„Tai 1 copac, plantezi 2” e titlu de program concret din programul general „pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor”, inclus la rândul lui în „Capitolul Politici de mediu. Apele și Pădurile” al Programului de guvernare 2017-2020. Scurt spus, protejarea fondului forestier național este asumată ca prioritate zero „a guvernului în materie de politică de mediu”.
EXPORTAREA LEMNULUI NEPRELUCRAT VA ÎNCETA
De exploatat, se va mai exploata lemn, însă rațional: „Guvernarea își propune, în primul rând, eliminarea fenomenului defrișărilor și al exploatărilor iraționale care agravează starea unor ecosisteme fragile”. Referitor la gestionarea lemnului în beneficiul producătorilor autohtoni, „exportarea neprelucrată sau prelucrată sumar a acestei materii prime va înceta odată cu implementarea Codului silvic promovat de guvern. Dreptul de preempțiune pentru producătorii de mobilă, prevăzut și el în noul Cod silvic promovat de guvern, va face ca masa lemnoasă să fie exportată preponderent sub formă de produs finit”. Codul silvic există de ceva timp, însă aplicarea lui e ținută în loc de încetineala elaborării normelor, metodologiilor etc., așa încât „operaționalizarea Codului silvic prin elaborarea legislației subsecvente, corecte și complete” apare ca măsură practică a Programului de guvernare 2017-2020.
SISTEM NOU DE EXPROPIERE PENTRU PERDELE FORESTIERE
De actualitate prin lipsă în fiecare iarnă, șirurile de arbori care să apere autostrăzile de viscol – perdele forestiere – apar reportate ca obiectiv (și) în actualul program guvernamental. Nouă este preconizată fundamentarea legislativă pentru trecerea de la deziderat la materializare, în condițiile în care legea face 15 ani de când există: „Amendarea legii perdelelor forestiere – Legea 289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, republicată în 2014, pentru ca realizarea perdelelor forestiere să devină operațională”. Adică potrivit acestei legi, „realizarea perdelelor forestiere este foarte îngreunată din cauza timpului alocat identificării proprietarilor și obținerii sau nu a acordului acestora. Propunem modificarea legii prin abrogarea întregii proceduri de expropriere și aplicarea exproprierilor în baza Legii nr. 255/2010, prin care se fac toate exproprierile în România”.
Interviu preluat de pe www.profit.ro/profitlive.O întâlnire cu un antreprenor tânăr, un antreprenor care a început parcursul său în lumea afacerilor de la o vârstă fragedă și care astăzi se poate lăuda cu câteva performanțe interesante: Bogdan Hossu jr., un nume cu rezonanță în lumea patronatului.
Bogdan Hossu, fondator al Wise Finance Solutions (WFS) este inițiativa ta antreprenorială. Despre ce este vorba?
Bogdan Hossu, Wise Finance Solutions
Este o firmă de consultanță pe partea de fonduri europene și ajutoare de stat. Așa am pornit, cu un proiect pentru o altă firmă de software înființată de mine. Am câștigat 100.000 euro și ne-am cumpărat calculatoare și servere. După aceea, pur și simplu am primit cereri, am făcut un proiect de 150.000 euro, de 200.000 euro și am crescut doar cu clienți privați, nu am lucrat cu statul. În prezent, valoarea medie a unui proiect la noi este undeva la 20-30 milioane euro și ne concentrăm în principal pe atragerea investițiilor din afară în România. De doi ani am început să facem și multe evenimente în afară. Vineri, tocmai m-am întors din Japonia, am avut trei evenimente acolo. Anul viitor vor veni investiții de aproximativ 300 milioane euro din Japonia și ne bucurăm că am putut să contribuim la lucrul acesta. Încercăm pe cât posibil să promovăm România în afară, iar noi să ne facem treaba pe partea de fonduri.
Bun, hai să o luăm puțin pe felii. Odată pe fonduri europene. Cunoaștem împreună folclorul urban legat de dificultatea atragerii de fonduri europene în businessul românesc. Cât este mit și cât este realitate în acest folclor urban?
Cred că este undeva la mijloc. Există birocrație, este adevărat. Dar birocrație există în toate țările, nu doar în România. Poate că la noi, câteodată, am exagerat cu birocrația. În timp, totuși, am reușit să o reducem. Din păcate, la nivelul actual al birocrației, este foarte greu pentru un antreprenor aflat la început de drum să-și facă singur proiectul, să-l depună, să răspundă la clarificări și ulterior să îl și implementeze corect sută la sută. Există consultanți în piață, care fac acest lucru în fiecare zi – evident în orice muncă, dacă o faci zi de zi, devii mai bun – iar antreprenorii pot beneficia de experiența acestora.
Pe lângă birocrație, pot să vă spun că în 2016, spre exemplu, am fost implicați mai mult pe zona de agricultură, pentru că aici au fost foarte multe programe. S-au depus proiecte de peste 200% pe toate programele deschise. Deci proiecte există.
Proiecte există. Însă când crezi că în economia reală aceste proiecte, aceste solicitări de finanțări, se vor traduce într-un nivel mai bun de viață în comunitățile în care se implementează? Banii aceia trebuie să prindă cumva viață și să se vadă în economia reală.
E de durată. Pentru că din momentul în care, spre exemplu, eu ca antreprenor doresc să depun un proiect, o să îmi ia minim o lună sau două să fac acel proiect. Îl depun, perioada de evaluarea durează în medie între patru și șase luni, iar ulterior fac implementarea. Implementarea, în medie, ar putea să dureze un an, un an și jumătate. Deci, practic, toate proiectele depuse în acest an o să devină efectiv operaționale în 2018. E de durată, dar pe de altă parte sunt bani nerambursabili. Chiar și dacă mergi la o bancă, durează minim trei luni ca să primești un credit pentru investiție și ulterior, evident, trebuie să returnezi banii.
Bani care „costă”…
Bani care costă. Și trebuie să îi dai înapoi, și îi dai înapoi și cu dobândă.
Deci spui că n-ar trebui să ne sperie și că nu e chiar atât de dificil să funcționezi, să lucrezi, să atragi aceste fonduri europene, să pui acești bani europeni la treabă. Dar îți mai trebuie ceva. Înțelepciunea realizării proiectului de unde vine? De la antreprenor, de la consultant, sau și de la unul și de la altul?
E mai degrabă o pornire interioară a antreprenorului. Spre exemplu, și eu, anul acesta, m-am hotărât ca după 12 ani de funcționare, să accesez niște fonduri. Și m-am orientat către zona de agricultură pentru că va fi de viitor. Sunt mai multe premise care arată lucrul acesta. Pot primi un procentaj de finanțare de 90%. Am început să mă documentez, strict pe zona de sere. Și, documentându-mă, am văzut că este un business care poate fi foarte profitabil. Dar trebuie să-ți aloci timp pentru acest lucru.
Ce șanse are agricultura românească? Spui că sunt semne pentru agricultură, iar noi știm că deocamdată agricultura românească depinde mai mult de Dumnezeu decât depinde de politicile economice, de politicile agrare, de inițiativa antreprenorială, de munca câmpului, în forma ei tradițională.
Am avut ocazia în ultimele șase luni de zile să interacționez cu destul de mulți agricultori. Majoritatea vor să facă și nu prea știu cum. Ei știu să-și cultive terenul, dar nu au trecut din punctul meu de vedere la nivelul următor pe o, să zicem, tehnologie superioară. Am încercat pe cât posibil, lăsând la o parte faptul că suntem consultanți fiscali, să îi ajutăm gratuit cu informații și să le spunem că există fonduri și ar trebui să le acceseze. Pentru că, culmea, interacționând foarte mult cu străinii, am observat un lucru. Eu dacă mă duc la un străin și îi spun că poate să facă un proiect în România cu 50% finanțare, în două săptămâni este în țară. Dacă îi spun însă unui român același lucru, îmi ia cel puțin o lună, sau două, poate, să îl conving.
De unde această neîncredere? Din lipsă de educație?
Cred că poate este și lipsa de educație, dar este și ceea ce apare în media. Faptul că fondurile europene sunt ca un mit, că nimeni nu poate să le acceseze, dar în realitate, pe perioada 2007-2013, strict pe zona de agricultură, rata de absorbție a fost de aproape 90%. Foarte bună. Iar acum, undeva la 200% din finanțările pentru toate programele pentru care au fost depuse proiecte.
Și atunci întreb. Sunt un reprezentant al mass-media și simt cumva săgeata trimisă spre presă. De ce nu faceți voi, cei care sunteți consultanți, exemple de succes, sau modele de urmat? De ce nu faceți voi să fie mai des auzită vocea voastră? De ce nu apăreți mai des să explicați că fondurile europene nu sunt acel mit de care trebuie să ne temem?
Încercăm pe cât posibil. Anul viitor avem în plan să facem evenimente în fiecare oraș. Cel puțin 12 evenimente în România, în care să promovăm fondurile europene către antreprenorii locali.
Cine sunt clienții? Care este profilul clientului vostru?
Avem mai multe tipuri. În primul rând, sunt multinaționalele care vor să vină în țară și vor să dezvolte proiecte mari. Suntem foarte concentrați pe zona de producție, fabrici, și în special pe sectorul auto, de componente auto. În 2017 vor fi foarte multe anunțuri, pe ceea ce am reușit să realizăm în 2016, de noi investiții în România. Separat este zona hotelieră, spre exemplu, pentru dezvoltarea mai multor hoteluri și obținerea de finanțări pentru aceste hoteluri. Mai este segmentul sănătății, cu proiecte de noi clinici medicale și spitale. La fel, în 2017 vor fi anunțate niște proiecte foarte interesante, de valori substanțiale. Și mai avem zona agricolă. Deci avem odată multinaționalele și separat avem antreprenorii care vor să investească fie în domeniul lor de activitate, fie într-un domeniu nou de activitate.
Să luăm cealaltă direcție, de care ai amintit încă de la început, de atragerea investițiilor străine. Care este mesajul cheie pe care îl adresați în campania de convingere a unui investitor străin să vină în România? E România ieftină? E România sigură? E România țara tuturor posibilităților, cu sau fără ghilimelele de rigoare?
Depinde și de țara în care mergi să promovezi România.
Care sunt atributele reale ale României pe care voi le puneți în valoare când vă atrageți investiții în țară?
Suntem în UE, suntem în NATO, deci ăsta este atributul din perspectiva siguranței.
Toate celelalte 27 de țări sunt.
Corect. Cred că în primul rând trebuie să se știe că existăm. Vă dau un exemplu. Am fost în Japonia și nici măcar nu știau de România. În afară de Germania, Italia, Franța etc., n-au reușit să ne menționeze o țară din estul Europei. În comparație cu țările din regiune, odată ce investitorul știe de noi, intrăm în concurență în principal cu Ungaria, Polonia și Cehia, fiecare țară având avantaje și dezavantaje. Un avantaj pe care încă îl avem sunt costurile. Noi suntem, din perspectiva taxelor, cei mai ieftini după Bulgaria în spațiul intracomunitar. Și asta contează pe un termen de 10 sau 20 de ani pentru o investiție mare. Vă dau un exemplu. Pentru un investitor japonez am făcut un calcul pentru 1.500 de angajați. În 10 ani face o economie între 10 și 20 de milioane euro, doar din diferența de taxe salariale, față de o investiție similară în Ungaria sau Polonia. Este o diferență care contează.
De 10-15 ani, România, raportată la țările din jur, stă mult mai bine la nivelul costurilor de a face business. Ce ne facem cu lipsa de predictibilitate care este adesea invocată de mediul de afaceri intern, multinațional sau extern?
Dacă vorbesc de investitorii mai apropiați de Europa, este o problemă des invocată. Dacă vorbim de investitori mai îndepărtați, cel puțin din experiența mea de până acum, nu s-a pus această problemă în discuție. Cred că asta ține în principal, în mod evident, și de guvern. Acum avem un guvern nou, bun, rău, care ar trebui să stea măcar patru ani să-și implementeze politicile pe care le dorește, și, tocmai, să dea un semnal în afară că există această stabilitate. Pot să spun că noi avem parteneriate cu destule bănci internaționale și se pune problema în felul următor: „iar aveți alegeri, iar se schimbă conducerea, iar trebuie reîncepute discuțiile”.
Toți au alegeri, la fiecare patru ani.
Corect. Doar că noi am schimbat guvernul acum un an, și vor fi echipe noi, protocoale noi, discuții noi cu instituții internaționale și schimbarea asta creează confuzie și e oarecum un minus al nostru față de alte state.
Să revenim la lista de atribute ale României.
Pe lângă faptul că facem parte din Uniunea Europeană și suntem în NATO, este evident că dacă un investitor vine, de exemplu din Turcia (vedem foarte multe investiții din Turcia), vine și investește în România ca să poată să ducă producția în Vestul Europei, să îl declare ca fiind produs în Uniunea Europeană. Avem taxele mici, ne situăm imediat după bulgari. Separat mai avem și mulți vorbitori de limbi străine. Sunt mai multe studii care atestă că peste 80-85% din populație cunoaște limba engleză, ceea ce e mult față de alte țări. Se elimină o barieră de comunicare. Avem și zona de franciză italiană și spaniolă, care pentru noi sunt oarecum limbi comune, chiar dacă nu le studiem, și contează. Separat mai avem și forța de muncă calificată. În anumite zone ale țării avem universități care produc forța de muncă calificată. Chiar dacă acum, dacă vorbim de Vest, forța de muncă este absorbită foarte repede și există chiar o criză în acest sens.
Forța de muncă calificată în contextul în care toți antreprenorii care au stat pe acel scaun pe parcursul anului au reclamat/denunțat lipsa forței de muncă, un risc în zona asta, a pieței forței de muncă și au reclamat în continuare atributul de mână de lucru ieftină.
Ăsta e un lucru discutabil. Înțeleg că toată lumea vrea să facă profit. Pe de altă parte, dacă vorbim de o multinațională care vine aici să producă niște componente cu valoare adăugată ridicată, automat își vor aloca un buget salarial ridicat. Sunt de acord că mai găsim forță de muncă la salariul minim pe economie, dar pe de altă parte dacă
businessul este profitabil și putem să alocăm un buget mai ridicat zonei salariale, oamenii se găsesc. Pot să vă răspund din perspectiva clienților noștri.
Pentru că suntem sub umbrela „Profit live”, e firesc să te întreb cum vă merge firma. Dă-mi, de la momentul lansării ei, de la start-up și până în prezent, o dinamică, o cifră de afaceri și o rată a profitabilității.
Pot să zic că am avut fluctuații. Au fost momente când am fost mai sus, momente când am fost mai jos, ca cifră de afaceri am reușit să atingem câteva milioane. La un moment dat, am început să coborâm, acum am început iar să creștem. Pur și simplu depinde de an. Suntem foarte dependenți de zona de absorbție a fondurilor europene. A fost o perioadă, 2007-2013, când evident au fost fonduri atât pe partea de fonduri europene, cât și parte ajutor de stat. Apoi a fost o perioadă de doi ani în care nu au existat fonduri, ci s-au făcut doar implementări de proiecte anterior depuse. Iar acum, evident, când se stabilesc bugetele noi, vor exista creșteri pentru toată lumea, nu doar pentru noi.
O să te rog să faci un comentariu legat de planul Juncker. Acest fond uriaș de investiții strategice la nivel european, despre care s-a spus la momentul lansării că va relansa creșterea economică a Uniunii Europene per ansamblu prin alocarea de bani în proiecte de investiții uriașe, relevante, de interes comun, pentru toată Europa. România nu a prea prins trenul Juncker. De ce? Care este explicația din punctul tău de vedere?
Cred că noi, ca țară, avem mai multe probleme. Și nu doar legate de planul Juncker, ci în general. Noi avem o problemă vizavi de lobby în general. Nu avem oameni pregătiți în afară care să poată promova corect țara. Separat, nu am văzut foarte mult interes nici din partea instituțiilor bancare. Și evident, lipsa asta de comunicare a dus la lipsa de rezultate concrete.
De unde crezi că vine această lipsă de interes a băncilor din România spre a atrage investiții aici? Nu m-aș duce cu gândul atât de departe, în zona teoriilor conspirației. Totuși, dacă Viena decide că e mai bine să vină investiția în Austria, atunci Viena dictează Bucureștiului să tacă.
Chiar dacă e așa, foarte probabil nu o să aflăm. Am ocazia să mă întâlnesc destul de des cu mulți oameni din bănci și e o întrebare bună. Cred că pur și simplu s-au concentrat pe alte proiecte, a existat și o stagnare, s-au păstrat într-o zonă facilă. Nu am văzut foarte mult interes. Băncile au făcut profit inclusiv în timpul crizei 2009-2010, lucrând cu statul, nu cu antreprenori. Am reconfirmat un răspuns pe care de altfel îl tot comentăm.
Cum va arăta 2017? Nu vreau să te transform într-o mafaldă sau în Nouriel Roubini. Dar din ceea ce simți, dincolo de afectiv? Din ceea ce ai muncit anul acesta apropo de vizite, de contracte, de precontracte, de întâlniri de lucru? Cum va arăta economia țării în 2017? La ce chestiuni notabile ne putem aștepta?
Eu cred că zona de investiții străine o să crească în 2017. Din ceea ce am văzut în anul 2016, au fost foarte multe companii străine care în anii trecuți nu s-ar fi uitat la România și acum se uită. Probabil o parte din ele vor investi, dar se vor anunța investiții mari, foarte probabil și cu ajutorul guvernului, poate va veni și un nou constructor de autoturisme.
American, european sau asiatic, sau japonez?
Eu aș spune european sau asiatic.
Ai spus că 2017 este anul în care se vor anunța investiții majore străine. Ne gândim la proiecte mari finanțate de investitori străini sau ne gândim chiar la nume sonore în businessul global?
Nume sonore din businessul global. Vom vedea inclusiv destul de mulți investitori americani.
Voiam să îmi iau la revedere însă mi-am adus aminte că îmi ești dator. Profitabilitatea firmei?
Economistul vă prezintă cele mai importante articole din presa internațională, în lunile ianuarie și februarie.
BANCHERII AFLAȚI LA DAVOS CRED CĂ TRUMP VA FACE WALL STREET MARE DIN NOU
Într-un editorial al agenției Bloomberg, din 19 ianuarie a.c., se arată că bancherii se așteaptă ca administrația Trump să favorizeze mediul de afaceri, iar planul de investiții majore să fie un succes real.
Figurile importante ale piețelor financiare prezente în aceste zile la Forumul Economic Mondial, fericiți de rezultatele puternice ale firmelor lor din trimestrul IV 2017, susțin că ei sunt încrezători că noua administrație a lui Donald Trump va relaxa constrângerile de reglementare pe piețele financiare – chiar dacă va lăsa neschimbată semnătura lui Barak Obama pe legea Dodd-Frank. În schimb, conducătorii marilor bănci de investiții se așteaptă ca agențiile federale care urmăresc respectarea reglementărilor pe piața financiară să-și relaxeze poziția și să sprijine eforturile bancherilor de investiții de a limita nevoia de capital și lichidități de care acestea au nevoie pentru a plăti facturile sau să absoarbă pierderile în cazuri de criză.
Bancherii susțin că ei recunosc că modificarea sau chiar eliminarea Legii Dodd-Frank ar implica un sprijin în Senatul SUA pe care republicanii s-ar putea să nu-l aibă. În loc de aceasta ei contează pe faptul că echipa lui Trump să tempereze modul în care agențiile vor aplica și interpreta reglementările. Sub conducerea Guvernatorului de la Federal Reserve, Daniel Tarullo, autoritățile de reglementare din SUA au adoptat, în urma crizei din 2008, o versiune ultra strictă a standardelor globale de capital și lichiditate stabilite de comitetul de la Basel pentru Supraveghere Bancară.
CEO-ul JPMorgan Chase, Jamie Dimon, susține că „a face legi este, în mod evident, mai greu decât a schimba doar reglementările. Reglementatorii pot modifica o mulțime de lucruri în ceea ce privește respectarea acestora, costurile, anumite reguli despre creditare, cum sunt folosite lichiditățile sau cum este folosit capitalul. Mi-aș dori să văd unele din aceste reglementări revăzute și poate un pic modificate și cred că acest lucru ar fi bun pentru economie”.
Șeful Goldman Sachs Group Inc. Lloyd Blankfain a oferit un punct de vedere la fel de optimist într-un interviu acordat Televiziunii Bloomberg: „dacă ne uităm la politicile la care Trump s-a angajat, ele sunt chiar stimulatoare și chiar sprijină piața. Dacă ne uităm la cheltuielile pentru infrastructură, ratele scăzute ale impozitelor și reglementări care se suprapun, ele toate sunt destul de stimulative, mult mai stimulative decât se aștepta lumea dacă democrații ar fi câștigat alegerile.
De la căderea economică brutală survenită în 2008 și până astăzi am auzit adesea cel puțin două teorii diferite menite să conducă la redresarea economică. Prima teorie, a pieței lăsate liber să reacționeze, cerea statului să nu intervină sau să intervină cât mai puțin în reglajele și ajustările pe care economia reală le face singură pentru revenirea ei pe creștere. Dar a doua teorie a fost mai bine primită și chiar pusă în practică, mai ales în spațiul economic european: economia reală are nevoie de comenzi ale statului ca factor direct de redresare și creștere economică.
Nu întâmplător a apărut Planul Junker la nivel european. Și deloc întâmplător auzim și că mediul de afaceri cere politici publice care să provoace creșterea sectorului privat. Economia privată cere statului să deruleze programe de investiții publice și să transmită astfel comenzi de lucru economiei reale. Tema revine în actualitate în raportul dat publicității la început de an de către Banca Mondială, în contextul intern în care și programul de guvernare PSD-ALDE al cabinetului Grindeanu menționează măsuri clare de investiții publice care să conducă la creșterea sectorului privat.
Guvernul Grindeanu pregătește deja două coduri importante, Codul Economic, care să cuprindă în formă simplificată Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea Evaziunii Fiscale și Codul Administrativ, care va cuprinde legislația națională care se referă atât la administrația publică centrală, cât și la administrația publică locală. Potrivit programului guvernului, România va înființa un Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI). Acesta va fi alcătuit, în principal, din companiile de stat profitabile, a cărui valoare va depăși 10 miliarde euro. Fondul se va putea folosi de veniturile din dividende ale acestor companii, precum și din veniturile provenite din emisiuni de obligațiuni sau din vânzarea de active neperformante (case de odihnă, hoteluri – aparținând unor companii al căror obiect de activitate este cu totul altul). Scopul fondului va fi de a dezvolta sau construi de la zero afaceri în domenii prioritare pentru statul român, care să se susțină economic (deci cu un anumit grad de profitabilitate), singur sau împreună cu alte fonduri de investiții sau investitori privați. Potrivit estimărilor oficiale (sursa: programul de guvernare PSD) circa 10 miliarde euro vor intra în economia României în următorii patru ani prin FSDI.
Astăzi, economia României este a 17-a în UE. PIB-ul României este estimat la circa 168 miliarde euro în 2016. Prognoza de creștere a economiei naționale prezentă în programul de guvernare stipulează că PIB va ajunge la peste 225 miliarde euro în 2020, luând ca presupunere un ritm de creștere economică medie de circa 5,5% pe an pentru fiecare din următorii patru ani. Ținta ar fi ca România să ajungă a șaptea economie europeană (urcând astfel 10 poziții), din moment ce este a șaptea piață de desfacere ca mărime în Uniunea Europeană. Potrivit programului PSD-ALDE, acest lucru implică și „trecerea de la o economie bazată pe eficiență la o economie bazată pe inovație, dar și depășirea pragului de 70% din media UE privind PIB pe locuitor raportat la paritatea puterii de cumpărare”. Potrivit documentului citat, doar în următorii patru ani FSDI ar aduce în România investiții de 10 miliarde euro și va conduce la apariția unor unități de producție noi, atât în sectorul industrial, cât și în sectorul agricol.
Criza și războiul din Ucraina s-au îndreptat accentuat, din 2016, pe un parcurs straniu: pe măsură ce se cronicizează și agravează, expunerea internațională a țării intră într-o penumbră tot mai pronunțată, iar sprijinul și chiar interesul pentru conducerea de la Kiev, însă și pentru cauza ucraineană, se însoțesc cu o rezervă, precauție, stânjeneală și condiționare accentuate.
Ucraina a părăsit poziția de vedetă – nedorită și deloc de invidiat de altfel – a mass media internaționale. Mereu alte evoluții din lume îi reduc vizibilitatea. Situația explozivă din Siria, cu prelungirea ei europeană – exodul de populație medio-orientală, Brexitul, alegerea ca președinte al Statelor Unite a lui Donald Trump, erodează, fiecare în felul său, imaginea dramatică a Ucrainei, care trece, de fapt, printr-o încercare existențială pentru statul său independent. Dar și cercurile influente internaționale, și opinia publică, par să fie tot mai puțin convinse de stringența unei acțiuni conjugate pentru soluționarea impasului.
Un război fratricid și stupid
Ca mai toate războaiele, și cel din Ucraina a izbucnit stupid, parcă din întâmplare. În noiembrie 2013, regimul Ianukovici de la Kiev a anunțat că amână să semneze Acordul de liber schimb cu UE, ceea ce a deschis seria unor demonstrații tot mai ample la Kiev și în alte orașe, urmate de ciocniri, răsturnarea guvernului și a președintelui, alt regim care și-a anunțat atașamentul ferm la Vest și instituțiile sale, anexarea promptă și fără vărsare de sânge a Crimeei de către Rusia, mișcări secesioniste transformate în război civil care au dus la dezmembrarea de facto a teritoriului țării prin desprinderea regiunii de sud-est, a Donbassului și, în sfârșit, conflictul înghețat (sau, mai potrivit spus, cronicizat) căruia deocamdată nu i se vede sfârșitul.
Această criză din spațiul post-sovietic, cea mai gravă după puciul nereușit de la Moscova, are două componente: criza (internă) din Ucraina și ceea ce se poate numi criza ucraineană, care include o complexitate de aspecte ce implică într-un fel sau altul mai toate marile conexiuni la nivel global, de la relațiile dintre Rusia și Ucraina, statele post-sovietice, relațiile Rusiei cu Europa Unită, cu Statele Unite și cu Occidentul și instituțiile sale etc. Războiul și criza au răscolit și solicită toate aceste resorturi, obligând la confirmări și mai ales reevaluări și confruntări, revizuiri și repoziționări. De fapt, se consumă resurse finale (să sperăm) din uriașele energii și tensiuni acumulate decenii de-a rândul în perioada Războiului Rece și care nu s-au epuizat la încheierea marii confruntări Est-Vest, în 1989-1991, când nu s-au pus bazele unui nou echilibru global (prin vreun Tratat de pace sau ceva similar, căci documentele de acest tip, de la Helsinki și apoi Paris, lasă multe probleme în suspensie sau ambiguitate).
Anul acesta Uniunea Europeană aniversează 60 de ani de la semnarea Tratatului de la Roma, certificatul de naștere al Uniunii Europene, iar România, 10 ani de la aderare. Semnat în martie 1957 de Italia, Franța, Germania de Vest, Belgia, Olanda și Luxemburg, Tratatul de la Roma a pus bazele atât ale Comunității Economice Europene – piață unică pentru bunuri, forță de muncă, servicii și capitaluri – cât și a viitoarei Comisii Europene. Pe 24 martie, liderii europeni, reuniți în capitala Italiei vor ciocni o cupă de șampanie, vor ține discursuri mobilizatoare, dar vor avea prea puține motive de sărbătoare. Crizele suprapuse cu care se confruntă UE pun în pericol însăși existența construcției europene, care are de înfruntat cele mai grele încercări de la formarea sa în urmă cu 60 de ani.
În spatele ușilor închise, șefii de stat și de guverne nu vor pierde prilejul pentru a analiza stadiul negocierilor cu Marea Britanie privind condițiile de retragere din structurile Uniunii – Brexit. După care vor trece la un alt subiect fierbinte: criza provocată de imigrația masivă, scăpată de sub control. Se vor arată îngrijorați și de ascensiunea partidelor populiste, mai ales după aflarea rezultatului surprinzător al alegerilor parlamentare din Olanda soldate cu încă o victorie a populiștilor. Vor căuta soluții și pentru suplimentarea fondurilor destinate Greciei, dar și pentru salvarea sistemului bancar din Italia. Pentru creșterea inegalităților sociale, precum și majorarea ecartului dintre statele bogate și cele mai sărace din cadrul Uniunii, probabil că nu le va mai rămâne mult timp, pentru că vor fi nevoiți să se gândească la ce măsuri pot lua pentru a stopa valul de atentate teroriste din principalele orașe europene. Palatul în care se va desfășura evenimentul va fi ca o cetate asediată în vreme de război: înconjurat de mii de soldați înarmați până în dinți, sute de vehicule blindate care patrulează pe străzile dimprejur, elicoptere care încearcă să surprindă din aer orice mișcare suspectă, baraje pe principalele artere de circulație și puncte de control în tot orașul.
Tabloul general arată o Uniune Europeană care trebuie să se transforme și să facă loc unor reforme profunde care să readucă bunăstare și securitate propriiilor cetățeni. Situația geopolitică este în schimbare, iar oficialii de la Bruxelles par a fi întotdeauna cu un pas în urma evenimentelor mondiale. Peste doi ani, în 2019, când România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, nici numărul de state membre nu este sigur. Marea Britanie ar putea să fi încheiat procesul de ieșire din cadrul structurilor UE, dar termenul nu este sigur. Relațiile cu superputerile mondiale, SUA și Rusia, sunt și ele puse sub semnul întrebării, mai ales după alegerea ca președinte al SUA a lui Donald Trump, exponent al noului val de populism care câștigă tot mai mult teren și în Europa.
