Compania malteză care operează în franciză lanțul de restaurante McDonald’s a anunțat miercuri că în decursul anului trecut, McDonald’s România a vândut 61 de milioane de burgeri şi 3 milioane de cafele.
În schimb, compania nu a dorit să ofere date financiare precum cifra de afaceri sau profitul generat de franciza din România în 2016, ci doar câteva date privind vânzările în volum.
„Investiţiile s-au ridicat la peste 20 miloane de lei, iar bugetul alocat dezvoltării reţelei McCafé a fost de 7,5 milioane de lei, cu 25 de cafenele la finalul anului. Cele 68 de restaurante din România au fost vizitate de peste 70 de milioane de clienţi, iar cei peste 4.000 de angajaţi au servit 61 de milioane de burgeri şi 3 milioane de cafele doar la McDonald’s”, a declarat directorul general al Premier Restaurants România, Daniel Boaje, citat în comunicat.
Începând cu 2016, rețeaua americană de restaurante aparține de Premier Capital, grup maltez. Înainte de a ceda afacerea maltezilor, McDonald’s a achiziționat aproape toate restaurantele francizate, cu excepţia unui fast-food McDonald’s din Galaţi.
Pe lângă acțiunile din România, Premier Capital deţine franciza McDonald’s pentru Malta, Grecia şi cele trei ţări baltice.
McDonald’s România a înregistrat vânzări record de burgeri
Îndatorarea totală a companiilor nefinanciare și a populației reprezintă 42% din PIB
Creditul neguvernamental, exceptând și creditele contractate de către sistemul bancar, de la băncile mamă este de 42% din PIB, mai mic decât creditul bancar.
Îndatorarea totală a companiilor nefinanciare și a populației reprezintă 42% din PIB, îndatorare ce cuprinde și creditele cesionate pentru că, deși acestea dispar din bilanțul băncilor, ele rămân totuși sub formă de datorii către creditori și afectează capacitatea acestora de a accesa alte credite pe viitor, a afirmat Liviu Voinea, viceguvernator al Băncii Naționale a României (BNR).
„Din punct de vedere statistic, intermedierea financiară este redusă, dacă privim din perspectiva creditorului. Dacă privim însă și din perspectiva debitorului, și noi la BNR dorim să avem o abordare completă a aspectelor de stabilitate financiară, constatăm că îndatorarea totală este semnificativ mai mare decât creditarea totală în sectorul bancar. Îndatorarea totală a companiilor nefinanciare și a populației reprezintă 42% din PIB, din care 26% din PIB este îndatorarea totală a companiilor nefinanciare. Diferența dintre creditarea bancară totală și îndatorarea totală provine pe segmentul companiilor de la băncile nerezidente și de la firmele mamă precum și de la IFN-uri”, a declarat viceguvernatorul BNR.
De asemenea, intermedierea financiară calculată ca pondere a creditului bancar în PIB a ajuns la 29% la sfârșitul anului trecut, față de 38% în anul 2008, aceste valori fiind cele mai scăzute din Europa.
Oficialul BNR a mai adăugat că a reducerea masivă a creditelor neperformante printr-un program complex de măsuri pus în practică începând cu anul 2014 a contribuit pe deoparte la curățirea bilanțului băncilor, dar pe de altă parte la provizionarea integrală și scoaterea din bilanț a unor credite.
Bookfest 2017 – piaţa editorială se reuneşte la Romexpo
Romexpo găzduieşte în perioada 24-27 mai Salonului Internațional de Carte Bookfest, ediția 2017. După cum subliniază Grigore Arsene, președintele Asociației Editorilor din România, este singurul eveniment de acest fel din piaţa de profil de la noi organizat ca proiect independent al editorilor. Invitat de onoare este Suedia, recomandată în avanpremieră de ambasadoarea Anneli Lindahl Kenny prin participarea unor scriitori de prim rang, editori, ilustratori și manageri culturali.
Salonul se desfăşoară într-un moment de creştere a pieţei de carte, pe fondul unei ascensiuni generale a consumului. “Creşterea pieţei de carte va duce pe termen lung la creştere economică solidă”, apreciază preşedintele AEP.
Gala Absolvenţilor la UNATC
La Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București este în plină desfăşurare (20 mai-8 iunie) Gala Absolvenților, eveniment de tradiție care lansează în lumea artistică promoția 2017 a facultăților de Teatru și Film, organizat de studenţii anului I Master Teatrologie – Management şi Marketing Cultural
Lansând invitaţia „la un maraton de spectacole, proiecții de film, expoziții și lansări de carte”, organizatorii subliniază: „Vom urmări împreună creațiile absolvenților Facultății de Teatru, specializările Actorie, Regie Teatru, Păpuși-Marionete, Coregrafie, Scenografie, Teatrologie – Management cultural, jurnalism teatral (licență), Arta Actorului, Arta regizorului de teatru, Artă coregrafică, Coregrafie și performanță în dans, Artă scenografică, Teatru de animație, Teatrologie – Management și Marketing Cultural, Pedagogie teatrală, Scriere dramatică, Tehnologii digitale (master). De asemenea, vom putea viziona și primele realizări cinematografice ale absolvenților Facultății de Film, specializările Regie de film și televiziune, Imagine de film și televiziune, Multimedia: Sunet-Montaj, Comunicare audiovizuală (licență), Arta regiei de film, Arta imaginii de film, Arta sunetului de film, Arta montajului de film, Filmologie, Producție de film și Film de animație (master). Producțiile absolvenților 2017 vor fi apreciate de jurii formate din cunoscuți oameni de teatru: Coca Bloos, Ana Ciontea, Brândușa Zaița Silvestru, Cecilia Bârbora, Alice Barb, Cristiana Gavrilă, Raluca Tulbure, Corina Constantinescu, Ioana Pashca, Ioana Marchidan, Sandra Mavhima, Vlad Cristache, Erwin Șimșensohn, Bogdan Drăgulescu, Ovidiu Dragoman”. Programul complet al manifestării, pe www.unatc.ro.
Corina Crețu: Mai mult de jumătate din investițiile publice sunt finanțate din fonduri europene
Fondurile europene trebuie să respecte strategia de dezvoltare și să fie în concordanță cu prioritățile de investiții ale României, a declarat comisarul european pentru politică regională, Corina Crețu.
În cadrul întâlnirii de la Bruxelles dintre Corina Crețu, comisar european pentru politică regională, și Viorel Șteafan, ministrul Finanțelor Publice, s-a analizat stadiul implementării politicii de coeziune pentru România și rolul capital al acesteia pentru dezvoltarea țării.
„Mai mult de jumătate din totalul bugetului de investiții publice este reprezentat de fonduri europene și, în aceste condiții, este esențial ca aceste fonduri să fie investite într-o manieră strategică și în concordanță cu prioritățile de investiții ale României. Domnul ministru de Finanțe, Viorel Ștefan, m-a asigurat de existența resurselor necesare cofinanțării naționale pentru a facilita implementarea proiectelor”, a spus comisarul European, se arată în comunicatul de presă transmis de Reprezentanța Comisiei Europene la București.
Pentru ca finanțarea din fonduri europene să fie eficientă este necesar să fie întărită capacitatea administrativă a beneficiarilor și susținerea lor pentru dezvoltarea de proiecte mature.
„România are nevoie de proiecte de bună calitate și pentru aceasta sunt necesare proceduri simplificate și o capacitate administrativă consolidată. Serviciile din subordinea mea sunt întotdeauna pregătite să ofere asistență administrației naționale”, a mai afirmat Corina Crețu.
În perioada 2014 — 2020, România beneficiază de o alocare de peste 30 miliarde de euro din Fondurile structurale și de investiții europene. Investițiile au în vedere, printre altele, atingerea țintei de 2% din PIB alocați cercetării, creșterea procentului de energie din surse regenerabile până la 24% din total, reducerea numărului persoanelor în pericol de sărăcie sau excluziune cu 580.000, față de anul 2008, și îmbunătățirea eficienței administrative prin reforme.
Venezuela cade pradă anarhiei și luptelor de stradă
Criza din Venezuela se transformă pe zi ce trece într-o stare de anarhie, guvernul fiind incapabil să mai controleze situația din țară, scrie Washington Post în ediția de miercuri.
Săptămâna trecută, revoltele și jafurile ce au răvășit timp de două zile statul Barinas din Venezuela, s-au soldat cu opt morți și zeci de răniți. Sâmbătă, într-una dintre piețele centrale din capitala țării, Carcas, mulțimea a linșat un tânăr, pe care l-au stropit cu benzină și l-au incendiat. În mai multe cartiere din Caracas protestari cu fețele mascate ridică baricade pe care le lasă ardă mocnit, așa-zisele „guarimbas”, și cerbani de la șoferii pentru a-i lăsa să treacă pe stradă.
După șapte săptămâni de proteste antiguvernamentale, inccidentele tot mai violente sunt pe punctul de a scufunda întreaga țară în anarhie, atât guvernul cât și opoziția – care face apel la manifestații pașnice – par a pierde controlul asupra mulțimilor dezlănțuite.
Peste 50 de morți în timpul ultimelor două luni de confruntări
Forțele de securitate împreună cu bandele de motocliciști susținători ai actualului președinte Nicolas Maduro, așa-numitele „colectivos”, au început să intervină împotriva manifestanților tot mai violent, utilizând chiar și arme de foc, ceea nu face decât ca situația să se deterioreze rapid. Cel puțin 50 de oameni au fost uciși în ultimele două luni, atât din rândul protestatarilor, cât și a forțelor de ordine dar și oameni care pur și simplu s-au nimerit spre nenororcul lor să fie prin preajma luptelor de stradă.
„Pericolul este ca escaladarea violențelor să depășească capacitatea oricăreia dintre părți să mai poată deține controlul”, a declarat Phil Gunson, analist al Internațional de Criză din Caracas, adăugând că haosul din ultimele câteva zile pare să „mai fi depășit un prag”. „Cu cât mor mai mulți oameni, cu atât furia mulțimii crește iar guvernul răspunde la aceasta cu și mai multă violență”, spune Gunson.
O creștere în spirală a violențelor a fost întotdeauna unul dintre posibilele rezultate ale mișcărilor de protest pentru demisia președintelui Nicolás Maduro, organizarea de alegeri anticipate și revenirea la o guvernare democratică. Dar cum Maduro a rămas ferm pe poziții, demonstrațiile s-au intensificat pe fondul adâncirii crizei economice deosebit de grave iar o soluție negociată pare în prezent mai îndepărtată ca niciodată.
Revolta populară se va intensifica după ce autoritățile au anunțat că vor organiza la finele lunii iulie alegeri pentru „o adunare constituantă” care va fi însărcinată cu rescrierea constituției venezuelene. Oponenții lui Maduro boicotează această inițiativă, pe care o caracterizează ca lovitura mortală pentru statul democratic și au cerut protestatarilor să se reîntoarcă pe străzi.
Liderul opoziției, Henrique Capriles acuză guvernul – nu pe protestatari – că este de vină pentru confruntările sângeroase. El îl acuză pe Maduro de orchestrarea violențelor și a jafurilor. „Guvernanții vor să discrediteze mișcările de protest. Însă guvernul are o problemă de credibilitate. Oamenii îl aud pe Maduro vorbind dar nu mai cred nimic din ceea ce spune”, a declarat Capriles într-un interviu recent.
Opoziția a organizat marșuri cu sute de mii de participanți, marea lor majoritate pașnici. Însă grupuri mici de huligani– de regulă tineri cu capul acoperit de glugă și mască de gaze pe față – aruncă cu cocktailuri molotov în polițiști, lansează cu ajutorul praștiilor borcane cu excremente sau dau foc la mașinile de poliție. Dar în ultimul timp sunt și mai agresivi, atacă alți cetățeni, cum a fost cazul tânărului linșat și incendiat într-o piață din Caracas.
Cea mai bogată țară din America de Sud, dar care se zbate în cea mai mare sărăcie
Venezuela se confruntă cu cea mai mare inflație din lume, 700% la finele acestui an – iar economia națională s-a contractat cu aproape o cincime în ultimul an. În țară este o penurie cronică de alimente și medicamente: trei sferturi din populație declară că își permit mai puțin de două mese pe zi iar mortalitatea infantilă a crescut la aproape 30%.
O parte tot mai mare din populație, chiar și mulți dintre foștii simpatizanți ai regimului socialist al lui Maduro, sunt foarte furioși din cauza haosului creat. Pentru a rămâne la putere, Maduro trebuie să evite organizarea de alegeri anticipate pe care le va pierde cu siguranță. Chiar și pe cele de anul viitor, când i se termină actualul mandat, nu mai are vreo șansă să le câștige.
Iar singura soluție care i-a rămas este reprimarea brutală a manifestațiilor de stradă și instaurarea unui regim dictatorial. Însă există riscul izbucnirii unui război civil iar statul actual să se divizeze, anumite regiuni putând să-și declare independența față de regimul de la Caracas.
În aprilie s-a consemnat cea mai mare creștere anuală a creditării de după octombrie 2012
Ritmul anual de creștere a creditării, atât pentru populație cât și pentru firme, a ajuns în luna aprilie la 3,2%, cel mai înalt nivel de după octombrie 2012, arată datele publicate miercuri de Banca Națională a României.
Comparativ cu luna anterioară, volumul împrumuturilor contractate de persoanele fizice și companii a crescut în aprilie 2017 cu 0,1% (-0,2% în termeni reali), până la 223,27 miliarde lei (49,25 miliarde euro).
Creditul în lei s-a majorat cu 1,1% (0,8% în termeni reali), la 131,34 miliarde lei, în timp ce creditul în valută exprimat în lei s-a diminuat cu 1,3% (exprimat în euro, creditul în valută a scăzut cu 1,0%). Raportat la aceeași lună din 2016, împrumuturile în lei au crescut în luna aprilie cu 13,5%.
Soldul creditelor în lei contractate de populație s-a majorat cu 1,3% comparativ cu luna precedentă și cu 21,1% față de aprilie 2016, ajungând la 69,3 miliarde lei. Creditele în lei acordate firmelor au crescut cu 0,8% față de martie și cu 6% față de a patra lună a anului trecut, la 62 miliarde lei.
Împrumuturile în valută acordate populației au scăzut cu 1,6%, în echivalentul monedei naționale, până la 45 miliarde lei, echivalent în lei, iar cele contractate de companii, tot în valută, au coborât cu 1,1%, până la echivalentul a 46,93 miliarde lei.
La finele lunii aprilie, creditul neguvernamental (valoarea totală a împrumuturilor contractate de populație plus companii nefinnaciare) a înregistrat o creștere de 3,2% (2,5% în termeni reali) faţă de 30 aprilie 2016, pe seama majorării cu 13,5% a componentei în lei (12,8% în termeni reali) şi a diminuării cu 8,7% a componentei în valută exprimată în lei (exprimat în euro, creditul în valută s-a redus cu 9,8%).
Ca urmare a acestei evoluții, la finalul lui aprilie, valoarea creditelor în lei a ajuns la 58,8% din valoarea totală a creditelor acordate de bănci populației și firmelor, în timp ce creditele în valută nu mai reprezintă decât 41,2%.
Avertisment de la CE pentru riscul de depășire a deficitului bugetar
Comisia Europeană avertizează România referitor la o abatere semnificativă în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu, se arată într-un comunicat al CE.
Anul trecut, Consiliul UE a propus României să limiteze abaterea de la obiectivul bugetar pe termen mediu în 2016 și să realizeze o ajustare bugetară anuală de 0,5% din PIB în 2017.
„Luni, Comisia Europeană a adresat României un avertisment cu privire la existența unei abateri semnificative în 2016 de la traiectoria de ajustare în vederea atingerii obiectivului bugetar pe termen mediu. Consiliul UE a adoptat ulterior o recomandare în care confirmă nevoia ca România să adopte măsurile necesare pentru a se asigura că avansul nominal al cheltuielilor guvernamentale nu va depăși 3,3% în 2017, ceea ce corespunde unei ajustări structurale de 0,5% din PIB. Pe baza estimărilor de primăvară publicate recent de CE, există riscul unei devieri semnificative de la ajustarea recomandată în 2017”, arată documentul citat.
