europa.

Campania de facto pentru referendum a început cu aproape cinci ani înaintea startului oficial. Încă din a doua jumătate a lui 2011, publicațiile de tip tabloid și-au îndreptat atenția, și mai apoi tirul, către noile categorii de imigranți față de care Marea Britanie se angajase să-și deschidă porțile. Ridicarea restricțiilor pentru muncitorii români și bulgari era, în contextul apartenenței la Uniunea Europeană, o fatalitate. Coeziunea socială a Regatului, pusă în pericol de noii veniți, nu mai putea fi salvată decât prin ruperea de Bruxelles.

În plan politic, UKIP sufla în ceafa Tory, pe măsură ce sentimentele anti-imigrație prindeau contur xenofob. Tot mai mulți conservatori amenințau cu declanșarea procedurii de alegeri interne, în lipsa unor măsuri ferme de limitare a dreptului la libera circulație. În Parlament, inițiativele propriului guvern erau uneori blocate în mod sfidător.

Retrospectiv, în condițiile votului uninominal de tip britanic, temerile s-au dovedit nejustificate. Alegerile din 2015 au fost câștigate confortabil de conservatori, cu 330 de mandate față de unul singur din partea UKIP. Era însă prea târziu. Guvernul se angajase ferm pe un drum fără întoarcere.

Rezultatul negocierilor contra-cronometru purtate la Bruxelles de David Cameron, nu a impresionat pe plan intern. Nici n-avea cum, având în vedere că restricționarea accesului la diverse forme de asistență socială nu îngrădește cu nimic accesul propriu-zis pe piața forței de muncă.

Nu era însă totul pierdut. Campania premergătoare votului din 23 iunie a început sub auspicii favorabile pentru tabăra Remain, care conducea în sondaje. Tema economiei, prima în dezbatere, a fost câștigată de apărătorii status quo-ului. Strategia „Project Fear”, așa cum a fost botezată prompt de către ceilalți, s-a concentrat pe riscurile asociate ruperii de Uniune. O victorie de etapă, lipsită de glorie.

A urmat dezbaterea pe securitate. Abundența de argumente a dat din nou câștig de cauză echipei conduse de premier. Caracterul tehnic al discuției a făcut-o însă chiar mai anostă decât pe cea dedicată economiei. Sondajele consemnau în continuare același avans pentru Remain.

A urmat 26 mai, dată la care Biroul Național de Statistică a publicat situația migrației nete (diferența dintre cei care vin și cei care pleacă din UK). A fost nevoie de câteva zile bune pentru ca cifrele să fie digerate de public și de media. La rândul lor, strategii taberei Leave au înțeles că își joacă ultima carte. „În fiecare an, adăugăm un oraș de mărimea Newcastle” a devenit sloganul de forță al celor care promovau „independența”, cu referire la cei peste 300.000 de noi sosiți în 2015. În sine, cifra nu reprezintă nici măcar un nou maxim istoric. Contextul a fost însă ideal pentru readucerea temei imigrației în centrul dezbaterii. Din acel moment, traiectoria ascendentă a curentului Leave a devenit de neoprit. Nici măcar de moartea lui Jo Cox.

Aparent, șansele erau de partea taberei pro-europene. Spre deosebire de ceilalți, dispuneau atât de resurse de cercetare guvernamentale, cât și private. Acestea s-au materializat într-o avalanșă de rapoarte economice. Impactul mesajelor riguros fundamentate a fost însă limitat. În cele din urmă, avertismentele legate de inflație, recesiune sau șomaj n-au fost luate în serios, indiferent de credibilitatea sursei.

La nivel de comunicare, campania rigid unitară a Remain, cu fraze repetate robotic de către numeroși comunicatori timp de mai bine de două luni, s-a situat în contrast nefavorabil cu haosul efervescent al celorlalți. Chiar dacă militanții Leave veneau cu jumătăți de adevăruri, lucruri fără noimă sau chiar minciuni, electoratul a hotărât, în cunoștință de cauză, sa pună obiectivul Brexit mai presus de detalii sau de bună credință. Nehotărâții, miza ultimelor zile de campanie, nu au migrat către certitudine și status-quo. Au ales opusul.

Pană la urmă, rațiunea nu a învins. Formula câștigătoare a fost pe cât de pestriță, pe atât de eficientă. Fronda elitelor eurosceptice și nostalgia post-imperială specifică celor vârstnici și-au găsit în sfârșit un aliat de conjunctură exploziv: ura dezlănțuită a noului tip de naționalism englez. Sau „Project Hate”, cum ar spune unii.

După Brexit, Angela Merkel pune surdină la certurile din UE

0

După votul năucitor al britanicilor de a părăsi Uniunea Europeană, încă se mai caută explicații, iar Bruxelles-ul pare prins în ochiul de liniște al unui uragan de panică alimentat de zvonuri și declarații contradictorii ale politicienilor. Construcția europeană este în pericol să se năruie.

Care va fi următorul stat care va părăsi UE? Era întrebarea pe care și-o puneau comentatorii politici în zilele de după aflarea rezultatului referendumului din Marea Britanie: Frexit sau Quitaly. Denumirile găsite sunt amuzante, însă realitatea s-ar putea să nu fie la fel. Mai ales pentru cele 19 state care au cea mai puternică integrare, cele care constituie Zona Euro, și care riscă să intre într-o nouă etapă de recesiune economică, conform unei analize realizate de Bloomberg.

Chiar dacă economiile acestor state înregistrează cea de a 14-a lună consecutivă de creștere, șomajul este încă peste 10%, iar partidele populiste sunt în ascensiune în Germania și Olanda. Încetinirea creșterii economice riscă să polarizeze electoratul spre extremele eșchierului politic. În plus, sistemul bancar din Italia poate să intre în colaps, în timp ce discuțiile despre reforma bugetului Uniunii ascut divergențele dintre statele membre. Banca Centrală Europeană (BCE) prognozează o expansiune economică de 1,6% pentru Zona Euro în 2016 și de 1,7% în 2017 – însă aceste estimări sunt anterioare datei de 23 iunie, data referendumului pentru Brexit. Actualizarea prognozei este programată pentru luna septembrie, și va conține cu siguranță corecțiile negative induse de restrângerea UE la 27 de membri. Economiștii care au participat la studiul Bloomberg prognozează o reducere a PIB-ului Zonei Euro pe motiv de Brexit, de 0,1 puncte procentuale în acest an, de 0,3 puncte procentuale în 2017 și de 0,15 puncte procentuale în 2018. Aceasta înseamnă o pierdere cumulată în cei trei ani de 59 miliarde euro.

Impactul politic s-ar putea să se manifeste mai devreme decât ne-am aștepta. Presiunile exercitate de partidele eurosceptice în Franța și Italia, a doua și a treia dintre cele mai mari economii ale Zonei Euro, îi împiedică pe actualii guvernanți să implementeze politicile necesare pentru a scăpa din capcana stagnării economice. Referendumul pe teme constituționale programat în Italia pentru luna octombrie și soarta reformei pieței muncii din Franța în perspectiva alegerilor prezindențiale care se vor ține în 2017 sunt punctele fierbinți care pot crește incertitudinile pentru investitori și să înrăutățească prognozele economice.

Cu toate că președintele BCE, Mario Draghi, i-a implorat pe liderii europeni la primul summit UE post-Brexit să „abordeze vulnerabilitățile băncilor”, nu sunt semne că liderii din regiune au în plan să dea curs rugăminții care le-a fost adresată. Chiar dimpotrivă: premierul italian, Matteo Renzi, insistă să acorde un ajutor de urgență băncilor de 40 miliarde euro, care este în afara reglementărilor din interiorul UE și este obiectul unei opoziții puternice din partea Germaniei și ale altor state membre, pentru că poate fi considerat ajutor de stat nelegal. Valoarea totală a creditelor acordate de băncile italiene cu risc ridicat de neplată se ridică la aproximativ 360 miliarde euro, ceea ce pune în pericol sistemul bancar. În plus, Renzi l-a apostrofat pe Draghi că nu s-a preocupat suficient de sănătatea sistemului financiar italian cât timp a fost guvernatorul băncii naționale italiene. „Fiecare țară se îndoiește de capacitatea statelor vecine de a-și reforma propria economie și de dorința de a merge împreună mai departe”, a declarat Benoit Coeure membru în Comitetul executiv de conducere a BCE pentru Le Monde pe 1 iulie a.c. „Nu putem avansa în aceste condiții. După ce va reveni încrederea între parteneri, vom putea continua integrarea europeană”, a mai adăugat el.

Tensiuni se manifestă și la vârful cconducerii politice a UE. Cancelarul german, Angela Merkel, l-a contrazis public pe Jean-Claude Junker, președintele Comisiei Europene care a cerut acțiuni rapide pentru excluderea Marii Britanii din UE. De altfel, Junker a fost un opozant al britanicilor încă din timpul crizei provocate de Grecia în 2014: „Dacă vom accepta un Grexit… riscăm propriul nostru viitor, pentru că lumea anglo-saxonă va încerca orice să demoleze Zona Euro bucată cu bucată, puțin câte puțin”, declara el când se punea problema ca Grecia să renunțe la euro și să revină la drahmă.

Urmează, în Europa, o perioadă plină de alegeri

Angela Merkel a preluat pentru moment conducerea UE și a solicitat liderilor partidelor de centru-dreapta din cadrul UE să aștepte până la toamnă organizarea Consiliului în care să discute situația provocată de Brexit. În acest fel, Merkel speră că în această vacanță de vară să se renunțe pozițiile pline de resentimente, indignarea care dă în clocot față de „nerecunoscătorul Regat Unit” (cum ar fi Spania); dorința de răzbunare, iritarea și să le facem „viața cât mai grea” pentru Brexit (cum ar fi Franța); panica, frica față de dispariția iminentă a UE (cum ar fi Italia), precum și la valurile făcute în mass-media de către analiști sau diverși politicieni. Politiciană versată, Merkel nu se așteaptă ca după ce se vor relaxa în stațiunile de la Marea Mediterană, politicienii europeni vor adopta brusc o atitudine coerentă în abordarea negocierilor cu UK, precum și în ceea ce privește viitorul Uniunii cu 27 de membri. Însă câștigă timp prețios pentru a elabora un plan de acțiune. Inclusiv, va știi cu cine va negocia din Marea Britanie condițiile de ieșire din UE. În plus, trebuie ținut cont că anul viitor în Germania se vor ține alegeri, iar partidele politice se pregătesc deja de campania electorală, fiind atacată pe tema Brexit-ului chiar și din interiorul coaliției de guvernământ, formată din Uniunea Creștin-Democrată și social-democrații și conservatorii din Bavaria. Social-democrații o acuză pe Merkel de programul de austeritate care a făcut ca opinia publică să se întoarcă împotriva Germaniei. De cealaltă parte CSU insistă ca Germania să nu mai plătească niciun euro în plus la bugetul UE pentru acoperirea găurii rămase după plecarea Marii Britanii.

Nemulțumirea lui Merkel reflectă o ruptură din ce în ce mai mare în Europa între cei care, ca Juncker și liderii francez și belgian, vor să vadă „mai multă Europa” după Brexit, și cei care, ca Merkel și ministrul de Finanțe, Wolfgang Schauble, cred că acest lucru ar fi o „nebunie” în actualele condiții. Înainte de Brexit, oficiali de rang înalt din Comisia Europeană și-au manifestat speranța că o ieșire a Marii Britanii ar permite definitivarea proiectului european, atrăgând țări mai puțin pro-europene, precum Polonia în Zona Euro „în cinci ani”. Temându-se că apelurile italiene și franceze pentru adâncirea integrării ar putea, în cele din urmă, să scumpească factura achitată de Germania pentru economiile în dificultate din sudul Europei, Merkel a temperat această viziune, cerând să i se acorde timp Marii Britanii pentru a-ți negocia statutul pe care îl avea în relația cu UE. 

Va fi Jean-Claude Juncker „țapul ispășitor” al Europei?

În mediile politice din Germania se așteaptă ca lui Jean-Claude Juncker să-i fie cerută cât mai curând demisia de la conducerea Comisiei de către Angela Merkel. Apelurile constante și lipsite de complexe ale lui Juncker pentru „mai multă Europa” au determinat alți câțiva membri disidenți ai UE – printre care Polonia, Ungaria și Cehia – să arunce o parte din vina pentru Brexit asupra șefului Comisiei. Chiar și înainte de a fi numit șeful Comisiei Europene – împotriva dorinței lui David Cameron – au fost formulate îngrijorări legate de apetitul pentru alcool al lui Juncker, acuzații respinse ca fiind o „campanie de defăimare” de către partizanii săi.

Primele semne legate de modul în care europenii vor reuși să păstreze un front unit împotriva Marii Britanii vor fi vizibile la summitul din 16 septembrie, la Bratislava, când cei 27 de membri ai UE se vor reuni pentru a discuta poziția comună față de Brexit. Germania a anunțat deja că are în vedere o formă de „membru asociat” al Marii Britanii, dar a exclus clar accesul Regatului la piața unică fără dreptul la libera circulație.

BRRRRRREXIT!

0

Anul acesta iarna a venit mult mai devreme, dând frisoane și fiori de gheață multora.

Fenomene extreme ating și zona politică și economia și finanțele și deși unii meteorologi vor să ne liniștească că vremurile sunt în curs de normalizare și prognozele sunt pozitive, eu vă propun să fim extrem de atenți.

E clar că frontul atmosferic se mișcă dinspre insulă spre continent, e clar că mase de aer rece (extremism, naționalism, radicalism etc.) se mișcă necontrolat și vizibilitatea este extrem de redusă pe termen scurt și mediu, cu posibile descărcări electrice și furtuni cu aspect de uragan pe termen lung.

Încerc să înțeleg de ce s-a întâmplat asta și mă gândesc că:

  1. David Cameron a fost superficial, nu își cunoaște poporul, și poate în naivitatea lui și-a spus că „nu se poate”.
  2. Poporul a fost reprezentat, ca și la noi, de segmentul conservator și neinformat, cu reacții ușor de manipulat de o propagandă agresivă și extrem de calificată.
  3. Tinerii, la fel ca la noi, preferă să stea într-un pub în loc să se ducă la vot și se trezesc când meciul este terminat.
  4. Structurile europene nu sunt suficient de cunoscute, nu sunt suficient de transparente și nu acordă se pare importanță mediilor culturale naționale, care prin diversitatea lor ar trebui să fie cruciale pentru bogăția comunității.
  5. La nivel corporatist, s-a tratat cu superioritate momentul, iar acum mulți își numără rănile (pierderi de zeci de miliarde) și băncile sunt un exemplu de manual, deoarece suprareglementarea și supracontrolul BCE deveniseră greu de suportat de către prea-apretatele gulere albe din Citi-ul Londonez.
  6. Niciodată voința exprimată prin vot nu trebuie subestimată și atunci când se scriu pagini de istorie ireversibile, tot efortul trebuie făcut nu negând sau minimalizând rezultatul votului, ci acționând și gândind ce oportunități pot fi create.

Sentimentul pe care îl am este de neliniște pentru prea multele semne de întrebare și evoluții impredictibile și, de asemenea, pentru expunerea pe care fiecare o putem avea ca cetățean european într-un context al dependențelor.

l Așteptam din partea autorităților și Băncii Naționale un plan cu idei și responsabilități în locul unor mesaje din care a reieșit că nu vor fi consecințe negative pe termen scurt pentru noi.

l Probabil creșterea neașteptată a dobânzilor a fost doar un simplu fenomen colateral „nesemnificativ”.

l Este clar că o astfel de evoluție a vremii si vremurilor trebuie privită cel puțin cu interes si preocupare de către toți specialiștii. Cu ochii mereu la barometru să fim pregătiți pentru orice.

România care e, într-o altfel de UE

0

Criza europeană

Am scris ani la rând că Uniunea Europeană a suferit nu doar din cauza gravei crize financiar-economice internaționale, dar și pentru că liderii ei au sacrificat interesul  european în favoarea unei competiții neloiale între state membre și mai ales au transformat politica europeană într-o umbrelă sau baston, după cum le-a convenit în jocurile lor de putere la nivel de partide. Dovedind o neadaptare la condițiile locale, europene și globale de a face politică, elita partidelor din statele membre și eurobirocrații-șefi din Bruxelles au părăsit calea europeană adevarată pentru a-și pava propria lor cale spre grandoare și prosperitate personală. Votul pentru Brexit ar merita să fie interpretat și ca o revoltă a majorității cetățenilor împotriva efectelor locale ale felului de a promova politicile europene și împotriva actualei modalități de a globaliza viața economică, socială, culturală etc. Tocmai de aceea, Brexit-ul a fost perceput global ca un cutremur.

Uniunea Europeană a intrat în criza structurală cu mai bine de un deceniu în urmă, atunci când s-a decis ca un proiect de Tratat Constituțional European, elaborat prin cea mai largă consultare publică pe care liderii de atunci o puteau accepta și  parafat de toți liderii statelor membre (Roma, oct. 2004), să fie respins și apoi mutilat de politicieni și birocrați prin  ceea ce a devenit Tratatul de la Lisabona. Criza europeană s-a agravat datorită incertitudinilor, inacțiunii  sau acțiunilor greșite ale șefilor de state și de guverne din Uniunea Europeană ca și atitudinii de mandarini ai responsabililor instituțiilor de la Bruxelles. Votul pentru Brexit este un fapt și sunt convins că britanicii își vor regândi calea de evoluție cu multă răspundere și-i vor suporta consecințele. Dar este tot un fapt existența unei crize existențiale a Uniunii Europene de azi, pe care Brexit-ul doar a evidențiat-o, spre „surpriza” și „șocul” liderilor europeni. Brexit a aruncat Marea Britanie, dar mai ales Uniunea Europeană, în confuzie și incertitudine, situație care trebuie rezolvată cât mai repede, dacă liderii europeni nu doresc să fie puși în fața unei impredictibile „primăveri europene” sau, ca să fim originali, a unei „toamne europene”.

România care e!

România și cetățenii ei sunt în al zecelea an de când aparțin Uniunii Europene. Negociind Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană am avut permanent în gând nu doar desprinderea noastră de „lumea veche” a sec. al XX-lea, cât mai ales oportunitățile care se deschideau românilor în veacul al XXI-lea. Iar acele oportunități nu veneau ca un „coș al abundenței” oferit de Uniunea Europeană, ci trebuiau create și fructificate în România, în Europa și în lume chiar de statul român, de oamenii politici, de antreprenori și de efortul constructiv al tuturor cetățenilor români. Era nevoie, în primul rând, de un stat puternic, de capacitate administrativă, strategizare și programare în direcția dezvoltării, multă muncă, dar și un clar leadership politic local orientat spre aplicarea benefică a politicilor europene în România.

Liderii României au semnat Tratatul de Aderare la Uniunea Europeană în ultimele zile ale lunii aprilie 2005. Peste numai câteva zile, electoratul unui stat fondator al Uniunii Europene a respins proiectul Tratatului Constituțional European și în luna iunie un alt stat fondator a procedat la fel, ceea ce a dus către o adevărată „criză constituțională” în procesul decizional european. Așa încât am putea spune că debutul României ca stat membru al Uniunii Europene s-a petrecut într-o perioadă de avansare a crizei structurale europene, agravată, după 2008, de teribila criză financiar-economică globală. Acest context ar fi solicitat ca statul român să fie un actor european cu un contur bine precizat în strategiile și politicile europene, cu o economie înscrisă pe calea dezvoltării durabile, cu opțiuni realiste în principalele arii ale integrării europene – de la convergența în Piața Unică până la competitivitate, Uniunea Monetară (Euro), Schengen etc. – cu capacitate de gestionare eficientă a nivelurilor interdependențelor europene și globale, cu viziune  și strategii constructive în poziționările dintr-o Uniune Europeană aflată în criză și în curs de transformare.