Spunem că este aproape imposibil de anticipat modul cum va evolua Uniunea Europeană în următorii ani, pentru că schimbările vor fi determinate de alegerile care vor avea loc în state foarte importante: Olanda, Germania, Franța și posibil Italia, care s-ar putea solda cu venirea la conducere a unor partide euro-sceptice.
În ultimele două decenii am exprimat de mai multe ori speranțele mele individuale și cetățenești în ceea ce privește calea de evoluție a României. Imediat după 1989 doream să fiu ocupat numai cu îndatoririle mele profesionale, fiind convins că societatea românească nu avea altă opțiune decât să urmeze modelul occidental, ceea ce credeam că se va realiza mai curând sau mai târziu. De la începutul anilor ‘90 am fost alarmat de „căutările” fără sens și direcție ale politicienilor români și m-am implicat în îndreptarea țării către Vest. Nu aveam în vedere, precum nu am nici astăzi, o transpunere mecanică la noi a modelului occidental, ci o mobilizare socială prin care însăși societatea românească să-și remodeleze conturul și esența pornind de la experiența Occidentului. Atunci se tot vorbea de „tranziție”, însă mi se părea de domeniul evidenței că „o tranziție spre nicăieri” însemna o „ieșire din istorie” (ca să-l parafrazez pe Lucian Blaga), fiind absolut necesară tranziția pornind de la un proiect propriu de societate pe care noi înșine să-l realizăm.
Tot în aceste decenii am scris și despre cum vedeam proiectul aderării noastre la Uniunea Europeană și integrarea societății românești în construcția europeană. Pe cât mi-a stat în putință m-am și implicat direct în demersul post-1989 al redefinirii noastre naționale și statale, atât prin munca mea științifică și educațională, cât și prin activitate diplomatică, politică și chiar antreprenorială. Recent, am încheiat un serial de analize istorice și prospective despre etapa primului deceniu al României ca stat membru al Uniunii Europene (unele publicate chiar în revista ECONOMISTUL). Motiv pentru care mi-am propus să nu mai spun cum aș vedea eu, personal, viitoarea decadă românească, dar nici nu eram mulțumit doar să interpretez anumite sondaje de opinie. De aceea, am să vă relatez câteva opinii extrase din dialogul meu, ca dascăl, cu clasa studenților masteranzi de la cursul de „Negocieri europene avansate” (Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, la sfârșitul anului 2016). Precizez că interlocutorii mei au fost tineri cu vârste între 22-30 de ani, proveniți din toate regiunile țării, cu profesii diferite, iar în următorul deceniu ar urma să fie în rândul grupurilor socio-profesionale cele mai productive ale țării. Spun, de la bun început, că starea lor generală de spirit este mai degrabă optimistă, majoritatea dorind și intenționând să se implice în programele naționale de dezvoltare europeană a României; câțiva dintre ei nu-și văd viitorul individual corelat cu viitorul țării, ci cu cel al societăților europene mai avansate; numai două persoane au susținut că nu mai cred în capacitatea României de a progresa, ceea ce le-a imprimat o atitudine defetistă și pe alocuri rebelă.
Anul economic 2017 debutează din start sub semnul unei noi guvernări. Activitatea economică se desenează pe o creștere de 5,2%, ceea ce ar urma să aibă ca rezultat un PIB estimat la 815 miliarde lei, adică o creștere nominală de 7,5% față de 758 miliarde lei PIB estimat în 2016.
O asemenea construcție a dezvoltării economice în 2017, cu un ritm de creștere prognozat de 5,2% a dat temei guvernanților să vină și cu o serie de măsuri salariale, fiscale și sociale care să se simtă încă din debutul anului și „în buzunarul românului”.
Creșterea salariului minim pe economie, reducerea și chiar dispariția unor taxe și impozite, facilitățile în domeniul educației (bursele studențești) și sănătății (prețul la medicamente), nu pot fi decât măsuri necesare, așteptate și apreciate de cetățean.
Problema esențială este însă că încă din debutul construcției anului economic 2017, odată cu stimularea forței de muncă și promovarea unor măsuri sociale necesare și corecte, guvernanții trebuie să deseneze mai clar cum vor acționa pentru stimularea creșterii economice bazată pe noi investiții și, mai ales, pe creșterea productivității muncii. Altfel, există, în logica științei economice, riscul unor sincope.
În opinia mea, în afara surselor de finanțare prevăzute în bugetul anului 2017 pentru susținerea măsurilor de stimulare a forței de muncă și îmbunătățire a condițiilor sociale, să se acționeze mai ferm pentru reducerea cheltuielilor bugetare nejustificate din actuala construcție bugetară și să crească investițiile productive din fondurile bugetare și din cele europene.
Accelerarea terminării și punerii în funcțiune a investițiilor începute și nefinalizate din anii anteriori, generatoare de producție și mărfuri, inclusiv de noi locuri de muncă în plus, ar putea fi o resursă pentru a complementa nevoile bugetare, fără a se apela la eventuale împrumuturi sau eventuale alte noi taxe directe sau indirecte, necesare echilibrului bugetar.
Eu cred că reprezentanții Ministerului Finanțelor s-au grăbit deja, anunțând la o conferință organizată la Viena (de ce la Viena?) că este posibil ca România să împrumute în acest an în jur de 50 miliarde lei pe piața internă și circa 30 miliarde euro de pe piața externă.
Stimularea populației, dar și a societăților comerciale pentru a-și reorienta economiile pe care le au în depozite bancare și să le investească în activități de creștere a resurselor pentru finanțare: cumpărarea de acțiuni la societățile productive, investiții directe în activități productive de talie mică și mijlocie în industrie, agricultură, industria alimentară, activități agro-turistice sau alte servicii, poate fi o altă cale de creștere economică, fără angajarea de resurse bugetare, dar cu efecte de încasări bugetare suplimentare.
Astfel, o parte din cele peste 100 miliarde lei aflate în depozitele populației și a celor circa 80 miliarde lei în depozitele companiilor în bănci, din care circa două treimi sunt depozite la termen, ar putea constitui o sursă complementară de investiții, fără eforturi bugetare, dar cu efecte majore pentru creșterea economică.
Dar pentru aceasta este nevoie de o politică de stimulare și convingere, de acordare de facilități investiționale care să cointereseze deponenții să nu țină bani în bănci pe dobânzi nesemnificative și să-i investească în activități generatoare de profituri mai mari decât profiturile bancare.
Mai sunt și alte soluții de atragere de surse financiare fără a se apela la noi taxe și impozite sau la împrumuturi guvernamentale, dar despre ele altădată.
Universitatea Tehnică de Construcții București (UTCB), cu sprijinul Federației Patronatelor Societăților din Construcții (FPSC), a organizat Gala premiilor de excelență în educație și cercetare la UTCB. “Industria de construcții este principalul beneficiar al proceselor educaționale și de cercetare ale UTCB și de aceea legătura cu mediul de afaceri — acolo unde majoritatea absolvenților Universității își vor pune în aplicare cunoștințele dobândite, iar cercetarea își va arăta roadele — este extrem de importantă pentru pregătirea specialiștilor, respectând cerințele de inserție pe piața muncii”, argumentează iniţiatorii necesitatea evenimentului, aflat la prima ediţie.
La nivelul fiecărei facultăţi a UTCB a fost stabilit şi premiat câte un laureat pentru domeniul educaţiei şi pentru cel al cercetării, pe baza unui algoritm care a luat în calcul, între altele, prezenţa în publicaţii cotate internaţional, particparea la proiecte, eficienţa economică a acesteia, aprecierea studenţilor. Dintre câştigătorii pe facultăţi, Consiliul de administraţie al UTCB a desemnat Profesorul anului 2016 la UTCB și Cercetătorul anului 2016 la UTCB.
Marele premiu a fost obţinut, la categoria educaţie, de conf. univ. dr. ing. Mihai Iancovici, de la Facultatea de Construcţii Civile, Industriale şi Agricole; la categoria cercetare, de conf. univ. dr. ing.Ilinca Năstase, de la facultatea de Inginerie a Instalaţiilor.
Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Văcăreanu, rectorul UTCB, a semnalat intensificarea preocupărilor instituţiei pe care o conduce pentru “deschidere către economie şi către tot ce înseamnă mediu universitar”, subliniind că este nevoie mai mult ca oricând de “o reinventare a profesiei de inginer constructor şi de o remodelare a imaginii consturctorului”.
La rândul său, dr. ing. Cristian Romeo Erbașu, președintele Federației Patronatelor Societăților din Construcții, a susţinut cerinţa apropierii dintre pregătirea profesională asigurată de universitate şi mediul economic. Aprecierea sa a fost că ne găsim “într-un moment în care, cu toate că nu sunt multe construcţii pe piaţă, foarte greu găseşti un constructor”, ceea ce necesită creşterea eforturilor pentru atragerea tinerilor către studii superioare de profil şi, în acelaşi timp, pentru deschiderea UTCB spre mediul economic, social, cultural.
Preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Cîmpeanu, rectorul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti (USAMV), a apreciat caracterul obiectiv şi comprehensiv al desemnării premianţilor în construcţii, prin îmbinarea criteriilor academice şi a celor de impact economic. Ca urmare, a anunţat lansarea invitaţiei de organizare a unor asemenea evaluări, cu premierile aferente, şi în alte instituţii de învăţământ superior.
În ideea deschiderilor interdisciplinare şi în spiritul colaborării interuniversitare şi economice, la gala de la UTCB au participat rectori şi alţi profesori de top de la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu”, Universitatea Politehnica din Bucureşti, Academia de Studii Economice, Universitatea din Bucureşti, USAMV.
Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) reia solicitarea de simplificare a documentului „Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA”, cunoscut în mod uzual ca „formularul 088”.
„CNIPMMR a solicitat în repetate rânduri simplificarea procedurii și conținutului formularului 088 „Declaraţie pe propria răspundere pentru evaluarea intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA” și înlocuirea lui cu o declaraţie pe propria răspundere privind intenţia contribuabilului de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA, care să se completeze electronic şi să se depună online, deoarece societăţile care depăşesc plafonul de scutire a plăţii T.V.A. de 220.000 lei, stabilit prin Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, sunt de drept plătitoare de TVA, parcurgerea unei proceduri de evaluare a intenţiei şi a capacităţii de a desfăşura activităţi economice care implică operaţiuni din sfera TVA nefiind justificată.
Reluând demersurile sale anterioare și având în vedere că potrivit Cartei Albe a IMM-urilor din România 2016 birocraţia se clasează pe primul loc între dificultăţile cu care se confruntă IMM-urile, fiind menţionată de 61,41% dintre acestea, CNIPMMR solicită simplificarea majoră a formularului (088) și înlocuirea lui cu o declaraţie pe propria răspundere, care săse completeze electronic şi să se depună online. Simplificarea formularului (088) va asigura reducerea birocrației care afectează semnificativ IMM-urile, implementarea principiului “Only once” (astfel ca întreprinderile să nu fie supuse de mai multe ori la declaraţii şi proceduri administrative pentru aceleasi date şi acelasi subiect) și va susține mediul de afaceri”.
ASPES (Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale) ia notă cu surpriză de decizia Guvernului de a elimina – fără nicio consultare publică! – plafonarea la 5 salarii medii lunare a bazei de calcul a CAS și CASS individuale, pentru angajații bine plătiți, baza de calcul fiind acum salariul brut.
Este o măsură care contrazice flagrant atât programul electoral al PSD care a promis măsuri pentru întărirea clasei mijlocii, cât și motivul enunțat în Nota de fundamentare a OUG 3/2017 ca justificare a emiterii acestei norme: „încurajarea investițiilor în sectoare cu valoare adăugată mare”. În plus, adoptarea pe 6 ianuarie, fără nicio consultare publică, a unei norme cu impact atât de semnificativ afectează grav stabilitatea și predictibilitatea mediului de afaceri. Despre ce fel de predictibilitate își imaginează Guvernul că se poate discuta când, la început de an, cu bugetele anuale sau multianuale deja aprobate în forurile interne, companiile se văd nevoite să se adapteze unei realități adverse și în continuă schimbare?
Atragem de asemenea atenția cu privire la efectul nociv pe care creșterea salariului minim o poate avea asupra capacității de angajare a companiilor private, mai ales în contextul în care nivelul salariului minim a crescut accelerat în ultimii ani (de la 700 lei în 2012 la 1.450 lei în 2017, adică peste 100% în 5 ani), iar sectoarele care plătesc salariul minim sunt în general, din păcate, sectoare cu valoare adăugată mică, care angajează forță de muncă slab calificată (curățenie, pază, retail).
Guvernul trebuie să înțeleagă că mediul de afaceri este cel care produce impozitele și taxele din care sunt plătite cheltuielile publice, iar mediul de afaceri are nevoie de un cadru predictibil, inclusiv fiscal.
Deci, ați reușit, cumva, să reduceți costurile pentru construirea unei rachete cu 75%, depinzând desigur de cum calculezi. Cum ați reușit o asemenea performanță? NASA a încercat acest lucru de ani de zile. Cum ați făcut?
Ei bine, am reușit să facem pași mari în ceea ce privește tehnologiile structurii externe a rachetei, în ceea ce privește motoarele, componentele electronice și operațiunile de lansare. Există o lungă listă de inovații pe care le-am realizat, care însă mi-e un pic mai greu să le prezint aici, dar…
Nu în ultimul rând pentru că încă pot fi copiate, e adevărat? Nu ați obținut încă patentele pentru aceste inovații. Asta chiar este interesant, cel puțin pentru mine.
Nu, noi nu facem patente.
Voi nu ați înregistrat patentele, deoarece credeți că e mai periculos să o faceți decât să nu le aveți.
Din moment ce principalii noștri competitori sunt guverne naționale, aplicarea dreptului de proprietate intelectuală asupra inovațiilor noastre ar fi cel puțin discutabilă. (Râsete, aplauze).
Interesant, chiar foarte interesant. Dar înțeleg că inovația cea mare abia urmează și lucrați la ea chiar acum. Ce ne puteți spune despre ea?
Da, adevărat… deci, marea inovație. Principala problemă a rachetelor este că ele sunt de unică folosință. Toate rachetele care zboară astăzi nu pot fi refolosite. Naveta spațială a fost o încercare de a obține o rachetă reutilizabilă, dar chiar și acolo rezervorul principal se aruncă după fiecare lansare, iar pentru părțile reutilizabile era nevoie de un grup de 10.000 de oameni și de nouă luni de zile pentru a le reface în vederea reutilizării. Ca urmare, naveta spațială costă 1 miliard de dolari pe lansare. E evident că nu prea e convenabil. Deci este foarte important ca treptele rachetelor să poată fi aduse înapoi la rampa de lansare și să fie pregătite pentru o nouă lansare peste doar câteva ore.
Fantastic. Rachete reutilizabile!
Da, așadar, ceea ce mulți oameni nu înțeleg este că, de fapt, costul combustibilului pentru propulsie este foarte mic. E mai degrabă ca la avion. Mai exact, costul combustibilului este doar 0,3% din costul rachetei. Devine astfel posibil să obții o reducere cu 100%, în mare, a costului unui zbor cu racheta dacă o poți refolosi. Din acest motiv este atât de important. Fiecare mijloc de transport pe care îl folosim noi oamenii, fie el avion, tren, automobil, bicicletă sau cal, este reutilizabil. Rachetele până acum nu erau. Deci trebuie să rezolvăm această problemă dacă vrem să devenim o civilizație care să călătorească în spațiu.
Mă întrebai mai devreme cât de populare ar mai fi croazierele pe mare dacă ar trebui să arzi navele după fiecare utilizare…
Anumite croaziere sunt, aparent, foarte problematice.
În mod cert, mult mai scumpe. Deci aceasta este, potențial, o tehnologie revoluționară și care, cred, deschide drumul către visul tău de a duce, la un anumit moment, civilizația umană pe Marte, pe scară largă. Ți-ar plăcea să vezi o colonie pe Marte.
Da, exact. SpaceX, sau o combinație de companii și guverne, trebuie să progreseze către ideea de a face viața multi-planetară, de a stabili o bază pe o altă planetă, pe Marte – care este singura opțiune realistă – și apoi de a dezvolta acea bază până când vom deveni o specie cu adevărat multi-planetară.
Și cum avansează lucrul la această „hai să o facem reutilizabilă” rachetă? Cum stau lucrurile?
Am reușit în fapt să obținem progrese mari recent cu ceva ce noi numim „Proiectul Test Greierele”, în care verificăm porțiunea de aterizare verticală, genul de porțiune terminală care este cu adevărat o problemă. Și am avut câteva încercări bune
Este extraordinar dacă stai să te gândești… Nu am văzut încă așa ceva. O rachetă care este lansată și apoi…
Da, racheta are înălțimea unei clădiri de 12 etaje. După lansare și desprindere, plutește la circa 40 de metri înălțime și își ajustează unghiul, puterea și intensitatea motorului, menținându-și poziția cu motorașe cu gaz rece.
(continuare în numărul viitor)
Până la bilanțul general pe 2016 prezentat de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, directorul general ing. Dragoș Ciprian Pahonțu ne oferă o imagine preliminară a ceea ce s-a realizat în acest an, cu deschidere spre anul care vine.
Domnule director general, cum caracterizați anul 2016?
2016 a fost un an dificil, care a început cu multe probleme create de aplicarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase. Ca urmare, în primele luni ale anului s-au produs perturbări în activitatea Regiei. Pe parcurs, am reușit să gestionăm această problemă. La ora actuală, premisele sunt că la sfârșitul anului Regia Națională a Pădurilor – Romsilva își va îndeplini toți indicatorii programați, atât indicatorii fizici, cât și cei economici, inclusiv profitul.
2017 cum se prefigurează?
Anul viitor sperăm să fie unul mai bun decât actualul. De fapt, noi pregătim de pe acum producția anului 2017. Conform unui nou regulament de valorificare a masei lemnoase adoptat de guvern la sfârșitul lunii august („Regulamentul de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică” din 31.08.2016, HG 617/ 2016, în vigoare de la 02.09.2016), noi deja ne aflăm în perioada de licitație a acestei mase lemnoase. Sperăm ca licitația să se desfășoare cu succes și, față de cea pentru 2016, să decurgă fără incidente.
În rest, ce altceva vă face să anticipați un an mai bun pentru silvicultură?
În 2017 apreciem că o să fie mai bine pentru silvicultură din multe puncte de vedere. Conform planului de administrare, avem foarte multe acțiuni propuse, nu numai de natură economică, ci și de natură ecologică, educativă și de îmbunătățire a imaginii Regiei, a activității silvicultorilor. Cu siguranță ne vom ține de ele, iar rezultatele se vor vedea.
Prețul mediu de referință rămâne neschimbat
„Prețul mediu de referință pentru vânzarea masei lemnoase în 2017 este similar celui din anul în curs și a fost stabilit prin Decizia 383/28.09.2016, care este disponibilă detaliat pe pagina online a Romsilva (www.rosilva.ro), în secțiunea Comunicate de Interes Public”, anunță Regia Națională a Pădurilor, în urma consultărilor reprezentanților acesteia cu cei ai Asociației Forestierilor din România – ASFOR, ca organizație patronală și profesională de profil, consultări privind modelul contractului de vânzare-cumpărare.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,15 milioane de hectare fond forestier de stat, adică aproape jumătate din pădurile României. De asemenea, asigură servicii silvice pe baze contractuale pentru încă un milion de hectare de păduri.
Sub genericul „Consultanță și soluții de finanțare și investiții pentru IMM”, programul România Durabilă și-a desfășurat ultima dezbatere din 2016, având ca partener statornic Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale – ASPES.
Semnificația sintetizată de moderatorul reuniunii, Daniel Apostol, a fost aceea a unui bilanț asupra relației mediului de afaceri cu un mecanism fiscal reînnoit și, în același timp, a unei deschideri din perspectiva așteptărilor față de un nou Executiv. Pe linia bine-cunoscută a dialogurilor aplicate, consultanții de profil au lansat soluții sau cel puțin idei valorificabile de către întreprinzători.
Ramona Ivan, director în domeniul relațiilor externe și al finanțărilor structurale la CEC Bank, a adus câteva exemple de abordare a finanțării, subliniind că nu este vorba atât despre consultanță în sensul clasic al termenului, cât despre sfaturi, de cele mai multe ori eficiente în ceea ce privește folosirea timpului, simplificarea formalităților, scurtarea căilor de a ajunge la resurse. Totodată, a oferit sugestii de orientare către instrumente financiare cu adevărat utile IMM-urilor, fără a reprezenta neapărat cofinanțări din fonduri europene. Un sprijin pentru acces în această direcție a semnalat că poate veni din apartenența CEC Bank la Rețeaua Europeană a IMM-urilor, pe această cale, deschiderea fiind către prezentare, cunoaștere, interacțiune și parteneriate.
Într-un sens de continuitate pe linia informațiilor valorificabile efectiv, dr. ec. Constantin Boștină, președinte al ASPES, a lansat întrebarea „cum este organizată activitatea CEC Bank, astfel încât să încurajeze capitalul privat românesc, mai ales IMM-urile, ca să găsească la această instituție bancară cu capital integral românesc un partener în tratarea cu celeritate a problemelor de finanțare? Cum poate CEC Bank să încurajeze capitalul privat autohton să se consolideze, să ajungă la o anume întărire, în condițiile în care capitalismul românesc nu provine din multinaționale, așa că nu se poate dezvolta decât prin IMM-uri?”. Răspunsul a fost că la CEC Bank există direcții specializate pentru întreprinderi mici și mijlocii, funcționând în toată țara 48 de birouri teritoriale pentru consultanță în acest sens. Dr. ec. Constantin Boștină și-a accentuat pledoaria sub aspect cuprinzător, pentru determinarea unei regândiri a poziției față de IMM-uri, reiterând ideea creării unei bănci dedicate acestora sau, în orice caz, a unui fond de finanțare.
O incursiune în „universul administrării banilor” au deschis Eduard Inizian, manager pentru clienți instituționali și Mihnea Bărbulescu, director de vânzări la Erste Asset Management, societate care administrează fonduri de investiții, obligațiuni, acțiuni etc.
La rândul său, Gabriel Biriș, casa de avocatură „Biriș Goran”, a oferit o expunere asupra plusurilor și minusurilor demne de semnalat după un an de aplicare a Codului fiscal. În sens pozitiv, au fost apreciate, între altele, amânarea (nu scutirea!) aplicării impozitului pe profitul reinvestit, reducerea impozitului pe dividende, măsurile din domeniul TVA. În sens negativ se pot înscrie „ratarea consolidării fiscale și o reformă reală în ceea ce privește contribuțiile sociale”. Inevitabil au revenit în discuție probleme ridicate de cerințele actului intrat în uzul comun drept „formularul 088”, exact spus, „declarația pe propria răspundere pentru evaluarea intenției și a capacității de a desfășura activități economice care implică operațiuni din sfera TVA”. Aprecierea de ansamblu a fost că nu atât Codul fiscal, în forma lui nouă, a generat veritabile provocări, cât normele și ordinele de aplicare, cele care formează legislația subsecventă.
Problema prețurilor de transfer în orizontul anului 2017 a fost abordată cu ajutorul unor exemple practice de către Viorel Sbora, Transfer Pricing Manager la BDO România.
Odată cu crearea condițiilor ca afacerile să se deruleze cât mai ușor (în sensul cursivității), a semnalat Corneliu-Teofil Teaha, fondator și general manager al societății Teaha Management Consulting, este necesară și îndeplinirea îndatoririlor fiscale: „A plăti impozitele este o activitate de responsabilitate socială”. Aprecierea sa cu valoarea unei concluzii a fost că „este mult loc pentru îmbunătățiri în relația dintre Fisc și investitori”.
În calitatea de a fi fost primul negociator șef al României în problemele de integrare (cu aceeași echipă multi-instituțională cu care am reușit și încheierea Acordului de Comerț al României cu CEE în 1992, fără de care drumul spre asociere era blocat), readuc aminte că în încercările noastre de a plusa în toate negocierile peste performanțele de care dădeam dovadă ne aduceau mereu un deserviciu. Pentru cei care înțeleg ceea ce înseamnă integrarea europeană, respectiv a cere mai mult decât poți să livrezi prin politici, programe, proiecte și poziții, aceasta explică de ce ești așezat de partenerii tăi acolo unde meriți, cu trista percepție a unei marginalizări sau a unei țări de mâna a doua.
Se pare că împărțirea statelor membre în categorii diferite a devenit o politică de salvare a UE de la efectele propriei sale guvernanțe slabe, o urmare a lipsei unor lideri europeni de anvergură. Lărgirea Uniunii spre est și criza Zonei Euro au creat premisele unei marginalizări de facto a unor state membre, întărind conceptul de nucleu și periferie a UE, de Europa cu două viteze. Cauza? Unele state membre nu pot ține pasul, nu cu media performanțelor, ci cu cea mai înaltă performanță hegemonică prin care statul membru respectiv și-a valorificat practic cel mai bine avantajele integrării. UE este departe de a fi un joc win – win, deși acesta era mesajul esențial al unei Uniuni mai largi, profunde și puternice.
Premisele angajamentului politic au fost acceptate, dar sprijinul din interiorul UE, prin politici cu denumiri din cele mai incitante – coeziune, solidaritate, fonduri de dezvoltare etc. – nu a ținut cont de distanțele și structurile de recuperat pentru un proces de integrare omogenă, benefic tuturor.
Chintesența celor de mai sus poate fi observată în distribuția fondurilor europene și nu numai. Conform declarației recente a consilierului prezidențial Leonard Orban, fost și ministru al integrării (pe care l-am apreciat foarte mult), în cadrul unei conferințe organizate de Piața Financiară, România a primit fonduri europene de 39 miliarde euro în cei 10 ani, în condițiile în care a avut contribuții la bugetul european de circa 13 miliarde euro, cu un rezultat net pozitiv de 26,5 miliarde euro. Cât am dat și cât am primit este una din cele mai simpliste și chiar populiste analize atunci când vorbim de beneficiile aderării. Dar cred că partea subtilă a declarației este cea care se referă la faptul că „putem discuta despre calitatea cheltuirii acestor fonduri (Comisia Europeană a avertizat de mai multe România pentru modul defectuos în care a cheltuit banii europeni, blocând temporar accesul la fonduri – n.n.). Însă, chiar și așa, au fost virate taxe la bugetul statului, iar banii au fost cheltuiți, până la urmă, pentru dezvoltarea României”.
În dezbaterea publică din România, subiectul adoptării euro în 2019 a fost disecat, politizat și apoi abandonat, dar nici măcar o clipă nu a fost discutat ca fiind un proiect. În urma acestei experiențe trag două concluzii cu privire la comportamentul nostru de elită a societății și lansez un avertisment.
Prima concluzie se referă la incapacitatea noastră, ca elită a societății, să ne asumăm managementul unui proiect de țară și să realizăm un astfel de proiect. Discuția publică despre adoptarea monedei UE a fost centrată, după părerea mea, în zona falsă, în raport cu momentul acesta, a dezbaterii tehnice a nivelului convergenței reale optime pe care trebuie să o realizeze un stat la adoptarea monedei unice. Ceea ce trebuia să aducă elita României în discuție era procesul de pregătire la aderarea la Uniunea Economică și Monetară, o adevărată reformă care privește toate deciziile economice luate la nivel național.
A doua concluzie are în vedere miopia de care dăm dovadă la nivelul întregii societăți. Societatea românească este nepăsătoare față de direcția și viteza cu care instituțiile UE stabilesc noi ținte și construiesc noi proiecte de integrare la nivelul UE. Am atras atenția de mai multe ori în ultimii ani de faptul că recenta criză a creat probleme, dar în aceeași măsură a generat multe oportunități demne de explorat și exploatat și că omenirea trece printr-o perioadă de adânci transformări și realinieri cu influențe semnificative în privința viitorului României și al țărilor din regiunea noastră.
Pe aceste baze îmi permit să trag un semnal de alarmă cu privire la faptul că termenele pe care UE și le-a autoimpus pentru creșterea competitivității și adâncirea integrării în Zona Euro nu ne mai lasă mult timp la dispoziție să ne pregătim instituțional participarea la aceste transformări.
Timpul nu mai are răbdare cu noi
În prezent există cel puțin trei proiecte care vor afecta instituțional și economic România în următorul ciclu economic.
În primul rând, la nivelul UE s-a elaborat un raport („Completing Europe,s Economic and Monetary Union”), mai cunoscut sub numele de „Documentul celor 5 președinți” (președinții celor mai importante instituții din structura politică și economică a Zonei Euro), cu privire la adâncirea integrării economice în UE și Zona Euro. Documentul cuprinde schița unui plan, în care prima etapă are termen de realizare data de 30 iunie 2017 (un calendar extrem de strâns) și România este vizată, ca toate celelalte state membre ale UE, atât la nivel instituțional, cât și la nivel de management economic.
Interviu cu Gunther Krichbaum, președintele Comisiei pentru afaceri europene din Bundestag.
Dle Gunther Krichbaum, sunteți un vechi prieten al României și totodată un bun cunoscător al țării noastre încă dinainte de a fi membră a UE. Cum vedeți acum România, la 10 ani de la momentul aderării la UE?
Este adevărat că România este membră a UE de 10 ani, dar știți, așadar, foarte bine că mai sunt foarte multe lucruri care trebuie dezvoltate în continuare, însă nu trebuie să uităm de la ce nivel a pornit România. Nu cred că o altă țară din Europa a suferit mai mult decât România sub regimul comunist. De aceea e bine uneori să ne uităm la fotografii și nu la întregul film. Pentru că dacă mă uit la poze, văd România în anul 2016 și o compar cu cea din 2006, 1996, 1986 și astfel se vede mai bine contrastul și din acest punct de vedere spun că mai sunt multe lucruri care trebuie făcute fără nicio discuție sau îndoială. Dar pe de altă parte trebuie să fim încrezători, deoarece multe companii investesc în România. Și nicio companie nu investește într-o țară dacă nu este sigură că investiția merită, este profitabilă. Uitați-vă la companiile germane care au venit aici, marile branduri care au investit sume mari în România. Așa că sunt optimist cu privire la dezvoltarea viitoare a țării.