În anul următor, România ar urma să facă ajustări suplimentare pentru a atinge obiectivul său bugetar pe termen mediu, de realizare a unui deficit de 1% din PIB.
De asemenea, Comisia Europeană va reveni în 2018 cu recomandări privind ajustarea politicii fiscale în linie cu cerințele incluse în Pactul de Creștere și Stabilitate, care se translatează într-un efort fiscal substanțial pentru anul viitor.
„În absența modificării politicilor, există riscul unei abateri semnificative de la acea cerință în 2018. În plus, estimările de primăvară publicate recent de CE previzionează un deficit guvernamental general de 3,5% din PIB și 3,7% din PIB pentru 2017 și 2018, peste plafonul de 3% din PIB acceptat în Uniunea Europeană. Per ansamblu, opinia Consiliului este că vor fi necesare noi măsuri semnificative începând din 2017 pentru a îndeplini prevederile Pactului de Creștere și Stabilitate, pe fondul deteriorării semnificative a perspectivei fiscale”, potrivit CE.
Totodată, patru state membre UE, inclusiv România, au avut un deficit guvernamental egal sau mai mare de 3% din PIB, conform unei estimări preliminare publicate în aprilie de Eurostat.
Spania a înregistrat un sold negativ de 4,5% din PIB, Franța un deficit de 3,4% din PIB iar România și Marea Britanie un deficit de 3% din PIB.
Finanţare pentru Sezonul România-Franţa 2019
Sezonul România-Franța 2019, rezultat al unei voințe politice comune la cel mai înalt nivel de stat, se va derula în contextul exercitării de către România a președinției Consiliului Uniunii Europene în primul semestru al anului 2019. Totodată, va fi coincident cu marcarea Centenarului României moderne (1 Decembrie 1918) și a sfârșitului Primului Război Mondial.
Convenția tehnică pentru organizarea și finanțarea Sezonului România-Franța 2019 a fost semnată de ministrul culturii și identității naționale Ionuț Vulpescu și de președintele executiv al Institutului Francez din Bucureşti, Bruno Foucher (Foto MCIN). Ceremonia s-a desfășurat în Sala Tronului a Muzeului Național de Artă al României.
Sezonul România-Franța 2019 are ca obiectiv de ansamblu “înnoirea imaginii și percepției pe care cele două popoare o au unul despre celălalt, întărirea legăturilor economice, culturale și sociale care ne unesc din punct de vedere istoric, atestarea dinamismului și imaginației artiștilor și companiilor din cele două țări și reafirmarea atașamentului pentru o Europă a păcii, a ideilor și a cooperării”. Tematicile Sezonului vor fi: „Două țări cu culturi plurivalente”; „Un secol de schimburi, de comuniune și de identitate”; „Perioade ritmice de transformări în oglindă”; „Orașele de mâine și noi teritorii rurale”. Pe baza acestor teme, vor fi dezvoltate subiecte structurate în trei capitole: “Occident-Orient: pe urmele istoriei noastre și a francofoniei comune”; “Mutații/Mutation(S): o cale spre o nouă ecologie a ideilor și a vieții pentru Europa”; “Sezonul 2.0: între virtual și real, inovația în serviciul intimității redescoperite”. După cum subliniază organizatorii, “vor fi avute în vedere toate domeniile de cooperare, cu accent pe domeniul cultural, educațional și universitar, științific, ecologic, economic, digital, sportiv, gastronomic și turistic”.
Întârzierea transpunerii Directivei tutunului provoacă pierderi pentru comercianți, producători și buget
Întârzierea transpunerii Directivei tutunului generează pierderi pentru comercianți, producători și buget, se arată într-un comunicat de presă al companiei JTI remis, vineri, Economistul.
Începând cu 20 mai 2017, produsele din tutun de pe piețele din Uniunea Europeană trebuie să fie conforme cu noua Directivă a tutunului, transpusă în România prin legea 201/ 2016.
„Directiva tutunului este un act legislativ complicat, împovărător și ultra-restrictiv. Este un atac împotriva unui domeniu legal de afaceri și împotriva libertății de alegere a consumatorilor. Directiva nu își va îndeplini obiectivele de sănătate publică, dar va avea consecințe uriașe pentru un întreg lanț economic, de la producători și comercianți, până la bugetele de stat”, a declarat Ben Townsend, JTI EU Affairs Vice-President.
Directiva tutunului prevedea pentru transpunerea în legislațiile naționale data de 20 mai 2016, dată care în România a fost cu mult depășită, noua lege intrând în vigoare abia în decembrie 2016. Prin urmare, perioada de epuizare a stocurilor de pachete produse după vechea legislație s-a scurtat la doar șase luni.
„Vorbim despre milioane de pachete care devin neconforme prin efectul unei legi întârziate și nu pentru că produsele ar fi improprii pentru consum. Am fabricat și am pus pe piață produse pentru care am plătit accize și taxe la momentul eliberării lor din antrepozitul fiscal. Ministerul Finanțelor a încasat accizele și TVA-ul corespunzătoare, Ministerul Sănătății a încasat taxa pe viciu, Ministerul Tineretului și Sporturilor contribuția pentru sport, Imprimeria Națională banii pe timbre. Circa 70.000 de comercianți au achiziționat produse pe care nu le vor mai putea vinde, fiind pasibili de amenzi de până la 100.000 lei. Teoretic, dacă produsele sunt retrase și distruse, accizele plătite ar trebui recuperate de la buget. Însă doar accizele și doar dacă și când se aprobă returnarea lor. Nu se pot recupera însă costurile de producție, taxa de viciu, contribuția pentru sport, prețul timbrelor, TVA, costurile implicate de rotația și managementul stocurilor, de retragere, depozitare, transport și distrugere, salariile oamenilor implicați în acest proiect mamut inutil. Așadar, pierd și plătesc producătorii, comercianții, statul, nu experții și activiștii care au întârziat transpunerea”, a declarat Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications, JTI Romania, Moldova și Bulgaria.
Legea 201/2016 nu instituie o procedură sau obligație de retragere a produselor neconforme pentru producători. Odată retrase, pachetele vor trebui distruse pe cheltuiala producătorilor (potrivit procedurii pentru produse neconforme și produse de contrabandă prevăzută în Codul Fiscal), dar nu înainte de a fi inspectate de autoritățile fiscale și de constituirea comisiei de distrugere, în prezența autorităților de aplicare a legii.
În studiul preliminar realizat de Comisia Europeană se arată că noile reglementări vor avea drept consecință scăderea cu 2% a consumului de produse din tutun în cinci ani. Procentul se înscrie în tendința de scădere a consumului de țigarete la nivel global, indiferent de reglementările extreme de pe piața tutunului. Printre cele mai importante prevederi ale legii 201/2016, care transpune Directiva europeană, se numără avertismente de sănătate mărite la 65% din suprafața pachetului, situate în partea de sus, pe față și pe spate. Țigaretele cu arome caracteristice sunt interzise, iar cele cu mentol sunt permise până în 2020. De asemenea, până în 2019 va trebui implementat un sistem informatic sofisticat de urmărire a țigaretelor, care va fi însă aplicabil doar produselor de pe teritoriul UE. Dat fiind că cea mai mare parte a produselor de pe piața neagră provin din afara Uniunii (Ucraina, Moldova, Serbia, China, Macedonia etc), eficiența sistemului e mai mult decât îndoielnică.
Cât au pierdut într-o singură zi cei mai bogați oameni din lume din cauza scandalului Trump – FBI
Cei 500 cei mai bogați oameni din lume au pierdut miercuri 35 mld. USD din cauza scăderilor de pe piața de capital generate de acuzațiile făcute de fostul director al FBI James Comey la adresa președintelui Donald Trump și a anchetei vizând legăturile dintre Casa Albă și Rusia.
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, este cel mai afectat, averea acestuia scăzând cu două miliarde de dolari, în timp ce Jeff Bezos cade pe locul al treilea, la o diferență de cinci miliarde în urma lui Bill Gates, conform Bloomberg Billionaires Index.
Bill Gates, cel mai bogat om de pe planetă cu o avere estimată la 86,8 miliarde dolari, a pierdut un miliard de dolari ca urmare a deprecierii acțiunilor Microsoft cu 2,8%. Co-fondatorul Amazon.com Inc, Jeff Bezos, a cărui avere devenise doar cu patru miliarde mai mică decât a lui Gates, a căzut pe locul al treilea în top după ce a pierdut 1,7 miliarde, acțiunile magazinului online depreciindu-se cu 2,2%. Omul de afaceri spaniol Amancio Ortega, deținătorul brandului Zara, și-a văzut avere scăzând cu 355 milioane dolari iar la sfârșitul zilei era cel al doilea cel mai bogat din lume, cu 83,2 miliarde dolari.
Indicii bursieri au scăzut la nivel global după ce controversele privind legăturile dintre Rusia și Casa Albă au crescut în intensitate. În plus, demiterea directorului FBI James Comey este în prezent anchetată de Senatul american. Cotațiile bursiere au avut cel mai accentuat declin de după septembrie 2016, conduse de indicele Nasdaq Composite care a scăzut cu 2,8%. Indicele global bursier MSCI a pierdut 1,2% din valoare, acțiunile băncilor înregistrând cele mai proaste performanțe.
Fondatorul Facebook, Mark Zuckerberg, a fost cel mai afectat de turbulențe piețelor de capital, valoarea de piață a companiei de social media diminuându-se cu 3,3%. Zuckerberg este al cincilea cel mai bogat om din lume, ccu o avere de 62,3 miliarde dolari, conform indicelui Bloomberg.
Trump, primul miliardar care a fost ales președinte al SUA, are o avere de trei miliarde dolari și nu este inclus în indicele Bloomberg, o ierarhie actualizată zilnic a celor 500 mai bogați oameni din lume. Averile acestora încumează 4,9 trilioane (4.900 miliarde) de dolari, în creștere cu 455 miliarde în 2017 față de anul trecut.
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” îşi intensifică legăturile cu mediul de afaceri
Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir” a lansat un ciclu de dialoguri academice pe teme stringente ale economiei naţionale între universitari şi exponenţi ai mediului de afaceri. Iniţiator este prof. univ. dr. Momcilo Luburici, preşedinte fondator al Universităţii Creştine „Dimitrie Cantemir”. Obiectivul, aşa cum l-a definit prof. univ. dr. Mircea Coşea, în calitate de coordonator al demersului, îl reprezintă „stabilirea unei legături mai intense între universitate şi mediul de afaceri, prin intermediul profesorilor, pentru introducerea a cât mai mult din problematica la zi în activitatea didactică şi de cercetare”.
Reuniunea inaugurală – la care au participat rectorul Universităţii, prof. univ. dr. Cristiana Cristureanu, profesori dintr-un spectru larg de specializări – l-a avut ca invitat pe Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Investitorilor Autohtoni Piarom, recomandat de activitatea directă în economia reală şi implicit de cunoaşterea actualităţii concrete a acesteia.
Pivotul tematic al dezbaterii l-a constituit salariul minim pe economie, cu diversitatea de abordări curente, de implicaţii şi de efecte în perspectivă. Subliniind că „salariul minim trebuie contextualizat, pentru a vedea despre ce economie vorbim”, preşedintele Piarom a semnalat specificul fiecărei perspective de abordare din spaţiul public (patronală, sindicală, mediatică), apreciind că fiecare îşi are doza ei de dreptate, datoria profesioniştilor, inclusiv din mediul academic, fiind aceea „de a vedea ce este raţional în aceste abordări”.
Dezbaterea academică a atins subiecte precum structura salarială în ansamblu, eventualul recurs la salarizarea orară, fiscalizarea orelor suplimentare de lucru, calificarea profesională, promovarea competenţelor etc. Prof. univ. dr. Mircea Coşea a reiterat aprecierea că „România încă este o ţară cu probleme, care practică o economie manufacturieră”. În sens larg, observaţia sa a vizat deficitul de educaţie financiară care se manifestă la noi. O cale de înţelegere a mecanismelor specifice şi de propagare a lor din surse autorizate la nivel înalt de profesionalism poate fi urmată prin dezbateri de felul celor iniţiate acum de Universitatea Creştină „Dimitrie Cantemir”, dezbateri care vor continua.
Programul „Inițiativa” pentru IMM-uri primește 246 milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
BEI a semnat miercuri, la Bruxelles, primele trei acorduri ale programului „Iniţiativa” pentru întreprinderi mici şi mijlocii (IMM-uri) cu trei bănci române (Raiffeisen Bank, Banca Comercială Română (BCR) şi ProCredit Bank).
Acordurile ar putea genera o finanțare de 246 de milioane de euro, reprezentând aproape jumătate din bugetul total de 540 de milioane de euro al programului „Iniţiativa” pentru IMM-uri.
De asemenea, spre sfârșitul anului trecut, Banca Europeană de Investiții (BEI) şi Guvernul României au semnat un acord de finanţare prin intermediul căruia vor fi alocate 100 de milioane de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR).
Totodată, alte resurse ar putea veni şi din programul Orizont 2020, program de cercetare derulat de Uniunea Europeană, prin care va fi disponibilă, la nivelul UE, o finanţare în valoare de 80 de milioane de euro pentru intervalul 2014-2020.
Târg de oferte liceale şi profesionale
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin Centrul de Proiecte şi Programe Educaţionale şi Sportive pentru Copii şi Tineret „Proedus”, organizează în perioada 16-19 mai 2017 Târgul Oferta Educaţională, în vederea admiterii în licee şi în învăţământul profesional.
Evenimentul are loc în Parcul Tineretului, la intrarea dinspre Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai”. În total, sunt disponibile 16.400 de locuri pentru admitere în 587 de clase, după cum a anunţat prof. Florian Lixandru, inspector şcolar general al municipiului Bucureşti. La rândul său, prof. Florin Diaconescu, director al „Proedus”, iniţiator în 1999 al târgului, a precizat că la actuala ediţie este prezentată inclusiv oferta de studii a unor universităţi.
Un element forte al târgului şi, implicit, al admiterii din acest an îl constituie accentuarea apropierii de mediul economic, prin oferta de locuri în învăţământul profesional dual. Camera de Comerţ Româno-Germană (AHK România), împreună cu trei retaileri cu capital german din România, lansează un proiect de formare în învăţământ profesional dual pentru domeniul comerţului în Bucureşti, precum şi la Timişoara, Sibiu, Braşov, Buftea. Oferta totală este de 120 de locuri. Dragoş Anastasiu, preşedintele AHK România, a subliniat în contextul târgului de oferte cerinţa ca mediul de afaceri să se implice mai mult în pregătirea resursei umane pe care o asigură şcoala. O unitate bucureşteană de top care implementează învăţământ profesional dual din anul şcolar viitor, calificarea comerciant-vânzător, este Colegiul Tehnic „Mircea cel Bătrân”, a anunţat prof. ing. Nicoleta Gaidoş, director al colegiului.
De asemenea, ISMB a lansat „Broşura pentru Admiterea în Învăţământul Liceal şi Profesional, inclusiv Dual”, http://ismb.edu.ro, Bucureşti, ediţia 2017, realizată de ISMB prin Comisia de Admitere a Municipiului Bucureşti.
România a avut o creștere economică de 5,7% în trimestrul I din acest an
În primul trimestru din 2017, Produsul intern brut (PIB) al României a înregistrat o creștere cu 5,7%, comparativ cu aceeași perioadă din 2016, conform estimărilor realizate de Institutul Național de Statistică (INS).
Seria ajustată sezonier a PIB-ului pe trimestrul începutului de an a fost recalculată ca urmare a includerii estimărilor pentru trimestrul I 2017, revizuirea fiind nesemnificativă față de varianta publicată în 7 aprilie 2017.