Ce a făcut România în Uniunea Europeană? Încă de la schimbarea de guvern (sfârșitul lunii dec. 2004), liderii de atunci au propus noi politici interne economice și sociale, în contradicție tocmai cu acele politici anterioare care au făcut posibilă primirea de către România a statutului de piață funcțională europeană; a repudiat setul de reforme administrative și judiciare care a stat la baza finalizării negocierii aderării la Uniunea Europeană; a politizat (doar în sens partidist) procesul aderării și politicile europene; a practicat integrarea europeană ca un demers de politică externă în loc să internalizeze oportunitățile politicilor europene (obiectivul central a devenit „cum să fie luați banii europeni”!); a tratat Uniunea Europeană ca o simplă alianță nu ca o structură partenerială integraționistă. Am putea adăuga și alte elemente care nu au favorizat maximizarea de către România a statutului de membru al Uniunii Europene, dar mai spunem că nici după o decadă de apartenență la UE statul român nu are un proces decizional european deplin funcțional și încă nu le-a arătat partenerilor europeni ce vrea, cum intenționează să se comporte și ce poate să facă pentru/în Uniunea Europeană.

În cei aproape zece ani de apartenență la Uniunea Europeană, România a beneficiat doar de contagiunea cu procesele europene și mai puțin din acțiunea proprie în consonanță cu opțiunile integrării europene. În realitate, România doar a aderat la Uniunea Europeană fără a face efortul convergenței cu substanța integrării europene, evitând până și continuarea eforturilor societății românești de circumscriere pe traiectul politicilor europene care au fost susținute în perioada pregătirii pentru aderare. A devenit emblematică obsesia guvernelor românești din ultimul deceniu doar de a accesa fondurile europene, fără a crea cadrul eficace pentru a investi respectivele surse de la Bruxelles în aplicarea politicilor europene de dezvoltare în România. Să nu mai vorbim despre devoalarea incapacității liderilor români de a demonstra opțiuni integraționiste clare, coerente (a se vedea, spre exemplu, neaccesarea zonelor Euro și Schengen). Doar la presiunea mediului de afaceri autohton, a cetățenilor români care au decis să meargă ei în Europa, dacă liderii țării nu aduceau Europa în România, a câtorva organizații neguvernamentale și a exemplului pozitiv vizibil în alte state recent aderate la Uniune, beneficiile apartenenței la Piața Unică au putut fi posibile și în  România. Creșterea PIB-ului, de la finalizarea negocierilor de aderare, posibilitatea participării la avantajele libertăților fundamentale europene, între care și libertatea de circulație a persoanelor, șansa mobilității profesionale și educaționale în statele membre ale Uniunii Europene, investiții ale firmelor europene în economia românească, utilizarea parțial judicioasă a fondurilor structurale, statutul de membru al unei structuri instituționale cu operare regională și globală etc. sunt numai câteva dintre beneficiile primului deceniu după aderarea la Uniunea Europeană.

O altfel de Uniune Europeană

În perioada în care negociam aderarea noastră la Uniunea Europeană spuneam frecvent că trebuie să fim atenți că Uniunea Europeană la care vom adera va fi diferită de cea cu care negociam. În consonanță cu epoca (era în desfășurare Convenția privind Viitorul Europei) speram într-o Europă mai bună! Este regretabil că sensul evoluției Uniunii Europene s-a schimbat după 2004 și nu spre mai bine. Demersurile transformaționiste din anii ’90 și primii ani ai mileniului nostru au fost brusc deturnate spre mercantilism, iar liderii României au intrat, conștient sau nu, în jocul agravării crizei europene. Acum faptul este împlinit: Uniunea este într-o criză existențială și transformarea ei într-o entitate mai bună, îndreptată spre cetățeni, nu mai poate fi amânată. Dacă se vor prefera doar paliative, ca și în cazul Tratatului Lisabona, Uniunea Europeană și-ar putea încheia istoria, iar impredictibilul va fi generalizat, cu daune incomensurabile.

Transformarea Uniunii Europene sub presiunea crizei poate fi un efect de soluționare a crizei sau unul care să fundamenteze evoluția pozitivă a Uniunii dincolo de pragul sfârșitului crizei. Deja se vorbește de o Uniune Europeană reconstruită pe principiul diferențierii și chiar al stratificării, ceea ce ar fi un răspuns la actuala stare de spirit europeană, dar ar lăsa deschise foarte multe teme ale integrării europene. Astfel de propuneri dovedesc că liderii europeni de astăzi sunt lipsiți de o viziune despre o viitoare Uniune Europeană, poate mulți dintre ei gândindu-se, în continuare, doar la propriile poziții în capitalele statelor membre sau în Bruxelles (Comisia Europeană pare a fi paralizată). În mod sigur, până când lideri ai „generației Erasmus” vor prelua cârma Uniunii Europene și a statelor membre, vom înregistra doar opțiuni „pragmatice” care să răspundă presiunilor momentului. O astfel de atitudine va însemna că nu s-a perceput faptul că votanții Brexit au fost nemulțumiți masiv de modul cum Uniunea Europeană a operat în politicile interne ale Uniunii, dar și în cele globale. E limpede că o consultare publică asupra căii de evoluție a Uniunii va lua mai mult timp și va fi greu de gestionat într-o astfel de etapă turbulentă, în care politicienii încă nu știu cum să reconstruiască democrația digitală. Dar am putea spera și că liderilor europeni le-ar veni o străfulgerare de curaj și determinare să scoată Uniunea din acest marasm! În orice caz, mesajul Brexit-ului, în rândul cetățenilor celorlalte state membre, este clar: vor o altfel de UE, una mai bună și în serviciul lor! Iar faptul că vor o astfel de UE înseamnă că apreciază rolul ei istoric! Problema este a prezentului și a viitorului UE!

Ce va face România? Apartenența ei partenerială la o Uniune Europeană performantă este vitală, atât pentru interesul cetățenilor ei, cât și pentru poziționările regionale și globale. Este mai mult decât evident însă că efectul politicilor europene și internaționale sunt evaluate la nivel local. Dacă vrem o societate sănătoasă, atunci trebuie să punem în acord globalizarea și integrarea cu suveranitatea și democrația. Ceea ce necesită o cultură politică elevată și lideri cu o voință sinceră, angajată în serviciul binelui comunității.

Considerații cu privire la implicațiile legislative cauzate de Brexit

0

Construirea unei Uniuni Europene solide a întâmpinat de-a lungul timpului numeroase provocări. În prezent, cea mai recentă este determinată de Brexit. Noțiunea de Brexit reprezintă acronimul expresiei „British exit”, ce semnifică ieșirea Regatului Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord (în continuare „Regatul Unit”) din Uniunea Europeană. Deși noțiunea nu este o premieră în contextul european, amintind discuțiile cu privire la Grexit prin care se urmărea ieșirea Greciei din Zona Euro, demersurile actuale cu privire la Brexit au vocația de a deschide proceduri și discuții cu caracter de noutate. Implicațiile legislative cauzate de Brexit constituite doar unul din efectele acestui demers de a părăsi Uniunea Europeană de către Regatul Unit, prilej de elaborare a studiului de caz în legatură cu posibilitatea unui stat membru de a se retrage din Uniunea Europeană.

În data de 23 iunie 2016 cetățenii Regatului Unit au votat pentru Brexit cu un procentaj de 52%. Conform statisticilor, este remarcată o discrepanță considerabilă între regiunile Regatului Unit. În acest sens, Londra, Scoția și Irlanda de Nord au votat considerabil pentru a rămâne în Uniunea Europeană, în timp ce Midlands, Yorkshire and The Humber și North East au votat pentru părăsirea Uniunii Europene, diferențele dintre cele două categorii fiind și de peste 20%. La acest referendum au participat peste 30 de milioane de oameni, reprezentând aproximativ 72% din cetățenii Regatului Unit cu drept de vot1. Pentru ieșirea Regatului Unit din Uniunea Europeană au votat în general persoanele cu vârsta de peste 50 de ani, precum și persoanele care au absolvit cel mult o formă de învățământ liceal2.

Cu privire la efectele juridice ale acestui referendum trebuie avute în vedere legislația națională a Regatului Unit și legislația Uniunii Europene. Astfel, potrivit legislației naționale Parlamentul este singurul în măsură a emite legi. În anul 2015 a fost adoptată Legea Referendumului Uniunii Europene3, ce poate fi coroborată cu Legea privind partidele politice, alegerile și referendumurile4 din anul 2000, însă acestea nu cuprind dispoziții cu privire la efectele juridice obligatorii ale referendumului.

Pot fi incidente discuții și cu privire la Legea privind Uniunea Europeană5 adoptată în anul 2011 de către Parlamentul Regatului Unit, prin care a fost instituită procedura obligatorie a referendumului în cazul modificării Tratatului privind Uniunea Europeană sau a Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene. Această lege a fost adoptată pentru a proteja suveranitatea Regatului Unit și a îngreuna procesul de cedare a suveranității către Uniunea Europeană. Consider totuși că această lege nu este aplicabilă în cazul Brexit, deoarece nu este incidentă modificarea unui tratat, ci doar aplicarea lui, iar problema suveranității nu este în sensul cedării, ci în cel al redobândirii. Dar chiar dacă s-ar aplica această lege, în urma referendumului tot ar fi obligatorie procedura parlamentară.

Având în vedere că în Regatul Unit se organizează foarte rar referendumuri, deoarece Parlamentul este suveran, iar potrivit legislației, acestea nu sunt în general obligatorii, putem trage concluzia că votul pentru Brexit este doar consultativ. Astfel, Prim-ministrul poate solicita Parlamentului să voteze asupra Brexit-ului sau poate chiar să ignore votul exprimat de cetățeni prin referendum, deoarece din punct de vedere legal nu este obligat să acționeze în acest sens. Drept urmare, putem trage concluzia că efectele referendumului vor fi mai mult politice, iar nu atât de mult juridice.

Cu privire la legislația Uniunii Europene, mecanismul de punere în aplicare a Brexit-ului este reglementat de art. 50 din Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat la Maastricht în anul 1992 și modificat prin Tratatul de la Lisabona în anul 2007, posibilitatea unui stat membru de a se retrage a fost reglementată pentru prima dată în Tratatul de la Lisabona care a intrat în vigoare începând cu anul 2009. Procedura de ieșire a unui stat din Uniunea Europeană nu a mai fost parcursă de niciun alt stat, această procedură în sine fiind reglementată la mult timp după începerea construirii Uniunii Europene în anul 1951 când a fost semnat Tratatul de la Paris privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și Oțelului. Astfel, orice stat membru al Uniunii Europene poate hotărî să se retragă, această hotărâre fiind luată în conformitate cu normele sale constituționale. În cazul Regatului Unit, hotărârea se cuvine a fi luată de Parlament, organizat bicameral în Camera Lorzilor și Camera Comunelor.

Ce doresc antreprenorii români?

0

Declarativ, politicieni, analiști, sau experți recunosc importanța antreprenoriatului autohton.

În realitate, deciziile curente ale Guvernului, Parlamentului și, în cele mai multe cazuri, chiar ale autorităților locale nu fac decât să descurajeze pe cei dispuși să-și riște banii, familia, viața personală, pentru a da viață unei afaceri, pentru a fi propriul său stăpân și pentru a face profit.

Astfel, în 2016, similar cu situația din anii precedenți, Guvernul a alocat 146 mil. euro pentru investiții străine (prin condițiile impuse, greu accesibile investitorilor români) și cca. 160 mil. lei pentru susținerea celor 10 programe de stimulare a mediului de afaceri, promovate de Ministerul Economiei.

Patronatul Investitorilor Autohtoni (PIA), anterior PSP, a inițiat în 2015 și a promovat alături de un ziar de profil, în cadrul a zece dezbateri regionale, un document sinteză cu privire la situația antreprenoriatului autohton în cele 42 județe ale României.

Soluții de finanțare și consultanță fiscală pentru IMM, prin „România Durabilă”

0

Orientat constant pe traiectoria mediu de afaceri – dezvoltare via comunicare din perspectivă profesionistă cu finalitate aplicativă, proiectul „România Durabilă” a derulat de data aceasta o dezbatere având ca temă „Soluții de consultanță pentru IMM: de la soluții de finanțarea afacerii la consultanță fiscală”. „Economistul” a susținut evenimentul în calitate de partener media. Antreprenori și experți în investiții sau în profil juridic au purtat un dialog marcat de necesitatea utilității, subliniată de la început de moderatorul dezbaterii, Daniel Apostol. Totodată, desfășurându-se, practic, la încheierea unui semestru de aplicare a noului Cod fiscal, reuniunea a oferit și cadrul unei priviri obiective asupra impactului acestuia la nivel antreprenorial.

Susținere bancară diversificată pentru IMM-uri

Pornind de la exemple concrete de soluții dedicate finanțării întreprinderilor mici și mijlocii, discuția a permis o veritabilă incursiune în universul administrării banilor, cu trecerea în revistă a mai multor oportunități și cu evidențierea unei diversități de proiecte reușite, sub forma unor povești de succes. În acest sens, Doina Topală, director al Direcției IMM a CEC Bank, a abordat relația instituțională necesară unei conlucrări profitabile, explicând modalitățile prin care CEC-ul de recunoscută tradiție, poziționat de 11 ani în zona bancară, „susține prin creditare activitatea economică, atât la nivelul întreprinderilor mari, cât și al celor mici și mijlocii”. Printr-o diversitate de produse clar profilate, s-au dezvoltat în ultimii ani parteneriate cu valorificare în domenii variate, precum agricol, medical, turism, energie din surse regenerabile etc. Directorul Doina Topală a precizat că 20% din portofoliul CEC Bank îl formează creditele acordate pentru fermieri. Dintre produsele noi, se remarcă un credit pentru finanțarea activităților curente, a cărui valoare maximă poate ajunge la 50% din cifra de afaceri a întreprinderii pe ultimele 12 luni, credit rambursabil în 36 de luni. Cu un interes dovedit de succesiunea întrebărilor și comentariilor care au animat dialogul, a fost abordată disponibilitatea CEC Bank de susținere a antreprenorilor care accesează fonduri europene, valorificabile într-o diversitate de întreprinderi (inclusiv SRL-uri debutante), de la cabinete stomatologice la ateliere mecanice și de la pensiuni la plantații pomicole.

Glonț, pe lângă Planul Juncker

România a trecut glonț pe lângă planul Juncker, adăugând astfel încă o „performanță” negativă pe lunga listă a nerealizărilor cu care cei care ne conduc ne obișnuiesc să trăim de 25 de ani încoace. Motivul este simplu și arată încă o dată un adevăr românesc trist și dureros: prostia, incompetența și neprofesionalismul puse dimpreună la treabă plasează România întotdeauna pe ultimul loc, și acum încă o dată.

De ce spun asta? Să mă explic: Știm cu toții cât de crunt a lovit ultima criza economică și financiară în structura economiei reale din Europa și mai ales în încrederea tuturor investitorilor. Lipsa de încredere în economie și în capacitatea statelor de a contribui la redresarea acesteia s-a tradus peste noapte atât în înghețarea tuturor intențiilor de investiții în proiecte private, cât și în înghețarea investițiilor publice de orice natură. Lipsa investițiilor a provocat la rândul ei un regres economic, multe state europene dezvoltate confruntându-se cu ritm de creștere economică negativă sau, în cel mai bun caz, cu stagnare. Ajuns Președinte al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker a venit cu proiectul construirii unui uriaș fond special, destinat tocmai relansării investițiilor și a redresării economice europene, un fond care să injecteze bani în proiecte europene strategice, indiferent de geografie, de politică, de naționalitatea proiectelor, dar dependent direct de natura strategică a proiectului propus a fi finanțat.  Planul de investiții strategice, botezat pe scurt „planul Juncker”, încearcă practic să fie un „NEW DEAL” care să relanseze economia europeană după lovitură financiară a ultimilor ani. Planul Juncker a creat o rezervă financiară de amploare menită să restabilească încrederea și să asigure Europei resursele pentru competiția cu economia globală. Fondul European pentru Investiții Strategice va acorda, de asemenea, finanțare de risc pentru IMM-urile și întreprinderile cu capitalizare medie din întreaga Europă. Într-o epocă de criză financiară de amploare seismică, în care principala barieră în dezvoltarea afacerilor este lipsa de finanțare, Fondul special va ajuta companiile antreprenoriale mici și mijlocii să depășească situațiile de deficit de capital, furnizând sume mai mari sub formă de participații directe de capital și garanții suplimentare pentru împrumuturile acordate IMM-urilor.

Triunghiul investițiilor strategice: Germania, Austria, Elveția. Cât de expusă e economia românească la cea a Germaniei?

Într-o conferință organizată anul acesta de revista bilingvă româno-germană DeBizz se pune în analiză prezența în România a triunghiului investițional de succes Austria-Germania-Elveția. Reiau într-o formă contrasă, analiza realizată cu această ocazie, având la bază un studiu privind gradul de expunere al statelor răsăritene la cea mai puternică economie europeană (prezentat și la București în luna Aprilie 2016). Germania este cea mai mare economie a Europei în termeni de PIB, iar de aceea problemele Germaniei nu rămân captive spațiului dintre granițele Germaniei. O privire atentă și obiectivă asupra întregii economii europene va reuși să descopere impactul direct pe care îl resimt statele Uniunii ca urmare a legăturii lor cu economia germană. Geopolitical Futures și-a îndreptat atenția asupra repercusiunilor pe care relația directă cu economia germană o are asupra a cinci state central și est-europene: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria și România. Pe termen scurt, confruntările din Germania vor pune presiune mai mare pe primele patru din cele cinci țări, din  cauza gradului mare de integrare a acestora în regimul de export german. Experții americani citați consideră că România va suferi la rândul ei „durerea” dar din motive diferite legate mai curând de propriile provocări structurale decât de legătura directă cu evoluția economiilor occidentale. Totuși, pe termen lung, luptele Germaniei pentru redresare economică pot fi – spun analiștii americani – o mare oportunitate pentru unele dintre statele CEE.

Profesorul Cezar Mereuță primește o nouă distincție academică

0

În ziua de miercuri, 3 august a.c. domnul profesor Cezar Mereuță, cercetător asociat la Centrul de Macromodelare Economică al Academiei Române a primit calitatea de Membru de Onoare al Academiei de Științe Tehnice din România pentru merite deosebite în abordarea interdisciplinară energetică-microeconomie, concretizată în teoria și practica analizei nodale a sistemelor de companii.

Dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara

0

Universitatea de Vest din Timișoara, prin Facultatea de Economie și de Administrare a Afacerilor, a găzduit a treia ediție a Conferinței Științifice Anuale a Economiștilor Români din Mediul Academic din Străinătate – ERMAS 2016. Au participat economiști români din universități și instituții de cercetare din afara țării, precum și colegi ai acestora care activează în România. În cadrul evenimentului s-a desfășurat și conferința „Dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara”, coordonată de Universitatea de Vest din Timișoara, în contextul lansării documentului strategic „România Competitivă”. Primarul municipiului Timișoara, Nicolae Robu și primarul municipiului Arad, Gheorghe Falcă, „au semnat o rezoluție conform căreia administrațiile se angajează în a lucra la dezvoltarea metropolitană comună din punct de vedere economic, social și teritorial, având ca țintă atingerea unei populații de un milion de locuitori și creșterea calității vieții acestora.