2016 a fost un an greu pentru UE, marcat de Brexit și de un vot, nu anti-UE, dar un vot de blam pentru guvernul Italian, pro-european. Ce ne va aduce 2017?
Este dificil de prezis cum va evolua UE în 2017. Dar o chestiune este clară. Oamenii se simt din ce în ce mai în nesiguranță în UE din cauza efectelor globalizării. Globalizarea care are nu doar un impact economic, dar și unul politic. Aceasta înseamnă că avem din ce în ce mai multe crize, războaie la granițele UE. Luați, de exemplu, agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, când a anexat peninsula Crimeea și a destabilizat partea estică a țării. Puteți lua războiul din Siria, care durează de peste cinci ani și jumătate și a făcut peste 400.000 de victime. Oamenii fug din țara devastată de război, devin refugiați care ajung în Europa și în mare număr în Germania. Și putem să luăm și alte crize dimprejurul țărilor noastre. Acestea sunt motivele pentru care din ce în ce mai mulți oameni se simt în nesiguranță, pentru că nu știu dacă bunăstarea pe care o credeau stabilă va continua și acestea provoacă neliniște în rândul populației. Astfel se explică ascensiunea partidelor populiste, deoarece oamenii cred că dacă se închid frontierele se rezolvă toate problemele. Dar contrariul este adevărat, pentru că Germania a câștigat prosperitate prin deschiderea piețelor și dezvoltarea în interiorul Uniunii Europene. Deoarece, ca și România, am beneficiat de deschiderea granițelor în sens economic, dar nu numai. De cealaltă parte, întrebarea este ce pot face politicienii pentru a da asigurări cetățenilor europeni că lucrurile se îndreaptă. Este responsabilitatea noastră, a clasei politice, să facem o analiză clară a problemelor cu care se confruntă oamenii și să luăm și măsurile pentru a le rezolva.
Spre lauda mediului antreprenorial și de afaceri din România va trebui să recunoaștem că acesta a dat semnalul rememorării momentului decenal al aderării țării la Uniunea Europeană. Publicații economice și mai multe organizații de piață au organizat conferințe și dezbateri în care au analizat critic ce s-a întâmplat, îndeosebi în sectoarele economiei locale, regionale și naționale, în cei 10 ani de când România este în Uniunea Europeană. Antreprenorii și structurile de piață din România au subliniat oportunitățile valorificate, dar și cele risipite, eforturile de adaptare la mecanismele Pieței Unice, avantajele competitive ale companiilor autohtone și slăbiciunile politicilor economice și sociale din țara noastră și din Uniunea Europeană.
O concluzie care s-a desprins a fost că deși o analiză cost-beneficiu va arăta beneficiul net al aderării la Uniune, se menține percepția mediului de afaceri că guvernele și liderii politici din România ultimului deceniu par să nu fi înțeles încă modul de operare al Pieței Interne a Uniunii Europene și nu au conturat un cadru strategic adecvat prezenței noastre cât mai eficiente în construcția europeană. Motiv pentru care cred că ar fi bine să extragem învățăminte folositoare pentru o capacitate de proiectare și management realist, orientat către rezultate pozitive ale aplicării politicilor europene în România următorului deceniu (cel puțin!).
Constatăm că actualii lideri europeni (atât cei din Bruxelles, cât și din marea majoritate a statelor membre) nu se grăbesc a arăta o cale convingătoare de evoluție constructivă a Uniunii Europene. Nu o fac pentru că probabil nu știu ce, cum, cu ce/cine să propună soluții potrivite, ori nu simt datoria și responsabilitatea de a se angaja într-o restructurare a Uniunii. Sau, pur și simplu, se simt neputincioși în fața vremilor tulburi pe care le trăiește întreaga lume, zicându-și că este mai bine doar să supraviețuiască ei în această conjunctură.
Final de an aglomerat: ședința BCE, referendum in Italia, ședința Federal Reserve. Adăugam pe listă setul de date macroeconomice, influențele deciziei OPEC și încercarea de a estima dinamica piețelor pentru 2017. Totuși, lipsește ceva…
To taper or not to taper?
Au fost multe încercări de a găsi un răspuns la această întrebare (pseudo)hamlețiană despre ce anume a livrat, de fapt, Mario Draghi: prelungirea din martie până în decembrie 2017 a programului de injecții de lichiditate înseamnă, de fapt, începutul renunțării graduale la politica de Quantitative Easing a BCE?
Dacă luăm în calcul strict valoarea lunară implicată, răspunsul ar putea fi afirmativ: în loc să implice mai departe 80 miliarde euro, BCE a redus valoarea lunară la 60 de miliarde. Avem însă o prelungire cu 9 luni a programului respectiv, deci dacă este să facem totalul banilor implicați pentru 2017, în mod evident o sa găsim o creștere a valorii totale a programului de injecții de lichiditate.
Ne poate garanta cineva acum că, la anul pe vremea asta, nu o să vedem o nouă prelungire a programului? Nu. Motiv pentru care spun că nu avem de a face cu un tapering și că Mario Draghi și echipa sa a livrat chiar ceva în plus față de ceea ce era pus în preț în piețe: decembrie în loc de septembrie 2017.
Federal Reserve, influențată de rezultatele alegerilor
FED a livrat cu „vârf și îndesat” la ședința din 14 decembrie 2016. În afară de ridicarea dobânzii de referință pentru dolar cu 0,25 puncte procentuale (nimic nou aici, piețele incluseseră deja în preț modificarea), aspectul care a luat prin surprindere participanții la piață a fost cel referitor la numărul de ridicări de dobândă pe care membrii Federal Reserve îl estimează pentru 2017: 3 ridicări în loc de două, cum se așteptau participanții la piață și conform estimărilor FED din septembrie, înainte de alegeri.
Motivația este simplă, faptul că scrutinul electoral a fost câștigat de Donald Trump a determinat modificarea (aproape instantanee) a estimărilor din piață în ceea ce privește inflația ca urmare a programelor economice propuse/promise de acesta în campania electorală: scăderi importante de taxe plus creștere a programelor de investiții publice. Prima reacție a fost creșterea randamentelor titlurilor de stat americane de la 1,5% la 2,4-2,5% iar cea de-a doua, pe cale de consecință, 3 în loc de 2 ridicări estimate ale dobânzii de către FED.
Cotația EURUSD, șanse sporite să ajungă la paritate
Din grafic rezultă accelerarea tendinței de scădere a cotației EURUSD în urma celor două ședințe de politică monetară. Aspectele fundamentale s-au modificat, avem o Bancă Centrală Europeană mai „dovish” și, în același timp, estimări din partea FED mai „hawkish”, deci presiune de sus în jos pe Euro și de jos în sus pentru dolar.
Un alt aspect importat este acela al „spargerii” pragului-suport din zona 1,05, relevat în graficul următor:
Coroborând influențele de mai sus, ne rezulta limpede un outlook de creștere a dolarului și unul de scădere a Euro, ambele cauzate de diferențialul în creștere dintre politicile monetare ale celor două bănci centrale. La care putem adăuga și posibilele influențe asupra dinamicii inflației ale deciziei recente de reducere a producției zilnice de țiței din partea țărilor producătoare, atât OPEC cat si non-OPEC.
Rezumând, toate acestea ne conduc la ideea ca șansele să ajungem la paritatea Euro vs. dolar sunt într-o creștere destul de importantă. Cu alte cuvinte aceasta probabilitate este, acum, la maximul ultimilor 15 ani. Dar va ajunge cotația EURUSD la 1,0000? Nu este exclus dar, așa cum spuneam la începutul materialului, lipsește ceva… Ce anume? Simplu: câte dintre promisiunile făcute de Donald Trump vor ajunge să fie puse in practică și în ce interval de timp? In opinia mea, acestea vor fi ghidajele pieței pentru 2017.
Articol scris de Liviu Moldovan în colaborare cu Admiral Markets
Interviu realizat cu Cristian Cîrstea (34 de ani), coproprietar al companiei Cristallini Boutique și Consiglieri Fashion Group, specializate în producția de confecții la comandă pentru bărbați și femei și comerț electronic.
Cum v-a venit ideea demarării unui business de fashion, mai ales în plină criză economică?
Nu m-am gândit la așa ceva de la început. Pot spune însă că mi-a plăcut să fiu antreprenor chiar de când am terminat facultatea. În 2004, am creat un site, un magazin online de fapt, de vânzări produse electronice, în special telefoane mobile. Dar n-am mai putut concura cu marii operatori, ca Vodafone și Orange care au intrat agresiv pe acest segment.
Ideea unui business legat de fashion a venit oarecum întâmplător. În 2009, soția nu a găsit o rochie de seară potrivită în magazinele din România. În schimb, a putut comanda o rochie de pe un site din SUA, la un preț decent. Astfel, am sesizat că există o nișă neexploatată, unde am putea avea succes. În doar câteva luni am încheiat contracte cu furnizori externi, am realizat site-ul de prezentare și am deschis un showroom unde clientele veneau pe bază de programare prealabilă. Așa s-a născut brandul Cristallini. Criza nu a fost resimțită pe această nișă de lux, oamenii continuând să facă nunți și botezuri, la care ținutele de seară sunt obligatorii.
Și ca să ajungem de fapt la subiectul interviului, care este istoria brandului Consiglieri, un nume nou pe piața de confecții pentru bărbați?
Cristallini s-a maturizat suficient. A internalizat întreaga producție și lansează de două ori pe an propriile colecții. A ajuns la aproape 7.000 de cliente. Însă multe dintre acestea veneau însoțite la showroom și întrebau de costume bărbătești pentru partenerii lor. Din păcate trebuia să-i îndreptăm, practic, spre concurență. Așa s-a ivit și un brand masculin, pe care l-am preluat eu, soția urmând să se ocupe în continuare doar de Cristallini. L-am denumit Consiglieri pentru a se păstra rezonanța italiană, dar fără să se confunde cu brandul feminin.
Ce aduce nou Consiglieri pe această piață a fashion-ului masculin?
În primul rând este ridicarea conceptului de costum făcut la comandă la un nou nivel. Imaginea croitorului bătrân cu metrul agățat de gât nu mai este actuală. Noi oferim servicii complete. Astfel, clientul care se prezintă la showroom în baza unei programări făcute pe site sau telefonic, beneficiază de consultanță din partea unui specialist. Practic, este stabilit totul până la cele mai mici detalii, pentru că așteptările clientului să corespundă exact cu ceea ce va primi în final. Posibilitățile de personalizare sunt practic nelimitate, astfel că de la material și până la numărul de nasturi de la mânecă, nu trebuie să scape nimic din comanda finală. Numărul de probe este mult redus, pentru a ne adapta unui stil de viață dinamic, iar onorarea comenzii se face în 30 de zile.
Al doilea aspect este că nu ne poziționăm ca un brand care să fie neapărat în ton cu cele mai noi tendințe ale modei. Costumele noastre se bazează pe stil și eleganță, care se identifică prin repere clasice masculine. Mesajul trebuie să fie prestanță și împlinirea profesională și familială
La cât se ridică investițiile efectuate până în prezent?
Nu pot să dau acum un răspuns pe loc, pentru că trebuie să mă uit în contabilitate. Dar ca reper, noul showroom inaugurat anul trecut în centrul capitalei a necesitat o investiție de 100.000 euro pentru amenajarea lui. Și este al treilea în care ne-am mutat de când ne-am început activitatea. Este o vilă-monument, veche de 100 de ani, care corespunde cu ideea de clasic și eleganță pe care vrem s-o transmitem publicului. Deci pe parcursul anilor, investițiile nu au fost mici.
Cum au evoluat vânzările, mai ales în ultimii ani, când, statistic, consumul a avut o creștere spectaculoasă?
Am avut anul acesta o creștere spectaculoasă a cifrei de afaceri, de peste 50%. Care vine după o altă creștere și mai mare în 2015. Astfel că în 2016 cred că am depășit deja pragul de un milion de euro pe an. Cifrele sunt pentru ambele branduri, deoarece Consiglieri a fost lansat de abia în aprilie anul trecut. Însă avem deja 600 de clienți, iar numărul acestora este în creștere.
Ce planuri de dezvoltare aveți pentru perioada imediat următoare?
Vrem să lansăm în premieră pentru România o colecție de confecții din denim. Adică blugi făcuți la comandă, respectând bineînțeles spiritul brandului. De asemenea, ne vom completa oferta cu încălțăminte executată la comandă. Oferim și acum pantofi și ghete, precum și cravate, cămăși, butoni etc, dar nu sunt executate de noi. Vom executa încălțămintea exact după măsurile clientului, astfel încât să se potrivească perfect. Cum s-ar spune, să-i vină mănușă.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva pune anul acesta în vânzare peste 61.000 de pomi de Crăciun: 41.000 sunt brazi și restul, molizi. Romsilva precizează că „aproape 36.000 de pomi de Crăciun sunt recoltați din culturi dedicate, precum cele sub culoarele electrice, din operațiunile silvice de rărituri, prin îndepărtarea arborilor tineri care împiedică dezvoltarea pădurii din care provin, iar peste 25.000 sunt puieți ornamentali, din pepinierele proprii, aceștia putând fi vânduți cu rădăcină protejată sau direct în ghivece, urmând să atingă dimensiunile pomilor de Crăciun în timp de șapte ani.
Cei mai mulți puieți ornamentali de brad provin din pepinierele Romsilva din județele Suceava, Ilfov, Prahova și Cluj. Prețurile de vânzare sunt aceleași ca în ultimii ani – pentru pomii de Crăciun recoltați din regenerări naturale, între 10 și 30 de lei, în funcție de specie și înălțime, iar pentru pomii cu înălțimea de peste 3 metri, considerați comenzi speciale, prețurile sunt stabilite de direcțiile silvice, pornind de la 20 de lei pentru fiecare metru înălțime.
Pentru puieții ornamentali, prețurile variază între 30 și 150 de lei. Vânzarea pomilor de Crăciun se face de către fiecare direcție silvică în parte, în funcție de comenzile primite de la agenții comerciali sau direct către persoanele fizice”.
În contextul adoptării de către Guvernul României a proiectul de lege privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social și desemnarea reprezentanților României în Comitetul Economic și Social European, Consiliul Național al Întreprinderilor Private Mici și Mijlocii din România (CNIPMMR) subliniază că „a făcut propuneri de modificare și completare a proiectului de lege, explicând cauzele care au dus la blocarea activității Consiliului Economic și Social (CES) și modalitatea în care aceasta poate fi reluată, în cadrul consultărilor publice și al întâlnirii cu ministrul pentru consultare publică și pentru dialog civic”. Pornind de la afirmația din expunerea de motive potrivit căreia „Guvernul României își propune ca prin prezenta lege să îmbunătățească atât procedurile de desemnare a membrilor în Consiliul Economic și Social cât și modalitatea de funcționare a principalelor structuri ale acestui organism cu rol consultativ”, CNIPMMR apreciază că „proiectul de lege conține numeroase disfuncționalități, acesta nereușind să rezolve problemele reale care împiedică funcționarea acestei instituții”.
Ca urmare, CNIPMMR avansează o serie de propuneri:
„A. Principala cauză a nefuncționării CES-ului este reprezentată de constituirea și convocarea noului plen al CES, deoarece în forma inițială a Legii nr. 248/2013 privind organizarea și funcționarea Consiliului Economic și Social, se prevedea în mod defectuos că vechiul plen validează noul plen și își continuă activitatea până la convocarea noului plen, creându-se o situație controversată, în care vechii membri trebuiau să valideze noi membri ai CES, care urmau să-i înlocuiască.
Deși prin modificări succesive ale Legii nr. 248/2013 au fost eliminate aceste dispoziții, în mod surprinzător proiectul de lege adoptat de Guvern revine la această stare de fapt, prin art. 14 alin. 1 care dispune: <<Cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de expirarea mandatului Consiliului Economic și Social aflat în funcție, secretarul general convoacă prima ședință a Plenului pentru validarea membrilor>>.
Propunerea CNIPMMR a fost de reglementare a constituirii de drept a noului plen pentru asigurarea continuității activității CES, fără întreruperea activității, cu eliminarea procedurilor de validare de către vechiul plen a noului plen, în condițiile desemnării membrilor de către fiecare parte, potrivit regulilor de procedură stabilite, pentru eliminarea blocajelor generate de o procedură de validare nejustificată.
O mare problemă creată de proiectul de lege adoptat de Guvern este reprezentată de reglementarea dizolvării de drept a plenului CES, cu sancționarea celor prezenți pentru absența reprezentanților unor organizații.
Potrivit art. 18 din cadrul proiectului de lege:
<<(1) Dezbaterile în plen se desfășoară în prezența a minimum 24 de membri, cu cel puțin 5 membri de fiecare parte. În cazul în care nu este îndeplinită condiția de cvorum, se convoacă o nouă ședință.
(2) Distanța între două convocări succesive nu poate fi mai mică de 24 de ore.
(3) Dacă nu este îndeplinită condiția de cvorum de cinci ori consecutiv, plenul se considera dizolvat de drept și se reia procedura de desemnare>>.
Prin aceste reglementări se ajunge în situația în care o parte poate forța dizolvarea plenului CES, prin neprezentarea la 5 convocări consecutive, plenul fiind dizolvat de drept, cei prezenți neputând împiedica această situație. Astfel dacă 11 membri dintr-o parte, din totalul de 45 ai plenului, nu sunt prezenți, sancțiunea în mod paradoxal se aplică membrilor prezenți, care își îndeplinesc obligațiile, și nu celor care lipsesc.
Alte propuneri formulate de CNIPMMR care nu au fost valorificate:
– Reglementarea sancțiunilor în cazul în care inițiatorii nu transmit proiectele către CES (numărul foarte mare de proiecte care nu au trecut prin CES în ultimii 5 ani, impune reglementarea de sancțiuni în cazul în care inițiatorii nu consultă CES);
– Reglementarea obligației inițiatorilor de a răspunde în scris Consiliului Economic și Social, cu privire la modul în care au valorificat avizele/pozițiile părților/amendamentele formulate sau, după caz, cu prezentarea motivelor pentru care nu le-au valorificat (propunerea CNIPMMR a avut în vedere necesitatea trecerii de la un dialog cantitativ, la un dialog social și civic calitativ);
– Reglementarea prin Ordin al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice a procedurii complexe de evaluare și desemnare a reprezentanților societății civile;
– Desemnarea membrilor comisiilor de organizații potrivit normelor interne ale acestora, fără limitări la membrii plenului, pentru atragerea de experți, care să fie remunerați pentru activitatea desfășurată în comisii”.
Pre ședințele CNIPMMR, Florin Jianu (foto), semnalează: „Modelul după care CNIPMMR s-a inspirat în cadrul propunerilor efectuate a fost cel al Comitetului Economic și Social European, organ consultativ al Uniunii Europene, în cadrul căruia există 3 grupuri, angajatori, lucrători și societate civilă (activități diverse), cu un număr de 350 de membri din 28 de țări și care funcționează neîntrerupt de la înființare, din 1957. Din cele 19 amendamente făcute de CNIPMMR, unul singur a fost luat în considerare. Una dintre propunerile care nu au fost luate în considerare este ca funcția de președințe să fie asigurată prin rotație, pentru o perioadă de 2 ani, de o persoană desemnată de fiecare parte reprezentată, în ordinea stabilită de lege (propunerea a avut în vedere practica de la nivelul CESE).
Noul proiect de lege privind CES-ul nu rezolvă niciuna dintre problemele cu care se confruntă instituția, deblocarea activității CES neprimind nicio soluție, partenerii sociali și membrii societății civile care doresc să participe activ la lucrările CES fiind în continuare lipsiți de acest drept”.
Sistemul bancar din România va încheia anul 2016 pe plus, potrivit declarației pe care a făcut-o președintele de onoare al Asociației Române a Băncilor (ARB) Radu Ghețea în cadrul seminarului EU Cofile organizat de Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor și Alpha Bank. „Sistemul bancar va rămâne pe plus în acest an, însă nu toate băncile vor fi pe profit. Fiecare bancă are propria politică, propriul parcurs în ceea ce privește curățarea bilanțului. Sunt bănci care au preferat să facă sau au posibilitatea să facă curățarea bilanțului într-un termen scurt cu niște suișuri și coborâșuri. Fac referire în mod special la anul 2014 când sistemul bancar a avut un minus foarte puternic. Multe dintre băncile mari, în special băncile cu mamă, au procedat la externalizarea creditelor neperformante către companii din grup. Alte bănci, și aici este un exemplu pe care pot să-l dau – CEC Bank, nu a avut mișcări foarte ample în ceea ce privește curățarea bilanțurilor decât în ultimii doi ani și am făcut-o fără un impact de genul trecerii de pe un palier pe altul. Ne îndreptăm spre un an cu profit, dar nu cu un profit spectaculos. Această problemă a curățării bilanțurilor este încă în desfășurare. În plus, sunt cerințe legate de rata fondurilor proprii care înseamnă cerință de capital suplimentar. Vor crește capitalurile, vor crește fondurile proprii și atunci, chiar dacă sistemul va fi pe plus, nu înseamnă că vom vedea niște creșteri spectaculoase la ROE”, a declarat Radu Ghețea.
Referindu-se la rata creditelor neperformante, Ghețea a menționat că aceasta se va situa sub 10% în 2017. „Rata creditelor neperformante va fi sub 10% în 2017. O rată care va fi mai aproape de ceea ce se întâmplă în toată Europa. Eu am aici o poziție mai diferită de ceea ce spun la un moment dat unii, și anume, că trebuie să fim în media europeană. Da, trebuie să fim în media europeană, dar se uită de foarte multe ori că parcursul nostru în timpul crizei a fost cu totul și cu totul diferit de criza parcursă în Europa, și dau ca exemplu Grecia, Cipru, Olanda, Spania, Italia, Anglia, unde statele au pompat bani importanți pentru salvarea sistemelor bancare naționale. Nu trebuie să punem la zid România pentru că are un sistem în care rata creditelor neperformante este mai sus decât în alte țări pentru că, repet, cadrul a fost diferit. În România, sectorul bancar nu a avut nevoie de sprijin din partea statului, băncile fiind susținute de către acționari cu capital suplimentar”, a declarat Radu Ghețea.
Darea în plată și conversia creditelor, impact atenuat
În ceea ce privește efectele aplicării Legii dării în plată și conversia creditelor în franci elvețieni, Radu Ghețea a declarat că impactul nu este atât de puternic pe cât ar fi putut să fie dacă legislația rămânea în forma aprobată inițial.
„Legea dării în plată are un efect, dar nu mai este efectul pe care l-ar fi putut avea dacă se crea hazardul moral. Începe să aibă un caracter social din ce în ce mai accentuat. Indiferent care va fi compoziția Parlamentului sau a Guvernului, nu vom fi supuși unor noi presiuni care ar veni din partea unor propuneri legislative”, a declarat Ghețea la seminarul EU Cofile, organizat de Banca Națională a României, Asociația Română a Băncilor și Alpha Bank la Sinaia.
Sergiu Oprescu, Președintele executiv al Alpha Bank România și Președintele Consiliului Director al Asociației Române a Băncilor a declarat în cadrul seminarului EU Cofile organizat BNR, ARB și Alpha Bank, că în actualul context, nivelul de predictibilitate este din ce în ce mai scăzut. Nici băncile nu știu ce se întâmplă în viitor, așa cum de fapt nimeni nu știe. „Avem cu toții tot felul de ipoteze, evaluări și estimări cu privire la viitor, dar certitudini nu există în domeniul economic”, a spus Sergiu Oprescu.
Președintele Alpha Bank România a adăugat că nu mai departe de anul acesta Larry Summers spunea că dacă în 2009 „Congressional Budget Office” SUA ar fi știut ce se întâmplă în următorii 6-7 ani de zile, nu ar fi estimat în 2009 că PIB-ul SUA ar fi trebuit să crească cu 1,3 trilioane dolari mai mult decât a crescut de fapt. În realitate, creșterea economică a fost mult mai mică decât s-au așteptat unii dintre cei mai mari specialiști. „Totdeauna, pe fiecare dezbatere se găsesc reprezentanți ai unei școli sau ai alteia care se confruntă cu argumente, cu logică, pe eventuale evoluții. Realitățile pe care le vedem după aceea sunt de foarte puține ori ghicite cu adevărat de către unul sau altul dintre reprezentanții școlilor de economie” a declarat Sergiu Oprescu.
Inegalitatea socială duce la dobânzi mici
În ceea ce privește provocarea dobânzilor mici, președintele Alpha Bank România a menționat că, din teorie, s-au identificat trei factori. Primul ar fi dezechilibrul dintre investiții și economie. „Acest dezechilibru duce la o scădere de dobândă chiar și acolo unde există o anumită perspectivă de creștere economică. Un alt factor este încetinirea creșterii demografice și productivității în țările avansate și suntem în această paradigmă. Acest lucru conduce la o așteptare cu privire la o scădere a randamentului capitalului investit (…). Posibilitatea de a economisi la dobânzi mai mici apare din nou ca fiind interesantă”, a spus Sergiu Oprescu.
El a subliniat că dacă va continua inegalitatea socială, care se înregistrează în acest moment la nivel mondial, banii care se duc în economie vor fi puțini. „Dau un exemplu. Dacă un om bogat mai câștigă încă un milion de dolari, întoarcerea în consum din milionul acesta de dolari este mult mai mică, în comparație cu 1.000 de oameni care ar putea să primească câte 1.000 euro fiecare. Ei la rândul lor ar întoarce mult mai mult în consum și consumul final ar putea să conducă la o revigorare a cererii. Această creștere a inegalității sociale poate să ducă la un nivel de dobânzi scăzute”, a afirmat președintele Alpha Bank România în cadrul seminarului EU Cofile. Al treilea factor care duce la dobânzi mici este creșterea îndatorării atât în sectorul public, cât și privat.
Patru motoare ce pot aduce bunăstare economică
Președintele Asociației Române a Băncilor consideră că agricultura, construcțiile, serviciile și industria sunt motoarele care pot duce bunăstarea economică de la 8.000 euro PIB pe locuitor, la 20.000 euro PIB pe locuitor. „Mi-aș dori să ajungem în zona țărilor cu un PIB per capita de peste 20.000 euro. Asta ar însemna, de fapt, o dublare a PIB-ului în România, dar această dublare trebuie finanțată. În România, bunăstarea economică este 8.000 euro per capita și finanțarea este de 2.400 euro per capita atât pentru companii, cât și pentru persoane fizice. Împărțim 8.000 la 2.400 și dă un factor de multiplicare de 3,5. Un factor de multiplicare pe care îl putem lua în calcul când ne uităm la cât finanțăm și cât din finanțare se traduce în bunăstare”, a explicat sursa citată.
O comparație a acestui factor de multiplicare și a nivelului de finanțare din România cu nivelurile din alte țări arată potențialul de dezvoltare pe care îl are țara noastră. „Avem o energie potențială mare. Dacă suntem suficient de buni, fără să derapăm, poate că ajungem la acel indicator de 20.000 euro bunăstare economică (PIB/locuitor – n.r.). Dacă am lua un parcurs normal de creștere a creditării, bunăstarea exprimată în PIB per capita ar crește și am depăși alte țări, am fi în altă zonă (…)”, a spus Sergiu Oprescu.
Cele patru motoare care pot duce România de la 8.000 euro PIB per capita, la un nivel de dezvoltare de 20.000 euro PIB per capita sunt în opinia reprezentantului Asociației Române a Băncilor, agricultura, construcțiile, serviciile și industria. El a arătat că dacă ne uităm cum au procedat alte țări europene care au crescut nivelul PIB per capita de la 10.000 la 20.000 euro, vom vedea că 17 țări europene au folosit ca motor de creștere serviciile. Alte cinci țări au folosit ca motor de creștere industria, iar alte câteva agricultura. „Avantajul pe care România îl are comparativ cu aceste țări este că poate folosi toate cele patru motoare și putem să le finanțăm pe toate patru”, a subliniat Sergiu Oprescu.
România, a doua economie după Polonia în 2017?
România are potențial să devină a doua mare economie după Polonia în 2017, în opinia Președintelui Alpha Bank. „O să devenim, probabil, în 2017, a doua economie ca dimensiune. În 2017 s-ar putea să luăm Grecia. Anul viitor, PIB-ul României ca dimensiune s-ar putea să fie mai mare decât PIB-ul Greciei. Ca atare s-ar putea ca România să ajungă cea de-a doua mare economie din noua Europă după Polonia (…). În momentul de față beneficiem de o încredere internațională și o încredere a investitorilor străini în România mult mai mare decât o arătăm noi în piața noastră. Avem un deficit de încredere la nivel național în ceea ce am putea să facem. În schimb, avem un surplus de încredere la nivel internațional cu privire la ce ar putea să facă România. Aici trebuie să balansăm și cred că este o problemă și de cum comunicăm în interiorul societății, ca să compensăm acest dezechilibru (…) Dacă în 2008 noi aveam o încredere mare în noi și străinii aveau o încredere relativ scăzută în noi, situația s-a inversat fundamental în 2016, a explicat Oprescu. „Dintr-o perspectivă de analiză macroeconomică, am plecat de la un deficit de încredere destul de mare, ne-am reînscris în încrederea cu care ei creditează celelalte țări și cred că noi suntem pe un trend pozitiv, iar ceilalți pe un trend mai puțin pozitiv, ca să nu spun negativ”, spune Sergiu Oprescu, președinte executiv al Alpha Bank România și președinte al Consiliul Director al Asociației Române a Băncilor (ARB).
Practic, Banca Transilvania este un model autohton de bancă europeană. Prin integrare am putut beneficia de prezența piețelor mature în acest sector”, consideră directorul adjunct al Băncii Transilvania, Luminița Runcan.
