de Adrian Măniuțiu, managing partner, fondator al EM360 Group.
Am fost întrebat des: „Dar tu ce ai face dacă ai fi «la butoane»? Că tot vorbești la televizor…”. Asta în ideea de a nu mai sta pe margine, la comentarii, vorbind, ci de a face ceva. Nu sunt de acord cu abordarea asta, o pot spune sincer, pentru că nu e cazul să candidăm toți, iar în România există această percepție total greșită că dacă nu ești în politică, nu te implici, nu faci. Ba da, facem și noi, cei de pe margine, enorm: oferim locuri de muncă, dezvoltăm proiecte și afaceri, plătim taxe, dezvoltăm la nivel micro țara, expunem mediatic, consiliem, comentăm, muncim în fiecare zi, indiferent de poziție, de la personalul care se ocupă de curățenie și până la coordonatorii de proiecte gigantice, de la cel mai mărunt angajat și până la cel mai vizionar și de succes antreprenor.
Muncim și contribuim. Practic, noi creăm premisele însele ale existenței oamenilor politici și ale funcționării statului. Deci, e total greșit să se aștepte cineva să nu poți comenta decât dacă ești în politică. Fundamental greșit! Ba mai mult, politicienii, în calitatea lor de servanți publici, de slujitori ai binelui național general, trebuie să plece urechea și la ce spunem noi, chiar dacă decizia executivă și asumarea politică le aparțin. Aceasta este, în fapt, răsplata implicării lor: că ei pot lua decizii, eu de pe margine nu. Dar le pot influența și pot comenta.
Așadar, iată, în rândurile de mai jos, ideile pe care mi-aș concentra eu timpul și eforturile, iată 6 dintre prioritățile pe care eu aș miza, necondiționat, all-in!
I. ÎNTÂI DE TOATE, O SUPRATEMĂ: INFRASTRUCTURA
Mizele și temele principale ale României ar trebui să înceapă, din păcate, cu niște priorități de
secol XIX, cele ce țin de infrastructura deficitară. Trebuie rezolvată această temă, odată și odată. România are nevoie de o infrastructură modernă și eficientă pentru a facilita fluxul de bunuri și servicii, precum și pentru a atrage investiții. Îmbunătățirea transportului rutier, feroviar și aeroportuar, investițiile în rețele de telecomunicații de bandă largă și în infrastructura energetică sunt esențiale. Altfel, nu vom avea bază pe care să construim. Așadar, înainte de orice, România trebuie să continue modernizarea și extinderea rețelei sale de drumuri, căi ferate, aeroporturi și porturi maritime. Doar o infrastructură eficientă și bine conectată va spori apetitul investitorilor, va atrage banii disponibili și va facilita o mobilitate demnă de secolul XXI.
II. EDUCAȚIA ȘI DEZVOLTAREA OAMENILOR
Acesta chiar e un punct forte al țării noastre: oamenii. Sunt conștient că e multă cârcoteală și că unii preferă să denigreze continuu, creând tensiuni și probleme false, spunând că românii sunt inferiori, nepregătiți, hoți, needucați, incapabili. Într-adevăr, e corect pentru o mică parte, chiar dacă e vizibilă și vocală. Cei mai mulți nu suntem însă așa. Unii dintre noi chiar au preferat să fugă din România, să plece. Cea mai bună dovadă a potențialului fabulos pe care acești oameni îl au e faptul că milioane dintre ei lucrează în Europa și în lume, fiind nu doar apreciați, ci și indispensabili pentru economiile unde contribuie.
În acest sens, din păcate, România riscă să rămână depopulată. Și nu ar fi de vină doar exodul. Trăim vremuri în care, în toată Europa natalitatea scade, iar gradul de îmbătrânire a populației e tot mai pronunțat. În afara problemelor sociale, economice, financiar-bugetare ce derivă imediat din acest dezechilibru demografic nefericit, pe termen lung riscăm să dispărem de tot. Iar ultimele date sunt cutremurătoare: continuă declinul demografic accelerat al României, în primul semestru din 2023 născându-se cei mai puțini copii de când există în țara asta statistici!