Beneficiile prefigurate „pornind de la sinergiile posibile și de la setul de valori comune, tradiționale și moderne, identificate de organismele consultative ale celor două municipii” se referă la „crearea unui pol major de dezvoltare la nivel european”, prin parteneriat pentru „profilarea pe domeniul științei și tehnologiei, ca viitor brand al zonei de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara și specializarea inteligentă, valorificând avantajele competiționale ale Regiunii Vest, în acord cu Strategia Regională de Specializare Inteligentă”.

Viziunea pentru Dezvoltarea Metropolitană Comună Arad-Timișoara (DMCAT) este: „Împreună, două mari orașe cosmopolite Arad și Timișoara, pentru o nouă Metropolă Europeană competitivă, în vestul României! Un model multipolar de dezvoltare integrată, axat pe performanță și specializare inteligentă, capabil să valorifice oportunitățile și să genereze standarde ridicate de trai, prosperitate și competitivitate internațională printr-o abordare partenerială în folosul cetățenilor. O construcție bazată pe valori recunoscute: mentalitate deschisă, competență, pragmatism, tradiție, unitate în diversitate, verticalitate și curajul de a asuma soluții inovatoare.”

ioritățile comune ale DMCAT sunt:
„- Dezvoltarea metropolitană comună din punct de vedere economic, social și teritorial, având ca țintă atingerea unei populații de un milion de locuitori;
– Profilarea pe domeniul științei și tehnologiei, ca viitor brand al zonei de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara;
– Creșterea calității vieții locuitorilor din zona de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara;
– Creșterea mobilității și conectivității în zona de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara, în regiune și Europa;
Dezvoltarea și specializarea inteligentă, valorificând avantajele competiționale ale Regiunii Vest, în acord cu Strategia Regională de Specializare Inteligentă”.
Concretizările pentru care vor acționa autoritățile locale ale celor două municipii vizează:
– Integrarea priorităților zonei de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara în strategiile naționale, regionale, județene și locale;
– Includerea și pregătirea unui proiect pilot de Investiții Teritoriale Integrate (ITI) pentru ciclul financiar 2021-2027 destinat zonei de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara;
– Alocarea de resurse din bugetul național (programe de asistență tehnică) pentru accelerarea implementării conceptului de dezvoltare metropolitană comună Arad-Timișoara;
– Corelarea priorităților de investiții strategice ale unităților administrativ-teritoriale din DMCAT cu obiectivele zonei de dezvoltare metropolitană comună, în baza unui plan de acțiune integrat;
– Elaborarea unui „Master plan pentru dezvoltarea zonei metropolitane comune Arad – Timișoara”.

Știința și arta, creatoare de noi tehnologii

0

Interdisciplinar și transdisciplinar – termeni în general confundați între ei și folosiți mai ales pentru că „dă bine” – au de acum o cale în premieră la noi pentru trecere dincolo de simpla enunțare: dinspre Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L. Caragiale” din București (UNATC), spre domenii diverse ale cunoașterii. Arta ca sursă a unor noi tehnologii și ca suport al transferului acestora în investigație științifică și în producție formează esența Centrului Internațional de Cercetare și Educație în Tehnologii Creative – CINETic, ridicat de la zero printr-un proiect încadrat în Programul Operațional Sectorial „Creșterea competitivității economice”, deschis recent și – cel mai important – activ deja prin demersuri de cercetare. Este „un hub de creativitate și inovare, în care emoția face diferența față de ceea ce știam până acum că definește ideea de hub, pentru că starea de emoție generează creativitatea”, observă profesorul Adrian Curaj, în al cărui mandat ministerial s-a finalizat centrul de cercetare. „Avem aici întâlnirea fericită a științei cu arta”, completează prof. univ. dr. Adrian Titieni, rector al UNATC în cea mai mare parte a perioadei de lansare și implementare a proiectului, apreciind că, „acolo unde știința și arta își dau mâna, rezultă creativitate, iar creativitatea este cea care ne va duce înainte”. Este momentul ca știința să-și bazeze performanțele și beneficiile, dincolo de progresul tehnologic, și pe trăirile, capacitățile umane, apreciază profesorul, actorul și managerul Adrian Titieni. Actualul recor al UNATC, conf. univ. dr. Nicolae Mandea, evidențiază rezultatul de echipă al realizării, prin care o universitate cu profil artistic „se dovedește capabilă să desfășoare activități de cercetare de înalt nivel”. Ideea este întărită de asistent univ. drd. Alexandru Berceanu, inițiator și director al centrului CINETic: “Universitatea noastră va începe să fie un pilon în crearea de noi tehnologii și în utilizarea acestora, într-o varietate de direcții, pornind de la domeniul artisitic”.

Prin activitatea lui concretă, CINETic este definit ca „primul centru internațional specializat din România în studiul interacțiunii digitale, fiind totodată primul centru multidisciplinar cu caracter de unicitate de pe teritoriul țării noastre care va avea ca scop dezvoltarea de programe la intersecția dintre artă și tehnologie. Interacțiunea dintre om și sisteme computerizate de realitate virtuală și augmentată reprezintă un domeniu major în cercetarea internațională, fiind un element cheie în dezvoltarea tehnologică, precum și în dezvoltarea economică”. Noul centru cuprinde 6 laboratoare: Tehnici digitale creative în cinematografie; Interacțiune digitală sunet-lumină; Animație digitală; Design decor virtual și realitate augmentată; Interacțiune digitală; Dezvoltare cognitivă și psihologie aplicată prin experiențe imersive. Laboratoarele sunt dotate cu 10 linii complexe de echipamente de cercetare științifică și 10 tehnologii inovativ-creative de vârf în domeniul audiovizualului. Investiția în echipamente se trece de 3 milioane de euro. Sub aspect social-economic, punerea în funcțiune a centrului CINETic a dus la crearea a 12 locuri de muncă în domeniul cercetării.

Parcurgerea laboratoarelor, ca simplu privitor, aduce cu o călătorie inițiatică într-un mediu care provoacă la a regândi preconcepții despre dimensiuni, spațiu, „aici” și „acolo”. În sinteză și cu un apel minim la termeni tehnici, activitățile centrului permit realizarea a patru fluxuri tehnologice de cercetare inovativă unice în România: „motion capture (capturarea mișcării pe baza de senzori); măsurarea calitativă a luminii continue și discontinue; crearea fluxului integral pentru producție 3D în domeniul animației și al generării de decor virtual; măsurarea parametrilor de activare cerebrală prin intermediul unui sistem de achiziție de date fNRI (de măsurare a nivelului de oxigenare a fluxului sanguin la nivelul structurilor cerebrale prin lumină în spectrul infra-roșu)”.

Universități de elită trag un semnal de alarmă asupra „vânzătorilor” de diplome

0

Independent, dar consonant, Alianța Română a Universităților Tehnice – consorțiu nou format de marile instituții de profil Universitatea Politehnica din București, Universitatea Politehnica Timișoara, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Universitatea Tehnică de Construcții din București, precum și Consiliul Național al Rectorilor au lansat documente de poziție prin care trag un semnal de alarmă față de situația gravă a formării profesionale de nivel academic, mai ales în perspectiva apropiată a legiferării dreptului ca diverși furnizori de formare din afara mediului universitar să acorde diplome echivalente cu studiile de licență.

Alianța Română a Universităților Tehnice. Rectorii reprezentând elita învățământului tehnic românesc – Viorel-Aurel Șerban (Universitatea Politehnica Timișoara), Vasile Țopa (Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca), Mihnea Costoiu (Universitatea Politehnica din București), Dan Cașcaval (Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași), Radu Sorin Văcăreanu (Universitatea Tehnică de Construcții din București) – au constituit, la Politehnica bucureșteană, Alianța Română a Universităților Tehnice (ARUT). Acestea „atrag atenția guvernului asupra faptului că politicile din domeniul educației – și cu precădere cele din domeniul învățământului superior – au creat dezechilibre majore la nivelul sistemului de învățământ și au fost luate fără consultarea instituțiilor relevante din domeniu, cu riscuri foarte grave pentru viitorul apropiat al economiei și educației naționale”. Consorțiul își afirmă „ca principală preocupare calitatea formării resursei umane în relație cu piața muncii” și anunță „o analiză extensivă a implementării procesului Bologna în contextul României”, considerând „că o astfel de analiză ar putea reprezenta o imagine clară și cuantificabilă a performanței modelului implementat în țara noastră și a modelului în care instituțiile de învățământ superior pot aborda noi perspective prin care să își optimizeze performanțele”, având în vedere că „resursa umană specializată este fundamentul creșterii economice”.

ARUT semnalează situația actuală a sistemului nostru educațional: „1) Prevederea legală cu privire la alocarea a 6% din PIB nu a fost respectată.

În 2015, alocarea a fost de 3,7% din PIB, sub circumstanțele în care România este una dintre țările din Uniunea Europeană cu cea mai mică finanțare acordată învățământului. 2) Finanțarea per student a scăzut în fiecare an. 3) Guvernul a oferit majorări salariale succesive fără să aloce, în realitate, buget pentru aceste creșteri. Promisiunile Guvernului au fost, astfel, suportate în mod independent de către universități, fără a se oferi o opțiune pentru menținerea stabilității bugetelor instituționale. 4) Deciziile instanțelor de acordare retroactivă a unor drepturi salariale, ca urmare a unor erori de natură legislativă – generate, așadar, de Guvern sau Parlament – au necesitat, în numeroase cazuri, suplimentarea fondurilor din venituri extrabugetare. 5) România este pe ultimul loc în UE în ceea ce privește proporția din PIB acordată cercetării. 6) În ciuda acestor uriașe dezechilibre create la nivelul bugetelor instituțiilor de învățământ superior, singurul instrument prin care universitățile pot spera să creeze stabilitate – Fondul Social European – este încontinuu obstrucționat în traseul lui către beneficiari. Întârzierile enorme în etapele contractării, precum și politicile care îngreunează desfășurarea procedurilor fac ca proiectele cu finanțare europeană – un instrument care ar trebui să fie activ și ușor de accesat – să fie un demers riscant pentru multe instituții”.

ARUT solicită: „1) Retragerea OUG 20/2016 pentru modificarea și completarea OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016; 2) Creșterea semnificativă a finanțării pe student; 3) Stabilirea unor termene limită pentru atingerea a 6% din PIB pentru educație și 1% din PIB pentru cercetare; 4) Optimizarea procesului de depunere și implementare a proiectelor, astfel încât acestea să poată fi contractate și implementate/derulate fără dificultăți și ambiguități. Reglementările europene în acest sens prevăd consultarea publică a măsurilor legislative cu impact economic și social la nivel național, deși recomandările instituțiilor sunt rareori luate în considerare în România. 5) Susținerea legii privind deducerea fiscală cu privire la cheltuielile de cercetare-dezvoltare, similar cu alte domenii strategice conexe, cum ar fi IT”. ARUT cere „eliminarea posibilității ca furnizori de formare care nu se supun niciunei proceduri de asigurare a calității <<să vândă>> diplome de nivel universitar fără nicio acoperire în competențele absolvenților”.

Viorel-Aurel Șerban, rectorul Universității Politehnica Timișoara, președintele ARUT: “Domeniul științelor inginerești asigură consolidarea economiei românești. Ne propunem ca în etapa imediat următoare să cristalizăm un pachet de reglementări, un pachet de propuneri”.

Mihnea Costoiu, rectorul Universității Politehnica din București: „Până în acest moment, pentru nivelurile de calificare 6, 7, 8 (licență, master, doctorat), singurele abilitate să ofere calificări sunt universitățile. Ceea ce se încearcă în această perioadă este să se introducă începând cu nivelul de calificare 6 furnizori neautorizați de formare profesională, ceea ce ar fi un precedent extrem de periculos. Universitățile au tot procesul de acreditare intern și internațional parcurs. Acum, ar urma să vină tot felul de SRL-uri aprobate de comitetul sectorial din județul X, să facă nivelul de calificare licență. Înseamnă că ne batem joc de toată formarea profesională din România!”

Vasile Țopa, rectorul Universității Tehnice din Cluj-Napoca: “Presiunea pe universitățile tehnice a crescut foarte mult. România are nevoie astăzi mai mult decât oricând de ingineri bine pregătiți”.

Dan Cașcaval, rectorul Universității Tehnice „Gheorghe Asachi” din Iași: „Vom demara mobilități, schimburi de bune practici, la nivelul celor cinci universități, atât în ceea ce privește studenții, cât și cadrele didactice”

Radu Văcăreanu, rectorul Universității Tehnice de Construcții din București: „Unificarea vocilor universităților tehnice din România va contribui substanțial la mesajul puternic pe care trebuie să îl dăm, asumat la nivel de societate, dar care de fapt nu are finalitate. Prin toate strategiile spunem că domeniul ingineriei este important, dar în același timp rămânem cu declarația”.

 

Consiliul Național al Rectorilor. CNR, sub semnătura președintelui Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, “consideră că este de netolerat ca o calificare de nivel universitar 6 – licență, cum ar fi spre exemplu cea de marketing manager, să poată fi obținută în decurs de câteva zile/săptămâni (7 zile pentru exemplul menționat) fără nicio limitare în ceea ce privește specializarea de licență pe care cursantul ar trebui să o fi absolvit anterior, după plata unei sume, câteodată derizorii – 195 lei, către un furnizor de educație care nu s-a supus niciodată unei evaluări a calității/unui proces de acreditare. Calificări similare sunt obținute prin programe de formare de licență sau chiar de master, în învățământul superior”. Citând documente europene privind educația adulților și reamintind că “Guvernul României și-a propus crearea unui sistem de asigurare a calității, monitorizare și evaluare pentru ÎPV” (învățare pe toată durata vieții), CNR “consideră ca o prioritate națională dezvoltarea sistemului de formare profesională, la toate nivelurile, pentru a răspunde cerințelor pieței muncii, dar numai în condițiile stipulate prin Ordonanța 75/2005 privind asigurarea calității educației: «Furnizorii de educație trebuie să funcționeze astfel încât prin calitatea activității lor să satisfacă încrederea publică, iar învățământul să se afirme ca bun public»”. Ca urmare, CNR “solicită guvernului respectarea prevederilor Legii educației naționale nr. 1/2011, Ordonanței 75/2005, cu completările și modificările ulterioare, precum și a practicilor internaționale, să acționeze în vederea atingerii obiectivelor asumate prin strategia națională în domeniu și să elimine posibilitatea ca furnizori de formare care nu se supun niciunei proceduri de asigurare a calității să ofere diplome de nivel universitar fără nici o acoperire în competențele absolvenților”. De asemenea, CNR semnalează: „Există o așteptare enormă din partea întregii societății pentru creșterea calității procesului educativ la toate nivelurile, aceasta fiind o preocupare permanentă pentru universitățile membre CNR. Trebuie să admitem, chiar și în contextul unui sistem de asigurare a calității care își are originea în anii ’90, că nu întotdeauna rezultatele activității unora dintre universități sau pentru anumite programe de studii, corespund așteptărilor publice. În aceste condiții, cine garantează acoperirea diplomelor eliberate de furnizori autorizați, care funcționează în absența unor proceduri de evaluare externă a calității, în ceea ce privește competențele absolvenților?”

STATUL se crede DUMNEZEU, dar se comportă ca DRACU!

Când femeia cu care trăiești (cu care faci casă conform legii, adicătelea, cu acte, soacră și copil, ba și cu credite în cârcă, pe deasupra) de 25 de ani te sună și începe din senin să pizduiască și să suduie în draci, iar tu știi că ea nu are în vocabularul ei curent nici măcar nevinovatul „La naiba!” al Irinei Margaretei Nistor, atunci este clar că s-a întâmplat ceva grav. Ceva sau cineva a enervat-o până la exasperare și nu e cazul să intervii, darămite să o contrazici cu ceva. Așa că tac cumințel vreo 3 minute bune, în care sunt rechemate din morți, după toate aparențele, multe dintre rudele ălora care-și fac un titlu de glorie din aceea că, din spatele ghișeelor funcționărești, „freacă ridichea” prostimii, adică a tuturor celor care plătesc taxe și impozite și stau transpirați la cozile de la ghișee, suspinând din când în când, cu ultimele sforțări de viață, „căldură mare, monșer!”.

Apoi aflu cine mi-a înnebunit soția: în mod normal, la orice contract de servicii se poate percepe crearea de garanții de bună execuție. Când lucrezi cu STATUL, e normal ca STATUL să decidă că aceste garanții de bună execuție se constituie în conturile sale, nu într-ale tale. Adică te pune să-ți deschizi cont la Trezorerie, cont în care depui garanția stabilită. Zis și făcut. Du-te nevastă la Trezoreria STATULUI și deschide cont. Ba chiar depune și banii proprii ca garanție a bunei execuții viitoare. Apoi, întoarce-te nevastă la STAT să-i arăți că te-ai conformat, prezentându-i OP-ul de depunere a banilor. Hopa! Nu e bine. STATUL nu acceptă OP-ul tău. Vrea să te duci înapoi, să ceri scrisoare „scrisă”, adică extrasul de cont printat din Trezoreria LUI ca să vadă tot EL că banii sunt la EL în cont, nu la tine. Mai mult, STATUL cere ca „scrisoarea” să aibă ștampilă triunghiulară pe ea, că STATUL nu crede în varianta electronică și neștampilată, deși STATUL a decis încă de anul trecut că nu mai pretinde ștampila pe tot felul de hârtii.

Așa că, scumpă nevastă, du-te înapoi la trezorerie și cere extrasul cu pricina cu triunghiul vieții cu tot. Hopa din nou! Trezoreria spune că nu are banii în cont, deși i-a încasat acum trei zile. Deși nevasta a plătit cuminte și o taxă de URGENȚĂ, pentru deschiderea contului. Și atunci, unde sunt banii? La dracu! Sau la STAT. Cam tot una, în cazul nostru. De aia scriu STAT cu majuscule, pentru că se crede DUMNEZEU și se comportă ca DRACU. Pentru că STATUL ține banii tăi zile întregi – deși te-a taxat pentru depunerea DE URGENȚĂ – și-i freacă prin diverse conturi bancare ca să mai ciupească ceva dobânzi în plus față de taxa cu care tocmai te-a altoit. STATUL face bani din banii tăi, încălcând orice promisiune de serviciu prompt pe care ți-a făcut-o. Mergi nevastă, docilă, la ghișeu. Din nou. „Căldură mare, monșer!” Din nou! Hopa! Din nou! „Doamnă, ați pus banii într-un cont greșit, de aia nu vă dăm extrasul. Trebuia în alt cont, nu ală pe care vi l-am dat noi!” Fără „ne cerem scuze că v-am mâncat trei zile din viață și v-am purtat aiurea pe drumuri”, fără „Iertați-ne că noi am greșit”!.

Acu chiar că m-am enervat și eu: auzi, BĂ STATULE? Ia mai du-te la DRACU și lasă-mi nevasta în pace. O fi căldură mare monșer, dar la STAT, prostia e și mai mare! Și, din păcate, o plătim din buzunarele noastre!

Despre antreprenoriat responsabil, la SNSPA

În zilele de 23 și 24 iunie, la Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA), reprezentanți ai mediului economic, neguvernamental și public din peste 16 țări vor dezbate situația actuală și viitorul antreprenoriatului, dintr-o perspectivă responsabilă, în cadrul celei de-a IX-a ediții a conferinței internaționale ICEIRD. Această serie de conferințe a fost inițiată pentru a facilita dialogul între actorii asociați antreprenoriatului, pentru a determina schimburi de bune practici în scopul stimulării dezvoltării regionale.