Economia României a avut o creștere substanțială în perioada 2006 – 2016. Toți indicatorii macroeconomici s-au îmbunătățit, ceea ce s-a reflectat și în sistemul bancar. Dacă în 2006, PIB-ul nominal al României era de 98,4 miliarde euro, în 2016 același indicator va atinge valoarea de 165,4 miliarde euro. Rata inflației a cunoscut o îmbunătățire semnificativă de la 6,6% la -1% în 2016. Sectorul financiar a avut de beneficiat de acest trend crescător, care din păcate nu se resimte în aceeași măsură și în buzunarele românilor. Din punct de vedere strict bancar, dobânda de politică monetară a avut poate una dintre cele mai spectaculoase scăderi: de la 14% în 2006 la 1,75% pe an în prezent.
A fi o companie listată la bursă este pozitiv, datorită vizibilității crescute. De asemenea, posibilitatea de a atrage capital de pe această piață este un avantaj important. „Această listare la bursă ne-a ajutat să finanțăm creșterea organică a băncii. Totodată, statutul de companie listată la Bursă ne-a ajutat să aplicăm principiile guvernanței corporatiste la nivelul marilor bănci internaționale. Mediul economic românesc se ameliorează, iar diferența între România și alte țări se reduce în anumite domenii. Sectorul bancar se va consolida, în viitor vom vedea un număr mai mic de bănci, dar cu un instrumentar mai variat”, a declarat Luminița Runcan.
Piața bursieră nu corespunde așteptărilor
Deși piața de capital nu este încă acolo unde actorii de pe această piață și-ar dori, BT a demonstrat că este o poveste de succes în principal datorită listării la bursă care a contribuit la imaginea acesteia, dar și prin transparența băncii și prin confortul pe care îl produce acționarilor. „Avem și noi îngrijorări legate de viitor, sunt riscuri care provin din înrăutățirea situației geopolitice, scăderea populației țării, implicit a forței de muncă în România”, a mai spus directoarea generală adjunctă a Băncii Transilvania.
În acest context macroeconomic pozitiv, Banca Transilvania, ca jucător pe piața bancară, a avut la rândul ei o îmbunătățire evidentă a propriilor indicatori din bilanțurile anuale. „Cota noastră de piață a crescut în cei 10 ani de la 4,6% la 13% în 2016, aceasta și deoarece Banca Transilvania a luat deciziile corecte în timpul crizei, astfel că în prezent este mult mai întărită”, a conchis Luminița Runcan, director general adjunct al Băncii Transilvania.
1. Obiectivul dumneavoastră va fi subminarea încrederii în faptul că România a beneficiat de pe urma integrării în UE și a investițiilor străine directe, prin autovictimizare. Nu veți promova reorientarea geostrategică a României, ci mai degrabă izolaționismul pe principiul că România nu are niciun partener adevărat cu care să aibă o relație reciproc avantajoasă.
Estimările arată că în perioada de preaderare la UE, România a fost beneficiara unei asistențe financiare nete de 26,5 miliarde euro, în timp ce, în perioada post-aderare, România a mai beneficiat de o finanțare netă (după scăderea contribuțiilor la UE) de 26 miliarde euro, bani care au fost transferați de la țările mai dezvoltate ale UE către România. Dar acest lucru este cunoscut doar de o parte a populației, polarizarea economică creând zone defavorizate, care practic au beneficiat prea puțin de aceste transferuri. Din acest motiv, în aceste zone veți găsi în primul rând contestatarii beneficiilor aderării la UE.
2. Atenție! Subminarea încrederii în relațiile economice și politice cu Occidentul nu se va face prin sugerarea la schimb a altor parteneri externi.
Pentru că pur și simplu nu există o alternativă reală la finanțarea dezvoltării României și, din acest motiv, nu aveți nicio șansă să o prezentați într-un mod credibil. Privind la sumele imense, menționate mai sus, de care a beneficiat România, devine limpede că nicio economie națională sau grup economic nu ar fi avut o motivație suficient de puternică sau capacitatea de a furniza o finanțare atât de generoasă. Mai mult decât atât, prin sugerarea unei alternative nu vă doriți să fiți etichetați ca avocați ai altor coordonate geopolitice. Trebuie să fiți văzuți ca avocați ai unui curent naționalist prin care puneți țara și poporul înainte de toate.
3. Atribuiți-vă eticheta de „naționalist” și purtați-o cu mândrie.
Nimeni nu o să vă acuze pentru asta. Mai mult, este un curent de opinie în creștere în Europa, care va prinde din ce în ce mai mult și în România. O astfel de etichetă vă va pune la adăpost de orice suspiciune de parti pris-uri, chiar dacă naționalismul izolaționist este un lux pe care nici cei bogați nu și-l mai pot permite, cu atât mai puțin o țară în curs de dezvoltare precum România.
4. Teza dumneavoastră este că eșecurile și neîmplinirile României din ultimele decenii sunt cauzate exclusiv de conspirația țărilor dezvoltate, care și-au propus să colonizeze România, să o dreneze de resurse și să îi distrugă industria, care, dacă ar fi rămas la locul ei, ar fi concurat de la egal la egal cu firmele occidentale, împiedicându-le să cucerească piața românească.
În 25 de ani, multă lume a uitat decapitalizarea accelerată pe care politica ceaușistă de rambursare forțată a datoriei externe a produs-o în anii ’80. Chiar dacă în comparație cu 1990 România exportă acum de aproape 11 ori mai mult, mulți vor fi uitat deja starea reală a firmelor românești din 1990 și vor fi tentați, mai ales nostalgicii, să vă dea dreptate și să vă susțină. Eventual vă puteți ajuta cu filmulețe din perioada liberală a regimului Ceaușescu, din anii ’70, imagini romanțate pe care mulți tineri, care nu au cunoscut regimul comunist, le-ar putea extrapola și pentru perioada anilor ’80.
Aderarea României la UE a fost cea mai bună opțiune în 2007. Economia națională era la pământ, 75% din capacitatea industrială era practic închisă, o perspectivă foarte sumbră privind ocuparea forței de muncă, o economie care nu era încă orientată spre piață și funcționa după vechile reguli ale economiei centralizate. În plus, economia era încă tributară vechilor relații din cadrul defunctului CAER – organizația de comerț a fostelor state socialiste. „Dar, cu toate acestea, ca o părere personală, îmi permit să spun că unele aspecte care țin de economia planificată erau mai bune decât în prezent, mai ales dacă ne referim la cele de natură socială”, a spus Augustin Feneșan, președintele Asociației Patronilor și Meseriașilor – Cluj.
În 2007, România intra în cea mai mare piață liberă din lume. Dar gradul de dezvoltare al economiei naționale nu era la nivelul celei europene și nu putea face față concurenței economiilor puternice. „Totuși, la vremea aderării, cele mai mari avantaje pe care le percepeam atunci constau tocmai în liberalizarea mișcării capitalurilor, a forței de muncă, a piețelor în general. Ceea ce a fost o eroare a constat în liberalizarea vânzării de terenuri agricole. În prezent se încearcă corectarea acesteia, dacă nu complet, măcar parțial”, consideră Feneșan.
Vasile Pușcaș, omul care a condus tot procesul de negociere pentru realizarea aderării la Uniunea Europeană, s-a arătat dezamăgit de parcursul României post-aderare. Față de ceea ce s-a dorit, de speranțele pe care le-au avut toți românii la 1 ianuarie 2007, când s-a băut șampanie și politicienii și-au acordat decorații și medalii, realizările ultimului deceniu sunt mult sub așteptări.
Integrarea României a fost cu siguranță o alegere foarte bună. Cu toate că țara, nici din punct de vedere economic și nici social nu era pregătită pentru aceasta. Însă, după cum spune Pușcaș, ulterior acest lucru nu ar mai fi fost posibil, Uniunea Europeană fiind mult mai reticentă față de admiterea de noi membri. De fapt la ora actuală extinderea UE este practic blocată, oficialii de la Bruxelles concentrându-se pe Brexit, pe negocierile care urmează să le poarte cu Marea Britanie după decizia de părăsire a Uniunii.
„Politicianul meu preferat este Helmut Khol”, a spus la începutul discursului său, Vasile Pușcaș, negociatorul șef al României pentru aderarea la UE. Kohl a spus: „am vrut unificarea Germaniei și am făcut-o, poate că nu întotdeauna modul în care am acționat a fost foarte creștin și democrat, dar ceea ce contează este rezultatul. Faptul că am realizat unificarea Germaniei”. Parafrazându-l pe celebrul cancelar sub conducerea căruia s-a înfăptuit unificarea, Vasile Pușcaș spune că „am vrut aderarea României la Uniunea Europeană, și nu doar aderarea de dragul aderării, dar am vrut aderarea ca să ne integrăm în politicile europene și în ceea ce înseamnă construcția europeană”. În viziunea negociatorului șef, integrarea în UE trebuie să fie caracterizată de trei cuvinte: schimbare, dezvoltare și modernizare. Însă lucrurile nu au mers în toți cei 10 ani în direcția dorită.
Interviu cu Ambasadorul Germaniei la București, E.S. Werner Hans Lauk
Excelența Voastră, ați preluat funcția de ambasador al Republicii Federale Germania în România în urmă cu mai bine de trei ani. Care a fost prima impresie despre România? Cum s-a schimbat „peisajul” economic și politic local în timpul mandatului dumneavoastră?
Când am sosit în vara anului 2013 la Bucureşti, m-am bucurat că mă reîntorc în Europa, privind cu interes spre noul meu post într-unul dintre cele mai tinere state membre UE. Din discuţiile şi lecturile pregătitoare referitoare la noua mea ţară gazdă, România, ştiam deja ce bogăţie peisagistică şi culturală mă aşteaptă. Relaţiile dintre România şi Germania sunt considerabil mai vechi decât statele noastre de astăzi Germania şi România. Acest lucru este dovedit până în zilele noastre prin moştenirea culturală şi lingvistică a minorităţii germane din România. Astfel, am avut deja o idee asupra faptului că relaţiile dintre România şi Germania nu vor fi doar strânse, ci şi foarte diverse. Această primă impresie s-a tot confirmat în decursul anilor trecuţi.
Desigur, relaţiile dintre noi au devenit mai intense şi mai strânse: per ansamblu, România poate privi în urmă spre nişte ani foarte prosperi sub aspect economic. Importanţi investitori germani şi-au extins prezenţa în România, iar cu precădere în domeniul învăţământului profesional dual – un subiect foarte drag mie – am înregistrat progrese importante printr-o mai intensă interconectare între companiile care susţin aceste şcoli profesionale în România, Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană şi Ministerul Educaţiei din România. În ultimii trei ani şi jumătate au existat numeroase progrese şi în domeniul politic; prin Klaus Johannis a fost ales pentru prima dată, după o campanie electorală foarte agitată, un membru al unei minorităţi etnice în funcţia de preşedinte al ţării – un eveniment remarcabil, care a conferit dimensiunii acestei funcţii o nouă conotaţie şi un nou format. Consolidarea statului de drept şi combaterea corupţiei au căpătat un avânt considerabil, fapt care a dus la o încredere mai mare a populaţiei în respectivele instituţii ale statului – aşa cum reiese din numeroase sondaje. Nu în ultimul rând, actuala campanie electorală aduce un suflu de prospeţime prin oferte noi, alternative pentru alegătorii care nu şi-au regăsit până acum interesele reprezentate în mod corespunzător.
Care sunt proiectele cele mai importante în care v-ați implicat în perioada petrecută aici?
Per ansamblu, am fost încântat de numărul mare de vizite bilaterale şi de diversitatea tematică a relaţiilor noastre bilaterale la care am avut prilejul să particip în ultimii ani. Un loc de frunte îl ocupă vizita preşedintelui federal Gauck şi a doamnei Schadt, în iunie 2016. Această vizită a subliniat, din nou, cât de strânse şi bazate pe încredere sunt relaţiile dintre ţările noastre la cel mai înalt nivel politic. Preşedintele Johannis şi prim-ministrul Cioloş au subliniat, la rândul lor, acest fapt prin multiple vizite în Germania.
Dacă ne referim la proiecte concrete, atunci preluarea patronajului asupra „Fundaţiei Biserici Fortificate” de către cei doi şefi de stat, ai României şi Germaniei, reprezintă un semn deosebit de vizibil al cooperării româno-germane. Şi finanţarea acordată de Bundestagul German învăţământului în limba germană din România contribuie în mod considerabil la intensificarea cooperării noastre bilaterale, la fel ca şi deosebitul angajament al companiilor germane în vederea consolidării învăţământului profesional dual în România – fapt pe care l-am menţionat deja anterior. Desigur că aceasta nu este decât o selecţie foarte limitată a preocupărilor Ambasadei Germaniei la Bucureşti şi a celor două Consulate la Sibiu şi Timişoara, în ultimii ani. Consider că aceasta este esenţa relaţiilor noastre cu România: ele sunt deja atât de diverse în viaţa de zi cu zi, încât nici nu sunt necesare proiecte majore, unice pentru a fi importante şi vizibile. Intensitatea reiese în urma cooperării zilnice.
Investițiile provenind din spațiul vorbitor de limbă germană s-au dovedit esențiale pentru economia românească. Care sunt principalele atuuri ale României în atragerea de investiții străine și sectoarele economice cele mai atractive în acest sens?
Avantajele României ca loc de amplasare a investiţiilor economice sunt evidente: este o piaţă mare, membră a Uniunii Europene şi are o populaţie deschisă, bine calificată în multe domenii, cu reale aptitudini lingvistice. În afară de aceasta, multe localităţi din România se bucură de o însemnată tradiţie industrială de la care au putut porni investitorii. De asemenea, există un real potenţial agricol care poate fi dezvoltat. Pornind de la premisa că investiţiile necesare în domeniile educaţie şi infrastructură se vor derula conform aşteptărilor, România va putea juca cu siguranţă, în viitor, un rol şi mai important în domeniile cercetare și dezvoltare, precum şi logistică.
Ce așteptări are mediul de business german de la factorii de decizie locali, pentru stimularea afacerilor existente și intrarea de noi jucători pe piața românească?
Investitorii germani aşteaptă înainte de toate ceea ce aşteaptă oricine este dispus să-şi utilizeze capitalul pentru realizarea unei investiţii: fiabilitate şi predictibilitate. Comunele, oraşele şi judeţele, precum şi administraţia naţională din România trebuie să comunice concret ce premise juridice, administrative şi fiscale există în vederea unei investiţii. Condiţiile numite ar trebui păstrate cât mai stabile şi să nu se modifice retroactiv. În opinia mea, acolo unde se impun modificări este recomandabilă informarea şi consultarea din timp a celor implicaţi. Investitorii observă cu atenţie situaţia altor companii stabilite în altă locaţie. O locaţie care se dovedeşte un partener corect şi fiabil pentru companii, se va bucura cu siguranţă de interesul sporit al altor investitori.
Ați participat, recent, la vernisarea expoziției „Minoritatea germană în România. Trecut și prezent în Europa unită”. Cum evaluați nivelul de integrare al minorității germane în spațiul românesc? Extrapolând, după experiența petrecută aici, cum apreciați atitudinea românilor față de minorități?
Minoritatea germană din România este integrată impecabil în societatea majoritară, fără a renunţa la tradiţiile sale culturale, chiar dimpotrivă. Una dintre cele mai importante activităţi este cea de menţinere a sistemului său de învăţământ în limba germană, ale cărui începuturi datează din secolul al XIV-lea. Aceste şcoli cu predare în limba germană sunt, desigur, la dispoziţia tuturor cetăţenilor români, doar o mică parte a elevilor vorbesc germana ca limbă maternă. Aceste şcoli aduc însă o contribuţie inestimabilă societăţii. Învăţând împreună, germanii şi românii învaţă şi unii despre alţii, şi unii de la alţii. Astfel, acest sistem de învăţământ reprezintă şi un motor al integrării. În afară de acestea, minoritatea germană joacă şi un rol de punte între România şi Germania, contribuind în mod activ la dezvoltarea relaţiilor economice între ţările noastre.
Nu mă refer doar la investiţii şi la crearea de noi locuri de muncă, ci şi la consolidarea învăţământului profesional de tip dual ca o alternativă la abandonul şcolar sau la studii. Minoritatea germană este şi în această privinţă una dintre forţele motrice. Înalta apreciere de care se bucură minoritatea germană în rândul societăţii româneşti se datorează şi faptului că reprezentanţii săi se implică în diferite moduri în viaţa socială, culturală şi politică din România. Alegerea lui Klaus Johannis în funcţia de preşedinte al statului şi rezultatele alegerilor locale dovedesc gradul ridicat de acceptanţă al populației majoritare faţă de minoritatea germană.
Din păcate, constatăm că nu toate minorităţile se bucură de aceeaşi mare apreciere şi încredere ca şi minoritatea germană. În acest sens, doresc României – atât responsabililor politici, cât şi întregii societăţi – să poată realiza, în continuare, o coeziune a tuturor comunităţilor etnice în România, recunoscând în mod echitabil contribuţia culturală, lingvistică şi socială a tuturor celor 20 de minorităţi oficiale ca parte a acestei ţări atât de bogate istoric şi cultural şi putând utiliza această contribuţie în cele din urmă şi sub aspect economic şi turistic.
În altă ordine de idei, la nivel european, votul favorabil dat de britanici pentru ieșirea din UE a încurajat vocile din ce în ce mai critice ale „doctrinei” eurosceptice. Care va fi impactul BREXIT-ului asupra proiectului european și Zonei Euro, pe termen mediu?
Nu cred că este cazul să mă lansez în speculaţii. Germania a regretat mult decizia majorităţii care a votat la referendumul britanic pentru ieşirea din UE. Dar, desigur, trebuie să acceptăm această decizie democratică şi să privim înainte, alături de ceilalţi 26 de membri UE şi de Marea Britanie, chemată acum să facă primul pas şi să prezinte celor 27 de ţări membre UE şi Comisiei Europene, care trebuie să conducă negocierile cu Marea
Britanie, viziunea sa concretă legată de genul de relaţii pe care doreşte să le întreţină în viitor cu Uniunea Europeană. Negocierile privind ieşirea din UE pot începe doar în momentul în care guvernul britanic va fi activat articolul 50, atât de des citat în ultima vreme. Prin urmare, din punctul meu de vedere este mult prea devreme pentru prognoze privind configuraţia viitoare a UE sau a Zonei Euro, dat fiind că aceasta va fi rezultatul discuţiilor pe care noi, cei 27 membri UE, le vom purta şi între noi, în cadrul negocierilor cu Marea Britanie.
România ultimilor ani a făcut progrese semnificative în combaterea corupției. Considerați că munca procurorilor a generat doar rezultate conjuncturale, sau că, dimpotrivă, sunt create premisele pentru o schimbare de mentalitate la nivelul societății și împrospătarea clasei politice?
Întrebarea este, într-adevăr, dacă paharul este pe jumătate gol sau pe jumătate plin. Mi-ar plăcea să cred că acesta este pe jumătate plin. În realitate, însă, justiţia, în frunte cu DNA, a generat în ultimii ani rezultate impresionante. Condiţiile-cadru în care aceasta şi-a desfăşurat activitatea sunt, însă prefigurate de către politic, acolo existând, după cum ştim, reprezentanţi de o oarecare notorietate care aduc critici dure şi de principiu la adresa justiţiei. Motiv pentru care, şi aceasta nu este de mirare într-o democraţie, decizia alegătorilor în data de 11 decembrie va face diferenţa, dacă vor vota candidaţi care înseamnă o schimbare de mentalitate şi alte reforme în justiţie, administraţie, politică şi societate, în sensul unei împrospătări a clasei politice, ori dacă vor vota candidaţi care doresc să dea timpul înapoi, respectiv să perpetueze vechiul model de a face politică.
Cum vedeți evoluția viitoare a relațiilor bilaterale între România, lider în acest an, la nivelul UE, din perspectiva creșterii PIB și Germania, „locomotiva” economiei europene?
Relaţiile economice dintre România şi Germania au devenit din ce în ce mai intense în ultimii ani. Nu văd de ce acest lucru să nu poată continua şi în anii ce urmează, dacă proiectele aflate acum în discuţie privind îmbunătăţirea, de pildă, a infrastructurii ţării, a sistemului educaţional şi a învăţământului profesional şi pentru eficientizarea şi profesionalizarea administraţiei publice sunt demarate cu celeritate. Consider însă că vocile naţionaliste, menite să obstrucţioneze piaţa comunitară, ce s-au auzit în ultima vreme pe alocuri – situaţie datorată, sper eu, în mod principal campaniei electorale – reprezintă, mai degrabă, o piedică din acest punct de vedere. În ceea ce priveşte relaţiile politice plec, de asemenea, de la premisa că tendinţa pozitivă de intensificare a relaţiilor noastre, perceptibilă până acum, va continua şi în viitor. România îşi doreşte o Europă puternică, vrea să se numere printre ţările proactive, care participă la procesele de integrare, un lucru, de altfel, pe care Germania îl salută în mod deosebit. Prin urmare, sper ca şi viitorul guvern al României să se considere tributar acestui curs comun.
Ce mesaj doriți să transmiteți comunității de business vorbitoare de limbă germană din țara noastră?
Permiteţi-mi să transmit mediului de afaceri, pe această cale, un apel pe care şi în trecut l-am formulat destul de des: continuaţi să vă implicaţi în configurarea societăţii româneşti, participând la proiecte sociale şi ecologice, la asociaţii şi camere de industrie şi comerţ, la dezbateri publice privind proiecte de lege, sprijinind crearea învăţământului profesional în România sau în orice alt mod pe care îl consideraţi oportun. Prin intermediul capacităţilor şi al experienţei de care compania dumneavoastră dispune, puneţi umărul la clădirea unui viitor durabil, de succes pentru România. Pentru că tocmai aceasta este urarea mea pentru naţiunea română: succes şi prosperitate, ca partener de nădejde într-o Europă unită şi unitară!
Interviu preluat din revista DeBizz cu acordul autorului
Suntem de 10 ani stat membru al Uniunii Europene. Mai exact, pe 1 ianuarie 2017 vom aniversa primul „deceniu european”. Vom închina în noaptea dintre ani un pahar de șampanie și pentru împlinirea vârstei de 10 ani în UE, care în prezent numără 28 de state. Dar această aniversare are și un gust amar, interconectarea României la cea mai mare piață liberă din lume aducând, pe lângă avantaje și multe neajunsuri. Greutățile sunt cu atât mai mari pentru că de 27 de ani ne aflăm într-o tranziție atât economică, cât și socială, care pare că nu se mai sfârșește.
În plus, însăși Uniunea traversează o perioadă extrem de dificilă, după ce Marea Britanie a hotărât în luna iunie prin referendum să părăsească această construcție politico-economică extrem de ambițioasă. Mult discutatul Brexit, proces care va începe în martie anul viitor. Despre ce au însemnat cei 10 ani de Uniune Europeană, ce s-a realizat și care sunt nerealizările României, ce trebuie făcut în continuare, sunt doar unele dintre multiplele întrebări la care Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), în parteneriat cu România Durabilă, le-a lansat în dezbatere publică în ciclul de conferințe intitulate „10 ani de la intrarea României în UE! Prezent și Perspective”.
După conferința inaugurală, care s-a desfășurat la București, gazda fiind Academia de Studii Economice, a urmat Cluj-Napoca, pe data de 25 noiembrie, de data aceasta conferința desfășurându-se în marea Aulă a Universității Babeș-Bolyai. Au prezentat expuneri Ovidiu Cîmpean – director Direcția Generală Comunicare dezvoltare locală și management proiecte din Primăria Municipiului Cluj Napoca, prof. univ. dr. Vasile Puşcaş – negociatorul aderării României la Uniunea Europeană, Augustin Feneşan – Președintele Asociației Patronilor și Meseriașilor Cluj și Prim-vicepreședinte CNIPMMR, Bianca Muntean – Director executiv Aries Transilvania, Luminița Runcan – Dir. gen. adj. Banca Transilvania, prof. univ. dr. Mihaela Luțaș – Prorector UBB FSEGA și David Ciceo – Director general al Aeroportului Internațional Cluj Napoca. Dezbaterile au fost moderate de dr. ec. Constantin Boștină – Președinte ASPES.
De la derularea negocierilor până la efectele asupra mediului de afaceri și a dezvoltării infrastructurii de transport, speakerii au oferit o perspectivă a perioadei scurse de la aderare la UE, specifică fiecărui domeniu de activitate căruia îi aparțin și a impactului asupra mediului de afaceri în general.
Laudatio la decernarea Diplomei Virgil Madgearu cu medalie de aur prof. univ. dr. Marin Dinu
Onorați membri ai Senatului Academiei de Studii Economice,
Domnule Rector,
Distinși Dascăli,
Dragi Studenți,
Vă rog să-mi îngăduiți o mărturisire de credință: sunt de două ori legat fundamental de Școala Noastră – Academia de Studii Economice. În primul rând, prin mândria de a-i fi fost student începând din 1967 și absolvent în promoția 1971. Apoi, prin onoarea de a fi dascăl în această nobilă instituție academică.
De mai bine de o sută de ani adunăm dovezi că Academia de Studii Economice și-a îndeplinit cu strălucire menirea, a format generații întregi de specialiști pentru economia românească și a consolidat un cadru de afirmare a unor specialiști iluștri. Aici au predat mari profesori: personalități de mare statură ca Angelescu, Madgearu, Slăvescu. Astăzi este Ziua Economistului – să ne urăm la mulți ani și noi împliniri. Sărbătorim an de an această zi la 23 Noiembrie – ca un omagiu adus începuturilor învățământului superior economic în țara noastră, marcat de primul curs de Economie politică ținut în 1843, la Academia Mihăileană din Iași, de Ion Ghica.
Gândul meu se întoarce, cu șapte ani în urmă, în noiembrie 2009, când am fost onorat să primesc o înaltă distincție, echivalentă cu titlul de Doctor Honoris Causa, dar acordată celor care sunt membri ai corpului profesoral al acestei prestigioase instituții: diploma Virgil Madgearu cu medalia de aur. Mă bucur că, astăzi, un dascăl ceva mai tânăr decât mine – și el legat de Banca Națională, unde este membru în Consiliul de Administrație – profesorul Dinu Marin, primește această înaltă distincție.
Nu sunt prea dese ocaziile în care să putem face referiri la lucrări nesupuse vârtejului mediatic sau fandărilor subiective, cum se întâmplă adesea în dezbaterea publică. Știu că profesorul Dinu Marin și-a propus să ne vorbească azi despre adevăr în comunicarea publică și sunt sigur că va găsi calea prin care să invite la dialog pe bază de argumente. Garanție în acest sens este forma extinsă a disertației lui: cartea primită de fiecare dintre dumneavoastră.
Noi, cei care lucrăm și în economia practică, știm prea bine ce importante sunt analizele bazate pe informații de calitate. Și ce mari riscuri decizionale ne asumăm în absența acestora. Mai cu seamă că nu puține au fost ocaziile în care am putut să observăm ce înseamnă climatul social în care abundă dezbaterile axate pe probleme marginale și în care se exagerează cu abordările emoționale sau se ocolește discursul economic rațional.
Mediul academic însuși pare jenat de astfel de excese, și nu este deloc de neînțeles de ce acest mediu s-a retras din rolul instanței care sancționează analizele fără acoperire științifică; sau pretenția cuiva că titlul de economist justifică prestația intelectuală flagrant precară.
În acest context, simt nevoia să spun tranșant, azi, că în economie hotărâtoare sunt trei coordonate:
informațiile de calitate, corect și continuu produse;
comunicarea publică în forme raționale, la obiect;
viziunea coerentă în care ideile sunt utilizate în proiecte concrete. Apreciez ce face Academia de Studii Economice pentru a respecta aceste trei coordonate și încurajez eforturile conducerii în această direcție.
Desigur, mi-aș dori ca universitatea noastră să fie mai prezentă în dezbaterile publice pe teme economice, să dea adevăratul ton profesional în comunicarea ideilor științifice. Cunosc intențiile domnului rector și ale domnului președinte al Senatului și vreau să reafirm întregul sprijin al specialiștilor BNR pentru a pune bazele unor programe de pregătire a comunicatorilor din mediul academic. ASE are un potențial de expertiză și credibilitate care poate să asigure fondul dezbaterii publice privind economia. Se cuvine, desigur, să adăugăm capacitatea de a comunica ideile economice. Eu văd esențială această misiune, dacă vrem să crească nivelul profesional și utilitatea ideilor economice vehiculate în spațiul public.
Profesorul Dinu Marin opinează că azi este esențială, alături de calitatea dezbaterii și a ideilor utilizate, perspectiva din care ne uităm la realitatea economică, acuratețea folosirii conceptelor în formularea problemelor și în fundamentarea soluțiilor. Desigur, el mai vrea să ne spună ceva, un aspect oarecum lăsat deoparte chiar de către teoreticieni: modul în care ne uităm la diferitele componente ale științei economice, la modalitățile particulare în care se interpretează realitatea pentru a descifra, inclusiv în sfera disciplinelor academice, originea gâlcevei din spațiul public, din comunicarea cunoașterii economice. Acest mod de a ne asigura că analizăm corect realitatea economică este într-adevăr relevant pentru înțelegerea a ceea ce este de făcut, deci pentru calitatea proiectelor, dar și pentru calitatea comportamentelor noastre. Iar noi, cei din generația cu experiență mai îndelungată, am trăit și obișnuința, și dezobișnuința. Și ne-am convins că se întâmplă și cu știința a ceea ce se întâmplă pe un ocean când se învolburează val după val: percepțiile și concepțiile trec unele după altele, se schimbă fotografia, imaginea realității. Se pare că aceste valuri în știință se petrec chiar mai repede acum, și dau un exemplu pe care l-am trăit nu o dată, ci de câteva ori de la sfârșitul studiilor, în 1971, și până în prezent: balansul dintre reglementare și dereglementare. Sunt de acord cu opinia colegului meu, profesorul Dinu Marin, că vedem lucrurile diferit de la o perioadă la alta, sub unghi principial-metodic, dar și al unei sensibilități diferite față de o metodă de a rezolva problemele economice, de a da credibilitate procesului decizional.