Așa că, în primul rând, trebuie să-i oprim, să-i convingem pe cei activi și care vor să plece, să nu o mai facă de aici înainte: nu pleacă din România doar pentru salarii mai bune, ci în primul rând din cauza unei calități penibile, jignitoare, inacceptabile, a serviciului public. În loc de politicile iresponsabile din ultimii ani, românii au nevoie de servicii publice ireproșabile: de creșe, grădinițe și școli care să-i convingă pe părinți să rămână aici sau să nu-și mai trimită copiii în străinătate. Trebuie să începem cu educația, iar abordarea trebuie să fie pe termen lung și regândită din temelie. Doar prin educație putem să ne revenim, doar prin educație putem continua să existăm. Românii au nevoie de spitale decente, parte dintr-un sistem medical funcțional, curat, finanțat corect și care să trateze pacientul cu demnitate și profesionalism. De asemenea, românii au nevoie de o administrație publică responsabilă, informatizată și debirocratizată, de o funcționărime „de ghișeu” decentă, respectuoasă, serviabilă și operațională, una care să-și accepte rolul și statutul de servant public. Ne mai trebuie un cadru legislativ stimulant, în primul rând prin predictibilitate, claritate și stabilitate. Atunci când îl vom avea, afacerile mari și antreprenoriatul adevărat vor înflori vizibil, alimentând astfel mecanismul bugetar. Apoi, dacă reușim să oprim hemoragia migrației, trebuie stimulată și încurajată natalitatea, cu decență, deoarece nu trebuie să cădem în cealaltă extremă. Mai cred că, odată ce toate cele enumerate mai sus vor fi funcționale, rata natalității se va îmbunătăți organic. Abia în al treilea rând m-aș gândi să investesc energie și resurse în a aduce înapoi bunii români fugiți departe de țara, asta pentru că trebuie să am ce să le arăt aici, în România, ca să-i conving să revină acasă. Totodată, investițiile în cercetare, educație și formare profesională orientată spre tehnologie, vor spori competitivitatea în sectoarele cheie, cum ar fi IT-ul, industria high-tech, știința și medicina. Promovarea inovației și a start-up-urilor tehnologice va consolida poziția României ca un hub de tehnologie în regiune.
III. INDUSTRIA ALIMENTARĂ: AGRICULTURA ȘI APA
Nu știu dacă vom putea fi „grânarul Europei” și dacă ne vom putea ridica la înălțimea acestui supranume pe care ni l-am oferit, destul de nefondat, în perioada interbelică. Nu știu dacă putem hrăni 80 de milioane de oameni, așa cum țipă uneori propaganda populistă. Dar cu siguranță avem una dintre cele mai mari suprafețe agricole exploatabile din UE și un pământ bun, pe care se poate lucra. Motiv pentru care cred că am putea hrăni măcar 18 milioane de oameni, adică atâția câți suntem noi. Și mai cred și că ar rămâne un surplus notabil pe care, procesat și cu valoare adăugată, am putea să-l vindem în exterior. Am reduce sau chiar elimina deficitul comercial în zona alimentară și am deveni exportatori, nu doar de marfă, ci și de securitate alimentară. Rolul nostru ar crește enorm în regiune, poate pe continent, dacă am deveni, cu adevărat, exportatori de siguranță alimentară cu o valoarea adăugată foarte ridicată.Nu e doar foarte profitabil, ci și un atu geostrategic, cel puțin la fel de important precum cel militar.
Dar avem și apă. Apa, acum, în secolul XXI, devine o resursă tot mai valoroasă, sunt fonduri de investiții tot mai multe și tot mai mari care investesc în apă, fonduri de apă, care se ghidează după principiul put your money where the water is
(mai ales indirect, prin conversia în factor de producție agricol). Urmăriți-l pe legendarul Michael Burry (ex-Scion Asset Management, personajul real din spatele The Big Short) și mișcările strategice pe care le face cu fondurile sale de capital. Oricum, iată cu ce putem lucra, niște puncte forte uriașe, evidente, dar neexploatate: dincolo de luciul uriaș de apă dulce (lacuri și ape curgătoare) de care dispune, mai avem și 2.500 de izvoare și 60% din apele minerale ale Europei, în majoritatea lor covârșitoare, neexploatate. Pe scurt, România este printre statele cu cele mai bogate resurse subterane de apă, iar comparația nu e doar europeană.