La ediția din 2016, organizată de Facultatea de Management și Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, împreună cu University of Sheffield, International Faculty, CITY College, sunt invitați în calitate de keynote speakers: Mattias Nordqvist (director al Center for Family Enterprise and Ownership din cadrul Jönköping University, Suedia), Ancuța Vameșu (Solidarity Laboratory, unul dintre cei mai mari susținători ai economiei sociale din România) și Emanuela Todeva (director al Research Centre on Business Clusters, Networks and Economic Development, University of Surrey, Marea Britanie).

În cadrul conferinței, vineri, 24 iunie 2016, Centrul de Cercetare în Management și Leadership din cadrul SNSPA propune două mese rotunde pe teme de actualitate. Prima este dedicată “Antreprenoriatului care funcționează”: “Rolul educatorilor, investitorilor, managerilor, factorilor de decizie și societății civile”. Această masă rotundă își propune să dezbată relațiile dintre mediul de afaceri, mediul neguvernamental, cel economic și politic, în contextul dezvoltării antreprenoriatului în România. Se vor aborda teme provocatoare, precum antreprenoriatul corporativ sau cum pot deveni eficiente sectoare precum sănătatea și alte sectoare considerate până recent ca fiind ale serviciilor publice. A doua masă rotundă investighează “Oportunitățile în sectorul antreprenoriatului social”. Se vor identifica și discuta stimulii și provocările asociate antreprenoriatului social. Un accent deosebit se va pune pe împărtășirea experiențelor participanților. La ambele mese rotunde și-au confirmat participarea reprezentanți ai mediului antreprenorial, ai celui neguvernamental, ai sectorului economic și ai mediului guvernamental.

Colocviul internațional „Visual Dada” la Universitatea din București

Colocviul este organizat de Centrul de Excelență în Studiul Imaginii (CESI) al Universității din București, în colaborare cu Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” (BCU) din București. Participă invitați din România, Marea Britanie, Elveția, Germania, Franța, Belgia, Ungaria, Slovenia, SUA, Australia și Noua Zeelandă. Deschiderea se va desfășura în prezența ministrului culturii, Corina Șuteu, a rectorului Universității din București, prof. univ. dr. Mircea Dumitru, a directorului BCU, Mireille Rădoi.

Vineri, între orele 09:30 și 18:00, vor susține conferințe: Stephen Forcer (University of Birmingham), DADA Vision! Re-visualising Dada; Kathryn Brown (Loughborough University); Collage as Form and Idea: Tristan Tzara, Pablo Picasso, Henri Rousseau; Sorin Alexandrescu (Universitatea din București), How many games for playing Dada?; de asemenea, vor avea loc panelurile: „Dada through different countries: Benelux, France, China, Romania”; „Dada − technique and aesthetic results: collage, typography, photomontage etc.”; de la ora 19.30 se va desfășura spectacolul de teatru Tzara arde și Dada se piaptănă (la „Unteatru”, Str. Sfinții Apostoli nr. 44).

Sâmbătă, între orele 09:30 și 18:00, vor prezenta conferințe: Cathérine Hug (Kunsthaus Zurich), Dadaglobe and Tristan Tzara’s publishing activities in collaboration with Francis Picabia; Ervin Kessler (Institutul de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română), Vorbele izvorului. Marcel Duchamp, Fountain (1917); Matei Vișniec (Radio France Internationale, Paris), Cabaretul Dada (piesă în vrac și în lucru permanent); Matei Vișniec și Sorin Alexandrescu vor susține o videoconferință-dialog; de asemenea, se vor derula panelurile „Women in Dada”; „Dada in Architecture and different Arts”.

Inițiativă: cursuri de comunicare în toate facultățile

Ministrul Educației Naționale și Cercetării Științifice Adrian Curaj a avut o întrevedere cu o delegație a Asociației Române de Relații Publice (ARRP) privind oportunitatea predării unor cursuri opționale de comunicare în toate facultățile din țară. La această întâlnire consultativă au participat Sorin Mihai Cîmpeanu – președintele Consiliului Național al Rectorilor, Sorin Chelmu – secretar general al Guvernului României, rectori și decani din întreaga țară, Gabriel Pâslaru – președintele ARRP, Camelia Spătaru și Cătălin Hosu – vicepreședinți ai ARRP, Andreea Pleșa – secretar general al ARRP, Dumitru Borțun – președintele Juriului de Onoare al ARRP, Răduț Bîlbîie – membru al Juriului de Onoare al ARRP.

Ministrul Adrian Curaj a subliniat: „O asemenea inițiativă trebuie salutată și ne vom strădui să o facem să funcționeze cât de repede posibil. Ea nu poate duce decât la creșterea eficienței învățământului românesc și la materializarea dezideratului de a produce specialiști mai buni, mai integrați și mai integrabili pieței muncii”.

Gabriel Pâslaru a spus, la rândul său: „Suntem extrem de încântați de felul entuziast în care ministerul a primit propunerea noastră, iar ARRP are experiența, expertiza și resursele necesare pentru a sprijini implementarea acestei măsuri”.

Evenimentul a făcut parte din „Zilele Comunicării ARRP 2016”, organizate cu ocazia împlinirii a 21 de ani de existență a Asociației, organizație care reunește profesioniști de comunicare și relații publice din mediul privat și de stat, studenți și proaspăt absolvenți ai facultăților de comunicare. Conducerea ARRP are o configurație înnoită: Camelia Spătaru, Cătălin Hosu, Mirela Rădulescu, Laura Constantin și Ella Nica – vicepreședinți, Georgiana Giunca – secretar general, Dumitru Borțun (președinte), Răduț Bîlbîie, Corneliu Cojocaru, Mirela Roman și Andreea Pleșa – membri ai Juriului de Onoare, Oana Georgescu și Luminița Ciocan – cenzori.

Universitatea din București, cel mai bine clasată din România în QS Top 200

Universitatea din București este instituția de învățământ superior din România cel mai bine clasată în QS Top 200 universități din țările în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală (EECA). Clasamentul este realizat de QS Quacquarelli Symonds, analist global asupra învățământului superior.

Ediția din 2016 a clasamentului EECA include 200 de universități din 21 de state, cu 50 mai multe decât ediția precedentă. În clasament apar 11 universități românești, dintre care 5 constituie prezențe noi în clasament, România beneficiind de ediția extinsă din acest an. Universitatea din București rămâne cel mai bine clasată instituție de învățământ din România, crescând cu patru locuri și ajungând pe locul 32 în regiune. În Top 50 regional sunt incluse și universitățile din Consorțiul Universitaria: Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca – locul 36 (de la locul 41), Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași – locul 49 (de la locul 51), Universitatea de Vest din Timișoara – locul 59 (de la 58).
Clasamentul reprezintă componenta regională a Clasamentului Internațional al Universităților creat de QS și vine în sprijinul studenților interesați de mobilități internaționale, membri ai comunității academice și interesați de politici educaționale din regiunea EECA, a țărilor în curs de dezvoltare din Europa și Asia Centrală. În același timp, clasamentul contribuie la
diferențierea universităților pe plan regional și mondial. Astfel, se urmărește analizarea performanțelor internaționale ale instituțiilor de învățământ superior.
Indicatorii luați în calcul sunt: reputația academică (30%) – evaluată prin două cercetări internaționale principale, prima fiind QS Global Academic Survey, care le cere cercetătorilor să identifice instituțiile pe care le percep că realizează cele mai bune performanțe în domeniul lor; reputația angajatorului (20%) – le solicită absolvenților angajați să numească instituțiile pe care le consideră că produc cei mai buni absolvenți din sectorul lor de activitate (reflectă reputația intuițională pe piața de angajare); rata facultate/student (15%) – numărul de studenți înscriși comparat cu personalul academic full-time (urmărește un indicator al angajării fiecărei instituții în a oferi standarde înalte de sprijin academic). Alți indicatori sunt: articole pe facultate (10%), impact web (10%), personal cu studii doctorale (5%), citări pe articol (5%), facultate internațională (2,5%), studenți internaționali (2,5%).

Delegație economică americană la USAMV București

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a primit vizita unei delegații economice americane, conduse de ministrul adjunct al Departamentului pentru agricultură, Michael T. Scuse. Delegația a fost însoțită de ambasadorul SUA la București, Hans Klemm. Au fost prezenți guvernatorii pe probleme de agricultură din Portland, Iowa, Delaware, Nord Dakota și Minessota.

În Aula Magna ,,Petre S. Aurelian” a USAMV din București a avut loc o dezbatere la care au participat studenți, masteranzi, doctoranzi și cadre didactice din cadrul celor șapte facultăți. Prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul USAMV, a adresat oaspeților un cuvânt de bun venit. Ministru adjunct Michael T. Scuse a prezentat câteva priorități ale Departamentului pentru agricultură din SUA și a subliniat deschiderea pentru inițierea unor colaborări cu România în domeniul agriculturii și în cel al industriei alimentare. A urmat un dialog deschis între studenții și ceilalți specialiști ai insstituției gazdă și membrii delegației americane. Principalele teme abordate au vizat situația fermierilor americani, investițiile în sisteme de irigații și alte proiecte de îmbunătățiri funciare, existența unor sisteme de creditare pentru tinerii fermieri, situația acrodului de liber schimb între UE și SUA, modalitatea de intervenție a Departamentului în cercetarea din domeniul biotehnologiilor, tendințele actuale din domeniile agriculturii și industriei alimentare. Din discuție a reieșit dorința reciprocă de a extinde cooperarea dintre USAMV din București și universități similare din SUA, de a iniția stagii de practică pentru studenții români în ferme americane, de a găsi subiecte comune de cercetare în domeniul irigațiilor, protecției mediului, biotehnologiilor, apiculturii, agriculturii ecologice, horticulturii urbane și periurbane și în alte domenii.

La finalul reuniunii, înalții oaspeți americani au primit din partea rectorului Sorin Mihai Cîmpeanu placheta jubiliară și au semnat în Cartea de onoare a Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.

Fondurile pentru agricultură merg cu frâna de mână trasă

0

În exercițiul financiar 2007-2013, atragerea fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală a fost cea mai bună, acest sector având cea mai mare rată de absorbție. Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 a pornit însă mai greu și unele măsuri le creează probleme potențialilor beneficiari. Birocrația îi descurajează pe unii, iar unele submăsuri au prevederi care îi pun în încurcătură pe cei interesați să acceseze aceste fonduri europene. Consultantul pe fonduri europene, Cristian Găină, a declarat pentru „Economistul” că un astfel de exemplu este submăsura 9.1 privitoare la grupurile de producători, care se adresează micilor producători. Pusă în practică, în forma actuală, submăsura îi poate lăsa pe aceștia fără pământuri. Un alt exemplu că există probleme este decizia luată, recent, de AFIR de a suspenda evaluarea pentru o submăsură destinată infrastructurii rurale, iar ministrul Agriculturii a trimis Corpul de Control la Agenția pentru Finanțare Rurală (AFIR).

Posibilă fraudă la submăsura pentru infrastructură

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a anunțat la sfârșitul lunii mai că a suspendat procesul de evaluare a proiectelor depuse pentru finanțare prin PNDR pentru Submăsurile 4.3a – Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole și silvice – componenta de infrastructură de acces agricolă și 7.2 Investiții în crearea și modernizarea infrastructurii de bază la scară mică – componenta de infrastructură rutieră.

Potrivit AFIR, procedura de evaluare a fost suspendată pentru a se verifica desfășurarea procesului de depunere a proiectelor pe cele două componente. Verificările se fac în paralel, atât de către AFIR, prin direcțiile proprii cu atribuții în domeniu, cât și de către Corpul de Control al ministrului Agriculturii. Mai exact, fondurile pentru această măsură au fost epuizate în șase minute și acest fapt a stârnit suspiciuni.

Măsura suspendării a fost luată în urma sesizărilor formulate de către solicitanții care nu au reușit să depună proiectele de investiții pregătite și are ca scop asigurarea unui proces echitabil de implementare al PNDR 2014 – 2020, subliniază instituția.

AFIR a ținut să precizeze că niciuna dintre sesiunile deschise până în acest moment, care au încă fonduri disponibile neangajate prin propuneri de proiecte de investiții depuse pe site-ul AFIR de către potențiali beneficiari, nu au fost închise. Astfel, Agenția primește în prezent proiecte de investiții pentru următoarele submăsuri: 4.1 – Investiții în exploatații agricole; 6.1 – Instalarea tinerilor fermieri; 6.3 – Dezvoltarea fermelor mici; 4.1a – Sprijin pentru investiții în exploatații pomicole; 4.2a – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul pomicol; 4.2 – Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor din sectorul agricol; 7.2 – componenta de infrastructură apă/apă uzată, inclusiv zona montană și componenta privind infrastructura educațională, inclusiv cea din zona montană; 7.6 – Investiții asociate cu protejarea patrimoniului cultural.

Submăsura 9.1 pune micii producători în dificultate

Consultantul Cristian Găină a declarat pentru „Economistul” că este necesară adoptarea de urgență a unor măsuri fiscale, care să-i stimuleze pe micii producători agricoli să adere la grupurile de producători și, astfel, să poată beneficia de fonduri europene prin submăsura 9.1 „Înființarea de Grupuri de producători în sectorul agricol”, programată pentru lansare în perioada 30 mai – 3 iunie 2016.

În opinia acestuia, Ghidul Solicitantului pentru această submăsură îi dezavantajează clar pe micii producători agricoli care, nu doar că e posibil să nu primească subvenția prevăzută, dacă se înscriu într-un grup de producători, întrucât cheltuielile depășesc cuantumul subvenției, dar pot ieși chiar în pierdere și pot rămâne fără terenuri. „Ghidul, așa cum arată, îi avantajează doar pe producătorii medii și mari. El nu mai poate fi modificat, dar fișa tehnică a acestei submăsuri trebuie modificată fundamental. Micii producători nu au nici un avantaj. Ei vor avea cheltuieli mai mari decât subvenția pe care o primesc. Ba, mai mult, ar putea ieși chiar datori și astfel își vor ceda terenurile ca să scape de datorii. Această submăsură ar trebui să le dea micilor producători șansa de a se dezvolta și a intra în zona de antreprenoriat”, declară Cristian Găină.

Printre măsurile pe care consultantul le propune, și care ar trebui discutate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și Ministerul Finanțelor, ar fi ca ferma care obține sub 5.000 de euro să nu fie impozitată și salariul minim pe economiei în agricultură să nu fie impozitat, pentru că nu există garanția obținerii acestuia.

Într-o lună, doar 28 de proiecte depuse

Fermierii români au depus până la finalul lunii mai un număr mic de proiecte cu fonduri europene, prin PNDR, în cadrul celor trei măsuri importante de finanțare lansate la 28 aprilie 2016.

După o lună de la debutul sesiunii, agricultorii români au depus cele mai multe proiecte, 27 la număr, pe submăsura 6.1 – „Sprijin pentru Instalarea Tinerilor Fermieri”, potrivit datelor furnizate de AFIR. Un singur proiect a fost depus până acum pe submăsura 6.3 – „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”.

„Pentru submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole, în sesiunea din 2016 au fost depuse, până în prezent, un număr de 10 proiecte în valoare de 4,1 milioane euro. Toate proiectele au ca obiectiv investițiile în ferme vegetale. Anul trecut, fermierii români au depus în cadrul submăsurii 4.1 – Investiții în exploatații agricole un număr de 673 de cereri de finanțare conforme, în valoare de 269,1 milioane euro. Dintre acestea, 242 proiecte, cu o valoare de 65,5 milioane euro, au fost deja contractate.

Pentru 2016, submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole dispune de o alocare totală de 270 de milioane de euro, sumele fiind distribuite astfel: sector fermă de familie (10.000.000 euro), sector vegetal (140.000.000 euro), sector zonă montană (40.000.000 euro) și sector Zootehnic (80.000.000 euro).

Cea mai accesată măsură: instalarea tinerilor fermieri 

În ceea ce privește submăsura 6.1 – Sprijin pentru Instalarea Tinerilor Fermieri au fost depuse până la acest moment 27 de proiecte cu finanțare europeană, suma nerambursabilă solicitată fiind de 1,1 milioane euro.

„În cadrul Submăsurii 6.1 – Sprijin pentru Instalarea Tinerilor Fermieri au fost depuse până în prezent 27 de proiecte, însumând o solicitare de fonduri europene nerambursabile de 1,1 milioane euro. Douăsprezece dintre acestea au fost depuse în județul Dâmbovița, trei în Timișoara și câte două proiecte în județele Caraș-Severin, Covasna, Dolj și Giurgiu. Câte un proiect a fost depus în județele Arad, Constanța, Iași și Satu-Mare. Pentru zona montană a fost depus un singur proiect, în județul Covansa”, menționează AFIR.

Submăsura 6.1 – Sprijin pentru Instalarea Tinerilor Fermieri dispune în acest an de o alocare financiară de 160 de milioane de euro, suma fiind distribuită astfel: sector zona montană (33.000.000 euro) și sector zona normală (128.000.000 euro).

O altă măsură de investiții cu fonduri europene deschisă la data de 28 aprilie 2016 a fost și Submăsura 6.3 – Sprijin pentru Dezvoltarea Fermelor Mici. Până în acest moment, doar un singur proiect a fost depus în cadrul acestei măsuri de finanțare.

Un singur proiect a fost depus în 2016, până acum, pentru finanțare prin Submăsura 6.3 – Sprijin pentru Dezvoltarea Fermelor Mici. Proiectul a fost depus în județul Iași. Numărul total al cererilor depuse pentru această submăsură, începând din 2015, este de 1.254, în valoare de 18,7 milioane euro.

Depunerea continuă a proiectelor în cadrul sesiunii anuale aferente unei măsuri/submăsuri/componente (alocare distinctă) se oprește înainte de termenul limită, atunci când valoarea publică totală a proiectelor depuse având un punctaj estimat (autoevaluare/ prescoring) mai mare sau egal decât pragul de calitate aferent lunii respective, excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase ajunge la 120% din nivelul alocării sesiunii anuale a măsurii/submăsurii/componentei (alocare distinctă). În cazul în care alocarea unei submăsuri nu este atinsă de valoarea proiectelor depuse, solicitanții pot solicita fonduri europene până la data de 31 octombrie 2016.

Studiu de caz pentru micii producători
Calcule făcute de Cristian Găină luând exemplul unui fermier cu SO (Standard Output sau valoarea producției standard) cuprins între 1.000 și 8.000 (neeligibil la nivel individual în PNDR și care ar trebui să facă parte dintr-un grup de producători pentru a beneficia de subvenții prin submăsura 9.1)
În cadrul grupului, la 1.000 SO, valoarea subvenției este de 330 euro, în 5 ani. La 8.000 SO, valoarea acesteia, raportată strict matematic, este de 2.640 euro, în 5 ani. Câți „fermieri” vor valorifica producția integral pentru a avea acestă subvenție la comun cu alții?
– De ce nu, mai avantajos, ar arenda toți unuia dintre ei și ar primi ca fermă mică 15.000 euro sau cu un pic de efort ar „instala” un tânăr fermier de la 12.000 SO în sus și ar primi 50.000 euro?
– Pentru a se fiscaliza (PFA, II) trebuie să aibă studii de profil agricol, altă cheltuială etc, sau SRL (alte taxe costuri, declarații) .
Încerc să mă transpun personal într-un posibil membru de grup de producători, spune consultantul Cristian Găină, membru care nu are șanse de depunere proiect pe alte măsuri (sub 8.000 SO).
1. Trebuie să mă angajez la obiectivele grupului, să mă fiscalizez, deci în esență această activitate se transformă într-un loc de muncă.2. Loc de muncă = venit salarial cel puțin minim pe economie, adică 1.250 lei brut (925 net + 325 contribuție angajat + 285 angajator adică tot el!) total 1.535 lei /lună.