În literatura de specialitate constatăm acum o tornadă a diferitelor perspective și viziuni care schimbă peisajul. S-au înmulțit studiile privind comportamentul uman. Teoriile care ne oferă fondul de principii în interpretarea realității economice mi se par mai echilibrate și mai bine fundamentate de evaluări cantitative. Așteptările oamenilor sunt înțelese și cântărite mai mult în termeni de valori și principii. A ne uita la fundamentele științei economice este acum o obligație asumată nu doar academic, după cum scot în evidență dezbaterile din medii profesionalizate. Viziunea asupra stabilității, bunăoară, schimbă multe modalități în care erau concepute strategiile de utilizare a resurselor, se caută descifrarea formelor sub care este relevantă stabilitatea, vorbindu-se nu doar de stabilitatea prețurilor de consum. Interesant este că se schimbă și cutumele care definesc funcțiile unor instituții, ale băncii centrale de exemplu, acum pentru noi, cei de la BNR, fiind cumva o obligație de a ne asuma funcția de Stabilitate Financiară în plus față de funcția prevăzută de lege – Stabilitatea Prețurilor.
Mai mult chiar, se discută despre compatibilizarea obiectivelor Stabilității Financiare cu stabilitatea economică, ca și cu cea Socială. Și doar cu un deceniu în urmă un astfel de mod de a vedea lucrurile era suficient pentru excomunicare. Într-o asemenea perioadă de transformări, este necesar să ai deschidere la opinii și idei care, chiar dacă tulbură modul dominant de judecare a realității economice, pot să te atenționeze asupra unor riscuri și pericole pe care altminteri nu ai cum să le întrevezi. Fac, acum, o „dezvăluire” privind dezbaterile din Consiliul de Administrație al BNR. Îl ascult de fiecare dată cu atenție pe profesorul Dinu Marin, mai ales atunci când simt că nu sunt de acord cu el. Fiindcă nu cred că e un pericol mai mare pentru un decident de politică economică decât să rămână închistat în propriile judecăți și insensibil la semnele schimbării.
Mai e ceva ce merită să fie scos în evidență: calitatea implicării economice, care pornește din calitatea înțelegerii esenței lucrurilor. Despre economie – și ca realitate cotidiană, și ca știință – nu se poate vorbi oricum, nici măcar la nivel de impresie personală, mai ales dacă aceasta este o prelungire a unor neînțelegeri, vinovate ori ba. Economia este mult prea importantă, mult prea prezentă în viețile noastre, mai mult de jumătate din timpul zilnic i-l dedicăm într-un fel sau altul. Dacă nu vorbim corect economic, în sensul de a susține o idee în repere bine păstrate logic, cu argumente demonstrate ca adevărate, întemeiate pe o cauză reală și având legătură cu o soluție utilă, perturbăm activitatea, anulăm eficiența, suntem dușmanii economiei ca acțiune rațională și ca știință cu metodă clară. În plus, explicarea corectă a faptelor economice ne ferește de opinii publice inadecvate, înșelătoare sau insinuante, croite după calapodul teoriei conspirației, stimulate în interesul manipulării. Ceea ce spun acum, nu este o invitație spre dogmatism, ci spre dialog, dar un dialog onest, onorabil, bazat pe argumente fundamentate și pe bun simț.
Prin urmare, susțin analiza profesorului Dinu cu privire la o reîntemeiere a viziunii complexe de a face știință economică, de a recompune puzzle-ul cunoștințelor economice pentru a vedea ceva în întregul său, din unghiuri de vedere complementare. Și, desigur, îl felicit pentru stăruința de a atrage atenția asupra temeiurilor științei economiei. Fără îndoială, avantajul profesorului Dinu Marin este dat de faptul că se uită în acest fel la știința economică de mult timp. Cărțile profesorului au cunoscut și ele , din 1986 încoace, valuri, lucrările despre temeiurile științei economice au apărut ritmic după cele de analiză a realităților economice și, după câte ați observat în lucrarea distribuită, se anunță o alta extrem de interesantă. Una din reușite, analiza evoluției sectorului IMM, a fost răsplătită în 2002 de către Academia Română cu premiul „Petre S. Aurelian”. Consecvența acestui mod de a se uita atotcuprinzător, combinând perspectivele teoretice, la procese transformatoare postdecembriste, l-a ajutat să recidiveze, în 2014 primind un al doilea premiu al Academiei Române, „Virgil Madgearu”.
Îndrăzneala de a analiza posibilitatea reconstrucției științei economice pe elemente ce țin de specificul sursei fenomenului economic – care este omul în dubla sa ipostază de ființă rațională individuală și socială – ca și pe Bunul Simț ca reglator al naturii umane, merită dusă până la capăt. Nu încape îndoială că disonanțele în înțelegerea realității economice ar putea proveni din neglijarea rolului de cauză a fenomenului economic pe care îl are chiar omul, ca depozitar al voinței de a acționa. Citiți lucrarea primită la intrare și vă veți convinge de ce susțin acordarea distincției speciale a ASE, Diploma „Virgil Madgearu cu medalie de aur”, profesorului Dinu Marin. Într-adevăr, această distincție vine să răsplătească și, totodată, să încurajeze eforturile pentru reflecțiile asupra stării actuale a științei economice, asupra reconstrucției ei care să-i întărească funcția explicativă, astfel încât să se susțină înțelegerea adecvată a fenomenului economic într-o lume care-și redefinește identitatea. Felicit Senatul pentru decizie. Felicit corpul profesoral. Și îl felicit pe premiant pentru seriozitatea cu care se apleacă asupra unor probleme dintre cele mai delicate, de care depinde calitatea modului economic de gândire și răspunsurile care vor fi date marilor provocări pe care le are știința economică de Secol XXI.
Acad. Mugur Isărescu, Guvernatorul Băncii Naționale a României
Economiștii cer să li se audă vocea și, în primul rând, să le fie luată în seamă. Într-o vreme a clamării nevoii de comunicare în general (chiar și atunci când nu contează ce anume se comunică), dinspre lumea economiștilor pornesc mesaje pentru deschidere prin adresare în cunoștință de cauză. Profesioniștii să vorbească în primul rând, să exprime judecăți de valoare, să facă analize, să transmită informația reală. De pe poziția autorității de specialitate, economiștii revendică dreptul de a semnala diletantismul și de a sancționa impostura.
„Despre economie – și ca realitate cotidiană, și ca știință – nu se poate vorbi oricum, nici măcar la nivel de impresie personală”, semnalează acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României.
Cu atât mai mare este astăzi rolul profesioniștilor în domeniul economic. Aparent în retragere sau poate doar în expectativă, de la o vreme, pe fondul avalanșei de exprimări cu pretenții de sentințe și al revendicărilor autodidacte, cei care chiar se pricep la știința și la practica pe care le impune economia se arată porniți, în sens pozitiv, să-și spună cuvântul cu voce tare. Momentul poate fi considerat decisiv. L-a constituit evenimentul prin care a fost marcată anul acesta Ziua economiștilor și a profesorului de economie.
Conținutul, dincolo de ceremonial – adunarea festivă a Asociației Generală a Economiștilor din România (AGER) și a Asociației Facultăților de Economie din România (AFER), precum și ședința festivă a Senatului Academiei de Studii Economice din București, derulate în Aula Magna a ASE – a însemnat formularea de la nivel foarte înalt în domeniu a cerinței de exprimare autorizată și solidară. Pozițiilor partizane, subiectivismului și în general lipsei de pricepere, economiștii din mediul academic și instituțional au dovedit că sunt deciși să le opună cunoașterea și informația, experiența aplicată și rezultatul susținut – într-un cuvânt, competența acumulată; direct spus, știința de carte în domeniu.
În concluzie, economia este în toate, soluția și consecința pornite din economic sunt până la urmă decisive dintotdeauna. Răspunderea economiștilor este pe măsură, iar așteptările față de știința lor iau de multe ori aspectul speranței. Tentația este să spunem că asta se întâmplă mai ales în ziua de azi, pur și simplu pentru că o trăim, pentru că ei îi suntem contemporani, dar economia a însemnat mereu continuitate, așa cum a marcat și momentele de ruptură în evoluția socială. De economie este nevoie măcar la nivelul unei înțelegeri elementare pentru trecerea prin viața de fiecare zi. În mod echivalent, economia se regăsește în decizii mari ca impact, arie și adresare. Educația economică și educarea în spiritul (nu neapărat în litera) economiei sunt indispensabile la nivel uzual. Analfabetismul funcțional – atât de invocat îndeosebi ca dovadă a încadrării în tendințe – are o componentă considerabilă și în direcția economiei. De la analfabetismul economic au pornit eșecuri și pe baza lui se răspândesc păreri și atitudini.
Publicăm în cele ce urmează Laudatio prezentat de acad. Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României, președintele Secției de științe economice, juridice și sociologie a Academiei Române, la decernarea de către Senatul ASE a celei mai înalte distincții pentru propriile cadre didactice, Diploma „Virgil Madgearu” cu medalie de aur, prof. univ. dr. Marin Dinu, secretar general al AGER, membru al Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României. De asemenea, publicăm Disertația de răspuns a prof. univ. dr. Marin Dinu, prin prelegerea „Înțelegerea și explicația în Economie. Prezentarea adevărului economic în spațiul public, bazată pe lucrarea „Bunul-Simț. Temeiul natural al funcționalității în Economie”, Editura Economică, București, 2016.
Defectele de fabricație ale Galaxy Note 7, flaghip-ul companiei coreene în materie de smartphone, care au condus în final la retragerea de pe piață a 2,5 milioane de unități deja vândute, nu s-a soldat doar cu pierderi de miliarde de dolari, ci și cu mari presiuni din partea acționarilor pentru restructurarea întregii companii. În final, conducerea Samsung a fost forțată să cedeze și a comunicat că ia în calcul reorganizarea prin divizarea companiei.
În comunicatul adresat acționarilor se spune că „vor fi angajați consultanți externi pentru analiza care este structura corporativă optimă”, cu mențiunea că raportul consultanților nu reprezintă în sine ceea ce gigantul sud-coreean, sau consiliul său de administrație, intenționează să facă în viitor. Transformarea Samsung are în vedere întărirea diviziei de telefoane mobile, care în ultimul timp n-a mai înregistrat aceleași profituri și a pierdut cotă de piață.
Mesajul pe care doresc să-l transmit cu prilejul Zilei economiștilor și a profesorului de economie își propune să releve, în cea mai concentrată modalitate posibilă, imperativele actuale și de perspectivă determinate de condițiile interne și externe în care evoluează economia românească. Astfel, pledez pentru promovarea mai puternică, mai inspirată, mai angajată profesional și etic a trei direcții de acțiune definite de conceptele de creativitate, realism și solidaritate.
Avem nevoie de mai multă creativitate, ceea ce va conferi un plus de consistență analizelor și sintezelor pe care le elaborăm nu ca un scop în sine, ci ca fundamentare a unor soluții inovative menite să deschidă căi noi de rezolvare a celor mai stringente cerințe ale economiei, ale societății românești, în ansamblul ei. Aș aminti, în această ordine de idei, necesitatea imperioasă de a consolida capitalul românesc, de a diminua semnificativ disparitățile teritoriale, inegalitățile sociale. Firește, promovarea gândirii critice, a dialogului real între diferitele curente de gândire reprezintă patul germinativ al viziunii noastre de economiști care poate constitui coloana vertebrală a unui autentic Proiect de Țară. Cu alte cuvinte, promovăm valorile, meritocrația ca esență a rațiunii de a fi a economiștilor, așa cum s-a relevat și la manifestarea care a precedat această reuniune.
Realismul, pentru care de asemenea pledez se impune, mai mult ca oricând, în actualul context regional și global, ca o schimbare semnificativă de paradigmă, mai ales în sensul profund al relației dintre micro și macroeconomie. Recente evenimente din apropierea noastră și de pe tărâmuri mai îndepărtate au demonstrat că oamenii – „talpa țării”, cum se spunea pe vremuri, cei aflați în prezent la baza piramidei sociale – sunt preocupați, înainte de toate, de problemele lor existențiale, de propriile buzunare, de locurile de muncă, de viitorul copiilor, de educație, de sănătate, de calitatea vieții din comunitățile în care trăiesc. Sigur, avem nevoie de viziune, de strategii, de programe realiste, dar acest deziderat nu va fi împlinit decât în condițiile în care toate demersurile noastre științifice și de ordin practic vor porni de la realități, vor fi îndreptate exclusiv spre binele semenilor noștri. Economia reală este principalul nostru „câmp de bătălie” în numele – nu mă sfiesc să o spun – interesului public, al interesului național.
Anunțul privind impactul major al tehnologiei în economia globală și fracționarea modelelor de business existente din cauza ritmului alert cu care inteligența artificială pătrunde în viața companiilor a venit încă de la începutul anului, odată cu desfășurarea World Economic Forum. Iată că ne apropiem de bilanțul lui 2016 și marii analiști ai lumii continuă să demonstreze cum anume companiile industriale din toate sectoarele la nivel global trec printr-o a patra revoluție industrială.
O revoluție deja botezată „Industria 4.0” tocmai pentru că impactul tehnologic este major în sectorul industrial. În cele ce urmează vă prezentăm câteva concluzii selecționate dintr-o serie de studii realizate de PriceWaterhouseCooper (PWC).
Analiștii acestui mare consultant global susțin că tranziția către o nouă realitate industrială digitală este în plină desfășurare peste tot în lume: aproximativ o treime dintre companii își evaluează deja nivelul digitalizării ca fiind unul ridicat, iar acest nivel este așteptat să crească în medie de la 33% la 72% în următorii cinci ani.
Liderii companiilor industriale digitalizează activități esențiale în cadrul propriului lanț vertical al valorii și de asemenea în relația cu partenerii la nivel orizontal din lanțul de aprovizionare. În plus, își îmbunătățesc portofoliul de produse introducând funcționalități digitale și servicii de date inovatoare. La nivel mondial, companiile intenționează să investească anual aproximativ 5% din venitul realizat din vânzările digitale în procesul de digitalizare.
Pe baza sondajelor realizate în rândul sectoarelor industriale, 5% din venitul realizat din vânzările digitale corespunde cu o investiție totală de 907 miliarde dolari. Aceste investiții se vor axa în principal pe dezvoltarea de tehnologii digitale precum senzori sau dispozitive de conectare, software și aplicații precum sisteme de prelucrare. Mai mult decât atât, companiile investesc în formarea angajaților și în implementarea schimbării organizaționale necesare. Mai mult de jumătate dintre aceste companii (55%) consideră că își vor amortiza aceste cheltuieli în decursul a doi ani. Acestea sunt rezultatele studiului global PwC Industry 4.0: Building the digital enterprise în cadrul căruia au fost chestionate peste 2.000 de companii din nouă sectoare industriale din 26 de țări.
Potrivit unui comunicat de presă al PwC, pe parcursul acestei tranziții, managerii companiilor analizate estimează o reducere a costurilor în medie de 3,6% pe an și venituri suplimentare anuale în medie de 2,9%. În termeni absoluți, acest fapt corespunde cu o reducere a costurilor în valoare de 421 miliarde dolari și cu o creștere concomitentă a veniturilor de 493 miliarde dolari.
„Companiile se așteaptă ca digitalizarea să aducă beneficii uriașe și, în consecință, investesc sume mari în acest proces. Studiul nostru arată că această tranziție are loc în egală măsură în toate țările analizate, nu numai în cele industrializate. Dacă cel puțin jumătate dintre așteptările legate de Industria 4.0 se concretizează, acest lucru va schimba în mod fundamental mediul concurențial în următorii cinci ani”, a declarat Mircea Bozga, Partener, Servicii de Audit, PwC România.
La sfârșitul acestui proces de transformare, companiile industriale de succes vor deveni cu adevărat întreprinderi digitale, având produse fizice la bază, completate de interfețe digitale și servicii de date inovatoare. Aceste întreprinderi digitale vor colabora cu clienții și furnizorii în ecosisteme industriale digitale.
Peste 80% dintre companii se așteaptă ca metodele de analiză a datelor să aibă o influență semnificativă asupra proceselor de luare a deciziilor în decursul următorilor cinci ani. „Analizarea datelor în mod profesional oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care sunt utilizate produsele și face posibilă relația pe termen lung cu clienții. „Instrumentele de analiză a datelor permit dezvoltarea produselor și totodată le permit companiilor să-și extindă serviciile și să-și alinieze si mai bine ofertele cu nevoile clienților”, a adăugat Mircea Bozga.
La sărbătoarea economiștilor, rectorul ASE, prof. univ. dr. Nicolae Istudor, s-a pronunțat ferm în ideea că nu se poate face activitate de cercetare fără educație, pledând pentru accentuarea acestei misiuni universitare, inclusiv prin reintroducerea studierii gândirii economice românești.
Componenta de bilanț a evenimentului festiv a fost reliefată, din perspectiva domeniului propriu de acțiune, de către prof. univ. dr. Constantin Anghelache, vicepreședinte al Institutul Național de Statistică (INS), referindu-se la cele 11 ședințe din 2016 ale seminarului „Octav Onicescu”, organizat de INS împreună cu Societatea Română de Statistică, pentru „promovarea teoriei și practicii statistice, stimularea cercetării științifice și aplicarea metodelor statistico-matematice în economie”. INS a organizat și reuniunea Vișegrad a societăților de statistică. De asemenea, în colaborare cu Academia Română, a elaborat volumul III din lucrarea „Cunoaște România”. Ca realizare personală, profesorul Anghelache a anunțat realizarea volumului 19, „România 2016 – starea economiei”, din bine-cunoscutul ciclu de analize economice anuale. „AGER trebuie să devină o voce activă, economiștii trebuie să fie mai mult împreună, să se aplece mai mult asupra studiilor”, a conchis prof. univ. dr. Constantin Anghelache.
Salutând conjugarea eforturilor AGER, AFER și ale Societății Române de Statistică, prof. univ. dr. Ioan Talpoș, președinte de onoare al AFER, a remarcat celebrarea Zilei economiștilor și a profesorului de economie mai ales în mediul academic, apreciind că „ar trebui ca practicienii din economie să fie îndemnați să reflecteze mai mult la rolul care le revine în afirmarea domeniului nostru profesional”. Contextul, a adăugat profesorul Talpoș, arată că „România nu a recuperat reculul din perioada de criză, decalajul față de indicele PIB nominal la nivel european fiind de luat în considerare”. Totodată, semnalarea președintelui de onoare al AFER a fost că „globalizarea nu reprezintă doar un proces al economiei, ci implică mult mai multe aspecte”, aducând un exemplu care a provocat destindere într-un cadru deopotrivă festiv și de ținută intelectuală.
Capitalul românesc beneficiază, pentru prima oară, de o reprezentare științifică, odată cu lansarea a două lucrări de cercetare datorate Patronatului Investitorilor Autohtoni – PIAROM: „Studiu privind analiza forței de muncă la nivelul regiunilor de dezvoltare ale României, aferent anului 2015”, realizat de PIAROM; „Descompunerea și recompunerea structurilor industriale din România. Repere de strategie”, autori Luminița Chivu, Constantin Ciutacu, George Georgescu, lucrare elaborată de Institutul Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române, cu sprijinul PIAROM; datele au fost oferite de Institutul Național de Statistică, inspectoratele teritoriale de muncă, Eurostat. La un loc, studiile pot fi plasate între carte de identitate și semnal de alarmă. Își propun ca obiectiv central, subliniat de Cristian Pârvan, președintele PIAROM, „informarea publică referitoare la capacitatea antreprenorilor români, care în momentul de față este subestimată și subevaluată”. Pentru aceasta, au fost analizate angajarea și salarizarea pe domenii de activitate și ocupații în fiecare regiune de dezvoltare economico-socială, precum și starea la zi a industriei românești. Datele sunt multe, sistematizate, poate pe alocuri spectaculoase, dar sigur în ansamblu foarte utile decidenților în politici publice.
Calificare minimă, productivitate scăzută
În 2015, la noi erau înregistrate circa 4,9 milioane de contracte de muncă, la o populație ocupată civilă de 8.431.700 persoane; la scară europeană, România se află printre țările „cu cea mai mică acoperire a populației active cu contracte de muncă”. Cea mai dezvoltată piață a forței de muncă este în regiunea București-Ilfov: peste 1,3 milioane de contracte de muncă, reprezentând 26,36% din totalul contractelor la nivel național. Regiunea următoare ca pondere, Nord-Vest, se află la jumătate ca număr: ceva peste 642.000. Cele mai puține contracte de muncă sunt înregistrate în regiunea Sud-Vest: 349.961, adică 7,08% din totalul pe țară. După ocupații, regiunea București-Ilfov deține cele mai multe contracte în toate domeniile, mai puțin agricultură, silvicultură și pescuit.
Industria prelucrătoare este sectorul cu cei mai mulți angajați (1.185.617 contracte de muncă), însă ei lucrează preponderent în domenii cu productivitate scăzută și cerințe mici de calificare (fabricarea articolelor de îmbrăcăminte –148.806 contracte de muncă, fabricarea de mobilă – 60.005, fabricarea articolelor de marochinărie și încălțăminte – 48.893 etc.). Între primele 10 industrii angajatoare de la noi, se află numai trei cu productivitate relativ ridicată în Uniunea Europeană: fabricarea autovehiculelor de transport rutier, fabricarea de mașini, utilaje și echipamente n.c.a., fabricarea echipamentelor electrice. În schimb, se regăsesc patru din cele cinci sectoare cu productivitatea cea mai scăzută în UE: fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, a mobilei, marochinăriei și încălțămintei, prelucrarea lemnului. Media națională de necalificați este de 14,12% din totalul forței de muncă. Sub medie sunt regiunile București-Ilfov și Sud-Vest. Nord-Vest este regiunea cu cei mai mulți lucrători necalificați. Dintre județe, dominante ca lipsă de calificare sunt Suceava, Olt, Covasna, Vrancea, Bihor. Cei mai mulți muncitori calificați sunt în județul Caraș-Severin – 21,80% din totalul angajaților.
Cartea „Bunul-Simț. Temeiul natural al funcționalității în Economie”, de Marin Dinu, Editura Economică, București, 2016, poate fi citită ca o carte de inițiere în re-umanizarea economiei ca domeniu de cercetare, disciplină de studiu, obiect al vulgarizării. Îndemnul autorului este la simplitatea abordării, sinonimă în cazul de față cu vorbitul în cunoștință de cauză. Cheia e de găsit pe undeva pe la mijlocul cărții, ca un punct culminant: „Economia este prin excelență zona acțională umană unde Bunul-Simț este cel mai greu pus la încercare. Inclusiv în privința recunoașterii rolului său”. În acest punct își găsește susținere prudența inițială prin care cititorul este avertizat că se află în prezența unui „bruion pentru o carte, anunțată deja, dar aflată încă în lucru”. Scurt spus, cu vorbele autorului, este „testarea preliminară a îndrăznelii de a reflecta asupra fundamentelor Economiei”.
Cartea pornește de la „Decuparea diferenței specifice”, prin identificarea originii științei economice într-o „obsesie umană pentru soluția la penurie, avuția devenind substanța mereu căutată de alchimia modului economic de gândire”. Imediat este marcată fractura maximală dintre „economia-scop și societatea-mijloc”. Urmărind „Aventura spiritului rațional” din fazele ei incipiente, autorul definește Bunul-Simț ca „elementul fundamental care prin combinare dă metode de funcționalitate în varii planuri ale umanului: stăpânind Emoția dă Dreptate, la un loc cu Rațiunea dă Adevărul, în conjuncție cu Puterea dă Legea, resuscitat în concurență dă Avuție ș.a.m.d.”, toate făcând ca lumea să devină funcțională.
Încep prin a dezvălui o dilemă în care mă aflu: în cei șapte ani de acasă mi se spunea că atunci când se vorbește despre tine trebuie să taci! După prea plinul spuselor din această ședință festivă a Senatului, fie ele venite din sufletul celor mai de seamă economiști ai țării, sunt nevoit, totuși, să mă apăr de mine însumi cel puțin. Drept pentru care rog să mi se permită să rețin ca fiind importante, în contextul actual, îndemnurile pentru a face mai mult, ca și sugestiile pentru reflecție asupra proiectelor mele, nu neapărat remarcile favorabile pentru ce am putut realiza. Cred sincer că nu sentimentul meu contează, ci actul săvârșit de a lega memoria profesională a unei instituții de învățământ de o bornă a spiritului academic reprezentat cu strălucire până la sacrificiu de un profesor al ASE, Virgil Madgearu. Îmi place, totodată, să cred că singura cale de a rămâne noi înșine, în orice întorsătură a vremurilor, este să avem, asemenea marelui economist și om al cetății, viziunea corectă a lucrurilor și să nu abdicăm de la obligația de a apăra adevărul, în toate expresiile lui, indiferent de consecințe.
Mulțumesc domnului academician Mugur Isărescu pentru Laudatio, pentru că a surprins, asemeni domnului academician Gheorghe Zaman, domnului președinte al Senatului ASE, prof.univ.dr Pavel Năstase și domnul rector, prof.univ.dr. Nicolae Istudor, cum nu se poate mai bine, încărcătura de sens a condiției profesionale și morale a economistului fixate prin profilul intelectual al înaintașilor, de la Ion Ghica începând (omagiat și el azi de Ziua Economiștilor și Ziua Profesorului de Economie), profil care trebuie să ghideze mereu faptele noastre didactice și științifice, personale și publice. La drept vorbind, în cazul acestei distincții, nu este vorba atât de cel care o primește, ci de noi toți, care am ales un model de viață în care recunoștința este energia motivației pentru a face lumea mai responsabilă față de calitatea acțiunii și vieții ei. De aceea, mulțumirile mele pentru ce ați spus aici vin și pentru că ați girat, prin autoritatea profesională și morală pe care o aveți – prea bine cunoscută și recunoscută de cei de față – simbolistica acestei distincții și că ne inspirați angajarea pe mai departe pentru performanță. Mulțumesc, totodată, fiecăruia dintre dumneavostră, prezenți în Aula Magna, senatori și invitați, că mi-ați transmis prin expresia feței, dar și subliminal, încrederea că suntem toți pe lungimea de undă a tradiției de aur și că, până la urmă, indiferent de modul de a fi, gândim același lucru și acționăm la fel: scrutăm viitorul ridicându-ne pe umerii uriași ai înaintașilor!
Dragi prieteni,
Iată de ce, dacă las totuși să transpară emoția trăită este pentru că a fost vorba, nu de modesta mea contribuție, ci de întărirea nevoii de a prețui ceea ce ne motivează, să abordăm provocările epocii de schimbare radicală, inclusiv în privința sensibilității teoretice, provocări care – după cum se vede cu ochiul liber – ne pândesc după colțul modelului actual de civilizație. Cum puteți costata din textul primului slide al Dizertației mele, care stă de ceva timp pe ecran, este vorba de o invitație de a evita, cumva ultimativ, o buclă catastrofică în evoluția speciei: să readucem în atenția noastră modul relațional firesc de funcționare a valorilor fundamentale ale lumii și, mai ales, cum acestea sunt intermediate de natura umană în ultimele decenii. Poate părea exagerată formularea, dar vă rog să vă decuplați pentru o clipă de la proiectele personale pentru a observa că fracturile axiologice și bifurcațiile în tendințe fac azi posibilă, ca niciodată în istorie, ratarea alegerii câștigătoare, a căii croite în termeni de securitate a vieții, fie ca indivizi și cetățeni, fie ca societate sau națiune.
Doar dacă ne oprim la funcționarea relației dintre valorile motivaționale definitorii pentru funcția economiei – cum ar fi cele dintre Concurență, Avuție, Proprietate, Bunăstare – și este evidentă nevoia ca înțelegerea și explicația să se calchieze pe Adevăr, iar acesta, rostit public, să fie expresia cinstită a stării de fapt. Și aceasta, pentru că, de câte ori vorbim de Economie ca știință sau de economie ca acțiune randamentală, ne referim la ceva ce ne implică genuin pe noi, oamenii. Pe drept cuvânt, este nepermis să nu considerăm acest adevăr ca fiind esențial pentru calitatea înțelegerii și explicației în știința noastră. Tocmai de aceea am ales azi să răspund ideilor din Laudatio, vorbindu-vă de aceste provocări dintr-o perspectivă specială, care implică ceva asupra căruia viteza vieții moderne și presiunea empirismului ei ne lasă puțin timp de reflecție. Mi-ar plăcea să reușesc să sugerez ceea ce este esențial pentru calitatea înțelegerii și explicației, ca și a comunicării publice pe teme economice. Iar esențial este să ne asigurăm că în modul cum formulăm problemele să nu uităm că economia este o componentă a vieții noastre, că ea, totuși, nu e totul, nu acoperă orice în viețile noastre, chiar dacă ne stârnește patimile. Să nu uităm că gândirea și acțiunea economică trebuie să fie congruente cu toți determinanții și toate componentele unui întreg aparte, care emerge/emană viață și în perspectivă biologică, și în perspectivă sociologică.
Se spune, pe drept cuvânt, că marile rateuri în înțelegerea și explicația fenomenelor economice țin tocmai de faptul că uităm esența lor de fenomene umane, că ele sunt ceea ce ne reprezentăm noi că suntem, ceea ce gândim, ceea ce facem și cum facem noi oamenii, individual și laolaltă, cu proiectele noastre de viață. Este esențial, desigur, și cum le explicăm pentru a fi înțelese acum, dar și peste timp, pentru generațiile următoare, care n-ar mai trebui astfel să repete greșelile generațiilor anterioare. N-aș zice că îmi este simplu să vă fac părtași la aceste probleme! Dar, de cel puțin șapte decenii, generații și generații au fost cumva echipate să întâmpine astfel de probleme, iar aceasta mă încurajează să forțez bunăvoința și răbdarea dumneavoastră, promițându-vă, în același timp, că voi sintetiza ce vreau să vă spun la maximum-ul admis de canonul comunicării raționale. Vreau de la început să precizez că leg argumentația mea de schimbarea produsă de perspectiva Macroeconomiei, care a declanșat remodelarea discursului public, ca și recalibrarea comportamentului social în sfera lărgită de semnificații a ei, destinată inițial, cum prea bine se știe, să dea calitatea acțiunii sociale, iar nu doar cantitatea acesteia.