Agricultura și alimentația solicită 69% dintre resursele de apă ale lumii. Iar procentajul va continua să crească, atât ca răspuns la creșterea populației, care va ajunge la 9,7 miliarde de locuitori în 2050, cât și la creșterea bogăției acestei populații, a cărei ieșire din sărăcie duce la o cerere mai mare.
Conform Institutului Mondial al Resurselor, se estimează că, până în 2030, 66% din populația lumii va trai în zone cu deficit de apă. La nivel mondial vom atinge o diferență de 40% între cerere și ofertă, deja în următorii 15 ani. Investițiile în explorare vor ajuta la descoperirea de noi zone acvifere și surse de apă, dar și la tratarea eficientă a apelor reziduale, pentru că procesul va ajuta la reciclarea unei mari părți din ceea ce folosim deja. De exemplu, fondurile de investiții din Orientul Mijlociu urmăresc noi tehnologii de purificare, cum ar fi desalinizarea grafenelor, un proces care transformă deșerturile în terenuri agricole irigate. Oricum, toate variabilele indică faptul că prețul apei va crește în următoarele decenii într-un ritm exponențial. Și atunci, de ce să nu fim pregătiți? De aceea, investiția în apă este un lucru care trebuie luat în considerare în mod serios, cu o viziune pe termen lung.
IV. ENERGIA ȘI RESURSELE ROMÂNIEI
Pe lângă hidro, nucleară și ceva soare și vânt, România are gaz natural, atât onshore, cât și offshore. Mult gaz! În niciun caz atât de mult încât să ia locul Rusiei, dar suficient de mult încât să devină un jucător regional, european poate, dacă face pașii corecți de aici înainte. Trăim acum în plină eră a gazului, o perioadă care este însă limitată în timp, pentru că viitorul mai îndepărtat aparține în mod cert altor surse de energie, eminamente regenerabile, verzi. Dar chiar dacă nu va dura o eternitate, gloria gazului ar mai putea dura 30 de ani de aici înainte. E o nevoie esențială de gaz în mixul energetic, gazul are o combustie aproape perfectă, poluează infim, fiind compatibil cu angajamentele și acordurile internaționale long-term legate de protecția mediului și reducerea poluării.
Gazul e transportabil pe distanțe mari, e stocabil, ba, mai mult, există tehnologii care-l valorifică în stare lichidă, despre LNG vorbindu-se ca fiind unul din combustibilii de bază ai viitorului în transporturi și nu numai. E utilizabil casnic, dar și, in extenso, în industrie. Ba mai mult, e un instrument geostrategic, geopolitic și diplomatic mult mai eficient, mai puternic și mai util decât armamentul clasic. Iată punctele forte, avem gaz, iar gazul pe care-l avem are potențial. Și cu toate acestea, nu e suficient că-l avem. Aici intervine partea mai proastă: în pământ nu valorează nimic. Mai mult, în 30-40 de ani va deveni, precum cărbunele azi, inutil, indezirabil. Prin urmare, trebuie valorificat acum, când e valoros pe atâtea planuri. Pentru asta e nevoie de investiții și de asigurarea unui cadru fiscal stabil, predictibil, ofertant pentru cei care activează în domeniu. E nevoie de o piață liberă, reglementată transparent, cu respectarea legilor concurenței.
Zăcămintele active actuale sunt mature și aproape epuizate, astfel că, în lipsa unor investiții noi, precum cele care au fost demarate în Marea Neagră (BSOG, Petrom, Romgaz), în explorare și exploatare, rămânem fără gaz la suprafață, în timp ce el abundă sub pământ sau sub mare. Vedeți paradoxul? Ei bine, trebuie să alegem: vrem să mizăm pe punctele forte de care dispunem sau nu? România se poate reconstrui, asigurând o piață liberă a gazului, fără intervenții plafonante din partea statului sau atitudini descurajante față de investitori. Doar încurajând extinderea și multiplicarea
rețelei naționale de transport și tranzit, a interconectărilor cu exteriorul și investind în exploatarea de noi zăcăminte putem valorifica cum trebuie ceea ce avem.