3. În concluzie, trebuie să plătesc taxe la bugetul consolidat 610 lei/lună = 36.600 lei/5ani, echivalentul la un curs de 4,5 lei = 1 euro de 8.133 euro/5 ani.

4. Plaja de venituri din subvenție (raportată matematic mie ca și membru este de 330 euro/5 ani (1.000 SO) – 2.640 euro/5 ani (8.000 SO)

Punct de echilibru:

1. Pentru a-mi acoperi doar taxele la venitul minim trebuie să am o exploatație de 24.645 SO cu valorificare integrală a producției;

2. Pentru a-mi acoperi la venitul minim salarial + taxele asimilate venitului din salariu trebuie să am o exploatație de 62.020 SO cu valorificare integrală a producției.

Proiecte POCU pentru combaterea sărăciei

0

Din Programul Operațional Capital Uman (POCU), Ministerul Fondurilor Europene a lansat două apeluri pentru proiecte de combatere a sărăciei. Proiectele au liniile de finanțare cu Obiectivul Specific 4.1. – „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360°) în comunitățile marginalizate în care există populație aparținând minorității rome” și Obiectivul Specific 4.2 – „Dezvoltare Locală Integrată (DLI 360°) în comunitățile marginalizate” (indiferent de dimensiunea populației de etnie roma). Valoarea totală a finanțărilor pentru proiectele care vor fi realizate în urma celor două apeluri este de 350 milioane de euro.

Bugetul maxim al unui proiect poate fi de 6 milioane de euro. Proiectele trebuie să abordeze „problema sărăciei în mod integrat, prin măsuri din toate domeniile cheie pentru incluziunea socială: ocupare, educație, locuire, sănătate, servicii sociale și anti-discriminare, adresate atât celor mai săraci copii, cât și familiilor lor”.

Pot depune proiecte autorități locale, organizații neguvernamentale, parteneri sociali, societăți comerciale. Aceștia identifică o comunitate, fac o analiză la fața locului, elaborează un plan integrat de ameliorare. Ministerul Fondurilor Europene va evalua proiectele prin analize la fața locului. Cristian Ghinea, ministrul fondurilor europene, semnalează: „Activitățile de proiect nu mai pot fi formulate din birou, ci trebuie construite pornind de la nevoile comunității, de la fața locului. Nu finanțăm acțiuni sectoriale, făcute din perspectiva unei agenții guvernamentale, doar în aria sa de competență, ci finanțăm acțiuni care pun la un loc mai multe surse ale sărăciei (condiții proaste de locuire, abandonul școlar, lipsa de acces la sănătate etc.) și vin cu soluții pentru toate în același timp, punând comunitatea în centrul intervenției”.

Proiect Erasmus+ în beneficiul comunității

0

Programul Erasmus+ (2014-2020) face parte din cadrul multi-anual de finanțare al Uniunii Europene în domeniile: educație, formare profesională, tineret și sport. La noi, este implementat de Agenția Națională pentru Proiecte Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale.
Un proiect strategic ilustrativ ca beneficiu la nivelul comunității este „ICT in Daily Life and E-Learning in Adult Education/TIC în viața cotidiană și în educația digitală a adulților”. A angrenat parteneri din Turcia (coordonator), Spania, Suedia, Germania, Norvegia, Polonia, România.

Echipa de proiect pentru țara noastră, condusă de prof. Mihaela-Gabriela Bazarciuc, a fost asigurată de Școala Gimnazială Nr. 95 București. Directorul acesteia, prof. Lavinia-Larisa Marcu, subliniază specificul unui asemenea tip de proiecte: deschiderea socio-economică spre comunitate, adresarea fiind către adulți. Câștigul este multiplu. O categorie de beneficiari este formată de persoane care nu-și terminaseră școala obligatorie din felurite motive și care acum au beneficiat de completare tip „a doua șansă”. Lor și altor persoane din grupuri sociale vulnerabile proiectul le-a asigurat și noțiuni utile pentru ceea ce ține de sensul cuprinzător al integrării: formarea de competențe digitale pentru activități curente, câte ceva despre ce și cum se scrie în CV, prezentare în fața unui angajator, noțiuni elementare de limba engleză etc.

Pentru o altă categorie de beneficiari, câștigul este în plan profesional, prin acumularea unor noțiuni de artă fotografică, de creare a unui blog și a brandului personal, de utilizare a platformei ictproject. Având o durată de 3 ani (2014-2016), proiectul a și ajuns la final, pentru că a fost prompt elaborat, pe bază de experiență acumulată din demersuri anterioare, iar indicatorii au fost îndepliniți, încât să nu apară blocaje.

Turcia: Implementarea „Erdoganomics” va duce la o criză economică regională?

Din tigrul Balcanilor, cu o economie în plin avânt alimentată din belșug cu investițiii străine potențate de afluxul de credite ieftine, Turcia a devenit copilul-problemă care dă bătăi de cap Uniunii Europene și nu numai. În ultimii ani creșterea medie a PIB-ului a fost de 5,5% anual. Cu un PIB de peste 800 de miliarde de dolari, țara este între primele 20 de economii ale lumii. Investițiile directe au crescut de la 20 miliarde dolari în 2001 la peste 200 miliarde în 2013. Prețul caselor a crescut cu peste 50% începând cu finalul anului 2009 iar PIB-ul pe cap de locuitor s-a triplat față de anul 2003.

Însă dacă guvernul condus de Tayyip Erdogan era lăudat pentru capacitatea de a atrage investiții străine din Europa dar și din China și Rusia, în prezent tocmai volatilitatea ridicată și alunecarea pe panta naționalismului, populismului și autotarismului cresc riscul intrării într-o nouă recesiune.

Pentru Turcia, un importator net de energie, revenirea prețului petrolului în zona de 50 de dolari pe baril are un impact negativ asupra finanțelor țării. Deficitul de cont curent este prognozat să crească la 4,6% din PIB. Acest deficit și dependența de finanțarea din străinătate fac ca economia Turciei să fie vulnerabilă la creșterea dobânzilor de către Fed.

Neo-otomanismul lui Erdogan

Șeful misiunii FMI în Turcia, Antonio Spilimbergo, explică reziliența economică la factorii negativi, dar și riscul unei recesiuni în perioada imediat următoare: „în primul rând a contat ieftinirea petrolului, ceea ce a însemnat că economiile făcute cu combustibili au permis achiziția de alte produse. În al doilea rând, multe dintre economiile populației erau în valută. Acestea s-au apreciat odată cu deprecierea lirei turcești și au susținut consumul intern. În al treilea rând a continuat expansiunea creditului, chiar dacă într-un ritm mai redus. Al patrulea factor a fost numărul mare de refugiați care a contribuit la creșterea cererii de consum. Cel de al cincilea factor au fost dobânzile relativ reduse. În final, consumatorii s-au grăbit să achiziționeze produse de folosință îndelungată, în special mașini, de frica unei deprecieri accentuate a monedei naționale și o majorare a prețurilor”. Consumul este impulsionat și datorită majorării cu 30% a salariului minim de la începutul acestui an.

Ambițiile președintelui Erdogan, pe care mulți îl acuză că dorește să renunțe la statutul laic al statului și să preia autoritar conducerea țării, pune Turcia într-o situație vulnerabilă: politic, economic și regional. Noul premier numit de el acum o lună, Binali Yildirim, a anunțat că „cea mai importantă sarcină” a sa este să transforme țara dintr-un sistem parlamentar într-unul prezidențial. Erdogan a devenit în 2014 primul președinte ales în mod direct de electorat, după ce 11 ani a ocupat funcția de prim-ministru.

Partidul de guvernământ, Justiție și Dezvoltare – AKP – a recâștigat majoritatea parlamentară în noiembrie anul trecut apăsând pedala naționalismului și a tendinței de readucere a preceptelor islamice în conducerea statului.

Graba de a concentra tot mai mult puterea ridică mari semne de întrebare cu privire la viitorul Turciei. Instituțiile fundamentale și statul de drept se erodează pe măsură ce separarea puterilor este anihilată. Opoziția este adusă la tăcere, libertatea presei îngrădită, iar directivele sale trebuie transpuse în viață necondiționat. Reformele structurale care trebuiau să atragă investiții masive și să crească valoarea adăugată din economie au fost suspendate. Pe fondul fugii capitalului de pe piețele emergente, Turcia nu mai poate să atragă fluxuri de bani ieftini, mai ales când Erdogan cere reducerea dobânzilor, iar Fed-ul este pe cale să facă noi majorări ale dobânzii-cheie.

Relații tensionate cu Germania și UE

Relațiile cu UE, principala sursă de investiții străine și principalul partener comercial sunt tot mai glaciale. Acordul privind readmiterea refugiaților contra liberalizarea regimului vizelor pentru cetățenii turci pare tot mai dificil de pus în practică. Mai ales după ce Germania a recunoscut măsurile luate contra armenilor din timpul Primului Război Mondial ca genocid.

Cancelarul german, Angela Merkel, se pregătește pentru următoarea confruntare cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după ce ambasadorul turc la Berlin a fost rechemat în țară pentru consultări.

Reacția oficialilor de la Ankara este deosebit de acidă, ceea ce pune în pericol acordul încheiat între UE și Turcia pentru stoparea afluxului de imigranți. Cooperarea Turciei, care ar trebui să-i rețină pe emigranți și în plus să accepte și reîntoarcerea unui număr important dintre cei care au ajuns deja în Europa, este vitală pentru viitorul politic al lui Merkel, care se confruntă cu o pierdere masivă de popularitate pe fondul cifrei-record de anul trecut al celor care au cerut azil în Germania.

„Rezoluția Bundestagului o pune pe Merkel într-o situație foarte dificilă în raport cu Erdogan”, a declarat Carsten Nikel, analist politic din Bruxelles pentru Bloomberg. Momentul votului – parte a „unui meci prelungit de poker” dintre Europa și Turcia – este inoportun „și nu este de natură de a face lucrurile mai ușoare”, a mai spus el.

„Turcia nu are nicio problemă cu așa-numitul genocid armean” a declarat recent Erdogan la Izmir. „Ne simțim confortabil cu acest subiect. Dacă totuși se dorește să se joace astfel, acest lucru va afecta relațiile viitoare: diplomatice, comerciale, politice, militare – și suntem de asemenea două state membre ale NATO”, a subliniat președintele turc.

Declarația Parlamentului cuprinde regretul Germaniei că în timpul Primului Război Mondial guvernul imperial nu a întreprins nicio măsură pentru a opri crimele înfăptuite de aliații otomani împotriva poporului armean, cu toate că fuseseră primite informații despre aceste atrocități. Turcia a recunoscut oficial crimele și deportările care au început în luna aprilie 1915, dar respinge etichetarea acestora ca genocid și le pune pe seama stării de război.

Eșecul previzibil al „Erdoganomics”

Subliniind fragilitatea acordului pe tema refugiaților, Erdogan a amenințat că va denunța angajamentul Turciei de a primi înapoi emigranții care au invadat anul trecut Europa, dacă UE nu va accepta liberalizarea vizelor pentru cetățenii turci. Pentru Merkel care a susținut acest acord, ridicarea vizelor ar putea însemna un aflux de refugiați kurzi, cărora Ankara le-a declarat război.

Cu SUA, relațiile se înrăutățesc în ciuda faptului că Turcia este un aliat tradițional în regiune și țară membră NATO. Mai mult, Turcia deține a doua armată ca număr de militari din NATO – 350.000 de soldați – și este contrapondere la puterea militară a Rusiei la Marea Neagră. Erdogan a solicitat SUA să înceteze înarmarea și antrenarea kurzilor din Siria și Irak, care reprezintă o amenințare la stabilitatea statului turc. Însă aceștia sunt deosebit de eficienți în anihilarea Statului Islamic, astfel că SUA nu a luat în seamă interesele regionale ale Turciei.

Tim Ash, economist la Nomura, specialist în regiunea Orientului Mijlociu, este de părere că „Turcia se transformă într-un model asiatic de dezvoltare cu un lider autoritar, puternic, unde deciziile sunt luate de președinte și un grup restrâns de consultanți. Pericolul constă în slăbiciunea mecansimului de control al factorului de decizie și calitatea slabă a actului de guvernare. Rezultă de aici politici eronate pentru dezvoltare și efecte negative pe termen lung în special”.

Schimbarea premierului Davutoglu semnifică și schimbarea politicii economice, mai ales că în prezent Erdogan controlează integral AKP. Davutoglu și vicepremierul pentru economie, Mehmet Simsek, erau adepții politicilor economice clasice care puneau accent pe disciplina bugetară și reformele structurale menite să câștige încrederea piețelor de capital. De cealaltă parte, Erdogan, împreună cu consilierii săi, mizează pe rate de dobândă reduse care ar micșora inflația și contribuie la creșterea economică.

Acest concept economic, denumit „Erdoganomics”, se bazează pe obținerea creșterii economice bazată pe dezvoltarea infrastructurii, investiții în sectorul de construcții și consumul intern. „Erdogan și susținătorii săi pot atribui cei 14 ani de succese politicii înțelepte promovate de AKP. Din punct de vedere al rezultatelor în alegeri, ar putea să aibă dreptate. Dar miracolul economic al AKP are foarte puțin de a face cu Erdogan. În realitate adoptarea politicilor netradiționale a afectat în sens negativ economia și încrederea piețelor de capital și financiare”, a scris Ash referitor la evoluția economiei turcești din ultima perioadă.

Erdogan despre Uniunea Europeană

Europa are nevoie de Turcia, nu invers

„Uniunea Europeană are nevoie de Turcia mai mult decât are nevoie Turcia de Uniunea Europeană”, a spus el pe 19 aprilie la un post de televiziune. Însă numărul susținătorilor săi pe scena internațională este tot mai mic: relațiile cu Rusia sunt practic înghețate, iar președintele SUA, Barack Obama, l-a criticat pentru restrângerea libertății presei.

 Nu faceți presiuni asupra Turciei în legătură cu terorismul

„UE spune «schimbați legea anti-terorism în schimbul vizelor», a spus Erdogan la începului lunii mai, referindu-se la una dintre condițiile impuse de UE pentru liberalizarea regimului vizelor pentru cetățenii turci. „Mă scuzați, dar noi mergem pe calea noastră și voi pe a voastră”, a declarat el la doar câteva ore după demisia premierului pro-european, care negociase acordul cu UE referitor la readmiterea emigranților.

 Europa este cea care are probleme

„În primul rând, ne așteptăm ca UE să schimbe legislația care sprijină terorismul”, a declarat Erdogan, criticând Bruxelles-ului pentru că a permis activiștilor din Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK) să-și instaleze corturile lângă Consiliul Europei în martie. „Statele europene continuă să fie un refugiu pentru partidele afiliate la grupări teroriste. Este o comedie macabră ca UE să ne critice pentru definiția terorismului”, a mai spus el.

 UE impune tot mai multe condiții pentru liberalizarea regimului vizelor

„UE a stabilit 72 de criterii. Aceste cerințe acum au fost anunțate. Criteriile acestea nu au existat dinainte”, a spus el pe 10 mai, referitor la condițiile pe care trebuie să le îndeplinească Turcia pentru obținerea liberalizării regimului vizelor cu UE. Dar este o problemă: Erdogan era premier când aceste criterii au fost negociate.

 Europa are mai multă grijă de balene decât de refugiați

„Rușine occidentalilor care se arată foarte sensibili la așa-numitele libertăți, drepturi și legi când se discută despre căsătoriile homosexuale departe de femeile, copiii din Siria și de nevinonații care au nevoie de ajutor”, a spus Erdogan pe 13 mai. Și a continuat: „Rușine celor care nu sunt sensibili față de femeile și copiii care vin la ei pentru ajutor. Rușine celor care refuză să se arate sensibili față de cei 23 de milioane de sirieni, așa cum sunt față de balene, delfini și broaște țestoase”.

 Emigranții – monedă de schimb între UE și Turcia

„Putem oricând deschide porțile spre Grecia și Bulgaria și să-i îmbarcăm pe refugiați în autobuze spre Europa. Cum vă veți descurca cu un nou val de refugiați dacă nu încheiați un acord? O să-i omorâți?” Conform relatărilor dintr-un ziar grecesc, asta este ceea ce le-a spus Erdogan oficialilor UE în noiembrie 2015. Guvernul de la Ankara nu a negat aceste afirmații, pentru ca ulterior chiar președintele turc să confirme și să spună că este „mândru” de luarea de poziție.

Europenii au două fețe

„Toți care se plâng de refugiați sunt oameni cu două fețe și ipocriți”, a spus Erdogan într-o emisiune televizată în martie, inclusiv „aceia care nu au acceptat instaurarea unei zone interzise zborurilor și a zonei curățate de teroare în Siria”. Liderul turc este supărat pe oficialii europeni care nu au intervenit în nord-estul Siriei pentru interzicerea zborurilor aviației militare a guvernului Assad și susținerea rebelilor. El susține că o asemenea măsură ar fi condus la prevenirea crizei refugiaților.

Și declarațiile pro-UE ale lui Erdogan…

…să cooperăm

„Pentru a menține sub control emigrația ilegală, Europa și Turcia trebuie să acționeze împreună pentru a crea mecanisme legale, precum înțelegerea din martie 2016, pentru reamplasarea refugiaților sirieni”, a declarat într-un interviu pentru „The Guardian”. „Prin răsplătirea refugiaților care au respectat legea și demonstrația clară că imigranții ilegali vor fi trimiși înapoi în Turcia, îi putem convinge pe imigranți să nu-și mai riște viața pe mare”.

 Aderarea la UE este importantă

„Statutul de membru al Uniunii Europene este un țel strategic pentru Turcia, va fi sursă de stabilitate și inspirație pentru regiune,” a spus el într-o declarație cu ocazia Zilei Europei pe 9 mai. „Sper ca liberalizarea regimului vizelor va fi o compensație pentru frustrarea rezultată din așteptarea de mai bine de 50 de ani la porțile UE și va accelera procesul de aderare al Turciei la UE”. Această declarație a fost făcută la doar câteva zile după ce a anunțat că nu va modifica legile anti-teroriste.

Selecția a fost făcută de către publicația „Politico” preluând citate din presa internațională. Dacă luăm în calcul cele 200 de procese pentru defăimare îndreptate împotriva oponenților, îngrădirea libertărții de exprimare și introducerea preceptelor islamiste în politica de stat, avem imaginea unei posibile dictaturi în devenire în zona de interes imediat a României, ceea ce este cu adevărat foarte îngrijorător.

Pulsul economiei mondiale

CHINA
Îngrijorări privind nivelul și structura datoriei

Nivelul ridicat și structura datoriei globale (DG) a Chinei prezintă riscuri semnificative pentru politica monetară a țării și complică implementarea acesteia. Astfel, raportul DG/PIB este estimat la 250%-280%, din care 40% din PIB constituie datoria cumulată a administrațiilor locale, circa 15% – datoria guvernului central, între 170% și 190% – datorii ale sectorului privat (mai ales în domeniile produselor de bază, construcțiilor rezidențiale și industriei prelucrătoare) și aproximativ 40% – datorii ale familiilor/gospodăriilor.