Marin Dinu, Prof. univ. dr., membru al CA al BNR, secretar general al AGER
ROMÂNIA DURABILĂ identifică necesitățile mediului de afaceri și pune în discuție soluții de dezvoltare pentru IMM.
Dezbaterile România Durabilă prezintă soluții concrete la problemele identificate și promovează spiritul antreprenorial. Sectoare economice relevante sunt analizate atât prin prisma potențialului de dezvoltare, cât și a capacității de atragere a investițiilor, fiind scoase în evidentă sursele dezvoltării economice, prioritățile de dezvoltare, dar și problemele economice cu care se confruntă comunitatea de afaceri care activează în domeniile respective.
România Durabilă: Soluții de Consultanță pentru Finanțare, Consultanță fiscală
Principala problemă pe care o semnalează antreprenorii este lipsa de capital, sau lipsa de încredere în efectuarea de cheltuieli de capital.
Proiectele de dezvoltare a afacerii pot găsi linii de finanțare corecte dacă antreprenorii sunt asistați de experți de investiții, iar alături de liniile de finanțare/creditare bancare, o alternativă demnă de atenție sunt experții în asset management.
Pe de altă parte, închidem anul 2016 și de aceea facem în mod firesc analiza de impact a relației mediului de afaceri cu regimul fiscal prezent și mai ales provocăm discuții cu privire la perspectivele regimului fiscal. Consultanții noștri vă oferă o privire amănunțită asupra realizărilor și provocărilor fiscale.
AGENDA
09.00 – 09.30 – Înregistrare și cafea de întâmpinare
09.30 – 12.30 – Dezbatere: Romania Durabilă – Consultanță și soluții de finanțare și investiții pentru IMM
Exemple concrete de soluții de finanțare de la CEC Bank
O incursiune în universul administrării banilor
Alte soluții de finanțare pentru IMM
Moderator: Daniel Apostol
JURNALIST
Ramona Ivan
DIRECTOR DIRECȚIA RELAȚII EXTERNE ȘI FINANȚĂRI STRUCTURALE, CEC BANK
Mihnea Bărbulescu
DIRECTOR DE VÂNZĂRI, ERSTE ASSET MANAGEMENT
Eduard Inizian
MANAGER CLIENȚI INSTITUȚIONALI, ERSTE ASSET MANAGEMENT
Dl. Dr. Ec. Constantin Boștină
PREȘEDINTE ASPES (Asociația pentru studii și prognoze economico-sociale)
Consultanță fiscală pentru IMM – noutăți la zi.
Impactul fiscal al principalelor metode de finanțare
Provocări ale TVA în noul cod fiscal, noul 088
Noul Cod de Procedură Fiscală – aspecte pozitive, probleme încă nerezolvate
Gabriel Biriș
BIRIȘ GORAN – Tema: Codul fiscal cu plusuri si minusuri
Vlad Madaras
INDIRECT TAX MANAGER, BDO ROMÂNIA
Corneliu Teofil Teaha
FONDATOR ȘI GENERAL MANAGER, TEAHA MANAGEMENT CONSULTING
DE CE SĂ PARTICIPAȚI?
DIALOG
Proiectul România Durabilă își propune să deschidă calea dialogului public-privat și să întărească spiritul de comunitate de afaceri. Experți și analiști vor fi puși față în față cu reprezentanți relevanți ai comunității de afaceri.
INFORMAȚIE
Te informezi cu privire la soluții oferite de sistemul financiar, afli noutăți cu privire la strategia Guvernului cu privire la dezvoltarea sectorului IMM, afli soluții cu privire la rolul băncilor în finanțarea companiilor mici și mijlocii.
CONSULTANȚĂ
Te întâlnești cu profesioniști care iți oferă consultanță de înaltă clasă și soluții eficiente pentru afacerea ta. Înțelegi mai bine presiunea pusă pe companiile care au nevoie de finanțare atât pentru investiții cât și pentru activitățile curente. Primești exemple concrete de soluții de finanțare a afacerii.
EXPERTIZĂ
Afli de la experți cum se poate realiza un echilibru între nevoia firmei de a finanța dezvoltarea proprie, investițiile și activitatea economică și soluțiile de finanțare din piața financiar-bancară românească.
În calitate de coordonator al grupului de lucru româno-german pentru promovarea învățământului profesional prin acordul dintre România și landul Baden-Württemberg, prof. Stelian Fedorca, inspector general adjunct al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, evidențiază specificul pregătirii profesionale în sistem dual și etapele de parcurs pentru implementare:
Domnule profesor, cine inițiază o școală profesională în sistem dual?
Agentul economic este cu inițiativa. Un agent economic care dorește să școlarizeze elevi în învățământ profesional dual, adică nivel de calificare 3 – școală profesională de minimum trei ani, se adresează inspectoratului școlar. Inspectoratul îl pune în legătură cu unitatea de învățământ care ar putea să pregătească elevii la disciplinele teoretice. Numai că un singur agent economic nu va avea această posibilitate, pentru că el poate să califice un număr mic de elevi, insuficient ca să formeze o clasă. Prin urmare, agenții economici interesați într-un domeniu de calificare se adună într-o asociație. Asociația solicită inspectoratului o clasă, două, trei – câte au nevoie agenții economici. Învățământ dual există în măsura în care vrea agentul economic.Deci inițiativa diferențiază sistemul dual de școala profesională clasică?
Da. În sistemul dual, agentul economic solicită organizarea, selectează elevii, încheie contract individual cu fiecare elev. Contractul companie-elev e primul pas. Următorul e companie-școală. În învățământul profesional clasic, procesul e invers – elevii merg întâi la școală și școala îi duce la întreprindere.
Cine poate fi elev la învățământ dual?
Trebuie să fie absolvent de opt clase. Poate să fie și elev în clasa a IX-a, să renunțe și să se înscrie la învățământ dual, numai să nu împlinească 18 ani până în momentul înscrierii.
Atunci cum rămâne cu organizarea care se discută, ca tot învățământul profesional să devină dual, ba să fie și o salvare pentru cei fără bacalaureat?
Nu are cum. Sistemul dual este sistemul german de formare. Asigură doar nivelul 3 de pregătire, după opt clase și numai la solicitarea agentului economic. E drept că Legea educației naționale nr. 1/2011 modificată prin OUG nr. 94/2014 spune că sistemul dual începe după clasa a X-a, însă aceasta a provocat discuții în mediul economic, pentru că agenții economici nu au fost consultați. Din 2014, de când e ordonanța, nu a existat nici măcar o cerere, din partea unui singur agent economic, pentru școlarizare după clasa a X-a. Legea de aprobare a ordonanței nu există nici la această oră, pentru că învățământ dual nu poate să existe după clasa a X-a.
În cadrul conferințelor TED, bine cunoscute deja și la noi, Elon Musk a acordat un interviu lui Chris Anderson.
Antreprenorul Elon Musk este un om cu multe planuri. Fondatorul PayPal, a Tesla Motors, și a Space X împărtășește câteva detalii despre proiectele lui vizionare care includ un autoturism electric de masă, o companie de leasing pentru energia solară și o rachetă complet reutilizabilă. Am selectat câteva din răspunsurile la întrebări care au reușit să stârnească un interes deosebit.
Acele baterii sunt incredibil de grele, dar crezi că matematica poate funcționa inteligent – combinând caroseria ușoară, bateria grea putând totuși obține eficiență spectaculoasă.
Exact. Restul mașinii trebuie să fie foarte ușoară pentru a compensa bateria și mai trebuie să ai și un coeficient de frecare foarte scăzut pentru a crește distanța parcursă. În realitate, clienții care au Modelul S concurează între ei, într-un fel, pentru a merge o distanță cât mai mare. Cred că recent cineva a atins 675 km parcurși cu o încărcare.
Bruno Bowden a făcut asta, a bătut recordul mondial. Felicitări! Asta e partea bună a lucrurilor. Partea rea a fost că el a trebuit să meargă cu doar circa 30 km pe oră și din acest motiv poliția l-a tras pe dreapta.
Oricum, poți conduce – dacă conduci cu 100 km/oră, în condiții normale, 400 de km e o distanță rezonabilă.
Care este cel mai surprinzător lucru în această experiență de a conduce mașina?
La o mașină electrică abilitatea acesteia de a răspunde la comenzi este într-adevăr incredibilă. Am vrut cu adevărat ca oamenii să se simtă ca și cum mintea lor devine una cu mașina, să simtă ca și cum ei și mașina sunt un singur corp și, pe măsură ce accelerezi și iei curbe, aceasta se întâmplă pur și simplu ca și cum mașina ar avea ESP. Poți face asta cu o mașină electrică tocmai datorită abilității ei de a răspunde la comenzi. Nu poți să faci așa ceva cu o mașină pe benzină. Cred că asta este o diferența profundă și oamenii o pot trăi doar când fac un prim test de conducere.
Cartea economică la târgul „Gaudeamus”, organizat de Radio România, a însemnat, la ediția 2016 și la o privire grăbită, știință clasică de profil (cu sensul „de predat în clasă”, adică folos academic) și știință vulgarizată (cu sensul de „popularizare”). Din punctul de vedere al prezenței, au ieșit în evidență editurile universitare și câteva edituri cu tradiție și (re)nume în domeniu, cărora li s-au adăugat ceva tentative de apropiere dinspre edituri de felul lor exterioare economicului.
Un exemplu din oferta consistentă a Editurii Academiei de Studii Economice din București este lucrarea „Mari școli de gândire economică. Tradiție recuperată”, de Angela Rogojanu. Tot de la Editura ASE, cu o adresare largă și actuală, a fost lansată cartea „A concepe, a redacta și a publica un articol științific. O abordare în contextul cercetării economice”, de Vasile Dinu, Gheorghe Săvoiu, Dan-Cristian Dabija.
O instituție solidă în științe economice, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, a avut succes cu titluri precum „Contabilitate financiară: 1.250 aplicații practice”, de Liliana Barbu, „Antreprenoriat și turism. O perspectivă asupra activității antreprenoriale în turismul din România”, de Nelu Eugen Popescu, „Business international competitiveness: determinants, challenges, constraints”, de Mihaela Ileana Herciu.
Interconectarea teoriei economice cu producția industrială și-a susținut o ilustrare prin oferta Universității Petrol-Gaze din Ploiești: „Administrarea afacerilor în industria de petrol și gaze. Studii de caz și seminarii științifice”, de Silviu Neguț, Marius Neacșu, Liviu Dumitrașcu, „Strategii și politici economice de combatere a poluării în industria de petrol”, de Daniela Angela Buzoianu, „Activitatea gazieră din România în tranziția la o piață liberă, funcțională și integrabilă în Uniunea Europeană”, de Nicolae Simescu, Cornel Trifan, Mihai Albulescu, Dumitru Chisăliță etc.
De atracție, ca și altădată, au fost cărțile Editurii Tritonic din colecția Smart Books: „Internaționalizarea afacerilor – dinspre analiza economică și de risc către leadershipul intercultural”, de Elena-Mădălina
Vătămănescu și Andreia-Gabriela Andrei, „Business storytelling: branduri și povești”, editor Florina Pînzaru, „Globalizarea afacerilor”, de Lucian Anghel și Mihaela Dinu etc.
Editura Niculescu a atras, între altele, cu„ Ipocrizia bancară. Adevăruri ale sistemului bancar din România în perioada 1991-1996”, de Aurică Stoica și „Raționalitate și moralitate în economie”, de Constanța Partenie.
La Editura Publica, alături de laureați ai premiului Nobel (Paul Krugman, Joseph. E. Stiglitz, Alvin E. Roth, George A. Akerlof), a fost loc și interes și pentru „O pereche de pantofi: finanțele și contabilitatea afacerii”, de Tinca Celnicu și pentru un „Startup de 100 $”, de Chris Guillebeau.
Perspective filtrate asupra economicului a adus Editura Minerva: „Corporatist de România”, de Irina Doltu și „Leadership rezonant. Reînnoiește-te și conectează-te cu ceilalți prin conștientizare, speranță și compasiune”, de Richard Boyatzis și Annie McKee.
Editura Booklet a transpus de-a dreptul economicul în ficțiune: romanul „Milioane”, de Frank Cottrell Boyce – precipitare la o iminentă (fie ea visată) convergență a lirei sterline la euro.
România este o țară care istoric depinde de gaz, așa și-a construit economia. Însă rețeaua de transport gaze naturale necesită investiții semnificative pentru modernizarea ei.
În acest moment, România nu este o țară de tranzit și nu are o rețea de transport de gaze în adevăratul sens al cuvântului. Toate țările din jurul nostru au rețele de transport care operează la presiuni de 60-70 de bari, construite relativ recent. Rețeaua Transgaz este mai degrabă o rețea de distribuție de mari dimensiuni sau o grupare de mici rețele regionale semiautonome. Și aceasta pentru că, istoric, rețeaua s-a dezvoltat pornind de la zăcămintele din centrul țării ( Mediaș), radial – scopul fiind să transporte gaz spre București, Moldova (Galați, Iași), Craiova, Banat (Arad, Timișoara) și regiunea de nord-vest. 70% din rețeaua Transgaz are însă durata de viață depășită, iar presiunea din rețea este mică, în anumite zone chiar de 15-20 bari. Chiar dacă România și-ar propune să exporte gaze naturale în Ungaria sau Bulgaria, nu poate să o facă în absența unor stații de comprimare, care ar crește prețul, deoarece rețelele vecinilor operează cu presiuni mai mari.
România are o interconectare la Isaccea, cu un gazoduct ce vine din Rusia tranzitând Ucraina, cu o capacitate de import de cca opt miliarde mc pe an, și o altă interconectare la Medieșu Aurit, cu o capacitate de import de patru miliarde mc pe an. De asemenea, sunt în construcție și legături cu Ungaria (4,5 miliarde mc pe an), Bulgaria (1,5miliarde mc pe an) și cu Moldova.
În țară, există voci care susțin că există capacitate de interconectare suficientă și că aceasta va crește și mai mult pe viitor în raport cu consumul. Aceștia ignoră faptul că interconectările de la Isaccea și de la Medieșul Aurit aduc doar gaz din Rusia. România are capacitate mare de import, dar nu și diversificare în privința surselor de aprovizionare, ceea ce poate impacta negativ securitatea aprovizionării.
Strategic vorbind, pentru țara noastră ar fi important să vizeze un coridor nord-sud care să treacă eventual prin mijlocul țării.
Odată cu trecerea timpului, cu progresele științei, tehnicii și modei, s-a schimbat radical, și în Rusia, nomenclatorul meseriilor tradiționale, locul fierarilor, lăcătușilor, morarilor, potcovarilor sau birjarilor luându-l electroniștii, programatorii, depanatorii TV, biotehnicienii sau cosmonauții. Iar dacă unele umile ocupații profesionale, ca cea de tejghetar, paznic sau croitoreasă, au supraviețuit până în zilele noastre, ele s-au modernizat fie și măcar prin schimbarea denumirii meseriei lor în retailer, body-guard sau designer. Lăsând la o parte faptul că, în urma evoluției sistemului de învățământ, multe meserii necesitând muncă fizică au intrat în dizgrație, tinerii optând pentru studii „superioare”. Criza economică din ultimii ani a adus corecturile de rigoare unor asemenea mentalități.
Necesitățile materiale crescânde i-au făcut mai puțin pretențioși pe cei aflați în căutare de lucru, numărul persoanelor care, pentru a răzbate pe piața muncii, urmează cursuri de calificare sau recalificare profesională fiind tot mai mare. Meserii ca cea de electrician, instalator, croitor(easă), frizer sau coafor, nu mai sunt inacceptabile, tot mai mulți amatori urmând cursuri de inițiere în aceste meserii. Din investigațiile unor ziariști, reiese că, în 2015, numărul celor interesați de cursurile de croit și cusut a sporit cu 65%, față de anul precedent, procentajul pentru instalatorii sanitari fiind 52%, iar pentru frizeri – 20%. Iar dacă cei care învață să tundă sau să vopsească unghiile o fac pentru a se putea angaja undeva, cei care învață croitorie o fac, în majoritatea cazurilor, pentru uz personal sau familial. Desigur, este tentantă și o calificare la modă, ca cea de designer de confecții, care constituie un atu la o eventuală angajare la un patron.
Apetență pentru munca fizică
Pe ansamblu, în 2015, solicitările pentru calificare în profesii de muncă fizică au crescut cu 20-30%. Femeile preferă ocupații mai ușoare, „artistice”, cum ar fi confecționarea de decorațiuni din flori sau frunze, de bijuterii din rășini, dar la nevoie nu se dau în lături să învețe și cum să modeleze piese de lemn, metal, plastic sau argilă. La Moscova și Sankt-Peterburg, costul unui curs de inițiere în arta croitoriei variază între 15-30.000 ruble (210-420 euro), iar pentru cursurile de tâmplărie sau instalatori sanitari între 11-15.000 ruble. Solicitanții sunt, în majoritatea cazurilor, disponibilizații, foști funcționari de bancă, juriști, administratori de imobile sau de societăți comerciale, vânzători, persoane cu pregătire în domeniul științelor umanitare.
Se întâlnesc, în ultimul timp, numeroase cazuri de persoane din mediul urban, cu precădere tineri, care se decid să-și schimbe radical, nu numai profesia, ci și modul de viață, mutându-se la sate, gata să îmbrățișeze meseriile rurale tradiționale. Învață să conducă tractoare și mașini agricole, descifrează tainele agriculturii cerealiere, ale grădinăritului, albinăritului, creșterii animalelor și, în scurt timp, se integrează în peisaj. Un element important în procesul acomodării rustice îl constituie condițiile de confort pe care și le pot asigura. De regulă, ei sunt ajutați să-și construiască locuințe moderne, cu iluminat electric, încălzire cu gaze naturale sau, uneori, chiar apă curentă, dotarea cu frigider, mașină de spălat, aragaz, televizor și telefon mobil nefiind mai complicată decât la oraș. Potrivit unei anchete de presă, mulți dintre „emigranții urbani” constată că se poate trăi bine, civilizat și „la țară”. În paranteză fie spus, agricultura Rusiei duce mare lipsă de brațe de muncă tinere.
Miercuri, cortegiul funerar cu urna fostului conducător al Cubei, Fidel Castro, părăsea Havana în uralele a zeci, dacă nu sute de mii de cubanezi, îndreptându-se spre locul de veci situat în estul insulei, loc de unde, în urmă cu șase decenii, Fidel pornea marea Revoluție Cubaneză.
Cubanezii îl ovaționau, fluturând micuțe steaguri, cu zel revoluționar și mândrie națională, pe cel care a condus Cuba timp de 49 de ani cu un mix de carismă și voință de fier și care a creat un stat comunist la o aruncătură de băț față de SUA, un stat ce a fost la un moment dat un jucător central în perioada Războiului Rece. Cuba a jucat un rol cheie în criza din 1962 a rachetelor nucleare sovietice, care era să declanșeze un război atomic planetar.
Un erou anti-imperialist pentru mulți, mai ales în America Latină și pe continentul african, Castro avea foarte mulți oponenți care l-au acuzat că a distrus economia Cubei prin socialism și că a dispus arestarea sau chiar uciderea persoanelor care se opuneau dictaturii sale de tip sovietic.
Inițial ca o colonie spaniolă și apoi ca protectorat american, Cuba devenise un paradis pentru viciu. În 1902, Cuba a obținut independența la nivel formal, în realitate, Statele Unite ale Americii și-au păstrat poziția economică și influența politică foarte mare asupra insulei.
Lovitura de stat din 1958 împotriva lui Fulgencio Batista, fostul lider proamerican al Cubei, a marcat începutul revoluției cubaneze, mica insulă devenind pentru unii un simbol al luptei pentru libertate. Se considera că doar dacă insula ar fi fost eliberată de tutela străină și de interesele oligarhilor locali ar fi putut cubanezii să-și ia în mâini propriul destin și să își remodeleze țara. Fidel a promis să aducă Cuba pe calea democrației, de la care a deraiat atâta timp, și totodată prosperitate poporului cubanez. Însă, odată ajuns la putere, acesta a monopolizat puterea politică și a adoptat diverse reforme, cum ar fi cea agrară, pe care predecesorii săi au promis că o vor înfăptui, dar nu au reușit niciodată să o pună în aplicare.
Legitimitatea noului lider al Cubei a fost consolidată în aprilie 1961 de dejucarea tentativei SUA de a-l înlătura de la putere, când a învins un grup de exilați debarcați de către CIA în Golful Porcilor. Agenția americană a încercat să aplice în Cuba aceleași tactici folosite în detronarea guvernului Jacobo Arbenz care ajunsese la putere prin vot democratic în Guatemala. Tentativa de invazie, embargoul economic impus de SUA, precum și atacurile provenite din partea grupurilor de exilați înarmați și antrenați de americani au condus către o mentalitate de asediu și de resentimente față de SUA resimțite de mulți cubanezi chiar și în prezent. Pentru cei din Vest, moștenirea lăsată de Castro constă într-un regim autoritar de conducere a țării, cu un partid unic și cu puține libertăți.
În ciuda numeroaselor realizări pe care le-a avut Cuba sub conducerea lui Castro (ca de exemplu, asistență medicală de înaltă calitate pentru populație, creșterea speranței de viață, vaccinarea copiilor și un program ambițios de ecuație, analfabetismul scăzând la un nivel chiar mai mic decât cel din SUA), de mai multe ori țara era reclamată pentru crizele economice provocate de centralismul autoritar, pentru represiunea mass-media și cenzura extremă, exilarea sau întemnițarea dizidenților și discriminarea homosexualilor și a persoanelor bolnave de SIDA.
Deși unii au considerat că dictatura comunistă instaurată de regimul Castro a reprezentat o trădare pentru ceea ce ar fi trebuit să însemne Revoluția Cubaneză, marea masă l-a adulat pe „El Lider Maximo”.
Și aceasta se vede în cartierele sărace, socialiste, din Cuba lui Fidel. Aici nu există bande de răufăcători și practic aici nu s-a auzit de droguri. La multe case, ușile sunt lăsate deschise pentru ca briza să intre înăuntru, iar copiii și vecinii vin și pleacă fără să existe hoții. Cubanezii au un termen special pentru acest tip de existență: „Tranquilidad social”, ceea ce înseamnă ceva de genul „pacea socială”, dar, de asemenea, și o țară în care domnește legea și ordinea, un lucru rar într-o regiune ca America Latină, cu unele dintre cele mai mari rate ale criminalității din lume.
Pentru a explica această problemă, multor cubanezi le place să îl citeze pe scriitorul secolului al XIX-lea și luptătorul pentru independență Jose Marti: „vinul nostru este amar, dar este vinul nostru”. Mulți dintre ei consideră că pentru un stat cubanez suveran, o națiune independentă, Fidel Castro a avut dreptul să facă greșeli și să aplice soluții cubaneze unor probleme cubaneze. Chiar dacă în anumite situații, represaliile au fost disproporționat de dure. „Majoritatea te-a iubit cu pasiune. O minoritate te-a urât. Dar nimeni n-a putut să te ignore”, a declarat președintele ecuadorian Rafael Correa.
Moartea lui Fidel Castro pe 25 noiembrie, la vârsta de 90 de ani, îi forțează pe cubanezi să se gândească la ce fel de viitor doresc pentru insula lor. Iar cei mai mulți, atât din interiorul țării, dar și din exterior se gândesc dacă nu cumva cu dispariția lui Castro nu se va prăbuși modelul economic, și dacă va putea sistemul politic autoritar să mai funcționeze fără el.
Donald Trump va deveni – odată cu depunerea jurământului – cel de-al 45-lea președinte al Statelor Unite ale Americii după ce va finaliza cea mai dramatică schimbare politică din istoria nord-americană. Dar are de răspuns la marea întrebare: cum va arăta economia americană sub mandatul său?
În fiecare an, revista Monocle analizează ierarhizarea statelor lumii în funcție de cât de influente la nivel planetar sunt acestea din câteva puncte de vedere extrem de pașnice: câte universități celebre are fiecare țară, câți compozitori de renume, câte cărți publicate global, câți studenți străini, câți medici celebri salvatori de vieți, câte medalii olimpice câștigate etc. Toate acestea definesc ceea ce occidentalii numesc SOFT POWER. Anul acesta Monocle a inclus încă un criteriu de cercetare și eu văd aici un pas analitic deloc întâmplător: reputația politică, analizată drept atribut al Soft Power.
Dacă privim către economia americană, totul ține de reputație și mai ales de reputație politică. Statele Unite ale Americii își reconstruiesc săptămânile acestea structura de putere executivă după o lungă confruntare electorală, având ca miez reputația politică și ca miză puterea. Odată cu alegerea lui Donald Trump în fruntea administrației de la Casa Albă, reputația politică devine un titlu pe piața de capital. Un titlu care poate arunca în aer economia americană sau, dimpotrivă, un adevărat nou blue-chip (pentru neinițiați, potrivit New York Stock Exchange, un blue-chip este o acțiune deținută la o corporație cu o reputație națională în calitate, credibilitate și abilitatea de a funcționa cu profitabilitate atât în vremuri bune, cât și în vremuri tulburi). Trump ar putea fi un blue-chip dacă nu cumva va deveni o mare dezamăgire. Deocamdată, lumea îl privește mai mult cu speranță și interes.
E un fel de umblet alandala. Toți par să se cunoască între ei și în același timp fiecare să-i descopere acum pe ceilalți. Un fel de poartă, chit că e în mijlocul mulțimii, arată încurajator: „Bine ai venit la Startarium Pitch Day!”. Ăsta este concursul start-up-urilor. Inițiatorii l-au gândit ca un oraș ocazional și restrâns al antreprenorilor, închipuit, care să țină cât „cea mai importantă competiție dedicată startup-urilor din România”, adică o zi întreagă, cu prezentări de business-uri incipiente, cu sfaturi de la unii trecuți prin așa ceva (surse de finanțare, lege, povești de succes), cu selecție, finală, juriu, premii și întoarcerea fiecăruia la treaba lui, cea adevărată.
Competiția a fost organizată de platforma educațională Startarium.ro, o cale de acces la finanțare pentru idei antreprenoriale românești. Inițiativa a pornit de la Impact Hub, sprijinită de ING Bank. S-au întrecut întâi 80 de antreprenori. În finală au rămas 10. A câștigat Gabriel Bugnar, cu modelul de business și de vehicul al „rulotei naționale Tracia”: ca să o producă în serie, proiectează construirea primei fabrici de profil din România și din sud-estul Europei. Pentru început (și, mărturisire personală, ca o salvare), are de acum valoarea premiului de 70.000 euro.
Indicele BET-NG (Bucharest Exchange Trading Energy & RelatedUtilities Index) este unicul indicator disponibil pentru sectorul de energie al pieței locale de capital, iar S&P 500 Energy Index pentru piața de capital din SUA. Pe intervalul ales, decembrie 2015 – decembrie 2016, putem constata din evoluțiile celor doi indici o sincronizare destul de bună în primele luni ale lui 2016, mai exact în perioada în care cotația bariului de țiței era în picaj, la fel și cotațiile bursiere în general și cele ale companiilor din sectorul hidrocarburilor în special.
Momentul de separație a dinamicilor apare în prima parte a lunii aprilie când indicele S&P 500 Energy reușește să „treacă pe plus”, în timp ce BET-NG continuă să rămână în teritoriu negativ. Este perioada când cotația barilului de țiței intrase deja pe o traiectorie de recuperare masivă de la minimele înregistrate și, în plus, începuse să se prefigureze un nou palier de tranzacționare, cu maxime situate în zona a 50 dolari pe baril, precum și o politică a Fed mai prietenoasă pentru Wall-Street.
Când nimeni nu se mai aștepta, pe 30 noiembrie, a venit știrea că liderii OPEC au încheiat un acord de reducere a producției zilnice de petrol, primul de acest fel din ultimii opt ani. La bursa din New York, cotația țițeiului WTI (West Texas Intermediate), a crescut brusc cu peste 9% la 49 de dolari pe baril și a fost urmată de încă o creștere, la peste 50 de dolari pe baril. Ce va urma? Încă este dificil de estimat cu precizie, însă putem extrage două scenarii posibile pe care le vom analiza în cele ce urmează.
Ultima șansă pentru credibilitatea OPEC
Încă de la începutul acestui an am putut asista la un fenomen destul de straniu: pe măsură ce cotația barilului de țiței scădea, se întețeau „vocile” unor țări producătoare care încercau sa stopeze declinul. Cum anume? Simplu: împrumutând un mecanism folosit de multe ori în trecut, cu succes, de reprezentanții băncilor centrale: „verbal interventions”. Cu alte cuvinte, transmiterea unor mesaje adresate celor care au împins cotația într-un sens sau în altul cum că va exista și reversul medaliei. Membrii OPEC, dar nu numai, încă din primăvară au lansat o serie de astfel de mesaje: ba că producția va fi redusă în urma acelei întâlniri de la Doha, ba că la întâlnirea din iunie de la Viena, ba că Rusia împreună cu Venezuela și alte state au căzut la pace să militeze împreună pentru reducerea producției (fapt infirmat apoi de oficialii de la Kremlin). Scopul a fost atins aproape de fiecare dată, însă doar pe termen scurt, cotația cedând apoi câștigul realizat în urma informațiilor aruncate în piață.