„Ca urmare a revizuirii seriei brute prin includerea estimării Produsului intern brut pentru trimestrul I 2017 în seria trimestrială, seria ajustată sezonier a fost recalculată, indicii de volum fiind revizuiți față de a doua variantă provizorie a Produsului intern brut pentru trimestrul IV 2016, publicată în comunicatul de presă nr. 83 din 7 aprilie 2017. Astfel: rezultatele trimestrului I 2016, comparativ cu trimestrul IV 2015, au fost revizuite de la 101,3% la 101,1%; rezultatele trimestrului II 2016, comparativ cu trimestrul precedent, nu s-au modificat; rezultatele trimestrului III 2016, comparativ cu trimestrul II 2016, au fost revizuite de la 100,5% la 100,7%; rezultatele trimestrului IV 2016, comparativ cu trimestrul III 2016, au fost revizuite de la 101,4% la 101,5%”, menționează INS.
În cadrul ședinței de politică monetară a Consiliului de Administrație al Băncii Naționale a României, s-a adus în vedere faptul că datele statistice disponibile prefigurează o ușoară decelerare a creșterii PIB în trimestrul I 2017.
„Referitor la cele mai recente evoluții, membrii Consiliului au apreciat că datele statistice disponibile prefigurează o ușoară decelerare a creșterii PIB în trimestrul I 2017, implicând, în condițiile plasării ei peste valorile prognozate anterior, o deschidere relativ mai amplă a excedentului de cerere agregată. Totodată, ele indică consumul privat drept principal determinant al creșterii economice, relevantă din această perspectivă fiind menținerea dinamicii înalte a volumului cifrei de afaceri din comerțul cu amănuntul, comerțul auto-moto și din servicii, în intervalul ianuarie-februarie. S-a sesizat că aportul formării brute de capital fix ar putea rămâne negativ, deși în diminuare, date fiind prelungirea declinului construcțiilor inginerești și amplificarea considerabilă a dinamicii construcțiilor de clădiri rezidențiale, posibil stimulată de accelerarea tendinței de majorare a prețului locuințelor. Și contribuția exportului net la dinamica PIB ar putea redeveni negativă în trimestrul I 2017”, potrivit comunicatului BNR.
De asemenea, se estimează că anul acesta, statele membre UE din Europa de Sud-Est (România, Bulgaria și Croația) vor înregistra cel mai ridicat ritm de creștere din toate statele din regiune, respectiv 3,7%, conform raportului regional publicat pe 11 mai de FMI.
Totodată, Comisia Națională de Prognoză preconizează ca pentru anul 2017, România va putea înregistra o creștere economică de 5,2%.
Afacerile angrosiștilor au avut o rată de creștere anuală de 11,3% în luna martie 2017
Cifra de afaceri din comerţul en gros s-a majorat cu 11,3% în cea de-a treia lună a acestui an, comparativ cu aceeași lună din 2016, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
În primele trei luni din 2017, cifra de afaceri din comerţul en gros a crescut cu 6,3% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
De asemenea, în comerţul en gros cu produse alimentare, băuturi şi tutun s-a înregistrat în martie a.c. o creștere de 13,1% faţă de aceeaşi lună a anului precedent, potrivit datelor INS.
Anul trecut, cifra de afaceri din comerţul en gros a avansat cu 7,7% faţă de anul precedent, după o creştere de 4,1% în 2015.
Comerțul en gros reprezintă achizițiile făcute de comercianții care apoi distribuie mărfurile cu amănuntul prin magazine către consumatorii finali: clienți persoane fizice sau IMM-uri.
La BVB se acordă acționarilor cel mai mare dividend din lume
România se află pe primul loc în lume, cu un dividend de 7-8% acordat investițiilor pe bursă, a afirmat Lucian Anghel, președintele Bursei de Valori București (BVB).
„Sunt case de cercetare care susțin că România are cel mare dividend din lume, 7-8%, pe locul al doilea fiind Kuweit, iar pe trei Bahrain. Cred că sunt singurele date economice în care noi depășim aceste țări pentru niște companii care activează în zona utilităților, energie și bănci. Acest lucru înseamnă că, dacă prețul acțiunilor scade cu 5%, dividendul totuși acoperă scăderea acestui preț al acțiunilor, pentru că se pot pierde niște bani — este o investiție, nu un depozit — dar în general se pot câștiga”, a declarat pentru Agerpes, președintele BVB.
De asemenea, Lucian Anghel este de părere că listarea Digi a fost un succes, iar pe 16 mai va începe tranzacționarea acțiunilor. Pe lângă asta, președintele BVB susține că, în următoarele 18 luni, o să mai apară noi companii pe bursă.
„Am remarcat după listarea MedLife că tot mai mulți antreprenori își arată interesul și vor să aibă acces la informații și să afle ce ar putea să facă piața de capital pentru ei, fie că discutăm de listări sau de obligațiuni. Sper să găsim brokeri suficienți de dornici să se implice în finalizarea unor astfel de acțiuni IPO sau emitere de obligațiuni pentru că există interes. Cred că, în următoarele 12-18 luni, o să mai vedem noi companii care o să vină la bursă”, a adăugat președintele BVB.
Totodată, Bursa de Valori București (BVB) organizează duminică și luni, sub numele de Ziua Națională a Investițiilor, unicul târg de servicii financiare și educație din țară „Banii Tăi Expo”, în incinta Promenada Mall din București.
În cadrul evenimentului, pentru cumpărarea unei unități într-un fond de investiții, oferta OTP Asset Management începe de la suma de 50 de lei și este valabilă în perioada 15 mai — 30 iunie 2017, iar cei care doresc să primească dividendele direct în contul bancar își pot înscrie gratuit contul în baza de date a Depozitarului Central în perioada 15 mai – 30 iunie 2017.
Circa 2.000 de IMM-uri din România vor putea beneficia de credite în valoare de 177 de milioane de euro
Aproximativ 2.000 de IMM-uri româneşti vor beneficia de 177 de milioane de euro în urma acordului semnat de Raiffeisen Bank cu Fondul European de Investiții, conform
datorită acordului semnat de Fondul European de Investiţii cu Raiffeisen Bank, potrivit Comisiei Europene (CE).
„Facilitarea accesului la finanţare pentru întreprinderile mici şi mijlocii este o componentă importantă a Planului. Sunt încântată de faptul că, prin reuşita Acordului din 11 mai, şi mai multe companii româneşti vor putea investi în extindere, în crearea de locuri de muncă şi în inovare”, a afirmat Corina Creţu, comisarul pentru politică regională.
Acordul Fondului European pentru Investiţii Strategice (EFSI) a fost semnat la data de 11 mai.
Planul Juncker va da startul unor noi investiţii la nivel european, în valoare de aproximativ 743 milioane de euro, și este destinat sprijinirii creării de locuri de muncă şi stimulării creşterii economice în Europa.
Numărul înmatriculărilor de autoturisme a crescut cu 75% în primele patru luni
Înmatriculările de autovehicule în România au crescut în primele patru luni din 2017 cu 74,7% comparativ cu aceeaşi perioadă din 2016, până la 196.183 de unităţi, potrivit datelor publicate de către Direcţia Regim Permise Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV).
În lunile ianuarie-aprilie au fost înmatriculate în România aproximativ 167.267 de autoturisme second hand, în creştere cu 88,6% faţă de aceeași perioadă din 2016, conform datelor DRPCIV.
Astfel, la fiecare maşină nouă înmatriculată în România, au fost înmatriculate alte şase autoturisme vechi.
Principalele cauze care au determinat creşteri puternice la nivelul înmatriculărilor de autoturisme second hand sunt eliminarea timbrului de mediu de la 1 februarie 2017 și creșterea numărului de autoturisme second-hand aduse din străinătate.
De asemenea, anul trecut au fost înmatriculate 396.538 d e autoturisme în România, în creştere cu 19,4% faţă de anul precedent, în care s-au înmatriculat 332.223 de unităţi.
În anul 2007 s-au înregistrat cele mai multe înmatriculări de autoturisme noi din România, respectiv 312.589 unități.
Proiect Erasmus+ româno-germano-bulgar pe tema migraţiei
Tema de actualitate politică şi economică globală a migraţiei se regăseşte în conţinutul proiectului Erasmus+ intitulat ”Becoming a multicultural European”, semnificativ prin aceea că propune o abordare educaţională şi de cercetare din perspectivă de tineret din trei ţări europene: Germania – reprezentată de „Kaufmannsschule II” din Hagen (coordonator, prof. Sandra Hansen), iniţiator al proiectului, România – Liceul Teoretic „Nichita Stănescu” din Bucureşti (coordonator, prof. Mara Constantinescu) şi Bulgaria – Şcoala Secundară „Vasil Levski” din Dolni Chiflik (coordonator, prof. Stanislava Petrova), parteneri. Proiectul se desfăşoară până la 30 octombrie 2018. Prima reuniune a echipelor de lucru a avut loc la liceul bucureştean (director, prof. ing. Florentina Sandu), fiind investigată tema migraţiei, printr-o diversitate de contribuţii: o cercetare asupra fenomenului de la 1800 până în prezent în cele trei ţări partenere, un chestionar de măsurare a atitudinilor față de diferitele naționalități, prezentarea unor migranţi celebri, interviuri cu migranţi, scurte filme tematice. Etapele următoare se vor derula pe rând în fiecare ţară parteneră. Rezultatele vizate sunt: o carte electronică în limba engleză, “Istoria migraţiei”, referitoare la migraţie în cele trei ţări, o strategie de management al diversităţii, un ghid de bune practici pentru dialog interreligios.
Afacerile din industrie au crescut cu 11% în trimestrul I din 2017, față de aceeași perioadă din 2016
În luna martie 2017, cifra de afaceri din industrie pe total a crescut atât faţă de luna precedentă cu 16,1% cât şi faţă de luna corespunzătoare din anul precedent cu 14,4%, a anunțat azi Institutul Național de Statistică (INS).
„Cifra de afaceri din industrie, în primul trimestru din 2017, comparativ cu același interval din 2016, a crescut pe ansamblu cu 10,9% datorită creşterii industriei prelucrătoare (+11,2%). Industria extractivă a scăzut cu 0,2%. Pe marile grupe industriale creşteri ale cifrei de afaceri s‐au înregistrat în sectoarele: industria bunurilor de capital (+17,9%), industria energetică (+12,8%), industria bunurilor de folosinţă îndelungată (+9,5%), industria bunurilor intermediare (+7,5%) şi industria bunurilor de uz curent (+5,1%)” se arată în comunicatul INS.
Cea mai mare creștere a cifrei de afaceri din industrie, în luna martie 2017, față de martie 2016, s-a înregistrat în industria prelucrătoare (+15%), în timp ce industria extractivă a scăzut cu 9%. Pe ansamblu creșterea din martie 2017 față de aceeași lună din 2016 a fost de 14,4%.
Cifra de afaceri cumulată a companiilor industriale a înregistrat în primele două luni din acest an o majorare de 8,7%, comparativ cu perioada similară din 2016.
Cifra de afaceri cumulată a companiilor din industrie a crescut în 2016 cu 4,7% faţă de 2015.
Comisia Europeană revizuiește în scădere estimările referitoare la creșterea economiei românești pentru 2017
Comisia Europeană (CE) și-a revizuit în scădere estimările pentru anul 2017 în privința creșterii economiei românești, și atrage atenția că proiectul legii salarizării unitare reprezintă un pericol pentru obiectivele fiscale.
Executivul comunitar estimează că economia românească ar urma să înregistreze un avans de aproximativ 4,3% a PIB în acest an, în scădere față de 4,4% cât previzionase în iarna anului 2016. CE își menține însă estimarea de 3,7% pentru creșterea PIB în 2018.
„Creșterea reală a PIB este estimată să rămână solidă, pe fondul relaxării fiscale și majorărilor salariale (…) Deficitul bugetar va continua să crească din cauza reducerilor de taxe și majorării cheltuielilor publice”, se arată în raportul Comisiei Europene.
Totodată, Comisia a estimat că deficitul public al României va fi de 3,5% din PIB în 2017, mai scăzut decât estimarea deficitului de 3,6% din raportul de iarna trecută, iar pentru 2018 acesta va atinge pragul de 3,8% din PIB.
„Proiectul legii salarizării unitare reprezintă un risc semnificativ la adresa estimărilor fiscale, cu un impact potențial de până la 2% din PIB asupra balanței guvernamentale în 2018″, avertizează CE.
De asemenea, Comisia anticipează că inflația medie anuală va reveni în teritoriu pozitiv în acest an, de 1,1%, urmând ca în 2018 să ajungă la 3%.
„Inflaţia va reveni treptat în banda de 2,5% +/- 1 punct procentual a Băncii Naţionale, ca urmare a cererii interne solide, a majorărilor suplimentare de salarii şi a măsurilor fiscale de stimulare suplimentare”, potrivit CE.
Comparativ cu datele publicate în luna februarie de CE, Execitvul UE previzionase atunci o inflație medie anuală de 1,6% în 2017 și de 2,9% în 2018.
În ceea ce privește Uniunea Europeană, creșterea PIB-ului va rămâne constantă, la 1,9% în 2017 și 2018, conform previziunilor de primăvară. Iar referitor la zona euro, se așteaptă ca PIB să înregistreze o majorare de 1,7% în 2017 și 1,8% în 2018.
Clădirile de birouri din capitală au cea mai mică rată de neocupare din ultimii nouă ani
Rata de neocupare în clădirile de birouri din București a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii nouă ani, de 9,5%, ca urmare a unui număr limitat de proiecte livrate și a creșterii cererii de spații pentru birouri, se arată într-un raport recent al companiei de consultanță CBRE.
„Această scădere a ratei de neocupare fost generată de numărul limitat de proiecte livrate și de creșterea susținută de spații de birouri”, a afirmat Mihai Păduroiu, MRICS, Head of Advisory & Transaction Services, Office CBRE Romania.
Așadar, pentru spații de birouri clasa A, rata de neocupare este de 7,1%, iar pentru cele din clasa B, rata este de 11,4%. În ceea ce privește zonele cu cele mai mici rate de neocupare, acestea se regăsesc în Vest, de 4,6%, și în Nord, de 6,6%.
Cererea pentru închirierea spațiilor destinate birourilor (cererea totală din care sunt excluse renegocierile) a reprezentat 54% din cererea totală în primele trei luni ale anului.
În primul trimestru al acestui au fost tranzacționați în jur de 94.000 metri pătrați (23% din suprafața totală închiriată în 2016).
Datele CBRE mai indică faptul că 20% din suprafața aflată în construcție estimată pentru finalizare în acest an și pentru anul 2018 se află în zona centrală.
Totodată, conform aceluiași raport, anul viitor se vor livra aproximativ 300.000 metri pătrați, așadar la finele anului 2018 stocul de spații destinate birourilor va atinge cota de 3.09 milioane de metri pătrați.
Cele mai multe tranzacții din primul trimestru s-au înregistrat în zonele Nord și Pipera, peste 69.000 metri pătrați, în timp ce în zona de Vest s-au înregistrat cele mai mici rate de neocupare (4,6%).
Producția de lapte a crescut cu 2,3% în primul trimestru din 2017 față de trimestrul I din 2016
Producția de lapte la nivel național a crescut în primul trimestru al anului 2017, cu 2,3% față de aceeași perioadă a anului precedent, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS).
În luna februarie, producătorii români au exportat aproximativ 71.081 tone de lapte, iar importurile au reprezentat 13.289 tone.
De asemenea, în martie, cantitatea de lapte de vacă comercializată a fost de 85.207 tone, cu 5,9% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2016.
Totodată, creșteri semnificative ale producției de produse lactate au fost înregistrate în primul trimestrul din 2017 la: unt cu 507 tone (+18,7%), lapte de consum cu 3.291 tone (+4,5%), iaurt, iaurt de băut, lapte bătut și alte produse lactate similare.
Pe de altă parte, producția smântânii a scăzut cu aproximativ 10,3%, iar producția de brânzeturi s-a diminuat cu 1,6%.
În decursul anului 2016, producătorii români de lactate au livrat 953.405 tone de lapte, cu 3,7% mai mult față de anul anterior, când importurile de lapte au crescut cu 28,8%, pe fondul scăderii semnificative a producției interne.