MAREA BRITANIE
Piața muncii

După o însănătoșire semnificativă pe parcursul ultimilor doi ani, îmbunătățirile pieței muncii par să se fi epuizat treptat. Astfel, în intervalul decembrie 2015 – februarie 2016 au fost create numai circa 20.000 de noi locuri de muncă față de perioada similară precedentă. Este, totodată, de menționat încetinirea neașteptată a creșterii salariale la 1,8% (ritm anual), față de 2,1% (ritm anual) în cele trei luni anterioare. Cu toate acestea, numărul record al locurilor de muncă vacante ilustrează potențialul ridicat pentru îmbunătățirea în continuare a pieței forței de muncă în următoarele trimestre. Factorii principali care se pare că vor susține această perspectivă vor fi: o ofertă de forță de muncă mai bine adaptată cererii din punctul de vedere al calificărilor și aptitudinilor solicitate; reducerea formalităților birocratice în procesul de recrutare și angajare. În schimb, este posibil ca, în contextul slabei creșteri a numărului locurilor de muncă, al menținerii la cote scăzute a ratei inflației, precum și al avansurilor modeste în sfera productivității muncii, salariile să aibă de suferit.

MAREA BRITANIE
Situația vânzărilor cu amănuntul

În martie a.c. vânzările cu amănuntul (exclusiv cele de carburanți auto) pe piața britanică au scăzut peste așteptări: -0,6% (ritm lunar) față de nivelul estimat inițial de -0,3%. Este de menționat că, exceptând combustibilii auto, scăderea desfacerilor a avut loc la toate categoriile de bunuri.

SUEDIA
Politica monetară

Banca Națională a Suediei (Riksbank) a decis menținerea dobânzii de referință la -0,50% (dobândă negativă). Actuala politică monetară expansionistă favorizează finanțarea creșterii economice, determinând totodată înscrierea ratei inflației pe o curbă ușor ascendentă. Cu toate acestea, începând de la jumătatea lunii februarie a.c., coroana suedeză (SEK) continuă să se aprecieze, apropiindu-se acum de vârful atins în 2015. Confruntată cu riscul unei inflamări a inflației, Riksbank intenționează să cumpere de pe piață 45 miliarde SEK (circa 5,5 miliarde USD) printr-o emisiune de obligațiuni guvernamentale în partea a doua a acestui an.

RUSIA
Situația vânzărilor cu amănuntul

Datele pentru luna martie a.c. privitoare la vânzările cu amănuntul de bunuri de consum sunt dezamăgitoare. După ce au crescut ușor în primele două luni ale lui 2016, acestea au scăzut semnificativ în martie, cu 5,8% (ritm anual).

RUSIA
Creșterea șomajului

În luna martie a.c. rata șomajului a crescut cu 0,2 puncte procentuale, atingând nivelul de 6% din populația activă. Dată fiind actuala recesiune în care se găsește economia rusă, nu este surprinzătoare curba ușor ascendentă a șomajului.

JAPONIA
Evoluția schimburilor comerciale

Pentru a treia lună consecutiv, soldul balanței comerciale (în termeni nominali și ajustată sezonier) s-a îmbunătățit în martie a.c., cifrându-se la +277 miliarde yeni (aproximativ 2,5 miliarde USD). Această evoluție s-a datorat atât prețurilor în scădere ale energiei, cât și creșterii cursului yenului, ambii factori determinând diminuarea mai pronunțată, în ritmuri anuale, a importurilor (-14,9%) comparativ cu cea a exporturilor (-6,8%). La nivelul trimestrului I 2016, importurile au scăzut cu 7% față de perioada similară precedentă, în timp ce exporturile s-au diminuat cu 3,9%.

ARGENTINA
Revenirea pe piețele financiare internaționale

La 18 aprilie a.c., după o absență de 15 ani determinată de intrarea în 2001, în incapacitate de plată, Argentina a revenit pe piața internațională de capital cu o emisiune de obligațiuni de 16,5 miliarde dolari SUA.

De unde vine prăpastia dintre creșterea economică și pesimismul microeconomic

Florin Georgescu, prim-viceguvernator al Băncii Naționale și economist cu binecunoscute vederi de stânga, analizează în cadrul unei prezentări recente o temă care frământă de câțiva ani buni societatea românească: paradoxul definit prin rezultatele bune la nivel macroeconomic și dezamăgirile accentuate sau chiar tensiunile de la nivel microeconomic. Cu alte cuvinte, Florin Georgescu se întreabă, la fel ca o pleiadă de alți economiști: de ce rezultatele bune macroeconomice nu se transmit la nivelul economiei reale? Profesorul și oficialul BNR vine cu o analiză economică pentru a-și susține argumentele. De la început, este interesant de remarcat că analiza și concluziile studiului sunt trecute prin filtrul viziunii economice de stânga a autorului. Dincolo, însă, de acest lucru, datele și abordarea analizei dlui Florin Georgescu merită remarcate în contextul în care tot mai mulți oameni de afaceri sau cetățeni își pun întrebarea: de ce creșterea economică nu se transmite la nivel micro, în rândul companiilor și populației.

Iată datele macro: în ultimii 15 ani, produsul intern brut (PIB) a crescut de patru ori, de la 41 miliarde de euro, în anul 2000, la 160 miliarde euro, în anul 2015. PIB-ul pe cap de locuitor în raport cu media europeană a crescut în ultimii 15 ani de 2,3 ori, până la 53%. Prognozele arată că o creștere cu un punct și jumătate peste media zonei euro ar conduce economia românească, în următorii șase-șapte ani, la un nivel al PIB pe locuitor de 65% din media europeană.

Dar, constată studiul realizat de Florin Georgescu, indicatorul produs intern brut nu mai este suficient pentru a arăta efectiv cât de bine trăiesc oamenii și care este calitatea mediului înconjurător. Florin Georgescu aduce în atenția publicului indicele de dezvoltare umană, un indicator mai cuprinzător decât produsul intern brut și care include și date privind speranța de viață, nivelul educațional sau venitul pe locuitor. De altfel, trebuie spus, Florin Georgescu nu este primul economist care pledează pentru concentrarea atenției asupra indicelui de dezvoltare umană. Cu ceva timp în urmă, profesorul și cercetătorul Cezar Mereuță propunea ca România să își mute atenția de la indicatorul de produs intern brut către indicele de dezvoltare umană. Argumentul dlui Mereuță era acela că indicele este mai cuprinzător în ceea ce privește complexitatea economiei și societății. Iată că și Florin Georgescu subscrie astăzi acestei idei. Din păcate, nici la acest capitol, al indicelui de dezvoltare umană, România nu stă deloc bine, respectiv se află, dintre țările Uniunii Europene, pe penultimul loc, înaintea Bulgariei.

Autorul studiului arată și care sunt cauzele pentru care este blocată transmiterea creșterii economice spre dezvoltarea societății. În primul rând, este vorba despre indisciplină financiară care creează învingători și învinși, privilegiați și năpăstuiți. Cei care se supun regulilor sunt dezavantajați față de cei care le încalcă, fără să fie pedepsiți.

Cum se blochează transmiterea creșterii economice 

Apoi, spune Florin Georgescu, este vorba despre raportul dintre muncă și capital. În țările dezvoltate, capitalului îi revine 40% din venitul național, iar restul de 60% se distribuie către muncă. În România, raportul este invers. Fără a intra în demonstrația tehnică, studiul arată că, în România, capitalul, adică investitorul, este privilegiat în raport cu munca, adică salariatul. De la obligația legală de capitalizare a companiilor, care însă este încălcată, până la circuitul prin care banii sunt scoși din firme prin „inginerii financiare” și se întorc eventual prin împrumuturi acordate de acționari. Este un mecanism care însă nu ține seama de faptul că întreprinderile mici au un pronunțat rol social, chiar dacă poate multe dintre ele sunt prinse într-un astfel de circuit.

În plus, arată studiul, salariile bugetare, în ciuda creșterii din ultimii ani, nu s-au întors, ca și cifră nominală și globală, la nivelul anului 2012, anul în care s-au operat reducerile salariale din sectorul bugetar. În fine, distribuția economisirii populației în bănci arată prăpastia care s-a creat în societatea românească în materie de venituri și câștiguri. Aceasta este realitatea care explică diferențele dintre indicatorii macroeconomici și viața reală.

De asemenea, analiza arată elementele care compun, în România, diferențele majore de nivel de trai și de venituri. Dezvoltarea inegală a regiunilor țării este deja cunoscută. Studii autohtone sau europene arată care sunt regiunile cele mai puțin dezvoltate din România, unele dintre ele aflându-se pe lista celor mai sărace zone din Europa.

Și în materie de polarizare socială există date, dar analiza oficialului BNR aduce noi informații. Astfel, studiul pleacă de la constatarea că în mediul de afaceri există un număr aproape egal de companii cu pierderi cu cele care înregistrează profit. Respectiv, aproximativ 268.000 de companii au profit și alte 245.000 înregistrează pierderi. Per total, atât sectorul de stat, cât și cel privat au un sold pozitiv, adică au profituri mai mari decât pierderile, cu un avantaj în favoarea companiilor private. Faptul surprinzător este aceea că sectorul privat are pierderi mult mai mari decât cel de stat, 39 miliarde lei față de numai 3 miliarde lei. Ceea ce este surprinzător, dacă ne gândim că firmele cu capital de stat sunt constant în atenția publică în ceea ce privește pierderile. Morala acestor cifre este aceea că indisciplina fiscală și managerială conduce la dezvoltarea și adâncirea disparităților sociale.

Și totuși, datele studiului trebuie trecute prin filtrul realității. Este bine să existe o analiză separată a pierderilor înregistrate de companiile cu capital privat. Unele dintre ele au realizat investiții importante și se află în perioada de recuperare a acestora. Alte companii mici înregistrează pierderi din cauza dificultăților prin care trece economia. În fine, există o serie de companii care sunt utilizate ca o cochilie pentru tranzacții aflate dincolo de lege. De aceea, o analiză a companiilor private care au pierderi trebuie făcută separat, dincolo de cifrele și judecățile de valoare globale.

De la mediul antreprenorial, analiza dlui Florin Georgescu se mută către cheltuielile bugetare. Astfel, putem descoperi încă o surpriză: în ciuda avansului salarial care a început cu anul 2012, cheltuielile bugetare cu salariile sunt încă mai mici decât cele din anul 2008. Este vorba despre 11,7 miliarde euro, în anul 2015, în comparație cu 12,4 miliarde euro, în anul 2008. Desigur, cifrele trebuie puse în context. Anul 2008 a fost totuși cel în care boomul economic a creat „exuberanța irațională” care a dus la majorări substanțiale ale salariilor publice, dar și a aparatului administrativ. De asemenea, dacă privim cifrele studiului vom observa că investițiile au rămas în perioada 2008-2015, la același nivel de aproximativ 9 miliarde euro. Capitolul la care au crescut semnificativ cheltuielile bugetare este cel al asistenței sociale. Așadar, dacă salariile au recuperat parțial nivelul de dinainte de criză, investițiile au rămas constante, iar cheltuielile de asistență socială au crescut. Încă un indicator care arată inechitățile ce există în distribuția veniturilor populației: 10% din gospodăriile cele mai bogate obțin venituri de 13 ori mai mari decât 10% din cele mai sărace gospodării.

94 de persoane au depozite de peste 10 milioane lei 

Studiul realizat de Florin Georgescu prezintă și date bancare privind economisirea populației. Diferențele sunt și aici majore. Astfel, la sfârșitul anului trecut, persoanele fizice dețineau 14,4 milioane de conturi, cu un total al depunerilor de 130 miliarde lei. 66% din deponenți dețin numai 1% din totalul depozitelor, având în conturi sume de până la 1.000 lei pe persoană. 4% din persoanele cu depozite mari, de peste 50.000 lei, dețin 67% din totalul depozitelor în bănci. Persoanele cu depozite de peste 500.000 lei dețin 13% din volumul depozitelor. Și, în fine, 94 de persoane care au depozite de peste 10 milioane lei fiecare dețin 2% din totalul economisirii.

Acestea sunt cifrele. Propunerile de reducere a polarizării sociale făcute de dl Florin Georgescu sunt acordarea de deduceri fiscale și declarații de venit individual globalizat. În concluzie, există o problemă, avem câteva propuneri, dezbaterile pe marginea temei pot să înceapă.

Evoluția productivității muncii în context european și rezultatul ei după abilitatea fiecărei țări

0

România conduce detașat în clasamentul european al creșterii productivității muncii pe ora lucrată întocmit pe ultimii cinci ani, potrivit datelor furnizate de către Eurostat. În intervalul 2011-2015, acest indicator s-a îmbunătățit cu nu mai puțin de 18,7% raportat la media UE, mult peste situația consemnată în statele baltice Letonia (+11,0%) și Lituania (+8,5%), urmate de Bulgaria (+8,3%).

Oarecum paradoxal față de rezultatele în privința ritmului de ameliorare a PIB/locuitor, rezultă o medie a reducerii decalajelor de productivitate în raport cu media europeană (din care facem parte, prin urmare am ridicat-o întrucâtva cu ponderea noastră relativ redusă) de peste trei procente pe an.

De menționat că am împărțit țările pe grupe, luând arbitrar ca referință un plus/minus de 2% față de media europeană în dinamica ei, care nu prea ajută țările care vin din urmă și nici nu afectează țările dezvoltate.

Productivitatea muncii pe ora lucrată este calculată ca produsul real al activității (PIB deflatat măsurat ca volum, cu referința în anul 2010) pe unitatea de muncă depusă (măsurată prin numărul total de ore lucrate). Acest mod de calcul oferă o imagine mai bună a evoluțiilor privind productivitatea în economie decât productivitatea muncii pe persoană angajată, deoarece elimină diferențele rezultate din compoziția forței de muncă de tip angajat cu normă întreagă/angajat cu timp redus de lucru.

Se poate observa că Irlanda, intercalată în grupul fostelor țări din blocul estic și Ungaria, vecină cu Finlanda pe segmentul în care sunt grupate statele vestice mai puțin performante (interesantă asociere din perspectiva istorică și socio-culturală) fac notă discordantă în bine și în rău. Totodată, situația actuală a Greciei se poate explica și prin poziționarea codașă, care reflectă nu doar lipsa de locuri de muncă, dar și scăderea puternică a productivității muncii pe orele lucrate relativ la evoluțiile din alte state UE.

Interesantă alăturarea situațiilor din Germania și Bulgaria (ambele cu o ameliorare a nivelului de trai de circa patru procente în ultimii cinci ani, pe de o parte), și din România și Polonia (care au avansat ambele cu câte zece procente, dar ei mai mult decât noi ca puncte procentuale în raport cu media europeană, deoarece aveau o bază de pornire mai ridicată, pe de altă parte.

Mai ales că cele două perechi menționate au o fiecare o trăsătură caracteristică. Bulgaria, aflată în regim de curs fix, folosește ca monedă națională exact fosta marcă germană, indexată la valoarea de 1,9596 leva/euro. În schimb, România și Polonia au cursuri flotante foarte apropiate ca nivel de raportare nominală la euro.

În atare condiții, se pare că o diminuare minoră a productivității în raport cu media europeană este firească pentru o economie dezvoltată și nu a împiedicat Germania să crească nivelul de trai măsurat ca PIB/locuitor tot raportat la media europeană. Deși Bulgaria a avansat cu peste opt procente, a realizat cam aceeași creștere procentuală de nivel de trai, dar decalajul față de germani s-a mărit de la 74% din media UE la 77% din media UE.

România, progrese importante în materie de productivitate

România a performat în ultimii cinci ani la nivel de ameliorare a productivității față de UE, a crescut nivelul de trai de două ori și jumătate mai repede decât Germania și s-a distanțat de Bulgaria. Ceea ce vine să confirme decizia luată în timpul crizei din 1998-1999, contrar insistențelor FMI de a nu trece la regimul de consiliu monetar (curs fix) și a oferit flexibilitatea necesară optimizării politicilor economice.

Totuși, decalajul față de nemți s-a păstrat la 69% din media UE, în pofida diferenței uriașe de creștere la nivel de productivitate. Sub performanța Poloniei, care, cu aceeași majorare procentuală de nivel de trai în 2015 față de 2010 (la un avans al productivității aproape de trei ori mai mic!) a mai și redus cu un punct procentual distanța care o separă de vecina de la vest.

Sunt câteva date care ne arată că binele, chiar dacă arată bine pe hârtie la o privire superficială, este dușmanul mai binelui. TREBUIE să creștem mai repede și mai cu cap decât o facem în prezent dacă vrem să mai prindem din urmă vreodată țările dezvoltate care performează. Mai există și alte explicații, legate de productivitatea totală a factorilor de producție (munca este doar unul dintre ei), asupra cărora vom reveni.

Evoluția productivității muncii în perioada 2011 – 2015 în Uniunea Europeană (2010 = 100)
2011 2012 2013 2014 2015 Ecart
EU 28 101,5 102,4 103,4 103,6 104,5 0
EA 19 101,5 102,3 103,5 103,8 104,3 -0,2
România 100,1 110,6 115,9 118,2 123,2 +18,7
Letonia 103,7 107,3 108,4 111,9 115,5 +11,0
Lituania 107,0 109,2 112,6 114,2 113,0 +8,5
Bulgaria 103,9 106,8 108,6 110,0 112,8 +8,3
Irlanda 104,4 105,0 103,5 106,6 112,1 +7,6
Polonia 104,7 106,5 108,1 109,4 111,6 +6,9
Slovacia 101,7 103,5 106,8 108,7 110,8 +6,3
Croația 103,8 106,3 108,7 106,4 110,3 +5,8
Malta 102,4 104,2 105,4 106,3 109,8 +5,3
Estonia 98,6 103,9 105,3 107,9 106,5 +2,0
Spania 101,4 103,9 105,5 105,8 106,5 +2,0
Cehia 101,9 102,2 102,1 103,1 n.a. +1,4
Slovenia 103,4 103,2 102,4 103,5 105,1 +0,6
Cipru 100,7 101,8 103,5 103,9 104,8 +0,3
Suedia 100,7 100,5 101,4 102,2 104,7 +0,2
Germania 102,1 102,6 103,3 103,6 104,2 -0,3
Luxemburg 99,7 96,9 100,0 101,1 103,6 -0,9
Austria 100,8 101,9 102,7 102,6 103,2 -1,3
Franța 101,1 101,4 103,1 103,1 n.a. -1,4
Olanda 100,7 100,5 100,8 101,7 102,8 -1,7
Portugalia 101,4 102,4 103,6 102,8 102,7 -1,8
Marea Britanie 100,6 99,8 100,2 100,4 102,2 -2,3
Ungaria 102,1 101,4 102,7 101,1 101,4 -3,1
Finlanda 101,6 100,0 100,6 100,6 101,3 -3,2
Belgia 99,5 99,3 99,8 100,6 n.a. -3,9
Italia 100,5 100,2 101,1 100,7 100,5 -4,0
Danemarca 99,9 101,6 99,9 100,3 100,5 -4,0
Grecia 96,7 94,9 94,9 97,2 94,3 -10,2

Tehnicienii care combat cu argumente emoționale

0

Citesc de câteva săptămâni opinii care mă plictisesc, pentru că învârt aceeași marotă. Potrivit acestora, politica monetară are rol definitoriu, nu e bine cum e implementată, însă nu prea se spune cum trebuie făcută.

Iar ceea ce omit analiștii constant din discurs este politica fiscală, adică cea de-a doua ramură a mixului fiscal-monetar. Fără a mai pune la socoteală că de politica structurală nu pomenesc nimic, ca și cum n-ar exista.

Dar, în ciuda acestui fapt, au fost ani întregi în care fiscalitatea a crescut cu procente importante. Ce relevanță poate să aibă o jumătate de procent la nivelul ratei dobânzii de politică monetară, pe lângă cât de mare e influența impozitelor?

Și pentru că analiștii reiau la nesfârșit același film, mă văd nevoit să repet și eu ceea ce am scris recent.

Când dinamica prețurilor de consum este negativă, iar cea din întreaga economie – reflectată de deflatorul PIB – pozitivă, ca urmare a impactului taxării, la ce ar trebui să reacționeze banca centrală?