Ce înseamnă gazul pentru noi, consumatorii casnici? Cum ne ușurează viața? Simplu: electricitatea produsă din gaze naturale e mai ieftină, predictibilitatea în privința prețului e mult mai mare, ceea ce le oferă investitorilor posibilitatea să își planifice bugetele pe termen lung. De asemenea, gazele naturale reprezintă un potențial de atragere a fondurilor europene pentru dezvoltarea sistemului de distribuție. Mizând pe gaz, am putea diminua sau chiar elimina sărăcia energetică, sprijinind cu adevărat consumatorii vulnerabili. Totodată, am deveni exportatori de securitate energetică în regiune, transformându-ne într-un jucător strategic, de o importanță vitală pentru întreaga Europă. De aceea e important să nu ne pierdem în detalii, să ne dezicem de abordările iraționale și populiste și să mizăm pe energie, încurajând investitorii, asigurând o piață liberă și o competiție sănătoasă și protejând totodată consumatorul.
V. ROLUL STATULUI
Rolul statului într-o economie de piață este de a asigura un mediu stabil, echitabil și competitiv în care actorii din piață să poată funcționa, în timp ce protejează în același timp interesele cetățenilor și asigură furnizarea de bunuri și servicii publice esențiale. Statul nu are rolul de proprietar sau gestionar de afaceri, excepție făcând INDUSTRIA APĂRĂRII, per total, dar mai ales părțile legate direct de ARMATĂ, POLIȚIE și SERVICII SECRETE.
Necesitatea stabilirii acestui rol
(și al delimitărilor) este dovedită empiric și istoric, altfel orice dezbatere e inutilă și devine un dialog al surzilor. Asta dacă nu cumva preferăm modelul Coreei de Nord.
Statul este responsabil pentru elaborarea și aplicarea legilor și reglementărilor care guvernează modul în care întreprinderile pot opera. Aceasta include protecția drepturilor consumatorilor, prevenirea practicilor de afaceri neloiale sau abuzive și reglementarea anumitor aspecte ale economiei, cum ar fi controlul poluării sau reglementarea piețelor financiare.
Anumite lucruri trebuie însă oferite (și) de către stat, fiind esențiale pentru bunăstarea și siguranța cetățenilor: apărarea națională (armată/poliție), infrastructura publică, educația și sănătatea.
Într-o economie de piață, prețurile și cantitățile bunurilor și serviciilor ar trebui să fie determinate de cererea și oferta liberă pe piața, nu de stat. Intervențiile statului în prețuri pot duce la ineficiența și la alocarea greșită a resurselor, ba chiar la falimentarea definitivă a unor sectoare. Deși poate fi tentant pentru stat să sprijine anumite întreprinderi sau sectoare economice, aceasta poate duce la ineficiență și corupție. În general, statul ar trebui să permită concurența liberă și să nu favorizeze anumite întreprinderi sau sectoare în detrimentul altora. Întotdeauna, ecosistemul actorilor din piață trebuie să fie liber să ia decizii de afaceri bazate pe considerații economice, nu pe presiuni politice sau reglementări excesive, cu atât mai puțin abuzive.
VI. FISCALITATEA
Să ne gândim puțin. E normal ca, la 34 de ani de la Revoluția din 1989 și la 16 ani de când am pătruns în marea familie a Uniunii Europene, aproape jumătate din populația rezidentă a țării să trăiască în pragul sărăciei sau cu privațiuni majore (1,5 milioane de români trăiesc cu mai puțin de 10 euro pe zi, iar 1 din 3 angajați încasează mai puțin de 2.000 de lei lunar)?
E normal ca, împinși de nevoi și sărăcie, lipsiți de perspective reale în propria țară, peste 9,7 milioane de români să fie constrânși, în ultimii ani, să părăsească patria pentru a lucra în afara granițelor?
În tot acest context tulburător, cum am putea revitaliza și eficientiza politici și sisteme, precum cele educaționale, cele de sănătate sau cele demografice, pentru ca România să se poată dezvolta, cu adevărat, ca societate? Cum am putea avea o infrastructură demnă de secolul în care trăim? La toate aceste întrebări s-ar putea răspunde simplu: prin reforme și investiții! De unde însă bani pentru reforme și investiții? Răspunsul este cât se poate de logic și la îndemână: banii sunt aici! Trebuie doar colectați, odată ce stimuli economici își arată rezultatele! Și, desigur, trebuie stârpită evaziunea fiscală și eliminată lipsa de eficiență în colectare.