FSLI semnalează inadvertenţe în legea salarizării din fonduri publice
Colegiul Național al Liderilor Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) a făcut o analiză de ansamblu asupra proiectului Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice și cu precădere asupra anexei referitoare la familia ocupațională ”Învățământ”, constatând “o serie de neajunsuri, lacune și inadvertențe”. Făcând această caraterizare, președintele Simion Hancescu (foto Melissa Antonescu) apreciază că se produce “încălcarea Programului de guvernare aprobat de Parlamentul României, în condițiile în care acesta prevede o creștere a salariilor cu 20%, începând cu data de 01 iulie 2017 și cu 30% de la data de 01 ianuarie 2018, iar în proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice se propune ca prima tranșă de majorare, în procent de 50%, să se acorde de la data de 01 ianuarie 2018”, ceea ce înseamnă “o diminuare cu 6% a majorărilor salariale și, ceea ce este mai important, provoacă în rândul salariaților din sistemul de învățământ o stare de neîncredere și suspiciune referitoare la transpunerea în practică a prevederilor viitoarei legi privind salarizarea unitară”.
De asemenea, FSLI consideră că “poziționarea în grila de salarizare a funcțiilor didactice este nemulțumitoare, atâta timp cât, pe o scară de la 1 la 12, coeficientul maxim de multiplicare pentru profesorul S, cu gradul didactic I, ar urma să fie în anul 2023 de 2,76 (la gradația 5), coeficient care reprezintă 0,23 din indemnizația Președintelui României. Precizăm că în Legea nr. 284/2010, aceeași funcție are coeficientul 5,36 pe o scară de la 1 la 15, ceea ce reprezintă 0,35 din indemnizația Președintelui României;
Proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice demonstrează faptic că învățământul nu este o prioritate națională, așa cum se clamează”. Totodată, consideră anormală propunerea „ca un număr apreciabil de indemnizații de conducere să fie inferioare salariilor de bază pentru funcțiile didactice de predare” şi semnalează „anomalii și în ceea ce privește salariile propuse pentru personalul didactic auxiliar și pentru personalul nedidactic”.
Colegiul Național al Liderilor FSLI solicită Parlamentului României:
„a) aplicarea primei tranșe de majorare de la data de 01 iulie 2017 și a celei de- a doua, începând cu data de 01 ianuarie 2018, în conformitate cu prevederile Programului de guvernare aprobat de Parlamentul României;
- b) revizuirea coeficienților de ierarhizare pentru funcția didactică de predare, astfel încât salariul de bază maxim în învățământul preuniversitar, corespunzător gradației 0 să reprezinte aproximativ 0,28 din indemnizația Președintelui României. Această modificare se impune și pentru a transpune în practică mai multe decizii ale Curții Constituționale a României (202/2015; 510/2015; 597/2015;etc) conform cărora <<…deși legiuitorul are dreptul, potrivit Legii fundamentale, de a reglementa salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar, totuși, în activitatea de legiferare în această materie, legiuitorul trebuie să țină seama că învățământul constituie prioritate națională, iar salarizarea personalului didactic și didactic auxiliar trebuie să fie în acord cu rolul și importanța muncii prestate>>;
- c) remedierea anomaliilor din proiectul Legii-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în ceea ce privește grilele propuse pentru funcțiile de conducere, precum și pentru anumite funcții didactice auxiliare și nedidactice”.
În lipsa remedierii problemelor semnalate, Colegiul Național al Liderilor FSLI anunţă că va recurge la „acțiuni legale de protest”.
Producţii de licenţă şi master la UNATC
Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică (UNATC) „I.L.Caragiale” din Bucureşti, având Economistul partener media, prezintă în luna mai producţiile programelor de licență și master:
3, 4 mai – „Mizerabilii”, după V. Hugo, ora 19.00, UNATC, Sala Atelier
5, 10 mai – „When Darkness Becomes Light”, regie și coregrafie Dragomir Daniel Alexandru, ora 19.00, Centrul Național al Dansului București
6, 22 mai – „Idiotul”, după F.M. Dostoievski, ora 19.00, Palatul Național al Copiilor, Sala „Octavian Cotescu”
11 mai – „Idiotul”, după F.M. Dostoievski, ora 16.00, Palatul Național al Copiilor, Sala “Octavian Cotescu”
6, 19, 20 mai – „Anișoara și ispita”, de Alexandru Kirițescu, ora 19.00, UNATC, Platoul “Ion Sava”
8, 9, 10 mai – „Ivanov”, de A.P. Cehov, ora 19.00, UNATC, Sala Atelier
8 mai – „Adunarea femeilor”, de Aristofan, ora 19.30, Palatul Național al Copiilor, Sala “Ion Cojar”
21 mai – „Adunarea femeilor”, de Aristofan, ora 19.00, Palatul Național al Copiilor, Sala “Ion Cojar”
9, 10, 12 mai – „Ei, și?”, după “Improvizație la Alma” de Eugène Ionesco, ora 19.00, Palatul Național al Copiilor, Sala “Octavian Cotescu”
20, 21 mai – „Film”, de Annie Baker, ora 19.00, Palatul Național al Copiilor, Sala “Octavian Cotescu”
22 mai – „Furnici”, de Aldo Nicolaj, ora 20.30, Palatul Național al Copiilor, Sala “Ion Cojar”
18, 25 mai – „Și caii se împușcă, nu-i asa ?”, de Horace McCoy, ora 19.00, Palatul Național al Copiilor, Sala “Octavian Cotescu”
26 mai – „Și caii se împușcă, nu-i asa ?”, de Horace McCoy, ora 18.00, Palatul Național al Copiilor, Sala “Octavian Cotescu”
25 mai – „ADN(Bonobo)”, de Dennis Kelly, ora 19.00, Palatul Național al Copiilor, Sala “Ion Cojar”.
Intrarea este gratuită.
Deficitul comercial a urcat la 2,3 mld. euro după primele trei luni ale anului, cu 18,5% mai mult față de trimestrul I din 2016
În primul trimestru din 2017, dinamica importurilor s-a situat peste cea a exporturilor de mărfuri, raportată la aceeași perioadă a anului trecut, fiind de 12,4% respectiv 11,5%, a comunicat Institutul Național de Statistică (INS).
Valoric, exporturile de produse și servicii au crescut în primul trimestru până la 15,46 miliarde euro (+11,5%), în timp ce importurile au avansat într-un ritm mai alert până la 17,78 miliarde euro, ceea ce a deteriorat și mai mult balanța comercială, deficitul urcând la 2,3 miliarde de euro, cu 18,5% peste cel din primele trei luni din 2016, arată datele publicate de INS.
În luna martie, majorarea deficitul comercial s-a mai atenuat, la două luni acesta fiind cu 27% peste valoarea din aceeași perioadă a anului trecut. Deficitul comercial pentru tot anul trecut a fost de 10 miliarde euro, mai mare cu 19% față de 2015, tendință de creștere care se menține aproape identic după primele trei luni din 2017.
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri în trimestrul I 2017 a fost de 11,76 miliarde euro la expedieri şi de 13,51 miliarde de euro la intrări, reprezentând 76,1% din total exporturi şi 76% din total importuri.
Valoarea schimburilor extracomunitare de bunuri în trimestrul I 2017 a fost de 3,7 miliarde de euro la exporturi şi de 4,27 miliarde de euro la importuri, reprezentând 23,9% din total exporturi şi 24% din total importuri.
În comerțul cu statele din afara UE, România a rămas pe deficit în perioada ianuarie-martie: exporturile în afara UE au fost de 3,7 miliarde euro, fiind depășite de importuri, care au avut o valoare de 4,27 miliarde euro.
Mașinile și echipamentele de transport au avut cele mai mari ponderi în comerțul exterior în primele trei luni din acest an, cu 47,8% la export și 36,9% la import, fiind urmate de alte produse manufacturate, cu 33,8% la export și 30,5% la import. Produsele agroalimentare, băuturile și tutunul au reprezentat 7% din exporturi și 8,9% din importuri, în timp ce produsele chimice au acoperit 4,5% din exporturi și 13,6% din importuri.
În luna martie 2017 exporturile au fost de 5,71 miliarde euro, iar importurile au fost de 6,77 miliarde euro, rezultând un deficit de 1,06 miliarde euro.
Corina Crețu: Bugetul Uniunii Europene va scădea cu 12%-15% după Brexit
După ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană bugetul comuniat va scădea cu 12-15%, echivalentul contribuției acestei țări, iar pentru România aceasta înseamnă că trebuie să utilizeze la maximum fondurile de care dispune până în 2020, a declarat, marți, comisarul european pentru Politica Regională, Corina Crețu.
„Vreau să fiu foarte sinceră și să vă spun că niciodată în istoria Uniunii Europene politica noastră nu a fost atât de atacată. Statele membre au devenit mult mai egoiste, sunt diviziuni între statele net contribuitoare și statele beneficiare. Am dialoguri cu statele net contribuitoare, cu Franța, cu Germania, pe de altă parte cu grupul de la Vișegrad, și este foarte important să avem o înțelegere comună, să avem șansa de a folosi fondurile europene¨, a spus oficialul european.
Ea a susținut că bugetul UE va scădea cu 12% — 15% după ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar.
„Îmi este foarte clar însă că nimic nu va mai fi la fel, sunt foarte multe provocări. În primul rând, bugetul pe ansamblu va fi automat scăzut cu, după părerea mea, între 12% și 15%, aceasta este contribuția anuală a Marii Britanii. Avem apoi aceste provocări legate de migrație, de securitate internă și externă, această idee a unei armate a Uniunii Europene”, a continuat Crețu.
În opinia sa, în acest context, România ar trebui să folosească la maximum fondurile pe care le are la dispoziție până în 2020.
„Singura noastră șansă este să maximizăm acești bani pe care îi avem până în 2020 și, pe baza a ceea ce facem în prezent, ne putem bate pentru ceea ce va fi după 2020. Această finanțare de 23 de miliarde de euro până în 2020 este o sumă care reprezintă o oportunitate pentru dezvoltarea României, întrucât reprezintă peste 70% din investițiile publice realizate în România”, a arătat Crețu.
Salariul mediu net pe economie a urcat cu 4,7% în martie față de februarie
În luna martie 2017, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 3256 lei, cu 4,8% mai mare decât în luna februarie 2017. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2342 lei, în creştere faţă de luna precedentă cu 106 lei (+4,7%).
Exprimat în euro, salariul mediu net a ajuns la 515 euro, ritmul anual de creștere domolindu-se la 14,2%, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Ritmul anual de creștere s-a diminuat de la 14,7% în luna februarie şi 18,4% în ianuarie.
De asemenea, în luna decembrie a anului trecut, câştigul salarial mediu net era de 2.354 lei (echivalentul a 521 euro). În același timp, la finalul anului 2016, câștigul mediu brut a atins cota de 721 de euro (3.257 de lei).
Totodată, în luna martie 2017, câştigul mediu brut a urcat cu 4,8% faţă luna anterioară, la 3.256 lei, în timp ce salariul minim brut pe economie a la nivel național a fost majorat de guvern cu 16%, ajungând la 1.450 lei.
În luna martie 2017, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării primelor ocazionale, precum prime pentru sărbătorile de Paște, al 13-lea salariu etc.
„Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 40,9% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale, respectiv cu 24,8% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului. Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5880 lei)”, potrivit comunicatului INS.
În sectorul bugetar sau înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+4,9%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+1,1%) şi în administraţia publică (+0,2%).
Anul trecut, piața internă de fuziuni și achiziții a fost de $2,7 miliarde
Cele mai semnificative zece tranzacţii care au avut loc în România în 2016 au însumat 2,7 miliarde de dolari, potrivit datelor publicate de compania de consultanţă şi audit EY România.
Cea mai mare tranzacţie care a avut loc în România în anul 2016, a fost achiziţia activelor SAB Miller, în valoare de 700 milioane dolari. Următoarea cea mai semnificativă achiziție a aparținut KMG International cotată la 680 milioane dolari, iar pe locul trei se situează achiziţia filialei retailer-ului Profi, estimată la 564 milioane de dolari. Toate acestea au avut o valoare de 1,94 miliarde dolari, reprezentând aproximativ 55% din valoarea totală.
De asemenea, în 2017 e posibil ca sectorul financiar românesc să realizeze primele tranzacţii semnificative cu sistemul bancar grecesc, potrivit reprezentanților EY România.
„În 2017, în afară de sectorul bancar, continuă să fie active domeniile unde s-a observat tendinţa consolidărilor şi în 2016. În investiţiile imobiliare, interesul se îndreaptă cu precădere către centre comerciale şi birouri, prin fodurile de investiţii imobiliare prezente în piaţă (NEPI, Globalworth şi GTC/Lonestar), dar există şi semne de reviriment timid pe zona rezidenţială. Serviciile medicale vor fi active datorită celor doi jucători privaţi (Medlife şi Regina Maria), care vor continua creşterea afacerilor şi prin achiziţii. În sectorul retail, este de aşteptat ca achiziţia Profi de către Mid Europa Partners să genereze consolidări în sector”, potrivit raportului Ey România.
În anul 2016 s-a înregistrat o creştere a tranzacţiilor interne, cumulând 41% din numărul total, faţă de 35% în anul precedent. Valoarea medie a tranzacţiilor de sub 100 de milioane de dolari a fost 24 de milioane de dolari.
La nivelul anului 2016, valoarea pieţei de fuziuni şi achiziţii din România a fost de 3,4-4 miliarde de euro, cu 23% mai mult decât în anul 2015, potrivit unei estimări publicate în luna ianuarie de firma de consultanţă Deloitte.
Revista Economistul caută Director de Marketing & Vânzări
Echipa care editează revista Economistul se află în căutarea unui director de marketing & vânzări care să dezvolte și să îmbogățească portofoliul de clienți al revistei varianta print cât și online și să promoveze eficient brandul Economistul pentru obținerea unei mai bune vizibilități în piață.
Revista Economistul, editată de către Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale (ASPES), este cel mai longeviv brand de presă economică românească, cu o apariție continuă începând cu 1990 și aduce în fața cititorilor săi cele mai importante și de actualitate subiecte socio-economice naționale și internaționale. Revista Economistul se recomandă prin formă și conținut drept o publicație premium de opinii și analize, cultură și civilizație economică.
Descrierea postului:
– dezvoltarea portofoliului de clienți pentru varianta print si online a revistei;
– încheierea de parteneriate pentru evenimentele și conferintele organizate de revista, individual sau in parteneriat cu alte publicatii/organizații.
– implicarea activa in organizarea evenimentelor si conferintelor ASPES și Economistul, în București și alte orașe din țară;
– business networking la evenimentele importante pentru crearea de contacte și contracte de vânzări.
– dezvoltă și execută programe de marketing specifice pentru creșterea vânzărilor revistei și suplimentelor acesteia și pentru consolidarea brandului Economistul;
– concepe, editează, îmbunătățește – folosind resurse interne sau externe – materiale promoționale, newslettere, campanii de marketing direct și diverse proiecte de internet marketing;
– efectuează cercetări/analize privind tendințele pieței
Candidatul ideal:
– studii superioare (studiile de marketing reprezintă un avantaj);
– o cât mai bună cunoaștere a pieței media din România, print și online;
– experiență în vânzări;
– cunoștințe excel, word, power point;
– persoană creativă, cu idei inovative în domeniul marketingului;
– cunoștințe engleză nivel avansat;
– spirit de lucru in echipa;
Se asigură:
– salariu motivant și bonus în functie de performanță
Persoanele care doresc să aplice pentru postul de Director Vânzări& Marketing în cadrul revistei Economistul pot trimite un Curriculum Vitae şi o scrisoare de intenţie la adresele de e-mail:
secretariat@economistul.ro și/sau redactie@economistul.ro
Sistemul bancar global vrea să transfere 9.000 de posturi din Marea Britanie din cauza Brexitului
Băncile din întreaga lume, cu operațiuni la Londra, vor să transfere aproximativ 9.000 de locuri de muncă în afara Marii Britanii, în următorii doi ani, potrivit Reuters.
La momentul actual, aproximativ 13 grupuri bancare, inclusiv Goldman Sachs, UBS și Citigroup, au oferit indicii cu privire la modul în care își vor extinde operațiunile din Europa pentru a-și asigura prezența pe piața unică din UE, după ce Marea Britanie va părăsi blocul comunitar.