Dacă s-ar uita la deflator ar fi necesar să crească dobânzile pentru a combate efectul taxelor și să încerce să genereze economisire în mod forțat. Însă acționând în acest fel asupra cererii agregate, inflația la consumator s-ar duce mai mult sub cea din întreaga economie.

Dar ce s-ar întâmpla dacă dobânzile s-ar duce mai repede în jos? Dacă ar urma o curbă accentuat descendentă, ar descuraja substanțial economisirea și ar provoca o virare rapidă a economiei în sfera neînregistrată, care s-ar materializa în reducerea încasărilor bugetare și descurajarea investițiilor.
Iată două exemple de politici prociclice. De aceea, singura variantă anticiclică pentru politica monetară e cea actuală, când dobânzile stau între inflația pe minus și deflatorul pe plus, situație în care poate avea loc o mutare a greutății creditării dinspre valută către lei, pe fondul unei stabilități a cursului de schimb, cu rol stimulator.

Dacă însă zicerile analiștilor se mențin în aceeași cheie caragialescă „să se revizuiască primesc, dar să nu se schimbe nimica”, dacă politica monetară rămâne pentru ei determinantă și n-aduc vorba de fiscal sau structural, nu identifică principii și cum trebuie să se modifice paradigma, înseamnă că doar doresc scaunul altuia. După care, eventual, banca centrală să „albească” toate inițiativele politicienilor, oricât de vicioase ar fi. Oare de asta se face atât de mult tapaj, ca să se suprapolitizeze o instituție?

Dar apropo de oamenii politici, că până acum am vorbit doar de cei ce sunt dispuși să adopte orice punct de vedere ca să-și atingă interesele personale, analiștii, haideți să-i aducem în discuție și pe cei care când au avut puterea să legifereze o aberație au făcut-o. Din câte se observă, ei au trecut la următorul nivel, să facă posibil să fie dați în judecată și bancherii centrali, precum cei comerciali.

Ca să detaliez, după ce se invocă o speță corectă din punct de vedere principial, măsurile de aplicare cad în derizoriu, deoarece chestiunea e „aruncată” pentru a fi soluționată într-o sferă unde nu există expertiză. Iar dacă rezolvarea nu are legătură cu raționalul/expertiza, ci doar cu emoționalul, apar mari semne de întrebare legate de profilul moral al celor ce au avut capacitatea să ridice o chestiune din punct de vedere principial, însă o soluționează abuziv. E ca o minciună prin omisiune.

Românilor încearcă să li se inoculeze ideea că dezbaterile din spațiul public, văzute în ultima perioadă, sunt o încercare de a reforma în mod real, dar nepotrivirile pe care le-am sesizat vădesc faptul că ele vizează forma, fără să se preocupe de fond. Iar personajele ce sugerează că ar fi reformatorii României sunt foarte ușor de combătut, fiindcă fac apel, indiferent că-s specialiști sau nu, la abordări emoționale.

Consorțiului „Universitaria” – recomandări pentru performanță academică

Consorțiul „Universitaria” – format din Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea din București, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Academia de Studii Economice din București – s-a întrunit cu ocazia împlinirii a 20 de ani de funcționare și a analizat situația actuală din mediul academic românesc, adoptând o serie de recomandări:
„1. Este imperios necesară o lărgire a autonomiei universitare, sub toate aspectele concludente: financiar, administrativ, în activitatea didactică și de cercetare, în asumarea responsabilităților față de piața muncii și de spațiul public din România. Exercitarea limitată a autonomiei decizionale afecteză în primul rând universitățile performante din România, în îndeplinirea misiunii lor de cercetare avansată și de educație.
2. Se impune găsirea unor soluții grabnice pentru rezolvarea dezechilibrelor financiare cu care se confruntă universitățile din România în prezent. Cheltuielile universităților au crescut alarmant în raport cu sursele de finanțare, ca urmare a OUG 20/2016 privind majorările salariale, a adoptării legii 85/2016, precum și a deciziilor instanțelor judecătorești de acordare retroactivă a unor drepturi salariale. Consorțiul Universitaria solicită factorilor de decizie adoptarea unor măsuri urgente (rectificare bugetară, prorogarea termenelor de aplicare a legislației menționate sau alte măsuri) spre a evita o criză financiară iminentă cu grave consecințe în desfășurarea activităților didactice și de cercetare.
3. Susținem cu fermitate diferențierea universităților pe baza unui exercițiu de clasificare și ierarhizare fundamentat pe o metodologie care să aibă ca reper prezența în evaluările internaționale (topuri sau rankinguri recunoscute), precum și finanțarea diferențiată a instituțiilor de învățământ, din fonduri centrale și/sau locale, în raport cu nivelul de performanță al acestora.
4. Consorțiul și-a exprimat îngrijorarea față de lipsa de consultare a universităților cu privire la posibilitatea recunoașterii calificărilor EQF de nivel 6 și 7 acordate de către instituții din afara celor de învățământ superior. În același context, universitățile din Consorțiu apreciază necesitatea revizuirii cadrului național al calificărilor în vederea unei mai strânse corelări cu finalitățile educaționale ale ciclului masteral.
5. Pledăm pentru definitivarea unui cadru de referință pentru formarea profesorilor axat pe masterul didactic/educațional pentru formarea inițială a acestora în consonanță cu Legea Educației Naționale nr. 1/2011 și a strategiilor europene. În același context a fost exprimată susținerea Consorțiului pentru aplicarea dublei specializări printr-o metodologie specifică, având în vedere necesitățile de formare ințială a cadrelor didactice din învățământul rural.
6. Consorțiul subliniază necesitatea consolidării autonomiei universităților în procesul de recrutare și înmatriculare a studenților internaționali prin revizuirea procedurilor actuale de validare și echivalare a diplomelor și a actelor de studii.
7. Se recomandă flexibilizarea cadrului juridic care reglementează politicile de personal ale universităților în sensul de a diferenția procesele de recrutare a cadrelor didactice universitare de cele de promovare în carieră. De asemenea, se impune simplificarea procedurilor de angajare în cadrul granturilor de cercetare.
8. Participanții la dezbatere au remarcat discrepanțele în modul de finanțare a instituțiilor care reprezintă principalii actori în cercetarea științifică românească. Având în vedere că 65% din totalul cercetătorilor din România lucrează în universități (conform datelor oferite de Institutul Național de Statistică), solicităm și linii de finanțare bugetară directă a cercetării științifice universitare.
9. Universitățile din Consorțiu susțin întărirea în continuare a eticii academice în procesul didactic și în cercetare, element crucial pentru dezvoltarea învățământului românesc.
10. Considerăm că se impune o restructurare a mecanismelor decizionale în interiorul Consiliul Național al Rectorilor, în baza normelor cantitative și calitative de reprezentare a universităților”.
De asemenea, Consorțiul Universitaria a apreciat intervenția studenților în aspecte privind crearea la nivelul consorțiului a unei baze de date cu toate lucrările științifice (licență, masterat și doctorat), precum și mai multe subiecte de ordin social și profesional.
Documentul reuniunii este semnat de profesorii Marilen Gabriel Pirtea (rector, Universitatea de Vest din Timișoara, președintele Consorțiului „Universitaria”), Romiță Iucu (rector delegat, Universitatea din București), acad. Ioan-Aurel Pop (rector, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca), Gheorghe Iacob (rector delegat, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași), Nicolae Istudor (rector, Academia de Studii Economice din București).

Există și bogați săraci

Nu este vorba, în cazul cetățenilor Federației Ruse, de săraci cu duhul, de care nu duce lipsă nici o țară, ci de săraci în adevăratul înțeles al cuvântului, adică de oameni care nu-și pot asigura hrana necesară, locuința, îmbrăcămintea, accesul la asistență medicală, educație și cultură. Într-o țară cu imense bogății naturale (zăcăminte de țiței, gaze, cărbuni, metale, inclusiv prețioase, uraniu, păduri, ape și întinse terenuri agricole), ar fi normal ca toți locuitorii să aibă un trai decent, ca ponderea persoanelor defavorizate în totalul populației să fie nesemnificativă. În realitate, lucrurile nu stau așa, numărul săracilor din Rusia fiind mai mare decât s-ar cuveni. A contribuit, din plin, la aceasta prelungita criză economică din ultimul timp.

În general, standardele nivelului de trai al autohtonilor sunt mai mult decât modeste. Salariul lunar minim pe economie s-a redus de la echivalentul de 144 dolari, în 2014, la 82 dolari, în februarie 2016, reprezentând doar 60 la sută din minimul existențial, adică din 10.000 ruble (140 euro). Salariul mediu este doar de trei ori mai mare decât minimul necesar traiului. Circa 40 la sută dintre locuitori trăiesc din venituri doar de două ori mai mari decât minimul existențial. În anii 2014-1015, numărul persoanelor cu venituri mai mici decât minimul necesar a crescut cu 6,8 milioane. Pensia medie (12.078 ruble) este cu puțin mai mare decât minimul existențial, ceea ce face ca numeroase pensii mai mici decât media să coboare sub pragul sărăciei. Un sondaj de opinie efectuat, în februarie 2016, releva că 13 la sută dintre subiecții intervievați au acuzat insuficiența resurselor pentru asigurarea hranei, iar 28 la sută au declarat că banii le ajung pentru hrană, dar nu și pentru îmbrăcăminte. Și unii și alții mai au de făcut față cheltuielilor pentru locuință și întreținere, care nu suferă întârzieri sau amânări. Totuși, doar 28-30 la sută dintre „săraci” se recunosc a fi săraci, preferând să-și ascundă lipsurile.

Pe baza criteriilor clasice, statisticile oficiale consemnează existența, în Rusia, a unui procent de 14 la sută săraci, ceea ce, raportat la totalul populației (150 milioane), ar însemna 21 milioane locuitori. Adversarii puterii susțin că, pentru a corespunde realității, numărul 14 ar trebui citit invers, adică 41, (vezi publicația „Profil”, nr. 8, din 7 martie 2016). Dată fiind complexitatea fenomenului, stabilirea adevărului este, însă, greu de realizat. Contrastul, în ce privește nivelul sărăciei, dintre diferite regiuni ale țării este relativ mare. Dacă, de pildă, în republicile Tâva și Kalmâkia, procentul populației aflate sub pragul sărăciei depășește 34 la sută, în Republica Tatarstan și regiunea autonomă Iamalo-Nenețk procentul este de doar 7 la sută, orașul Sankt-Petersburg figurând cu 8 la sută, iar Moscova cu 9 la sută. În localitățile cu populație numeroasă, pot fi găsite mai ușor mijloace de trai, decât în micile localități. În orașele cu milioane de locuitori, riscul sărăcirii este de 2,5 ori mai mic decât media pe țară, în timp ce, în satele cu mai puțin de 200 locuitori, acest risc este de trei ori mai mare decât media.

Potrivit Comisiei centrale de statistică („Rostat”), cauzele actualei situații privind accentuarea sărăciei sunt, în principal, reducerea locurilor de muncă și scăderea veniturilor populației, în urma crizei, inflația (implicit scumpirea cheltuielilor de întreținere a locuinței), familiile cu mulți copii sau invalizi, mamele celibatare, precum și unele particularități economice regionale (zone urbane sau rurale, mono-industriale sau fără activități economice corespunzătoare, condiții climatice nefavorabile). În anul 2015, veniturile reale ale populației au înregistrat o diminuare cu 4 la sută, făcând ca, pentru prima oară în Rusia, să se ajungă la un sold negativ, de 420 miliarde ruble, al raportului dintre veniturile și cheltuielile populației (vezi „Izvestia”, din 18 februarie 2016). În ce privește inflația, care în 2015 a fost de 15 la sută, se speră că, pe anul în curs, nu va depăși 10 la sută. Pe ansamblul economiei, în perioada 1 ianuarie – 1 martie, ea a fost de doar 0,7 la sută, însă la produsele alimentare a ajuns la 1,7 la sută. Este de reținut faptul că, odată cu intensificarea tendinței de reducere a cererii de produse industriale în rețeaua comercială, se diminuează și cererea unor produse alimentare.

Rusia și problema zecilor de mii de oameni fără adăpost

Desigur, mult mai tristă este situația categoriei sociale definite prin termenii de „boschetar” sau „copii ai străzii”. Nu există o evidență a lor la nivel federal, dar în marile orașe ei se numără cu miile. Se consideră că, în Sankt-Petersburg există circa 50-60.000 de asemenea năpăstuiți, din care mor, anual, mai ales de frig, 1-4.000 persoane (vezi „Vlasti.Kommersant”, nr. 8, din 29 februarie 2016). Sunt larg răspândite adăposturile sociale pentru vagabonzi, întreținute fie de către autoritățile comunale, fie de către societăți de binefacere. Pe măsura posibilităților, li se acordă beneficiarilor locuință pentru noapte, hrană caldă și, eventual, chiar și asistență medicală. În activitățile din acest domeniu participă numeroși tineri.

Planul guvernamental de combatere a sărăciei include și o componentă privind piața muncii. La ora actuală sunt înregistrați în Rusia 1.200.000 șomeri (6,2 la sută din totalul populației active), dar numărul acestora ar putea să sporească, până la finele anului, cu încă 500.000. Milioane de disponibilizați au ieșit din evidență. În scopul cointeresării patronilor de a menține locurile de muncă, li se acordă acestora anumite facilități. Totodată, pentru a se veni în ajutorul celor care își caută ocupații adecvate, a fost pusă în funcțiune o bază de date în sistem electronic, „Munca în Rusia”, care oferă o privire de ansamblu asupra locurilor de muncă disponibile la nivel federal. Multe dintre acestea sunt, însă, retribuite nesatisfăcător. Potrivit unui sondaj de opinie, 23 la sută dintre salariați acuză reducerea retribuției.

Față de veniturile salariaților de rând apar cu totul inechitabile retribuțiile personalului de conducere din cadrul diferitelor societăți comerciale. De pildă, pe întregul an 2015, câștigul unui director al „Gazprombank” a fost de 9.600.000 ruble, în timp ce un membru al consiliului de administrație al companiei „Mecel” a fost retribuit cu frumoasa sumă de 12.700.000 ruble. Contrastează cu veniturile categoriilor de bază ale populației și veniturile înalților funcționari de stat. Media lunară a salariilor acestora este de 111.300 ruble, dar, la Ministerul finanțelor, este de 130.000, la Duma de Stat (Parlament)- 136.900, la Ministerul de externe – 148.000, la Trezoreria de stat –165.000, la Consiliul Federației (Parlament) – 173.000, la Curtea de conturi – 187.000, la Administrația prezidențială – 217.100 și la Aparatul guvernului federal – 231.700 ruble (vezi „Denghi.Kommersant”, nr 9, din 13 martie 2016). Există, însă, și simpli cetățeni care, prin hazard, câștigă mai mult. Astfel, în 2015, un cetățean din Novosibirsk a câștigat la tragerea loteriei de stat 358.358.000 ruble.

Vorbind despre procesul pauperizării, trebuie menționat și faptul că, recent, datorită căderii dramatice a prețului țițeiului, veniturile guvernului federal s-au diminuat substanțial, afectând grav, printre altele, și proiectele sale de protecție a păturilor defavorizate. Dar, în pofida dificultăților, programul federal vizând combaterea sărăciei este urmărit cu perseverență, chiar dacă, în unele privințe, nu la parametri doriți. Pentru anul 2016, sunt prevăzute următoarele alocații: femei gravide (cu 70 de zile înainte și după naștere, 100/100 din salariu) – 53.916 ruble (maxim) și 6200 ruble (minim); bonus la naștere – 15.511 ruble; la nașterea celui de-al doilea copil și următorii – 453.026 ruble (așa-zisul „capital matern”, respectiv, cont pentru cheltuieli legate de creșterea copiilor, în decursul anilor sau 20.000 ruble, pe loc); ajutor de șomaj – 850 ruble (minim) și 4.900 (maxim); majorarea pensiilor cu 4 la sută, de la 1 februarie și majorarea punctului de pensie, de la 71,4 ruble la 74,2 ruble; ajutoare acordate de către autoritățile comunale, pentru întreținerea locuinței și reparații (în cazul când cheltuielile depășesc 22 la sută din totalul veniturilor tuturor membrilor de familie). De asemenea ajutoare beneficiază 30 milioane locuitori; acoperirea a 50 la sută din cheltuielile de întreținere a locuinței pentru invalizi de categoria I și II sau pentru familiile cu copii invalizi; indemnizație pentru înmormântare – 5277 ruble. Circa 16 milioane de locuitori primesc „ajutor de moment”, acordat, în anumite situații, cu aprobare specială. (vezi „Argumentî i Faktî”, nr. 4, din 27 ianuarie – 2 februarie 2016).

Dacă, în ultimii ani, procesul pauperizării unor categorii sociale a putut fi ținut sub control prin ajutoare consistente, în prezent, intervențiile statului se dovedesc din ce în ce mai dificile. Planul anti-criză pe anul 2016 alocă măsurilor de circumstanță în toate domeniile de activitate 685 miliarde ruble, dar resurse de acoperire a sumei stabilite au fost găsite, deocamdată, numai pentru 462 miliarde ruble, pentru restul urmând să se mai caute soluții.

Prețul energiei electrice din România, în context european

Pe parcursul ultimilor zece ani, diferența dintre prețul curentului livrat populației și cel livrat în industrie a crescut în România de la 1% la 84%, potrivit datelor publicate recent de Eurostat. Această evoluție nu a făcut, însă, decât să urmărească tendința europeană în materie, diferența medie de preț între cele două tipuri de consumatori la nivelul UE fiind în prezent de 132%.

Astfel, anul trecut, prețul unui kilowatt-oră livrat populației a fost la noi de 13,03 eurocenți/kWh, ceea ce ne plasează pe locul 7 în cadrul UE în clasamentul celor mai mici prețuri. În același timp, industria a beneficiat de un preț mediu de circa 7,07 eurocenți /kWh, respectiv locul 5 la nivelul Uniunii. De menționat, o parte din această diferență este normală din perspectivă tehnologică și ține de costul mai mic de livrare și de cantitatea mai mare și constantă de consum către industrie.

Practica europeană și învățămintele aferente 

În mod evident, țările dezvoltate preferă să mențină ridicat prețul curentului electric livrat către populație și să coboare prețul celui utilizat în procesele de producție, pentru a-și crește competitivitatea. Ideea este că pentru a putea plăti factura la lumină, oricât de mare sau de mică ar fi ea, trebuie mai întâi să ai un loc de muncă, ceea ce presupune vânzarea produselor realizate în respectiva economie.

Anul 2005 2006 2007 2008 2009 2010 2011 2012 2013 2014 2015
Gospodării 7,79 9,43 10,17 10,61 9,76 10,31 10,82 10,50 13,23 12,90 13,03
Industrie 7,69 7,73 8,42 8,86 8,11 8,50 8,03 8,33 9,04 7,53 7,07

Recordul în această abordare este deținut de Danemarca, țară fără mari resurse energetice. Ea are simultan cel mai mare preț al curentului electric la populație și cel mai mic preț pentru industrie, primul fiind de cinci ori mai mare decât cel din urmă. De altfel, Suedia și Finlanda (care au alte posibilități de producere eficientă a curentului electric) procedează similar (de unde și posibilitatea de a transfera indirect o parte din costul redus al energiei către salarii mai mari, impozitate pe măsură și cu servicii sociale mai bune) și vin cu un preț mai mic decât în Bulgaria, toate cu prețuri sub cele practicate pentru industria din România.