Elementele principale ale acordului
– este prima decizie de reducere a producției de țiței din ultimii 8 ani; înțelegerea include și țări non-OPEC, precum Rusia; – reducerea cartelului va fi de 1,2 mil. bpz, din ianuarie 2017; echivalentul unei scăderi de 4,5% din producția curentă, până la 32,5 mil. bpz; – sunt exceptate Libia și Nigeria, însă Irak-ului i se impune plafon; Iranului i se va permite majorarea producției până la nivelul de 3,8 mil. bpz; – Arabia Saudita a acceptat reducerea cu 486.000 bpz și este și pierde cel mai mult din cotă prin acest acord; Rusia acceptă să își reducă producția cu 300.000 bpz; – În total, pentru țările non-membre OPEC, reducerea va fi de 600.000 de barili pe zi.
Chiar și dacă la întâlnirea de la Alger, din septembrie, mesajul oficial a fost unul destul de încrezător, au existat totuși apoi două runde de negocieri la Viena, la nivel de experți ai țărilor membre OPEC, soldate cu rezultate nule, cea mai recentă având loc pe 28 noiembrie. Un set mai mult decât suficient de motive pentru ca încrederea din piețe în ceea ce privește eficacitatea acestor ședințe să ajungă la cote minime și, de asemenea, credibilitatea cartelului OPEC să tindă spre minim. La limită putem spune că, în cazul în care nu s-ar fi ajuns la un acord, OPEC-ul ar fi ajuns o entitate inutilă. A fost ultima șansă pentru menținerea credibilității, motiv pentru care mă întreb dacă nu cumva acest acord a fost scos cu forcepsul: „de fapt, nu contează ce o să se întâmple în realitate, în lunile următoare, este musai să venim în public cu un acord. Bun, rău, fezabil sau nu, nu mai contează”.
În campania de împăduriri din toamna acestui an, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva folosește aproximativ 5,5 milioane de puieți, din producție proprie. Sunt regenerate natural 1.471 hectare și artificial 1.985 hectare, în total rezultând o suprafață de 3.456 hectare, acțiune pentru care sunt investiți peste 30 milioane lei. De asemenea, se fac lucrări de completări curente pe 211 hectare și lucrări de refacere pe 258 hectare. Cele mai întinse suprafețe împădurite în campania de toamnă sunt în județele Tulcea – 712 hectare, Dolj – 231 hectare, Brăila – 176 hectare, Ialomița – 172 hectare, Călărași – 145 hectare, Constanța – 125 hectare. Cele mai folosite sunt speciile cvercinee, plop euramerican, plop alb, salcie, salcâm. Romsilva susține și plantări inițiate de persoane fizice și organizații neguvernamentale.
O secvență din campania de toamnă s-a derulat la Direcția Silvică Giurgiu, Ocolul Silvic Ghimpați, pe șantierul de împăduriri Albele – Unitatea de Producție VII Albele-Manafu. Pe 1,53 hectare s-au plantat gârniță, cer, măr pădureț, păr pădureț. O suprafață neînsemnată? Ing. Viorel Mitroi, directorul DS Giurgiu, aduce contraargumente: „Chiar dacă pare un șantier mic, el arată preocuparea silvicultorilor pentru regenerarea tuturor suprafețelor de pe care se extrage masă lemnoasă. Noi, aici, nu avem suprafețe mari de pe care să facem astfel de extrageri, dar, oricum, totul trebuie refăcut. Cu lucrarea aceasta, închidem împădurirea sută la sută pe raza Ocolului Silvic Ghimpați. Totodată, asigurăm o bandă de protecție pentru vânat, adică o fâșie de pădure ca adăpost”. Directorul silvicultorilor din Giurgiu ne oferă și o lecție ad-hoc despre valoarea pădurii de câmpie: „pădurile de câmpie sunt mai mici decât cele de la munte, însă importanța ecologică și silviculturală a lor este mult mai mare, deoarece sunt supuse unui proces mai accentuat de uscare, de îmbătrânire, iar noi înlocuim arboretele mature cu arborete tinere, bazate pe speciile stejar pedunculat sau, în cazul de față, gârniță, specii de foarte mare valoare economică și ecologică”. Venind vorba despre înlocuiri de arbori, ing. Viorel Mitroi se arată contrariat și insistă asupra a ceea ce lumea știe prea puțin din munca silvicultorilor: „dumneavoastră aflați numai de furturi! Or, Romsilva împădurește toate suprafețele de pe care se extrage masă lemnoasă; absolut toate! În mod deosebit, la tăieri rase, la crânguri, la arborete de substituiri-refaceri, plop american, împădurirea se face în maximum doi ani, așa cum prevede Codul silvic”.
O întâlnire cu Liviu Drăgan, unul dintre premianții galei Profit pentru expansiune pe piețele externe. Interviu preluat de pe www.profit.ro/profitlive
Liviu Drăgan, CEO TotalSoft
O istorie în a face profit în România în IT, Total Soft, astăzi un lider în a oferii soluții de IT pentru businessul românesc. Ești un om cu Charismă. Intenționat am folosit jocul acesta de cuvinte. Ce înseamnă să ai charismă Liviu?
Nu știu ce înseamnă. Totdeauna când aud cuvântul charismă, mă duce cu gândul la produsul Charisma. Și nu mai am semantica cuvântului în mine ca înțeles. Sigur că să ai charismă înseamnă să te faci plăcut până la urmă. Dar atunci când am denumit produsul nu m-am gândit niciodată nici la charisma mea, nici la charisma colegilor, a fost pur și simplu întâmplător, pentru că suna bine.
Ce înseamnă însă acum Charisma, și mă duc cu gândul la premiul pe care l-ați primit voi cei de la Total Soft?
Cred că într-adevăr expansiunea noastră este aproape un miracol. Adică să clădești un produs de business, care este lider în România, este un aspect, dar să convingi companii multinaționale mari să își pună tot businessul în brațele unui astfel de produs în toate subsidiarele, cum face Volvo Financial, Daimler, Mercedes, sau Deutsche Leasing, este o realizare care aproape când mă uit acum nu-mi vine să cred că am făcut-o noi. Înseamnă în primul rând, cred, că e foarte important să nu privești granițele unei țări.
Dar ai fost oportunist, în sensul bun al cuvântului? Ai simțit oportunitatea?
Am fost oportunist în sensul traducerii din engleză a cuvântului. Da, am fost oportunist pentru că am simțit că după ce am implementat produsul în România, făcând puțin advertising în afară, s-a pus problema să ducem Charisma și în alte țări. Acum, acest produs este implementat în 35 de țări, în 30 de culturi diferite, cu toate obiceiurile de business din acele țări. Și este un succes care mă surprinde și pe mine.
Odinioară vorbeam despre IT uitându-ne la București și împrejurimi. După aceea, chiar după criză, Clujul a început să se dezvolte. Și lângă Cluj a apărut Iașiul. Ce reprezintă triunghiul acesta pentru întreaga economie românească?
Eu cred că IT-ul românesc a fost unul dintre domeniile economiei românești care s-a descurcat în mare parte fără ajutor din partea statului. Eu nu cred că România are talent în software mai mult decât Bulgaria, sau Ungaria, sau Polonia. În schimb, cred că în România datorită unor situații conjuncturale de natură politică, de natură economică, cei mai buni elevi când terminau liceul se duceau la facultatea de calculatoare, unde media de intrare era foarte înaltă, pentru că românii au înțeles dintr-un oportunism pozitiv că asta e o meserie internațională, e bine plătită, pot lucra. Bineînțeles că astfel programatorii sunt mai buni decât chimiștii în România.
Problema cred că este că nu avem oameni în țară. Ieri am avut un dialog interesant cu niște lideri ai învățământului universitar, care se pare că devin mai conștienți că ar trebui să-și construiască oferta pentru studenți pe baza discuțiilor cu companiile. Care este situația din învățământ?
Dintre toate domeniile, în ultimii 26 de ani, învățământul este cel mai rămas în urmă. Este adevărata măsură a nepriceperii, a superficialității sau a neseriozității tuturor guvernelor României care s-au perindat la conducerea țării. Este de înțeles că pentru sănătate sunt necesare investiții uriașe, în infrastructură la fel. Dar în educație s-a distrus nu pentru că n-au fost bani, ci pentru că este o mare neseriozitate. După părerea mea, învățământul are cele mai catastrofale rezultate, atât pe termen scurt, cât și lung. Este de neînțeles de ce curricula nu corespunde nevoilor economiei și continuă să fie la fel pentru niște nevoi care nu mai există. În schimb sunt alte domenii care se dezvoltă. E vorba de sectorul energetic, agricultură și de domeniul IT. Noi trebuie să ne orientăm spre domeniile cu potențial de creștere. Cred că nu se înțelege că pregătirea trebuie să înceapă din liceu, nu din facultate. Nu se pot face peste noapte universități care să pregătească forța de muncă. În schimb, școli postliceale care să formeze specialiști în IT ar putea fi foarte multe.
Vom aniversa 10 ani de viață în comunitatea europeană. Ce a însemnat 10 ani de piață comună europeană pentru tine ca antreprenor român și în ce piață europeană ți-ai dori să trăiești în următorii 10 ani?
În primul rând, cred că efectul asupra mea și asupra României a fost extraordinar. În primul rând, am căpătat o demnitate care era foarte confuză în perioada respectivă. Nu se știa clar dacă noi suntem o țară din centrul Europei, din estul Europei, sau din Europa. Lucrul acesta crea o confuzie și o lipsă de consistență când te duceai în afară. Spuneai că ești din România și nu știai cum să asociezi poziționarea ei. Acum când eu spun de unde ești – spun România virgulă Europa, spun asta pentru cei mai confuzi. Asta este o demnitate de care cred că aveam nevoie. Ce se va întâmpla de acum înainte, eu cred că este o provocare extraordinară. Eu cred că la ora actuală trăim din păcate un recul al Europei din cauza faptului că sunt efectele negative asupra ale globalizării. Este o reacție a tradiționalilor din diferite țări în fața efectului de globalizare. Pentru oamenii tradiționali din aceste țări apare o sperietură nu atât de mult față de faptul că se pierd locurile de muncă, dar se produce o diluție culturală. Pentru că dacă în Germania nu veneau cinci milioane de turci, economia Germaniei era cu totul alta acum. Dar lucrul acesta îl înțeleg oamenii luminați care sunt aproape de economie.
În curând se împlinesc 26 de ani de la evenimentele din decembrie 1989 (eu sunt de partea celor care apreciază că a fost lovitură de stat). De asemenea, în această perioadă, respectiv la 1 ianuarie 2017, vom număra 10 ani de la intrarea României în Uniunea Europeană.
În toți acești ani economia României a cunoscut, din păcate, o condamnabilă perioadă de destructurare, fără a fi fost promovată, în contrapartidă, o politică economică de reconstrucție și relansare în noile condiții date.
Pe drept cuvânt ne întrebăm de ce?
De ce au fost scoase din circuitul economic capacități de producție care încă mai aveau un mare potențial de prelucrare a resurselor naturale și minerale naționale proprii și de utilizare cu randamente ridicate a forței de muncă calificate și înalt calificate? De asemenea aceste capacități dispuneau de piețe de desfacere în condiții de concurență corecte.
Într-o asemenea evoluție s-a pierdut prin emigrare, sau prin intrarea în șomaj, cel mai de preț capital – capitalul uman – ca forță de muncă.
Apariția noilor capacități de producție în ultimii 26 de ani, dar cu deosebire în cei 10 ani de când România a intrat în UE nu au fost rezultatul unei strategii naționale, proprii de refacere și relansare economică.
Aspiranţii la o carieră în design și fashion au posibilitatea să cunoască în aceste zile oportunităţile pe care le deschide una dintre instituţiile de referinţă în domeniu, Instituto Europeo di Design (IED), caracterizat prin faptul că „livrează de peste 50 de ani specialiști în industria modei și design-ului, la nivel mondial, fiind prezentă cu universități în marile centre de fashion și design din Italia, Spania și Brazilia”. IED este acum prezent în ţara noastră, cu ocazia evenimentului Top Education Tour, organizat de consultantul educațional IntegralEdu. Este o acţiune de scouting, în premieră la noi, adresată celor interesați de sistemul educațional britanic şi potriviți acestuia.
Reprezentanţi ai unor instituţii precum Bromsgrove School, d’Overbroeck’s College, Bucksmore Education sunt prezenţi la București – 5 decembrie (hotel Sheraton); Brașov – 6 decembrie (hotel Kronwell); Târgu Mureş – 7 decembrie (hotel Plaza V Executive); Cluj-Napoca – 8 decembrie (hotel Ramada), Timișoara – 9 decembrie (hotel Timișoara). Fiecare acţiune începe la ora 17.00 cu prezentare pentru studii universitare în domeniile fashion și design, urmată de la ora 18.30 cu detalii referitoare la programe gimnaziale, liceale şi de EduTabere.
Primit cu nedisimulată satisfacție de către opinia publică rusă, inclusiv cercurile guvernamentale moscovite, rezultatul alegerilor prezidențiale din SUA, din 8 noiembrie a.c., este văzut ca un semn al unor importante schimbări care s-ar putea produce, în viitorul apropiat, pe arena internațională, în direcția reducerii încordării dintre marile puteri nucleare și a tranșării pașnice, prin tratative, a complicatelor diferende dintre acestea. Faptul că președintele Vladimir Putin s-a grăbit să-l felicite pe Donald Trump încă înainte de finalizarea scrutinului este mai mult decât semnificativ.
Desigur, guvernanții și politicienii ruși nu sunt naivi încât să creadă că o schimbare de proporții a politicii americane s-ar putea produce peste noapte, de azi pe mâine, fără o perioadă de tranziție, mai mult sau mai puțin lungă, fără anevoioase tentative și tatonări.
Va recunoaște SUA apartenența Crimeii la Rusia?
Rușii nu ignoră câtuși de puțin tendințele, inerțiile profunde sau contradicțiile vieții economice și politice americane, interesele deloc de neglijat care se află la originea acestora, rezistența disperată a elementelor neo-conservatoare ale administrației americane („establishment”-ului), dar pleacă de la constatarea verificată, acum, în mod elocvent, pe baza unui test electoral atotcuprinzător, că ele sunt puse în discuție de înșiși americanii, că cercurile, mințile lucide ale societății americane, sunt conștiente de imperativul unor schimbări majore, de necesitatea unor ajustări de substanță ale proiectelor de dezvoltare a țării.
Ruşii consideră că promisiunile electorale ale noului președinte trebuie luate în serios, nu doar ca simple exerciții electorale, ca încercări de „captatio benevolentiae”, de cointeresare a susținătorilor săi, ci ca proiecte de restructurare efectivă a țării, ca expresii ale unui program real de guvernare, ale reconsiderării strategiei menite să propulseze tradiționalul „vis american”. Declarația sa solemnă, de după încheierea scrutinului, deci nu numai din timpul campaniei electorale, precum că SUA vor avea „o atitudine echitabilă față de alte state, față de toate popoarele”, că vor căuta „dialogul și parteneriatul, iar nu conflictele” și vor stabili „relații de colaborare cu toate statele care doresc acest lucru” a fost salutată prompt și cu toată solicitudinea la Moscova (Izvestia, din 9.11.2016).
Moscova speră să aibă relații cât mai bune cu președintele Donald Trump, care va lua în considerare cu mai multă înțelegere interesele Rusiei în zone limitrofe cum ar fi Ucraina sau țările baltice, precum și că vede posibilă chiar o eventuală recunoaștere a apartenenței Republicii Crimeea la Rusia.
De altfel, aflat la New York, în perioada alegerilor, Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, a ținut să precizeze că guvernanții ruși nu ar fi deloc dispuși să discute cu SUA sau cu țările europene asemenea subiecte. „Chiar dacă, în prezent, partenerii noștri nu sunt pregătiți să accepte așa ceva, noi avem suficientă răbdare să așteptăm ca ei să-și schimbe părerea”, a declarat el într-un interviu acordat ziarului „Wall Street Journal”. Donald Trump a şi avut de altfel o consistentă convorbire telefonică cu Putin.
Un personaj populist și controversat – strategul șef al lui Donald Trump –Steve Bannon este considerat creierul viitoarei administrații Trump. Jobul lui este de a face ca regimul Trump să fie „coerent din punct de vedere intelectual și istoric”. Oficial, Steve Bannon este șeful de strategie al noului președinte ales. Cu siguranță, multe dintre ideile lui vor deveni linii de forță pentru politica SUA în următorii patru ani.
Dar cine este atât de controversatul Steve Bannon? Chiar și adversarii săi politici îi recunosc combativitatea înverșunată, dusă extrem de inteligent, dar totuși reflexiv. Provenit dintr-o familie modestă, s-a înrolat în marină imediat după terminarea liceului. A obținut o diplomă universitară la Virginia Tech, apoi a absolvit Georgetown University, iar în final a urmat cursurile prestigioasei Harvard Business School. A lucrat la Goldman Sachs, după care antreprenor la Hollywood – unde printr-o întâmplare neobișnuită și cu mult noroc a reușit să dețină o parte din drepturile de autor ale serialului Seinfeld, asigurându-și astfel o mică avere – pentru ca după aceea să intre în new media afiliată curentelor de dreapta, conservatoare și a teoriilor conspiraționiste. Activitatea sa la News Network Breitbart, unde, cu inteligență și furie, a atacat noul Alt-dreapta (porecla dată de el liberalilor) nu a fost pe placul nici al establishmentului și nici a presei centrale, oficioase, dacă-i putem spune așa. Ideile sale sunt departe de putea fi încadrate în curentul de politică corectă, atât de drag politicienilor actuali tradiționali.
În ultimele luni, au apărut semne evidente ale unei rezistențe tot mai mari din partea unor state din Uniunea Europeană față de politica Chinei de preluare a unor companii europene, unele dintre ele fiind din categoria campionilor naționali.
În cadrul tendinței de limitare a accesului capitalului chinezesc pe piața europeană se înscrie și întârzierea semnării de către guvernul de la Londra a acordului pentru finanțarea construirii unei centrale nuclear-electrice de către chinezi în Marea Britanie. Au fost invocate probleme legate de incertitudinile privind securitatea în funcționare a centralei, precum și a garantării unui preț/KWh mai mult decât dublu pentru achiziția energiei produse în această centrală pentru următorii 35 de ani.
Europenii au început prea târziu să realizeze pericolul pe care îl reprezintă investițiile chineze transfrontaliere pentru locurile de muncă ale cetățenilor europeni. Dacă doar în urmă cu câțiva ani, companiile chineze cu conturile burdușite de lichidități erau în general bine primite în Uniunea Europeană, lucrurile au început să se schimbe, mai ales după ce, la cel mai înalt nivel, China și-a declarat dorința de a deveni o superputere mondială atât economică, cât și militară.
Nu trebuie negat faptul că în multe cazuri, companiile chineze au fost sursa de capitalizare a unor întreprinderi europene aflate în dificultate precum constructorul auto suedez Volvo, producătorul italian de anvelope Pirelli, operatorul francez al stațiunilor Club Med sau portul grec Pireu. Aceste companii au fost practic salvate de la faliment prin investițiile chineze.
Record istoric al investițiilor chineze în UE
Dar în ultimii doi ani – dintre care anul trecut s-a remarcat printr-un record istoric al investițiilor chineze pe tărâm european: 20 miliarde euro, conform studiului efectuat de Rhodium Group și Mercator Institute – țintele de preluare le-au constituit companiile implicate în domeniile ce țin de înalta tehnologie, precum și branduri cu mare notorietate, așa numiții campioni naționali. Statele Unite au în legislație obligativitatea ca preluările de companii să fie analizate din punct de vedere al interesului strategic pe care îl reprezintă. Din păcate, Uniunea Europeană nu prevede un asemenea filtru și face posibil, odată cu cedarea unor firme implicate în cercetare-dezvoltare de înaltă tehnologie, să-și piardă din avantajul concurențial față de China.
Recentele alegeri prezidențiale din Republica Moldova au scos, din nou, în evidență instabilitatea politică, confuziile și dilemele cu care se confruntă locuitorii ei în căutarea drumului spre o viață mai bună. Victoria candidatului socialist Igor Dodon, salutat de către unii și contestat de către alții, a confirmat existența, în continuare, a unor profunde frământări și controverse interne, privind soluțiile ieșirii din criza în care se află țara.
Victoria socialistului Dodon bucură Kremlinul
Fostul premier moldovean, Ion Sturza, nemulțumit de alegerea făcută de concetățenii săi, a felicitat-o pe Maia Sandu pentru scorul obținut, adăugând că, deși Igor Dodon nu este președintele său, nu poate ignora cele peste 52% voturi date în favoarea sa și, ca atare, trebuie să se resemneze. Nemulțumit de rezultatul scrutinului este și fostul președinte al României, Traian Băsescu, care nu demult a dobândit cetățenie moldovenească. El consideră că, sabotată de presa aservită și atacată de către biserica ortodoxă rusă, contracarată cu votanți aduși din Transnistria și cu lipsa buletinelor de vot la centrele din diasporă, candidata alianței „Acțiune și Solidaritate”, Maia Sandu, nu a avut nicio șansă de câștig. (Jurnal de Moldova, 14.11.2016).
În schimb, la Moscova, victoria candidatului socialist, Igor Dodon, a produs satisfacție, întrucât promisiunile acestuia, de temperare a cursului proeuropean al Moldovei și o mai mare apropiere de Rusia se armonizează cu dorința rușilor de a nu-și pierde influența în fostele republici sovietice. Felicitându-l pe noul președinte, Vladimir Putin și-a exprimat speranța că raporturile dintre cele două țări se vor îmbunătăți în ritm cât mai rapid, reiterând disponibilitatea Moscovei de a acorda tot sprijinul de care Chișinăul are nevoie. După cum se știe, Republica Moldova constituie o importantă și tradițională sursă de aprovizionare a Rusiei cu produse agricole (legume, zarzavaturi, fructe, conserve și vinuri), precum și de mână de lucru calificată și ieftină.
Victoria lui Donald Trump pune la mare încercare Uniunea Europeană. Nu este nicio surpriză că birocrații de la Bruxelles, precum și majoritatea șefilor de stat și de guverne europene nu au niciun motiv de bucurie pentru că Donald Trump este noul președinte ales al SUA.
Aceasta s-a văzut din reacția președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker care a spus că „trebuie să-l învățăm pe președintele ales ce este Europa și cum funcționează”. Doar că situația este cu totul alta. Europa trebuie să învețe că cine plătește masa, comandă muzica. Iar realitatea politică este cu totul alta, chit că ne place sau nu. Establishment-ul european nu diferă de cel american, iar momentul respingerii lui de către alegători se apropie rapid.
Iar cea mai vizibilă schimbare va fi în domeniul apărării și a politicii externe. Trump și-a amenințat partenerii din NATO că „țările pe care le apărăm trebuie să plătească nota de plată pentru acest lucru. Și dacă nu o fac, atunci SUA le va lăsa să se apere singure”. Referire la obligația din Tratat ca țările membre să aloce anual 2% din PIB pentru apărare, ceea ce doar câteva țări din UE respectă. Pentru a se achita de această obligație, multe state trebuie ori să depășească limita de deficit bugetar impusă la maximum 3%, ori să reducă drastic din cheltuielile sociale.
Din punct de vedere economic, atât Uniunea Europeană, cât și Banca Centrală Europeană au fost puternic afectate de victoria-surpriză a lui Trump. Brusc, Brexit poate fi privit acum ca o măsură de salvare, fiind de așteptat ca Marea Britanie să obțină un acord comercial în condiții mult mai bune cu partenerul său anglo-saxon. Alte state s-ar putea confrunta cu răsturnări dramatice de situație, deoarece anul viitor au programate alegeri sau referendumuri importante. Mai mult, Trump ar putea să reducă din activitatea NATO în perspectiva inițierii unei politici de destindere cu Rusia. Situația politică din UE se deteriorează rapid, iar cea economică se înrăutățește parcă în fiecare zi.
Criza financiară declanșată în 2008 a fost până în prezent bine controlată de către BCE. Țările din flancul sudic al UE – Grecia, Cipru, Spania, Italia și Portugalia – au reușit să evite falimente importante din sistemele lor bancare. Pentru a menține valoarea depozitelor colaterale și a investițiilor înregistrate în bilanțurile băncilor, BCE a redus dobânzile și a sprijinit prețul obligațiunilor prin cumpărarea unei mari cantități de datorii din piața interbancară. Este o politică care a funcționat până acum, pentru că amenințările exogene au fost, de asemenea, incluse în preț. Dar în continuare această politică nu va mai putea da rezultate, iar, în final, obligațiunile din zona euro ar putea scădea masiv. Efectul deprecierii obligațiunilor în euro asupra bilanțurilor contabile ale băncilor ar putea fi catastrofal.
Sistemul bancar românesc și-a demonstrat stabilitatea structurală și pe parcursul anului 2015, prin menținerea la nivel adecvat a indicatorilor de solvabilitate și lichiditate. S-au înregistrat îmbunătățiri în ceea ce privește optimizarea calității portofoliului de active, dar și privind profitabilitatea. Aproximativ 90,2% din activele sistemului bancar (aproximativ 84 miliarde euro) sunt deținute de instituții cu capital străin, potrivit datelor BNR la luna iunie 2016. Riscurile implicate în procesul de conturare, transpunere și respectare a reglementărilor post criză constau în posibilitatea restrângerii expunerii instituțiilor de credit cu capital străin.
Sistemul bancar este marcat de o perioadă în care fuziunile și achizițiile vor conduce la o mai mare concentrare, numărul instituțiilor de credit în sistemul bancar românesc fiind de 37 în prezent, față de 43 de bănci înainte de criză. Structura sectorului bancar românesc la finele anului 2015 include două bănci cu capital integral sau majoritar de stat, patru instituții de credit cu capital majoritar privat autohton, 23 de bănci cu capital majoritar străin și șapte sucursale ale unor bănci străine. Din punct de vedere al originii acționarilor în funcție de active, băncile cu capital austriac dețin o cotă de piață de 33,3%, urmate de băncile cu capital francez cu 13,5% și grecesc cu 10,6%, potrivit datelor BNR la finele anului 2015.
Grupa băncilor cu active de peste 5% în volumul total al activelor sistemului deținea o pondere de 71,3% la finele anului 2015, în creștere cu 4,3 puncte procentuale comparativ cu decembrie 2014, în timp ce grupa băncilor de mărime mijlocie (cu active cuprinse între 1% și 5%) deținea 22,4% (în scădere cu 3,9 puncte procentuale față de decembrie 2014), iar cea a băncilor cu active sub 1% avea o pondere de 6,3%, potrivit Raportului Băncii Naționale a României. Datele BNR arată că volumul capitalului social aferent sectorului bancar românesc era la 31 decembrie 2015 de 25,14 miliarde lei.
Guvernul a emis o ordonanță de urgență prin care a instituit două modificări la legea gazelor. Prima modificare se referă la articolul 124, care prevedea inițial că producătorii de gaze trebuie să asigure cu prioritate cantitățile de gaze necesare pentru perioada de iarnă la nivelul cererii de pe piața reglementată, deci pentru consumatorii casnici și pentru cei din zona termocentralelor.
„Această solicitare a venit din partea Comisiei Europene, care a precizat că o prevedere în lege ce acordă o prioritate înseamnă o discriminare și a solicitat eliminarea acestei formulări. Așa că acest articol statuează că doar până la 31 martie 2017 producătorii mai pot pune gaze cu prioritate la dispoziția pieței reglementate. Acest lucru înseamnă piață liberă. De la 1 aprilie, Guvernul nu mai poate impune prețuri de vânzare a gazelor naturale. Atunci, practic, intrăm în liberalizare în ceea ce privește achiziția gazelor de la producător”, a declarat Nicolae Havrileț, președintele Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), în cadrul conferinței anuale a Asociației Furnizorilor de Energie din România, citat de agenția Agerpres.
Aceasta înseamnă că, aparent, piața gazelor naturale va fi și nu va fi dereglementată sau, dacă vreți, liberalizată, pentru că „vom rămâne în zona reglementată cu tarifele de furnizare, unde în lege se prevede ca termen-limită 2021, dar, având în vedere că tot legea spune că fiecare consumator are dreptul să-și aleagă orice furnizor și orice contract, de la 1 aprilie 2017 vom asista la o migrare permanentă a consumatorilor din zona reglementată către furnizorii care pot oferi prețuri mai bune decât furnizorul la care este conectat”, a mai arătat oficialul ANRE, precizând totodată că 1 aprilie 2017 nu va avea un impact asupra prețului plătit de populație.
Ordonanța Guvernului 64/2016 prevede obligativitatea tranzacționării unei cantități de gaze pe piețele centralizate și, în același timp, anunță că elimină, de la 1 aprilie 2017, problema consumatorilor întreruptibili, scăpând astfel de amenințarea cu infrigement din partea Comisiei Europene. Totodată, Ministerul Energiei și ANRE au reușit să elaboreze și să finalizeze într-un timp record Codul Rețelei de Gaze, astfel încât se asigură o piață de echilibrare și înființarea în viitorul apropiat a pieței spot.
Dolarul se tranzacționează la maxime multianuale, pe Wall-Street, indicele Dow Jones face noi recorduri istorice, președintele-ales Donald Trump începe să dea semnale că s-ar fi îmblânzit cumva, o situație pe care mai nimeni nu ar fi intuit-o înainte de alegeri. Însă, cu toate acestea, nu pot fi optimist…
Mesajul lui Janet Yellen
Într-un discurs ținut pe 17 noiembrie în fața Congresului, Janet Yellen, președintele FED, i-a avertizat pe politicieni că punerea în practică a celor promise de Donald Trump în timpul campaniei electorale (spre exemplu, acel plan de 1.000 miliarde dolari pentru infrastructură) va pune presiune pe nivelul datoriei publice – aspect care se adaugă inițiativei de reducere a taxelor promovate de președintele ales al SUA – și că aceste măsuri, excelente în timpul unei crize, nu își au rostul în prezent. În plus, în timpul unei perioade de recesiune sau criză, efectul de multiplicare a unor astfel de investiții în infrastructură poate fi supraunitar, însă, într-o perioadă de creștere economică, demersul devine inutil, putând ajunge la un grad de multiplicare păgubos, de doar 70%. Dacă este să facem acum o radiografie a economiei SUA, constatăm că dinamica PIB-ului pentru cel de-al treilea trimestru a fost de 2,9%, iar rata șomajului, la 4,9%, este foarte aproape de potențial, în timp ce consumul este, de asemenea, pe creștere. Unde stă prost economia SUA? La capitolul datorie publică totală: 104% raportat la PIB.