„Se merge cu toată viteza înainte. Am făcut progrese cu planurile noastre de rezervă. Nu există nicio așteptare”, a declarat directorul diviziei de investment banking de la una dintre marile bănci globale prezente la Londra.
Dezbaterile cu autoritățile financiare din UE durează de mai multe luni, iar băncile încep să își definitiveze planurile vizând mutarea personalului și a operațiunilor.
Cu toate că mutarea a 9.000 de posturi ar semnifica doar 2% din locurile de muncă din sectorul financiar de la Londra, veniturile totale colectate de Marea Britanie din taxe ar putea avea de suferit dacă se vor pierde contribuabilii importanți care lucrează în sectorul serviciilor financiare.
Până în momentul de față, Frankfurt și Dublin sunt principalii câștigători ai planurilor de relocalizare. Șase din cele 13 grupuri bancare preferă să deschidă un nou sediu sau să își extindă operațiunile pe care le au deja la Frankfurt, în timp ce alte trei mari bănci sunt interesate să se extindă la Dublin.
Banca Angliei a stabilit ca ziua de 14 iulie să fie data limită până la care companiile din sectorul financiar pot să își prezinte planurile lor privind Brexitul. „Este o consecință neintenționată, dar, cu cât pregătirile sunt mai mari, cu atât este mai probabil să pui în aplicare acele planuri”, a declarat sursa citată.
Totodată, directorul general de la HSBC, Stuart Gulliver, a afirmat că estimările anterioare ale băncii, potrivit cărora aproximativ 1.000 de angajați vor trebui să se transfere la Paris după ieșirea Marii Britanii din UE, au fost bazate pe scenariul unui “hard Brexit”.
De la 1 iunie se scumpesc țigările pentru venituri mai mari la buget
Pachetele de țigări se vor scumpi în următorii 4 ani, începând cu vara acestui an, în urma adoptării în perioada următoare a unor amendamente la Codul Fiscal, prin care vor fi transpuse în legislație măsurile pregătite de Guvern pentru creșterea veniturilor bugetare anunțate vineri seara de Profit.ro.
Pentru creșterea veniturilor bugetare, guvernul are în vedere majorarea accizei la țigarete cu 1% de la 1 iunie 2017, măsură suplimentară ce va fi introdusă în Codul Fiscal.
În prima fază, un pachet de țigarete se va scumpi de la 1 iunie 2017 cu 1%, informează Profit.ro, citând documentul depus la Comisia de buget a Camerei Deputaților, ca amendament la OU 3/2017. Scumpirea nominală ar fi de 10 bani începând cu 1 iunie, în urma majorării accizei totale la țigarete cu 1%, respectiv de la 435,58 lei/1000 țigarete la 439,94 lei/1000 țigarete.
Companiile ar putea însă să prefere o altă etapizare a scumpirilor, mai ales că acestea nu se opresc aici. Ministerul de Finanțe intenționează să majoreze accizele și în anii următori, într-un ritm de 2% anual. Astfel, în 2018, acciza totală va fi de 448,74 lei/1000 de țigarete, în 2019, de 457,71 lei pe mia de țigarete, iar în 2020, de 466,86 lei/1000 de țigarete. În 2021, acciza pe țigarete va ajunge la 476,20 lei/mia de țigarete. Astfel, un pachet de țigarete va fi mai scump cu 1 leu în 2021. Profit.ro scrie că este neclar dacă aceasta va fi programul de scumpiri sau dacă majorarea de 2% se adaugă indexării cu rata inflației, prevăzută de actualul cod fiscal.
Nivelul accizelor pentru țigarete se actualizează anual, începând cu data de 1 aprilie, cu creșterea prețurilor de consum din ultimele 12 luni, calculată în luna septembrie a anului anterior celui de aplicare, față de perioada octombrie 2014 – septembrie 2015, comunicată oficial de Institutul Național de Statistică până la data de 15 octombrie.
Potrivit documentului citat de Profit.ro, în acest an, în urma majorării accizei cu 1%, Guvernul se așteaptă la o majorare a veniturilor bugetare cu 90 de milioane de lei. Numai că guvernanții ar putea avea o surpriză. Începând cu 20 mai 2017, ar trebui retrase de pe piață vechile pachete de țigări, cu vechile pictograme, și să mai poată fi comercializate doar noile pachete, cu noile pictograme, potrivit Directivei europene transpusă anul trecut, cu întârziere, în legislația națională. Dacă ar fi fost adoptată la timp, pe 20 mai 2016, pachetele vechi de țigări ar fi dispărut natural de pe piață. Pentru a nu suferi pierderi, comercianții care mai dețin stocuri de pachete vechi ar putea solicita companiilor producătoare “recuperarea” acestora. Iar companiile producătoare ar putea, de asemenea, să solicite Ministerului Finanțelor restituirea accizei, care a fost plătită deja, în avans, în momentul “eliberării pentru consum” sau în momentul părăsirii antrepozitului fiscal.
Unul dintre cei mai mari producători mondiali de plăci MDF deschide o fabrică în Argeș
Compania turcească Yildiz Entegre deschide joi o fabrică de prelucrare a lemnului, în comuna Oarja, judeţul Argeş. Investiţia de 150 de milioane de euro va crea 450 de locuri de muncă, transmite News.ro.
De asemenea, compania intenționează să deschidă și o fabrică pentru producţia de MDF (Medium Density Fibreboard), material utilizat în industria mobilei şi considerat mai calitativ decât palul.
Noua investiţie ar urma să producă uşi şi parchet laminat, acestea fiind comercializate atât pe piaţa română, cât şi pe cea internațională.
Yildiz Entegre este una dintre cele mai importante companii de la nivel mondial producătoare de plăci de lemn, cu o capacitate de producţie de peste 8.500 mc pe zi. Compania are sediul în oraşul Kocaeli.
Demonstrație cu câini special antrenați pentru depistarea contrabandei la Vama Giurgiu de Ziua Deschisă a Vămilor
Vama Română organizează Ziua deschisă a Vămilor, eveniment ce va avea loc marți, 9 mai, în punctul vamal din Giurgiu cu o demonstrație practică a câinilor special instruiți pentru depistarea țigaretelor ilegale.
Potrivit organizatorilor, la evenimentul de la Giurgiu vor fi prezenți: Rozalia Dimitrova, șefa Agenției Vamale din Bulgaria, împreună cu Dorel Fronea, coordonatorul Structurilor Vamale.
Absorbția fondurilor europene trenează, deși am ajuns la jumătatea exercițiului financiar a atras atenția Corina Crețu, comisar european
Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu, a declarat luni într-o conferinţă de presă că acest an este unul crucial având în vedere că până în prezent România, la jumătatea exerciţiului 2014-2020, se află la o rată de absorbţie de zero la sută a fondurilor europene în ceea ce priveşte fondul de gestionare regională şi fondul de coeziune.
„Timpul nu are răbdare în privinţa fondurile europene. Ne aflăm la jumătatea exerciţiului financiar în anul 2017.(…) Pentru toate guvernele a fost o povară pentru a încheia exerciţiul financiar 2007-2014, dar totuşti ne aflăm, în ceea ce priveşte fondul de gestionare regională şi fondul de coeziune, la zero la sută. Acest lucru mă îngrijorează”, a afirmat Creţu.
Problema o reprezintă acreditarea instituțiilor de gestionare și control, în absența cărora instituțiile autohtone nu pot emite facturi care să fie recunoscute și decontate de Comisia Europeană. Comisarul european a spus că în prezent au fost trimise toate documentaţiile către Curtea de Audit și se așteaptă răspunsul.
„Anul 2017 este un an crucial. Ştiţi foarte bine că la sfârşitul acestui an Comisia Europeană trebuie să depună noul proiect de buget. Nu putem să justificăm decât dacă arătăm că statele membre cheltuie eficient banii în beneficilor cetăţenilor”, a completat comisarul european. Comisarul european a mai spus că România a avut la dispoziţie, în total, fonduri europene de 19 miliarde de euro pentru perioada 2007- 2014, din care va pierde 2 miliarde de euro.
In perioada urmatoare, Uniunea Europana isi pregateste urmatorul cadru financiar, de dupa 2020 iar Romania risca sa primeasca mai putini bani daca nu incepe implementarea proiectelor europene 2014-2020.
„Dacă nu vom lansa plățile pentru perioada de programare 2014-2020, ne va fi foarte greu să ne luptăm pentru o sumă cel puțin egală cu ceea ce avem acum pentru perioada 2014-2020. Eu cred că este foarte important să ne batem pe această politică regională”, a avertizat Corina Crețu.
Comisarul european pentru politica regionala, Corina Cretu, se află în vizită oficială în România, pentru a participa la un eveniment organizat de Reprezenanta Comisiei Europene la Bucuresti.
Profita de oportunitate, fa publicitate!
Iti doresti ca business-ul tau sa functioneze, sa iesi in evidenta, sa stie oamenii ca tu esti cel care ii poate ajuta? Atunci nu ai decat sa faci publicitate.
Atrage atentia asupra ta, este important pentru afacerea ta, pentru a putea avansa. Spune-le oamenilor cu ce ii poti ajuta, cu ce vii in plus, cum le poate acest lucru imbunatatii viata.
Atunci cand esti hotarat sa iti cresti afacerea este important sa nu ratezi nici o ocazie de a face publicitate. Orice material conteaza, orice detaliu din online.
Incepe prin a te folosi de materialele pe care deja le folosesti, care iti sunt la indemana. Cu siguranta folosesti pixuri, foi cu antet, agende. Personalizeaza-le! Fa-le unice, fa-le sa vorbeasca despre tine.
Cu siguranta ai carti de vizita. Ei bine, asigura-te ca acestea exprima profesionalismul tau. Asigura-te ca logo-ul companiei tale se regaseste pe acestea alaturi de slogan, informatii de contact, si alte informatii care pot spune multe despre tine dar in cateva cuvinte. Alege cu atentie cartonul cartilor de vizita. Impresia lasata celui caruia ii inmanezi cartea de vizita poate fi cea mai buna la atingerea unei carti de vizita cu plastifiere soft touch, sau la observarea cartonului reciclat.
Daca nu ai carti de vizita, nu ezita sa apelezi la profesionisti. Cartidevizita24.ro iti pune la dispozitie o multime de modele de carti de vizita potrivite pe domeniul tau de activitate, sau poti opta pentru o grafica unica si sfaturi utile.
Pe langa carti de vizita folosesti mape de prezentare, notesuri, calendare? Si pe acestea este musai sa se regaseasca sigla ta. Micile detalii conteaza. Iti vei fideliza clientii si partenerii actuali si vei atrage altii noi, cu mape personalizate, diplome personalizate, agende, calendare personalizate, pixuri personalizate, si multe altele.
De asemenea, poti apela si la alte materiale publicitare cum ar fi roll-upul. Este ideal pentru targuri, conferinte, traininguri, diverse evenimente, sedii de firme, cinema, teatru, cafenele, evenimente mondene, simpozioane, pe care ar fi bine sa nu le ratezi. Realizeaza flyere, pliante, afise, brosuri, cataloage care sa vorbeasca despre tine, mai exact despre businessul tau. Stabileste care este publicul tinta si imparte-le catre acesta. Afisele si banner-ele amplasate in locuri strategice sunt foarte eficiente si dau rezultate foarte bune pe termen indelungat.
La realizarea tututor materialelor nu face rabat de la calitate, aceasta este foarte importanta, si va promova cu brio businessul tau.
Pe langa materialele printate, nu uita de online. Fa-ti un site, este un mod ieftin si bun de promovare. Zeci sau sute de mii de oameni pot afla de businessul tau, de produsele sau serviciile pe care le oferi. Pe langa site, este musai sa ai o pagina de facebook. Facebook este cea mai folosita retea de socializare, o mare parte din publicul tau tinta este deja acolo. Daca pagina este administrata corect sansele ca businessul tau sa creasca in urma expunerii pe facebook, cresc considerabil. Pe langa facebook iti poti crea cont pe twitter, google+, pinterest, instagram. Tine-ti clientii la curent cu noutatile, ofera informatii suplimentare.
Pentru a te face cunoscut si pentru a-ti promova afacerea nu ezita sa participi la conferinte, seminarii, expozitii, targuri, fie ca expozant, fie ca vizitator. Vorbeste-le oamenilor despre afacerea ta, fa parteneriate, sponsorizari, da interviuri, sau trimite comunicate de presa la ziare locale, reviste. Socializeaza si ofera informatie si ajutor. Ce oferi, se va intoarce catre tine inzecit.
Retelele de socializare sunt mod de promovare gratuit, insa daca iti doresti mai mult poti opta si pentru promovarea online platita. Google, facebook, youtube, instagram, dar si alte retele sociale iti ofera posibilitatea de a face reclama platita.
Pentru a vedea care mod de promovare functioneaza, contorizeaza rezultatele. Din cele de mai sus poate ti se poatriveste mai mult un anumit tip de promovare, asa ca in urma contorizarilor vei sti sa pui punctul pe ‘i’. Intreaba-ti clientii de unde au auzit de tine, astfel vei sti pe care reclame sa te axezi mai mult. Ofera calitate si seriozitate si vei avea clienti pe masura.
CNIPMMR consideră necesari cinci ani de pregătire a aplicării impozitului pe gospodărie
Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) apreciază că implementarea noului „concept de administrare a impozitului pe venit, prin globalizare” necesită o pregătire de cinci ani. Aplicarea mecanismului de calcul presupune că, din momentul declanşării efective, până la reglarea cotelor nou prevăzute, timp de un an şi jumătate, nu se vor putea face încasări la bugetul de stat din impozitul pe salarii.
Argumentând aceste estimări, CNIPMMR semnalează că „noul concept de administrare a impozitului pe venit, prin globalizare, implică modificări de cotă/calcul și plata impozitului anual după 25 mai a anului fiscal următor celui în care s-au realizat veniturile, în două tranşe (1/2 din suma datorată la data depunerii declaraţiei de venit global și 1/2 din suma datorată în termen de 60 de zile de la data depunerii declaraţiei de venit global). În anul 2016, 12,4% din veniturile totale ale bugetului general consolidat (27,7 miliarde de lei) au fost impozitele din salarii şi venit. Potrivit programării bugetare cuprinse în Raportul privind situaţia macroeconomică pe 2017 şi proiecţia acesteia pentru 2018-2020, în 2017, din impozitul pe salarii şi venit, ar urma să se încaseze la buget 30 de miliarde de lei, adică 11,8% din veniturile totale ale statului”.
CNIPMMR calculează că „plata impozitului anual după 25 mai a anului fiscal următor celui în care s-au realizat veniturile va avea ca efect un gol în vistieria statului în anul 2018 de cel puţin 30 de miliarde de lei, concomitent cu o creștere a cheltuielilor bugetului cu 4,2 miliarde lei/an reprezentând onorariile celor 35.000 de consultanți fiscali (10.000 lei onorariu x 35.000 x 12 luni). O trecere de la 16% la 10% a impozitului pe venitul din salarii ar însemna o diminuare a impozitului aferent anului 2018, care va fi încasat în anul 2019 cu 10 miliarde de lei raportat la cifrele din 2016 şi de 11,2 miliarde de lei raportat la prognoza de venituri din impozitul pe salarii pentru 2017”. Concluzia, din perspectiva CNIPMMR, este că „amortizarea în primul an şi jumătate ca urmare a creşterii numărului de salariaţi nu se va putea realiza fără măsuri ample de stimulare a înființării de IMM-uri și noi locuri de muncă și fără lansarea unor proiecte ample de investitii și creșterea investițiilor publice, fără debolcarea fondurilor europene. Analizarea impactului reglementării raportat la consecințe bugetare trebuie să evidențieze sursele de venit pentru acoperirea celor 30 de miliarde de lei din impozit care vor fi încasate după 25 mai a anului fiscal următor celui în care s-au realizat veniturile, precum și a celor 4,2 miliarde lei reprezentând onorariile consultantilor fiscali, a celor 10 miliarde de lei mai puțini rezultate din cotele reduse de impozit, precum și costurile cu care va fi finanțat decalajul de încasare și de impozite. Eliminarea reținerii la sursă va avea ca efect numeroase executări fiscale silite ale contribuabililor care vor cheltui fără a economisi sumele aferente impozitului și care vor fi în imposibilitatea plății acestuia”.