Dacă adăugăm în topul prețurilor mici pentru industrie (în ordinea datelor din tabelul Eurostat) Slovenia, Olanda, Austria, Estonia, Franța, Ungaria și Germania (toate sub 8 eurocenți/kWh sau de puțin peste), ne putem forma o idee despre cine și de ce procedează astfel.

Cât despre situația de acasă, consumatorul cu loc de muncă și productivitate ridicată are posibilitatea de a umbla când dorește la întrerupător pentru a micșora factura (ceea ce nu poate face la fabrică), precum și de a achiziționa aparatură și corpuri de iluminat ultraperformante, cu consum foarte redus.

Elocvent este cazul invers al Marii Britanii, precum și al unor țări legate în mod tradițional de aceasta. Anglia, practică un cost al energiei electrice pentru industrie mult peste media europeană (cu efecte certe asupra competitivității fostului atelier industrial al lumii), alături de Malta (singura țară în care populația plătește mai puțin) și Cipru. Toate sunt în declin pe segmentul industriei.

Prețul curentului electric în țările UE (eurocenți/kWh), 2015
Țara Gospodării Industrie Diferența (%)
UE 20,78 8,94 +132
Zona Euro 21,80 8,58 +154
Belgia 21,26 8,98 +137
Bulgaria 9,42 6,82 +38
Cehia 12,73 7,61 +67
Danemarca 30,78 6,09 +405
Germania 29,51 8,09 +265
Estonia 13,02 7,55 +72
Irlanda 24,26 12,94 +87
Grecia 17,67 10,37 +70
Spania 23,09 11,16 +107
Franța 13,24 7,55 +115
Croația 13,17 8,69 +52
Italia 24,50 9,43 +160
Cipru 19,57 13,16 +49
Letonia 16,35 9,10 +80
Lituania 12,56 8,18 +54
Luxemburg 17,67 8,42 +110
Ungaria 11,27 7,78 +45
Malta 12,57 15,59 -19
Olanda 19,57 7,21 +171
Austria 20,09 7,31 +175
Polonia 14,44 8,33 +73
Portugalia 22,79 9,89 +130
România 13003 7,07 +84
Slovenia 15,09 7,14 +111
Slovacia 15,06 10,81 +39
Finlanda 15,52 6,37 +144
Suedia 18,51 6,17 +200
Marea Britanie 21,25 17,35 +48

La nivelul nostru de dezvoltare, România a preluat ideea tarifelor diferențiate în favoarea susținerii activității productive și a implementat-o cu o sincopă temporară pe parcursul crizei. Astfel, a ajuns să ocupe acum primul loc la nivel regional în aplicarea acestei strategii de dezvoltare (cu 84% diferență între populație și firme față de 73% în cazul Poloniei).

Strategia de armonizare cu practica europeană a tarifelor semnificativ mai mici pentru industrie decât pentru populație încă nu a ajuns la media Uniunii (+132%), dar trebuie ținut cont și de veniturile mai reduse ale populației. Importantă ar fi consolidarea acestei abordări, menită să favorizeze activitatea productivă industriei în competiția mondială, cazul majorității țărilor dezvoltate din UE.

Vinuri românești apreciate la târgul ProWein

Crame românești de prestigiu, sub sigla “Premium Wines of Romania”, au beneficiat de apreiceri deosebite la ProWein, târgul de la Düsseldorf apreciat drept cel mai mare târg de vinuri, care a reunit la ediția 22 peste 6000 de expozanți din 57 de țări.

Sub egida Asociației pentru Promovarea Vinului Românesc (APVR), s-au impus atenției specialiștilor de elită și publicului larg cramele Petro Vaselo, Davino, SERVE, Aurelia Vișinescu, LacertA, Corcova, Roy&Dâmboviceanu, Casa de Vinuri Cotnari, Liliac, Crama Oprișor, Vinarte, Avincis și Balla Geza. Master of Wine Caroline Gilby a susținut un masterclass cu și despre vinurile românești, oferind argumente pentru clasarea vinurilor din România în topul calității mondiale. România ocupă locul 13 în topul mondial al producătorilor de vinuri și locul 6 în Europa.

Ana Rodica Căpățînă, președintela APVR, subliniază: “Producția de vin este una dintre cele mai vechi activități de la noi, iar vinul pe care îl facem reflectă dragostea și respectul pe care le avem față de natura care ne-a dat un terroir atât de bun. Asociația pentru Promovarea Vinului Românesc este o organizație interregională care aduce împreună unele dintre cele mai dedicate crame din țară. Producătorii din APVR vin din toate regiunile viticole importante ale României, recunoscute și protejate. Fiind o echipă entuziastă cu așteptări mari, asociația este dedicată stabilirii de standarde înalte în cultura vinului românesc și creării unui impact puternic pe piața internațională de profil. Cramele membre din APVR împart o filozofie comună despre cum tehnologia trebuie îmbinată cu tradiția și un respect profund pentru viile lor. Calitatea muncii lor se îmbunătățește în fiecare an, astfel, creând unele dintre cele mai bune vinuri din lume prin prisma raportului calitate-preț.”

Round Table București cu Sorina Goia

0

Sorina Goia – profesionist al Societății Române de Radiodifuziune, coordonator al transmisiunilor în direct de la Festivalul „George Enescu” –  este invitatul ediției Round Table București – moderator, muzicologul Valentina Sandu-Dediu – de joi, 17 martie, ora 19:00, în Studioul de Operă și Multimedia al Universității Naționale de Muzică București.

Absolventă a acestei instituții ca șef de promoție la secția Muzică religioasă, Facultatea de Compoziție-Muzicologie-Pedagogie Muzicală, Sorina Goia este speccialistă în bizantinologie, inițiatoare și realizatoare a unor cicluri de emisiuni complexe, precum „Peceți bizantine în contemporaneitate”, „Formațiile Muzicale Radio”, „Vecernii culturale”, „Amintiri dintr-o viață de artist – baritonul Nicolae Herlea”, „Oaza de muzică” etc.

Conferința va fi completată de recitalul formației acapella Blue Noise: Veronica Prodan, Elena Moroșanu, Flavia Zoe, Mihail Grigore, Bogdan Tudor, Denis Bolborea.

Întregul eveniment este un proiect cultural al Uniunii de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, cofinanțat de Administrația Fondului Cultural Național. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile, prin rezervare la round.table.bucuresti@gmail.com. Desfășurarea poate fi urmărită pe platforma EnjoyTV.ro.

Luna plantării arborilor

0

Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a declanșat Luna plantării arborilor – 15 martie-15 aprilie. Momentul inaugural s-a desfășurat pe șantierul de împădurire Tinosu, din Ocolul Silvic Ploiești, Direcția Silvică Prahova.

La nivel național, după cum a precizat dr. ing. Adam Crăciunescu, director general al Romsilva, programul de regenerare a pădurilor pe 2016 se va aplica pe 14.570 ha: 8.640 ha – regenerări naturale și 5.930 ha – împăduriri.

Lucrări de completări curente în plantații sunt prevăzute pe 2.525 ha, iar lucrări de refacere a plantațiilor afectate de calamități, pe 576 ha.

În campania de împăduriri din primăvară, RNP Romsilva va parcurge cu lucrări de regenerare a pădurilor suprafața de 10.351 ha, adică 71% din programul anual: 6.590 ha vor fi parcurse cu lucrări de regenerare pe cale naturală, iar 3.761 ha vor fi parcurse cu lucrări de împăduriri.

Lucrări de regenerare pe cale naturală se vor efectua mai ales în fondul forestier din zonele montane și de dealuri: Suceava – 730 ha, Caraș – Severin – 708 ha, Arad – 561 ha, Neamț – 518 ha, Maramureș – 395 ha, Gorj – 367 ha, Bacău – 356 ha.

Lucrări de împăduriri, tot în camapania de primăvară, se vor executa preponderent de asemenea în zonele înalte din fondul forestier administrat de regie: Suceava – 910 ha, Maramureș – 244 ha, Sibiu – 217 ha, Caraș – Severin – 215 ha, Alba – 200 ha.

Cel mai mult se vor folosi puieți forestieri din speciile: brad – 1.930 mii buc., larice – 995 mii buc., molid – 13.715 mii buc., gorun – 3.705 mii buc., stejar pedunculat – 2.164 mii buc., salcâm – 1.654 mii buc., fag – 1.008 mii buc., frasin – 1.260 mii buc., paltin de munte – 2.377 mii buc.

În toată această perioadă, activitatea de regenerare a pădurilor este dublată de acțiuni pentru conștientizarea populației, cu deosebire a tineretului, în legătură cu necesitatea de a ocroti și îngriji pădurea.

Pregătire pentru admitere la Teatrologie

Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” organizează cursuri gratuite de pregătire pentru admiterea la Teatrologie – Facultatea de Teatru, în perioada 19 martie-9 aprilie.

Domeniile de formare ale acestei specializări sunt: Teatrologie – Management cultural, Jurnalism teatral (licență – 3 ani); Teatrologie – Management și Marketing cultural (master – 2 ani).

Oferta de formare este deschisă către profesii precum critic, manager, organizator de evenimente, specialist PR, secretar literar, consilier artistic, impresar, producător, cercetător,  profesor, jurnalist TV și radio.

Absolvenții pot să activeze în țară și străinătate, în instituții publice de cultură (teatre, operă, operetă, muzee, biblioteci, așezăminte culturale), mass media, edituri, firme de publicitate, structuri și organizații guvernamentale (Ministerul Culturii, Institutul Cultural Român), organizații neguvernamentale, învățământ preuniversitar și universitar.

Informații, pe www.unatc.ro.

ASPES – comunicat de presă

0

Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) își orientează activitatea pe linia susținerii dezvoltării economiei naționale – în perimetrul proceselor de integrare europeană și de deschidere globală în care este implicată –, pe fondul recursului la rigoarea judecăților științifice, precum și la pragmatismul soluțiilor de actualitate. Cercetarea problematicilor economico-sociale și comunicarea rezultatelor desprinse – deopotrivă actorilor privați și autorităților publice responsabile – reprezintă direcții esențiale ale activității curente și de perspectivă ale ASPES.

Pe aceste coordonate, într-un moment de intensificare a interdependențelor geoeconomice și geopolitice, ASPES își îndreaptă atenția spre o temă critică:recurența fenomenelor specifice unei crize economice globale, cu multe elemente comune deja astăzi cu cea care a debutat în anii 2007-2008, și riscul unei recidive chiar din 2016. Se repetă scenariul crizei anterioare? Unde s-ar regăsi România în acest context? Ce ar trebui să facă? Ce face în realitate? La aceste întrebări a propus unele răspunsuri prof. univ. dr. Mircea Coșea într-o conferință susținută sub egida ASPES.

„Se vorbește din ce în ce mai mult despre declanșarea unei noi crize economice și financiare la nivel mondial. Factorii care ar contribui decisiv la aceasta ar fi scăderea dramatică a prețului petrolului, încetinirea ritmului de creștere a economiei chineze și devalorizarea competitivă. Ultimul Forum Davos și-a axat în bună parte tematica pe ideea unei viitoare crize, preluând accentele apocaliptice ale dezbaterilor începute încă din a doua parte a anului trecut”, a observat cu acest prilej profesorul Mircea Coșea.

Există opinii potrivit cărora o eventuală nouă criză reprezintă doar un alt episod dintr-o secvență „ciclică” conjuncturală – criză, depresiune, înviorare, avânt –, după cum nu este de ignorat explicația conform căreia economia mondială intră într-o stare de „decadență” istorică provocată de epuizarea actualului model de creștere. Printre argumentele acestui din urmă diagnostic figurează scăderea potențialului progresului tehnic de valorificare cu eficiență sporită a factorilor de producție, efectele perverse pe care procesul prelungit de reducere a gradului de îndatorare le are asupra creșterii economice sau lipsa de investiții susținute și sustenabile în politici de mediu și climă la nivel global.

Profesorul Coșea a conchis: „Explicația crizei poate fi ciclică sau de orice alt fel, dar, indiferent de acestea, ea există și își va face apariția aproape sigur în a doua jumătate a lui 2016 și în România. Omului de rând îi va fi indiferentă explicația, dar nu-i vor fi indiferente efectele crizei asupra vieții sale. Pentru decidenții politici, situația este însă diferită. Ei ar trebui să fie atenți și la explicații, fiindcă numai așa ar putea înțelege ce au de făcut.”

* * *

Despre ASPES

Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) este o organizație profesională privată, non-profit, ne-partizană, dedicată înțelegerii mai bune a economiei și problemelor ei.

Înființată în anul 2003, ASPES s-a impus în peisajul economic românesc drept una dintre entitățile relevante de cercetare economică. În prezent, ASPES are 48 de membri provenind din elita academică, de business și a societății civile și își concentrează activitatea pe câteva domenii de cercetare și diseminare: analiza stadiului de dezvoltare a diferitelor sectoare ale economiei, evaluarea diferitelor modele de comportament economic și a efectelor politicilor publice și prognoza efectelor propunerilor alternative de politici economice. Totodată, ASPES este editorul reputatei reviste ECONOMISTUL.

ASPES este sprijinită prin sponsorizări și donații din partea unor societăți comerciale și persoane fizice, din partea unor fundații private, prin alte contribuții ale persoanelor fizice sau ale companiilor, precum și prin granturi obținute pentru lucrări de cercetare și studii.

* * *

Pentru informații suplimentare vă invităm să utilizați datele de contact de mai jos.

Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES) • Grupul de presă ECONOMISTUL •
Adresa:
010584 București, Calea Dorobanților nr. 189, et. 1, sector 1; e-mail:office@aspes-forum.ro; secretariat@economistul.ro; tel.: (+40)21.312.22.48;tel./fax: (+40)21.312.47.99; mobil: (+40)722.636.462
Leontin Dinulescu – secretar general ASPES

ECONOMISTUL – anul XXVI continuă, dar se schimbă

0

Economistul este o publicație apărută în iunie 1990, din inițiativa unor economiști și jurnaliști cu experiență notabilă și în activitatea dinainte de 1989, fondată, mai ales, în cunoștință de cauză despre ce nu a funcționat bine în economia de tip excesiv planificată. Înființarea publicației Economistul a venit din dorința de a concentra informația și de a analiza prin media, prin presa scrisă, asupra a ceea ce urma să se întâmple și să fie economia României în perioada post-socialistă. Din 1990 și până astăzi, timp de 25 de ani, publicația Economistul a reușit să reziste în panoplia mijloacelor de presă scrisă tocmai datorită capacității sale de a continua prin schimbare și adaptare. A adaptat permanent politica sa editorială la problemele majore ale economiei României. Totodată, și-a schimbat periodicitatea apariției din cotidian în săptămânal și formatul din ziar în revistă.

Anul XXVI al existenței sale va însemna continuarea apariției, care se va caracteriza însă printr-o schimbare majoră, profundă, atât în politica sa editorială, cât și în periodizarea apariției, din săptămânal în bilunar, redefinindu-se ca bilunar găzduind opinie de cultură și civilizație economico-socială.

De ce este această schimbare? Tocmai pentru ca publicația să poată rezista, deci să continue, în varianta tipărită. Totodată, se va dezvolta varianta electronică, mai ales în zona știrilor cotidiene, a evenimentelor economice majore, a mediatizării unor opinii, puncte de vedere și poziții – „pe fază” – exprimate de către membrii Asociației pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), precum și de alte personalități ale științei, culturii și civilizației din domeniile academic, universitar și de afaceri.

În același timp, anul 2016 va marca extinderea în teritoriu a bazinului de recrutare și mediatizare a fenomenelor economico-sociale, prin înființarea de subredacții ale revistei în principalele centre universitare ale țării, respectiv Iași, Cluj, Timișoara, Craiova, Brașov, Galați și Constanța, de regulă pe lângă facultățile cu profil economic și în tandem cu filialele ASPES, care vor fi înființate în acest an.

Dar schimbarea fundamentală în evoluția revistei urmează a fi realizată în ceea ce privește politica sa editorială. Economia României anului 2016 va trebui să cunoască o schimbare radicală dacă se dorește cu adevărat să înceapă o relansare și o redesenare a conceptului de economie națională, cuplată la o colaborare echitabilă în piața UE și în cea mondială. Economia României nu mai trebuie să rămână ca un „paria” în plan continental și global, tocmai pentru că țara și națiunea română dispun de importante resurse naturale, umane și chiar financiare, dar care deocamdată sunt prost administrate și valorificate. Or, ele trebuie folosite de către managementul administrativ și economic național și teritorial în interesul poporului român.

Cu o echipă redacțională și de marketing înnoită, profesionistă și bine racordată la realitățile economico-sociale ale României, cu realizarea unor parteneriate puternice de colaborare, publicația Economistul își propune să devină – ca vector media al ASPES – formatorul și propagatorul de opinii bine fundamentate științific, în concordanță cu realitățile și nevoile naționale ale economiei românești, puternic, corect și echitabil conectate la economia europeană și mondială.

Promovarea opiniilor unor personalități recunoscute și credibile din cercetarea și știința economică academică și universitară, din administrația publică la nivel național și teritorial, din mediul de afaceri, a unor analize, studii, documentare, tendințe și prognoze în economia României și în economia europeană și mondială va deveni axa de referință a politicii editoriale a publicației Economistul.

Totodată, revista Economistul, atât în varianta tipărită, cât și în cea electronică, se va concentra pe realizarea unei cât mai bune funcționări și corelări a relației dintre mediul privat de afaceri – generator de plusvaloare în societate – și instituțiile publice de reglementare, pentru a se construi un cadru legislativ predictibil și corect, racordat la nevoile, realitățile și interesul național ale României.

Indicele pregătirii pentru schimbare. Concluzii pentru România

0

ASPES – Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale, în parteneriat cu KPMG și Academia de Studii Economice din București, a organizat conferința „Indicele pregătirii pentru schimbare. Concluzii pentru România”, dedicată prezentării și lansării în dezbatere a studiului de evaluare a Indicelui de Adaptabilitate la Schimbare – Change Readiness Index (CRI), realizat de KPMG International în parteneriat cu Oxford Economics.

Evenimentul a reunit exponenți ai mediului academic, ai celui de business și ai politicului, oferind o perspectivă de ținută intelectuală și anvergură științifică asupra unui concept de maximă actualitate (chiar de acuitate) – schimbarea – văzut dincolo de abordarea emoțional-mediatică.

Pentru detalii, citește articolul:

Dezbatere ASPES – KPMG – ASE. Atitudinea față de schimbare, concluzii pentru România

Economistul 25

0

Numărul de față al publicației noastre apare exact în ziua în care se împlinesc 25 de ani de când a fost „lansată” în spațiul public. Chiar dacă ne limităm la istoria presei autohtone, un sfert de secol, mai ales în momente de schimbare radicală a întregii societăți (ca efect al evenimentelor – să le spunem doar așa – din decembrie 1989), înseamnă foarte mult nu numai sub aspect temporal, ci – mai ales – prin consistență, dificultăți, scopuri.

Pentru detalii: Economistul 25

Viitorul modelelor de business bancar

0

Într-un moment decisiv pentru viitorul sectorului bancar – când modelele de business necesită revizuiri și ajustări impuse de valurile reglementărilor financiare, precum și de evoluțiile tehnologice foarte rapide – Asociația Generală a Economiștilor din România (AGER), Academia de Studii Economice din București (ASE București) și Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), cu sprijinul Băncii Naționale a României (BNR), în parteneriat cu Finmedia, organizează Forumul „Viitorul modelelor de business bancar – adaptarea la schimbare”.

Detalii:

Forumul „Viitorul modelelor de business bancar. Adaptarea la schimbare”

Banking-ul viitorului: după chipul și asemănarea clientului viitorului

Forumul „Viitorul modelelor de business bancar”. Concluzii