„Mai ușor cu economia pe scări”
În mare, cam asta dorește să ne spună Janet Yellen: „nu are niciun sens să supraalimentăm economia”. Și vă propun astfel să detaliem câteva aspecte care derivă din propunerile economice ale lui Donald Trump din campania electorală: pachet de stimuli fiscali + ridicare de bariere/tarife comerciale = inflație. Dacă măsurile de Quantitative Easing implementate de Federal Reserve au avut un efect cumva limitat în ceea ce privește cantitatea de lichiditate intrată efectiv în economie (există sume imense de bani pe care băncile le „parchează” la FED, în loc să le injecteze în economie, de aici provenind diferența), nu la fel putem spune despre efectele pe care reducerile de taxe le vor produce. Din ce cauză? Simplu: acele reduceri de taxe se aplică direct asupra actorilor economici, nu prin veriga intermediară a sistemului bancar.
Pe de altă parte, cum SUA „stau” pe un deficit al balanței comerciale în zona a 40 miliarde dolari pe lună, ridicarea tarifelor vamale va duce la o scumpire a importurilor și, pe cale de consecință, inflația va crește; creșterea economică, a consumului și a creării de noi locuri de muncă, în urma politicilor izolaționiste/protecționiste impuse de administrația Trump: de ce ar decide Apple, spre exemplu, să-și mute facilitățile de producție în SUA? Doar ca să își crească masiv costurile de producție? Mai departe: de ce ar crește consumul, în condițiile în care prețurile vor fi mai mari? Și, în ceea ce privește crearea de noi locuri de muncă, dacă acestea vor exista, vor duce la scăderea ratei șomajului și, automat, la creșterea costurilor unitare cu forța de muncă deci, din nou, presiune pe inflație.
Întrebarea care se pune acum este: cu cât ar putea crește PIB-ul potențial al SUA în urma măsurilor pe care administrația Trump a promis, în campanie, că le va lua? Și, ea este perfect legitimă: există riscuri majore ca economia SUA să intre într-o perioadă de stagflație (adică o creștere economică anemică însoțită de o creștere substanțială a inflației), adică exact ceea ce s-a întâmplat în decada anilor ’70, chiar înainte de începutul crizei petrolului.
Mai multe materiale de presă de dată recentă semnalează, citând documente oficiale, un fapt îngrijorător: industria românească de extracție și exploatare a țițeiului onshore are în față amenințarea cu dispariția, în lipsa unor politici publice care să stimuleze investițiile în tehnologii moderne și în descoperirea și exploatarea de noi zăcăminte.
Zăcămintele aflate acum în exploatarea onshore sunt zăcăminte mature, rezervele dovedite de gaze ale României se vor epuiza în următorii 9-10 ani, iar cele de țiței în circa 12-15 ani, dacă nu vor fi făcute investiții pentru noi descoperiri de hidrocarburi, după cum arătau datele Asociației Române a Companiilor de Explorare și Producție Petrolieră (ROPEPCA), publicate în această toamnă. Iar rata de înlocuire a rezervelor de hidrocarburi ale României a scăzut dramatic în ultimul timp, ca urmare a prețurilor mici ale țițeiului, ajungând la doar 25%.
Situația este cunoscută și de oficialii guvernamentali. Ministrul Energiei Victor Grigorescu declara recent, citat de Economica.net, că „toate analizele arată că, la momentul actual, cu eforturile pe care le facem, ne îndreptăm către o scădere pe termen mediu și lung a producției de resurse energetice, mă refer atât la țiței, cât și la gaze. La prima vedere, cineva ar putea spune că acesta este un lucru rău și că România va rămâne fără resurse, ceea ce înseamnă că noi am investit foarte puțin în explorare. Pentru că am făcut foarte puțină explorare (…) înseamnă că trebuie să ne concentrăm foarte mult pe zona asta”.
La această problemă trebuie să se găsească soluții urgente, pentru că punerea în exploatare a unor noi capacități de producție necesită o perioadă lungă de timp. Ministrul Grigorescu a mai spus că acesta „este un efort pe care trebuie să îl conștientizăm și trebuie să ne apucăm să rezolvăm această problemă, pentru că activitatea de explorare ia timp, până când certificăm resursele, până când dezvoltăm, până când atragem surse de finanțare…”.
Sute de milioane de euro s-au investit în avicultura românească în perioada de preaderare, pentru a face față noilor cerințe, dar și după aderare, pentru a câștiga piața internă și, de ce nu, și din piața externă. Efortul investițional și-a atins scopul și producția de carne de pasăre și de ouă a crescut, ceea ce a dus și la o stabilitate a prețurilor. Problemele nu au întârziat însă să apară, dar acestea nu sunt legate de calitatea produselor românești, ci de practici pe care producătorii români le reclamă ca fiind neloiale.
„Nivelul anual de investiții a fost mai ridicat cu precădere în primii ani după integrare, când sumele investite au ajuns chiar la 60-70 milioane euro anual, dar sunt și ani când investițiile au stagnat, mai ales între 2014-2016, când, din cauza embargoului cu Rusia, piața a fost în mare suferință și fermierii nu au putut să-și realizeze programul de investiții”, a declarat pentru ECONOMISTUL Ilie Van președintele Uniunii Crescătorilor de Păsări din România (UCPR).
Investiții mari, producții mari
Avicultura este un domeniu care necesită investiții continuu, pentru a ține pasul cu tehnologia și pentru a rezista pe piață. „Ca regulă generală, investițiile trebuie să se facă continuu, fie pentru retehnologizarea spațiilor, fie pentru pregătirea de spații noi. De exemplu, mergând pe o durată medie de utilizare de 10 ani a echipamentelor avicole, toate spațiile modernizate cu fonduri SAPARD, între 2005-2007, trebuie retehnologizate în această perioadă. Este în continuare mare nevoie de investiții, nivelul anual pentru a ne menține în competiție cu alți producători din UE este de 65-70 milioane euro pe an. Investițiile în sectorul avicol au fost importante atât în ceea ce privește sumele investite, cât și facilitățile avicole în care s-au investit. S-au modernizat spațiile de creștere a păsărilor, spațiile destinate industrializării producției primare (abatoare, fabrici de procesare carne, centre de colectare – sortare – ambalare ouă). Toate investițiile s-au realizat folosind surse proprii, fonduri structurale europene, credite bancare sau alte surse atrase”, susține Ilie Van.
[is_guest]Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază deabonament[/is_guest]
[is_logged_in]Odată cu investițiile au crescut și producțiile. „Atât producția de carne în viu, cât și producția de ouă consum, au avut un trend ascendent. La momentul anului 2007, anul integrării României în UE, producția de carne de pasăre în viu reprezenta 67,2% din producția realizată în anul 2015. În anul 2007, fermele profesionale, fără autoconsum, produceau 310 mii tone, iar în anul 2015 producția în viu a fost de 461 mii tone. La ouă de consum, producția realizată în anul 2015 a fost de 1,893 miliarde ouă, față de 1,740 miliarde ouă în anul 2007 (91,9%)”, declară Ilie Van.
Marea problemă, ouăle din Polonia
Principalele probleme cu care se confruntă fermierii români sunt legate de funcționarea pieței produselor avicole. „Există foarte multă dezordine în piață, cu multe practici comerciale neloiale, fraudă alimentară și piață neagră, care fac ca fermierii corecți, din cauza concurenței neloiale, să nu-și recupereze costurile de producție prin prețul de vânzare la poarta fermei.
Obiective naționale strategice pentru carnea de pasăre
Producția de carne de pasăre: creștere cu 48% în 2020 față de 2010, după care să rămână constantă; Creșterea productivității muncii: la nivel comparabil cu cel din UE până în anul 2020; Performanțele tehnice: sunt deja la nivel mondial de vârf; Costurile de producție și prețurile de vânzare la nivel competitiv cu cel mondial și european; Diversificarea producției de carne de pasăre în sistem intensiv-industrial prin organizarea creșterii și altor specii în afară de găină; Investițiile în carne de pasăre: 400 milioane euro până în 2020.
De cele mai multe ori, aceste nereguli din piață provin din comercializarea produselor similare din alte țări UE. Ca studiu de caz, UCPR prezintă situația importurilor de ouă din Polonia:
gradul de autosuficiență pentru ouăle de consum în piața internă este de 105,2%;
prețul mediu al ouălor la poarta fermei în perioada ianuarie-iunie 2016, în România, a fost 85,50 Euro/100 (0,24 lei/ou);
prețul mediu al ouălor la poarta fermei în perioada ianuarie-iunie 2016, în UE 28, a fost 113,66 Euro/100 (0,32 lei/ou);
principalul exportator de ouă către România este Polonia (82% din total importuri), iar prețul oului la poarta fermei în Polonia în perioada ianuarie-iunie 2016 a fost de 124,14 Euro/100 kg (0,35 lei/ou);
prețul mediu de import ouă din Polonia, conform INS, în perioada ianuarie-iunie 2016 a fost de 99,68 Euro/100 kg (0,28 lei/ou). Ofertele de ouă din Polonia din perioada primăvară-vară au ajuns chiar la 56 Euro/100kg (0,15 lei/ou).
„Deși prețul la poarta fermei în România este printre cele mai mici din UE, mult sub media UE, iar prețul mediu la poarta fermei în Polonia este cel mai mare din UE, mult peste media UE, totuși prețul mediu al ouălor care se comercializează din Polonia pe piața României este de 80% din prețul mediu intern din Polonia. Unele oferte ajung chiar la 50% din prețul mediu intern la poarta fermei în Polonia”, declară reprezentantul avicultorilor.
Multe plusuri față de momentul integrării
Obiective naționale strategice pentru ouă consum
Producția de ouă consum: creștere cu 360% în 2020 față de 2010 în sistem intensiv industrial, după care creșterea este nesemnificativă; Cota de piață a producției interne în consum crește de la 89% în 2010 la 100% în 2020, iar în următorii ani balanța comercială se echilibrează; Consum mediu anual pe locuitor: în perioada actuală, consumul anual este relativ fluctuant, însă după anul 2020 acesta se aliniază la cel din UE (280-290 buc. ouă/cap loc.); Creșterea productivității muncii: la nivel comparabil cu cel din UE până în 2020; Performanțe tehnice: la nivel mondial de vârf în 2020; Costurile de producție sunt comparabile cu cele din UE, dar prețurile de vânzare sunt în prezent inferioare mediei UE, cu perspective de aliniere în anul 2020; Investițiile în fermele avicole de ouă de consum cca. 200 milioane euro pentru modernizarea sectorului.
Numărul de ferme s-a mărit evident, în ultimii ani ajungându-se la peste 500 de ferme autorizate sanitar veterinar. Într-o economie de piață este normal ca unele ferme să se închidă, altele să se deschidă, important fiind ca producția să aibă un trend ascendent sau măcar să se mențină.
„Față de momentul integrării în UE, industria avicolă are foarte multe plusuri. Este unul dintre cele mai modernizate sectoare agro-alimentare, performanțe de producție net superioare anilor anteriori integrării (la nivel european), alimente de calitate superioară și de siguranță alimentară maximă, producătorii avicoli sunt aliniați la toată legislația europeană privind protecția mediului, bunăstarea păsărilor și siguranța alimentelor. Ca minusuri, piața internă permanent concurată cu produse de slabă calitate la prețuri de dumping din alte state europene”, concluzionează președintele UCPR. [/is_logged_in]
Laptele a fost unul dintre cele mai complexe și sensibile capitole pe care România le-a avut de negociat în vederea aderării la UE, atât în ceea ce privește calitatea, cât și cota alocată. După 2007, turbulențele de pe piața laptelui înregistrate la nivelul UE nu au ocolit nici industria laptelui din România.
Investițiile masive, atât în perioada de preaderare, cât și după 2007, au schimbat complet piața laptelui din România. În bine sau în rău, e greu de spus. Prețul scăzut al laptelui a dus la dispariția multor crescători de vaci, fermele mici și mijlocii sunt tot mai puține, în unele zone dispărând complet. Giganții europeni, precum Lactalis, au ieșit la cumpărături și au achiziționat procesatori autohtoni, iar piața este invadată de produse, multe de calitate și proveniență îndoielnică. „Normele europene ne-au civilizat, dar ne-au și restricționat. Nu mai avem controlul”, a declarat pentru ECONOMISTUL președintele Asociației Patronale Române din Industria Laptelui (APRIL), Dorin Cojocaru.
„N-am fost pregătiți pentru intrarea în UE”
Infrastructura este unul dintre punctele slabe ale României, iar pentru industria laptelui acest lucru a contat enorm, iar în foarte multe localități izolate care au ca specific creșterea vacilor niciodată nu a ajuns cineva care să preia laptele. „Nu avem infrastructură. Infrastructura logistică generează costuri imense și industria laptelui nu e competitivă. Din cauza asta există zone în țară unde producătorii de lapte se plâng că nu au ce să facă cu laptele. Nu putem să ajungem acolo. Nu există centre de colectare și fabrici mici, aproape de producători. Nu există infrastructură nici pentru export. N-am fost pregătiți nici ca mentalitate, nici economic, nici politic să intrăm în UE. Am fost «carne de tun». Nu cred că exitul ar fi o soluție, dar o renegociere ar trebui făcută. Contextul geo-politic permite acest lucru. Suntem într-o criză interminabilă. Nu știm nici la ora asta unde ne situăm și unde vrem să ajungem. Industria alimentară reprezintă 6-7% din PIB și ar trebui să ne intereseze să nu dispară locuri de muncă. Această industrie ar trebui tratată ca un domeniu de interes național”, consideră președintele APRIL.
[is_guest]Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază deabonament[/is_guest]
[is_logged_in]Înainte de 2007, în fiecare județ aveam 4-5 fabrici medii pe județ și sute de făbricuțe la nivel național, autorizate sanitar veterinar. La ora actuală, potrivit lui Dorin Cojocaru, sunt cel puțin 11 județe în care nu mai sunt beneficiari ai laptelui din ferme, pentru că multe din aceste fabrici mici de procesare nu mai există. Și, odată cu dispariția lor, au dispărut și fermierii care creșteau vaci de lapte. Au fost fonduri europene care au stat la baza dezvoltării fermelor comerciale. Se producea mult în gospodării și erau multe ferme mici. Pentru un procesator ca să fie competitiv trebuie ferme mai mari de 50 de vaci. Au venit fonduri SAPARD și în loc să consolideze fabricile care existau deja s-au construit altele, pentru că cele vechi erau amplasate în orașe, în zone bune, și, pe lângă faptul că, potrivit normelor europene de mediu nu mai puteau funcționa, au apărut și interese imobiliare.
Industria laptelui din România nici nu a apucat să devină competitivă că o nouă criză, la nivel European, generată de eliminarea cotei de lapte din aprilie 2015 pentru statele membre, a lovit-o în plin. Eliminarea cotelor de lapte si prețul scăzut al laptelui la nivel european creează și în prezent probleme producătorilor de lapte. Prețul mic al laptelui a stat la baza numeroaselor proteste de amploare ale fermierilor din țările care reprezintă o forță în domeniu, cum este Franța.
Mulți crescători români de vaci au fost nevoiți să renunțe la efective, iar procesatorii spun că au rămas în urmă cu investițiile. „Multe fabrici de lapte din România au început să aibă probleme de natura tehnologică, din cauza lipsei investițiilor. Acum au probleme de calitate, pentru că nu au bani să-și retehnologizeze fabricile. Acestea sunt învechite, au început să aibă probleme la garnituri etc. Lipsa investițiilor din ultimii 4-5 ani a început să-și arate colții. E nevoie urgentă de investiții în fabrici, atrage atenția Dorin Cojocaru, președinte APRIL.
El afirmă că în lipsa unor investiții serioase, există riscul ca în România să rămână și mai puține fabrici de lapte. „Dacă nu înțelegem nevoia acestor investiții, tare mă tem că o să ajungem în situația de a vedea, într-un an de zile, multe anunțuri de insolvență. Situația nu e bună, mai ales dacă ne uităm cât de mult s-a diminuat cantitatea de lapte procesat pe fabrică. Existau unități care făceau 60 de tone, acum au ajuns la 3-4 tone”, susține Dorin Cojocaru.
Brandurile supermarketurilor scot din joc producătorii autohtoni
Pe lângă criza laptelui de la nivelul UE, actorii de pe această piață din România se lovesc și de alte probleme, cum este accesul dificil în lanțurile de supermarketuri și concurența cu produsele de proveniență îndoielnică.
„Noi am creditat extinderea supermaketurilor, care prin brandurile proprii scot din joc producătorii autohtoni. Dacă în 2005 brandurile supermarketurilor reprezentau 5%, acum au ajuns la 24%”, spune reprezentantul procesatorilor de lapte. Am pierdut și piața internă. Acum se merge pe un trend naționalist. Țările mari își permit, au cu ce. La noi, oamenii încă preferă produsele ieftine, nu pe cele de calitate.
Potrivit unor studii, 70% din români au ca principal criteriu când cumpără un produs, prețul. Am făcut numeroase demersuri la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) să nu se mai dea ștampilă decât celor care cumpără lapte lichid. Conform reglementărilor europene, în prezent, poate avea ștampilă și cel care taie și ambalează cașcaval, de exemplu.
Potrivit legislației, ultimul care ambalează are ștampilă. Ar trebui negociat la Bruxelles, pentru că nu mai avem instrumente de control. De asemenea, ar fi necesar ca pe etichetă să fie un semn distinctiv, astfel încât cumpărătorul să știe dacă produsul provine de la producător sau de la cineva care doar ambalează”, conchide Dorin Cojocaru.
De unde am plecat și unde am ajuns
În urma negocierilor de aderare, României i s-au alocat 3,057 de milioane de tone în 2007, din care 44% pentru livrări (către procesatori) și 56% pentru vânzări directe, adică total atipic față de ce s-a întâmplat în restul statelor membre, care au primit cotă mai mare pentru livrări. Motivul a fost specificul României, unde producția se realizează cu precădere în gospodării de mici dimensiuni. De altfel, România este singura țară din UE unde predomină cotele alocate pentru vânzări directe. În anul de cotă 2007-2008, spre exemplu, am avut 23,1% din totalul cotelor de livrări din UE-27 și peste 82% din totalul cotelor de vânzări directe din UE-27. Țara noastră nu a depășit însă niciodată cota sa de lapte alocată, fiind una dintre statele membre care produce mult mai puțin decât are dreptul. Spre exemplu, din cei 1,5 milioane de litri disponibili în cadrul cotei pentru livrări directe, România a realizat doar 47,3% în anul de cotă 2012-2013, în timp ce, în anul de cotă 2011-2012, realizarea a fost de 43,4%.
În 1990, România producea 4,29 milioane de tone de lapte, din care a procesat doar 41,9%. Până în 2007, anul aderării României la UE, când s-a introdus și la noi sistemul cotelor, producția națională a crescut treptat până la 5,42 milioane de tone de lapte, în schimb cantitățile procesate s-au diminuat, ajungând până la 21,4% din totalul producție. După 2007, producția a început să scadă, ajungându-se la 5,3 milioane de tone în 2008 și la 4,26 milioane de tone în 2013, potrivit datelor MADR. Potrivit raportului anual emis de Institutul Național de Statistică, producția de lapte colectat de la exploatațiile agricole și centrele de colectare de către unitățile procesatoare a scăzut în anul 2015 față de anul 2014. În anul 2015, comparativ cu anul precedent, cantitatea de lapte de vacă achiziționată de unitățile procesatoare de la exploatațiile agricole și centrele de colectare a scăzut cu 77.356 tone (‐7,8%). În același timp, cantitatea de lapte brut importat a crescut în anul 2015, față de anul 2014, cu 23.782 tone (+30,7%).[/is_logged_in]
Ascensiunea fulminantă a lui Donald Trump până în Biroul Oval de la Casa Albă este încă subiect de discuții și analize politice savante. Staff-ul de campanie al democraților încă încearcă să înțeleagă ce nu a mers pe durata campaniei, din moment ce aproape toate sondajele de opinie o dădeau câștigătoare pe Hillary, care în final a fost învinsă categoric de candidatul republican.
Ceea ce nu au înțeles acești politicieni anchilozați și analiști de salon constă tocmai în intuiția lui Donald Trump de a exploata frustrările clasei de mijloc și a muncitorilor americani acumulate în cei opt ani de mandat ai lui Barack Obama. Trump a comunicat exact ce voia să audă americanul din clasa de mijloc, sau cei care au sărăcit prea mult pentru a se mai încadra în această categorie: controlul imigranților, păstrarea locurilor de muncă din industrie, program de investiții în infrastructură și crearea de locuri de muncă bine plătite.
Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament
Roboții au devenit aproape desueți în SF, numele lor generic s-a banalizat în limbajul economic, iar de la o vreme dețin „un rol major în sectorul de producție industrială”, după cum sintetizează o informare asupra sondajului PwC Global CEO Survey 2016, privind extinderea utilizării tehnologiei în cele mai variate sectoare generic numite economico-sociale.
Sondajul pornește de la statistica potrivit căreia, „în 2005, existau mai puțin de un milion de roboți. În prezent există 1,8 milioane, iar în trei ani vor ajunge până la aproximativ 2,6 milioane”, aprecierea fiind că „roboții industriali sunt în plină ascensiune”. Realizatorii sondajului consideră că „pe măsură ce roboții devin mai performanți și mai sofisticați, se așteaptă ca impactul lor să se resimtă treptat în mai multe industrii, inclusiv în sectorul serviciilor, care însumează cele mai multe locuri de muncă în economiile industrializate”, încât „liderii de afaceri iau deja în considerare aceste schimbări și le integrează în strategia lor”. O dovadă în acest sens este că 77% dintre executivii chestionați „cred că progresele tehnologice reprezintă mega tendința care va transforma cel mai mult modul în care companiile interacționează cu toate părțile interesate (stakeholders)”, potrivit datelor cercetării. În ordinea recurenței în răspunsurile sondajului, dintre tendințele estimate a avea cea mai mare influență asupra afacerilor în următorii cinci ani, progresele tehnologice dețin supremația înaintea schimbărilor demografice, precum și schimbărilor în raporturile de putere economică la nivel global.
Aprecierea de ansamblu, în marginea studiului de față, este că „tehnologia poate să reducă costurile și să crească eficiența”, exemplul în acesta fiind că „robotica poate ajuta companiile să-și utilizeze mai bine capitalul și să crească marjele”. Ca urmare, „cererea pentru forme tradiționale de investiții, cum ar fi în depozite și utilaje, ar putea la rândul ei crește. De asemenea, prețul bunurilor și serviciilor ar putea scădea sau crește într-un ritm mai lent, dacă companiile transferă aceste câștiguri de productivitate către consumatori prin prețuri mai mici, ceea ce ar și trebui să facă atâta timp cât piețele sunt competitive”.
Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament
Strategia forestieră europeană (2013) a primit un impuls nou, odată cu desfășurarea la Bratislava a reuniunii directorilor generali ai autorităților forestiere din statele membre ale Uniunii Europene. După cum informează Regia Națională a Pădurilor – Romsilva, participanții au stabilit „următorii pași în implementarea Strategiei forestiere UE, elaborarea unui cadru juridic pentru pădurile din Europa, a planului de acțiune privind aplicarea legislației, administrarea și schimburile comerciale în domeniul forestier”.
România a fost reprezentată de Ciprian Dragoș Pahonțu, director general al RNP – Romsilva și de Mihai Enescu din partea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor. Reuniunea s-a finalizat cu Declarația de la Bratislava în domeniul forestier, „care subliniază importanța și rolul vital al pădurilor și economiei forestiere în tranziția Uniunii Europene spre bioeconomie”.
Documentul „pune accentul pe dezvoltarea durabilă a pădurilor europene, atenuarea schimbărilor climatice, furnizarea de bunuri și servicii multiple în domeniul forestier, combaterea poluării aerului și a apelor, prevenirea eroziunii solului, combaterea deșertificării, protecția biodiversității și asigurarea de biomasă”.
Directorul general Ciprian Dragoș Pahonțu subliniază: „Documentul adoptat la Bratislava asigură un impuls pentru îndeplinirea Strategiei forestiere europene și mă bucur că România a fost parte în elaborarea acestui document esențial pentru dezvoltarea durabilă a pădurilor europene”.
Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază de abonament
Dincolo de obstacole și metehne (mai ales birocrație și atracție spre disimulare), România a progresat în ultimii 10 ani din punctul de vedere al ridicării cercetării științifice la standarde europene. Decisive au fost oportunitățile. Programul Orizont 2020 e una dintre ele. Este caracterizat drept „cel mai amplu program de cercetare și inovare derulat vreodată de Uniunea Europeană” și „promite mai multe inovații capitale, descoperiri și premiere mondiale, aducând ideile mărețe din laboratoare pe piață”.
Ca obiective își propune eliminarea barierelor în aplicarea inovării și facilitarea colaborării între sectorul public și mediul privat pentru furnizarea de soluții inovative. Bugetulului de 80 miliarde euro este de așteptat să i se asocieze investiții private.
Mecanismul de aplicare presupune că sursa bugetară furnizează capitalul de pornire pentru stimularea cercetării și susține transferul în produse și servicii. Structura simplificată față de programe anterioare permite acces mai ușor la finanțare. Aceasta înseamnă: o rată forfetară unică pentru costurile indirecte și două rate de finanțare, pentru cercetare și pentru activități de piață; un punct unic de acces pentru participanți; mai puține formalități administrative în faza de pregătire a propunerilor; eliminarea unor controale și audituri.
[is_guest]Varianta integrală a articolului este disponibilă doar pe bază deabonament[/is_guest] [is_logged_in]Pericol de brain drain
În practică, finanțarea generează nemulțumiri. Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca semnalează că cercetătorilor din România angrenați în program le revin salarii de 10 ori mai mici decât celor din Vest, la granturi câștigate prin competiții europene unice. Semnalarea este dezvoltată într-o scrisoare deschisă adresată președintelui României, prim-ministrului și europarlamentarilor români:
„În trecut, competițiile academice organizate la nivelul Comisiei Europene (de ex. în Programul Cadru 7/FP7) au pornit de la principiul echitabil, după care cei care câștigă într-un program să se bucure de aceleași beneficii, indiferent de unde provin (ex. vestul sau estul Europei). Într-adevăr, aria internațională a cercetării și educației este una globalizată, astfel încât cheltuielile academice în cercetarea de vârf (de ex. prețurile cărților, taxele la conferințe și cursurile de formare etc.) sunt aceleași.
Contractul cadru folosit în programul Orizont 2020 a venit cu precizarea neechitabilă ca salariile din granturile câștigate prin competiție la nivel european să se raporteze la funcția de bază a cadrului didactic/de cercetare (…) În consecință, veniturile din granturile europene se reduc drastic (de ex. până la 31 lei/oră pentru un profesor din UBB și 15 lei/oră pentru un lector din UBB).
Altfel spus, deși câștigăm aceeași competiție, calitatea aurului din medaliile primite este diferită! Atenție, nu vorbim aici de fondurile europene structurale și de coeziune, unde scopul nu este în primul rând susținerea excelenței, ci a dezvoltării, iar competiția se organizează în țară și, așadar, este normal să se încadreze la referințele financiare locale. Vorbim despre competiții care își propun să susțină excelența și competitivitatea, organizate prin unități ale Comisiei Europene și al căror discurs public sugerează că toți câștigătorii sunt tratați similar, ca europeni”.
Recunoașterea de către instituții a diplomelor din străinătate
Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice transferă instituțiilor recunoașterea diplomelor: „Recunoașterea diplomei de doctor și a titlului de doctor în științe sau într-un domeniu profesional (obținute în străinătate) de către instituțiile acreditate de învățământ superior sau unitățile și instituțiile de drept public și drept privat cuprinse, conform normelor legale, în sistemul național de cercetare-dezvoltare, se realizează în vederea înscrierii în programele postuniversitare, obținerii abilitării sau ocupării unei funcții didactice/de cercetare în aceste instituții de învățământ/cercetare”.
Universitarii clujeni apreciază că „schimbarea din programul Orizont 2020 are trei consecințe nefaste, cu efect imediat asupra mediului academic românesc”: mutarea granturilor în derulare la universități vestice, refuzul contractării granturilor câștigate sau mutarea; aplicarea de către profesori și cercetători români prin universități din Vest.
„Asistăm așadar la un fenomen de brain drain (migrare a creierelor), iar în aceste condiții nu mai poate să fie vorba de reducerea inegalităților la nivel european, ci, dimpotrivă, de accentuarea lor”.
Soluțiile propuse sunt: „Obținerea unei excepții pentru România (alte țări din estul Europei au cerut acest lucru și l-au obținut); interpretarea constructivă a reglementărilor, în sensul că finanțarea se face conform cadrului/reglementărilor naționale, așa cum se întâmplă în Programul Cadrul 7. Interpretarea trebuie să fie explicită și asumată de Comisia Europeană, pentru a evita situația în care, mizând pe anumite neclarități, am fi tentați să oferim noi local această interpretare, iar apoi să ne găsim în fața unor anchete ale forurilor de specialitate europene; modificarea cadrului existent, pentru un tratament mai echitabil al țărilor din estul Europei”. [/is_logged_in]
.png)