CCR blochează accesul persoanelor condamnate la funcții guvernamentale
Sesizarea făcută de Avocatul Poporului referitoare la neconstituționalitatea articolului care interzice persoanelor condamnate sa fie membri ai Guvernului a fost respinsă de Curtea Constituțională a României ca inadmisibilă, transmite Agerpres, citând surse din justiție.
Potrivit HotNews.ro, care citează tot surse, decizia s-ar fi luat la limita, cu un vot de 5-4.
Decizia a fost respinsa ca inadmisibila, adica judecatorii CCR nu au apucat sa judece fondul cauzei. Ramane de vazut cum motiveaza judecatorii decizia de respingere ca inadmisibila si daca o noua sesizare mai poate fi facuta.
Victor Ciorbea a trimis pe 5 ianuarie la Curtea Constitutionala sesizarea in privinta Legii 90/2001 care prevede ca pot fi membri ai Guvernului persoanele care nu au suferit condamnari penale si nu se gasesc in unul dintre cazurile de incompatibilitate. Membrii CRR s-au mai întânit de patru ori pentru a lua o decizie, însă nu au putut ajunge la un acord decât în a cincea ședință.
Curtea Constitutionala a fost sesizata in legatura cu articolul 2 din Legea 90/2001, care prevede: „Pot fi membri ai Guvernului persoanele care au numai cetatenia romana si domiciliul in tara, se bucura de exercitiul drepturilor electorale, nu au suferit condamnari penale si nu se gasesc in unul dintre cazurile de incompatibilitate prevazute la art. 4 alin. (1)”.
Ulterior, Avocatul Poporului a precizat, intr-un comunicat, ca „prevederile art. 2 din Legea nr. 90/2001 incalca principiul echilibrului puterilor in stat, nu intrunesc cerintele constitutionale de previzibilitate si proportionalitate a legii si nu permit recunoasterea dreptului la diferenta pentru ocuparea, in conditii de egalitate si fara restrictii nerezonabile, a unei functii ce implica exercitiul autoritatii de stat”.
Turcii n-au dus-o niciodată mai „mizerabil” ca în prezent
Pe parcursul ultimului an, pe măsură ce președintele Turciei Recep Tayyp Erdogan și-a asigurat puteri aproape dictatoriale, ceea ce i-a făcut pe mulți să-l numească „sultan pe viață”, indicele „mizeriei” a urcat la noi valori record. Creșterea inflației (pr fondul prăbușirii cursului monedei naționale) și menținerea unei rate ridicate a șomajului s-au amestecat cu protestele de stradă antiguvernamentale și represaliile dure ale autorităților.
Cotidianul german Die Welt notează că inflația a accelerat la 12% în luna aprilie, cea mai ridicată valoare de după octombrie 2008. Rata a fost mult peste așteptările experților. În special prețul îmbrăcămintei, al alimentelor, băuturilor alcoolice și al transporturilor a crescut dramatic, cu procentaje de pînă la 22% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Prețul confecțiilor s-a majorat cu 9% față de luna martie.
Valoarea inflației nu este singurul element al mizeriei economice. Rata șomajului a crescut la 13%$, cea mai mare din 2010. Indicele mizeriei, care urmărește inflația și șomajul, a atins cea mai mare valoare din 2005, 25%.
Acest așa-zis indice al mizeriei este responsabil pentru mânia din rândul populației. Modul cum este afectată populația se reflectă în vânzările de mașini noi, care au scăzut cu 11,6% față de anul precedent. În aprilie s-au vândut doar 57.998 de unități.
Acești indicatori îi strică imaginea lui Erdogan, care a fost timp de ani de zile, considerat un erou al reformei care a adus prosperitate în Turcia. Dar așa cu notează Die Welt, mulți turci în prezent simt pentru prima dată schimbarea direcției politice a liderului lor și se tem acum pentru propria bunăstare.
Autorul articolului consideră justificate îngrijorările, mai ales că evoluția indicatorului care măsoară „mizeria” economiei se suprapune peste graficul aceluiași indicator din Venezuela. Erdogan a fost foarte explicit când a arătat că deține controlul/influența asupra Băncii Centrale, ceea ce îl apropie foarte mult de președintele venezuelean, Nicolas Maduro. Venezuela se confruntă cu o acută criză provocată de politica greșită a guvernului socialist agravată de reducerea prețurilor la petrol.
Prețurile alimentelor la nivel global au scăzut pentru a treia lună consecutiv
Pe fondul ieftinirii materiilor prime agricole, indicele prețurilor produselor alimentare la nivel global a scăzut pentru a treia lună consecutiv în aprilie, conform unui anunț al Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), citată de Reuters.
Food Price Index (FPI), indicele publicat lunar de către FAO și care reflectă modificările prețurilor înregistrate de coșul de alimente compus din cereale, uleiuri vegetale, lactate, carne și zahăr, a înregistrat o scădere de 1,8% în aprilie față de luna precedentă, ajungând la 168 de puncte.
În ultimii cinci ani, indicele FPI a scăzut în urma supraproducției, încetinirii creșterii economiei mondiale și a aprecierii dolarului. Pe piețele internaționale, alimentele sunt însă cu 10% mai scumpe comparativ cu aprilie 2016, subliniază FAO.
Prețul cărnii de porc a înregistrat o creștere la nivel mondial, pe baza cererii solide din Uniunea Europeană și a consumului mai ridicat din China și Coreea de Sud. În cazul cărnii de ovine, prețul a urcat în urma cererii sezoniere.
În ceea ce privește zahărul, prețul acestuia a înregistrat o scădere de 9,1% luna trecută, după ce a fost estimată o producție mai mare de trestie în Brazilia.
Totodată, FAO și-a îmbunătățit estimările în ceea ce privește producția de cereale de la nivel mondial în sezonul 2017-2018, aceasta ajungând până la 2,599 miliarde de tone, iar producția de grâu ar urma să ajungă la 740 de milioane de tone, un nivel ușor mai scăzut față de producția record înregistrată anul trecut.
ANAF a colectat 68,5 miliarde de lei în primele 4 luni, în creștere cu 2,7% față de aceeași perioadă din 2016
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a colectat 68,45 miliarde de lei la buget, în primele patru luni din 2017, cu 2,71% mai mult față de perioada similară din 2016, potrivit unui comunicat al ANAF.
”În primele 4 luni ale anului curent, ANAF a colectat 68,45 miliarde lei, ceea ce înseamnă un plus de 1,81 miliarde lei față de încasările din perioada similară a anului 2016 (66,64 miliarde lei), respectiv o creștere de 2,7% a volumului veniturilor bugetare colectate”, conform documentului.
De asemenea, în luna martie, ANAF a colectat venituri de 18,4 miliarde de lei, cu 5,2% mai mult faţã de aceeași lună din 2016, iar situaţia s-a îmbunătățit în aprilie, când s-a înscris cea mai mare rată lunară de majorare a veniturilor colectate de ANAF din acest an.
În același timp, situaţia este departe de programul în baza căruia s-a construit bugetul public de către Guvern.
Datele au provocat îngrijorări la nivelul guvernului, iar premierul a cerut, în cadrul unor întâlniri cu ministrul Finanţelor şi cu şeful ANAF, măsuri pentru creşterea încasărilor.
Românii au achiziționat peste 400 de autoturisme electrice și hibride în primul trimestru din 2017
Numărul total al autoturismelor ecologice achiziționate de români a fost de 407, în creștere de peste două ori (+223%) față de aceeași perioadă din 2016, când s-au înregistrat 126 de autoturism cumpărate, conform statisticii Asociației Producătorilor și Importatorilor de Autoturisme (APIA).
De asemenea, comparând primele trei luni din anul 2016, cu lunile ianuarie – martie 2017, ponderea autoturismelor ecologice în totalul vânzărilor a fost de 1,7%, în România, iar comercializarea de mașini electrice s-a majorat cu 310%,
În același timp, în cazul autoturismelor hibride s-a înregistrat o majorare de 215,5%.
Totodată, în luna martie au fost vândute 183 de mașini electrice și hibride, în creștere cu 64,86%, în comparație cu luna februarie, când s-au înregistrat 111 unități comercializate.
Pe primul loc în topul celor mai comercializate mărci auto electrice 100%, în primele trei luni ale anului, a fost ocupat de BMW, cu 14 unități, urmată de Mercedes-Benz (8), Audi (6), Volkswagen (4), Volvo (3) și Porsche (2).
Pe piața mașinilor hibride din România, cea mai bine vândută marcă a fost Toyota (328 de unități), urmată de Lexus (32), Kia (3), Land Rover, Mercedes Benz și Ford (câte un exemplar). Din totalul de 1.183 de mașini ecologice comercializate în România, 167 de exemplare sunt autovehicule 100% electrice.
Ministrul Mediului a anunțat faptul că în jurul datei de 10 mai se va demara o nouă ediție a Programului “Rabla Plus”, destinat achiziționării de autoturisme ecologice. Prin intermediul programului, cei ce doresc să achiziționeze o mașină 100% electrică, vor primi un ecotichet în valoare de 10.000 de euro, iar cei ce vor un autoturism hibrid plug-in, vor beneficia de 4.500 de euro.
Activitatea economică în zona euro, la cel mai ridicat nivel din 2011
Activitatea economică, care cuprinde industria și sectorul serviciilor, din zona euro a crescut mai rapid decât așteptările analiștilor, impulsionată de evoluția pozitivă a celor mai importante trei economii care utilizează euro.
Indicele compozit Purchasing Managers Index (PMI), calculat de compania Markit a crescut la 56,8 în aprilie, față de 56,4 în martie. Diferențele dintre indicatorii pentru Germania, Franța și Italia nu au fost mai reduse de când a început colectarea datelor în 1998.
Un indicator PMI de peste 50 de puncte arată o expansiune a economiei, iar sub valoarea de 50 de puncte indicatorul reflectă o contractare a economiei.
„Datele încurajatoare din acest studiu vor majora probabil estimările privind avansul zonei euro în 2017 și ar putea duce la o înăsprire a politicii monetare a BCE”, a apreciat Chris Williamson, economist șef al IHS Markit.
El se așteaptă ca economia din zona euro să-și accelereze expansiunea în al doilea trimestru, după ce a avansat cu 0,5% în primele trei luni ale anului.
Dar chiar dacă semnalele de redresare pentru zona euro sunt solide, Banca Centrală Europeană (BCE) nu se grăbește să renunțe la programul de stimulente financiare deoarece rata inflației de abia s-a ridicat peste un procent, iar creșterea salariilor este modestă.
Politica monetară relaxată a BCE și o atenuare a politicii fiscale vor sprijini un avans al economiei de 1,6% în 2017 și în 2018, a estimat recent Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD).
România a înregistrat a doua cea mai mare creștere a vânzărilor cu amănuntul din UE în martie
România a înregistrat în luna martie 2017, a doua mare creștere anuală a vânzărilor cu amănuntul din Uniunea Europeană, de 9,1%, după cea a Sloveniei, de 10,4%, în timp ce la nivelul Uniunii Europene, creșterea a fost de 2,5%, potrivit datelor publicate joi de Eurostat.
Comparativ cu luna februarie, cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul a crescut în luna martie cu 16,4%, și cu 1% în cifre ajustate la influențele sezoniere și în funcție de numărul de zile lucrătoare, ritm accelerat față de cel din luna anterioară, conform INS.
De asemenea, Institutul Național de Statistică (INS) a anunțat că cifra de afaceri din comerțul cu amănuntul, s-a majorat în luna martie 2017, având un avans de 9,2% față de aceeași lună din 2016, transmite News.ro
Biroul european de statistică, Eurostat, estimează cifra afacerilor cu amănuntul în serie ajustată, ținând cont de factorii sezonieri.
Totodată, la nivelul UE, vânzările de retail au avut parte de o diminuare în luna martie cu 0,2%, față de februarie. Cele mai mari creșteri s-au înregistrat în Ungaria (1,8%), Estonia (1,6%) și Luxemburg (1,5%), iar cele mai mari scăderi s-au înregistrat în Portugalia (-2,3%), Slovenia, Marea Britanie (ambele cu -2,2%) și Finlanda (-2,1%).
ART SAFARI – 7.000 m2 de artă în centrul Bucureștiului!
Arta cucerește (din nou) Bucureștiul! Ediția din 2017 a Pavilionului de artă București – Art Safari se desfășoară în perioada 19 mai -18 iunie 2017, la Galeriile Kretzulescu (Calea Victoriei 45), sub patronajul Primăriei Municipiului București, CNR UNESCO și Federația Europeană a Cluburilor UNESCO, Centrelor și Asociațiilor.
Ca în fiecare an, Art Safari București reintroduce în circuitul urban spații uitate. În 2016, Palatul Dacia – România, în anul 2015, Garajul Ciclop, iar anul acesta este rândul Galeriilor Kretzulescu să intre în atenția publicului bucureștean.
Ce aduce nou Art Safari București 2017?
Pavilionul Muzeal este dedicat expoziției Luchian și independenții, prilejuite de Centenarul Luchian, și va cuprinde opere ale artistului din peste 20 de instituții muzeale, dar și din cele mai importante colecții private. Cea mai mare expoziție Luchian din ultimii 50 de ani va oferi o privire de ansamblu asupra creației „înnoitorului picturii românești”, făcând referire și la gruparea de secesiune artistică ce s-a conturat în jurul personalității sale, la sfârșitul secolului al XIX-lea.
Expoziția Centrală a Pavilionului de Artă Contemporană, intitulată Notes on a Landscape, curatoriată de Wim Waelput (directorul și fondatorul platformei pentru artă contemporană din Ghent), adresează diversele tipuri de mesaj și de rol social ale artistului român. Expoziția propune o explorare a tipurilor de preocupare artistică reprezentative pentru istoria artei românești.
Pavilionul Galeriilor va fi anul acesta un spațiu dinamic, în care vor expune galerii din România și din străinătate, publicul având posibilitatea să viziteze noi expoziții în fiecare săptămână.
Art Dialogue va continua printr-un amplu program de conferințe, lansări de carte, performance-uri și proiecții video la care vor participa specialiști din lumea artei din toată Europa.
Pavilionul Art Safari este un eveniment anual destinat deopotrivă artei românești și regionale. Un eveniment unic ca amploare în România, care prezintă publicului o Expoziție Centrală curatoriată de un expert internațional și o zonă expozițională la care sunt invitate să expună importante galerii de artă modernă și contemporană din România și regiune. Art Safari așează Bucureștiul pe harta marilor evenimente culturale europene.
Mai multe detalii pe artsafari.ro.
„Invest in Romania”, la Ploieşti
Seria evenimentelor “Invest in Romania”, organizate de Consiliul Naţional al Întreprinderilor private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR) cu scopul promovării oportunităţilor pentru investiţii la nivel regional şi stimulării exporturilor româneşti, a continuat la Ploiești cu a treia ediție, având ca parteneri Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, cu sprijinul Consiliului Județean Prahova, gazda manifestorii fiind Centrul de Afaceri „Lumina Verde”.
Având ca obiectiv principal promovarea potențialului investițional al regiunii, reuniunea a permis prezentarea unor oportunități de dezvoltare locală și de finanțare a activității mediului privat. În context, au fost expuse facilitățile oferite de parcurile industriale din zonă.
Liviu Rogojinaru, președintele CNIPMMR, a subliniat importanţa deosebită a manifestării prin faptul că a pus „față în față mediul afaceri care produce în mod direct cu reprezentanții diplomatici ai României din cele mai importante țări și cu reprezentanți ai guvernului și cu alţi factori de decizie implicați în activitățile economice ale țării”.
La rândul său, Florin Jianu (CNIPMMR) a apreciat că, “pentru a se internaționaliza, mediul de afaceri are nevoie de câteva instrumente: un program de internaționalizare a afacerilor românești, agenții regionale de atragere de investiții, resursă umană bine pregătită”.