În cei 34 de ani de la Revoluție, legislația fiscală a evoluat haotic, fără a se baza pe o strategie coerentă de dezvoltare durabilă, extrem de frecventele modificări ale legislației fiscale, apărute atât ca urmare a schimbării guvernelor, cât și a miniștrilor, secretarilor de stat, modificări care afectează direct investitorii prin lipsa de predictibilitate și continuitate administrativă, dar și prin costuri administrative de implementare, România are nevoie de o legislație fiscală stabilă și modernă care, pe de o parte, să stimuleze atragerea de investiții și păstrarea investițiilor existente, și, pe de altă parte, să crească gradul de conformare și să contribuie la reducerea evaziunii și criminalității economice. În general, aceste obiective pot fi obținute doar prin consens, prin acordul exprimat și asumat de către principalii actori ai scenei politice, economice, academice și sociale, folosind și sprijinul societății civile.
Taxele necolectate, gap-ul de TVA, datoriile și restanțele companiilor de stat, dar și evaziunea sunt o frână serioasă pentru dezvoltarea României, creând un cerc vicios pervers, ce face ca adevăratele măsuri de relaxare și stimulare fiscală să rămână simple intenții pe o coală de hârtie. Suma pierdută este uriașă – se apropie de jumătate din bugetul de stat al României!
România pierde anual în jur de 20 de mld. euro din taxe necolectate și evaziune.
EPILOG
De ce e important să știi să-ți alegi mizele și bătăliile? Există o teorie în management, cât și în leadership, build on strengths, fundamentată de genialul psiholog american Don Clifton – părintele psihologiei bazate pe punctele forte și un precursor al psihologiei pozitive. Punctul de plecare, ideea de bază, pe cât e de genială, pe atât e de simplă: omul matur, adultul performant,
preformat deja, nu-și va mai schimba niciodată fundamental trăsăturile psihologice, calitățile, abilitățile, talentele, defectele, slăbiciunile, indiferent dacă acestea au fost educate și cultivate sau sunt strict naturale, neantrenate. Cu alte cuvinte, dacă nu ești bun la ceva, există șanse minime să mai schimbi ceva la maturitate și să devii un performer la acel capitol. E o irosire de resurse, un efort irațional și nejustificat pentru ceva care va produce mai multe frustrări și surmenaje decât succese, rezultate și satisfacție. La fel stă situația și în cazul punctelor forte, a calităților: indentifică-ți corect atributele pozitive pentru că pe ele vei putea construi, pe ele le vei putea dezvolta și îmbunătăți. Astfel, resursele (timp, bani, educație, training) investite aici vor avea un randament incomparabil mai bun, vor genera satisfacții și succes, creând astfel un momentum pe care succesul poate fi fundamentat. Pe scurt, nu aloca resurse pentru a elimina defectele și punctele slabe, nu de alta, dar șansele să mai schimbi ceva, ca persoană adultă, sunt aproape zero și irosești energie în zadar! Pe de altă parte, identifică-ți punctele forte înscrise în ADN-ul tău, cultivă-le, dezvoltă-le, antrenează-le, pe acestea vei putea construi ceva solid, rezistent, durabil și astfel vei atinge excelența. Așa vei reuși, în timp, să acoperi, să îngropi și poate să elimini punctele slabe: umbrindu-le, cu răbdare, de către cele forte. E simplu și logic în același timp. Asta spune Clifton. Și credeți-mă, așa e, funcționează. Funcționează la nivel personal, al dezvoltării personale, funcționează la nivel de management, în afaceri și proiecte, funcționează la nivel de leadership, funcționează la nivelul unei afaceri mici, dar și la nivelul unui demers antreprenorial, instituțional sau corporatist, de mari dimensiuni: focus on what you’re good at and you’ll thrive! Și atunci de ce nu ar funcționa și la nivel de țară, la nivel de România? Propunerea ar fi să (re)construim exclusiv în jurul punctelor forte, și această țară. E important să știi să-ți alegi mizele care contează!