Reprezentanţi ai Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, coordonatori și directori de direcții din Europa, Europa Necomunitară și Asia Centrală, Africa și Asia, Orientul Mijlociu și zona Golfului, au prezentat oportunități de dezvoltare a operațiunilor de import-export, specificul economic al diverselor pieţe, interesul şi posibilităţile de export pentru firmele româneşti, tendinţele existente în țările de referinţă pentru anumite sectoare de activitate.
Au participat în calitate de invitaţi Cornel Brezuică – președintele Administrației Fondului pentru Mediu (care a prezentat mesajul viceprim-ministrului Grațiela Gavrilescu), Ilan Laufer – secretar de stat în Ministerul pentru Mediu de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, Bogdan Andrei Toader – președintele Consiliului Județean Prahova, Adrian Florin Dobre – primarul municipiului Ploiesti, Mădălina Lupea – prefectul județului Prahova, Florin Duma – președintele PIMM Prahova.
De 1 Mai, stațiunile Mamaia și Vama Veche au fost ocupate în totalitate
Litoralul românesc, dar și stațiunile Valea Prahovei și Băile Felix au atras cei mai mulți turiști pentru vacanța de 1 Mai. Pe litoral, din procentajul de 70-80% din hotelurile care au fost deschise de 1 Mai, gradul de ocupare a fost de 100% în Mamaia și Vama Veche, potrivit datelor oferite de Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT).
Stațiunea Băile Felix a înregistrat cei mai mulți turiști, urmată de Valea Prahovei, unde gradul de ocupare a fost de 75-80%, turiștii preferând stațiunile Sinaia și Bușteni.
De asemenea, turiștii români au ales să petreacă 1 mai pe litoralul bulgăresc, sau în cele balneare din Ungaria. Mai puțini au ales sejururi în capitalele europene, sau în Antalya, Dubai sau Sharm El Sheikh, plătind pentru o săptămână, prețuri începând de la 490 de euro/persoană.
„Mai multe evenimente organizate în acest an pe litoral au atras turiștii pentru vacanța de 1 Mai, fie că a fost vorba de festivaluri de muzică, concerte sau expoziții de mașini, și nu hotelierii. Gradul de ocupate a fost de 100% în Mamaia datorită evenimentelor gândite de Asociația Litoral-Delta Dunării, condusă de ANAT, și de FAPT, tot condusă de ANAT. Oricât de bun ar fi un hotel, fără promovarea asociațiilor și fără vânzările agențiilor de turism, turiștii nu vin în număr mare”, a declarat Alin Burcea, președintele Asociației Naționale a Agențiilor de Turism.
Totodată, pentru vacanțele pe litoral din această vară, turiștii din țară vor beneficia pentru prima dată de zboruri directe către Constanța, incluse în pachetele lor de vacanță.
„Multe dintre pachetele pentru România au fost cumpărate în perioada de Early Booking cu vouchere de vacanță. Anul acesta ne așteptăm ca suma să fie cu mult mai mare, în jur de 400 de milioane de euro, față de 10 milioane de euro, anul trecut, dacă bugetarii vor primi și ei, de la 1 iulie, vouchere în valoare de 1.450 de lei de persoană. În consecință, turismul intern ar putea să înregistreze o creștere de cel puțin 20% în acest an”, a mai spus președintele ANAT.
Frexit după Brexit? Pro-europeanul Emmanuel Macron amenință și el cu ieșirea Franței din UE
Candidatul independent de centru-stânga la președinția Franței, Emmanuel Macron, a șocat cu declarații războinice la adresa Uniunii Europene după ce distanța din sondajele de opinie dintre el și contracandidata sa conservatoare Marine Le Pen a început să se micșoreze rapid.
Emmanuel Macron, cotat încă cu prima șansă pentru câștigarea turului doi ale alegerilor prezidențiale din Franța, a avertizat că Frexit va avea totuși loc dacă Uniunea Europeană nu se va reforma rapid. Declarația a fost făcută cu ocazia unui interviu pentru BBC, după ce atitudinea constant anti-UE a lui Le Pen pare a-i crește acesteia sprijinul în rândul electoratului tot mai nemulțumit de efectele globalizării.
Fostul ministrul al economiei, Macron, care a părăsit Partidul Socialist al lui Francois Hollande, și a pus bazele unui nou partid, declarat de centru-stânga, En Marche! a spus că „disfuncționalitățile” Uniunii Europene „nu sunt sustenabile”.
Francezii sunt chemați la urne duminică, 7 mai, pentru a decide cine-i va urma la Palatul Elizee celui mai nepopular președinte francez, socialistul Francois Hollande.
„Sunt pro-european, și am apărat constant în această campanie ideea europeană și politicile europene pentru că eu consider că este extrem de important pentru poporul francez și pentru țara noastră locul câștigat în cadrul globalizării. Dar în același timp trebuie să recunoaștem realitatea, să ascultăm vocea poporului și să realizăm că oamenii sunt extrem de supărați și nerăbdători, iar disfuncționalitățile UE nu mai sunt sustenabile”, a spus Macron.
Într-o schimbare bruscă a discursului din campania electorală, Macron a declarat că din prima zi a mandatului de președinte se va preocupa atât de reformarea din temelii a Uniunii Europene cât și a proiectului francez pentru Europa. Iar dacă cumva ar permite continuarea politicii UE în aceeași direcție ca până acum, asta ar echivala cu o „trădare”. El a ținut să adauge: „nu-mi doresc să fac așa ceva. Deoarece imediat după vot, vom avea ori Frexit ori vom avea din nou Frontul Național al lui Le Pen.”
Candidata de dreapta câștigă tot mai multă popularitate în comunitățile rurale franceze, puternic afectate de șomaj și sărăcie. Macron a pierdut șase procente în fața lui le Pen în ultima săptămână, potrivit celor mai recente sondaje privind intenția de vot, însă este creditat în continuare ca principalul favorit, conducând la o diferență de 20% în fața lui Le Pen la intențiile de vot. Totuși, tabăra nehotărâților, deosebit de numeroasă, 22% din totalul alegători, poate înclina balanța în mod neașteptat pentru o victorie spectaculoasă a lui Le Pen, care ar deveni prima femeie președinte a Franței.
Documentele medievale din Arhivele Naţionale ale României, accesibile digital
Toate documentele emise în spațiul românesc până la 1600 şi păstrate în Arhivele Naţionale ale României sunt accesibile de acum în format electronic: www.arhivamedievala.ro. Universitatea din București a creat baza de date Arhiva Medievală a României, rezultatul esenţial al proiectului „Digitizarea documentelor medievale din Arhivele Naționale ale României”. Este, practic, o imagine obiectivă, susţinută cu documente scrise, a ceea ce s-a realizat economic, social, politic pe pământ românesc în secolele XII-XVI.
Universitatea bucureşteană are ca parteneri în implementarea proiectului Arhivele Naționale ale României, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și Arhivele Naționale ale Norvegiei, prin Programul PA16/RO12 „Conservarea și revitalizarea patrimoniului cultural și natural”, finanțat prin Mecanismul Financiar SEE 2009-2014. Managerul proiectului este conf. univ. dr. Marius Diaconescu de la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Prin acelaşi proiect, au fost restaurate peste 1000 de documente şi au fost create şapte pagini de internet pentru Arhivele Naționale ale României din București (Arhivele Naționale Istorice Centrale), Cluj, Maramureș, Sibiu, Brașov, Covasna și Iași.
În 2016, România avea doar 747 km de autostrăzi
Anul trecut, România avea aproximativ 36% din drumurile publice pietruite și de pământ, respectiv 31.084 kilometri, în timp ce lungimea autostrăzilor era de numai 747 de kilometri (4,2%), la fel ca în 2015, potrivit datelor publicate marți de Institutul Național de Statistică (INS).
„La 31.XII.2016, drumurile publice totalizau 86.080 kilometri, din care 17.612 km (20,5%) drumuri naționale, 35.361 kilometri (41,1%) drumuri județene și 33.107 km (38,4%) drumuri comunale. Din punctul de vedere al tipului de acoperământ, în structura rețelei de drumuri publice s-au înregistrat: 33.928 kilometri (39,4%) drumuri modernizate (în proporție de 91,7% drumuri modernizate cu îmbrăcăminți asfaltice de tip greu și mijlociu), 21.068 kilometri (24,5%) drumuri cu îmbrăcăminți ușoare rutiere și 31.084 kilometri (36,1%) drumuri pietruite și de pământ”, potrivit comunicatului INS.
De asemenea, din totalul drumurilor naționale, aproximativ 35,2% (6.200 kilometri) erau drumuri europene, 4,2% (747 kilometri) autostrăzi, iar din punct de vedere al numărului de benzi de circulație, 280 km erau drumuri cu 3 benzi, 10,3% (1.820 kilometri) drumuri cu 4 benzi și 0,1% (22 kilometri) drumuri cu 6 benzi.
În aceeași măsură, la finalul anului 2016, liniile de cale ferată publică însumau 10.774 km, din care 10.635 km de linii cu ecartament normal și 134 km de linii cu ecartament larg. Liniile de cale ferată în exploatare electrificate reprezentau 37,4% din totalitatea căilor ferate puse în folosință.
Tranzacțiile cu gaze intermediate de Bursa Română de Mărfuri s-a dublat față de anul precedent
Rezultatele de la începutul anului 2017 arată că volumul tranzacţiilor cu gaze intermediate de Bursa Română de Mărfuri (BRM) s-a dublat faţă de întreg anul anterior, reprezentând aproximativ 25% din consumul naţional estimat pentru această perioadă, potrivit Bursei Române de Mărfuri (BRM).
„De la obţinerea licenţei de operator administrare a pieţelor centralizate (iulie 2013) şi până în prezent, Bursa Română de Mărfuri – instituţie de interes public cu capital privat – a reuşit atragerea majorităţii furnizorilor de gaze naturale, traderilor şi producătorilor care activează pe piaţă autohtonă de gaze naturale, alături de numeroşi clienţi finali din diferite domenii şi sectoare de activitate”, se arată într-un comunicat al BRM.
De asemenea, reprezentanții BRM subliniază faptul că în curând vor evolua alături de o casă de compensaţie europeană prestigioasă, într-un parteneriat care va îndeplini nevoia de deblocare a lichidităţilor din piaţă.
„În condiţiile în care platformele de tranzacţionare ale BRM au fost şi sunt în continuare în atenţia participanţilor la piaţă, dar şi în vederea asigurării securităţii energetice a României, este foarte importantă menţinerea independenţei operatorilor bursieri şi asigurarea unei competiţii reale între aceştia”, conchid reprezentanţii Bursei Române de Mărfuri.
Bursa Română de Mărfuri este unicul mediu bursier care găzduieşte tranzacţiile cu gaze naturale.
Danemarca reduce numărul de locuri pentru studenți internaționali
Danemarca reduce cu 25% numărul locurilor pentru studenți internaționali la programe universitare cu predare în limba engleză. “În consecință, unu din patru viitori studenți care și-au planificat să meargă la studii în Danemarca va trebui să se orienteze către alte programe de studii unde încă mai sunt locuri disponibile sau către universități din alte țări”, semnalează IntegralEdu, cel mai important consultant educaţional din România pentru studii în afara ţării.
Ana Maria Papp, manager al departamentului pentru universităţi în străinătate, observă că alternativele vizate de obicei pentru Danemarca sunt Olanda sau Marea Britanie. Birourile IntegralEdu din țară organizează sesiuni speciale de consiliere pentru cei care au aplicat la studii în Danemarca (Foto Universitatea Aarhus).
Un program de licență sau masterat în Olanda costă aproximativ 2000 euro. „În Danemarca, într-adevăr, studiile sunt gratuite, fiind integral subvenționate de stat, însă acolo costurile de trai sunt mai mari față de Olanda. Într-un oraș danez mai mic un student va cheltui lunar, cu tot cu plata pentru chirie, în jur de 1000 de euro, în Copenhaga suma putând ajunge și la 1500 de euro. În Olanda în schimb, aceste costuri se situează între 500 și 1000 de euro pe lună, iar o parte din această sumă poate fi acoperită prin surse de finanțare sub formă de împrumuturi. În Olanda există 4 surse de finanțare a costurilor care, în total, nu trebuie să depășească suma de 1 003 de euro. Banii împrumutați se rambursează la doi ani de la terminarea studiilor, pe o perioadă de 35 de ani, numai dacă studentul depășește un prag minim al veniturilor. Pentru anul 2016 pragul a fost de 13 989 de euro/an, iar pentru 2017, de 14 215 de euro/an. 77% dintre studenți au solicitat și beneficiază de aceste finanțări”, precizează Ana Maria Papp.
În Marea Britanie, chiar în contextul Brexit, aprecierea este că ”situația studenților români care își încep studiile universitare în anul academic 2017-2018” nu va fi afectată, încât “contractul de împrumut acordat de către Guvernul Britanic va rămâne valabil pe întreaga perioadă a studiilor”. Peste 90% dintre studenții români aflaţi în Marea Britanie beneficiază de scheme de finanțare prin care primesc burse și împrumuturi de până la 9250 de lire sterline pentru programele de licență și de 10.000 de lire sterline pentru programele de master.
Apel relansat în Bucureşti-Ilfov pentru fonduri europene
Agenţia pentru Dezvoltare Regională Bucureşti-Ilfov (ADRBI) a relansat apelul de proiecte “destinate îmbunătăţirii mediului urban, revitalizării oraşelor, regenerării şi decontaminării terenurilor industriale dezafectate (inclusiv a zonelor de reconversie), reducerii poluării aerului şi promovării măsurilor de reducere a zgomotului”, de pe Axa 5 – “Îmbunătăţirea mediului urban şi conservarea, protecţia şi valorificarea durabilă a patrimoniului cultural”, P.I 5.2 – “Realizarea de acţiuni în Regiunea Bucureşti-Ilfov”. Relansarea este determinată de faptul că la primul apel răspunsul a constat în numai trei proiecte depuse, şi acelea respinse în etapa imediat următoare. Acum, la reluare apelului, cererile de finanţare/proiectele se depun între 15 aprilie 2017, ora 12.00 şi 15 octombrie 2017, ora 12.00, exclusiv electronic, prin aplicația MySMIS2014.
ADRBI reaminteşte că suma totală disponibilă la acest apel este de 13,89 milioane euro (FEDR + bugetul de stat). Solicitanţi pot fi oraşe, inclusiv Bucureşti şi sectoarele componente. Obiectivul specific îl constituie “reconversia și refuncționalizarea terenurilor și suprafețelor degradate, vacante sau neutilizate din orașele mici, mijlocii și municipiul București”. Contribuţia financiară a solicitantului este de minimum 2% din totalul cheltuielilor eligibile plus toate cheltuielile neeligibile.
Între activităţile eligibile pot să fie demolarea clădirilor situate pe terenurile supuse intervențiilor; realizarea de alei pietonale, piste pentru bicicliști, crearea trotuarelor; amenajare de spații verzi (plantarea suprafețelor cu plante perene, inclusiv plantare arbori și arbuști, gazonare etc.); facilităţi pentru recreere (zone pentru activităţi sportive, joacă pentru copii etc.); elemente constructive (alei, foişoare, pergole, grilaje, grupuri sanitare, vestiare, scene); realizarea sistemelor de supraveghere video şi/sau Wi-Fi în spațiile publice; dotarea cu mobilier urban (bănci, coșuri de gunoi, toalete ecologice, suporturi de biciclete, împrejmuire etc).
Valoarea totală a proiectului (eligibilă+neeligibilă) trebuie să fie între 100.000 euro (minimum total) şi 5 milioane euro (maximum total), la cursul de 4,5129 lei/euro.
Eveniment de diplomaţie culturală românească la Bienala de la Veneţia
O prezenţă românească la nivel foarte înalt în piaţa valorilor de la această oră îl reprezintă participarea la Bienala de Artă de la Veneția 2017 prin proiectul Geta Brătescu — Apariții. Este, aşa cum a fost caracterizat în momentul lansării, un eveniment de diplomaţie culturală, generat de personalitatea permanent creatoare a unei artiste complexe (născută în 1926), cu exprimare avangardistă într-o mulţime de forme: desen, grafică, ilustrație, foto, film experiemental, colaj, text.
Participarea României la Expoziţia Internaţională de Artă Bienala de la Veneţia (ediţia 57) este organizată de Ministerul Culturii și Identității Naționale, Ministerul Afacerilor Externe şi Institutul Cultural Român. Curatoarea expoziției este Magda Radu; manager de proiect este Corina Bucea. Temele care structurează expoziția sunt atelierul și reflecția asupra subiectivității feminine.
Proiectul Geta Brătescu — Apariții va beneficia la Veneţia de două locuri pentru prezentare: Pavilionul României din Giardini della Biennale (vernisaj, 11 mai, ora 17.15) și Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică (vernisaj, 12 mai, ora 19.00). Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 13 mai-26 noiembrie 2017.
În imagine: Geta Brătescu, Doamna Oliver în costum de călătorie, 1980-2012, fotografie alb-negru, 38,9 x 39,5 cm; prin amabilitatea artistei, Galeriei Ivan București, Galerie Barbara Weiss Berlin.
Reţeaua universitară coordonată de UMF Târgu Mureş, premiată la nivel european
Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș (foto) este liderul rețelei Teaching and Learning Bioanalysis a Programului de Schimburi pentru Studii Universitare în Europa Centrală (CEEPUS), căreia i-a fost acordat premiul miniștrilor din țările participante la program pentru activitatea de cercetare desfășurată în anul universitar 2015-2016.
Pavel Năstase, ministrul educației naționale, apreciază performanţa: „Felicit câștigătorii acestui prestigios premiu. E un succes important pentru cercetarea științifică din universitățile noastre și o recunoaștere a muncii depuse în aceste centre”. Prof. univ. dr. Gabriella Donáth-Nagy, coordonatorul rețelei la nivelul UMF Târgu Mureș, subliniază: „Este o onoare și în același timp o bucurie deosebită pentru rețeaua noastră câștigarea acestui premiu, care confirmă încă o dată excelența în activitățile desfășurate în cadrul rețelei. Doresc să le mulțumesc coordonatorilor locali, membrilor activi ai rețelei şi nu în ultimul rând Biroului Central CEEPUS și Birourilor Naționale CEEPUS pentru implicare și sprijin”.
Din reţeaua coordonată de UMF Târgu Mureş fac parte: Universitatea din Graz (Austria), Universitatea din Viena (Austria), Universitatea Tehnologică din Graz, Universitatea de Sud–Vest „Neofit Rilski” din Blagoevgrad (Bulgaria), Universitatea din Zagreb (Croația), Universitatea Charles (Cehia), Universitatea din Debrecen (Ungaria), Universitatea din Pécs (Ungaria), Universitatea Sts. Cyril și Methodius din Skopje (Macedonia), Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemitanu” din Republica Moldova, Universitatea din Varșovia (Polonia), Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca, Universitatea „Sapientia” din Cluj-Napoca, Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Universitatea Comenius din Bratislava (Slovacia), Universitatea J. Selye University (Slovacia).
Domeniile de cercetare ale reţelei sunt separatologia științifică (cromatografie, electroforeză, electrocromatografie), metodologia bioanalitică și analiza clinică & farmaceutică. De asemenea, activitatea cuprinde mobilități ale cadrelor didactice, doctoranzilor, masteranzilor și studenților și schimburi de experiență în școli de vară de bioanaliză.
Riscul de „Frexit” a trecut, dar investitorii se tem acum de pericolul italian pentru zona euro
După ce Emmanuel Macron s-a calificat în finala pentru alegerile prezidențiale din Franța împreună cu liderul Frontului Național Marine le Pen, piețe au răsuflat ușurate, însă se vor confrunta cu riscurile politice din Italia, se arată într-o analiză realizată de Deutsche Bank, transmite Business Insider.
Macron s-a plasat pe primul loc în primul tur al alegerilor prezidențiale franceze, la o diferență de aproximativ 2 puncte procentuale de candidata de extremă dreapta Marine Le Pen. Macron a obținut 23,8% din voturi, iar Le Pen 21,5%.
Sondajele de opinie efectuate după primul tur de scrutin îl dau câștigător detașat pe Macron în fața lui Le Pen, cu un scor de 60% la 40%.
Victoria pro-europeanului Macron elimină riscul ieșirii Franței din zona euro și chiar din Uniunea Europeană. Însă riscurile nu s-au risipit complet, analiștii băncii germane subliniind posibilitatea ca în Italia să aibă loc alegeri în acest an poate readuce îngrijorarea investitorilor legată de destrămarea zonei euro.
În ultimii ani, partidul Cinci Stele din Italia de orientare populistă a crescut foarte mult, iar respingerea prin referendum, în decembrie, a reformelor constituționale a fost văzută ca o creștere a populismului, ceea ce înseamnă că alegerile ar putea fi viitorul mare pericol pentru stabilitatea UE.
„Europa are încă un calendar politic aglomerat, cu alegeri în Marea Britanie în iunie, în Germania în septembrie și în Italia înainte de aprilie 2018. În opinia noastră, unul dintre cele mai mari riscuri care poate provoca un șoc pe piețe este Italia. Pentru că alegerile ar putea avea loc peste mai mult de șase luni, piața ar putea să nu se concentreze încă pe acesta”, au precizat analiștii Deutsche Bank.
Riscul politic italian fiind încă îndepărtat, investitorii europeni își vor îndrepta atenția pe Banca Centrală Europeană, care va începe să restrângă programul de suplimentare a lichidităților, fiind posibil ca procesul să înceapă în 2017.
OMV dă în judecată statul român la Curtea Internațională de Comerț de la Paris
OMV, acționarul majoritar al Petrom, a acționat în judecată statul român pentru nerespectarea prevederilor din contractul de privatizare cu privire la recuperarea investițiilor de mediu, se arată în raportul pentru 2016 al companiei austriece.
Statul român s-a obligat să plătească OMV cheltuielile OMV pentru lucrările de mediu destinate eliminării efectelor poluării istorice estimate la 542 de milioane de euro.
„În aprilie 2016, OMV a transmis statului român o notificare de dispută în ceea ce privește anumite solicitări neplătite de statul român pentru decontaminarea unor sonde și reabilitarea mediului, în sumă de 34 de milioane de euro”, se arată în raportul OMV.
De la momentul transmiterii notificării, statul român și OMV au avut la dispoziție 180 de zile pentru a rezolva amiabil această dispută.
„Acest deadline a expirat în 19 octombrie 2016 și, la data de 7 martie 2017, OMV a inițiat procedurile de arbitraj împotriva statului român, în concordanță cu regulile ICC (Curtea Internațională de Comerț, Paris/Franța)”, au precizat reprezentanții companiei austriece în document.
Statul român s-a angajat ca pe o perioadă de 15 ani de la momentul privatizării (14 decembrie 2004) să restituie contravaloarea lucrărilor legate de contaminarea istorică a mediului, conform termenilor și condițiilor prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul.
Totodată, statul s-a obligat ca timp de 30 de ani de la data finalizării să despăgubească în totalitate compania pentru orice pretenții în legătură cu abandonarea și scoaterea din funcțiune a sondelor abandonate, oprite, închise sau care așteaptă să fie abandonate, la data semnării sau finalizării, după caz, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în angajamentul de despăgubire privind mediul.
Parchetul instanţei supreme a deschis dosar penal privind alegerile prezidenţiale din 2009
În urma declarațiilor lui Dan Andronic, a fost deschis dosar penal referitor la alegerile prezidențiale din 2009 și cercetează posibile fapte de abuz în serviciu și falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, transmite News.ro.
„În cursul zilei de astăzi, 24 aprilie 2017, la Secţia de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie a fost înregistrat un dosar penal care s-a constituit ca urmare a informaţiilor făcute publice de către jurnalistul Dan Andronic şi conform cărora există suspiciuni că în procesul electoral din decembrie 2009 s-au implicat unele autorităţi publice şi/sau persoane, altele decât cele prevăzute de lege”, a anunţat Ministerul Public.
Procurorii fac cercetări in rem pentru săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu şi falsificare a documentelor şi evidenţelor electorale.
Anunţul vine ca urmare a afirmațiilor lui Dan Andronic, a declarat Augustin Lazăr, procurorul general al României. În același timp, Lazăr consideră că în fața comisiei parlamentare de anchetă privind alegerile prezidențiale din 2009, magistrații precum Laura Codruța Kovesi, șefa DNA, nu trebuie să se prezinte.
Dan Andronic a lăsat să se înțeleagă în articolele pe care le-a scris că Laura Codruţa Kovesi şi Florian Coldea sunt două dintre persoanele care au influențat rezultatul alegerilor prezidențiale din 2009, câștigate de Traian Băsescu.
Procurorii DNA l-au pus recent sub acuzare pe Dan Andronic pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, pentru că în septembrie 2016, când a fost audiat în dosarul privind campania prezidenţială din 2009, a făcut declaraţii mincinoase despre banii încasaţi de firma sa pentru consultanţa politică acordată de el în campania electorală, acreditând ideea că persoanele inculpate în cauză nu au participat la săvârşirea faptelor de care sunt acuzate.
Conducerea Parlamentului a decis înfiinţarea unei comisii de anchetă privind alegerile prezidenţiale din 2009.
Înfiinţarea comisiei parlamentare de anchetă va fi discutată, marţi, în comisiile juridice reunite, care vor trebui să avizeze propunerea, a anunţat preşedintele comisiei din Senat, Şerban Nicolae.
Eurostat: Deficitul bugetar al României în 2016 a fost de 3% din PIB
Patru state membre UE, printre care și România, au înregistrat în 2016 un deficit bugetar egal sau mai mare de 3% din PIB, potrivit unei estimări preliminare publicate luni de Eurostat.
Valori mai ridicate ale deficitelor bugetare s-au înregistrat în Spania, soldul negativ fiind de 4,5% din PIB, și Franța, unde deficitul a fost de 3,4%.
Totodată, la sfârșitul anului 2016, România se afla în rândul statelor membre UE cu cel mai mic nivel al datoriei guvernamentale raportate la PIB (37,6%).
În 2016, deficitul guvernamental şi datoria publică, atât în zona euro, cât şi în UE, au scăzut comparativ cu 2015. În zona euro, deficitul guvernamental a scăzut de la 2,1% din PIB în 2015 la 1,5% din PIB în 2016, în timp ce în UE a scăzut de la 2,4% la 1,7% din PIB. În ceea ce priveşte datoria guvernamentală, în zona euro aceasta a scăzut de la 90,3% din PIB la finele lui 2015 la 89,2% la finele lui 2016, în timp ce în UE a scăzut de la 84,9% până la 83,5%.
În 2016, cheltuielile guvernamentale din zona euro au reprezentat 47,7% din PIB, iar veniturile guvernamentale – 46,2%.
Marea Britanie continuă să ofere studenților din UE împrumuturi de studii
Guvernul din Marea Britanie a confirmat faptul că studenţii din UE, atât cei la licență, cât și cei de la master, vor avea parte de sprijin financiar şi în anul universitar 2018-2019, conform unui comunicat eliberat luni de consultantul pentru studii în străinătate, IntegralEdu.
„Studenţii şi absolvenţii din cadrul Uniunii Europene vor avea acces la împrumuturi şi granturi pentru finanţarea studiilor de licenţă şi masterat şi în anul universitar 2018-2019, chiar dacă programul la care sunt înscrişi se va încheia după ieşirea Marii Britanii din cadrul uniunii. În acest sens, studenţii europeni vor plăti în continuare aceleaşi taxe de şcolarizare pe care le plătesc şi britanicii, spre deosebire de studenţii din afara spaţiului european”, se arată în comunicatul emis.
Decizia Guvernului Britanic de a acorda ajutor financiar studenților a venit ca răspuns la o scrisoare a Asociaţiei Universităţilor Britanice publicată după decizia de lansare a demersurilor de ieşire a ţării din UE. Prin aceasta, universităţile au dorit o soluţie urgentă prin care să fie definit statutul studenţilor din cadrul UE pentru anul academic 2018-2019.
„Decizia comunicată de autorităţile britanice este de o mare importanţă pentru mulţi dintre actualii şi viitorii studenţi români care aleg să-şi continue studiile în afara ţării, având în vedere că Marea Britanie se află în continuare pe primul loc printre destinaţiile de studii preferate ale tinerilor români. Asta înseamnă că şi cei care vor aplica în acest an şi anul viitor pentru un program de licenţă sau masterat vor putea fi liniştiţi cu privire la statutul pe care-l vor avea în sistemul de învăţământ britanic până la finalizarea studiilor”, a declarat Ana Maria Papp, Manager Departament Universităţi în Străinătate, IntegralEdu.
De asemenea, cu ajutorul financiar al Marii Britanii, studen’ii vor putea s[ beneficieze în continuare de împrumuturi de până la 9.250 de lire sterline pentru programele de licenţă şi de 10.000 de lire sterline pentru programele de master. În prezent, aproximativ 90% dintre studenții din România plecați acolo, beneficiază în acest sens.
Potrivit comunicatului, hotărârea a fost luată la începutul lunii februarie, după ce Marea Britanie a anunţat că oferă studenţilor din UE oportunitatea de a opta pentru împrumuturi de 10.000 de lire sterline pentru programele de studii postuniversitare, precum Erasmus.
România după 10 ani: A 7-a țară ca dimensiune, a 17 ca PIB, a 27 țară ca nivel de trai din UE
La Bacău s-a desfășurat cea de a patra conferință pe tema „România al doilea deceniu în UE. Provocări – Oportunități – Priorități” organizată de Asociația pentru Studii și Prognoze Economico-Sociale în parteneriat cu România Durabilă.
Făcând un bilanț al apartenenței României la Uniunea Europeană din punct de vedere economic, politic și social, dr. ec. Constantin Boștină, președintele ASPES, a declarat: „Cvasitotalitatea opiniilor exprimate s-a pronunțat că intrarea României în UE a reprezentat o mare oportunitate de dezvoltare a României. Odată cu multele realizări înregistrate au fost însă și foarte multe neîmpliniri, precum și o întârziere de neexplicat în realizarea proceselor date de această oportunitate. Potențialul real al României nu este foarte bine exploatat, o arată își ecuația 7-17-27. A 7-a țară ca dimensiune, a 17 ca PIB, a 27 țară ca nivel de trai”
Dintre subiectele supuse dezbaterii amintim: Cum a contribuit judeţul Bacău la dezvoltarea României ca membră a Uniunii Europene? În ce măsură a valorificat judeţul Bacău fondurile europene? Ce probleme existente la nivelul judeţului Bacău a trebui susţinute la Bruxelles de către reprezentanţii României? Conferinţa va fi moderată de către Constantin BOŞTINĂ, Preşedinte Asociaţia pentru Studii şi Prognoze Economico – Sociale.
La lucrările conferinței „România al doilea deceniu în UE. Provocări – Oportunități – Priorități” au participat:
Costel Ceocea – președinte, director general SIF Moldova
Sorin Brasoveanu – președinte Consiliu Județean Bacău
Prof. univ. dr. Vasile Pușcaș – negociatorul șef al aderării României la UE
Mircea Ursache – vicepreședinte ASF
Prof. univ. dr. Carol Schnakovsky – rector Universitatea „Vasile Alecsandri”
Grigore Filip – președinte, Director General Aerostar
Gheorghe Covrig – director economic Agricola Internațional Bacău
Aurelian Trifa – președinte Mecanica Ceahlău,
Mihai Tulbure – director general Camera de Comerț și Industrie Bacău
Daniel Apostol – fondator România Durabilă
Evenimentul a avut ca parteneri instituționali: Consiliul Județean Bacău, Primăria Bacău, SIF Moldova, Universitatea „Vasile Alecsandri din Bacău”, Universitatea „George Bacovia”, Centrul de Cultură „George Apostu”, Filarmonica „Mihai Jora”, Teatrul „Bacovia”, Complexul Muzeal de Științele Naturii – Bacău, Casa Corpului Didactic-Bacău, Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România.
Sponsorii conferinței au fost:
De asemenea, evenimentul i-a avut ca parteneri media:







